[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 18.6.2009

COM(2009) 281 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU

Raport privind funcționarea Regulamentului nr. 139/2004

{SEC(2009)808}

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU

Raport privind func ționarea Regulamentului nr. 139/2004

1. ISTORICUL DOSARULUI

1. Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului, denumit în continuare „Regulamentul CE privind concentrările economice”, a intrat în vigoare la 21 septembrie 1990. Regulamentul CE privind concentrările economice se aplică concentrărilor care sunt considerate ca având o dimensiune comunitară, adică acolo unde cifra de afaceri a părților în cauză satisface pragurile stabilite la articolul 1 din Regulamentul CE privind concentrările economice.

2. Unul din principiile fundamentale ale Regulamentului CE privind concentrările economice este competența exclusivă a Comisiei cu privire la concentrările care au o dimensiune comunitară. Conceptul conform căruia Comisia ar trebui să dețină competența exclusivă referitor la concentrările de dimensiune comunitară rezultă din principiul subsidiarității. Din punctul de vedere al comunității de afaceri europene, competența exclusivă a Comisiei oferă, de asemenea, un avantaj al „ghișeului unic”, care este considerat, în general, ca o componentă esențială pentru a menține costurile de reglementare legate de tranzacțiile transfrontaliere la un nivel rezonabil. În plus, competența exclusivă a Comisiei de a examina astfel de concentrări este un element important în asigurarea unor „condiții echitabile” pentru concentrările care trebuiau să rezulte din realizarea pieței interne. Acest principiu este, în general, acceptat ca fiind modalitatea cea mai eficace de a garanta că toate concentrările care au un impact transfrontalier semnificativ sunt supuse unui ansamblu de reguli uniforme.

3. În 1998, după o revizuire atentă a experienței dobândite, Regulamentul CE privind concentrările economice a fost modificat prin Regulamentul nr. 1310/97 al Consiliului. La articolul 1 s-a introdus un nou alineat (3), care prevede un prag alternativ pentru cifra de afaceri. Obiectivul acestei dispoziții era rezolvarea problemei numărului semnificativ de cazuri care nu au îndeplinit cerințele referitoare la cifra de afaceri, prevăzute la articolul 1 alineatul (2) și care au trebuit să fie notificate în mai multe state membre. Multe din concentrările de acest tip au avut un impact transfrontalier semnificativ dar nu au beneficiat de principiul ghișeului unic. Prin urmare, Regulamentul CE privind concentrările economice nu a reușit în totalitate să creeze niște condiții echitabile și un ansamblu de reguli coerente pentru această categorie de cazuri.

4. Adoptarea, la 20 ianuarie 2004, a reformării Regulamentului CE privind concentrările economice[1] (menționat, de asemenea, drept „Regulamentul CE privind concentrările economice”) a fost etapa următoare pentru a îmbunătăți, în continuare, atribuirea cazurilor de concentrări între Comisie și statele membre. Acest text era rezultatul unei revizuiri aprofundate și a unei dezbateri largi cu toate părțile în cauză, lansată în 2001 cu cartea verde a Comisiei [2].

5. Reformarea Regulamentului CE privind concentrările economice a adus mai multe modificări de fond și de procedură. În urma revizuirii s-a constatat că, în ciuda introducerii pragului prevăzut la articolul 1 alineatul (3), mai era încă posibil să se amelioreze modul de atribuire a cazurilor între Comisie și autoritățile naționale de concurență (denumite în continuare „NCA”). Prin urmare, în timp ce pragurile pentru cifra de afaceri stabilite la articolul 1 alineatele (2) și (3) au rămas neschimbate, a fost introdus un ansamblu de mecanisme voluntare de trimitere anterioară notificării, pentru a se „ îmbunătăți în continuare eficiența sistemului de control al concentrărilor din Comunitate .”[3] Principiile care stau la baza sistemului au fost că deciziile luate cu privire la trimiterea cazurilor ar trebui să ia în considerare, în mod corespunzător, „în special care este autoritatea mai potrivită pentru efectuarea anchetei, beneficiile inerente într-un sistem «de ghișeu unic», precum și importanța securității juridice cu privire la competență.”[4]

2. DOMENIUL DE APLICARE șI SCOPUL RAPORTULUI

6. Prezentul raport reprezintă o încercare de a face un bilanț care are ca scop înțelegerea și evaluarea felului în care pragurile de competență și mecanismele lor corective au funcționat de la intrarea în vigoare a reformării Regulamentului CE privind concentrările economice, la 1 mai 2004, astfel cum este prevăzut la articolul 1 alineatul (4) și la articolul 4 alineatul (6). El trebuie să fie citit în coroborare cu documentul de lucru al serviciilor Comisiei care îl însoțește și care conține o analiză mai detaliată.

7. În mai multe domenii, prezentul raport evidențiază aspecte care merită o discuție mai aprofundată, dar care lasă deschisă întrebarea privind oportunitatea unei modificări a regulilor sau practicilor existente. Acesta va servi pentru Comisie, într-o etapă ulterioară, drept bază de evaluare a oportunității unor noi inițiative politice.

3. UN SISTEM DE PRAGURI DE COMPETENță șI MECANISME CORECTIVE

8. Repartizarea competențelor între Comisie și NCA se bazează pe aplicarea pragurilor pentru cifrele de afaceri stabilite la articolul 1[5] și cuprinde trei mecanisme corective. Primul mecanism corectiv este așa-numita „regulă a celor două treimi”. Obiectivul acestei reguli este excluderea din competența Comisiei a anumitor cazuri care conțin o legătură națională clară cu un stat membru[6].

9. Al doilea mecanism corectiv este sistemul de trimitere anterioară notificării, introdus în 2004. Acest mecanism permite reatribuirea competenței fie statelor membre, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4), fie Comisiei, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5), dacă sunt îndeplinite anumite condiții[7]. Inițiativa aparține părților înainte de notificare. Cu toate acestea, trimiterea este supusă aprobării de către statele membre și Comisie în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) și de către statele membre în conformitate cu articolul 4 alineatul (5).

10. Al treilea mecanism corectiv este sistemul de trimitere ulterioară notificării prin care unul sau mai multe state membre pot solicita Comisiei evaluarea concentrărilor care nu ating pragurile prevăzute de Regulamentul CE privind concentrările economice, în anumite condiții (articolul 22)[8]. Dimpotrivă, un stat membru poate, în cazurile care au fost notificate în conformitate cu Regulamentul CE privind concentrările economice, să solicite transferul competenței către NCA, în anumite condiții (articolul 9)[9].

4. PRAGURI DE COMPETENță

11. Se pare că criteriile referitoare la praguri, definite la articolul 1 alineatele (2) și (3), luate în considerare în coroborare cu mecanismele corective disponibile, funcționează într-un mod satisfăcător pentru atribuirea competenței.

12. Totuși, analiza cazurilor raportate de NCA, efectuată de Comisie, arată că mai există un număr important de tranzacții care trebuie să fie notificate în mai mult de un stat membru. În această privință, datele disponibile pentru 2007 arată că au existat cel puțin 100 de tranzacții care puteau fi notificate în trei sau mai multe state membre[10]. Aceste concentrări au necesitat mai mult de 360 de anchete paralele din partea NCA.

13. Marea majoritate a cazurilor cu exigențe de notificare în trei sau mai multe state membre implică piețe mai extinse decât piața națională sau sunt legate de mai multe piețe naționale sau mai restrânse. În consecință, există un număr de tranzacții cu efecte transfrontaliere semnificative care ar părea să rămână în afara domeniului de aplicare al Regulamentului CE privind concentrările economice. În acest context, se poate ajunge la concluzia că mai sunt posibilități de revizuire a „ghișeului unic”.

14. Datele disponibile par să indice, de asemenea, că aproximativ 6 % din cazurile notificate în cel puțin trei state membre au condus la probleme de concurență. Aceasta indică faptul că mai multe concentrări suplimentare pot fi candidați potriviți pentru a fi revizuiți de către Comisie și atunci când se ia în considerare principiul „celei mai potrivite autorități”. De fapt, consecințele negative ale procedurilor paralele și posibilitatea unui rezultat contradictoriu sunt deosebit de importante pentru acele cazuri care conduc la probleme de concurență importante.

15. Dincolo de aplicarea pragurilor de competență existente și a mecanismelor lor corective, consultarea publică a arătat că, pentru a atinge în totalitate obiectivul referitor la condițiile echitabile pe piața comună, ar trebui să se realizeze eforturi pentru o mai mare convergență a diverselor reguli naționale care reglementează controlul concentrărilor și legătura lor cu reguli comunitare, în scopul de a diminua dificultățile întâmpinate în contextul notificărilor multiple.

5. REGULA CELOR DOUă TREIMI

16. Pe parcursul perioadei de referință, au existat cel puțin 126 de cazuri care au intrat sub incidența regulii celor două treimi[11]. Astfel, prin comparație cu totalul cazurilor la nivel de stat membru, au existat puține cazuri care au atins acest prag[12]. În plus, regula celor două treimi s–a aplicat, în majoritatea cazurilor, concentrărilor din marile state membre. În majoritatea cazurilor, regula celor două treimi a făcut diferența, în mod corespunzător, între concentrările care, din punct de vedere al efectelor transfrontaliere, au relevanță pentru Comunitate și cele care nu au. Cu toate acestea, există un număr mic de cazuri cu efecte transfrontaliere potențiale în Comunitate și care sunt, totuși, de competența NCA, ca rezultat al acestei reguli. În plan tehnic, pentru unele cazuri care se încadrează la acest prag, s-au aplicat considerații de interes public, altele decât cele de politică în domeniul concurenței, pentru a autoriza concentrări care ar fi putut conduce la preocupări legate de concurență. În mod mai general, se dorește ca, independent care autoritate este aleasă pentru evaluarea concentrării, controlul concentrărilor să garanteze, în tot ansamblul Uniunii Europene, protecția concurenței nedenaturate. În acest context, regula celor două treimi, în forma sa actuală, merită să fie luată în considerare în continuare.

6. MECANISMELE DE TRIMITERE ANTERIOARE NOTIFICăRII

17. Experiența Comisiei și comentariile primite din partea NCA și a părților interesate sprijină, în mod clar, ideea conform căreia mecanismele de trimitere anterioare notificării introduse în 2004 au dus la creșterea considerabilă a eficienței și a flexibilității competenței controlului concentrărilor în UE. Acestea au îmbunătățit în mod semnificativ modul de atribuire al cazurilor între Comisie și statele membre, ținând cont de principiile de „ghișeu unic” și „autoritatea cea mai potrivită”.

18. De fapt, informațiile disponibile sprijină în mod clar ideea conform căreia aceste mecanisme au permis autorității potrivite să trateze cazurile evitând, în același timp, proceduri paralele inutile și eforturi lipsite de coerență de aplicare a legii. De fapt, se estimează că aceste mecanisme au permis reducerea numărului de proceduri la aproximativ 150 de la aproape 1 000 de proceduri paralele potențiale în perioada cuprinsă între 2004-2008. În plus, acestea au permis reatribuirea a 40 de cazuri din partea Comisiei către statele membre pe parcursul aceleiași perioade. Trimiterile au fost refuzate doar în patru cazuri în temeiul articolului 4 alineatul (5) și într-un caz în temeiul articolului 4 alineatul (4).

19. Totuși, au fost scoase în evidență unele probleme, în special în ceea ce privește procedurile. Părțile interesate și-au exprimat preocuparea în special cu privire la termenele și complexitatea, în general, a procedurii de trimitere. Acești factori au fost identificați ca fiind principala cauză a deciziilor părților de a nu solicita trimiterea într-un mare număr de cazuri.

20. În acest sens, pe baza datelor disponibile cu privire la numărul notificărilor multiple și ținând cont de comentariile părților interesate, se pare că utilizarea mecanismului trimiterii în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) poate fi extins la mai multe cazuri, ceea ce ar permite răspândirea „ghișeului unic”[13]. Dimpotrivă, numărul trimiterilor către statele membre, în temeiul articolului 4 alineatul (4), ar putea crește.

7. MECANISMELE DE TRIMITERE ULTERIOARă NOTIFICăRII

21. Mecanismele ulterioare notificării prevăzute la articolele 9 și 22 din Regulamentul CE privind concentrările economice s-au dovedit a fi, în continuare, instrumente corective folositoare și după introducerea mecanismelor de trimitere anterioare notificării. Aceasta este o ilustrare a diferitelor funcții ale mecanismelor ulterioare notificării, permițând o reatribuire flexibilă a cazurilor la inițiativa statelor membre sau a Comisiei, când este nevoie. Totuși, preocuparea comunității de afaceri cu privire la termenele și complexitatea procedurilor de trimitere descrise mai sus se extinde și la aceste mecanisme.

8. CONCLUZIE

22. Prezentul raport oferă Consiliului informații cu privire la aplicarea pragurilor de notificare în conformitate cu articolul 1 din Regulamentul CE privind concentrările economice în atribuirea cazurilor de concentrări între nivelul comunitar și cel național, precum și cu privire la mecanismele de trimitere prevăzute la articolele 4, 9 și 22. Concluziile prezentului raport se limitează la a face un bilanț al situație actuale, fără a propune nicio măsură. În urma prezentului raport și luând în considerare, în special, reacțiile Consiliului, Comisia poate, în conformitate cu articolul 1 alineatul (5) și articolul 4 alineatul (6) din Regulamentul CE privind concentrările economice, să prezinte propuneri de revizuire a pragurilor de notificare sau a mecanismelor de trimitere.

23. Comisia concluzionează că, în ansamblu, pragurile de competență și ansamblul de mecanisme corective prevăzute de Regulamentul CE privind concentrările economice au creat un cadru juridic corespunzător pentru atribuirea cazurilor la nivelul comunitar și la nivelul statelor membre. În majoritatea cazurilor, acest cadru a fost eficient pentru a face diferența între cazurile care au relevanță comunitară și cele care au o legătură națională clară, în vederea realizării obiectivelor de „ghișeu unic” și a principiului de „autoritatea cea mai potrivită”. Dincolo de acest succes, mai sunt posibile ameliorări ale actualului sistem de atribuire a cazurilor, din mai multe puncte de vedere, astfel cum s-a explicat în prezentul raport.

24. Comisia invită Consiliul să ia notă de informațiile care figurează în prezentul raport. De asemenea, Comisia transmite prezentul raport, cu titlul informativ, Parlamentului European și Comitetului Economic și Social European.

[1] Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului din 20 ianuarie 2004 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi, JO L 24, 29.1.2004, pp. 1-22.

[2] COM(2001) 745/6 – 11.12.2001.

[3] Considerentul 16 din Regulamentul CE privind concentrările economice: Alte instrumente care ar mai trebui menționate sunt: Comunicarea Comisiei privind trimiterea cazului în domeniul concentrărilor (Commission Notice on Case Referral in respect of concentrations, Jurnalul Oficial C 56, 5.3.2005, pp. 2-23), care stabilește principiile care stau la baza sistemului de trimitere. La 10 iulie 2007, Comisia a adoptat Comunicarea jurisdicțională consolidată sub forma Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (versiunile franceză și germană corectate ale Comunicării jurisdicționale consolidate a Comisiei și celelalte versiuni lingvistice ale comunicării au fost adoptate de către Comisie la 17 martie 2008). Comunicarea jurisdicțională consolidată înlocuiește cele patru comunicări jurisdicționale precedente, adoptate de către Comisie în 1998 în conformitate cu Regulamentul CE privind concentrările economice anterior. Comunicarea jurisdicțională consolidată se referă la toate aspectele de competență relevante pentru stabilirea competenței Comisiei în conformitate cu Regulamentul CE privind concentrările economice, incluzând, în special, conceptul de concentrare, noțiunea de control, conceptul de întreprinderi comune cu funcționalitate deplină și calcularea cifrei de afaceri.

[4] Comunicarea Comisiei privind trimiterea cazului în domeniul concentrărilor, Jurnalul Oficial C 56, 5.3.2005, pp. 2-23, alineatul 8.

[5] Articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul CE privind concentrările economice prevede că: „O concentrare are dimensiune comunitară în cazul în care: (a) cifra de afaceri totală realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate depășește 5 000 de milioane EUR și (b) cifra de afaceri totală realizată în Comunitate de către fiecare din cel puțin două întreprinderi implicate depășește 250 de milioane EUR, cu excepția cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul și același stat membru.” Articolul 1 alineatul (3) prevede că: „O concentrare care nu atinge pragurile prevăzute la alineatul (2) are dimensiune comunitară în cazul în care: (a) cifra totală de afaceri combinată realizată la nivel mondial de toate întreprinderile implicate depășește 2 500 de milioane EUR; (b) în fiecare din cel puțin trei state membre, cifra totală de afaceri combinată realizată de toate întreprinderile implicate depășește 100 de milioane EUR; (c) în fiecare din cel puțin trei state membre care sunt incluse la litera (b), cifra totală de afaceri realizată de către fiecare din cel puțin două dintre întreprinderile implicate depășește 25 de milioane EUR și (d) cifra totală de afaceri realizată în Comunitate de către fiecare din cel puțin două dintre întreprinderile implicate depășește 100 de milioane EUR, cu excepția cazurilor în care fiecare dintre întreprinderile implicate realizează mai mult de două treimi din cifra sa totală de afaceri la nivel comunitar într-unul și același stat membru.”

[6] Pragul este construit astfel încât chiar dacă pragurile generale prevăzute la articolul 1 alineatele (2) și (3) sunt îndeplinite, nu este necesară notificarea în conformitate cu Regulamentul CE privind concentrările economice dacă fiecare din părțile în cauză realizează mai mult de două treimi din cifra sa de afaceri în UE într-unul și același stat membru; a se vedea nota de subsol de mai sus.

[7] În conformitate cu articolul 4 alineatul (4), cu excepția cazurilor în care statul membru își exprimă dezacordul, Comisia, în cazul în care consideră că concentrarea poate afecta în mod semnificativ concurența care există pe o piață în cadrul unui stat membru, care prezintă toate caracteristicile unei piețe distincte, poate decide să trimită integral sau parțial cazul autorităților competente ale statului membru în cauză în vederea aplicării legislației naționale a acestui stat privind concurența. În conformitate cu articolul 4 alineatul (5), concentrările care nu au dimensiune comunitară și care pot fi examinate în conformitate cu legislațiile naționale privind concurența a cel puțin trei state membre pot fi trimise Comisiei numai dacă niciun stat membru care are competența de a examina concentrarea în temeiul legislației sale naționale privind concurența nu își exprimă dezacordul.

[8] Pentru ca o trimitere către Comisie să fie disponibilă în conformitate cu articolul 22, concentrarea trebuie: (i) să afecteze comerțul între statele membre; și (ii) să amenințe să afecteze în mod semnificativ concurența de pe teritoriul statului membru care formulează solicitarea.

[9] În conformitate cu articolul 9, un stat membru poate solicita trimiterea unui caz către el în una din situațiile menționate mai jos: (i) concentrarea trebuie să „amenințe să afecteze semnificativ concurența pe o piață” iar piața în cauză trebuie să fie în interiorul statului membru solicitant și să prezinte toate caracteristicile unei piețe distincte sau (ii) concentrarea trebuie să afecteze concurența pe o piață iar piața în cauză trebuie să fie în interiorul statului membru solicitant și să prezinte toate caracteristicile unei piețe distincte și nu constituie o parte importantă a pieței comune.

[10] Cel puțin 240 de cazuri puteau fi reexaminate în două sau mai multe state membre în 2007.

[11] Perioada de referință dintre 2001 și 2008.

[12] Pentru aceeași perioadă de referință, s-au raportat mai mult de 26 000 de cazuri la nivel de stat membru.

[13] În plus, trebuie să se reamintească faptul că statele membre și-au utilizat rar puterea de refuz în temeiul articolului 4 alineatul (5). Prin urmare, multe părți interesate consideră, având în vedere experiența pe care au acumulat-o pe parcursul ultimilor ani, că ar trebui reexaminate posibilitățile de a trece la un sistem de notificare automată în conformitate cu Regulamentul CE privind concentrările economice, în cazul în care criteriul celor trei state membre este îndeplinit (sau alte soluții intermediare), astfel cum s-a propus la început în cadrul procesului care a condus la sistemul actual. Din punctul lor de vedere, aceasta ar duce la creșterea semnificativă a transparenței și la reducerea, în același timp, a costurilor și timpului necesar pentru revizuire.