12.9.2009

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 219/7

Inițiativa Regatului Belgiei, a Republicii Bulgaria, a Republicii Cehe, a Regatului Danemarcei, a Republicii Estonia, a Republicii Elene, a Regatului Spaniei, a Republicii Franceze, a Republicii Lituania, a Republicii Letonia, a Republicii Ungare, a Regatului Țărilor de Jos, a României, a Republicii Slovenia, a Republicii Slovace și a Regatului Suediei privind o decizie-cadru 2009/…/JAI a Consiliului din … privind transferul de proceduri în materie penală

2009/C 219/03

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 31 alineatul (1) litera (a) și articolul 34 alineatul (2) litera (b),

având în vedere inițiativa …

având în vedere avizul Parlamentului European (1),

întrucât:

(1)	Uniunea Europeană și-a stabilit obiectivul de a menține și dezvolta un spațiu de libertate, securitate și justiție.

(2)

Programul de la Haga privind consolidarea libertății, securității și justiției în Uniunea Europeană (2) impune statelor membre să analizeze posibilitățile de concentrare a urmăririlor penale în cauzele multilaterale transfrontaliere într-un singur stat membru, în vederea creșterii eficienței urmăririlor penale, garantând în același timp administrarea corespunzătoare a justiției.

(3)	Eurojust a fost creat pentru a stimula îmbunătățirea coordonării cercetărilor și urmăririlor penale între autoritățile competente ale statelor membre.

(4)

Decizia-cadru a Consiliului privind prevenirea și soluționarea conflictelor de competență în cadrul procedurilor penale (3) abordează consecințele adverse ale situației în care mai multe state membre au competența de a derula proceduri în materie penală („proceduri”) cu privire la aceleași fapte referitoare la aceeași persoană. Decizia-cadru menționată stabilește o procedură pentru schimbul de informații și consultări directe, menite să prevină încălcarea principiului non bis in idem.

(5)

Este necesară continuarea dezvoltării cooperării judiciare între statele membre pentru a spori eficiența cercetărilor și a urmăririlor penale. Normele comune între statele membre cu privire la transferul de proceduri sunt esențiale pentru a aborda criminalitatea transfrontalieră. Astfel de norme comune ajută la prevenirea încălcării principiului non bis in idem și sprijină activitatea Eurojust. În plus, într-un spațiu de libertate, securitate și justiție, ar trebui să existe un cadru legal comun pentru transferul de proceduri între statele membre.

(6)

Treisprezece state membre au ratificat și au aplicat Convenția Europeană privind transferul de proceduri în materie penală din 15 mai 1972. Celelalte state membre nu au ratificat convenția respectivă. Unele dintre acestea s-au bazat, în scopul de a permite altor state membre să declanșeze proceduri, pe mecanismul Convenției Europene privind asistența reciprocă în materie penală din 20 aprilie 1959 coroborat cu Convenția privind asistența reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (4) din 29 mai 2000. Altele au utilizat acordurile bilaterale sau cooperarea informală.

(7)	Un acord între statele membre ale Comunităților Europene cu privire la transferul de proceduri în materie penală a fost semnat în 1990. Acordul respectiv nu a intrat însă în vigoare din cauza lipsei de ratificări.

(8)	În consecință, nu a fost aplicată nicio procedură uniformă pentru cooperarea între statele membre cu privire la transferul de proceduri.

(9)

Prezenta decizie-cadru ar trebui să stabilească un cadru legal comun pentru transferul de proceduri penale între statele membre. Măsurile prevăzute în decizia-cadru ar trebui să vizeze extinderea cooperării între autoritățile competente ale statelor membre printr-un instrument care sporește eficiența în cadrul procedurilor penale și îmbunătățește administrarea corespunzătoare a justiției, prin stabilirea unor norme comune care reglementează condițiile în care procedurile penale inițiate într-un stat membru pot fi transferate într-un alt stat membru.

(10)	Statele membre ar trebui să desemneze autoritățile competente într-un mod care promovează principiul contactului direct între autoritățile respective.

(11)	În scopul aplicării prezentei decizii-cadru, un stat membru ar putea dobândi competențe în cazul în care competențele respective îi sunt conferite acelui stat membru de către un alt stat membru.

(12)

Au fost adoptate o serie de decizii-cadru ale Consiliului privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală pentru executarea sentințelor în alte state membre, în special Decizia-cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul sancțiunilor pecuniare (5), Decizia-cadru 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană (6) și Decizia-cadru 2008/947/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative (7). Prezenta decizie-cadru ar trebui să completeze dispozițiile respectivelor decizii-cadru și nu ar trebui interpretată ca împiedicând aplicarea acestora.

(13)

În aplicarea prezentei decizii-cadru ar trebui luate în considerare interesele legitime ale învinuiților și ale victimelor. Cu toate acestea, nimic din prezenta decizie-cadru nu ar trebui interpretat ca subminând prerogativele autorităților judecătorești competente de a stabili dacă procedurile vor fi transferate.

(14)	Nimic din prezenta decizia-cadru nu ar trebui interpretat ca aducând atingere vreunui drept al persoanelor de a susține că ar trebui să fie urmărite penal în propria jurisdicție sau într-o altă jurisdicție, dacă un astfel de drept există în temeiul legislației naționale.

(15)	Autoritățile competente ar trebui încurajate să se consulte reciproc înainte de solicitarea unui transfer de proceduri și ori de câte ori este considerat adecvat pentru a facilita aplicarea eficientă și uniformă a prezentei decizii-cadru.

(16)	Atunci când procedurile au fost transferate în conformitate cu prezenta decizie-cadru, autoritatea care le primește ar trebui să aplice legislația și procedurile naționale.

(17)	Prezenta decizie-cadru nu constituie un temei juridic pentru arestarea persoanelor în vederea transferului fizic al acestora într-un alt stat membru, pentru ca acesta din urmă să poată declanșa proceduri împotriva acelor persoane.

(18)

Prezenta decizie-cadru respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și reflectate în Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special în capitolul VI. Nimic din prezenta decizie-cadru nu ar trebui interpretat ca o interdicție de a refuza cooperarea dacă există motive obiective să se creadă că procedurile au fost inițiate cu scopul de a sancționa o persoană din motive legate de sex, rasă, religie, origine etnică, cetățenie, limbă, opinii politice sau orientare sexuală sau că se aduce atingere poziției acestei persoane din oricare dintre aceste motive,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE-CADRU:

CAPITOLUL 1

DISPOZIȚII GENERALE

Articolul 1

Obiectivul și domeniul de aplicare

Scopul prezentei decizii-cadru este acela de a spori eficiența în cadrul procedurilor penale și de a îmbunătăți administrarea corespunzătoare a justiției în spațiul de libertate, securitate și justiție prin stabilirea unor norme comune care să faciliteze transferul de proceduri penale între autoritățile competente ale statelor membre, ținând seama de interesele legitime ale învinuiților și ale victimelor.

Articolul 2

Drepturi fundamentale

Prezenta decizie-cadru nu are ca efect modificarea obligației de respectare a drepturilor fundamentale și a principiilor fundamentale de drept astfel cum sunt recunoscute de articolul 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

Articolul 3

Definiții

În sensul prezentei decizii-cadru:

(a)	„infracțiune” înseamnă un act care constituie o infracțiune în temeiul dreptului penal național;

(b)	„autoritate de transfer” înseamnă o autoritate care are competența de a solicita transferul de proceduri;

(c)	„autoritate de primire” înseamnă o autoritate care are competența de a primi o solicitare de transfer de proceduri.

Articolul 4

Desemnarea autorităților competente

(1) Fiecare stat membru informează Secretariatul General al Consiliului ce autorități judecătorești, în temeiul dreptului său național, au competența de a acționa în calitate de autoritate de transfer și de autoritate de primire („autorități competente”) în temeiul prezentei decizii-cadru.

(2) Statele membre pot desemna alte autorități decât cele judecătorești ca fiind autoritățile competente pentru luarea deciziilor în temeiul prezentei decizii-cadru, cu condiția ca aceste autorități să aibă competența de a lua decizii de natură similară în conformitate cu legislația și procedurile naționale.

(3) Dacă este necesar, ca urmare a organizării sistemului său intern, fiecare stat membru poate desemna una sau mai multe autorități centrale pentru a asista autoritățile competente în transmiterea și primirea administrativă a cererilor. Acesta informează Secretariatul General al Consiliului în acest sens.

(4) Secretariatul General al Consiliului pune la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei informațiile primite.

Articolul 5

Competență

(1) În scopul aplicării prezentei decizii-cadru, orice stat membru are competența de a urmări penal, în temeiul legislației sale naționale, orice infracțiune căreia îi este aplicabilă legislația unui alt stat membru.

(2) Competența conferită unui stat membru exclusiv în temeiul alineatului (1) poate fi exercitată numai în temeiul unei solicitări de transfer de proceduri.

Articolul 6

Renunțarea la proceduri

Orice stat membru care, în temeiul legislației sale naționale, are competența de a urmări penal o infracțiune poate, în sensul aplicării prezentei decizii-cadru, renunța la proceduri sau le poate înceta împotriva unui învinuit, pentru a permite transferul de proceduri cu privire la infracțiunea respectivă într-un alt stat membru.

CAPITOLUL 2

TRANSFERUL DE PROCEDURI

Articolul 7

Criterii pentru solicitarea transferului de proceduri

Atunci când o persoană este învinuită de a fi comis o infracțiune în temeiul legislației naționale a unui stat membru, autoritatea de transfer a respectivului stat membru poate solicita autorității de primire dintr-un alt stat membru să preia procedurile dacă aceasta ar îmbunătăți administrarea eficientă și corespunzătoare a justiției și dacă cel puțin unul din următoarele criterii este îndeplinit:

(a)	infracțiunea a fost comisă integral sau parțial pe teritoriul celuilalt stat membru sau dacă cea mai mare parte a efectelor sau o parte substanțială a prejudiciului cauzat de infracțiune a avut loc pe teritoriul celuilalt stat membru;

(b)	învinuitul își are reședința obișnuită în celălalt stat membru;

(c)	părți substanțiale ale celor mai importante mijloace de probă se află pe teritoriul celuilalt stat membru;

(d)	în celălalt stat membru se află în desfășurare proceduri împotriva învinuitului;

(e)	în celălalt stat membru se află în desfășurare proceduri cu privire la aceeași faptă sau la fapte conexe care implică alte persoane, în special cu privire la aceeași organizație criminală;

(f)	învinuitul execută sau trebuie să execute o sentință care implică privarea de libertate în celălalt stat membru;

(g)	este probabil că executarea sentinței în celălalt stat membru ar îmbunătăți perspectivele de reabilitare socială a persoanei condamnate sau există alte motive pentru o executare a sentinței mai adecvată în celălalt stat membru; sau

(h)	victima își are reședința obișnuită în celălalt stat membru sau dacă victima are un alt interes semnificativ pentru transferul de proceduri.

Articolul 8

Informarea învinuitului

Înainte de efectuarea unei solicitări de transfer, autoritatea de transfer informează, atunci când este cazul și în conformitate cu legislația națională, învinuitul cu privire la intenția de transfer. Dacă învinuitul prezintă o opinie față de transfer, autoritatea de transfer informează autoritatea de primire în acest sens.

Articolul 9

Drepturile victimei

Înainte de efectuarea unei cereri de transfer, autoritatea de transfer acordă considerația cuvenită intereselor victimei infracțiunii și se asigură că drepturile acesteia în temeiul legislației naționale sunt respectate. Aceasta include, în special, dreptul victimei de a fi informată cu privire la transferul preconizat.

Articolul 10

Procedura pentru solicitarea transferului de proceduri

(1) Înainte ca autoritatea de transfer să efectueze o solicitare de transfer de proceduri în conformitate cu articolul 7, aceasta poate informa și se poate consulta cu autoritatea de primire, în special cu privire la posibilitatea ca aceasta din urmă să invoce unul dintre motivele de refuz menționate la articolul 12.

(2) Pentru a se consulta cu autoritatea de primire în conformitate cu alineatul (1), autoritatea de transfer va pune la dispoziția autorității de primire informațiile privind procedurile și le poate furniza în formă scrisă, utilizând formularul standard prevăzut în anexă.

(3) Formularul menționat la alineatul (2) se înaintează de către autoritatea de transfer direct autorității de primire prin orice mijloc care asigură o înregistrare scrisă în condiții care permit autorității de primire să stabilească autenticitatea acestuia. Toate celelalte comunicări oficiale se efectuează, de asemenea, în mod direct între aceste autorități.

(4) O solicitare de transfer este însoțită de dosarul penal sau de părțile relevante ale acestuia, în original sau copie legalizată, de orice alt document relevant și de o copie a legislației relevante sau, atunci când nu este posibil, de o declarație cu privire la legislația relevantă. Dacă consultarea nu a avut loc în conformitate cu procedura menționată la alineatul (3), solicitarea de transfer poate fi înaintată în formă scrisă, utilizând formularul standard prevăzut în anexă, în conformitate cu procedura menționată la alineatul (3).

(5) Autoritatea de transfer informează autoritatea de primire cu privire la orice act sau măsură procedurală care au relevanță pentru proceduri care au fost inițiate în statul membru al autorității de transfer după transmiterea solicitării. Această comunicare este însoțită de toate documentele relevante.

(6) Autoritatea de transfer poate retrage solicitarea de transfer în orice moment înaintea unei decizii a autorității de primire, în temeiul articolului 13 alineatul (1), de a accepta transferul.

(7) În cazul în care autoritatea de transfer nu cunoaște identitatea autorității de primire, aceasta efectuează toate investigațiile necesare, inclusiv prin intermediul punctelor de contact ale Rețelei judiciare europene, pentru a obține datele de contact ale respectivei autorități de primire.

(8) Dacă autoritatea care primește solicitarea nu este autoritatea competentă în temeiul articolului 4, aceasta transmite solicitarea din oficiu autorității competente și informează fără întârziere autoritatea de transfer în consecință.

Articolul 11

Dubla incriminare

Unei solicitări de transfer de proceduri i se poate da curs numai dacă fapta care stă la baza solicitării de transfer constituie o infracțiune în temeiul legislației statului membru al autorității de primire.

Articolul 12

Motive de refuz

(1) Autoritatea de primire a unui stat membru poate refuza transferul numai:

(a)	în cazul în care actul nu constituie o infracțiune în temeiul legislației acelui stat membru, în conformitate cu articolul 11;

(b)	în cazul în care declanșarea procedurilor ar contraveni principiului non bis in idem;

(c)	în cazul în care învinuitul nu poate răspunde penal pentru infracțiune datorită vârstei sale;

(d)	în cazul în care legislația statului respectiv prevede o imunitate sau un privilegiu care face imposibilă acțiunea;

(e)	în cazul în care procedura penală este prescrisă în conformitate cu legislația acelui stat membru;

(f)	în cazul în care infracțiunea este amnistiată în conformitate cu legislația statului membru respectiv;

(g)	în cazul în care criteriile pe care se bazează solicitarea în temeiul articolului 7 literele (a) - (h) nu sunt considerate ca fiind îndeplinite.

(2) În cazul în care competența statului membru care primește solicitarea se întemeiază exclusiv pe articolul 5, autoritatea de primire poate, pe lângă motivele de refuz de la alineatul (1), să refuze transferul dacă se consideră că transferul nu îmbunătățește administrarea eficientă și corespunzătoare a justiției.

(3) În cazurile menționate la alineatul (1) litera (g), înainte de a decide refuzul transferului, autoritatea de primire contactează prin mijloacele adecvate autoritatea de transfer și, atunci când este cazul, îi solicită furnizarea fără întârziere a tuturor informațiilor suplimentare necesare.

Articolul 13

Decizia autorității de primire

(1) Atunci când se primește o solicitare de transfer de proceduri, autoritatea de primire decide, fără întârzieri nejustificate, dacă va fi acceptat transferul de proceduri și, în cazul în care nu decide să invoce unul dintre motivele de refuz de la articolul 12, ia toate măsurile necesare pentru a da curs solicitării în temeiul legislației sale naționale.

(2) Autoritatea de primire informează fără întârziere autoritatea de transfer cu privire la decizia sa prin orice mijloc care asigură o înregistrare scrisă. Dacă autoritatea de primire decide să refuze transferul, aceasta informează autoritatea de transfer cu privire la motivele deciziei sale.

Articolul 14

Consultări între autoritatea de transfer și autoritatea de primire

Autoritatea de transfer și autoritatea de primire pot, în cazul în care se consideră adecvat și ori de câte ori se consideră adecvat, să se consulte reciproc în vederea facilitării unei aplicări eficiente și uniforme a prezentei decizii-cadru.

Articolul 15

Cooperarea cu Eurojust și cu Rețeaua Judiciară Europeană

Orice autoritate competentă poate, în orice etapă a procedurii, să solicite asistența Eurojust sau a Rețelei Judiciare Europene.

CAPITOLUL 3

EFECTELE TRANSFERULUI

Articolul 16

Efecte în statul membru al autorității de transfer

(1) Cel mai târziu la primirea notificării de acceptare de către autoritatea de primire a unui transfer de proceduri, procedurile referitoare la faptele care stau la baza solicitării de transfer se suspendă sau sunt întrerupte, în conformitate cu legislația națională, în statul membru al autorității de transfer, cu excepția cercetărilor necesare, inclusiv asistența judiciară către autoritatea de primire.

(2) Autoritatea de transfer poate iniția sau redeschide proceduri dacă autoritatea de primire o informează cu privire la decizia sa de a întrerupe procedurile referitoare la faptele care stau la baza solicitării.

(3) Autoritatea de transfer nu poate deschide sau redeschide proceduri dacă a fost informată de autoritatea de primire cu privire la o hotărâre luată în urma procedurilor din statul membru al autorității de primire, dacă hotărârea respectivă constituie un obstacol în calea unor proceduri ulterioare în temeiul legislației statului membru respectiv.

(4) Prezenta decizie-cadru nu aduce atingere dreptului victimei de a deschide proceduri penale împotriva infractorului, atunci când legislația națională prevede astfel.

Articolul 17

Efecte în statul membru al autorității de primire

(1) Procedurile transferate sunt reglementate de legislația statului membru către care s-a efectuat transferul.

(2) Atunci când este compatibilă cu legislația statului membru al autorității de primire, orice acțiune în sensul procedurilor sau investigații preliminare efectuate în statul membru al autorității de transfer sau orice acțiune care întrerupe sau suspendă perioada de prescriere are aceeași valabilitate în celălalt stat membru, ca și cum ar fi fost efectuată în celălalt stat membru sau de către autoritățile acestuia.

(3) Atunci când autoritatea de primire a decis să accepte un transfer de proceduri, aceasta poate aplica orice măsură procedurală permisă în temeiul legislației sale naționale.

(4) Dacă procedurile depind de o plângere în ambele state membre, plângerea introdusă în statul membru al autorității de transfer are o valabilitate echivalentă cu cea introdusă în celălalt stat membru.

(5) Atunci când legislația statului membru al autorității de primire prevede că trebuie depusă o plângere sau că trebuie utilizat un alt mijloc de inițiere a procedurilor, aceste formalități se efectuează în termenele prevăzute de legislația statului membru respectiv. Celălalt stat membru este informat în acest sens. Termenul începe să curgă de la data la care autoritatea de primire a decis să accepte transferul de proceduri.

(6) În statul membru al autorității de primire, sancțiunea aplicabilă infracțiunii este aceea prevăzută de propria legislație, cu excepția cazului în care legislația respectivă prevede altfel. Atunci când competența se întemeiază exclusiv pe articolul 5, sancțiunea pronunțată în acel stat membru nu poate fi mai aspră decât cea prevăzută de legislația celuilalt stat membru.

CAPITOLUL 4

DISPOZIȚII FINALE

Articolul 18

Informații care trebuie furnizate de autoritatea de primire

Autoritatea de primire informează autoritatea de transfer cu privire la întreruperea procedurilor sau cu privire la orice decizie luată la încheierea procedurilor, inclusiv dacă decizia respectivă reprezintă un obstacol în calea unor viitoare proceduri în temeiul legislației statului membru al autorității de primire sau cu privire la alte informații cu valoare substanțială. Aceasta trimite o copie a deciziei scrise.

Articolul 19

Limbile

(1) Formularul prevăzut în anexă și părțile relevante ale dosarului penal se traduc în limba oficială sau în una dintre limbile oficiale ale statului membru către care sunt transmise.

(2) Orice stat membru poate să indice, la adoptarea prezentei decizii-cadru sau ulterior, într-o declarație depusă la Secretariatul General al Consiliului, că va accepta traducerea în una sau mai multe limbi oficiale ale instituțiilor Uniunii Europene. Secretariatul General pune informațiile primite la dispoziția tuturor statelor membre și a Comisiei.

Articolul 20

Costuri

Cheltuielile care decurg din aplicarea prezentei decizii-cadru sunt suportate de către statul membru al autorității de primire, cu excepția cheltuielilor contractate exclusiv pe teritoriul celuilalt stat membru.

Articolul 21

Relațiile cu alte acorduri și convenții

(1) În relația dintre statele membre care au obligații în temeiul Convenției Europene privind transferul de proceduri în materie penală din 15 mai 1972, dispozițiile prezentei decizii-cadru se aplică în locul dispozițiilor corespondente din convenția respectivă de la data menționată la articolul 22 alineatul (1).

(2) Statele membre pot continua să aplice acordurile sau înțelegerile bilaterale sau multilaterale în vigoare, în măsura în care acestea permit extinderea obiectivelor prezentei decizii-cadru sau ajută la o mai mare simplificare sau facilitare a transferului de proceduri.

(3) Statele membre pot încheia acorduri sau înțelegeri bilaterale sau multilaterale după intrarea în vigoare a prezentei decizii-cadru în măsura în care acestea permit extinderea obiectivelor prezentei decizii-cadru și ajută la o mai mare simplificare sau facilitare a transferului de proceduri.

(4) Statele membre notifică Consiliului și Comisiei, până la […], acordurile și înțelegerile menționate la alineatul (2) pe care doresc să continue să le aplice. De asemenea, statele membre informează Consiliul și Comisia cu privire la orice acord sau înțelegere menționate la alineatul (3), în termen de trei luni de la data semnării acestora.

Articolul 22

Punerea în aplicare

(1) Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma dispozițiilor prezentei decizii-cadru până la […].

(2) Statele membre transmit Secretariatului General al Consiliului și Comisiei textul dispozițiilor care transpun în legislația națională obligațiile care le revin în temeiul prezentei decizii-cadru.

Articolul 23

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie-cadru intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la …

Pentru Consiliu

Președintele

…

(1) Avizul din …

(2) JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

(3) Documentul 8535/09.

(4) JO C 197, 12.7.2000, p. 3.

(5) JO L 76, 22.3.2005, p. 16.

(6) JO L 327, 5.12.2008, p. 27.

(7) JO L 337, 16.12.2008, p. 102.

ANEXĂ