[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 13.2.2009

COM(2009) 58 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Propunere de Raport comun privind protecția socială și incluziunea socială 2009 {SEC(2009) 141}

MESAJE CHEIE ale noilor rapoarte strategice (NRS) ale statelor membre care descriu strategiile aplicate în vederea realizării obiectivelor sociale comune ale Uniunii Europene:

- UE poate să atenueze efectele crizei economice și să contribuie la redresare făcând apel la valorile de solidaritate care stau la baza politicilor sale sociale și la progresul înregistrat în materie de reforme structurale. Este esențială continuarea consolidării interacțiunii mutuale pozitive cu măsurile în favoarea creșterii și a ocupării forței de muncă, în special permițând sistemelor de protecție socială să-și îndeplinească pe deplin rolul de stabilizatori automați. În vederea contracarării impactului negativ asupra ocupării forței de muncă și a coeziunii sociale, este necesară menținerea reformelor pe termen lung însoțite de măsuri pe termen scurt destinate prevenirii pierderii de locuri de muncă și sprijinirii veniturilor gospodăriilor. Reformele structurale recente în domeniul securității sociale au înregistrat rezultate bune, contribuind la creșterea numărului de persoane prezente pe piața muncii, consolidând stimulentele pentru muncă și capacitatea de adaptare a piețelor de muncă, prelungind viața profesională și favorizând creșterea economică. Planul european de redresare economică oferă indicații valoroase în această privință.

- Fondul social european ar trebui exploatat în timp util și în mod flexibil în vederea atenuării efectelor sociale ale crizei prin sprijinirea reinserției profesionale rapide a șomerilor și prin acordarea unei atenții sporite grupurilor celor mai vulnerabile. La aceasta ar putea contribui simplificarea punerii în aplicare a fondurilor structurale și îmbunătățirea coordonării acestora cu politicile sociale. Comisia va publica un buletin periodic care va prezenta tendințele observate în domeniul social. Rapoartele statelor membre ar putea facilita schimbul de informații și de experiențe politice în cadrul Comitetului de protecție socială.

- Este necesară punerea în aplicare a unor strategii cuprinzătoare de incluziune activă combinând măsuri destinate creării de piețe de muncă care favorizează incluziunea, accesul la servicii de calitate și venituri minime adecvate. Trebuie sprijinite eforturile statelor membre de a pune în aplicare strategii împotriva sărăciei și excluderii sociale a copiilor, care includ o îngrijire a copiilor accesibilă și de calitate. Sunt necesare eforturi susținute pentru a combate problema persoanelor fără adăpost, care reprezintă o formă de excluziune extrem de serioasă, pentru a pune capăt multiplelor discriminări cu care se confruntă romii și vulnerabilității față de excluderea socială a acestora și pentru promovarea incluziunii sociale a imigranților. Trebuie să rămânem vigilenți în fața posibilității apariției a noi grupuri de risc, cum ar fi populația tânără, sau a noi riscuri.

- Suficiența și durabilitatea sistemelor de pensii depind de eforturile continue pentru a îndeplini obiectivul de la Lisabona de atinge o rată de 50% a ocupării forței de muncă pentru lucrătorii în vârstă, inclusiv în momentele de criză. Este importantă garantarea unei acoperiri complete și a suficienței pensiilor, în special în cazul femeilor și al persoanelor cu venit redus. Strategiile pe termen lung și cadrul de reglementare au limitat impactul crizei asupra veniturilor provenite din regimurile private de pensii pentru majoritatea persoanelor care se pensionează în prezent, chiar dacă este posibil ca unele dintre acestea să primească mai puțin decât se așteptau. Regimurile finanțate prin capitalizare vor trebui să fie revizuite pentru a-și mări capacitatea de absorbție a riscurilor în timpul fazelor de investiții și de plăți și pentru a-și îmbunătăți acoperirea, astfel încât să-și poată fructifica întru-totul capacitatea de a face față îmbătrânirii populației.

- Statele membre se străduiesc să mărească rentabilitatea asistenței medicale și să reducă inegalitățile în ceea ce privește sănătatea prin acordarea unei atenții sporite asistenței medicale primare, prevenirii, promovării sănătății, îmbunătățirii coordonării și utilizării raționale a resurselor. Aplicarea acestor strategii trebuie consolidată, în special în cazul în care sistemele de asistență medicală nu au resurse suficiente. Acest lucru presupune, de asemenea, rezolvarea potențialei lipse de personal medical prin măsuri în vederea recrutării, formării profesionale, menținerii și perfecționării profesioniștilor din domeniul medical la toate nivelurile.

- De asemenea, statele membre depun eforturi în vederea creării și consolidării unor sisteme de calitate pentru îngrijirea pe termen lung, creării unei baze financiare solide pentru acestea, îmbunătățirii coordonării îngrijirii și asigurării unor resurse umane suficiente, precum și în vederea sprijinirii furnizorilor de îngrijire neprofesioniști.

- Ciclul actual al metodei deschise de coordonare (MDC) în domeniul social se va încheia în 2010, anul țintă pentru strategia de la Lisabona. Este necesar un angajament puternic în vederea îndeplinirii obiectivelor convenite în ceea ce privește protecția socială și incluziunea socială, care va fi susținut de Anul european de luptă împotriva sărăciei și a excluziunii sociale 2010. În cazul în care decizia privind stabilirea unor obiective naționale cuantificate rămâne responsabilitatea statelor membre, rolul pozitiv al MDC sociale poate fi consolidat prin fixarea unor obiective naționale bazate pe date concrete. Trebuie acordată o atenție sporită calității și continuității implicării părților interesate și integrării aspectelor sociale, printre altele prin intermediul evaluării impactului social ca parte esențială a evaluărilor de impact integrate.

1. INTRODUCERE

Între 2001 și 2007, creșterea economică medie în UE-27 a fost de 2,1% pe an. Rata ocupării forței de muncă a crescut în 2007 până la 65,4%, în principal datorită creșterii ocupării locurilor de muncă a femeilor și a lucrătorilor în vârstă. Crearea de noi locuri de muncă au contribuit la reducerea proporției gospodăriilor fără locuri de muncă de la 10,2% în 2005 la 9,3% în 2007, dar a avantajat doar marginal familiile cu copii. Conform ultimelor date, 16% dintre europeni sunt încă expuși la riscurile sărăciei. Cu toate că nu există protecție mai bună împotriva sărăciei decât un loc de muncă de calitate, rata lucrătorilor săraci (8%) arată că nu toate locurile de muncă oferă această protecție. În același timp, datele arată că, în câteva state membre, creșterea sporită a îmbunătățit condițiile de viață ale săracilor în termeni absoluți, în timp ce, în termeni relativi, aceasta s-a îmbunătățit sau a rămas la fel.

Perspectivele economice s-au schimbat în mod fundamental. În timp ce piața muncii s-a dovedit a fi rezistentă în majoritatea statelor membre, șomajul a crescut în mod substanțial în unele dintre acestea și se prevăd pierderi de locuri de muncă în continuare.

În acest context, politica socială are un rol esențial. Aplicarea politicilor sociale adecvate nu numai că va atenua consecințele sociale ale crizei pentru grupurile cele mai vulnerabile, ci va amortiza și impactul crizei asupra economiei în general. Protecția socială constituie, în cheltuielile publice, un element important de neutralizare a conjuncturii și de stabilizare automată. Sistemele eficace se înscriu într-un cadru de reforme permanente de consolidare a durabilității care pot contribui la stabilizarea cererii generale, la susținerea încrederii consumatorilor și la crearea de noi locuri de muncă.

Principalele victime ale crizei vor fi gospodăriile în care povara este asumată de persoanele defavorizate pe piața muncii și în societate. Prin urmare, sunt necesare rețele de siguranță socială suficient de rezistente pentru a susține aceste persoane și pentru a le permite din nou participarea activă pe piața muncii și în societate.

Măsurile adecvate de flexicuritate se vor baza pe politicile active ale pieței de muncă pentru a facilita tranzițiile, a preveni șomajul pe termen lung, a evita recursul la pensionarea anticipată ca regulator al ofertei de forță de muncă și pentru a îmbunătăți competențele și a asigura perioadele de tranziție. Sunt necesare măsuri globale de incluziune activă pentru a îmbunătăți situația persoanelor celor mai îndepărtate de piața muncii.

Acest lucru implică, de asemenea, ajustarea prestațiilor, atunci când este necesar, în vederea garantării unui sprijin adecvat pentru beneficiari . Statele membre acționează deja în vederea menținerii puterii de cumpărare a titularilor de prestații minime și de pensii de bază. Caracterul grav al recesiunii determină necesitatea unei supravegheri atente a impactului social al acesteia.

Marea majoritate a pensiilor acordate persoanelor care se pensionează în prezent provin din regimurile obligatorii de pensii finanțate prin cotizațiile actuale. Totuși, în câteva țări, veniturile provenind din regimurile private de pensii sunt substanțiale. Deoarece o parte din economiile lor o investesc în cumpărarea de acțiuni, fondurile de pensii au fost afectate de declinul dramatic al piețelor financiare . Strategiile pe termen lung, cadrul de reglementare și acțiunile întreprinse de autorități au limitat impactul crizei asupra majorității persoanelor care se pensionează în ziua de astăzi. În orice caz, va fi necesară revizuirea conceperii acestor regimuri în vederea garantării eficienței și durabilității viitoare a regimurilor finanțate prin capitalizare.

Serviciile de asistență medicală și preventivă sunt extrem de importante în momentele de scădere economică și salarială și de creștere a șomajului, dar riscul ca investițiile în asistența medicală și îngrijirea pe termen lung să scadă este considerabil. Este posibil ca planurile de modernizare și dezvoltare a asistenței medicale la nivel local să fie amânate. Aceste amânări vor fi mai problematice în țările în care sectorul sănătății este afectat de lipsa resurselor și de distribuția inegală a acestora pe teritoriul național.

Mai multe state membre au încercat să implice părțile interesate și, într-o anumită măsură, cetățenii în procesul de elaborare a strategiilor revizuite. Autoritățile locale și regionale colaborează din ce în ce mai mult la acest proces, dar este nevoie de și mai multă implicare. Problemele privind egalitatea dintre bărbați și femei sunt abordate mai mult ca în trecut dar ar putea fi integrate într-o manieră mai coerentă. Există câteva exemple de bune practici în materie de consultare, cum ar fi eforturile depuse pentru asigurarea unui veritabil dialog interactiv și informarea privind rezultatele. Unele țări își iau angajamentul general de sprijini participarea părților interesate la toate fazele elaborării de politici și în timpul întregului ciclu al prezentării de rapoarte. Organismele participante stabilite la niveluri diferite ar putea contribui la monitorizarea reformelor sociale structurale, promovând astfel oportunitățile, accesul și solidaritatea în situația actuală de criză. Prioritățile politice se sprijină din ce în ce mai mult pe obiective cuantificate. Definirea obiectivelor poate favoriza obținerea de rezultate în domenii de acțiune specifice, cu condiția ca acest demers să aibă la bază o analiză riguroasă, resurse adecvate și un angajament politic clar,

2. LUPTA ÎMPOTRIVA SăRăCIEI șI A EXCLUZIUNII SOCIALE

Copiii sunt mai expuși riscului sărăciei (19% în UE-27) decât populația în ansamblu. Nu s-a înregistrat nicio ameliorare din anul 2000. Atenția sporită acordată sărăciei în rândul copiilor în cadrul MDC în 2007 a contribuit la o înțelegere mai profundă a factorilor determinanți ai sărăciei în rândul copiilor în fiecare țară. Acest lucru a evidențiat necesitatea unor strategii globale care să combine un sprijin pentru venituri adecvat și bine conceput cu oferte de muncă de calitate pentru părinți și furnizarea serviciilor necesare.

Majoritatea statelor membre care, în 2006, au acordat prioritate acestei chestiuni ca răspuns la apelul Consiliului European în favoarea unei acțiuni decisive, prevăd acum consolidarea strategiilor lor și aplicarea unei abordări mai integrate și multidimensionale.O mare parte dintre acestea au integrat sărăcia în rândul copiilor în domenii cum ar fi veniturile și salariile minime, reconcilierea muncii și vieții de familie și oferta de servicii în sprijinul familiei. Sunt necesare eforturi susținute, în special pentru a garanta accesul la servicii accesibile și abordabile de îngrijire a copiilor. Pe baza datelor disponibile îmbunătățite, 22 de state membre și-au stabilit obiective în legătură cu lupta împotriva sărăciei în rândul copiilor, 16 dintre acestea utilizând indicatori adoptați la nivelul Uniunii Europene. Câteva dintre acestea și-au fixat, de asemenea, obiective intermediare privind probleme specifice (gospodării fără locuri de muncă, familii în situație de risc maxim, intensitatea sărăciei, îngrijirea copiilor).

Romii se confruntă cu multe dezavantaje și aparțin grupurilor celor mai excluse în societățile europene. În noile rapoarte, statele membre cu o minoritate romă importantă acoperă mai bine această chestiune și, în general, dau dovadă de o mai bună recunoaștere a provocărilor pe care aceasta le presupune. Acțiunile întreprinse sau prevăzute se concentrează în special pe desegregare, accesul la locuri de muncă, eliminarea dezavantajelor educaționale și îmbunătățirea accesului la servicii de bază cum ar fi locuințele și asistența medicală. u toate acestea, majoritatea statelor membre nu au un cadru politic general, datorită, printre altele, indisponibilității datelor și unor cunoștințe insuficiente.

Rapoartele strategice naționale (RSN) confirmă prioritatea acordată în 2006 incluziunii imigranților. Adoptând din ce în ce mai mult o abordare holistică, statele membre se concentrează mai mult pe participarea imigranților și a societății gazdă la proces, unele dintre acestea încercând să creeze sinergii între politicile de incluziune și măsurile de luptă împotriva discriminării.

Incluziunea persoanelor cu handicap continuă să fie o temă de actualitate, deși integrarea handicapului este încă foarte limitată și RSN rareori fac referire la punerea în aplicare a Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap, deși procesul de ratificare al acesteia este în curs de desfășurare. Activarea profesională, eliminarea obstacolelor pentru educație și învățarea de-a lungul vieții, precum și instaurarea unor condiții mai severe de acces la prestații sunt aspecte care primează în fața eliminării obstacolelor principale la participarea deplină.

La fel ca în RSN din 2006, majoritatea statelor membre menționează incluziunea activă drept una dintre priorități. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, piețele de muncă incluzive, accesul la servicii de calitate și garanția unor venituri adecvate sunt abordate în mod separat, în condițiile în care majoritatea persoanelor defavorizate se confruntă cu dezavantaje multiple care necesită răspunsuri integrate. Mai multe țări au luat măsuri în vederea sprijinirii puterii de cumpărare a persoanelor cu venituri scăzute. Continuă să fie esențială corelarea mai eficace între ajutorul de șomaj și sprijinul la locul de muncă pentru a crea stimulentele adecvate, garantând în același timp ajutorul pentru venituri și prevenind sărăcia lucrătorilor. Eliminarea obstacolelor pentru a permite o participare deplină și durabilă a persoanelor defavorizate în societate și pe piața muncii necesită o coordonare a serviciilor sociale și a serviciilor de ocupare a forței de muncă. În acest scop, trebuie acordată mai multă atenție optimizării interacțiunii dintre cele trei aspecte menționate anterior, garantând în același timp abordarea adecvată a fiecăruia dintre ele.

Protecția cea mai eficientă împotriva sărăciei este oferită de un loc de muncă de calitate pentru persoanele apte de muncă. Persoanele care nu au, într-adevăr, posibilitatea să muncească trebuie să beneficieze de un ajutor social adecvat și să li se asigure participarea la viața socială.. Printre măsurile relevante adoptate de statele membre se numără cele care contribuie la păstrarea locului de muncă și la reintegrarea rapidă pe piața muncii, precum și cele care promovează adaptabilitatea prin intermediul obținerii sau perfecționării competențelor și realizarea planurilor de acțiune personalizate care definesc căi de acces la piața muncii. Ar trebui acordată atenție sprijinirii ofertelor de locuri de muncă pentru persoanele mai vulnerabile, inclusiv în economia socială. Majoritatea RSN subliniază importanța accesului la servicii de calitate pentru depășirea obstacolele sociale care împiedică incluziunea durabilă a persoanelor.

Problema persoanelor fără adăpost constituie una dintre cele mai severe forme de excluziune, iar în unele state membre trebuie intensificate eforturile în vederea obținerii unei oferte mai mari de locuințe la prețuri accesibile. Strategii globale multidimensionale vizează remedierea într-o manieră specifică a diferitelor manifestări ale fenomenului, în timp ce o altă abordare privilegiază măsurile integrate în cadre strategice mai ample (privind, de exemplu, locuințele, ocuparea forței de muncă și sănătatea). La momentul actual, se acordă o mare atenție locuințelor subvenționate, care combină obiectivul unei vieți autonome cu sprijinul social personalizat. Mai multe țări au stabilit obiective în vederea reducerii numărului de persoane fără adăpost și a consolidării structurilor de sprijin. Lipsa datelor fiabile continuă să împiedice definirea și monitorizarea politicilor eficiente. Acțiunile în favoarea incluziunii financiare sunt fundamentale pentru prevenirea fenomenului persoanelor fără adăpost, în special în situația actuală; persoanele care se confruntă cu evacuarea sau cu repunerea în proprietate trebuie să beneficieze de sprijin și de consultanță adecvată.

Inegalitățile în materie de sănătate dintre grupuri socio-economice diferite persistă și statele membre tind să completeze abordarea lor generală cu măsuri orientate către cei mai vulnerabili. Mai multe RSN prezintă politici intersectoriale, care acoperă în același timp prevenirea și promovarea sănătății și mobilizează o amplă gamă de servicii în domenii cum ar fi educația, locuințele și ocuparea forței de muncă. Principalele orientări politice sunt consolidarea asistenței primare și preventive, eliminarea obstacolelor pentru a permite accesul și îmbunătățirea situației în regiunile defavorizate.

Majoritatea RSN subliniază importanța educației , deși doar unele dintre acestea o integrează într-o strategie globală pe termen lung pentru a preveni și a combate excluziunea socială. Educația preșcolară este considerată fundamentală atât ca element cheie de reducere a dezavantajelor sociale, cât și ca mijloc de facilitare a reconcilierii între viața profesională și viața de familie. De asemenea, eforturile vizează asigurarea unor standarde de înaltă calitate în toate unitățile de învățământ, combaterea abandonului școlar, îmbunătățirea accesului la educație pentru grupuri specifice și introducerea unor sisteme de validare a studiilor anterioare.

Excluziunea financiară trebuie avută în vedere în orice strategie de combatere a sărăciei, această chestiune fiind mai mult ca niciodată de actualitate în contextul crizei actuale. Anumite state membre notifică adoptarea unor politici generale, în timp ce unul dintre acestea consideră combaterea acumulării excesive de credite ca fiind prioritară. Măsura citată cel mai des este consilierea în materie de credite care este orientată către un grup țintă sau către detectarea precoce. În unele țări se acordă microcredite acelor persoane care nu au acces la piața generală de credite. Incluziunea financiară reprezintă o pre-condiție pentru garantarea unui acces durabil la piața imobiliară.

3. PENSII ADECVATE șI VIABILE

În cursul ultimului deceniu, statele membre au reformat sistemele de pensii pentru a îmbunătății furnizarea de pensii adecvate și viabile. În RSN din 2008, țările semnalează un progres limitat în ceea ce privește furnizarea de pensii adecvate fără a pune în pericol viabilitatea financiară a sistemului și stimulentele pentru ocuparea forței de muncă. Noile perspective economice vor face și mai dificilă obținerea delicatului echilibru necesar.

În contextul creșterii longevității populației, reformele sistemelor de pensii au avut drept scop creșterea ratei de ocupare a forței de muncă a lucrătorilor în vârstă și scăderea ratei de dependență economică, astfel încât viabilitatea financiară a finanțelor publice să nu fie pusă în pericol. În general, acest fapt a dus la o scădere a așteptărilor în materie de pensii și la adoptarea normelor care să permită lucrătorilor să compenseze această scădere prin prelungirea vieții lor profesionale. Într-adevăr, echilibrul între perioadele de cotizare și anii de pensionare va depinde de posibilitatea de a convinge persoanele să muncească mai mult și pentru o perioadă mai îndelungată. Acest lucru va determina o scădere a vârstei de integrare pe piața muncii, evitarea unor pauze lungi în cariera profesională și prelungirea vârstei de pensionare. În același timp, se acordă mai multă atenție garantării acoperirii tuturor perioadelor de angajare.

Rata ocupării locurilor de muncă a lucrătorilor în vârstă a crescut în ultimul deceniu; 11 țări îndeplinesc deja obiectivul de la Lisabona de atingere a unei rate a ocupării forței de muncă de 50% până în 2010. Având în vedere creșterea speranței de viață, ratele de ocupare a forței de muncă vor trebui să crească mai mult pe termen mediu. Durata normală a vieții active trebuie să crească, iar rapoartele arată că statele membre încep să crească vârsta de pensionare în sistemele obligatorii. Posibilitatea retragerii anticipate de pe piața muncii și stimulentele pentru pensionarea anticipată sunt eliminate. Este vorba de semnale clare pentru ca angajatorii și lucrătorii să-și îmbunătățească practicile în materie de gestionare a vârstei și de decalare a pensionării. Actuala scădere economică va testa viabilitatea acestor rezultate. Trebuie depuse eforturi suplimentare pentru a menține locurile de muncă ale lucrătorilor în vârstă, inclusiv pentru utilizarea deplină a politicilor active ale pieței muncii. Este esențială evitarea scăderii treptate a vârstei efective de pensionare, lucru posibil în condițiile în care posibilitățile de retragere de pe piața muncii sunt reactivate ca soluție pentru evitarea creșterii șomajului.

Perspectivele economice actuale subliniază necesitatea asigurării unei acoperiri adecvate de către sistemele de pensii a lucrătorilor care trec prin perioade de șomaj. În sistemele reformate, întreruperile de carieră pot reduce semnificativ caracterul adecvat al pensiilor , iar monitorizarea perspectivelor în materie de pensie a persoanelor care întâmpină dificultăți în îndeplinirea noilor criterii de admisibilitate este importantă, în special pentru lucrătorii cu salarii scăzute și pentru cei a căror carieră a fost întreruptă, grup în care femeile sunt suprareprezentate.

Activitățile din cadrul MDC din 2008 s-au centrat pe furnizarea pensiilor private. O serie de state membre au adoptat măsuri pentru a garanta pensiile finanțate prin capitalizare, abordând aspecte cum ar fi acoperirea și cotizațiile, nivelurile tarifelor, dezvoltarea cadrelor de reglementare pentru anuități (risc de longevitate) și investiții (risc financiar). În regimurile voluntare, după toate aparențele, acoperirea și nivelurile de cotizare variază în funcție de situația socio-economică. Dacă regimurile private reprezintă o sursă de finanțare esențială a pensionărilor viitoare, atunci este necesar ca acoperirea și nivelurile de cotizare să fie stabilite în consecință.

Este posibil ca modul în care faza de plăți a regimurilor finanțate prin capitalizare este concepută în prezent să ofere o protecție insuficientă împotriva riscului de longevitate, instabilității și inflației. Anuitățile reprezintă modul cel mai sigur de asigurare a unui venit pentru pensionare. Schimbările din structura portofoliului odată cu apropierea vârstei de pensionare („ life-styling ”) pot oferi un anumit grad de protecție împotriva instabilității valorii capitalului. Este esențial să se dispună de organisme de supraveghere eficiente și de cadre de reglementare eficace în domeniul financiar. Trecerea la regimuri de pensii cu mai multe surse care implică decizii complexe presupune accesul afiliaților la informații obiective și la o anumită educație financiară.

Statele membre modifică dispozițiile privind venitul minim pentru persoanele în vârstă în vederea creșterii avantajelor și facilitării accesului. În măsura în care prestațiile tind să fie indexate pe bază de preț, veniturile relative au avut tendința să scadă în cursul ultimilor ani de creștere economică. Totuși, scăderea relativă este, în general, semnificativ mai mică decât ne-am fi putut aștepta. Majoritatea statelor membre au crescut pensiile și prestațiile minime.

În domeniul pensiilor, statele membre utilizează următoarele obiective naționale: rata de ocupare a locurilor de muncă pentru lucrătorii în vârstă (în unele cazuri, chiar depășește obiectivul UE), vârsta reală de pensionare, ratele contribuției, ratele teoretice de substituție și nivelul de sărăcie al persoanelor în vârstă. Acest lucru indică faptul că modernizarea sistemelor de pensii se derulează în conformitate cu o strategie pe termen lung care integrează obiectivele adoptate.

4. ASISTENțA MEDICALă șI ÎNGRIJIREA PE TERMEN LUNG

Aproape toate rapoartele 2008-2010 se bazează pe planurile naționale de sănătate 2006. Statele membre susțin că politicile importante care contribuie la starea bună de sănătate și la prelungirea vieții active includ măsuri eficace de protecție a sănătății la locul de muncă, promovarea sănătății, prevenirea bolilor, îngrijirile curative și reabilitarea. În plus, este necesară o mai mare coerență a politicilor în domeniul economiei, educației, ocupării locurilor de muncă, mediului și politicilor sociale.

Inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate și speranța de viață persistă între grupuri socio-economice și regiuni diferite. Datele arată că există o legătură clară între sănătatea precară și sărăcie, șomaj și nivelul scăzut de educație. Un număr mare de RSN recunosc în mod explicit că inegalitățile sociale în domeniul sănătății afectează speranța de viață a persoanelor afectate de acestea. Mai multe RSN prezintă politici intersectoriale, care acoperă în același timp promovarea sănătății și prevenirea bolilor și mobilizează o amplă gamă de servicii în domenii cum ar fi educația, locuințele și ocuparea forței de muncă. Politicile cele mai importante vizează dezvoltarea asistenței medicale primare și profilactice, eliminarea obstacolelor financiare, organizaționale, informative și de alt tip care împiedică accesul la asistență medicală, precum și rezolvarea problemei în regiunile defavorizate.

Într-adevăr, toate țările consideră dezvoltarea asistenței medicale primare ca un mijloc de îmbunătățire a accesului, de asigurare a coordonării asistenței și de contribuție la durabilitate, în special în cazurile în care resursele sunt limitate. Cu toate acestea, lipsa de medici generaliști și de asistente medicale persistă în multe țări, iar situația s-ar putea înrăutăți în condițiile îmbătrânirii populației. Este dificil de înțeles cum poate fi realizat obiectivul îmbunătățirii asistenței medicale primare în absența unei politici veritabile în acest domeniu, care să includă măsuri în vederea garantării unei oferte suficiente de profesioniști în domeniul sănătății motivați.

Promovarea sănătății și profilaxia bolilor sunt considerate o prioritate în toate țările, ca o modalitate de îmbunătățire a sănătății și a capacității funcționale, reducând astfel necesitatea unor tratamente și îmbunătățind durabilitatea. Statele membre recunosc că campaniile ar putea fi mai eficiente și propun să le organizeze la un nivel mai local și în mod mai specific. Cu toate acestea, asistența medicală/tratamentul, în special costurile de spitalizare, absorb cea mai mare parte din buget, iar multe țări direcționează încă fonduri suplimentare către acest sector. Promovarea și profilaxia reprezintă o parte relativ mică a cheltuielilor în comparație cu obiectivele pe care ar trebui să le îndeplinească.

Statele membre continuă să depună eforturi în vederea îmbunătățirii eficienței și eficacității , prin raționalizarea costurilor și introducerea mecanismelor de împărțire a costurilor. Mai multe țări au ales calea privatizării. Impactul acestor reforme asupra îmbunătățirii calității și eficienței depind de stimulente și, în special, de natura contractelor încheiate cu casele de asigurări. La nivel național, succesul depinde de capacitatea instituțională de a monitoriza și reglementa sectorul public și privat, precum și de capacitatea de a asigura egalizarea riscului și de a identifica punctele forte ale ambelor sectoare. Prestațiile sectoarelor publice și private trebuie, de asemenea, să fie coordonate în vederea creării de sinergii și a evitării redundanței.

Rapoartele naționale arată că statele membre acordă din ce în ce mai multă atenție problemei calității și prezintă inițiative diferite care vizează furnizarea de asistență medicală și tratamente profilactice sigure și de bună calitate cetățenilor lor, cum ar fi elaborarea și aplicarea de norme de calitate sau de orientări clinice bazate pe date medicale sau pe evaluarea tehnologiilor sănătății. Totuși, doar câteva țări au considerat siguranța pacienților un element fundamental al calității, o prioritate, și au creat structuri și sisteme adecvate. Disparitățile observate între statele membre sunt enorme: unele dintre acestea înregistrează deja un avans important în procesul de aplicare a strategiilor în domeniul calității și siguranței și în demersurile centrate pe pacienți, în timp ce altele se află abia la începutul acestui proces. Aceste disparități pot fi explicate de resursele limitate alocate asistenței medicale și de insuficienta conștientizare a avantajelor pe termen lung care pot fi oferite de o asistență medicală de bună calitate. În timp ce un mare număr de țări consideră lărgirea posibilității de alegere a pacienților drept un aspect implicit al asistenței centrate pe pacient, nu este recunoscut faptul că alegerea liberă duce la o creștere a costurilor asistenței.

Coordonarea asistenței medicale rămâne o chestiune de actualitate. Statele membre au înregistrat progrese în materie de integrare a gestionării unor boli cronice, dar rămân multe de făcut în vederea ameliorării coordonării diferitelor niveluri de guvernare, diferitelor tipuri de asistență medicală, a serviciilor de asistență medicală și socială, a prestațiilor publice și private și a sectorului public și a celui de-al treilea sector. Aceste aspecte sunt valabile și în cazul îngrijirii pe termen lung.

În RSN, statele membre își reafirmă angajamentul în vederea asigurării accesului universal la îngrijirea medicală pe termen lung accesibilă și de înaltă calitate. Totuși, în multe țări încă nu s-a găsit o formulă de finanțare viabilă, prin urmare, partea alocată surselor private continuă să fie relativ mare. Aceste surse private pot consta în asigurări medicale private (adeseori complementare sau destinate unor grupuri cu venituri ridicate) sau plăți ale gospodăriilor (plăți complementare pentru asistența publică și/sau plăți directe nerambursabile sau cu rambursare limitată).

Persoanele dependente preferă îngrijirea pe termen lung într-un mediu rezidențial sau comunitar mai degrabă decât într-o instituție, dar asistența acordată în instituții continuă să absoarbă mai mult de jumătate din cheltuielile publice în numeroase țări. În plus, există un consens general în ceea ce privește necesitatea rezolvării insuficienței previzibile a forței de muncă în sectorul îngrijirii pe termen lung (asistență formală), precum și găsirii modalității de sprijinire a membrilor de familie care oferă îngrijire sau a îngrijitorilor informali. Recrutarea adecvată, formarea (recalificarea) și păstrarea personalului care oferă îngrijire pe termen lung continuă să reprezinte o provocare.

_________________________________

Prezenta analiză este aprofundată în profilurile de țară anexate și în documentul justificativ.