Avizul Comitetului Economic şi Social European privind criza financiară şi impactul său asupra economiei reale

La 26 februarie 2009, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură, Comitetul Economic şi Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie iniţiativă cu privire la

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 13 noiembrie 2009. Raportor: dl CEDRONE.

În cea de-a 458-a sesiune plenară, care a avut loc la 16 şi 17 decembrie 2009 (şedinţa din 16 decembrie), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz cu 122 de voturi pentru, 75 de voturi împotrivă şi 33 de abţineri.

1.1 În condiţiile unei crize precum cea actuală, CESE consideră că este necesară o mare voinţă de coordonare a măsurilor, prin eforturi comune, pe măsura gravităţii situaţiei, în vederea identificării acţiunilor şi propunerilor pe termen scurt şi lung care pot favoriza redresarea şi evita repetarea evenimentelor aflate la originea dezechilibrelor actuale.

1.2 Sectorul financiar internaţional : pe baza orientărilor deja propuse de CESE, se cuvine reamintită necesitatea adoptării operative a unui sistem de reguli care să permită libera circulaţie a capitalurilor şi să introducă, în acelaşi timp, un sistem de supraveghere şi de sancţiuni în măsură să împiedice reproducerea efectelor negative ale unui sistem scăpat de sub control. Aceste reguli trebuie să permită restabilirea unei pieţe mai integre şi mai transparente. Eliminarea paradisurilor fiscale, a secretului bancar şi a anumitor mecanisme perverse din trecut legate de titlurile speculative pot favoriza, de asemenea, o astfel de evoluţie. Trebuie revenit la distincţia între bănci comerciale şi bănci de investiţii.

1.3 Sectorul financiar european : este necesară crearea unei pieţe unice a finanţelor europene, astfel încât să fie asigurate nu doar o mai mare transparenţă, facilitarea tranzacţiilor şi furnizarea de informaţii potrivite tuturor operatorilor, ci şi un sistem de supraveghere încredinţat BCE şi sistemului băncilor centrale (SEBC-BCE), cu sarcini de orientare şi coordonare pe plan internaţional a activităţilor de supraveghere, în timp ce gestionarea cotidiană, controlul şi supravegherea pieţelor financiare din diversele ţări vor putea fi încredinţate organismelor naţionale de supraveghere (1).

1.4 Sistemul monetar : CESE consideră că este potrivit şi necesar să se aprofundeze chestiunea sistemului monetar internaţional, în vederea stabilizării pieţelor de schimb şi a evitării concurenţei neloiale în cadrul OMC şi al comerţului internaţional.

1.5 Sprijinirea economiei reale şi a întreprinderilor : guvernanţa economică

1.6 Ajutorarea cetăţenilor europeni – coeziunea şi guvernanţa socială; sunt necesare următoarele măsuri:

Construirea unei Europe politice apropiate de cetăţeni : guvernanţă politică (pe termen lung)

1.7.1 În viitor, va trebui să se evite ca preţul absenţei Europei politice să fie suportat tot de cetăţeni, aşa cum au demonstrat-o din plin limitele măsurilor comunitare luate ca răspuns la criză, limite determinate nu de excesul de Europa, ci dimpotrivă, de absenţa acesteia. În acest sens, Tratatul de la Lisabona reprezintă un considerabil pas înainte. CESE va participa la noile mecanisme instituţionale şi va oferi consultanţă noii Comisii şi noului Parlament, în conformitate cu noile competenţe conferite prin tratat.

1.7.2 UE trebuie să-şi focalizeze atenţia asupra deficitului democratic şi a democraţiei instituţiilor sale, în special prin noi forme de participare directă a cetăţenilor ei şi a societăţii civile, care nu pot rămâne pasivi în cazul apariţiei unor noi nedreptăţi şi noi factori de putere.

1.7.3 Toate acestea fac necesar ca UE să capete o reprezentare eficientă pe plan extern, fiind nevoie de crearea unui spaţiu politic european, dotat cu instrumente pentru a contrabalansa noile echilibre – formate în urma crizei la nivel internaţional, pe plan economic şi politic – ce riscă nu numai să-i sărăcească pe cetăţeni, ci şi să le afecteze drepturile. Aşa cum a fost deja menţionat, CESE va sprijini acţiunea Înaltului reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate şi va continua să ofere consultanţă pe tema rolului societăţii civile pe scena internaţională.

2.1 În calitate de reprezentant al economiei reale şi al societăţii civile organizate, Comitetul Economic şi Social European (CESE) a considerat că este oportună elaborarea prezentului aviz din proprie iniţiativă, oferind astfel o viziune de ansamblu asupra crizei şi sugerând propuneri pentru Comisie şi Consiliu, în special în ce priveşte restabilirea fluxurilor financiare pentru întreprinderi, creştere şi locuri de muncă.

2.2 Într-adevăr, ani de-a rândul, ne-am confruntat cu consecinţele unei euforii generalizate (Samuelson), provocată de informaţii imprecise, care amplificau vocea „experţilor”, garantau „validitatea” evenimentelor şi superioritatea modelului „valabil”, susţinând că piaţa ar regulariza totul şi ar elimina, mai devreme sau mai târziu, excesele.

2.3 Cu toate acestea, CESE este convins că eforturile întreprinderilor şi lucrătorilor, printr-un angajament responsabil în plan economic şi social, vor imprima o evoluţie pozitivă în această perioadă de criză, dacă vor fi sprijinite cum trebuie de autorităţile publice naţionale şi europene.

Origini : Originile crizei sunt prea cunoscute pentru a fi necesară o nouă analiză a lor. Cu toate acestea, CESE consideră util să reamintească cel puţin două cauze care constituie premisele crizei: prima este evoluţia finanţelor internaţionale care, susţinute de o cultură economică ultraliberală, au sfârşit prin a se alimenta mai degrabă pe sine decât economia reală, provocând o mega-inflaţie financiară, iar a doua cauză este existenţa a nu prea multe reguli, şi acestea prea puţin respectate. Regulile existente nu au funcţionat sau nu au fost aplicate de organismele de supraveghere şi de agenţiile de rating, al căror comportament a făcut ca pieţele să fie mai puţin transparente (2).

3.1.1 În prezent este evident că, în interiorul bulei financiare, bancherii erau implicaţi, conştient sau nu, în activităţi cu risc ridicat, pentru care dispoziţiile şi precauţiile erau total necorespunzătoare. În sectorul de retail bancar, urmărindu-se maximizarea volumului afacerilor, au fost făcute împrumuturi imprudente, prin ipotecare sau cărţi de credit. În domeniul băncilor de investiţii, aceste împrumuturi şi alte activităţi, precum finanţarea achiziţiilor pe datorie (LBO – leveraged buy-outs), au fost prezentate în repetate rânduri ca produse derivate complexe şi comercializate fără să fie cercetate în detaliu sau cu rezervele de rigoare. Este clar că au existat stimulări neadecvate pentru manageri şi membrii personalului, ale căror activităţi afectau profilul de risc al băncii, şi că recompensele personale, ca rezultat al acestor stimulări, au prevalat asupra intereselor celor mai multe părţi interesate din sistemul bancar şi ale cetăţenilor necunoscători care dobândiseră titlurile. O astfel de situaţie nu justifică însă practicile improprii şi abuzurile săvârşite fără scrupule la care am fost martori. Acesta este un comportament care a păgubit întregul sistem financiar, punându-l într-o lumină negativă.

3.2 Cauze : această situaţie a putut degenera din cauza absenţei acţiunii politice şi a omisiunilor şi erorilor comise, de asemenea, de guverne, nu doar în ce priveşte domeniul financiar, ci şi în ce priveşte politicile macro-economice şi monetare, la nivel global, precum şi, de exemplu, în contextul politicii bugetare laxe a Statelor Unite. UE a fost lipsită de instrumente de acţiune suficiente, operând cu un model economico-social acuzat din toate părţile ca fiind izvorul tuturor relelor, cu organisme internaţionale prea slabe pentru a putea interveni. Această perioadă a durat prea mult. Puterea politică a folosit adesea globalizarea drept pretext, aruncând asupra acesteia toate păcatele, purtând astfel o mare răspundere pentru cauzele care au dat naştere crizei (1).

Consecinţe : efectele au fost dezastruoase, dar nu trebuie cedat pesimismului. Din păcate, o parte a economiei financiare nu a funcţionat, din cauza euforiei şi a avidităţii, a speculaţiei şi a unui climat de iresponsabilitate generală. Concentrarea bancară (aşa de mare încât a generat autosugestia că „băncile sunt prea mari pentru a da faliment”!) şi eşecul în gestionarea riscurilor nu puteau decât să provoace consecinţele actuale, printr-un efect de domino care a fost de neoprit. Astfel că, din financiară, cum era la început, criza s-a transformat într-una macroeconomică şi s-a propagat la economia reală. De aceea ne găsim astăzi confruntaţi cu o criză financiară care a afectat sectoarele de producţie, provocând o criză economică, monetară, comercială şi socială şi, ca atare, o criză de încredere.

3.3.1 Trebuie recunoscut cu toată sinceritatea că ultimele trei decenii au cunoscut o dezvoltare şi o creştere economică fără precedent în lumea întreagă, mai ales în ţările în curs de dezvoltare. Această creştere a fost posibilă în special datorită dezvoltării pieţelor financiare, de pe urma căreia au profitat mulţi, cu convingerea că această evoluţie s-ar putea prelungi în timp, fără probleme.

3.3.2 Desigur, criza va avea consecinţe asupra reorganizării puterilor la nivel global şi naţional, aşa cum a arătat reuniunea G20 de la Pittsburgh. După încheierea crizei va apărea o nouă „geografie” economică şi politică. Astfel, criza iniţial financiară se transformă într-o criză la nivel macroeconomic, care se propagă în economia reală şi determină scăderea PIB-ului, precum şi o creştere dramatică a şomajului. În acest context, CESE se întreabă care vor fi locul şi rolul UE în viitor.

CESE consideră satisfăcătoare rezultatele reuniunilor G20 de la Londra şi, respectiv, G8 de la Aquila, care au dezminţit previziunile pesimiste şi au demonstrat că economia şi finanţele mondiale trebuie reglementate numai în mod coordonat. În acest cadru, a fost acceptat principiul guvernanţei globale, care redă politicii locul pe care îl merită. Se speră că şi guvernele europene vor trage concluziile necesare în acest sens (punctul 4.4). Rezultatele reuniunii vor trebui totuşi să-şi găsească o aplicare concretă şi eficientă, prin modificările aduse de acordurile Basel 3 în plus faţă de cele operate de Basel 2, referitoare la reorganizarea şi reforma organismelor internaţionale.

4.1.1.1 Desigur, ar fi fost de dorit ca, la summitul G20 de la Pittsburgh care a urmat, faptele să vină în continuarea bunelor intenţii. În realitate, a fost evitată confruntarea cu adevăratele probleme recurente: reglementările şi reformele sistemului financiar (1), dezechilibrele comerciale dintre SUA şi China, structura societăţii pe acţiuni, creşterea şomajului etc. Ca atare, dacă nu se intervine, se menţine riscul ca „unii vectori ai intereselor financiare să considere criza drept un obstacol minor şi că le este îngăduit să înceapă să se comporte ca înainte” (3).

4.1.2 CESE consideră că rolul organismelor de supraveghere trebuie consolidat (4) dar, înainte de toate, trebuie să fie în stare corectă de funcţionare, să fie autonome în raport cu puterea politică şi să dispună de putere de sancţionare. Trebuie eliminate paradisurile fiscale sau făcute să fie transparente, pentru a nu servi spălării banilor sau evaziunii fiscale. Într-adevăr, lipsa transparenţei constituie principala problemă. Oricine trebuie să cunoască adevărata natură a împrumuturilor bancare, a activelor, a rezervelor şi a tipurilor de riscuri bancare.

4.1.3 CESE doreşte ca orientările şi deciziile (puţine!) luate la Londra, la Aquila şi la Pittsburgh să constituie o cotitură, într-un termen rezonabil, prin (re)introducerea unei noi culturi economice şi de piaţă, mai puţin ideologică şi mai transparentă. Pe de altă parte, trebuie vorbit cu prudenţă despre morala sau etica pieţei financiare, cum ar dori unii: aceasta ar putea fi considerată o provocare de cei care plătesc din greu pentru această criză. Ar trebui să se vorbească mai degrabă de drepturi, sancţiuni, de reguli şi de instrumente de aplicare a acestora.

4.1.4 Acesta este modul cel mai convingător pentru restabilirea încrederii consumatorilor şi, în consecinţă, pentru relansarea cererii. Este nevoie de un nou limbaj economic, care să vorbească de economia reală, de investiţii, locuri de muncă, riscuri, drepturi, obligaţii şi de menţinerea concurenţei.

4.1.5 CESE consideră că actorii din economia reală (întreprinderile şi angajaţii) trebuie să-şi facă auzite cu mai multă forţă vocea şi argumentele, să-şi revendice rolul vital pentru favorizarea dezvoltării economice, a dezvoltării sociale, a competitivităţii, inovării, creşterii şi creării locurilor de muncă. Ar trebui ca şi responsabilii politici să facă la fel.

Sistemul monetar internaţional ar trebui, de asemenea, reconsiderat. Astfel, în timpul reuniunilor G20 (Londra), G8 (Aquila) şi, din nou, G20 (Pittsburgh), tema funcţionării şi reformei sistemului monetar internaţional, cu excepţia realocării cotelor în cadrul FMI, nu a fost considerată drept prioritate centrală, în vederea reaşezării economiei mondiale pe calea creşterii durabile. Cu toate acestea, dacă vor fi aplicate, unele din angajamentele asumate de G20 şi G8 ar putea avea un puternic impact asupra pieţelor de schimb şi, ca atare, asupra modului de funcţionare al acestui sistem.

4.1.6.1 Deciziile luate, de a acorda asistenţă ţărilor în curs de dezvoltare şi, în special, celor din Africa, de triplare a resurselor Fondului Monetar Internaţional (până la 750 de miliarde de dolari) şi de alocare a altor 250 de miliarde pentru drepturile speciale de tragere (DST), în vederea sprijinirii financiare a economiilor ţărilor afectate cel mai mult de criză, oferă un prim element de reflecţie privind uriaşa masă de dolari care va fi pusă în circulaţie pentru a sprijini ţările cu valori înalte ale deficitului de cont curent.

4.1.6.2 În al doilea rând, creşterea datoriei publice a Statelor Unite (care va atinge în următorii trei ani 100 % din PIB), în urma noii politici de cheltuieli finanţate prin deficit, promovată de preşedintele Obama pentru a scoate ţara din recesiune, va da un impuls suplimentar emiterii unei uriaşe mase de dolari, cu grave consecinţe pentru sistemul economic internaţional. Aceeaşi situaţie a mai fost întâlnită în a doua jumătate a anilor '60 şi a determinat devaluarea dolarului şi prăbuşirea – în 1971 – a sistemului de rate de schimb fixe, stabilit prin acordurile de la Bretton Woods.

4.1.6.3 Această situaţie îi preocupă mai ales pe chinezi, ale căror rezerve valutare au crescut cu 5 000 de miliarde de dolari în ultimul deceniu, acestea continuând probabil să crească în următorii ani (chiar dacă într-un ritm mai scăzut), China temându-se astfel că deprecierea dolarului va determina probabil deprecierea enormelor sale rezerve valutare.

4.1.6.4 Euro, care a devenit în câţiva ani cea de-a doua monedă internaţională de rezervă, nu constituie o alternativă valabilă de înlocuire a dolarului, oricât de potrivit şi de preferabil ar fi acest lucru, şi, cu atât mai puţin, în pofida dorinţei autorităţilor monetare chineze, nu este posibilă crearea unei monede supranaţionale de rezervă, care să fie reprezentată de DST şi care să fie utilizată nu doar între guverne şi instituţii internaţionale, aşa cum se întâmplă în prezent, ci şi ca instrument de plată a tranzacţiilor comerciale şi financiare internaţionale. Emiterea unor noi DST este, fără îndoială, un mijloc util de creare a unor rezerve suplimentare pentru economiile caracterizate prin deficit de cont curent, dar nu poate reprezenta soluţia pe termen lung la criza actuală.

4.1.6.5 Este foarte probabil şi, de altfel, preferabil, ca euro să-şi asume din ce în ce mai mult caracteristicile unei monede internaţionale de rezervă şi de referinţă pentru determinarea preţului bunurilor de pe pieţele internaţionale, dar CESE doreşte ca moneda chinezească, reprezentanta unei economii cu un rol din ce în ce mai determinant în contextul economic mondial, să iasă de sub protecţia care i-a fost acordată de autorităţile chineze (timp de zece ani, yuanul renminbi a fost legat de dolar şi doar începând cu 2005 valoarea sa a fost determinată în funcţie de un coş alcătuit din mai multe devize). Renminbi trebuie să devină o valută liber convertibilă pe pieţele internaţionale.

4.1.6.6 În opinia CESE, ar trebui depuse mai multe eforturi pe plan internaţional. China nu ar trebui să aibă posibilitatea – ca până acum – de a miza pe o creştere susţinută de exporturi, prin acumularea excedentelor de cont curent şi cerând altora să preia problemele de gestionare a ratei de schimb de pe pieţele internaţionale, la care ea însăşi a contribuit prin politicile monetare şi fiscale de favorizare a acumulării de economii şi a reducerii cheltuielilor interne.

4.1.6.7 Sistemul monetar mondial, bazat pe regimul cursurilor de schimb variabile, se caracterizează prin fluctuaţii permanente şi accentuate ale valutelor, din cauza speculei. Această situaţie, cu impact foarte nociv asupra economiei mondiale, ar putea fi corectată prin încheierea unui acord politic între băncile centrale din principalele ţări industrializate. Astfel, acestea s-ar angaja să intervină, de comun acord, atunci când o monedă ar fi supusă unor presiuni prea puternice în sensul creşterii sau al scăderii, pentru a menţine volatilitatea cursurilor de schimb în limite rezonabile.

4.1.7 Elaborarea unor reguli europene privind finanţele – în vederea realizării unei pieţe unice europene a finanţelor (5). În ciuda normelor în vigoare pe plan european şi a monedei euro, suntem încă departe de acest obiectiv, inclusiv în statele din zona euro. Criza a demonstrat că trebuie acţionat fără întârziere în această direcţie, prin reforme adecvate, care să meargă dincolo de tot ce a fost făcut până acum, aşa cum îşi propun Raportul de Larosière şi Comisia. În acest mod, şi BCE ar putea fi în măsură să acţioneze mai rapid şi cu mai multă flexibilitate. Nu trebuie uitat că obiectivul principal al sectorului financiar este cel de sprijinire a întreprinderilor, de stimulare a spiritului întreprinzător, a creşterii şi a creării locurilor de muncă: un rol care ar putea fi favorizat de o piaţă financiară reformată, mai concurenţială, mai transparentă şi mai integrată, ţinând seama de diferitele sale aspecte.

4.2.1 În recenta comunicare a Comisiei, adresată Consiliului European de primăvară 2009 şi prezentată sub ambiţiosul titlu „Stimularea redresării economice europene” (6), restabilirea încrederii cetăţenilor şi a operatorilor economici este prima măsură de intervenţie pentru depăşirea crizei actuale, pentru creşterea cererii şi crearea a noi locuri de muncă. Este necesar ca măsurile propuse să producă efecte concrete şi să nu rămână doar la stadiul de manifestare a bunelor intenţii.

4.2.2 CESE consideră în special că locurile de muncă şi lipsa lichidităţilor pentru întreprinderi reprezintă problema centrală care trebuie înfruntată (7). Recente estimări ale OIM indică dispariţia a aproximativ 40 de milioane de locuri de muncă de la începutul crizei, în decembrie 2007 (din care 7 milioane doar în zona OCDE), iar previziunile pentru viitor sunt mai degrabă pesimiste. Surmontarea acestei drame sociale poate veni doar din restabilirea încrederii în funcţionarea pieţelor şi din măsurile publice de intervenţie în favoarea creşterii, competitivităţii, inovării şi ocupării forţei de muncă. Europa are nevoie de o politică economică şi de un program care să fie atrăgător pentru întreprinderi, să le ajute pe acestea să se dezvolte şi să creeze locuri de muncă!

4.2.3 CESE împărtăşeşte pe deplin obiectivul asumat de Comisie. Măsurile cuprinse în comunicare trebuie sprijinite pentru că urmăresc urgenţe din sectorul bancar şi financiar, în sensul favorizării economiei reale şi al valorificării pieţei interne europene. Ele scot însă în evidenţă o abordare tradiţională şi deloc inovatoare, centrată pe o mai bună utilizare a politicilor economice sectoriale, gestionate în mod direct de Comisia Europeană sau coordonate de aceasta.

4.2.4 Restabilirea încrederii operatorilor economici şi a cetăţenilor europeni în capacitatea instituţiilor comunitare şi a autorităţilor naţionale de a depăşi criza se naşte din recunoaşterea faptului că actuala criză nu este imputabilă doar fenomenelor – desigur – dramatice, însă conjuncturale şi nici imperfecţiunilor sau neajunsurilor pieţei.

4.2.5 Specificitatea crizei economiei mondiale şi europene rezidă tocmai în cauze mai profunde şi mai sistemice, legate de valorile etice şi morale (responsabilitate, legalitate, justiţie socială) aflate la baza societăţii moderne şi care inspiră acţiunile din toate domeniile vieţii economice, sociale şi civile. Încrederea în funcţionarea sistemelor economice şi financiare nu poate fi restabilită doar prin acţionarea „mecanismelor” de piaţă care au funcţionat defectuos, ci prin politici europene, macro- sau microeconomice.

4.2.6 Deşi este împărtăşită abordarea generală a problemelor actuale, soluţiile propuse în comunicarea Comisiei par insuficiente sau, oricum, prea puţin eficiente în raport cu schimbările care ar trebui stimulate atât în cadrul diverselor sisteme de producţie naţionale, cât şi la nivelul politicilor europene şi internaţionale, în vederea favorizării creşterii economice a statelor membre. Aceasta cu atât mai mult cu cât criza se manifestă cu efecte negative mai mari în Europa (cu un PIB mai mic) decât în SUA, acestea din urmă reacţionând printr-un program puternic şi unitar şi prin intervenţii publice mai ample şi mai eficiente. UE ar trebui să stimuleze adoptarea unor măsuri armonizate la nivelul statelor membre. De aceea, ar trebui ca UE să elaboreze un alt plan de intervenţie, mai eficient şi mai omogen decât primul.

4.2.7 Dacă procesul de reflecţie se limitează la măsuri pe termen scurt şi mediu de relansare a economiei europene, CESE consideră că atenţia şi resursele financiare ale UE şi ale statelor membre ar trebui să se concentreze mai întâi pe un număr restrâns de măsuri, dar cu efecte de mare amploare asupra diverselor pieţe şi asupra operatorilor economici în general. Aceste intervenţii ar trebui să vizeze restabilirea încrederii în funcţionarea sistemului financiar, îmbunătăţirea Planului european de redresare economică, modificările ce trebuie aduse principalelor politici de intervenţie a Uniunii, sprijinirea statelor membre afectate mai grav de criză, începând cu ţările din Europa de Est.

Restabilirea încrederii în funcţionarea sistemului financiar. Relansarea economiei europene este posibilă prin restaurarea stabilităţii şi eficienţei pieţelor financiare, cu respectarea noilor reguli şi a noilor sisteme de supraveghere macro- şi microeconomică, care asigură o funcţionare ordonată şi responsabilă la nivel internaţional. Sectorul financiar ar trebui să revină la rolul său tradiţional şi propriu, pentru promovarea creşterii economice, adică la finanţarea activităţilor reale ale operatorilor (întreprinderi, familii, reţele şi servicii, infrastructură, mediu şi energie).

4.2.8.1 Cu toate acestea, problema intervenţiilor masive ale statelor, din păcate inevitabile, în sprijinul sistemului bancar rămâne nerezolvată. CESE consideră că această situaţie nu poate dura mult timp şi că este necesară găsirea unei strategii de ieşire în cazul acestor măsuri, prin impunerea, în mod sistematic, a unor condiţii pe care sistemul bancar să le respecte, de exemplu printr-o restructurare internă, în vederea îmbunătăţirii cantităţii şi calităţii rezervelor înscrise în bilanţ. O astfel de strategie ar trebui să relanseze piaţa creditelor şi sectorul financiar internaţional, în mod independent şi transparent, evitându-se astfel repetarea evenimentelor recente.

4.2.8.2 În ce priveşte întărirea controlului şi sporirea transparenţei operaţiunilor financiare, dorite de Comisie şi evidenţiate de G20 la Londra, de G8 la Aquila şi, din nou, de G20 la Pittsburgh, şi ţinând cont şi de propunerea de reformă a sistemului financiar european anunţată de Comisie şi de Consiliu, pe care o va examina, CESE consideră că, dacă supravegherea financiară va fi încredinţată unui nou organism autonom european, acesta ar trebui, în orice caz, să dispună de posibilităţi reale de intervenţie (8).

4.2.8.3 O astfel de opţiune ar trebui să favorizeze procesul de armonizare necesară a diverselor legislaţii existente în Europa în domeniul supravegherii financiare, precum şi capacitatea acestora de a aplica sancţiuni.

4.2.9.1 Într-un aviz anterior (9), CESE a avansat ipoteza unei revizuiri profunde a Planului de redresare propus de Comisie, nu doar şi nu atât în termeni de resurse financiare, considerate insuficiente în raport cu amploarea crizei, cât, mai ales, pentru a articula şi impune în mod diferit măsurile ce trebuie adoptate de statele membre, în vederea sprijinirii redresării.

4.2.9.2 Condiţiile de acces la aceste măsuri, indiferent de ce sectoare sunt considerate în prezent drept prioritare din punctul de vedere al nevoilor financiare (sectorul automobilelor, construcţii, IMM-uri etc.), vor trebui să asigure coerenţa şi uniformitatea măsurilor aplicate, cu respectarea deplină a regulilor definite de piaţa internă europeană.

4.2.9.3 De altfel, nu este de dorit ca iniţiative izolate finanţate prin planul european, din cota acoperită de bugetul comunitar sau din cea aparţinând guvernelor naţionale pentru măsuri de urgenţă în întreprinderi, în sectoarele sau ţările aflate în criză, să poată da naştere din nou, într-un mod sau altul, unor situaţii de privilegiere sau de protecţie a anumitor sectoare industriale, în detrimentul altora.

4.2.9.4 Piaţa unică reprezintă unul din motoarele fundamentale ale economiei europene, consolidarea şi dezvoltarea sa constituind cea mai bună garanţie pentru promovarea iniţiativelor productive şi pentru crearea unor noi locuri de muncă. Coordonarea şi controlul măsurilor prevăzute de acest plan la nivel european şi naţional vor trebui să garanteze cetăţenilor europeni că Uniunea este capabilă să gestioneze ajutoarele financiare, cu respectarea legislaţiei comunitare şi în interesul populaţiei şi al regiunilor care se dovedesc mai vulnerabile la criză.

4.2.9.5 În opinia CESE, în cadrul acestor măsuri de sprijinire a activităţilor productive trebuie acordată o atenţie specială IMM-urilor (printr-un plan specific de finanţare preferenţială şi cu proceduri simplificate; cf., în acest sens, Small Business Act). Planul european nu explicitează îndeajuns tipurile de măsuri ce trebuie aplicate pentru susţinerea redresării întreprinderilor mici şi mijlocii. În ce priveşte întreprinderile mai mici, a căror contribuţie globală la crearea de locuri de muncă în UE este foarte importantă, CESE consideră că iniţiativele trebuie formulate într-un cadru de referinţă macroeconomic, care să ţină cont de specificul naţional şi de cel local, de diversele niveluri de specializare sectorială şi de diferitele necesităţi în termeni de noi competenţe, tehnologii inovatoare şi de infrastructură de servicii acordate întreprinderilor.

4.2.9.6 Fără a dispune de un cadru de referinţă adecvat la nivel european şi naţional privind perspectivele de creştere a IMM-urilor, apare riscul – aşa cum s-a întâmplat deja în trecut – al fragmentării şi scindării măsurilor, având ca rezultat asistarea tuturor întreprinderilor, fără ca vreuna dintre acestea să fie cu adevărat ajutată să crească în volum sau să-şi îmbunătăţească produsele şi serviciile furnizate.

4.2.9.7 CESE consideră de asemenea că dialogul social şi concertarea, însoţite de o participare sporită a întreprinderilor, a sindicatelor şi a organizaţiilor economiei sociale, ar putea contribui la depăşirea crizei.

4.2.10.1 CESE consideră că, pentru a restabili încrederea operatorilor europeni, este nevoie şi de o schimbare profundă a modurilor în care Comisia gestionează politicile comune în importante sectoare economice şi sociale, în special politica de coeziune. În ce priveşte această politică, CESE a elaborat deja un aviz (10) în care a formulat numeroase propuneri de modificare.

4.2.10.2 Grava criză economică, prezentă în toate ţările europene şi care s-ar putea prelungi şi în 2010, impune o reformă radicală în gestionarea fondurilor structurale (FEDER şi FSE) şi revizuirea măsurilor stabilite pentru perioada 2007-2013. Comisia elaborează în prezent unele propuneri de modificare pentru simplificarea procedurilor, accelerarea plăţilor şi redefinirea domeniilor de intervenţie ale anumitor politici sectoriale, dar aceste măsuri sunt încă insuficiente, deşi sunt necesare pentru menţinerea coeziunii UE, ameninţată în prezent de criză.

4.2.10.3 Efortul pe care CESE îl cere Comisiei, în vederea adaptării măsurilor preconizate la noile realităţi apărute în urma crizei internaţionale, trebuie să fie mai consistent şi necesită o regândire globală a acestor politici. Antagonismele apărute între administraţiile centrale şi cele regionale în gestionarea resurselor fondurilor structurale, pentru a face faţă urgenţelor, constituie un element suplimentar de reflecţie pe tema modului în care trebuie „regândite” ajutoarele pentru regiunile cele mai defavorizate din Uniune.

4.2.10.4 În ce priveşte politicile de coeziune, CESE consideră, de asemenea, că trebuie formulate priorităţi sectoriale şi locale specifice pentru fiecare stat beneficiar al acestor resurse, astfel încât resursele comunitare şi naţionale să fie concentrate pe programele şi proiectele considerate a avea un mai mare impact economic şi social. Coerenţa în selectarea măsurilor, coordonarea la nivel european şi naţional a politicilor de asistenţă acordată întreprinderilor, programele comune de formare a specialiştilor şi de creare de noi competenţe – acestea sunt principiile din care trebuie să se inspire revizuirea orientărilor politicii de coeziune.

4.2.10.5 Pe scurt, criza ar trebui să reprezinte pentru UE nu doar ocazia de a îmbunătăţi utilizarea politicilor existente, ci şi de a aplica politici noi: îmbunătăţirea infrastructurii şi lansarea, de exemplu, a unui plan în favoarea mediului, crearea unor noi reţele europene pentru energie şi comunicaţii (precum banda largă), printr-o finanţare publică europeană (sub formă de euro-obligaţiuni?) etc. Toate aceste iniţiative ar da un impuls extraordinar relansării economice.

4.2.10.6 În opinia Comitetului, criza oferă o ocazie extraordinară pentru lansarea unei reflecţii profunde privind bugetul comunitar aşa cum se prezintă el în prezent, atât pe plan cantitativ cât şi calitativ, şi pentru a decide, eventual printr-un grup de experţi, asupra politicii fiscale, un aspect fundamental pentru creştere şi dezvoltare, care nu mai poate fi eludat sau utilizat la nivel european în scopuri de dumping social şi economic.

4.2.11 Sprijinirea statelor celor mai afectate de criză, în primul rând a celor din estul UE

4.2.11.1 În opinia CESE, Comisia trebuie să prevadă, dacă nu un fond ad-hoc pentru ţările afectate cel mai mult de criză (propunere respinsă de cele mai influente state din UE), în orice caz un ansamblu de măsuri financiare şi, prin intermediul BERD, în favoarea iniţiativelor de stabilizare a economiilor mai slabe din UE, ceea ce se şi întâmplă deja. În acest context, ţărilor din est trebuie să li se acorde o atenţie specială şi, în consecinţă, trebuie prevăzute instrumente specifice în acest scop. Motivele subiacente acestei solicitări de măsuri specifice destinate acestor ţări sunt multiple. În caz contrar, prăbuşirea celui de-al doilea pilon al integrării (cel al extinderii) va antrena şi căderea pieţei unice.

4.2.11.2 UE trebuie să se confrunte în lunile – şi anii – care vin cu situaţii foarte greu de rezolvat: criza economică şi a locurilor de muncă, conflicte sociale, reforme instituţionale, diferenţele dintre statele membre, toate acestea într-un context de euro-scepticism crescând la nivelul partidelor politice, al guvernelor din multe state membre şi al opiniei publice, foarte nemulţumite de deciziile luate la nivel comunitar.

4.2.11.3 Încrederea în modelul economic şi social european, în capacitatea acestuia de a găsi soluţii potrivite şi în interesul tuturor statelor membre va fi restabilită dacă UE îşi va asuma problemele ţărilor mai slabe, ajutându-le să depăşească dificultăţile în care se găsesc.

4.2.11.4 Criza cu care se confruntă multe ţări din est în sectoarele creditării, serviciilor financiare şi ale întreprinderilor manufacturiere nu este aşa de amplă încât să constituie un obstacol insurmontabil pentru UE. Multe din aceste activităţi au luat fiinţă odată cu asistenţa şi investiţiile directe provenite din UE-15, iar acum, după procesul de armonizare care le-a fost impus pentru a deveni membri efectivi ai Uniunii, este dificil de imaginat că, sub pretextul politicii de la caz la caz, se va recurge doar la intervenţii economice minime şi de mică amploare. Aceasta ar fi o eroare strategică şi economică, ireparabilă pe termen scurt şi mediu, şi, totodată, o formă de miopie politică foarte gravă, care ar putea prejudicia viitorul integrării europene.

4.3.1 După criză „va fi găsit un nou echilibru, care nu va atinge însă nivelurile dinainte: oamenii vor trebui să accepte un nivel de viaţă inferior” (11). Dacă se va adeveri această previziune, singurul lucru clar va fi certitudinea celor care vor trebui – se speră, doar pentru o scurtă perioadă – să trăiască la un nivel şi mai scăzut.

4.3.2 Riscul care trebuie evitat este ca întreprinderile şi angajaţii să achite din nou nota de plată a salvării pieţei, în vreme ce capitalul va migra spre pieţe mai sigure, continuând să eludeze fiscul. Vom putea asista astfel la o nouă reducere a veniturilor provenite din muncă, ceea ce va determina o delegitimare socială a economiei de piaţă. Dacă se doreşte evitarea acestui risc, trebuie întărit şi extins modelul european de economie socială de piaţă, repunând oamenii în centrul sistemului economic.

4.3.3 Din aceste motive, CESE consideră că guvernele şi Uniunea ar trebui să acorde mai multă atenţie şi politicii fiscale, continuând să acţioneze în mod coordonat, pentru a evita situaţiile de inegalitate, incompatibile cu piaţa unică. În plus, ar trebui privilegiate acele reforme care extind baza de impozitare, mai degrabă decât creşterea cotei de impozitare, acordând mai multă importanţă patrimoniului, decât activităţii întreprinderilor şi celei productive.

4.3.4 Pe de altă parte, trebuie evitate consecinţele dezastruoase pe care criza financiară le-ar putea avea asupra sistemelor de pensii din statele membre, aşa cum s-a întâmplat în Statele Unite, unde unele fonduri de pensii au acumulat pierderi semnificative în urma crizei fondurilor speculative, astfel că angajaţii care au subscris la aceste fonduri au pierdut jumătate din valoarea economiilor realizate. În opinia CESE, ar trebui definite cadrele normative şi tipurile de fonduri de pensii, în vederea protejării intereselor cetăţenilor şi ale angajaţilor europeni.

4.3.5 Creşterea injustiţiei şi a inegalităţilor a redus şi va reduce şi mai mult spaţiul de libertate; acest fenomen ar putea fi periculos pentru democraţia ţărilor europene şi, mai ales, a UE, care suferă încă de un deficit democratic foarte greu de contracarat. În orice caz, acest fenomen reduce adeziunea noilor săraci la politicile care trebuie aplicate pentru depăşirea crizei şi pentru promovarea unei dezvoltări durabile.

4.3.6 CESE consideră că, pentru UE, aceasta este o ocazie importantă de a-şi face simţită prezenţa, prin iniţiative concrete şi tangibile în favoarea cetăţenilor, întreprinderilor şi angajaţilor mai afectaţi de criză.

Aceasta ar putea avea loc prin măsuri care să le protejeze drepturile: prin urmare, UE ar trebui să poată interveni în politica socială prin iniţiative proprii. Componenta socială trebuie să fie deplin reintegrată în pactul strategic menţionat la punctul 4.4.3. Măsurile trebuie să acopere şi un alt segment, cel al politicilor economice (printre care o finanţare extraordinară a Strategiei de la Lisabona), şi să sprijine întreprinderile mai vulnerabile, aspect care trebuie concretizat de UE împreună cu statele membre (punctul 4.2).

4.3.7.1 Trebuie promovate măsuri structurale privind piaţa muncii, care ar trebui să devină mai permeabilă şi mai incluzivă, prin reguli adoptate la nivel european, utilizarea FSE, simplificarea procedurilor şi plăţi anticipate.

4.3.7.2 Trebuie promovate acţiunile în favoarea întreprinderilor care depun eforturi pentru aplicarea şi respectarea principiului responsabilităţii sociale în Europa, precum şi a principiului clauzei sociale în afara teritoriului european.

4.3.8 CESE doreşte şi solicită Comisiei ca, şi prin măsuri de stimulare financiară (de exemplu, fondurile structurale), să facă tot posibilul, împreună cu partenerii sociali europeni, pentru a se ajunge la acorduri şi/sau soluţii care să reducă efectele crizei asupra întreprinderilor şi angajaţilor, inclusiv prin difuzarea bunelor practici din unele ţări.

4.3.9 Comitetul solicită Consiliului să facă tot ce este necesar, în special să introducă un cod european care să stabilească cadrul de lucru în vederea reducerii diferenţelor salariale şi a realizării unei noi justiţii în ce priveşte retribuirea, nu doar în sectorul financiar; diferenţele salariale au ajuns la o proporţie nemaivăzută, fără nicio justificare. Metoda preferabilă în acest demers ar fi un acord european la care să participe partenerii sociali.

4.4.1 Pentru a înfrunta şi depăşi criza, CESE consideră că UE ar trebui să dispună de instrumente decizionale care îi lipsesc în prezent şi care sunt cauza principală a lipsei sale de acţiune, riscul fiind acela de a fi marginalizată în raport cu marile puteri care sunt China şi SUA. Din acest motiv, CESE consideră că UE trebuie să dispună de o capacitate concretă de acţiune, chiar şi cu instrumente provizorii, pentru a nu zădărnici munca şi eforturile din această perioadă de adânci schimbări.

Guvernanţă politică: în opinia CESE, una din principalele cauze ale crizei actuale o reprezintă diviziunile şi erorile politice. Fără o viziune unitară, politica a fost incapabilă să acţioneze, sfârşind prin a-şi abandona rolul de îndrumare, atât la nivel mondial, cât şi european. Rezultatele acestei abordări sar astăzi în ochii tuturor.

4.4.2.1 Guvernanţă internaţională: UE nu dispune încă de o politică externă comună, nici de o putere autonomă pentru a gestiona crizele, deşi ar trebui să-şi facă auzită vocea unică, cel puţin la nivelul zonei euro, în instanţele internaţionale şi, în special, în cadrul organismelor care sunt pe punctul de a fi reformate, pentru a contrabalansa puterea de decizie a altor blocuri economice şi politice. UE reprezintă cea mai mare piaţă mondială de bunuri şi servicii şi contribuie cu cele mai mari ajutoare publice la finanţarea dezvoltării ţărilor mai sărace, iar moneda sa, euro, este a doua monedă internaţională de rezervă, fiind în consecinţă un gigant economic din multe puncte de vedere. Dacă se ia însă în considerare capacitatea sa decizională în context internaţional, UE este un „pitic politic”; acesta este un adevărat paradox, de neînţeles pentru cetăţenii europeni. Este necesar ca, dimpotrivă, politica internaţională să fie influenţată în mai mare măsură de propunerile şi valorile europene.

4.4.2.2 Ca atare, şefii de stat şi de guvern trebuie să aibă curajul de a recunoaşte această limită şi să-şi fixeze obiective în consecinţă; în prezent, aceştia acţionează ca o echipă fără căpitan, situaţie care generează costuri economice şi politice semnificative. Nu este nevoie să invoci istorici sau „părinţi fondatori” pentru a te convinge de acest lucru („Dacă Europa ar fi unită, fericirea, prosperitatea şi gloria celor 400 de milioane de locuitori ai săi nu ar cunoaşte limite”, W. Churchill, 1946). Ar trebui elaborat rapid un acord obligatoriu în vederea gestionării crizelor, care apoi să poată fi transformat în metodă comunitară, şi nu invers, cum se întâmplă în prezent.

4.4.3 Guvernanţă economică: obiectivul principal este de a furniza UE instrumentele necesare definirii şi elaborării orientărilor comune la nivelul politicii macroeconomice şi al politicilor sectoriale (cel puţin pentru zona euro, efectele pozitive răsfrângându-se asupra tuturor celor 27 de state membre), cu alte cuvinte – de a asocia politicii monetare europene o politică economică comună, plecând de la zona euro, care să nu se limiteze la o simplă misiune de coordonare şi care să prevadă măsuri în sectoarele europene de interes strategic (mediu, energie, inovare, imigraţie, ocuparea forţei de muncă, coeziune etc.). Ar trebui elaborat un nou pact european pentru creştere, dezvoltare durabilă, competitivitate şi locuri de muncă, un pact care să valorifice mai ales economia socială şi ecologică de piaţă şi să urmărească desăvârşirea pieţei interne, după cum prevede Strategia de la Lisabona.

4.4.4 Guvernanţă socială: pactul european ar trebui să cuprindă şi politica socială şi de coeziune printre obiectivele sale prioritare. UE ar trebui să dispună de o mai mare capacitate de intervenţie în domeniul social (12), pentru a defini un prag minimal de drepturi sociale fundamentale. Toate aceste motive pledează în favoarea unei Europe mai în măsură să acţioneze. Aceasta ar trebui să înceapă prin a reaminti că Uniunea Europeană a apărut sub forma unui proiect economic (CECO, CEE şi euro) care a sfârşit prin a-şi fixa obiective politice.

4.4.5 Prin urmare, CESE consideră că, în această perioadă, este necesară lărgirea bazei de participare a cetăţenilor, în special a tinerilor, la procesul de construcţie a UE, prin experimentarea unor noi forme de cointeresare cetăţenească, acesta fiind un aspect care nu trebuie lăsat la voia întâmplării. Lansarea de către UE a unei propuneri eficiente, care să nu rămână efemeră şi care să-i aducă în prim-plan pe cetăţeni, prin noi proceduri de participare la deciziile privind principalele politici europene, ar putea avea un impact major asupra opiniei publice. Aceasta ar constitui un instrument optim în vederea apropierii cetăţenilor de instituţiile europene şi ar contracara deficitul democratic al UE. Este un aspect esenţial pentru viitorul Uniunii, care nu mai poate fi tergiversat, chiar dacă Tratatul de la Lisabona reprezintă, din acest punct de vedere, un mic pas înainte.

4.4.6 O contribuţie importantă în această direcţie poate veni din partea societăţii civile europene, care nu poate fi invocată doar în treacăt, ca o sferă aparte şi slujind doar drept paravan. Şi acest aspect reprezintă o provocare pentru CESE şi pentru al său Program pentru Europa.

Bruxelles, 16 decembrie 2009

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI

(3) Situaţia sistemului financiar bancar (Situation of the financial and banking system) – articol comun, semnat de Christine Lagarde, ministrul economiei, industriei şi forţei de muncă din Franţa şi de miniştrii de finanţe din Suedia (Anders Borg), Olanda (Wouter Bos), Luxemburg (Jean-Claude Juncker), Spania (Elena Salgado Mendez), Germania (Peer Steinbrück) şi Italia (Giulio Tremonti), apărut în mai multe publicaţii europene la 4 septembrie 2009.

(4) Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind supravegherea macroprudențială comunitară a sistemului financiar și de înființare a unui Comitet european pentru riscuri sistemice – COM(499) final, 23.9.2009; Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității Bancare Europene – COM(501) final, 23.9.2009; Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale – COM (502) final, 23.9.2009; Propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de înființare a Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe – COM(503) final, 23.9.2009.

(8) Cf. Avizul CESE privind Raportul Grupului de Larosière, JO C 318, 23.12.2009, p. 57. Cu prilejul luării sale de cuvânt din cadrul sesiunii plenare a CESE din 30 septembrie 2009, dl Barroso s-a exprimat, de asemenea, în acest sens.

(10) Cf. Avizul CESE privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, către Consiliu, către Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor privind rezultatele negocierilor referitoare la strategiile şi programele din domeniul politicii de coeziune pentru perioada de programare 2007-2013, JO C 228, 22.9.2009, p. 141.

(12) Cu prilejul luării sale de cuvânt din cadrul sesiunii plenare a CESE din 30 septembrie 2009, dl Barroso s-a exprimat de asemenea în acest sens.