Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European „Promovarea bunei guvernanţe în chestiuni fiscale”

La 28 aprilie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comisia Europeană a hotărât să consulte Comitetul Economic şi Social European cu privire la

Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social European: Promovarea bunei guvernanţe în chestiuni fiscale

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, şi-a adoptat avizul la 13 noiembrie 2009. Raportor: dl Burani.

În cea de-a 458-a sesiune plenară, care a avut loc la 16 şi 17 decembrie 2009 (şedinţa din 17 decembrie 2009), Comitetul Economic şi Social European a adoptat prezentul aviz în unanimitate.

1.1 Comunicarea reprezintă contribuţia Comisiei la lupta împotriva evaziunii fiscale şi a paradisurilor fiscale, anunţată de G-20 şi confirmată de Consiliul ECOFIN şi de Consiliul European. Obiectivul bunei guvernanţe în domeniul fiscal este urmărit de multă vreme: au fost elaborate standarde de cooperare între ţările membre UE şi cu ţările terţe, de asistenţă reciprocă, de impozitare a veniturilor din economii, de recuperare a creanţelor fiscale; a fost adoptat un cod de conduită pentru prevenirea concurenţei fiscale dăunătoare. Toate acestea sunt dovada faptului că Europa consideră – şi demonstrează prin fapte – că buna guvernanţă în domeniul fiscal este de o importanţă fundamentală.

1.2 Comunicarea supusă examinării identifică acţiunile principale pe care Comisia îşi propune să le întreprindă, în special când este vorba despre continuarea iniţiativelor OCDE; în ansamblu, ele constituie un plan structurat de reglementări, de negocieri, de inovaţii cu privire la criteriile din care se inspiră unele politici. CESE îşi exprimă deplinul acord cu toate măsurile propuse şi consideraţiile formulate de Comisie. Referitor însă la coerenţa dintre sprijinul financiar acordat multor ţări, sub diferite forme, şi nivelul lor de cooperare în domeniul fiscal, îşi exprimă dorinţa ca UE să adopte o atitudine fermă şi responsabilă: altfel spus, ar trebui să se pună capăt politicii de acordare de ajutoare necondiţionate, fără a se obţine nimic în contrapartidă.

1.3 O enumerare a punctelor asupra cărora este de acord ar fi lipsită de sens: nu ar face decât să prelungească textul în mod inutil, fără nicio valoare adăugată; CESE este însă de părere că trebuie menţionate unele probleme de fond care, în opinia sa, merită atenţie sporită.

În nota introductivă a Comisiei, guvernanţa în domeniul fiscal este considerată un mod de a da o „reacţie coordonată” la spălarea de bani, la corupţie şi terorism; este aşadar reiterat principiul unei lupte globale împotriva acestor fenomene. În realitate însă, această afirmaţie suscită unele îndoieli: guvernanţa fiscală nu poate să facă faţă exigenţelor de luptă împotriva altor fenomene care pot avea relevanţă fiscală sau nu, dar sunt de altă natură: spălarea de bani ca produs al criminalităţii organizate, al terorismului şi corupţiei.

1.4.1 A treia directivă privind spălarea banilor (1) (MLD – money-laundering directive) consideră frauda fiscală drept„infracţiune gravă” care, ca atare, ar trebui să cadă sub incidenţa dispoziţiilor acestei directive. În realitate, lucrurile stau cu totul altfel: evaziunea (sau frauda) fiscală face obiectul unei serii de directive specifice care scot acest subiect din domeniul de competenţă şi din sfera de acţiune a autorităţilor responsabile cu combaterea spălării banilor, introducându-l în cea a autorităţilor din domeniul fiscal. Se iveşte aşadar o problemă de suprapunere a dispoziţiilor normative sau, mai degrabă, nevoia delimitării clare a puterilor şi competenţelor: MLD ar trebui să se reorienteze către obiectivul său declarat, ce exclude delictele fiscale şi financiare care nu sunt de natură criminală sau teroristă; invers, directivele fiscale ar trebui să excludă din sfera de competenţă a autorităţilor fiscale delictele de natură clar criminală sau teroristă. Chiar dacă va persista totuşi o „zonă gri”, de graniţă, între cele două fenomene, vor fi stabilite măcar principii călăuzitoare clare.

1.4.2 Directivele privind combaterea spălării banilor şi cele fiscale par a urma în prezent două trasee distincte, însă nu Comisiei îi revine această responsabilitate, ci, mai degrabă, unei subîmpărţiri a puterilor şi competenţelor: pe plan mondial, spălarea banilor şi lupta împotriva criminalităţii organizate se află sub egida GAFI (2), pe plan european, a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne; de evaziunea fiscală se ocupă G-20, iar în Europa, Consiliul ECOFIN. Nu se face nici măcar o menţiune, în nici un document, cu privire la nevoia de colaborare, de schimb de informaţii şi de distribuire a sarcinilor între diferitele autorităţi. CESE solicită să se pună ordine în această situaţie, care face ca scopul final al „luptei globale” să fie unul abstract şi imposibil de atins.

1.5 Tema „luptei globale” este cea care scoate la iveală problema paradisurilor fiscale, asupra căreia atenţia se îndreaptă doar atunci când este vorba despre evaziune; problema banilor care rezultă din criminalitatea organizată sau a celor destinaţi finanţării terorismului rămâne într-un con de umbră. Fenomenul se manifestă nu numai în centrele mai cunoscute, în cazul cărora se poartă negocieri cu autorităţile fiscale, ci şi, mai ales, în centre financiare emergente, amplasate în zone unde consideraţii de natură geopolitică pot influenţa disponibilitatea pentru tratative.

1.6 O problemă dificilă, trecută sub tăcere, este cea a pavilioanelor de complezenţă (3), care generează un flux important de capitaluri perfect legale, chiar dacă sunt scutite de impozite fiscale; destinaţia lor temporară sunt de regulă paradisurile fiscale, din care ies pentru a fi reinvestite. Deşi discutabile din unele puncte de vedere, pavilioanele de complezenţă există cu acordul tacit al tuturor ţărilor: în lupta împotriva paradisurilor fiscale vor trebui evitate repercusiunile nedorite asupra activităţilor licite şi devierea capitalurilor către centre mai puţin dispuse să colaboreze.

1.7 În concluzie, CESE pune în evidenţă faptul că, în domeniul combaterii evaziunii fiscale, ca şi în privinţa aspectelor financiare ale luptei împotriva crimei organizate şi a terorismului, Europa a făcut şi face multe, dar doreşte să supună atenţiei legiuitorilor o serie de carenţe, precum absenţa unei coordonări structurale între combaterea evaziunii fiscale şi lupta împotriva criminalităţii sau lipsa unei distincţii clare a sarcinilor şi competenţelor autorităţilor însărcinate cu combaterea acestor fenomene. Deoarece prezintă adesea aspecte care ţin atât de evaziunea fiscală, cât şi de criminalitate sau de terorism, diferenţierea fenomenelor respective este dificilă, încă un motiv care face necesară colaborarea structurată a diverselor autorităţi. Nici în programele Consiliului, nici în cele ale Comisiei nu se face referire la o astfel de colaborare.

2.1 Documentul Comisiei cuprinde o serie de consideraţii cu privire la guvernanţa din domeniul fiscal. Aceste consideraţii reprezintă expresia unei serii de întâlniri: întâlnirea G-20 din noiembrie 2008, a Consiliului ECOFIN din decembrie 2008, a miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale G-20 din 14 martie 2009, a Consiliului European din 19 şi 20 martie 2009 şi, în sfârşit, a summitului G-20 din 2 aprilie 2009. Concluziile acestor întâlniri arată dorinţa comună de a lua măsuri împotriva jurisdicţiilor necooperante, inclusiv a paradisurilor fiscale, prin aplicarea de sancţiuni în vederea protejării finanţelor publice şi a sistemelor financiare. Summitul G-20 a evidenţiat în special faptul că „era secretului bancar a apus”.

2.2 Comunicarea urmăreşte să identifice posibila contribuţie a UE la buna guvernanţă în domeniul impozitării directe: în trei capitole distincte, documentul analizează modalităţile în care aceasta poate fi îmbunătăţită, instrumentele concrete de promovare şi rolul statelor membre în sprijinirea iniţiativelor OCDE şi ONU, prin acţiuni coordonate, în interiorul UE şi la nivel internaţional.

2.3 Buna guvernanţă în domeniul fiscal reprezintă un obiectiv urmărit de mult timp de Comisie, prin cooperarea în interiorul UE şi, într-un context mai larg, prin colaborarea cu OCDE în combaterea spălării banilor prin intermediul paradisurilor fiscale.

În linii generale, cadrul legislativ şi de reglementare al UE în materie de cooperare fiscală poate fi considerat drept satisfăcător: au fost elaborate sau sunt în curs de redactare directive privind asistenţa reciprocă, impozitarea veniturilor din economii sau recuperarea creanţelor fiscale. Rămâne de văzut cum şi cu câtă solicitudine statele membre vor pune în practică normele comunitare.

2.4.1 În domeniul concurenţei fiscale dăunătoare a fost elaborat un Cod de conduită pentru impozitarea întreprinderilor (4), care a obţinut deja rezultate promiţătoare, chiar dacă este loc de îmbunătăţiri ulterioare. Codul a fost adoptat de statele membre şi de teritoriile lor dependente, iar extinderea aplicării lui la ţări terţe face parte din programul de lucru pe 2009-2010. Tema recurentă în tot contextul este cea a transparenţei, iar poziţia Comisiei în legătură cu aplicarea normelor privind ajutoarele de stat la măsurile de impozitare directă este clară.

Comisia doreşte să propună o acţiune coordonată a statelor membre, pentru a asigura o completare adecvată a iniţiativelor OCDE la nivel internaţional, pentru moment salutând „importantele angajamente luate recent” şi aşteptând […] „punerea în practică a acestora”. Aceste eforturi sunt duble: pe de o parte, OCDE propune desfiinţarea regimurilor fiscale preferenţiale din cele 30 de state membre, iar pe de altă parte a exercitat – şi continuă să exercite – presiuni asupra statelor nemembre, pentru a obţine de la acestea angajamentul politic în vederea colaborării cu statele membre ale OCDE.

2.5.1 OCDE a contactat numeroase ţări – practic toate sau aproape toate – şi a obţinut deja primele succese: 35 de state nemembre, inclusiv cele adăpostind numeroase paradisuri fiscale, şi-au luat angajamentul politic de a colabora în vederea asigurării transparenţei şi a schimbului de informaţii în domeniul fiscal. Multe alte ţări (5) s-au angajat recent să respecte normele OCDE în materie de schimburi de informaţii la cerere, fără a se ţine seama de imperativele legate de interesul naţional sau de secretul bancar.

În planul politicii internaţionale, Comisia acţionează pentru armonizarea bunelor practici privind guvernanţa fiscală din diferite ţări (6). Într-un mod mai structurat, Consiliul ECOFIN din mai 2008 a solicitat includerea unui standard de bună guvernanţă fiscală în acordurile dintre Comunitate şi ţările terţe. În luna decembrie a aceluiaşi an, introducerea standardului a căpătat un caracter şi mai stringent, prin solicitarea de a lupta mai hotărât împotriva paradisurilor fiscale şi jurisdicţiilor necooperante.

2.6.1 În ce priveşte impozitarea veniturilor din economii, Comisia a obţinut ca unele ţări terţe (7), cu atât mai mult cu cât reprezintă teritorii dependente de unele state membre sau asociate acestora (unele dintre aceste teritorii fiind anterior menţionate între paradisurile fiscale), să aplice măsuri similare sau identice cu cele ale directivelor comunitare. Sunt în curs contacte exploratorii cu alte ţări (8), care însă nu au fost încă finalizate prin negocieri formale.

2.6.2 O serie de negocieri sunt în curs cu ţările Spaţiului Economic European (9) şi cu Elveţia. Ţările SEE aplică în mod direct principiile pieţei interne, iar pentru ajutoarele de stat sunt în vigoare norme similare. Raporturile cu Elveţia sunt reglementate de Acordul de liber schimb din 1972, însă unele aspecte au fost puse recent în discuţie. Cu Liechtenstein au loc negocieri în vederea unui nou acord anti-fraudă. Întregul domeniu se află în evoluţie.

2.6.3 Principiile de transparenţă, colaborare şi schimb de informaţii au fost inserate în planurile de acţiune şi în înţelegerile încheiate cu numeroase ţări în cadrul politicii europene de vecinătate şi al politicii de extindere. Comisia va acţiona pentru a extinde aceste principii la numeroase ţări terţe: primele contacte par promiţătoare în cazul unor ţări, dar va trebui stabilit ce poziţii vor trebui adoptate în raport cu statele care până acum au respins acest demers.

2.6.4 O atenţie specială este acordată negocierilor cu ţările în curs de dezvoltare (TCD): în unele cazuri există împotriviri care trebuie depăşite, poate prin condiţionarea finanţărilor preconizate de Instrumentul european de vecinătate şi parteneriat (ENPI – European Neighbourhood and Partnership Instrument) şi de cel de-al 10-lea Fond european pentru dezvoltare (FED) de acceptarea regulilor guvernanţei fiscale.

2.7 Un capitol al comunicării este consacrat trecerii în revistă a iniţiativelor aflate în desfăşurare: cele interne, sub forma directivelor menţionate la punctul 2.4, şi cele externe, pentru a completa în mod practic iniţiative menţionate la punctul 2.5. Trebuie evidenţiată solicitarea Comisiei, adresată în mod justificat Consiliului, de a-i fi acordată suficientă flexibilitate în negocieri, o condiţie indispensabilă pentru a adapta politica generală la trăsăturile specifice fiecărei ţări. O atenţie specială este acordată stimulării cooperării pentru dezvoltare, care ar trebui utilizată în raport cu ţările recalcitrante ca un mijloc de încurajare a unei mai mari deschideri (cf. supra, 2.6.4).

2.8 Comisia conchide prin a atrage atenţia Consiliului asupra importanţei măsurilor propuse şi asupra necesităţii asigurării transpunerii rapide la nivel naţional a directivelor deja în vigoare, a accelerării procesului în cazul celor aflate în discuţie, a adoptării unor politici mai coerente şi mai coordonate la nivel comunitar şi, în sfârşit, a asigurării unei mai mari coerenţe între poziţiile adoptate în mod individual de statele membre şi principiile de guvernanţă convenite.

3.1 CESE apreciază în mod deosebit comunicarea Comisiei: venise timpul să fie definite orientările acţiunilor şi comportamentelor în domeniul complex al combaterii evaziunii fiscale, în cadrul unei bune guvernanţe fiscale. Comitetul nu poate decât să sprijine orice aspect menţionat de Comisie şi toate măsurile propuse de aceasta şi să fie în întregime de acord cu ele. Cu toate acestea, consideră de datoria sa să atragă atenţia asupra unor probleme de fond şi a altora de detaliu care – în opinia sa – merită o abordare atentă.

Comisia ridică problema coerenţei între sprijinul financiar acordat de UE unor ţări şi nivelul de aplicare de către acestea a principiilor guvernanţei fiscale (cf. supra 2.7). Este menţionată posibilitatea „adoptării de măsuri adecvate”, în contextul evaluării intermediare a celui de-al zecelea Fond european de dezvoltare (FED), şi a introducerii unor măsuri specifice în acordul de la Cotonou (10). Astfel de măsuri ar putea fi cele de reducere a sumelor alocate ţărilor care nu colaborează şi stimularea celor care demonstrează că doresc să menţină eforturile, prin asistenţă tehnică şi fonduri suplimentare.

3.2.1 Ca atare, este propusă introducerea în politica europeană de sprijinire a altor ţări a unui concept care presupune că ajutoarele trebuie să fie meritate, demonstrându-se în mod concret dorinţa de colaborare, şi – dar nu numai – în domeniul fiscal. CESE consideră că documentele prin care se stabilesc modalităţile de acordare a ajutoarelor ar trebui să cuprindă o clauză explicită în acest sens. Trebuie introdusă o schimbare clară şi explicită în strategia de acordare de fonduri, care trebuie să devină un instrument de favorizare concretă şi controlabilă a procesului de evoluţie morală, socială şi economică. Guvernele corupte rămân insensibile la solicitările de cooperare: singurul mod de a le convinge este de a le pune în cauză interesele. Rămâne de văzut în ce măsură strategia propusă de Comisie va putea fi pusă în practică: tergiversările de natură politică şi socială ar putea juca astfel un rol determinant în raport cu punerea sa în aplicare.

Alte câteva consideraţii pleacă de la declaraţia introductivă a Comisiei, care consideră buna guvernanţă în domeniul fiscal drept un răspuns coordonat la problemele reprezentate de spălarea de bani, de corupţie şi de terorism. Astfel, este reafirmată ideea invocată în repetate rânduri, pe care CESE o împărtăşeşte, că doar o abordare cuprinzătoare va putea concretiza o strategie de protecţie a societăţii împotriva oricărei forme de criminalitate financiară, de natură penală, teroristă sau fiscală.

3.3.1 Toate măsurile menţionate de comunicarea Comisiei sunt utile în domeniul guvernanţei fiscale . Cu toate acestea, CESE observă că lipseşte în mod evident referinţa esenţială la o strategie globală. Acţiunile aflate în desfăşurare sau planificate în domeniul fiscal ar trebui să aibă loc în paralel cu cele din domeniul combaterii spălării banilor şi a corupţiei, a criminalităţii organizate şi a terorismului şi să fie coerente cu acestea. Un prim pas în acest sens ar fi eliminarea acelor zone de umbră şi a incongruenţelor dintre directivele de natură fiscală şi cele referitoare la combaterea spălării banilor.

Directivele privind combaterea fraudei fiscale nu fac trimitere la dispoziţiile celei de-a treia Directive privind spălarea banilor (MLD) (11), în ciuda faptului că aceasta din urmă menţionează printre altele şi frauda fiscală (sau cel puţin unele aspecte ale sale) (12) printre infracţiunile grave avute în vedere. Prin urmare, s-ar putea pune întrebarea dacă dispoziţiile Directivei MLD sunt aplicabile domeniului fiscal, în special în ce priveşte obligaţia de raportare, funcţiile UIF (13), implicarea terţilor, între care liber-profesioniştii (14). Cu toate acestea, răspunsul la această întrebare este negativ: în directivele fiscale, combaterea fraudei ţine doar de competenţa autorităţilor fiscale, nu mai sunt menţionate competenţele UIF sau legăturile cu aceasta şi nici dispoziţiile Directivei MLD.

3.4.1 Ca atare, în directivele comunitare există un dezechilibru între componenta legislativă şi cea de implementare. Chiar dacă în teorie pot fi stabilite, graniţele dintre frauda fiscală şi spălarea banilor obţinuţi din activităţi ilegale pot apărea vagi sau inexistente în practică: de exemplu, nedeclararea TVA poate fi considerată contrabandă (spălare a banilor) sau fraudă fiscală şi poate revela legături dintre afaceri aparent „normale” şi traficul de droguri, de arme etc. Corupţia implică totdeauna evaziunea fiscală, dar adesea ascunde infracţiuni cu mult mai grave, de altă natură, iar transferurile de fonduri cu un statut fiscal incert pot ascunde activităţi teroriste. Numeroase sunt cazurile cu semnificaţii ambigue şi cu posibile conflicte de competenţă.

3.5 În întregul său, tema trebuie regândită şi revizuită organic: Directiva MLD trebuie reorientată spre obiectivul său declarat, acela al combaterii criminalităţii organizate şi a terorismului, excluzând în mod explicit delictele fiscale şi financiare atunci când acestea nu au conotaţii de terorism sau criminalitate. Pe de altă parte, directivele fiscale ar trebui să scoată din competenţa autorităţilor fiscale orice infracţiune de natură criminală sau teroristă. Fără a stabili o ierarhie de valori, combaterea criminalităţii şi terorismului are o mai mare relevanţă politică şi socială decât combaterea evaziunii fiscale. Cele două domenii sunt însă strâns legate, nu doar datorită incertitudinilor privind atribuirea deja semnalate, ci şi pentru a traduce în fapte conceptul de „luptă globală”, care implică o obligaţie de colaborare şi de schimb de informaţii între diversele autorităţi. Nevoia de colaborare a diverselor autorităţi este, într-adevăr, amintită într-o comunicare din 2004 (15), dar nu apare în nicio directivă.

3.6 Atribuirea clară a competenţelor sau suprapunerea acestora reflectă repartizarea puterilor la nivelul Consiliului, chestiunile privind evaziunea fiscală şi paradisurile fiscale fiind tratate de Consiliul ECOFIN, în timp ce combaterea criminalităţii şi a terorismului – de Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne. Pe de altă parte, aceeaşi distribuţie a competenţelor se regăseşte la nivel mondial: G-20 şi GAFI/FATF (16) par să aparţină unor lumi diferite. În cadrul OCDE există o legătură, însă doar la nivel central, contactele de la nivel naţional variind în funcţie de competenţele ministeriale.

Declaraţiile oficiale dau de înţeles că există voinţa politică de a face progrese într-o luptă globală eficientă, dar soluţii practice nu se întrezăresc în viitorul imediat, cu excepţia cazului în care problema este conştientizată la cele mai înalte niveluri politice şi financiare. Cu toate acestea, este nevoie de o analiză preliminară a unor aspecte fundamentale, întreprinsă urgent şi fără amânare. Între acestea, figurează evaluarea fenomenului paradisurilor fiscale (17) , în ansamblul său. Datorită măsurilor OCDE şi ale Comisiei, multe paradisuri au acceptat în ultimul timp să colaboreze în combaterea evaziunii fiscale (18), abolind sau limitând secretul bancar, astfel încât pe „lista neagră” nu mai apare nicio ţară (19). Viitorul apropiat va arăta dacă şi în ce măsură au fost ţinute aceste promisiuni.

3.7.1 Diversele liste nu sunt însă exhaustive sau, în orice caz, lasă loc incertitudinilor. O anumită lipsă de transparenţă pare să caracterizeze centrele financiare emergente, unele dintre ele având sau putând să aibă în viitor trăsături de refugiu, – dacă nu de-a dreptul de paradis – fiscal sau de altă natură: unele ţări din sud-estul Asiei, ţările Golfului, dar şi, într-o anumită măsură, India, Singapore, China (Hong Kong reprezentând doar vârful de lance al finanţelor chineze). Deşi se numără printre clauzele „standard”, negocierile trec repede peste finanţarea terorismului, pentru că acesta nu trece prin canale dispuse să apară în public şi – încă mai puţin – să negocieze. Aceste probleme şi încă altele sunt atât de delicate, încât discreţia care le înconjoară este de înţeles, neputând fi însă ignorate din acest motiv.

3.7.2 Sunt şi alte aspecte care nu au fost încă amintite: traficul de arme, deseori vândute pe cale legală şi cu autorizaţiile oficiale necesare, dar care ulterior, pe căi oculte, alimentează războaiele şi terorismul din numeroase ţări şi a cărui sursă de finanţare sunt deseori drogurile: toate acestea generează un flux enorm de bani care pare că se scurge într-o „gaură neagră” fără fund. Fenomenul este bine-cunoscut, dar, cu siguranţă, nu se rezolvă cu directive, acorduri sau anchete: este de altă natură şi implică politica mondială.

3.7.3 Fenomenul paradisurilor fiscale în întregul său este, prin urmare, o problemă care trebuie abordată ţinându-se cont de aspectele geopolitice care influenţează orice soluţie. În ce priveşte posibilităţile practice, combaterea evaziunii fiscale şi a spălării de bani (dar mai ales a terorismului) trebuie să fie pe cât posibil globală, ţinându-se cont că o victorie globală reprezintă un obiectiv încă îndepărtat. Înainte de orice, trebuie acţionat prudent pentru a preveni deturnarea activităţii de la centrele cunoscute la altele mai puţin cunoscute, care pot fi ostile sau mai puţin dispuse la negociere. Criza actuală accelerează mutaţia graduală a raporturilor de forţă dintre centrele financiare mondiale: Asia şi lumea islamică reprezintă noile puteri emergente, ale căror logică şi comportamente nu coincid în mod necesar cu cele din lumea occidentală.

O altă problemă, legată într-un fel de paradisurile fiscale, este cea a pavilioanelor de complezenţă (FOC – flags of convenience), arborate pe 63 % din vasele comerciale de pe plan mondial şi pe o mare parte a ambarcaţiunilor mari de agrement: cele mai multe din ele îşi au sediul în paradisurile fiscale, către care îndreaptă un important flux de fonduri cu origini perfect legale, deşi sunt scutite de orice impunere fiscală sau aproape. Între ţările care înregistrează astfel de cazuri, figurează şi unele state membre ale UE. Navele aflate sub pavilion de complezenţă operează în condiţii privilegiate de concurenţă în raport cu cele care arborează pavilioane naţionale, iar câştigurile obţinute astfel din navlosire reprezintă o eludare, însă desigur nu o evaziune a „fiscalităţii oficiale”. În plus, acestea nu sunt supuse obligaţiilor ce decurg din convenţiile sindicale ale navigatorilor.

3.8.1 Nu este prevăzută nicio intervenţie de natură fiscală în ce priveşte pavilioanele de complezenţă, nu doar din cauza absenţei temeiului legal al acestor măsuri, ci şi pentru că măsurile bazate pe consideraţii pur fiscale ar risca, printre alte, să dăuneze unei activităţi economice vitale pentru întreaga lume şi să anuleze un flux important de investiţii în economia mondială. Dincolo de consideraţiile de natură morală, trebuie semnalat că pavilioanele de complezenţă denaturează concurenţa şi eludează reglementările sindicale: aceasta, cu consensul tacit, sau cu acordul tacit al guvernelor din toată lumea. În context comunitar, singurele norme în acest sens sunt cele referitoare la siguranţa navigaţiei şi la reglementarea traficului maritim.

3.8.2 Aceste aspecte au fost menţionate pentru a scoate în evidenţă faptul că nu toate fondurile financiare care intră în paradisurile fiscale sau care provin din acestea pentru a fi investite în centrele financiare mondiale (20) sunt rezultatul evaziunii fiscale, al spălării de bani şi al finanţării terorismului. Din acest punct de vedere, sunt împărtăşite măsurile preconizate de G-20 şi întreprinse de Comisie în domeniul fiscal, acestea referindu-se şi la aspectele spălării de bani şi ale terorismului, dar trebuind să rămână atente la a evita repercusiunile nedorite asupra activităţilor şi fluxurilor financiare legitime sau care, în orice caz, nu încalcă legea.

3.8.3 Obţinerea acordului pentru transparenţă şi colaborare din partea paradisurilor fiscale ar reprezenta un succes istoric. Zonele de opacitate care rămân – şi, probabil, vor rămâne – demonstrează că, dincolo de marile principii, trebuie urmărite obiective rezonabile, chiar dacă nu optime. În ultimă instanţă, trebuie menţionată necesitatea ca iniţiativele din domeniile financiar şi fiscal să fie dirijate şi controlate de factorii politici de decizie, în cadrul strategiilor lor în domeniul relaţiilor internaţionale. În acest domeniu, Uniunea Europeană are nevoie de o politică comună: un obiectiv pe care guvernele ar trebui să-l considere prioritar, dar care, în momentul actual, pare încă îndepărtat.

Bruxelles, 17 decembrie 2009

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI

(1) Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, JO L 309, 25.11.2005.

(3) Un vas navighează sub pavilion de complezenţă (FOC – flag of convenience, sintagma uzitată în limba engleză) atunci când este înregistrată într-o ţară cu mai puţine reglementări în domeniu, pentru a reduce costurile de exploatare şi a se sustrage reglementărilor împovărătoare. Federaţia Internaţională a Lucrătorilor din Transporturi a întocmit o listă cu 32 de registre pe care le consideră drept „pavilioane de complezenţă”.

(5) Între altele, Elveţia, Austria, Belgia, Luxemburg, Hong Kong, Macao, Singapore, Chile, Andorra, Liechtenstein şi Monaco.

(10) Acord de parteneriat între membrii unui grup de ţări din Africa, Caraibe şi Pacific, pe de o parte, şi UE şi statele sale membre, pe de altă parte, semnat la Cotonou la 23.6.2000.

(11) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului, JO L 309/15 din 25.11.2005, cunoscută drept cea de-a treia Directivă privind spălarea banilor (3rd Money Laundering Directive – MLD).

(12) Cf. articolul 3 alineatul (5) litera d) a Directivei MLD: „infracţiune gravă” înseamnă, cel puţin … frauda … definită la articolul 1 alineatul (1) şi articolul 2 din Convenţia privind protejarea intereselor financiare ale Comunităţii: evaziunea fiscală, cel puţin în domeniul TVA, este ca atare inclusă explicit între infracţiunile luate în considerare de Directiva MLD.

(15) Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul European privind prevenirea şi combaterea fraudei financiare şi a practicilor ilegale ale societăţilor, COM(2004)611 final.

(16) Grupul de acţiune financiară internaţională (GAFI)/Financial Action Task Force, fiind un organism al OCDE.

(17) Este interesantă observaţia că termenul englezesc fiscal haven a fost tradus în majoritatea celorlalte limbi prin paradis fiscal. Diferenţa dintre haven„refugiu” şi heaven„paradis, rai” nu poate fi atribuită unei simple greşeli de traducere, ea reflectând o diferenţă de mentalitate.

(18) De fapt, în acordurile cu „paradisurile fiscale” este inclusă o clauză „standard” privind criminalitatea organizată şi terorismul, dar aspectul fiscal este cel care prevalează întotdeauna.

(19) Mai există încă două liste, gri deschis şi gri închis, în funcţie de gradul de colaborare asigurat.

(20) S-a calculat că 35 % din fluxurile financiare mondiale tranzitează paradisurile fiscale; pe de altă parte, nu se specifică pe ce se bazează aceste date.