26.8.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 230/11


Miercuri, 7 octombrie 2009
Constituirea și stabilirea atribuțiilor, componenței și a mandatului Comisiei speciale privind criza financiară, economică și socială

P7_TA(2009)0025

Decizia Parlamentului European din 7 octombrie 2009 privind constituirea și stabilirea atribuțiilor, componenței numerice și a duratei mandatului Comisiei speciale privind criza financiară, economică și socială

2010/C 230 E/03

Parlamentul European,

având în vedere decizia Conferinței președinților din 17 septembrie 2009 de a propune constituirea unei comisii speciale privind criza financiară, economică și socială și de a defini atribuțiile, componența numerică și durata mandatului acesteia,

având în vedere articolul 184 din Regulamentul său de procedură,

1.

decide să constituie o comisie specială pentru criza financiară, economică și socială, având următoarele atribuții:

(a)

analiza și evaluarea dimensiunii crizei financiare, economice și sociale, impactul acesteia asupra Uniunii și statelor sale membre, precum și a stării guvernanței globale, și propunerea de măsuri corespunzătoare în scopul reconstruirii pe termen lung a unor piețe financiare solide și stabile, capabile să susțină, la toate nivelurile, creșterea durabilă, coeziunea socială și ocuparea forței de muncă, însoțită de evaluarea efectelor acestor măsuri și a costurilor pe care le-ar implica inacțiunea;

(b)

analiza și evaluarea aplicării până în prezent a legislației comunitare în toate domeniile aferente, precum și coordonarea acțiunilor întreprinse de statele membre pentru a sprijini creșterea economică durabilă și de calitate și investițiile pe termen lung, pentru a combate șomajul și a răspunde problemelor puse de schimbările demografice și climatice, respectând, în același timp, principiul subsidiarității;

(c)

stabilirea, în acest scop, a contactelor necesare și organizarea de consultări cu instituțiile Uniunii și cu forumurile naționale, europene și internaționale, cu parlamentele și guvernele naționale ale statelor membre și ale țărilor terțe, precum și cu reprezentanții comunității științifice, ai întreprinderilor și ai societății civile, inclusiv cu partenerii sociali, în strânsă colaborare cu comisiile permanente;

2.

decide că această comisie specială poate emite recomandări cu privire la măsurile și inițiativele de întreprins, în strânsă colaborare cu comisiile permanente ale Parlamentului, având în vedere că competențele acestora privind adoptarea, monitorizarea și punerea în aplicare a legislației comunitare din acest domeniu rămân neschimbate;

3.

decide că comisia specială va avea 45 de membri;

4.

decide ca durata mandatului comisiei speciale să fie de douăsprezece luni, începând cu 8 octombrie 2009, această durată putând fi prelungită; decide că această comisie va prezenta Parlamentului un raport interimar și un raport la sfârșitul mandatului, care să conțină recomandări cu privire la acțiunile sau inițiativele de întreprins.