22.10.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 286/45


Marți, 15 decembrie 2009
Instrumentul european de microfinanțare pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială (Progress) ***I

P7_TA(2009)0106

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 15 decembrie 2009 referitoare la propunerea de decizie a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui instrument european de microfinanțare pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială (instrumentul de microfinanțare Progress) (COM(2009)0333 – C7-0053/2009 – 2009/0096(COD))

2010/C 286 E/10

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2009)0333) și propunerea modificată (COM(2009)0340),

având în vedere articolul 251 alineatul (2) și articolul 159 al treilea paragraf din Tratatul CE, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0053/2009),

având în vedere comunicarea Comisiei către Parlamentul European și Consiliu intitulată „Consecințele intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona asupra procedurilor decizionale interinstituționale în curs de desfășurare” (COM(2009)0665),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) și articolul 175 al treilea paragraf din Tratatul privind funcționarea UE,

având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și avizul Comisiei pentru bugete, precum și cel al Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0050/2009),

1.

adoptă în primă lectură poziția prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial această propunere sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului, Comisiei și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


Marți, 15 decembrie 2009
P7_TC1-COD(2009)0096

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 15 decembrie 2009 în vederea adoptării Deciziei nr. …/2010/UE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui instrument european de microfinanțare Progress pentru ocuparea forței de muncă și incluziune socială

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament și Consiliu, poziția Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Decizia nr. 283/2010/UE.)