[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 21.9.2009

COM(2009) 489 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe în conformitate cu articolele 10 și 11 din Regulamentul (CE) nr. 562/2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen)

INTRODUCERE

La 13 octombrie 2006 a intrat în vigoare Regulamentul (CE) nr. 562/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 martie 2006 de instituire a unui Cod comunitar privind regimul de trecere a frontierelor de către persoane (Codul Frontierelor Schengen, denumit în continuare CFS)[1]. CFS a confirmat obligația ștampilării sistematice a documentelor de călătorie aparținând resortisanților țărilor terțe la intrare și la ieșire, introdusă de Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului[2]. Codul conține, de asemenea, o listă a documentelor pe care se aplică o ștampilă de intrare sau ieșire, precum și a documentelor pe care nu este obligatoriu să se aplice o astfel de ștampilă. În plus, a fost introdusă posibilitatea ca autoritățile naționale competente să presupună că un resortisant al unei țări terțe pe al cărui document de călătorie nu s-a aplicat o ștampilă de intrare nu îndeplinește condițiile privind durata șederii în statul membru în cauză. Resortisantul țării terțe are posibilitatea de a infirma această prezumție. În cazul în care prezumția nu este infirmată, resortisantul poate fi expulzat de pe teritoriul statului membru în cauză.

La 6 noiembrie 2006, Comisia a adoptat o recomandare de redactare a unui „Ghid practic al polițiștilor de frontieră”[3] (GPPF) cu caracter comun, care să conțină orientări specifice privind ștampilarea documentelor de călătorie (partea II capitolul I punctul 4) și, în special, cazurile în care nu este obligatorie ștampilarea, situațiile în care nu mai există spațiu liber pentru ștampilarea documentului de călătorie, ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care fac obiectul obligativității obținerii vizei etc.

În conformitate cu dispozițiile articolului 10 alineatul (6) din CFS, „ până la sfârșitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la aplicarea ștampilei pe documentele de călătorie ”.

În acest scop, în august 2008, Comisia a adresat un chestionar statelor membre în vederea obținerii de informații referitoare la punerea în aplicare a dispozițiilor privind ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe. Au fost necesare câteva scrisori de apel pentru a obține informațiile solicitate. Prezentul raport a fost întocmit pe baza răspunsurilor primite din partea a 25 de state membre Schengen. Două state membre (Malta și Portugalia) nu au furnizat informațiile solicitate[4].

ELEMENTELE PRINCIPALE ALE SISTEMULUI DE șTAMPILARE

În primul rând, trebuie respectată obligația de a ștampila sistematic la intrare și la ieșire documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care intră în spațiul Schengen pe o perioadă scurtă de timp, care nu depășește trei luni într-un interval de șase luni.

Trebuie reamintit faptul că, în cazul unei relaxări a controalelor la frontieră în temeiul articolului 8 din CFS, polițiștii de frontieră au în continuare obligația de a ștampila documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe atât la intrare, cât și la ieșire.

Articolul 10 alineatul (3) din CFS prezintă cazurile în care nu se aplică sistematic ștampila, cum ar fi documentele de călătorie ale șefilor de stat și ale demnitarilor a căror sosire a fost anunțată oficial în prealabil pe cale diplomatică, precum și documentele de călătorie aparținând altor categorii, menționate în articolul respectiv.

Nu se aplică ștampile de intrare sau de ieșire pe documentele de călătorie ale resortisanților Uniunii Europene, Norvegiei, ai Islandei, ai Liechtensteinului și ai Elveției. În plus, conform regimului micului trafic de frontieră, nu se ștampilează documentele rezidenților din zona de frontieră, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1931/2006[5]. De asemenea, pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe membri ai familiei unui cetățean al Uniunii Europene nu este obligatorie aplicarea ștampilei la intrare și la ieșire atunci când aceștia prezintă un permis de ședere eliberat de un stat membru în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2004/38/CE[6].

Normele practice de aplicare a ștampilei sunt descrise în anexa IV la CFS privind aplicarea ștampilelor, care introduce, de exemplu, norme comune de ștampilare a documentelor de călătorie aparținând resortisanților țărilor terțe care fac obiectul obligativității obținerii vizei sau obligația statelor membre de a desemna puncte naționale de contact responsabile pentru schimbul de informații privind codurile de securitate ale ștampilelor de intrare și de ieșire pe care utilizează la punctele de trecere a frontierei.

Articolul 10 alineatul (3) ultima liniuță din CFS introduce posibilitatea de a renunța, cu titlu excepțional și la cererea unui resortisant al unei țări terțe, la aplicarea ștampilei de intrare sau de ieșire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăți majore pentru respectivul resortisant (cum ar fi dificultăți de ordin politic). În acest caz, intrarea sau ieșirea este consemnată pe un formular separat, care se predă resortisantului țării terțe.

Articolul 11 din CFS introduce o posibilă prezumție de ședere ilegală a unui resortisant al unei țări terțe aflat pe teritoriul unui stat membru Schengen sau la ieșirea din spațiul Schengen fără ca documentul de călătorie al acestuia să aibă ștampilă de intrare. În această situație, prezumția poate fi infirmată în cazul în care resortisantul țării terțe prezintă, prin orice mijloc, elemente de probă credibile, precum un bilet de călătorie sau documente justificative ale prezenței sale în afara spațiului Schengen, de natură să demonstreze că a respectat condițiile privind durata șederii pe termen scurt în spațiul Schengen. Într-un astfel de caz, autoritățile competente indică, în conformitate cu legislația și cu practicile interne, în documentul de călătorie al respectivului resortisant, data și locul de trecere a frontierei externe a unuia dintre statele membre.

În plus, resortisantului țării terțe îi poate fi înmânat un formular după modelul celui prevăzut la anexa VIII la CFS. Formularul este înmânat doar în cazul în care resortisantul țării terțe demonstrează că nu a depășit durata de ședere pe termen scurt autorizată, chiar dacă documentul său de călătorie nu conține o ștampilă de intrare.

În cazul în care persoana nu infirmă prezumția de ședere ilegală, aceasta poate fi expulzată de către autoritățile competente de pe teritoriul statului membru în cauză.

Statele membre au obligația de a se informa reciproc și de a informa Comisia și Secretariatul General al Consiliului cu privire la practicile lor naționale privind prezumția de ședere ilegală și infirmarea acesteia.

INFORMAțII GENERALE REFERITOARE LA APLICAREA DISPOZIțIILOR PRIVIND șTAMPILAREA DOCUMENTELOR DE CăLăTORIE ALE RESORTISANțILOR țăRILOR TERțE șI DIFICULTățILE ÎNTÂLNITE

În răspunsurile transmise, statele membre declară că documentele de călătorie aparținând resortisanților țărilor terțe sunt ștampilate în mod integral, corect și sistematic la intrare și la ieșire. Statele membre declară că nu au întâlnit dificultăți majore pe durata acestei activități. Prin urmare, nu au fost raportate probleme specifice privind timpul de așteptare prea lung la frontierele externe sau ștampilarea în cazul relaxării controalelor la frontieră prevăzută de articolul 8 din CFS.

Dificultățile întâlnite, astfel cum au fost descrise de statele membre, sunt următoarele:

- Lipsa ștampilelor de intrare în alte state membre

Comisia subliniază că doar ștampilarea sistematică permite stabilirea cu certitudine a datei și a locului de trecere a frontierei externe, aceasta fiind așadar necesară în vederea verificării respectării duratei de ședere autorizate a unui resortisant al unei țări terțe în spațiul Schengen (a se vedea punctul 5 de mai jos).

- Dificultăți de citire: ștampile aplicate incorect (de exemplu, pe viza autocolantă, astfel încât zona de citire optică este acoperită și imposibil de verificat cu dispozitivele de citire optică), parțial peste ștampile aplicate anterior (o parte a ștampilei lipsește), în mod haotic și fără respectarea ordinii cronologice, într-un mod neclar și confuz (de exemplu, pe marginea pașaportului sau în zone care nu pot fi citite, fără cerneală suficientă)

Pentru a putea determina ușor și corect durata șederii unui resortisant al unei țări terțe în spațiul Schengen, Comisia reamintește că există practici recomandate privind aplicarea ștampilelor, prevăzute la punctul 4.6 din GPPF, în special următoarele:

- dacă este posibil, ștampilele ar trebui aplicate în ordine cronologică, pentru a identifica mai ușor data la care persoana a traversat ultima dată frontiera;

- ștampila de ieșire ar trebui aplicată lângă ștampila de intrare;

- ștampila ar trebui aplicată în poziție orizontală, astfel încât să poată fi citită cu ușurință;

- nu ar trebui aplicate ștampile peste ștampilele existente, inclusiv pe cele aplicate de alte țări.

În plus, trebuie amintit că punctul 3 din anexa IV la CFS stabilește normele care reglementează ștampilarea documentelor de călătorie care conțin vize. Prin urmare, „[...] ștampila se aplică, pe cât posibil, astfel încât să acopere marginea vizei, fără a afecta lizibilitatea mențiunilor de pe viză și nici elementele de securitate ale vizei autocolante. În cazul în care trebuie să se aplice mai multe ștampile [...], acestea se aplică pe pagina alăturată celei pe care pe care a fost aplicată viza. În cazul în care respectiva pagină nu este utilizabilă, ștampila se aplică pe pagina următoare. Ștampila nu se aplică pe banda de citire optică” .

- Utilizarea în întregime a spațiului de aplicare a ștampilei în documentul de călătorie – în special în cazul conducătorilor de autocamioane sau a navetiștilor transfrontalieri – și lipsa unor norme comunitare în această privință

Atunci când a prezentat GPPF, Comisia avea cunoștință de posibilitatea ca pe documentul de călătorie al unui resortisant al unei țări terțe să nu mai poată fi aplicată nicio ștampilă, din cauza lipsei unor pagini libere. Într-un astfel de caz, resortisantului țării terțe i se recomandă să solicite un pașaport nou, astfel încât să poată fi aplicate în continuare ștampile. Dacă pașaportul fără spațiu pentru ștampile conține o viză valabilă, este necesară solicitarea și aplicarea unei vize noi pe pașaportul nou.

Unele state membre au întrebat dacă articolul 10 alineatul (3), care permite, cu titlu excepțional, renunțarea la aplicarea ștampilei de intrare sau de ieșire în cazul în care aceasta ar putea crea dificultăți majore resortisantului unei țări terțe, se aplică în cazul în care documentul de călătorie al resortisantului țării terțe nu conține pagini libere pentru aplicarea unei ștampile. Comisia este de părere că această dispoziție nu este aplicabilă în acest caz, derogarea acordându-se exclusiv în cazul în care ștampilarea ar putea provoca dificultăți persoanei (cum ar fi cele de ordin politic). Cu toate acestea, conform recomandărilor Comisiei din GPPF[7], în mod excepțional și în special în cazul navetiștilor transfrontalieri, noile ștampile pot fi aplicate pe o foaie separată. Foaia se înmânează resortisantului țării terțe și ar trebui să conțină informațiile prevăzute în GPPF. În orice caz, lipsa de pagini libere într-un pașaport nu constituie, în sine, un motiv valid și suficient pentru a refuza intrarea unei persoane.

Unele state membre declară că utilizează astfel de foi separate pentru aplicarea ștampilelor de intrare sau de ieșire la solicitarea resortisanților țărilor terțe, în special a conducătorilor de camioane care traversează frecvent frontiera externă. De asemenea, trebuie atrasă atenția asupra navetiștilor transfrontalieri care nu sunt eligibili pentru acordarea permisului pentru micul trafic de frontieră. Trebuie subliniat faptul că Ungaria și Slovenia ștampilează foi separate care însoțesc o carte de identitate croată; aceste două state acceptă să efectueze această operațiune în virtutea acordurilor bilaterale încheiate în 1997. Potrivit informațiilor statistice furnizate de către Slovenia, mai puțin de 0,5% din conducătorii de camioane solicită anual ștampilarea pe fișe separate. Motivul invocat de resortisanții țărilor terțe în momentul în care solicită acest lucru este reprezentat, în majoritatea cazurilor, de costurile ridicate legate de obținerea unui pașaport nou. În unele cazuri, resortisanții țărilor terțe doresc să păstreze o pagină liberă pentru o viitoare viză sau un viitor permis de ședere.

Comisia este de părere că situațiile descrise mai sus nu ar trebui considerate o derogare de la obligația de ștampilare, deoarece acestea nu intră sub incidența articolului 10 alineatul (3) ultima liniuță din CFS.

- Lipsa unei proceduri mai uniforme în ceea ce privește ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care călătoresc însoțiți de copii;

Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) a emis o serie de recomandări fără caracter obligatoriu, printre care aplicarea principiului „ o persoană – un pașaport ”. Acest principiu a fost aprobat oficial la nivel comunitar[8]. Dacă ar fi aplicat de țările terțe, principiul ar permite aplicarea dispozițiilor privind ștampilarea documentelor de călătorie pentru fiecare persoană în parte.

- Examinarea necesității ștampilării documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe titulari ai unui permis de ședere valabil eliberat de un stat membru Schengen

Comisia consideră că documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe titulari ai unui permis de ședere valabil eliberat de un stat membru Schengen nu ar trebui ștampilate. Scopul ștampilării unui pașaport este de a stabili dacă un resortisant al unei țări terțe a respectat durata autorizată de ședere pe termen scurt în spațiul Schengen. Acest raționament nu poate fi aplicat în cazul resortisanților țărilor terțe titulari ai unui permis de ședere valabil, perioada permisă de ședere în statul membru Schengen care a emis permisul fiind determinată de valabilitatea permisului de ședere. Ștampilarea pașaportului la intrare și la ieșire nu poate influența durata de ședere autorizată prin permisul de ședere eliberat de un stat membru Schengen. Verificarea respectării duratei de ședere de către persoanele titulare ale unui permis de ședere care traversează frontierele externe și care călătoresc în alte state membre Schengen trebuie să se bazeze pe raportarea prezenței în alt stat membru Schengen, în conformitate cu articolul 22 din Convenția Schengen[9]. Acest instrument ar putea să nu permită calcularea duratei de ședere la fel de ușor ca verificarea ștampilelor. Totuși, aceasta este o consecință a instituirii unui spațiu în care nu există controale la frontierele interne. Trebuie subliniat că, până în prezent, Comisia nu a primit informații privind cazuri în care resortisanți ai țărilor terțe titulari ai unor permise de ședere eliberate de un stat membru Schengen să fi abuzat de dreptul de a călători în vederea șederii în alt stat membru pentru o perioadă mai mare de trei luni.

INFORMAțII PRIVIND RESORTISANțII țăRILOR TERțE ÎN CAZUL CăRORA NU ESTE OBLIGATORIE APLICAREA șTAMPILEI [ARTICOLUL 10 ALINEATUL (3)] șI CAZURI DE EXCEPTARE DE LA OBLIGAțIA DE șTAMPILARE

Majoritatea statelor membre nu colectează date statistice privind numărul de solicitări ale resortisanților țărilor terțe de a fi exceptați de la obligația de ștampilare sau nu înregistrează niciodată astfel de solicitări. Unele state membre declară doar câteva solicitări din partea resortisanților țărilor terțe, care sunt analizate de la caz la caz.

În plus, au apărut întrebări privind ștampilarea documentelor de călătorie și calcularea perioadelor de ședere ale resortisanților țărilor terțe – membri ai familiilor cetățenilor Uniunii Europene – care călătoresc cu un permis de ședere, în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2004/38/CE.

Comisia reamintește că resortisanții țărilor terțe membri ai familiilor cetățenilor Uniunii Europene sunt exceptați de la obligația ștampilării la intrare și la ieșire atunci când călătoresc cu permise de ședere eliberate de statele membre în conformitate cu articolul 10 din Directiva 2004/38/CE, însoțind cetățeni ai Uniunii Europene care își exercită dreptul la liberă circulație sau reședință. Pe de altă parte, un resortisant al unei țări terțe membru al familiei unui cetățean al Uniunii Europene nu este exceptat de la obligația de ștampilare atunci când călătorește singur sau când, însoțind un cetățean al Uniunii Europene, nu prezintă permisul de ședere menționat (de exemplu, persoana locuiește împreună cu un cetățean al Uniunii Europene în afara acesteia și nu deține permis de ședere).

Nu este posibilă evitarea situațiilor în care un resortisant al unei țări terțe membru al familiei unui cetățean al Uniunii Europene efectuează o combinație de călătorii în care însoțește sau se alătură cetățeanului Uniunii Europene care își exercită dreptul la liberă circulație și călătorii în care resortisantul țării terțe călătorește singur. Comisia consideră că această situație ar putea da naștere unor confuzii, dar nu creează, de fapt, probleme; atunci când călătorește singur, un resortisant al unei țări terțe nu poate depăși durata maximă de ședere, respectiv trei luni, în spațiul Schengen. În cazul în care resortisantul țării terțe însoțește un cetățean al Uniunii Europene, durata autorizată de ședere a resortisantului țării terțe nu este limitată la trei luni pe o perioadă de șase luni.

În fine, unele state membre sugerează ca în lista cu categoriile de persoane ale căror documente de călătorie care nu ar trebui ștampilate să fie inclus personalul de trenuri internaționale de călători și de mărfuri. Comisia este de acord cu această sugestie și va dispune o exceptare de la obligația de ștampilare pentru personalul de tren în cadrul activității lor profesionale, similară cu cea a piloților sau a navigatorilor, având în vedere faptul că trenurile au un orar fix.

INFORMAțII PRIVIND RESORTISANțII țăRILOR TERțE DESPRE CARE SE CONSTATă, ATUNCI CÂND SE AFLă PE TERITORIUL UNUI STAT MEMBRU SAU CÂND PăRăSESC SPAțIUL SCHENGEN, Că NU AU șTAMPILă DE INTRARE PE DOCUMENTUL DE CăLăTORIE, PREZUMțIA DE șEDERE ILEGALă FIIND INFIRMATă SAU NU (ARTICOLUL 11)

Un număr considerabil de state membre nu colectează date statistice privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe despre care se constată, atunci când se află pe teritoriul statelor membre sau când părăsesc spațiul Schengen, că nu au ștampilă de intrare sau privind numărul persoanelor care pot infirma sau nu prezumția de ședere ilegală, în special.

Unele state membre (Slovenia, Belgia, Ungaria, România, Italia și Estonia) au furnizat date statistice precise, însoțite de grafice care indică numărul exact de resortisanți ai țărilor terțe, locul și data la care aceștia au intrat în spațiul Schengen. Alte state membre au furnizat doar informații cu caracter general privind un număr mai mare sau mai mic de resortisanți ai țărilor terțe ale căror documente de călătorie nu aveau ștampilă de intrare.

Articolul 11 alineatul (1) din CFS introduce posibilitatea ca autoritățile naționale competente să presupună că deținătorul unui document de călătorie care nu conține o ștampilă de intrare nu îndeplinește condițiile privind durata șederii aplicabile în statul membru în cauză. Cu toate acestea, din răspunsurile autorităților statelor membre nu reiese în mod clar dacă acestea invocă întotdeauna prezumția de ședere ilegală atunci când pașaportul resortisantului unei țări terțe nu conține ștampila de intrare.

Majoritatea statelor membre declară că utilizează formularul de la anexa VIII la CFS pentru a accepta probele privind respectarea duratei autorizate de ședere pe termen scurt în cazurile în care documentul de călătorie nu are o ștampilă de intrare. Unele state membre (Germania, Franța, Slovenia și Danemarca) declară că nu utilizează formularul, ci ștampilează documentul de călătorie al resortisantului țării terțe cu ștampila corectoare, menționând data și locul de intrare în spațiul Schengen. Unele state membre declară că utilizează ambele instrumente (atât formularul, cât și ștampila).

Ungaria a declarat că a instituit un sistem național de înregistrare a traficului de frontieră, care înregistrează toți resortisanții țărilor terțe care intră sau ies prin punctele sale de frontieră externă. Aceste informații pot fi utilizate pentru a infirma prezumția de ședere ilegală dacă persoana a intrat în spațiul Schengen prin Ungaria. Bulgaria folosește un sistem automat informatizat asemănător, iar România, o bază de date asemănătoare pentru intrări și ieșiri.

Majoritatea statelor membre declară că nu colectează informații statistice sau nu au baze de date care să conțină numărul de resortisanți ai țărilor terțe care nu pot infirma prezumția de ședere ilegală. Unele state membre declară că este imposibil să se facă distincția între persoanele expulzate ca urmare a neinfirmării prezumției de ședere ilegală și cele expulzate din alte motive. Majoritatea statelor membre menționează în mod special că au adoptat proceduri naționale de expulzare a imigranților ilegali. Statele membre care au furnizat informații concrete privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe returnați (Estonia, Letonia, Slovenia, Țările de Jos și Lituania) au informat că, în toate cazurile, persoanele au fost îndepărtate sau expulzate din spațiul Schengen.

ALTE INFORMAțII PRIVIND APLICAREA DISPOZIțIILOR ARTICOLELOR 10 șI 11

Grecia a anunțat introducerea schimbării automate zilnice a codului numeric de securitate al ștampilelor de intrare și de ieșire prin intermediul unei aplicații electronice care va fi dezvoltată în acest scop.

Recent, în cadrul Grupului de lucru pentru frontiere al Consiliului, Polonia a ridicat problema modalității de ștampilare a documentelor de călătorie atunci când două sau mai multe vize de „tip C” ale unui părinte și ale unui copil se găsesc în pașaportul părintelui. Se poate observa, pe baza informațiilor transmise de statele membre, că practica procedurală în astfel de cazuri diferă de la un stat membru la altul, unele dintre acestea indicând, de exemplu, numărul de persoane lângă ștampilă sau numele copilului. CFS nu prevede nicio procedură specifică în acest caz. Comisia consideră că, în principiu, fiecare viză autocolantă aplicată în pașaport trebuie să fie ștampilată sistematic la intrare și la ieșire, în conformitate cu articolul 10 și cu punctul 3 din anexa IV la CFS. În cazul în care există mai multe vize de intrare și ambele persoane călătoresc frecvent, pot apărea dificultăți legate de identificarea ștampilei care corespunde intrării unei anumite persoane. Cu toate acestea, deoarece nu sunt disponibile informații din partea statelor membre cu privire la frecvența acestor cazuri la frontierele externe și la dificultățile practice întâlnite, Comisia nu consideră că este necesară o armonizare a procedurilor de ștampilare a documentelor de călătorie în cazurile prezentate mai sus.

Comisia ar dori să ridice problema ștampilării documentelor de călătorie în cazul reintroducerii temporare a controlului la frontiere în temeiul articolului 23 și următoarele din CFS. În conformitate cu articolul 28, „ în cazul în care se reintroduce controlul la frontierele interne, dispozițiile relevante ale titlului II se aplică mutatis mutandis ”. Prin urmare, se vor aplica anumite dispoziții relevante privind controlul la frontierele externe, precum controlul la frontieră a persoanelor sau refuzul intrării. Cu toate acestea, nu se vor aplica ștampile la frontierele comune dintre statele membre Schengen, deoarece persoana rămâne pe teritoriul spațiului Schengen. Reintroducerea temporară a controlului la frontierele interne nu poate afecta durata autorizată de ședere a unui resortisant al unei țări terțe în spațiul Schengen. Ștampilarea ar induce în eroare, deoarece ar fi aplicată o a doua ștampilă de intrare fără să fi avut loc o ieșire. Prin urmare, Comisia este de părere că articolul 10 nu este aplicabil pe durata unei reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne.

CONCLUZII

Pe baza informațiilor care i-au fost transmise, Comisia formulează următoarele concluzii:

1. Legislația comunitară actuală prevede obligația ștampilării sistematice la intrare și la ieșire a documentelor de călătorie aparținând resortisanților țărilor terțe. CFS conține o listă a documentelor pe care se aplică ștampila și a documentelor pe care nu este obligatoriu să se aplice o astfel de ștampilă. În plus, a fost introdusă posibilitatea ca autoritățile naționale să presupună că o persoană nu îndeplinește condițiile privind durata șederii aplicabile în statul membru în cauză dacă documentul său de călătorie nu conține o ștampilă, precum și posibilitatea ca resortisantul țării terțe să infirme această prezumție. În conformitate cu articolul 10 alineatul (6) din CFS, până la sfârșitul anului 2008, Comisia prezintă un raport Parlamentului European și Consiliului cu privire la punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la aplicarea ștampilei pe documentele de călătorie. Comisia regretă că respectarea acestui termen nu a fost posibilă. Întârzierea a apărut ca urmare a faptului că unele state au depus cu întârziere informațiile.

2. Împreună cu un număr semnificativ de state membre, Comisia subliniază necesitatea respectării stricte a normelor stabilite de CFS și GPPF privind ștampilarea în mod sistematic, cronologic și corect. Respectarea acestor norme permite efectuarea corectă a controalelor la frontieră și contribuie la reducerea timpului de așteptare la frontierele externe ale Uniunii Europene.

3. Comisia reamintește că normele comune privind ștampilarea documentelor de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care conțin o viză autocolantă sunt prevăzute la punctul 3 din anexa IV la CFS.

4. Comisia subliniază că nu este obligatorie aplicarea unei ștampile la intrare și la ieșire pe documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe care sunt titulari ai unui permis de ședere eliberat de un stat membru Schengen.

5. Comisia consideră că articolul 10 din CFS nu se aplică pe durata unei reintroduceri temporare a controlului la frontierele interne, în conformitate cu articolul 23 și următoarele din CFS.

6. Comisia recunoaște dificultățile cu care se confruntă resortisanții țărilor terțe care traversează frontiera în mod frecvent, cum ar fi conducătorii de camioane sau navetiștii transfrontalieri. Cu toate acestea, dificultățile legate de lipsa paginilor libere pentru aplicarea ștampilelor pot fi depășite doar cu ajutorul unui sistem automat de înregistrare a intrărilor și ieșirilor, care ar face inutilă ștampilarea. Comisia nu consideră necesară exceptarea conducătorilor de camioane de la obligația de ștampilare, având în vedere în special preocuparea statelor membre cu privire la riscul imigrării ilegale și al angajărilor ilegale.

7. Comisia este de părere că nu este necesară introducerea unor exceptări suplimentare de la obligația de ștampilare, cu excepția personalului de tren, în cadrul activității lor profesionale, similară cu cea a piloților sau a navigatorilor, având în vedere faptul că trenurile au un orar fix. Comisia va lua măsuri în vederea exceptării acestei categorii de persoane de la obligația de ștampilare.

8. Potrivit răspunsurilor primite, un număr important de state membre nu colectează date statistice privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe despre care se constată, atunci când se află pe teritoriul acestora sau când părăsesc spațiul Schengen, că nu au o ștampilă de intrare sau informații privind numărul de resortisanți ai țărilor terțe care au infirmat sau nu prezumția de ședere ilegală. Comisia invită statele membre să colecteze și să îi transmită aceste informații, în vederea unei mai bune analize a funcționării dispozițiilor privind ștampilarea.

9. În fine, unele state membre nu și-au îndeplinit încă obligațiile care le revin în temeiul articolului 11 ultima liniuță privind informarea reciprocă și informarea Comisiei și a Secretariatului General al Consiliului cu privire la practicile lor naționale referitoare la prezumția de ședere ilegală și infirmarea prevăzute de articolul 11. Comisia invită respectivele state membre să își îndeplinească aceste obligații în termen de o lună de la adoptarea prezentului raport.

[1] JO L 105, 13.4.2006, p. 1.

[2] Regulamentul (CE) nr. 2133/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind obligația autorităților competente ale statelor membre de a ștampila cu regularitate documentele de călătorie ale resortisanților țărilor terțe în momentul trecerii de către aceștia a frontierelor externe ale statelor membre, JO L 369, 16.12.2004, p. 5.

[3] Recomandarea Comisiei din 6 noiembrie 2006 de redactare a unui „Ghid practic al polițiștilor de frontieră (ghidul Schengen)” cu caracter comun, destinat utilizării de către autoritățile competente ale statelor membre atunci când desfășoară controlul persoanelor la frontieră, C (2006) 5186 final.

[4] Întrucât Elveția aplică acquis-ul Schengen doar din 12 decembrie 2008, nu i s-a cerut să împărtășească din experiența sa în domeniul aplicării ștampilelor.

[5] Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre, JO L 405, 30.12.2006, p.1.

[6] Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, JO L 158, 30.4.2004, p. 77.

[7] Punctul 4.5 din GPPF.

[8] Regulamentul (CE) nr. 2252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate și elementele biometrice integrate în pașapoarte și în documente de călătorie emise de statele membre, JO L 385 din 29.12.2004, p.1. Acest principiu este aplicat de către toate statele membre, cu excepția Austriei și a Țărilor de Jos.

[9] JO L 239, 22.09.2000, p.19.