Avizul Comitetului Economic şi Social European privind Strategia de la Lisabona după 2010

În scrisoarea din 23 iulie 2009, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, dl Diego López Garrido, secretar de stat pentru relaţiile cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi al Cooperării, membru al Guvernului spaniol a solicitat Comitetului Economic şi Social European să elaboreze un aviz exploratoriu cu privire la

Secţiunea pentru uniunea economică şi monetară şi coeziune economică şi socială (Observatorul Strategiei de la Lisabona) a fost însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă.

Având în vedere caracterul lucrărilor, Comitetul Economic şi Social European l-a numit pe dl Wolfgang GREIF raportor general în cadrul celei de-a 457-a sesiuni plenare din 4 şi 5 noiembrie 2009 (şedinţa din 4 noiembrie 2009) şi a adoptat prezentul aviz cu 178 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă şi 15 abţineri.

1.1. Prezentul aviz prezintă recomandări politice considerate prioritare de către CESE în procesul de elaborare a unei noi strategii europene pentru perioada de după 2010. În acest context, trebuie avute în vedere implicaţiile profunde la nivel economic, social şi politic ale crizei financiare şi economice actuale. Trebuie identificaţi parametrii acelei schimbări politice care pare a fi necesară, astfel încât să se asigure, după ieşirea din criză, o dinamică a creşterii economice durabile, a ocupării forţei de muncă şi a coeziunii sociale, precum şi să se garanteze că nu se vor mai putea repeta crize precum cea actuală.

1.2. Prezentul aviz a fost pregătit de către Observatorul Strategiei de la Lisabona, înfiinţat în cadrul CESE, cu participarea activă a consiliilor economice şi sociale naţionale. Diversele contribuţii la discuţii – reflectând deseori poziţii contrare -, prezentate în cadrul şedinţelor comune, evidenţiază calitatea politică şi relevanţa pentru societatea civilă a recomandărilor propuse.

1.3. Perspectivelor paneuropene expuse în prezentul aviz le sunt adăugate capitole naţionale care au fost redactate de către delegaţiile naţionale (1), pe baza unui chestionar cu privire la: a) o analiză a ciclului actual (2008-2010) al Strategiei de la Lisabona; b) viitorul Strategiei de la Lisabona după 2010. Reţeaua interactivă pe care CESE a creat-o împreună cu consiliile economice şi sociale naţionale şi alte organizaţii partenere comparabile prezintă astfel din nou un raport integrat (2), care ar trebui să contribuie la procesul decizional din cadrul instituţiilor europene, premergător summitului Consiliului European din primăvara anului 2010.

2.1. Lisabona 2000 – o abordarea integrată care s-a bucurat de un sprijin larg

2.1.1. În martie 2000, Consiliul European a prezentat un program ambiţios de reformă pentru Europa. Obiectivul Agendei de la Lisabona a fost de a face din UE, până în 2010, cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume şi un spaţiu economic capabil de o creştere economică durabilă, însoţită de o extindere şi o îmbunătăţire a locurilor de muncă şi de o mai mare coeziune socială.

2.1.2. Prin completarea agendei cu dimensiunea privind dezvoltarea durabilă (Strategia de la Göteborg) s-a elaborat o strategie cu o bază amplă. În numeroase domenii politice au fost formulate obiective cuantificabile care trebuie aplicate în statele membre prin intermediul metodei deschise de coordonare.

2.1.3. CESE a considerat în permanenţă această abordare politică integrată drept un avantaj remarcabil al Strategiei de la Lisabona şi a avertizat cu privire la interpretarea restrictivă şi a cerut insistent stabilirea unui raport echilibrat între cei trei piloni.

2.2. Relansarea din 2005 – concentrarea asupra conţinutului şi punerii în aplicare la nivel naţional

2.2.1. Mai multe state membre ale UE şi-au putut îmbunătăţi performanţa în anumite domenii. Astfel, de exemplu, rata de ocupare a forţei de muncă a crescut în general. S-au înregistrat progrese (3), de asemenea, în extinderea serviciilor de conectare la bandă largă, în participarea la formarea profesională, cu privire la nivelul de educaţie al tinerilor, precum şi în alte domenii. Totuşi, multe state se aflau, în numeroase domenii, deja la mijlocul perioadei, cu mult în urma ambiţiilor declarate.

2.2.2. În acest context, în 2005, s-a efectuat o analiză critică a strategiei, ceea ce a adus în prim plan abordarea din perspectiva unui parteneriat dintre actorii la nivel european şi cei la nivel naţional. S-a pus accentul pe măsurile de punere în aplicare la nivel naţional, însoţite de concentrarea funcţională asupra creşterii economice şi ocupării forţei de muncă. Anumite părţi ale catalogului mai amplu al obiectivelor, de exemplu, pilonul social, au ajuns uneori pe planul secund, pentru a favoriza o punere în practică mai eficientă şi o abordare cu un caracter economic mai pronunţat. Însă abordarea prin care li se acordă statelor membre mai multă responsabilitate pentru formularea planurilor şi obiectivelor naţionale, eforturile concentrându-se astfel asupra reformelor naţionale, nu a fost însoţită la nivel european de promovarea unui cadru economic şi social adecvat.

2.2.3. În ciuda unor noi progrese (4), multe state au rămas în continuare în urma cerinţelor stabilite. În multe domenii, în cel mai bun caz, până în 2010 obiectivele vor fi atinse la nivelul mediei europene, însă nu în toate statele europene. Această situaţie este valabilă pentru obiectivul de 3 % privind cercetarea şi dezvoltarea, în cazul căruia majoritatea statelor membre, dar şi UE în ansamblu nu au putut înregistra progrese semnificative, precum şi în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Şi în cazul obiectivelor privind ocuparea forţei de muncă, nu s-au putut înregistra decât parţial progrese, de exemplu, în cazul angajării femeilor, întrucât în acelaşi timp numărul locurilor de muncă cu normă parţială (norma parţială nefiind întotdeauna alegerea lucrătorului) (5), ponderea muncii temporare, precum şi numărul locurilor de muncă slab plătite, adesea cu contracte de muncă nestandardizate au crescut în mod semnificativ.

2.3.1. Conform opiniei generale, neîndeplinirea obiectivelor de la Lisabona este urmarea, în primul rând, a lipsei unei politici mai consecvente a statelor membre, în vederea atingerii obiectivelor stabilite, precum şi a stimulării insuficiente de către metoda deschisă de coordonare a angajamentului la nivel naţional şi comunitar. O altă cauză o constituie lipsa unui cadru european pentru politica macroeconomică şi cea socială, care să permită într-adevăr statelor membre ale UE să pună în aplicare în mod coordonat reformele corecte şi să realizeze obiectivele stabilite şi să nu permită ca reformele naţionale să fie într-un raport de concurenţă. Pe lângă aceasta, CESE a constatat în mai multe rânduri o insuficientă răspundere comună, care, în opinia sa, se datorează nu în ultimul rând şi luării în considerare deficitare a intereselor partenerilor sociali şi ale societăţii civile.

2.3.2. CESE pledează în favoarea continuării cu o strategie globală şi cuprinzătoare şi în perioada de după 2010. Comitetul consideră însă că nici abordarea de tipul „înapoi la Lisabona 2000”, nici extinderea vechii abordări, eventual cu o alură ecologică, nu reprezintă un răspuns adecvat la provocările actuale. Cerinţa momentului este de a urma căi durabile, care să îmbine competitivitatea, cercetarea şi dezvoltarea şi inovaţia cu potenţialul inovator al unei Europe sociale cu o economie durabilă, precum şi cu conceptul de muncă „de calitate” (6). În afară de aceasta, criza actuală reprezintă din multe puncte de vedere o ruptură şi face necesare noi opţiuni cum ar fi o reglementare eficientă a pieţelor financiare, o redirecţionare radicală către o producţie şi un consum atente cu resursele şi cu emisii reduse de CO2, precum şi investiţii în înnoirea serviciilor publice, pentru a oferi oamenilor securitate şi a restabili încrederea în UE.

2.3.3. Provocările actuale cum ar fi criza financiară şi criza economică, precum şi problemele sociale care rezultă din acestea, globalizarea economiei, îmbunătăţirea modului de funcţionare a pieţei interne, politica energetică şi schimbările climatice, tendinţele demografice şi migraţia solicită o nouă strategie cuprinzătoare la nivel european după 2010, care a) să răspundă la aceste provocări, b) să înlăture deficienţele procesului de punere în aplicare, c) să constituie o responsabilitate comună la nivel european şi d) să poată să îmbine în mod coerent toate strategiile UE (Strategia de redresare economică, Strategia de la Lisabona, Strategia pentru dezvoltare durabilă şi Strategia privind schimbările climatice). CESE propune ca noua orientare strategică să devină vizibilă şi prin redenumirea acestei noi strategii europene.

3. Recomandări politice: să gândim şi să acţionăm prin intermediul proiectelor europene

3.1. : deşi statelor UE le revine principala responsabilitate pentru punerea în aplicare, este necesar un cadru european adecvat care să permită punerea în aplicare în mod coordonat şi consecvent a reformelor structurale dorite. Este imperios necesar să se evalueze la nivel european reformele naţionale şi efectele acestora asupra dezvoltării economice, asupra repartiţiei veniturilor şi avuţiei, precum şi asupra coeziunii sociale. În acest context, trebuie analizate în detaliu şi câteva hotărâri specifice ale CJCE (Vaxholm, Viking, Rüffert şi Luxemburg) şi, eventual, să se introducă măsuri adecvate şi concrete privind protecţia lucrătorilor, pentru a clarifica faptul că libertăţile economice şi regulile concurenţei nu pun sub semnul întrebării drepturile sociale fundamentale.

: obiectivul de creştere economică vizat de 3 % anual, care stă în mod iminent la baza strategiei, a fost atins doar de două ori. Criza financiară şi capacitatea insuficientă de adaptare la şocuri a economiei UE constituie dovezi pentru necesitatea unei reorientări politico-economice. Din punctul de vedere al CESE, o combinaţie echilibrată la nivel macroeconomic, care îmbină într-un mod armonios politica economică orientată spre ofertă cu cea orientată spre cerere, trebuie să constituie parte integrantă a strategiei pentru perioada de după 2010. Şi calitatea obiectivului de creştere economică este importantă. Obiectivul fundamental este creşterea bunăstării. PIB-ul în sine nu reprezintă un mod adecvat de evaluare a bunăstării. Trebuie utilizat un indicator (sau un set de indicatori) al bunăstării corespunzător, în vederea definirii şi dimensionării unui obiectiv de creştere economică al noii strategii mai satisfăcător şi mai coerent.

3.2.1. : în ceea ce priveşte soluţiile care sunt de aşteptat pentru depăşirea crizei şi, în special, în acest context, noua orientare a sistemului financiar, UE trebuie să adopte o abordare coordonată şi unitară şi să preia un rol conducător. Un sistem financiar global reorganizat pe baze noi (în primul rând reglementarea eficientă a sistemului bancar, dar şi a fondurilor speculative – hedge funds – şi a societăţilor de capital privat – private equity) trebuie să permită dezvoltarea şi punerea la dispoziţie a unor instrumente financiare solide, care să sprijine economia reală şi să fie de folos cetăţenilor. Criza actuală nu este doar rezultatul unor probleme pe piaţa financiară. Ea a fost cauzată, mai ales în SUA, şi de o serie de dezechilibre microeconomice şi macroeconomice tot mai mari, precum, în primul rând, dezechilibrele privind veniturile. De aceea, ieşirea din criză trebuie să fie: renunţarea la creşterea economică bazată parţial pe „bule speculative” şi revenirea la o creştere bazată pe investiţii, în primul rând în sectoare inovatoare ale economiei reale, pe repartiţia echitabilă, pe crearea unor locuri de muncă productive şi de înaltă calitate, precum şi pe durabilitatea ecologică.

3.3. : îndeplinirea acestui obiectiv necesită aplicarea corectă şi, eventual, îmbunătăţirea legislaţiei comunitare privind piaţa internă şi o mai bună legiferare, precum şi crearea unui mediu microeconomic de succes şi asigurarea unui spaţiu de manevră suficient pentru investiţiile private. Însă trebuie luate şi măsuri pentru orientarea competitivităţii în interiorul pieţei unice spre inovare şi nu spre o concurenţă contraproductivă între statele membre ale UE în detrimentul coeziunii sociale şi al durabilităţii ecologice.

: din punctul de vedere al CESE, o politică socială bine dezvoltată, inclusiv o politică cuprinzătoare pentru a crea „munca de calitate”, de care aparţin şi obiective ambiţioase în domeniul formării generale şi perfecţionării profesionale, precum şi al învăţării de-a lungul vieţii contribuie în mod substanţial la creşterea economică şi sporirea productivităţii. Ieşirea din criză trebuie să fie sprijinită de investiţii corespunzătoare.

3.4.1. : s-a stabilit obiectivul ca până în 2010 să se reducă numărul persoanelor ameninţate de sărăcie şi excluziune socială, însă Raportul Comisiei privind realitatea socială (2007) arată că Europa se confruntă cu probleme sociale grave în multe ţări şi regiuni. Prin urmare, strategia pentru perioada de după 2010 trebuie orientată către progresul social, consolidarea şi durabilitatea sistemelor de protecţie socială şi combaterea sărăciei, printre altele prin împiedicarea repartiţiei inegale. Anul european pentru combaterea sărăciei (2010) reprezintă prilejul ideal pentru a stabili obiective eficiente, inclusiv termene, în domeniul combaterii sărăciei (de exemplu, sistemele de venituri minime şi venituri de înlocuire (7)). Cu o astfel de iniţiativă pentru asigurarea coeziunii sociale s-ar realiza un pas important către recâştigarea încrederii cetăţenilor în integrarea europeană.

: în ciuda unor progrese, obiectivele de ocupare a forţei de muncă nu vor fi realizate până în 2010 la nivelul mediei UE. Aceasta trebuie să constituie un prilej de îngrijorare, având în vedere actuala criză - care a atins punctul culminant, dar nu este încă depăşită definitiv -, care adânceşte inegalitatea şi a pus din ce în ce mai mulţi oameni în faţa unor probleme existenţiale. Restabilirea cât mai rapid posibil a creşterii economice pentru stabilizarea pieţei forţei de muncă necesită, conform Planului european de redresare economică (8), o consolidare a cererii interne, care trebuie sprijinită prin măsuri de îmbunătăţire structurală. Este important în primul rând să se elaboreze concepte eficiente pentru educaţie şi formare continuă, să se creeze locuri de muncă şi pentru cei care sunt excluşi de pe piaţa forţei de muncă din cauza, printre altele, a formării deficitare, precum şi să se elimine, prin eforturi eficiente, discriminarea în ceea ce priveşte accesul şi menţinerea pe piaţa forţei de muncă. Tocmai diferitele forme ale economiei sociale din statele membre pot juca un rol exemplar în depăşirea crizei, în special atunci când este vorba de crearea unor locuri de muncă, printre altele în domeniul serviciilor sociale. CESE consideră că rata de ocupare a forţei de muncă şi productivitatea muncii trebuie să crească în paralel. În acest sens, UE trebuie să tindă spre elaborarea unor reglementări adecvate şi pentru locurile de muncă nestandardizate şi care beneficiază de o protecţie socială redusă, luând în considerare şi respectând autonomia partenerilor sociali naţionali şi europeni (9).

3.4.2.1. Întreprinderile din economia socială prezente în toate sectoarele de activitate, care combină profitul economic cu interesul general şi consideraţiile de natură socială, sunt un bun exemplu de forme specifice de antreprenoriat şi guvernanţă corporatistă care vor contribui la realizarea obiectivelor Strategiei de la Lisabona revizuite. Comitetul Economic şi Social European solicită Consiliului European, Comisiei şi statelor membre să ţină seama de propunerile care urmăresc punerea în aplicare a recomandările politice făcute de Parlamentul European (10) şi să se asigure că întreprinderile din economia socială pot concura în condiţii de egalitate cu alte întreprinderi.

3.4.3. : condiţiile-cadru economice în schimbare necesită un grad înalt de capacitate de adaptare inovatoare şi pe pieţele forţei de muncă. La structurile care se modifică rapid trebuie reacţionat în mod inteligent. În sensul conceputului de flexicuritate trebuie să se asigure că lucrătorii sunt pregătiţi pentru noile provocări din mediul muncii. Conceptul de flexicuritate trebuie să creeze o„securitate în transformare”eficientă, în acest context trebuind să revină în practică aceeaşi prioritate securităţii pe piaţa forţei de muncă, raporturilor de muncă şi locurilor de muncă stabile, menţinerii capacităţii de ocupare a forţei de muncă, securităţii sociale şi mobilităţii pe piaţa forţei de muncă în direcţia unor locuri de muncă bune şi productive (make transition pay - a face transferul profitabil). De aceea trebuie să se asigure şi să se extindă şi transpunerea şi punerea în aplicare în mod cuprinzător a legislaţiei comunitare din domeniul social şi să se împiedice o eventuală concurenţă neloială în domeniul normelor privind munca.

3.4.4. : în conformitate cu tratatele UE, trebuie să se tindă spre o coordonare mai intensă la nivel european a politicilor fiscale ale statelor membre (incluzând, printre altele, norme de calcul armonizate şi cote minime), în special în acele domenii în care baza de impozitare este mobilă la nivel internaţional şi riscul evaziunii fiscale şi al concurenţei fiscale între statele membre este cel mai ridicat. Obiectivul acestei coordonări la nivel european trebuie să îl reprezinte garantarea bugetelor publice, precum şi crearea unor sisteme fiscale echitabile (printre altele, prin consolidarea bazei de impozitare, prin închiderea paradisurilor fiscale, precum şi prin măsuri împotriva evaziunii fiscale).

3.4.5. : având în vedere strategia pentru perioada de după 2010, între obiectivele privind creşterea economică şi cele privind stabilitatea trebuie creat un echilibru durabil şi adecvat pentru generaţiile viitoare. BCE trebuie să-şi asume întreaga responsabilitate, în conformitate cu tratatele, şi să aibă în vedere, pe lângă prioritatea privind stabilitatea preţurilor, şi obiectivele comunitare privind nivelul ridicat al ocupării forţei de muncă, protecţia socială, precum şi creşterea durabilă.

3.4.6. : ţinând seama şi profitând de flexibilitatea Pactului de stabilitate şi creştere, care este prevăzută pentru perioadele de criză, trebuie mărită marja de manevră a politicii economice prin redistribuiri bugetare, pentru a putea consolida investiţiile importante din perspectiva Strategiei de la Lisabona ale sectorului public (printre altele, în servicii publice eficiente, într-o politică activă a pieţei forţei de muncă, în cercetare, educaţie şi inovare), precum şi ale sectorului privat, în special în producţia cu emisii reduse de CO2. În acest context ar trebui dezvoltată în continuare şi ideea împrumutului european de la un fond suveran european. (11)

3.5. : creşterea economică şi un climat propice investiţiilor reprezintă condiţii esenţiale pentru crearea unor noi locuri de muncă şi menţinerea celor existente; la acestea contribuie şi marile întreprinderi, dar în mare măsură şi IMM-urile. Tocmai IMM-urile au rădăcini în economia locală şi profită prin urmare în mod deosebit de o cerere internă stabilă şi în creştere. CESE a subliniat deja în repetate rânduri că este necesar să se acorde o atenţie specială consolidării politicii industriale europene, printre altele, în direcţia„tehnologiilor verzi”, nanotehnologiei şi TIC, şi a unui spirit întreprinzător responsabil din punct de vedere social, precum şi promovării înfiinţării de întreprinderi şi continuităţii întreprinderilor. Reducerea sarcinilor birocratice disproporţionate şi a barierelor administrative, precum şi îmbunătăţirea cadrului de finanţare a întreprinderilor reprezintă o preocupare prioritară pentru economie, acestea fiind la fel de decisive atât pentru competitivitatea europeană, cât şi pentru un climat favorabil investiţiilor productive. În acest context nu trebuie periclitate interesele legate de protecţia lucrătorilor şi consumatorilor. Având în vedere că rezultatele economice, inovarea şi ocuparea forţei de muncă depind în măsură tot mai mare de IMM-uri, o prioritate ar trebui să fie dezvoltarea spiritului antreprenorial al tinerilor.

3.6. : ocuparea forţei de muncă şi creşterea economică sunt şi rămân principalele puncte de pornire în gestionarea provocărilor cauzate de îmbătrânirea populaţiei. Acest lucru este valabil atât pentru tânăra generaţie, cât şi pentru cea vârstnică. Pe lângă lupta împotriva şomajului şi crearea de locuri de muncă mai multe şi mai bune, trebuie întreprins mai mult pentru reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie, nu în ultimul rând luând în considerare şi rata natalităţii. Printre principalele provocări în perioada de după 2010 se numără găsirea unor soluţii de succes în domeniul migraţiei şi al integrării, care să stimuleze potenţialul de creştere al Europei, fără să pericliteze coeziunea socială (12).

: Europa trebuie să-şi consolideze în continuare potenţialul reprezentat de persoanele calificate, ştiinţă, cercetare şi tehnologie şi astfel capacitatea de inovare ca factor esenţial al competitivităţii. Triunghiul cunoaşterii trebuie să rămână neapărat în centrul strategiei pentru perioada de după 2010. În acest context, noţiunea de inovare trebuie lărgită astfel încât să includă şi „inovarea socială”, în vederea creşterii capitalului social, care este important atât pentru competitivitate, cât şi pentru coeziunea socială.

3.7.1. În vederea asigurării bazei pentru inovările viitoare, trebuie să se acorde un loc important ştiinţei şi cercetării, precum şi aplicării acestora în practica economică. Obiectivul de la Bologna privind crearea unui spaţiu al învăţământului superior în Europa necesită demersuri concrete pentru punerea în practică şi mai multă voinţă politică pentru coordonarea acestor domenii politice. Investiţiile insuficiente în inovare şi perfecţionare profesională agravează problemele economice şi au efecte asupra productivităţii muncii. Universităţile şi instituţiile din învăţământul superior trebuie să îşi asume răspunderea care le revine şi să dezvolte o dimensiune europeană într-o mult mai mare măsură decât până acum, întrucât acestea joacă un rol-cheie în triunghiul cunoaşterii format din educaţie, cercetare şi inovare. Trebuie promovate cooperările transfrontaliere în domeniul cercetării. În Europa lipsesc societăţile de înaltă tehnologie care să investească în cercetare şi dezvoltare. Întreprinderile trebuie să beneficieze de stimulente pentru a investi şi mai mult în cercetare şi dezvoltare şi a crea locuri de muncă productive.

3.7.2. Personalul cu un nivel înalt de calificare, în special în domeniile tehnico-ştiinţifice, şi capacitatea de inovare sunt factori esenţiali ai competitivităţii şi reprezintă o premiză a prosperităţii. Aceştia trebuie să fie însoţiţi de crearea unor locuri de muncă productive, cu înaltă calificare şi bine plătite. Şi în situaţia actuală de criză trebuie să se faciliteze tinerilor absolvenţi o inserţie profesională corespunzătoare calificării lor şi să li se ofere posibilitatea unui parcurs profesional cu perspective.

: promovarea eficienţei energetice şi a energiei regenerabile, precum şi exploatarea mediului constituie elemente esenţiale ale strategiei pentru perioada de după 2010. Noua strategie trebuie să includă un plan de acţiune pentru o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon. În prezent, după crearea unui cadru legislativ cuprinzător privind energia şi schimbările climatice, UE ar trebui să se concentreze asupra punerii în aplicare. Măsurile de politică eficiente ar trebuie integrate în liniile directoare integrate, în recomandările specifice fiecărei ţări şi în programele naţionale de reformă.

3.8.1. : politica privind clima, prin care se reduc în mod durabil emisiile de gaze cu efect de seră, precum şi dependenţa de sursele fosile şi de importurile de energie, trebuie elaborată în sensul durabilităţii, ţinând seama în mod corespunzător de obiectivele economice, ecologice şi sociale. În afară de aceasta, trebuie exploatate îndeosebi toate potenţialele de economisire a energiei, ceea ce presupune implicarea structurilor locale, regenerabile şi regionale. Îmbunătăţirea eficienţei energetice şi a resurselor se va număra printre elementele centrale ale unei noi strategii. Prin urmare, un obiectiv strategic suplimentar al UE trebuie să fie acela de„a deveni spaţiul economic cel mai eficient în domeniul energiei şi al resurselor”. În vederea realizării acestei schimbări, Europa trebuie să-şi asume o mare responsabilitate în domeniul reducerii dioxidului de carbon. Astfel, în fiecare ramură trebuie stabilite obiective şi termene concrete în cooperare cu fiecare sector în parte.

3.8.2. „ ”: în cadrul unei „noi ordini ecologice”, trebuie utilizat întregul potenţial al sectorului de mediu ca motor al creşterii economice, al creării de noi locuri de muncă şi al inovării, trebuie urmărită o poziţie dominantă în inovare în domeniul tehnologiilor ecologice, iar costurile trebuie reduse, fără a renunţa la bunăstare, calitatea vieţii şi competitivitatea globală. În cadrul acestui proces necesar de inovare, o importanţă crucială îi revine dezvoltării cercetării şi tehnologiei, precum şi aplicării acestora în noi produse comercializabile şi, în acest mod, creării de locuri de muncă de către întreprinderi.

: pentru gestionarea viitoarelor provocări sunt necesare, de asemenea, noi analize strategice privind viitorul buget al UE.

3.9.1. : în general, trebuie să se redefinească resursele bugetare ale diferitelor politici, cu orientare spre cercetare şi competitivitate, mediu şi climă, investiţii în utilizarea durabilă a energiei; cheltuielile publice productive în favoarea economiei locale, o politică activă a pieţei forţei de muncă, reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie, coeziunea socială, prevenirea sărăciei şi crearea de locuri de muncă noi şi de înaltă calitate. Dezbaterea cu privire la reforma bugetului UE din perspectiva Strategiei de la Lisabona trebuie să aibă în vedere şi viitorul cadru financiar pentru perioada 2014-2020 (13). Punerea în aplicare eficientă a obiectivelor la nivel european presupune, de asemenea, includerea în discuţiile privind finanţarea politicii structurale şi de coeziune după 2013 şi a consolidării dimensiunii regionale.

3.9.2. : există numeroase provocări transfrontaliere care necesită consolidarea dimensiunii europene a acţiunii politice. Trebuie discutat cu privire la posibilităţile alternative de finanţare a proiectelor europene, precum şi perspectivele unui buget lărgit al UE, pe lângă posibilităţile de restructurare şi economisire. În acest context, CESE sugerează să se examineze şi posibilităţile de introducere a unor mecanisme de finanţare (inclusiv a unor posibilităţi de impozitare) la nivel european. Astfel, prin introducerea unei taxe pe tranzacţiile financiare, de exemplu, ar putea fi limitate speculaţiile. Ar trebui examinată şi posibilitatea introducerii unei taxe pe dioxidul de carbon (carbon tax).

3.10. : bunăstarea Europei se sprijină, printre altele, pe deschiderea acesteia către lume. Fiind cea mai mare putere economică la nivel mondial, ocupând primul loc la exportul şi importul de bunuri şi servicii şi locul al doilea ca sursă, respectiv destinatar al investiţiilor străine directe, fiind cel mai mare furnizor de ajutor de dezvoltare la nivel mondial, pentru Europa este de o importanţă vitală consolidarea agendei sale internaţionale care să cuprindă obiective clare şi pe termen lung. Având în vedere consolidarea unor noi puteri economice mondiale şi efectele crizei economice internaţionale, este mai important decât oricând ca UE să-şi creeze un cadru al comerţului extern nou, uniform şi capabil de a se impune, pentru a garanta o deschidere a pieţei adecvată, echitabilă şi durabilă, să ridice standardele normative bazate pe drepturi, să promoveze multilateralismul, precum şi dialogul structurat cu partenerii privilegiaţi şi să creeze un spaţiu al progresului avantajos pentru ambele părţi, care să cuprindă şi spaţiul mediteranean şi Africa. În aceste condiţii, Europa va constitui şi în viitor un exemplu pentru restul lumii prin modelul său de economie de piaţă socială. De asemenea, se va putea afirma pe plan internaţional, îndeosebi cu privire la accesul la pieţe şi materii prime, asigurând în acelaşi timp echitatea condiţiilor internaţionale de concurenţă. Europa îşi va putea asigura un loc în cadrul dezvoltării durabile şi va beneficia de avantajele globalizării.

4.1. : în ciuda noilor provocări şi a regreselor legate de actuala criză, agenda pentru perioada de după 2010 nu trebuie să lase la o parte obiectivele de până acum. CESE propune să nu se renunţe la obiectivele comune ale strategiei actuale şi să se formuleze totodată şi obiective ambiţioase care să le depăşească pe acestea şi care să fie puse în aplicare până în 2015. Astfel, nivelul de finanţare a cercetării trebuie să atingă 3,5 % (eventual trebuie completat cu un obiectiv mai cuprinzător privind investiţiile în inovare), iar obiectivele privind îmbunătăţirea cantitativă şi calitativă a ocupării forţei de muncă, precum şi formarea şi perfecţionarea trebuie mărite în continuare.

4.2. : capacitatea economică a fiecărui stat membru este extrem de diferită. CESE propune să se ţină seama, aşa cum a fost cazul la stabilirea iniţială a obiectivelor cantitative ale Strategiei de la Lisabona, de situaţia iniţială din fiecare stat membru şi să se calculeze şi să se dezbată, pe baza situaţiei din UE-27, contribuţiile naţionale, stabilite la un nivel corespunzător, la realizarea obiectivelor strategiei.

4.3. : în afară de aceasta, viitoarea agendă trebuie să includă şi urmărirea acelor obiective calitative care s-au pierdut în mare parte în cursul relansării Strategiei de la Lisabona în ultimii ani (de exemplu aşa-zişii indicatori de la Laeken privind măsurarea creării de locuri de muncă de calitate (14)).

4.4. : în plus, în cadrul liniilor directoare integrate trebuie definite obiective noi sau mai concrete mai ales în domeniile în care s-au înregistrat progrese minore, respectiv în care au apărut efecte negative ale politicii de reformă precedente. Din acest motiv, CESE propune linii directoare proprii cu obiective măsurabile în ceea ce priveşte tratamentul egal al femeilor şi bărbaţilor, precum şi în cazul combaterii condiţiilor de muncă cu garanţii sociale insuficiente, în cazul trecerii la o economie cu emisii reduse de CO2 , în cazul luptei împotriva sărăciei (inclusiv în cazul persoanelor care au un loc de muncă), precum şi al prevenirii marginalizării sociale (de exemplu, sprijin adecvat în caz de lipsă de ocupaţie, respectiv de incapacitate de muncă, precum şi pentru accesul la serviciile publice).

5.1. oua strategie are nevoie de mai mult elan. Rolul consolidat al instituţiilor europene este deosebit de important, în special în contextul crizei actuale. De la reorientarea Strategiei de la Lisabona în 2005, Comisia acţionează într-un mod mai vizibil, mai ales în ceea ce priveşte publicarea şi diseminarea liniilor directoare specifice fiecărui stat, precum şi exemplele de cele mai bune practici. S-a solicitat dezbaterea publică în cadrul Consiliului, pentru a menţine activ întregul proces. În cadrul unei strategii reînnoite acesta trebuie aprofundat şi extins. Comisia şi statele membre ar trebui să depună eforturi pentru a face progrese în vederea îmbunătăţirii punerii în aplicare, precum şi a promovării schimbului transfrontalier prin utilizarea mijloacelor electronice de comunicare. Însă aceste metode se bazează pe faptul că statelor membre li se pune la dispoziţie un cadru european adecvat în care se pot realiza obiectivele comunitare. În cazul în care este necesar, trebuie examinate instrumente noi şi inovatoare.

5.2. : conform Tratatului de reformă, metoda deschisă de coordonare, „coloana vertebrală” a Strategiei de la Lisabona, urmează să se aplice şi în alte domenii politice. Pentru CESE, punctul vulnerabil al metodei, pe lângă faptul că nu este vizibilă pentru cetăţeni, îl reprezintă îndeosebi ineficacitatea acesteia la nivel naţional. În acest sens, este decisiv ca obiectivele să nu fie considerate, ca de multe ori până acum, „puncte de reper pentru ceea ce se doreşte să se realizeze”, ci angajamente politice concrete. Pentru aceasta, ar trebui găsite căi şi instrumente de sporire a obligativităţii şi de creare a stimulentelor mai puternice pentru ca statele membre să urmărească în mod mai eficient angajamentele luate. Pentru a asigura un echilibru mai puternic, în procesul de punere în aplicare a noii strategii ar trebui ca, pe lângă miniştrii economiei şi finanţelor, să fie implicaţi mai mult şi alţi miniştri, în primul rând miniştrii muncii şi afacerilor sociale. Pe lângă aceasta, CESE recomandă sporirea rolului şi vizibilităţii partenerilor sociali europeni, de exemplu prin includerea în mod regulat a rezultatelor dialogului macroeconomic tripartit în Concluziile Consiliului European.

5.3. : în cadrul procedurilor de consultare şi al competenţelor partenerilor sociali în fiecare stat membru ar trebui consolidat în continuare rolul deosebit al consiliilor economice şi sociale naţionale sau al organizaţiilor similare ale societăţii civile (15). Rapoartele relevante elaborate de consiliile economice şi sociale ar trebui să conţină analize privind punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona, guvernele naţionale şi instituţiile europene având sarcina de a le analiza şi de a prezenta concluziile corespunzătoare. În acest context, consiliile economice şi sociale şi organizaţiile societăţii civile ar putea să invite reprezentanţi ai Comisiei, în vederea dezbaterii cu privire la contextul naţional. De asemenea, consiliile economice şi sociale naţionale ar trebui implicate în consultările anuale ale Comisiei. În acest sens, este deosebit de importantă menţinerea schimbului de opinii şi de experienţe între CESE şi consiliile economice şi sociale naţionale cu privire la planurile naţionale de reformă şi Agenda de la Lisabona.

5.4. : CESE a subliniat în permanenţă că se poate asigura o mai bună punere în aplicare a Strategiei de la Lisabona doar dacă, pe lângă preluarea integrală a responsabilităţii de către instituţiile europene, are loc în primul rând o implicare cuprinzătoare a tuturor intereselor sociale şi o mai strânsă cooperare între guvern şi partenerii sociali, precum şi societatea civilă la nivel naţional şi european, dar şi la nivel local şi regional în statele membre (16).

Bruxelles, 4 noiembrie 2009

Preşedintele Comitetului Economic şi Social European

Mario SEPI

(1) În ceea ce priveşte cadrul instituţional al implicării societăţii civile în organizarea politicii naţionale, există diferenţe considerabile: în multe state membre ale UE există un consiliu economic şi social, în cele mai multe state membre noi aşa-numite comitete tripartite (partenerii sociali plus reprezentanţii guvernului), alte ţări nu au un comitet economic şi social european, însă unele au forme alternative de reprezentare a intereselor societăţii civile. CESE depune eforturi pentru a reuni cât mai multe dintre aceste organe reprezentative.

(2) A se vedea CESE 1468/2005 rev. „Punerea în aplicare a Strategiei de la Lisabona”, raport de sinteză către Consiliul European, 23-24 martie 2006; CESE 40/2008 „Strategia Lisabona reînnoită 2008-2010: Rolul societăţii civile organizate”, raport de sinteză către Consiliul European, 13-14 martie 2008.

(3) Cu privire la succesele şi deficitele în îndeplinirea obiectivelor de la Lisabona, a se vedea o prezentare de ansamblu în: M. J. Rodrigues, Europa, Globalization and the Lisbon Agenda (2009), p. 16.

(4) A se vedea nota de subsol 2 şi Avizul CESE privind guvernanţa eficace a Strategiei de la Lisabona reînnoite, JO C 175, 28.7.2009, p. 13.

(5) A se vedea: http://www.eurofound.europa.eu/ewco/reports/TN0403TR01/TN0403TR01_3.htm, Part-time work in Europe (Munca cu norma parţială în Europa), Fundaţia de la Dublin, 2004.

(6) A se vedea setul de indicatori privind calitatea muncii adoptat de Consiliul din Laeken, 2001: COM(2001) 313 final „Politica de ocupare a forţei de muncă şi politica socială: un cadru pentru investiţii în calitate”

(7) A se vedea şi Rezoluţia Parlamentului European, PT_TA(2008)0467, 9.10.2008.

(8) Comunicarea Comisiei către Consiliul European „Un plan european de redresare economică”, COM(2008) 800 final, 16 noiembrie 2008.

(9) Pentru o sinteză a acordurilor dintre partenerii sociali europeni: http://europa.eu/legislation_summaries/employment_and_social_policy/social_dialogue/c10132_de.htm.

(10) Rezoluţia Parlamentului European din 19 februarie 2009 privind economia socială [2008/2250 (INI)].

(12) În acest context, salutăm îndeosebi instituirea Forumului european pentru integrare care, sub egida CESE, reuneşte instituţii ale UE, părţi interesate şi ONG-uri.

(14) A se vedea COM(2001) 313 final „Politica de ocupare a forţei de muncă şi politica socială: cadru pentru investiţii în calitate”.

(15) CESE menţionează faptul că nu se amestecă în niciun fel în procesul de consultare existent, competenţele şi legitimitatea partenerilor sociali în fiecare stat membru în parte.