[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 2.7.2008

COM(2008) 422 final

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

de punere în aplicare a acordului încheiat între Asociaţia Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) cu privire la Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, şi de modificare a Directivei 1999/63/CE

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1) CONTEXTUL PROPUNERII |

Motivele şi obiectivele propunerii Scopul prezentei propuneri este de a pune în aplicare Acordul privind Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, încheiat la 19 mai 2008 între organizaţiile reprezentând patronatul şi sindicatele din sectorul transportului maritim (Asociaţia Armatorilor din Comunitatea Europeană, denumită în continuare „ECSA” şi Federaţia europeană a lucrătorilor din transporturi, denumită în continuare „ETF”) Comisia consideră că includerea dispoziţiilor Convenţiei privind munca din domeniul maritim în legislaţia comunitară ar spori atractivitatea muncii în sectorul transportului maritim pentru navigatorii europeni, contribuind astfel la crearea de tot mai multe şi mai bune locuri de muncă, precum şi a unor condiţii de egalitate la nivel global, în interesul tuturor părţilor implicate. |

Context general Sectorul transportului maritim este o industrie cu activitate la scară mondial. Este, prin urmare, esenţial să se definească şi să se pună în aplicare norme minime globale privind condiţiile de lucru, sănătatea şi condiţiile de siguranţă pentru navigatorii angajaţi sau care lucrează la bordul unei nave maritime. Organizaţia Internaţională a Muncii (OMI) a adoptat la 23 februarie 2006 Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, cu scopul de a crea un instrument unic şi coerent, care să conţină toate normele actuale aplicabile muncii maritime internaţionale. Prin urmare, această convenţie include convenţiile şi recomandările cu privire la munca din domeniul maritim adoptate de OMI începând cu 1919 într-un singur text consolidat, care să servească drept bază pentru primul Cod universal al muncii în domeniul maritim. Comisia a participat activ, încă de la început, la lucrările cu privire la Convenţia privind munca din domeniul maritim. Consiliul a adoptat, la 7 iulie 2007, o decizie prin care autorizează statele membre să ratifice, în interesul Comunităţii Europene, Convenţia OMI privind munca din domeniul maritim, din 2006, de preferinţă înainte de 31 decembrie 2010[1]. În domeniul politicii sociale, tratatul conferă partenerilor sociali un rol cheie unic la nivel comunitar. Articolul 138 prevede că orice iniţiativă în acest domeniu trebuie să fie precedată de consultarea partenerilor sociali privind alternativele de acţiune şi, ulterior, conţinutul propunerii avute în vedere. În acest context, Comisia a consultat patronatul şi sindicatele cu privire la oportunitatea lărgirii actualului acquis comunitar prin adaptarea, consolidarea sau complementarea acestuia în conformitate cu Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006[2]. Partenerii sociali au decis să înceapă negocierile, pe baza articolului 139 alineatul (1) din tratat, iar la 19 mai 2008 (cu ocazia primei Zile maritime europene) au semnat un acord comun cu privire la Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006. Partenerii sociali au solicitat Comisiei să propună o directivă a Consiliului care să pună în aplicare în legislaţia comunitară acordul încheiat, precum şi anexa A a acestuia, în conformitate cu articolul 139 din tratat. Prezenta propunere răspunde acestei solicitări. |

Dispoziţii în vigoare în domeniul propunerii Propunerea modifică în mod special Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor, încheiat între Asociaţia Proprietarilor de Nave din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST)[3]. Propunerea mai adaugă o normă complementară privind sectorul maritim în domeniul reglementat de Directiva 91/33/CE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă. Marea majoritate a dispoziţiilor comunitare în domeniul sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor la locul de muncă , adoptate în conformitate cu articolul 137 TCE se aplică în întregime în domeniul reglementat de prezenta propunere, în special dispoziţiile Directivei 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă şi ale directivelor speciale ale acesteia, în sensul articolului 16 alineatul (1) din Directiva 89/391/CEE. Acelaşi lucru este valabil pentru dispoziţiile Directivei 92/29/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru promovarea unei mai bune asistenţe medicale la bordul navelor şi Directivei 83/477/EEC a Consiliului din 19 septembrie 1983 privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la azbest la locul de muncă, modificată prin Directivele 91/382/CEE şi 2003/18/CE. În mod special, dispoziţiile prezentei propuneri privind asistenţa medicală a navigatorilor, protecţia sănătăţii şi a siguranţei, precum şi prevenirea accidentelor sunt reglementate prin Directivele 92/29/CEE şi, respectiv, 89/391/CEE. |

Coerenţa cu celelalte politici şi obiective ale Uniunii Prezenta propunere face parte din cadrul Strategiei de la Lisabona reînnoită, care îşi propune să îmbunătăţească atât creşterea economică, cât şi ocuparea forţei de muncă, în special prin crearea unor locuri de muncă mai numeroase şi mai bune pentru o Europă mai dinamică şi mai competitivă. În sfera de aplicare a unei politici maritime integrate pentru UE[4], Comisia a acordat întregul sprijin „dialogului social privind integrarea în legislaţia comunitară a normelor Convenţiei OIM privind munca din domeniul maritim”. Comisia a accentuat în continuare, în COM(2007)591 final, că „va continua să depună eforturi pentru consolidarea cadrului de reglementare internaţional, în special prin promovarea ratificării şi punerii în aplicare a standardelor internaţionale, precum şi prin încheierea de acorduri internaţionale cu ţări terţe care să conţină clauze sociale şi de tratament egal”[5]. |

2) CONSULTAREA PăRţILOR INTERESATE şI EVALUAREA IMPACTULUI |

Consultarea părţilor interesate |

Articolul 139 alineatul (1) din tratat oferă partenerilor sociali la nivel european, dacă aceştia o doresc, posibilitatea de a începe un dialog care poate conduce la stabilirea unor relaţii contractuale, inclusiv a unor acorduri. În prezentul caz, tratatul nu impune nicio cerere de consultare prealabilă. |

Obţinerea şi utilizarea expertizei |

Nu a fost necesar să se recurgă la expertiză externă. |

Evaluarea impactului Nu este cazul. |

3) ELEMENTE JURIDICE ALE PROPUNERII |

Sinteza acţiunii propuse Prezenta propunere are ca scop punerea în aplicare a Acordului privind Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, încheiat la 19 mai 2008 între ECSA şi ETF, organizaţii care reprezintă patronatul şi sindicatele în sectorul transportului maritim. Propunerea modifică, de asemenea, Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999, sfera de aplicare a acestor modificări fiind strict limitată la domeniile reglementate de Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006. |

Temeiul juridic Articolul 139 alineatul (2) din tratat prevede că „acordurile încheiate la nivel comunitar sunt puse în aplicare…, în domeniile aflate sub incidenţa articolului 137, la cererea comună a părţilor semnatare, printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei”. Acordul încheiat între ECSA şi ETF privind Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, se referă la condiţiile de muncă şi conţine dispoziţii cu privire la sănătatea şi siguranţa lucrătorilor, un domeniu reglementat de articolul 137 alineatul (1) din tratat. Acesta este unul dintre domeniile în care Consiliul poate hotărî cu majoritate calificată. Prin urmare, articolul 139 alineatul (2) constituie temeiul legal potrivit pentru propunerea Comisiei. În comunicarea sa „Adaptarea şi promovarea dialogului social la nivel comunitar”[6], Comisia subliniază că „înainte ca orice propunere legislativă să fie prezentată Consiliului, Comisia efectuează o evaluare care cuprinde analiza reprezentativităţii părţilor contractante, a mandatului acestora şi a legalităţii fiecărei clauze din acordul colectiv din punct de vedere al legislaţiei comunitare, precum şi a dispoziţiilor privind întreprinderile mici şi mijlocii”. Această evaluare este efectuată în continuare. 1. Reprezentativitatea şi mandatul părţilor contractante. Legitimitatea partenerilor sociali de a fi consultaţi şi de a avea dreptul de a negocia acorduri care pot fi puse în aplicare prin decizie sau prin directivă a Consiliului este bazată pe reprezentativitatea acestora. Conform studiului privind reprezentativitatea partenerilor social din domeniul transportului maritim şi costier, efectuat de Comisie în 2006, ETF şi ECSA îndeplinesc criteriile prevăzute în Comunicarea COM(1998)322 final din 20 mai 1998 şi sunt, prin urmare, confirmaţi drept parteneri sociali la nivel european în acest sector. a) ETF Studiul afirmă că în fiecare ţară luată în considerare există cel puţin o filială. În multe ţări există mai multe organizaţii membre. În total, ETF are 54 de filiale directe în ţările examinate. 70,7% din sindicatele examinate sunt afiliate la ETF în mod direct sau indirect (prin organizaţii de nivel mai ridicat). În măsura în care datele privind numărul de membri sectoriali ai sindicatelor naţionale furnizează informaţii suficiente cu privire la importanţa relativă a acestora, se poate concluziona că ETF reprezintă cele mai importante organizaţii sindicale din acest sector. Cazurile de excepţie în care sindicate importante nu sunt reprezentate sunt Cipru şi Suedia. Chiar şi în aceste cazuri, alte sindicate importante sunt reprezentate. Cu excepţia a doi membri sectoriali (LJS din Lituania şi OFICIAISMAR-FSM din Portugalia), toţi membrii ETF pentru care există informaţii pertinente sunt implicaţi în negocieri colective. Organizaţiile la nivel european, altele decât ETF, reprezintă doar un mic număr de sindicate sectoriale şi de ţări. Acestea sunt: UNI Europa, cu 6 filiale în 3 ţări; Federaţia Lucrătorilor din Transportul Nordic (NTF), cu 5 filiale în 3 ţări; Federaţia Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU), cu 4 filiale şi 3 ţări; Federaţia Europeană a Sindicatelor din Sectoarele Alimentaţiei, Agriculturii şi Turismului şi Ramurile Aliate (EFFAT) şi Federaţia Europeană a Sindicatelor Lucrătorilor din Minerit, Chimie şi Energie (EMCEF), fiecare având 3 filiale şi 3 ţări; Federaţia Europeană a Metalurgiştilor (EMF), cu 3 filiale şi 2 ţări; Centrala Sindicală a Ofiţerilor Navali Nordici (NFBK), cu 2 filiale şi 2 ţări; Federaţia Europeană a Muncitorilor din Construcţii şi din Industria Lemnului (EFBWW) şi Federaţia Europeană a Pensionarilor şi a Persoanelor în Vârstă (FERPA), fiecare cu 2 filiale şi o ţară; şi Comitetul Sindical European din Industriile Textilă, a Îmbrăcămintei şi Pielăriei (ETUF:TCL), EURO-WEA, NordIng, EMPA şi Federaţia Cadrelor din Sectorul Energiei şi din Cercetare, fiecare cu câte o filială. Prezentul studiu subliniază statutul ETF de reprezentant sindical al sectorului, cu atât mai mult cu cât multe dintre afilierile de mai sus la unele organizaţii sindicale europene reflectă mai degrabă suprapunerea domeniilor de afiliere decât un ataşament real faţă de sectorul transportului marin şi costier. b) ECSA Din cele 24 de ţări examinate, ECSA are membri în 21 de ţări, prin intermediul unor organizaţii asociate din aceste ţări. Republica Cehă, Letonia şi România nu sunt reprezentate. Această lipsă de afiliaţi în trei state membre ar putea pune sub semnul întrebării reprezentativitatea în conformitate cu criteriul Comisiei amintit mai sus, şi anume prezenţa unui număr suficient de state membre. În Cipru, Danemarca, Finlanda, Grecia, Irlanda, Italia şi Suedia există organizaţii afiliate şi organizaţii neafiliate. Din cauza lipsei de date comparabile privind numărul de membri, este dificil de evaluat importanţa relativă a asociaţiilor afiliate şi a celor neafiliate în respectivele ţări. Ţinând cont, de asemenea, de rolul unei asociaţii în negocierile colective, drept indicator al importanţei acesteia, este clar că asociaţiile cele mai importante din Cipru, Danemarca, Finlanda şi Italia sunt afiliate. În Grecia, Irlanda şi Suedia, unele asociaţii patronale importante care participă la negocieri (şi anume EEA şi Uniunea Feriboturilor Interne, IBEC şi SARF) nu sunt afiliate. Mai există câteva ţări (şi anume Estonia, Irlanda, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Suedia, Slovenia şi Regatul Unit) în care organizaţiile afiliate la ECSA nu participă la negocierile colective. Cu excepţia Irlandei şi Suediei, în aceste ţări nu există nicio altă asociaţie implicată în negocieri. Aceasta deoarece negocierile sectoriale multi-patronale sunt absente în aceste ţări (cu excepţia Suediei) şi negocierile colective au loc la nivel de întreprindere. În Irlanda (în numele societăţilor individuale) şi în Suedia (sub forma negocierilor multi-patronale), negocierile colective sunt conduse de o organizaţie patronală neafiliată. În comparaţie cu ETF, un număr mai mare dintre asociaţiile membre din cadrul ECSA nu sunt implicate în negocieri colective. Relaţiile patronat-sindicate nu sunt, în consecinţă, preocuparea primordială a acestor asociaţii. Unii membri ai ECSA pot avea un rol în relaţiile patronat-sindicate doar prin proceduri consultative şi prin participarea la organisme tripartite. În prezent, acestea s-ar putea autodefini mai degrabă drept asociaţii de comerţ decât ca actori în relaţiile patronat-sindicate. În schimb, membrii ECSA sunt implicaţi în negocieri colective în 10 ţări (şi anume Austria, Belgia, Cipru, Germania, Danemarca, Spania, Finlanda, Franţa, Italia şi Ţările de Jos). Studiul membrilor asociaţiilor patronale arată că nu există legături relaţionale între asociaţiile patronale sectoriale şi federaţii europene altele decât ECSA. Se înregistrează doar afilieri la federaţii la nivel internaţional, cum ar fi Camera Internaţională de Navigaţie (ICS), Federaţia Internaţională a Transporturilor Maritime (ISF), Consiliul Maritim Baltic şi Internaţional (BIMCO), INTERTANKO şi INTERCARGO. Aceste constatări subliniază pertinenţa ECSA ca partener social european reprezentativ pentru patronatul din acest sector. c) Mandatul de a negocia Atât ETF, cât şi ECSA posedă un mandat de a negocia în domeniul dialogului social european. Cu toate acestea, ETF nu posedă un mandat permanent în această privinţă. ETF este mai degrabă mandatat temporar să negocieze ocazional în numele membrilor săi. 2. Legalitatea clauzelor acordului. Comisia a analizat toate cauzele acordului şi nu a descoperit nicio clauză contrară legislaţiei comunitare. Obligaţiile impuse statelor membre nu decurg în mod direct din acordul între partenerii sociali, ci din măsurile de punere în aplicare a acestui acord ca urmare a aplicării directivei. Conţinutul acordului este conform cu dispoziţiile articolului 137 din tratat În măsura în care anumite părţi ale acordului necesită modificarea legislaţiei UE în vigoare, aceste modificări sunt incluse în propunere. Dacă anumite părţi ale acordului privesc domenii reglementate deja prin dispoziţii existente în legislaţia comunitară, ultimele dispoziţii ale acordului prevăd că acesta nu va afecta nicio lege, cutumă sau acord care prevede condiţii mai favorabile pentru navigatori. În plus, în propunere au fost incluse clauzele necesare de salvgardare a acquis-ului, în special o clauză de tratament mai favorabil. Prin urmare, Comisia consideră că sunt îndeplinite toate condiţiile pentru a propune ca acest acord să fie pus în aplicare printr-o decizie a Consiliului. 3. Dispoziţii privind întreprinderile mici şi mijlocii. În conformitate cu articolul 137 alineatul (2) din tratat, legislaţia din domeniul social trebuie să evite impunerea unor constrângeri administrative, financiare şi juridice care ar împiedica crearea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM). În acest context, acordul nu face nicio distincţie între lucrătorii din IMM-uri şi ceilalţi lucrători şi nu introduce constrângeri administrative, financiare sau juridice suplimentare în sau în plus de legislaţia comunitară actuală. Prin urmare, Comisia concluzionează că acordul respectă dispoziţiile privind întreprinderile mici şi mijlocii. Articolul 139 alineatul (2) nu prevede consultarea Parlamentului European în cazul cererilor făcute Comisiei de către partenerii sociali. Cu toate acestea, Comisia a transmis propunerea sa Parlamentului, pentru ca acesta, dacă doreşte, să poată trimite opinia sa Comisiei şi Consiliului. S-a procedat la fel în cazul Comitetului Economic şi Social şi Comitetului Regiunilor. |

320 | Principiul subsidiarităţii Principiul subsidiarităţii se aplică în măsura în care propunerea nu ţine de competenţa exclusivă a Comunităţii. |

Obiectivele propunerii nu pot fi realizate în mod satisfăcător de către statele membre din următorul (următoarele) motiv(e). |

Necesitatea unei acţiuni la nivel comunitar este justificată nu numai prin faptul că partenerii sociali, în conformitate cu articolul 139 alineatul (1), sunt convinşi de necesitatea unei acţiuni comunitare în acest domeniu, că aceştia au încheiat cu succes un acord la nivel comunitar şi au cerut ca respectivul acord să fie pus în aplicare printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat, ci şi prin necesitatea de a furniza sectorului maritim un set de norme care să corespundă mediului mondial de operare al acestuia. De asemenea, propunerea de directivă se adaugă legislaţiilor statelor membre, prin stabilirea unor norme minime în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de lucru ale navigatorilor. Acest cadru oferă claritate şi transparenţă întreprinderilor din acest sector, favorizează competiţia onestă pe piaţa internă şi va contribui la eradicarea unor fenomene precum dumpingul social. |

Prin acţiunea Comunităţii vor fi mai bine atinse obiectivele propunerii, din următorul (următoarele) motiv(e). |

Propunerea introduce modificări specifice ale legislaţiei UE în vigoare, pentru a o actualiza în conformitate cu Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006. Acest obiectiv nu poate fi realizat prin intermediul legislaţiilor naţionale. |

Propunerea va permite intrarea în vigoare simultană şi transpunerea uniformă în toate statele membre a normelor Convenţiei privind munca din domeniul maritim, din 2006, la care se referă. |

În cele din urmă, propunerea va furniza acordului instrumente specifice de aplicare în conformitate cu legislaţia comunitară. |

Prin urmare, propunerea respectă principiul subsidiarităţii. |

Principiul proporţionalităţii |

331 | Directiva Consiliului îndeplineşte cerinţa de proporţionalitate în măsura în care stabileşte doar obiectivele care urmează să fie îndeplinite. |

Prin urmare, propunerea oferă suficient de multă flexibilitate în ceea ce priveşte alegerea măsurilor concrete de punere în aplicare. Mai mult, propunerea se limitează strict la transpunerea în legislaţia UE a normelor actualizate prevăzute de Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006. |

Alegerea instrumentelor |

Instrumente propuse: directivă. |

Alte mijloace nu ar fi adecvate din următorul(următoarele) motiv(e). Propunerea modifică legislaţia UE în vigoare, ceea ce impune adoptarea unui act legislativ. Mai mult, termenul „decizie” menţionat la articolul 139 alineatul (2) din tratat este utilizat în sens general, astfel încât alegerea unui instrument legislativ să poată fi făcută în conformitate cu articolul 249 din tratat. Comisia poate, deci, propune Consiliului care dintre cele trei instrumente obligatorii din punct de vedere juridic menţionate în respectivul articol (regulament, directivă sau decizie) ar fi cel mai potrivit. În cazul de faţă, având în vedere tipul şi conţinutul acordului încheiat între partenerii sociali, este clar că acesta va fi cel mai bine aplicat în mod indirect, prin dispoziţii care vor trebui transpuse în legislaţia naţională de către statele membre şi/sau de către partenerii sociali. Instrumentul cel mai potrivit este, în consecinţă, o directivă a Consiliului. De asemenea, Comisia consideră, în conformitate cu angajamentele luate, că acordul nu ar trebui încorporat propunerii, ci anexat acesteia. |

4) IMPLICAţII BUGETARE |

Propunerea nu are implicaţii asupra bugetului comunitar. |

5) INFORMAţII SUPLIMENTARE |

Tabel de corespondenţe Statele membre trebuie să comunice Comisiei textele dispoziţiilor de drept intern ce transpun directiva, precum şi un tabel de corespondenţă între aceste dispoziţii şi prezenta directivă. |

Spaţiul Economic European Actul propus vizează un aspect care ţine de SEE şi, prin urmare, este necesar ca domeniul de aplicare al acestuia să fie extins la Spaţiul Economic European. |

Explicarea detaliată a propunerii Propunerea are următoarea structură: Articolul 1 Acest articol se limitează la a face obligatoriu acordul încheiat între partenerii sociali, fapt care este scopul unei decizii a Consiliului adoptată în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat. Articolul 2 Modifică Directiva 1999/63/CE a Consiliului, în conformitate cu acordul încheiat între partenerii sociali. Articolul 3 Articolul 3 afirmă că directiva prevede doar cerinţele minimale, lăsând statelor membre posibilitatea de a adopta măsuri mai favorabile lucrătorilor din domeniul în cauză. Scopul acestuia este de a garanta în mod explicit nivelurile deja existente de protecţie a lucrătorilor şi de a asigura că sunt aplicate doar normele de protecţie profesională cele mai favorabile. În acelaşi context, scopul articolului 3 alineatul (4) din propunere este de a garanta că principiul general de răspundere a angajatorului, după cum este prevăzut la articolul 5 din Directiva cadru 89/391/CEE, nu este afectat de norma A4.2 alineatul (5) litera (b) din acord, care permite limitări ale răspunderii armatorului în anumite condiţii. Articolele 4-7 Articolele 4-7 conţin dispoziţiile obişnuite de transpunere în legislaţia naţională a statelor membre, inclusiv obligaţia de a prevedea amenzi eficiente, proporţionate şi disuasive. În special, articolul 6 se referă la data intrării în vigoare a directivei. Acordul încheiat între partenerii sociali nu intră în vigoare înaintea intrării în vigoare a Convenţiei privind munca în domeniul maritim, din 2006. Pentru a respecta această dorinţă a partenerilor sociali, data intrării în vigoare a directivei la care se referă prezenta propunere ar trebui să fie simultană cu data intrării în vigoare a Convenţiei privind munca din domeniul maritim, din 2006. Deoarece această dată nu este încă fixată, în propunere a fost lăsat un spaţiu gol în acest scop, cu o scurtă explicaţie. |

Propunere de

DIRECTIVĂ A CONSILIULUI

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special, articolul 139 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei,

întrucât:

(1) Patronatul şi sindicatele („partenerii sociali”) pot, în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat, să solicite împreună ca acordurile la nivel comunitar să fie puse în aplicare printr-o decizie a Consiliului, la propunerea Comisiei.

(2) La 23 februarie 2006, Organizaţia Internaţională a Muncii a adoptat Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, cu scopul de a crea un instrument unic, coerent, care să reunească în măsura posibilului toate normele actualizate prevăzute de recomandările şi convenţiile existente privind munca din domeniul maritim, precum şi principiile fundamentale existente în alte convenţii internaţionale în domeniul muncii.

(3) Comisia a consultat patronatul şi sindicatele, în conformitate cu articolul 138 alineatul 2 din tratat, cu privire la oportunitatea lărgirii actualului acquis comunitar prin adaptarea, consolidarea sau complementarea acestuia în conformitate cu Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006[7].

(4) La 29 septembrie 2006, Asociaţia Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Europeană a Lucrătorilor din Transporturi (ETF) au informat Comisia cu privire la dorinţa lor de a începe negocierile, în conformitate cu articolul 138 alineatul (4) din tratat.

(5) La 19 mai 2008, organizaţiile amintite mai sus au încheiat un acord cu privire la Convenţia privind munca din domeniul maritim din 2006, cu scopul de a contribui la crearea unor condiţii egale la nivel global în întreaga industrie maritimă; acordul şi anexa acestuia conţin o cerere comună prin care Comisia este invitată să pună în aplicare acordul şi anexa printr-o decizie a Consiliului la propunerea Comisiei, în conformitate cu articolul 139 alineatul (2) din tratat.

(6) Acordul se aplică navigatorilor la bordul navelor înregistrate într-un stat membru şi/sau arborând pavilionul unui stat membru.

(7) Acordul modifică Acordul european privind organizarea timpului de lucru al navigatorilor, încheiat la Bruxelles la 30 septembrie 1998 între Asociaţia Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) şi Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Transporturi din Uniunea Europeană (FST).

(8) Prin urmare, Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999, care conţine în anexă Acordul european privind organizarea timpului de lucru al navigatorilor[8] ar trebui modificată în consecinţă.

(9) În sensul articolului 249 din tratat, instrumentul adecvat pentru punerea în aplicare a acordului este directiva.

(10) Acordul va intra în vigoare concomitent cu Convenţia privind munca din domeniul maritim, din 2006, iar partenerii sociali doresc ca măsurile naţionale de punere în aplicare a prezentei directive să nu intre în vigoare înaintea datei de intrare în vigoare a Convenţiei privind munca din domeniul maritim, din 2006.

(11) În privinţa oricăror termeni utilizaţi în acord şi care nu sunt definiţi în mod specific în cadrul acestuia, prezenta directivă lasă statelor membre libertatea de a defini termenii respectivi în conformitate cu legislaţiile şi practicile naţionale, aşa cum este cazul altor directive de politică socială care utilizează termeni similari, cu condiţia ca acele definiţii să respecte conţinutul acordului.

(12) Deoarece obiectivele acţiunii prevăzute nu pot fi suficient realizate de către statele membre, dar pot fi, prin urmare, din cauza dimensiunilor sau efectelor acţiunii, mai bine realizate la nivel comunitar, Comunitatea poate lua măsuri în conformitate cu principiul subsidiarităţii prevăzut la articolul 5 din tratat; În conformitate cu principiul proporţionalităţii, astfel cum este enunţat în respectivul articol, prezenta directivă nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective.

(13) Comisia a redactat propunerea sa de directivă, conform Comunicării sale din 20 mai 1998 privind adaptarea şi promovarea dialogului social la nivel comunitar, luând în considerare reprezentativitatea părţilor semnatare şi de legalitatea fiecărei clauze din acord.

(14) În conformitate cu alineatul (34) din Acordul interinstituţional pentru o mai bună legiferare, statele membre vor fi încurajate să elaboreze, în interesul propriu şi în interesul Comunităţii, propriile lor tabele care vor ilustra, în măsura posibilităţilor, corespondenţa dintre prezenta directivă şi măsurile de transpunere şi să le dea publicităţii.

(15) Statele membre pot încredinţa patronatelor şi sindicatelor, la cererea comună a acestora, punerea în aplicare a prezentei directive, cu condiţia ca statele membre să adopte orice dispoziţie necesară care să le permită să garanteze în orice moment obţinerea rezultatelor impuse de prezenta directivă;

(16) Dispoziţiile prezentei directive se aplică fără a aduce atingere altor dispoziţii comunitare, în special cele incluse în legislaţia comunitară, care sunt mai precise şi/sau care acordă navigatorilor un nivel mai înalt de protecţie.

(17) Trebuie asigurată respectarea principiului general de răspundere a angajatorului, după cum este prevăzut la articolul 5 din Directiva cadru 89/391/CEE[9], în special în alineatele (1) şi (3).

(18) Prezenta directivă nu poate fi utilizată pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecţie a lucrătorilor în domeniile reglementate de acordul anexat acesteia.

(19) Prezenta directivă şi acordul stabilesc standarde minime; statele membre şi/sau partenerii sociali ar trebui să poată păstra sau introduce dispoziţii mai favorabile.

(20) Comisia a informat Parlamentul European şi Comitetul Economic şi Social, conform Comunicării sale din 14 decembrie 1993 referitoare la aplicarea Acordului privind politica socială, trimiţându-le textul propunerii sale pentru o directivă conţinând acordul.

(21) Acest instrument se conformează drepturilor şi principiilor fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi în special cu articolul 31 din Cartă, care prevede că toţi lucrătorii au dreptul la condiţii de muncă sănătoase, sigure şi demne, la limitarea timpului maxim de lucru şi la perioade de odihnă zilnice şi săptămânale, precum şi la o perioadă anuală de concediu plătit.

(22) Punerea în aplicare a acordului contribuie la atingerea obiectivelor prevăzute la articolul 136 din tratat.

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Prezenta directivă pune în aplicare Acordul privind Convenţia privind munca din domeniul maritim încheiat la 19 mai 2008 între organizaţiile reprezentând patronatul şi sindicatele din sectorul transportului maritim (ECSA şi ETF), prezentat în anexă.

Articolul 2

Anexa la Directiva 1999/63/CE a Consiliului se modifică după cum urmează:

1. La clauza 1 se adaugă următorul alineat (3):

„(3). În cazul unor dubii dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizaţiilor de armatori şi de navigatori implicate. În acest context, se va ţine seama în mod expres de rezoluţia celei de-a 94-a Sesiuni (maritime) a Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.”

2. La clauza 2, literele (c) şi (d) se înlocuiesc cu următorul text:

„(c) „navigator” înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcţie, la bordul unei nave pentru care se aplică prezentul acord;”

„(d) „armator” înseamnă proprietarul navei sau o altă organizaţie sau persoană, cum ar fi administratorul, agentul sau navlositorul navei nude, care şi-a asumat răspunderea exploatării navei faţă de proprietarul acesteia şi care, prin asumarea acestei răspunderi, a fost de acord să preia toate obligaţiile şi răspunderile impuse armatorilor conform prezentului acord, indiferent dacă alte organizaţii sau persoane îndeplinesc anumite obligaţii sau răspunderi în numele armatorului.”

3. Clauza 6 se înlocuieşte cu textul următor:

“1. Munca de noapte a navigatorilor mai tineri de 18 ani este interzisă. În sensul prezentei clauze, „noaptea” este definită conform practicilor şi legislaţiei naţionale. Aceasta va cuprinde o perioadă de cel puţin nouă ore, care începe nu mai târziu de miezul nopţii şi care ia sfârşit nu mai devreme de ora 5 dimineaţa.

2. Autorităţile competente pot autoriza excepţii de la aplicarea strictă a restricţiei de muncă de noapte în următoarele cazuri:

(a) dacă ar fi afectată formarea eficientă a navigatorilor în cauză, în conformitate cu programele şi orarele stabilite; sau

(b) dacă natura specifică a sarcinii sau un program de formare recunoscut reclamă ca navigatorii aflaţi sub incidenţa excepţiei să muncească noaptea şi dacă autoritatea determină, în urma consultării organizaţiilor de armatori şi de navigatori implicate, ca munca nu va dăuna sănătăţii sau bunăstării acestora.

3. Încadrarea, angajarea sau munca navigatorilor mai tineri de 18 ani este interzisă în cazul în care munca poate pune în pericol sănătatea sau siguranţa acestora. Aceste categorii de muncă sunt stabilite prin legislaţia sau reglementările naţionale sau de către autoritatea competentă, în urma consultării organizaţiilor de armatori şi de navigatori implicate, în conformitate cu normele internaţionale relevante.”

4. Clauza 13 se înlocuieşte cu următorul text:

„1. Niciun navigator nu poate lucra la bordul unei nave dacă nu posedă un certificat medical care să ateste că este apt a-şi îndeplini sarcinile.

2. Nu sunt permise decât excepţiile prevăzute de prezentul acord.

3. Autoritatea competentă solicită ca, înainte de a începe lucrul pe o navă, fiecare navigator să posede un certificat medical valabil care să ateste că acesta este apt de a îndeplini sarcinile prevăzute în cadrul muncii în larg.

4. Pentru a se asigura că aceste certificate medicale reflectă cu adevărat starea de sănătate a navigatorului, corespunzător cu sarcinile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, autoritatea competentă stabileşte natura examenului şi a certificatului medical, după consultarea organizaţiilor de armatori şi de navigatori implicate şi ţinând seama cu stricteţe de liniile directoare internaţionale aplicabile.

5. Prezentul acord nu aduce atingere Convenţiei internaţionale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart din 1978 astfel cum a fost modificată (STCW). Un certificat medical eliberat conform cerinţelor STCW este acceptat de autoritatea competentă, în sensul alineatelor (1) şi (2) din prezenta clauză. În mod similar, pentru navigatorii care nu cad sub incidenţa STCW, este acceptat un certificat medical care îndeplineşte condiţiile de fond ale acelor cerinţe.

6. Certificatul medical trebuie eliberat de un medic calificat în mod corespunzător sau, în cazul unui certificat care priveşte doar vederea, de o persoană recunoscută de autoritatea competentă ca fiind calificată pentru a elibera un astfel de certificat. Medicii trebuie să beneficieze de independenţă profesională completă în exercitarea aprecierii lor medicale în cadrul examenului medical.

7. Navigatorii cărora le-a fost refuzată eliberarea unui certificat sau a căror capacitate de muncă a fost limitată, în special în ceea ce priveşte durata, postul de lucru sau zona de comerţ, au dreptul la un nou examen medical, efectuat de alt medic independent sau de un medic expert independent.

8. Fiecare certificat medical trebuie să menţioneze în special că:

(a) sunt satisfăcătoare auzul şi vederea navigatorului în cauză, precum şi vederea cromatică normală în cazul navigatorilor care vor fi angajaţi pe posturi în care capacitatea de a efectua munca cerută poate fi afectată de defecte de tulburări de vedere cromatică; şi

(b) navigatorul respectiv nu suferă de nicio boală care ar putea să se agraveze din cauza muncii în larg, să-l facă inapt pentru munca în larg sau să pună în pericol sănătatea altor persoane de la bord.

9. În afara cazului în care o perioadă mai scurtă este cerută de natura sarcinilor specifice îndeplinite de navigatorul respectiv sau de dispoziţiile STCW:

(a) un certificat medical este valabil pentru o perioadă de maximum doi ani, cu excepţia cazului în care navigatorul este mai tânăr de 18 ani, caz în care perioada maximă de valabilitate este de un an;

(b) o certificare a vederii cromatice normale este valabilă pentru o perioadă de maximum şase ani.

10. În situaţii de urgenţă, autoritatea competentă poate autoriza ca un navigator să lucreze fără un certificat medical valabil până la următorul port unde navigatorul poate obţine un certificat medical de la un medic calificat, în următoarele condiţii:

(a) perioada unei astfel de autorizări să nu depăşească trei luni; şi

(b) navigatorul în cauză să posede un certificat medical expirat de dată recentă.

11. Dacă perioada de validitate a unui certificat medical expiră în timpul unei curse, certificatul va rămâne în vigoare până la următorul port în care navigatorul poate obţine un certificat medical de la un medic calificat, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească trei luni.

12. Certificatele medicale pentru navigatorii care lucrează pe nave care efectuează de obicei transporturi internaţionale trebuie să fie emise cel puţin în limba engleză.

13. Natura examenului medical care urmează să fie efectuat şi detaliile care se includ în certificatul medical se stabilesc după consultarea cu proprietarii navei şi cu organizaţiile de navigatori implicate.

14. Toţi navigatorii se supun periodic examenelor medicale. Ofiţerii de cart cu probleme de sănătate, atestate de un medic ca fiind cauzate de munca pe timp de noapte se transferă, dacă este posibil, la o muncă de zi pentru care sunt apţi.

15. Examenul medical prevăzut la alineatele (13) şi (14) este gratuit şi respectă principiul confidenţialităţii medicale. Astfel de examene medicale pot fi efectuate în cadrul sistemului naţional de sănătate.”

5. Clauza 16 se înlocuieşte cu următorul text:

„Fiecare navigator are dreptul la un concediu anual plătit. Concediul anual plătit este calculat pe baza a minimum 2,5 zile calendaristice pe lună lucrată şi proporţional pentru lunile lucrate incomplet.

Perioada minimă de concediu anual plătit nu poate fi înlocuită cu o indemnizaţie financiară, cu excepţia cazului în care relaţia de muncă încetează.

Articolul 3

1. Statele membre pot menţine sau introduce dispoziţii mai favorabile decât cele prevăzute în prezenta directivă.

2. Punerea în aplicare a prezentei directive nu constituie în nicio situaţie temei suficient pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecţie a lucrătorilor din domeniile reglementate de prezenta directivă. Prezenta directivă nu aduce atingere drepturilor statelor membre şi/sau patronatelor şi sindicatelor să hotărască, odată cu modificarea circumstanţelor, acte cu putere de lege, norme administrative sau clauze contractuale diferite de cele în vigoare la data adoptării prezentei directive, cu condiţia ca acestea să fie conforme cerinţelor minime prevăzute de prezenta directivă.

3. Aplicarea şi/sau interpretarea prezentei directive nu aduce atingere niciunei dispoziţii comunitare sau naţionale, cutume sau practici care prevede condiţii mai favorabile pentru navigatorii în cauză.

4. Prevederile normei A4.2 alineatul (5) litera (b) nu modifică principiul răspunderii angajatorului, după cum este prevăzut la articolul 5 din Directiva 89/391/CEE.

Articolul 4

Statele membre stabilesc regimul sancţiunilor aplicabile în cazul încălcării dispoziţiilor naţionale de aplicare a prezentei directive. Sancţiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporţionale şi disuasive. Statele membre notifică aceste dispoziţii Comisiei până la data stabilită la articolul 5 alineatul (1), precum şi orice modificări ulterioare în timp util.

Articolul 5

1. Statele membre asigură intrarea în vigoare a actelor cu putere de lege şi a actelor administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive sau se asigură că patronatul şi sindicatele au introdus măsurile necesare pe calea unui acord, nu mai târziu de douăsprezece luni de la data intrării în vigoare a prezentei directive.

2. Atunci când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoţite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele acestor dispoziţii, precum şi un tabel de corespondenţă între dispoziţiile respective şi prezenta directivă.

3. Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

Articolul 6

Prezenta directivă intră în vigoare la data de [*] [„*” reprezintă data intrării în vigoare a Convenţiei privind munca din domeniul maritim, din 2006].

Articolul 7

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Consiliu,

Preşedintele […]

ANEXĂ: Acord încheiat între ecsa şi etf cu privire la convenţia privind munca în domeniul maritim, din 2006

PREAMBUL

Părţile semnatare

Întrucât Convenţia privind munca în domeniul maritim a OIM, din 2006 (denumită în continuare „convenţia”) prevede ca fiecare stat membru să garanteze că dispoziţiile legislaţiei sale respectă, în contextul convenţiei, drepturile fundamentale la libertatea de asociere şi recunoaşterea efectivă a dreptului la negociere colectivă, eliminarea tuturor formelor de muncă forţată sau obligatorie, abolirea efectivă a muncii copiilor şi eliminarea discriminării în ceea ce priveşte ocuparea forţei de muncă şi încadrarea în muncă;

Întrucât convenţia prevede că fiecare navigator are dreptul la un loc de muncă sigur şi lipsit de pericole care să respecte normele de siguranţă, la condiţii echitabile de încadrare în muncă, la condiţii de muncă şi de viaţă decente şi la protecţia sănătăţii, asistenţă medicală, măsuri de bunăstare şi alte forme de protecţie socială;

Întrucât convenţia prevede ca membrii să garanteze, în limitele jurisdicţiei acesteia, că drepturile sociale şi salariale ale navigatorilor stabilite la alineatul precedent din prezentul preambul sunt pe deplin puse în aplicare în conformitate cu cerinţele convenţiei. Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare în convenţie, o astfel de punere în aplicare poate fi realizată prin legislaţia naţională, prin contracte de negociere colectivă aplicabile sau prin alte măsuri sau în practică;

Întrucât părţile semnatare doresc să atragă atenţia în mod deosebit asupra „Notei explicative la regulamentele şi codul Convenţiei privind munca în domeniul maritim”, care stabileşte formatul şi structura convenţiei;

Având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene (denumit în continuare „tratatul”), în special articolele 137, 138 şi 139;

Întrucât articolul 139 alineatul (2) din tratat prevede că acordurile încheiate la nivel european pot fi puse în aplicare la solicitarea comună a părţilor semnatare printr-o decizie a Consiliului, la propunerea Comisiei;

Întrucât părţile semnatare prezintă prin prezentul acord o astfel de solicitare;

Întrucât instrumentul adecvat pentru punerea în aplicare a acordului este directiva, în sensul articolului 249 din tratat, care obligă statele membre în ceea ce priveşte rezultatul care trebuie atins, lăsând în acelaşi timp autorităţilor naţionale alegerea formei şi a metodelor; articolul VI din convenţie permite membrilor OIM să pună în aplicare măsuri care sunt, în avizul acestora, echivalente în mod substanţial cu normele convenţiei şi prin care se urmăreşte atât atingerea deplină a obiectivului general şi a scopului convenţiei, cât şi ca dispoziţiile respective din convenţie să producă efecte; punerea în aplicare a acordului printr-o directivă şi principiul „echivalenţei substanţiale” urmăresc astfel să confere statelor membre competenţa de a pune în aplicare drepturi şi principii în conformitate cu modalitatea prevăzută la articolul VI alineatele (3) şi (4) din convenţie.

Părţile semnatare convin următoarele:

DEFINIŢII ŞI DOMENIU DE APLICARE

1. În scopul prezentului acord şi sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare specifice, termenul:

(a) autoritate competentă înseamnă ministerul, departamentul guvernamental sau altă autoritate desemnată de un stat membru care deţine puterea de a emite şi de a aplica regulamente, ordonanţe sau alte instrucţiuni cu putere de lege cu privire la obiectul dispoziţiei în cauză;

(b) tonaj brut înseamnă tonajul brut calculat în conformitate cu reglementările privind măsurarea tonajului conţinute în anexa I la Convenţia internaţională privind măsurarea tonajului navelor, din 1969 sau alte convenţii ulterioare; pentru navele care fac obiectul regimului provizoriu de măsurare a tonajului adoptat de către Organizaţia Maritimă Internaţională, tonajul brut reprezintă ceea ce este inclus în coloana OBSERVAŢII din Certificatul internaţional de tonaj (1969);

(c) navigator înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcţie, la bordul unei nave pentru care se aplică prezentul acord;

(d) contractul de muncă al navigatorilor include atât un contract de muncă, cât şi articole din prezentul acord;

(e) navă înseamnă o navă, alta decât una care navighează exclusiv pe ape interne sau ape din cadrul sau din imediata vecinătate a apelor protejate sau a zonelor în care se aplică regulamentele portuare;

(f) armator înseamnă proprietarul navei sau o altă organizaţie sau persoană, cum ar fi administratorul, agentul sau navlositorul navei nude, care şi-a asumat răspunderea exploatării navei faţă de proprietarul acesteia şi care, prin asumarea acestei răspunderi, a fost de acord să preia toate obligaţiile şi răspunderile impuse armatorilor conform prezentului acord, indiferent dacă alte organizaţii sau persoane îndeplinesc anumite obligaţii sau răspunderi în numele armatorului.

2. Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare specifice, prezentul acord se aplică tuturor navigatorilor.

3. În cazul unor dubii dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizaţiilor armatorilor şi ale navigatorilor implicate. În acest context, se va ţine seama în mod expres de rezoluţia celei de-a 94-a Sesiuni (maritime) a Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.

4. Sub rezerva existenţei unor dispoziţii contrare specifice, prezentul acord se aplică tuturor navelor, aflate în proprietate publică sau privată, angajate în mod obişnuit în activităţi comerciale, altele decât navele angajate în pescuit sau cu preocupări similare şi navele tradiţionale cum sunt dhow-urile şi joncile. Prezentul acord nu se aplică navelor de război sau navelor de război auxiliare.

5. În cazul unor dubii cu privire la posibilitatea aplicării prezentului regulament unei nave sau unei categorii speciale de nave, problema va fi soluţionată de către autoritatea competentă din fiecare stat membru după consultarea asociaţiilor în cauză de armatori şi de navigatori.

REGLEMENTĂRI ŞI NORME

TITLUL 1. CERINŢE MINIME PENTRU CA NAVIGATORII SĂ POATĂ LUCRA PE O NAVĂ

Reglementarea 1.1 – Vârsta minimă

1. Nicio persoană sub vârsta minimă nu poate fi încadrată în muncă sau angajată sau să lucreze pe o navă.

2. O vârstă minimă mai mare poate fi solicitată în circumstanţele stabilite în prezentul acord.

Norma A1.1 – Vârsta minimă

Vârsta minimă este reglementată prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 1.2 – Adeverinţă medicală

Adeverinţele medicale sunt reglementate prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 1.3 – Formare şi calificări

1. Navigatorii pot lucra pe o navă doar dacă sunt formaţi şi atestaţi ca fiind competenţi sau calificaţi într-un alt mod pentru exercitarea obligaţiilor lor.

2. Navigatorilor nu li se permite să lucreze pe o navă decât dacă au finalizat cu succes formarea pentru siguranţa personală la bordul unei nave.

3. Formarea şi atestarea în conformitate cu instrumentele obligatorii adoptate de către Organizaţia Maritimă Internaţională sunt considerate ca îndeplinind dispoziţiile alineatelor (1) şi (2) din prezenta reglementare.

TITLUL 2. CONDIŢII DE ÎNCADRARE ÎN MUNCĂ

Reglementarea 2.1 – Contractele de muncă ale navigatorilor

1. Condiţiile de încadrare în muncă ale unui navigator se stabilesc sau se menţionează într-un contract juridic executabil clar şi sunt compatibile cu normele stabilite în prezentul acord.

2. Contractele de muncă ale navigatorilor sunt consimţite de către navigator în condiţii care garantează că navigatorul are posibilitatea de a revizui şi de a solicita consiliere cu privire la condiţiile de încadrare în muncă din contract, acceptându-le în mod liber înainte de semnarea acestuia.

3. În măsura în care sunt compatibile cu legislaţia naţională şi cu practica din statul membru, contractele de muncă ale navigatorilor se interpretează ca încorporând toate contractele de negociere colectivă aplicabile.

Norma A2.1 – Contractele de muncă ale navigatorilor

1. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege prin care solicită ca navele care navighează sub pavilionul propriu să respecte următoarele cerinţe:

(a) navigatorii care lucrează pe nave care navighează sub pavilionul propriu trebuie să deţină un contract de muncă al navigatorilor semnat atât de navigator, cât şi de armator sau de un reprezentant al armatorului (sau, în cazul în care nu sunt angajaţi, dovada existenţei unor acorduri contractuale sau similare) prin care li se oferă condiţii decente de muncă şi de viaţă la bordul navei conform dispoziţiilor prezentului acord;

(b) navigatorilor care semnează un contract de muncă al navigatorilor trebuie să li se ofere posibilitatea de a examina şi de a solicita consiliere cu privire la contract înainte de semnarea acestuia, precum şi alte astfel de facilităţi necesare pentru a garanta faptul că aceştia au încheiat în mod liber un contract cu o înţelegere suficientă a drepturilor şi responsabilităţilor lor;

(c) armatorul şi navigatorul în cauză trebuie să deţină fiecare câte un exemplar original semnat al contractului de muncă al navigatorilor;

(d) trebuie adoptate măsuri pentru a garanta că informaţii clare cu privire la condiţiile lor de încadrare în muncă pot fi obţinute cu uşurinţă la bord de către navigatori, inclusiv de către comandantul de navă, şi că astfel de informaţii, inclusiv o copie a contractului de muncă a navigatorilor, sunt, de asemenea, disponibile pentru revizuire de către funcţionarii unei autorităţi competente, inclusiv cei din porturile care urmează a fi vizitate; şi

(e) navigatorilor trebuie să li se ofere un document conţinând consemnarea încadrării lor în muncă la bordul navei.

2. În cazul în care un contract de negociere colectivă formează în întregime sau parţial contractul de muncă al navigatorilor, o copie a contractului în cauză trebuie să fie disponibilă la bord. În cazul în care limba în care este redactat contractul de muncă al navigatorilor sau orice alt contract de negociere colectivă aplicabil nu este limba engleză, trebuie să fie disponibile, în limba engleză, (cu excepţia navelor implicate exclusiv în curse interne) următoarele:

(a) o copie a unui formular standard al contractului; şi

(b) părţile din contractul de negociere colectivă care fac obiectul inspecţiilor de control al statutului de port.

3. Documentul menţionat la alineatul (1) litera (e) din prezenta normă trebuie să nu conţină nicio declaraţie cu privire la calitatea muncii navigatorilor sau la salarizarea acestora. Formatul documentului, detaliile care trebuie consemnate şi modalitatea în care vor fi înregistrate astfel de detalii se stabilesc prin legislaţia naţională.

4. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege specificând aspectele care trebuie incluse în toate contactele de muncă ale navigatorilor guvernate de legislaţia sa naţională. Contractele de muncă ale navigatorilor trebuie să conţină, în orice caz, următoarele detalii:

(a) numele complet al navigatorului, data naşterii sau vârsta, precum şi locul naşterii;

(b) numele şi adresa armatorului;

(d) funcţia în care urmează să fie încadrat navigatorul;

(e) salariul navigatorului sau, după caz, formula utilizată pentru calcularea acestuia;

(f) valoarea concediului anual plătit sau, după caz, formula utilizată pentru calcularea acestuia;

(g) încetarea contractului şi condiţiile acesteia, inclusiv:

(i) dacă contractul a fost încheiat pe o perioadă nedeterminată, condiţiile care îndreptăţesc ambele părţi să înceteze contractul, precum şi perioada de preaviz solicitată, care nu este mai scurtă pentru armator decât pentru navigator;

(ii) dacă contractul a fost încheiat pentru o perioadă determinată, data fixată pentru expirarea acestuia; şi

(iii) dacă contractul a fost încheiat pentru o cursă, portul de destinaţie şi perioada de timp care trebuie să treacă de la sosire înainte ca navigatorul să poată fi concediat;

(h) prestaţiile în materie de sănătate şi protecţie socială care sunt oferite navigatorului de către armator;

(i) dreptul navigatorului de a fi repatriat;

(j) trimiterea la contractul de negociere colectivă, după caz; şi

(k) orice alte detalii care pot fi solicitate de legislaţia naţională.

5. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege prin care se stabilesc perioade minime de preaviz acordate de către navigatori sau de armatori pentru încetarea prematură a contractului de muncă a navigatorilor. Durata acestor perioade minime trebuie determinată după consultarea organizaţiilor în cauză de armatori şi navigatori, dar nu va fi mai scurtă de şapte zile.

6. O perioadă de preaviz mai scurtă decât cea minimă poate fi acordată în circumstanţe care sunt recunoscute în conformitate cu legislaţia naţională sau contractele de negociere colectivă aplicabile ca justificând încetarea contractului de muncă cu un preaviz mai scurt sau fără preaviz. În determinarea acestor circumstanţe, fiecare stat membru garantează că este luată în considerare necesitatea navigatorului de a înceta, fără sancţiune, contractul de muncă cu un preaviz mai scurt sau fără preaviz din motive de compasiune sau din alte motive urgente.

Reglementarea 2.3 – Ore de muncă şi ore de odihnă

Orele de muncă şi de odihnă sunt reglementate prin Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 2.4 – Dreptul la concediu

1. Fiecare stat membru solicită ca navigatorilor încadraţi în muncă pe nave care navighează sub pavilionul propriu să li se acorde concediu anual plătit în condiţii adecvate în conformitate cu prezentul acord şi cu Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

2. Navigatorilor li se acordă concediu pe uscat pentru sănătatea şi bunăstarea acestora în măsura în care acest concediu este compatibil cu cerinţele operaţionale aferente funcţiilor lor.

Reglementarea 2.5 – Repatriere

1. Navigatorii au dreptul de a fi repatriaţi gratuit.

2. Fiecare stat membru solicită navelor ce navighează sub pavilionul propriu să ofere securitate financiară pentru a garanta faptul că navigatorii sunt repatriaţi adecvat.

Norma A2.5 – Repatriere

1. Fiecare stat membru garantează că navigatorii de la bordul navelor care navighează sub pavilionul propriu au dreptul la repatriere în următoarele circumstanţe:

(a) dacă contractele de muncă ale navigatorilor expiră cât timp aceştia sunt în străinătate;

(b) în cazul în care contractul de muncă al navigatorilor este încetat:

(i) de către armator; sau

(ii) de către navigator din motive justificate; şi, de asemenea,

(c) în cazul în care navigatorii nu mai sunt apţi să-şi desfăşoare obligaţiile conform contractului de muncă sau acestora nu li se poate pretinde să le desfăşoare, având în vedere circumstanţele specifice.

2. Fiecare stat membru garantează că există dispoziţii adecvate în legislaţia sa sau în alte măsuri sau în contractele de negociere colectivă care stipulează:

(a) circumstanţele în care navigatorii au dreptul la repatriere în conformitate cu alineatul (1) literele (b) şi (c) din prezenta normă;

(b) durata maximă a perioadelor de serviciu la bordul navei ulterior cărora un navigator are dreptul la repatriere – astfel de perioade trebuie să fie mai mici de 12 luni; şi

(c) drepturile precise care sunt acordate de către armatori pentru repatriere, inclusiv drepturile asociate destinaţiilor de repatriere, modul de transport, tipurile de cheltuieli acoperite şi alte măsuri adoptate de către armatori.

3. Fiecare stat membru interzice armatorilor să solicite navigatorilor achitarea unei plăţi în avans în vederea acoperirii costului repatrierii la începutul încadrării în muncă şi, de asemenea, să recupereze costul repatrierii din salariile navigatorilor sau din alte drepturi, cu excepţia cazului în care navigatorul este considerat, în conformitate cu legislaţia naţională sau alte măsuri aplicabile sau contractele de negociere colectivă aplicabile, ca încălcând grav obligaţiile care decurg din încadrarea în muncă a navigatorului.

4. Legislaţia naţională nu aduce atingere niciunui drept al armatorului de a-şi recupera costul repatrierii în temeiul unor contracte cu părţi terţe.

5. În cazul în care un armator nu iniţiază măsurile în vederea repatrierii navigatorilor care au dreptul la repatriere sau nu îşi asumă costul acesteia :

(a) autoritatea competentă din statul membru sub al cărui pavilion navighează nava iniţiază repatrierea navigatorilor în cauză; dacă aceasta nu face acest lucru, statul din care sunt repatriaţi navigatorii sau statul ai căror cetăţeni sunt aceştia pot iniţia repatrierea şi pot recupera costurile de la statul membru sub al cărui pavilion navighează nava în cauză;

(b) costurile efectuate cu repatrierea navigatorilor sunt recuperabile de la armator de către statul membru sub al cărui pavilion navighează nava;

(c) cheltuielile de repatriere nu constituie, în nici un caz, un cost pentru navigatori, cu excepţia dispoziţiilor de la alineatul (3) din prezenta normă.

6. Luând în considerare instrumentele internaţionale aplicabile, inclusiv Convenţia internaţională privind reţinerea navelor, din 1999, un stat membru care a plătit costul repatrierii poate reţine sau solicita reţinerea navelor armatorului în cauză până la efectuarea rambursării în conformitate cu alineatul (5) din prezenta normă.

7. Fiecare stat membru facilitează repatrierea navigatorilor care deservesc nave care fac escală în porturile sale sau care trec pe apele sale teritoriale sau interne, precum şi înlocuirea acestora la bord.

8. În special, un stat membru nu poate refuza dreptul de repatriere niciunui navigator ca urmare a situaţiei financiare a armatorului sau ca urmare a incapacităţii sau refuzului acestuia de a înlocui un navigator.

9. Fiecare stat membru solicită navelor care navighează sub pavilionul propriu să deţină şi să pună la dispoziţia navigatorilor o copie a dispoziţiilor naţionale aplicabile privind repatrierea, redactată într-o limbă corespunzătoare.

Reglementarea 2.6 – Despăgubirea navigatorilor pentru pierderea sau naufragiul navei

Navigatorii au dreptul la o despăgubire adecvată în caz de leziuni, pierderi sau pierderea locului de muncă ca urmare a pierderii sau naufragiului navei.

Norma A2.6 – Despăgubirea navigatorilor pentru pierderea sau naufragiul navei

1. Fiecare stat membru adoptă dispoziţii care să garanteze că, în orice caz de pierdere sau de naufragiere a oricărei nave, armatorul plăteşte fiecărui navigator de la bord o indemnizaţie de şomaj ca urmare a unei astfel de pierderi sau naufragieri.

2. Reglementările menţionate la alineatul (1) din prezenta normă nu aduc atingere oricăror alte drepturi pe care un navigator le poate avea în conformitate cu legislaţia naţională a statului membru în cauză pentru pierderi sau leziuni ca urmare a pierderii sau naufragiului unei nave.

Reglementarea 2.7 – Niveluri de dotare cu personal

Dispoziţii cu privire la dotarea cu personal suficientă, sigură şi eficientă a navelor sunt prevăzute în Directiva 1999/63/CE a Consiliului din 21 iunie 1999 (care urmează să fie modificată) privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Reglementarea 2.8 – Dezvoltarea carierei şi a competenţelor şi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă pentru navigatori

Fiecare stat membru trebuie să dispună de politici naţionale pentru promovarea ocupării forţei de muncă în sectorul maritim şi pentru încurajarea dezvoltării carierei şi competenţelor, precum şi mai multe oportunităţi de ocupare a forţei de muncă pentru navigatorii cu domiciliul pe teritoriul acestuia.

Norma A2.8 – Dezvoltarea carierei şi a competenţelor şi oportunităţi de ocupare a forţei de muncă pentru navigatori

1. Fiecare stat membru trebuie să dispună de politici naţionale care să încurajeze dezvoltarea carierei şi a competenţelor, precum şi a oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă pentru navigatori, pentru a furniza sectorului maritim o forţă de muncă stabilă şi competentă.

2. Scopul politicilor menţionate la alineatul (1) din prezenta normă este acela de a ajuta navigatorii să-şi consolideze competenţele, calificările şi oportunităţile de ocupare a forţei de muncă.

3. Fiecare stat membru stabileşte, după consultarea organizaţiilor în cauză de armatori şi de navigatori, obiective clare pentru orientarea profesională, educaţia şi formarea navigatorilor ale căror obligaţii la bordul navei vor fi, în special, legate de operarea şi navigarea sigură a navei, inclusiv formare continuă.

TITLUL 3. CAZARE, AMENAJĂRI RECREAŢIONALE, ALIMENTAŢIE ŞI CATERING

Norma A3.1 – Acomodare şi amenajări recreaţionale

1. Navele care fac în mod regulat comerţ în porturi infestate cu ţânţari trebuie să fie echipate cu instrumente adecvate conform cerinţelor autorităţii competente.

2. Amenajări recreaţionale, amenajări şi servicii adecvate pentru navigatori, adaptate astfel încât să satisfacă nevoile speciale ale navigatorilor care trebuie să trăiască şi să lucreze pe nave, trebuie oferite la bord în beneficiul tuturor navigatorilor, luând în considerare dispoziţiile privind protecţia sănătăţii şi siguranţei şi prevenirea accidentelor.

3. Autoritatea competentă solicită efectuarea de inspecţii frecvente la bordul navelor, de către sau sub autoritatea comandantului, pentru a garanta faptul că locul de cazare al navigatorilor este curat, locuibil în condiţii de decenţă şi întreţinut într-o stare bună. Rezultatele acestor inspecţii se consemnează şi se pun la dispoziţie pentru consultare .

4. În cazul navelor pe care trebuie să se ia în considerare, fără discriminare, interesele navigatorilor care prezintă practici religioase şi sociale diferite şi distinctive, autoritatea competentă poate, după consultarea organizaţiilor în cauză de armatori şi de navigatori, să permită variaţii corect aplicate ale prezentei norme, cu condiţia ca astfel de variaţii să nu determine amenajări care sunt, per ansamblu, mai puţin favorabile decât cele care ar rezulta din aplicarea prezentei norme.

Reglementarea 3.2 – Alimentaţie şi catering

1. Fiecare stat membru garantează că navele care navighează sub pavilionul propriu au la bord şi servesc alimente şi apă potabilă de calitate adecvată, cu valoare nutriţională adecvată şi într-o cantitate care să acopere adecvat cerinţele navei şi care iau în considerare originile culturale şi religioase diferite ale navigatorilor.

2. Navigatorii de la bordul navei primesc hrană gratuit pe perioada angajării.

3. Navigatorii angajaţi ca bucătari pe navă cu responsabilitatea pregătirii hranei trebuie să fie formaţi şi calificaţi pentru această funcţie la bordul navei.

Norma A3.2 – Alimentaţie şi catering

1. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege sau alte măsuri pentru a oferi norme minime pentru cantitatea şi calitatea hranei şi a apei potabile şi pentru normele de catering aplicabile meselor oferite navigatorilor pe navele care navighează sub pavilionul propriu şi va iniţia activităţi educaţionale pentru a promova conştientizarea şi punerea în aplicare a normelor menţionate la prezentul alineat.

2. Fiecare stat membru va garanta că navele care navighează sub pavilionul propriu îndeplinesc următoarele norme minime:

(a) proviziile de hrană şi de apă potabilă, având în vedere numărul de navigatori de la bord, cerinţele religioase şi practicile culturale ale acestora referitoare la alimentaţie, precum şi durata şi natura cursei, trebuie să fie adecvate în ceea ce priveşte cantitatea, valoarea nutriţională, calitatea şi varietatea;

(b) organizarea şi echiparea departamentului de catering se fac astfel încât să se permită furnizarea către navigatori de mese adecvate, variate şi nutritive , pregătite şi servite în condiţii igienice; şi

3. Armatorii se asigură că navigatorii care sunt angajaţi ca bucătari pe nave sunt formaţi, calificaţi şi atestaţi ca fiind competenţi pentru funcţia respectivă în conformitate cu cerinţele stabilite în legislaţia statului membru în cauză.

4. Cerinţele prevăzute la alineatul (3) din prezenta normă trebuie să includă finalizarea unui curs de formare aprobat sau recunoscut de către autoritatea competentă care să cuprindă cursuri practice de gătit, cursuri de igienă personală şi alimentară, păstrarea hranei, controlul stocurilor şi protecţia mediului, precum şi sănătatea şi siguranţa cu privire la catering.

5. Pe navele care operează cu un echipaj prevăzut mai mic de zece persoane şi cărora, ca urmare a mărimii echipajului sau a serviciului comercial, nu li se poate solicita de către autoritatea competentă să deţină un bucătar complet calificat, orice persoană care prelucrează hrana în bucătăria navei trebuie să fie formată sau instruită în domenii care includ igiena personală şi alimentară, precum şi manipularea şi păstrarea hranei la bordul navei.

6. În circumstanţe de necesitate excepţională, autoritatea competentă poate emite o dispensă prin care să permită unui bucătar care nu este complet calificat să servească pe o anumită navă pentru o anumită perioadă de timp până la următorul port de escală convenabil sau pentru o perioadă care să nu depăşească o lună, cu condiţia ca persoana căreia i se emite dispensa să fie formată sau instruită în domenii care includ igiena personală şi alimentară, precum şi manipularea şi păstrarea hranei la bordul navei.

7. Autoritatea competentă solicită efectuarea de inspecţii frecvente documentate la bordul navei de către comandant sau sub autoritatea acestuia, cu privire la:

(a) proviziile de hrană şi de apă potabilă;

(b) toate spaţiile şi echipamentele utilizate pentru păstrarea şi manipularea hranei şi a apei potabile; şi

8. Niciun navigator cu vârsta sub 18 ani nu va fi încadrat sau angajat să lucreze ca bucătar pe navă.

TITLUL 4. PROTECŢIA SĂNĂTĂŢII, ASISTENŢĂ MEDICALĂ ŞI SERVICII SOCIALE

Reglementarea 4.1 – Asistenţa medicală la bordul navei şi la ţărm

1. Fiecare stat membru se asigură că toţi navigatorii de pe navele care navighează sub pavilionul propriu fac obiectul unor măsuri adecvate pentru protecţia sănătăţii acestora şi că au acces la asistenţă medicală promptă şi adecvată cât timp lucrează la bordul navei.

2. Fiecare stat membru se asigură că tuturor navigatorilor de la bordul navelor de pe teritoriul său care au nevoie de asistenţă medicală imediată li se oferă pe uscat accesul la unităţile medicale din statul membru.

3. Cerinţele privind protecţia sănătăţii şi asistenţa medicală la bord includ norme pentru măsuri care urmăresc oferirea de protecţie a sănătăţii şi asistenţă medicală navigatorilor într-o măsură comparabilă cu ceea ce este disponibil, în general, pentru lucrătorii de pe uscat.

Norma A4.1 – Asistenţă medicală la bordul navei şi la ţărm

1. Fiecare stat membru va garanta că sunt adoptate măsuri care prevăd protecţia sănătăţii şi asistenţă medicală, inclusiv asistenţă stomatologică primară, pentru navigatorii care lucrează la bordul unei nave care navighează sub pavilionul propriu, şi care:

(a) garantează aplicarea în cazul navigatorilor a tuturor dispoziţiilor generale privind protecţia sănătăţii profesionale şi asistenţa medicală relevante pentru obligaţiile acestora, precum şi a dispoziţiilor speciale specifice muncii la bordul unei nave;

(b) garantează că navigatorilor li se oferă protecţia sănătăţii şi asistenţă medicală într-o măsură cât mai comparabilă cu cea disponibilă, în general, pentru lucrătorii pe uscat, inclusiv accesul prompt la medicamentele necesare, echipament medical şi facilităţi de diagnostic şi tratament şi la informaţii şi expertiză medicală;

(c) oferă navigatorilor dreptul de a consulta un medic sau un stomatolog calificat fără întârziere în porturile de escală, în cazul în care este posibil acest lucru;

(d) nu sunt limitate la tratarea navigatorilor bolnavi sau răniţi ci includ, de asemenea, măsuri cu caracter preventiv cum ar fi programe de promovare a sănătăţii şi de educaţie privind sănătatea.

2. Autoritatea competentă adoptă un formular standard de raport medical pentru a fi utilizat de către comandanţii navelor şi de către personalul medical relevant de la bord sau de pe uscat. Conţinutul formularului, odată completat, va fi confidenţial şi va fi folosit doar pentru a facilita tratarea navigatorilor.

3. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege prin care stabileşte, pentru navele care navighează sub pavilionul propriu, cerinţe referitoare la spitalizarea şi asistenţa medicală la bordul navei în ceea ce priveşte instalaţiile, echipamentul şi formarea .

4. Actele naţionale cu putere de lege prevăd, cel puţin, următoarele cerinţe:

(a) toate navele trebuie să deţină un dulap cu medicamente, echipament medical şi un ghid medical ale căror caracteristici sunt prescrise de autoritatea competentă şi fac obiectul unor inspecţii periodice ale autorităţii competente; cerinţele naţionale iau în considerare tipul navei, numărul de persoane de la bord şi natura, destinaţia şi durata curselor, precum şi normele medicale naţionale şi internaţionale relevante recomandate;

(b) navele care transportă 100 sau mai multe persoane şi care sunt, de obicei, implicate în curse internaţionale cu o durată mai mare de 72 de ore, trebuie să aibă un medic calificat responsabil pentru furnizarea asistenţei medicale; actele naţionale cu putere de lege specifică , de asemenea, celelalte tipuri de nave cărora li se solicită să deţină un medic, luând în considerare, printre altele, factori precum durata, natura şi condiţiile curselor şi numărul de navigatori de la bord;

(c) navele care nu deţin un medic trebuie să aibă cel puţin un navigator la bord responsabil cu asistenţa medicală şi administrarea medicamentelor ca parte a obligaţiilor sale obişnuite sau cel puţin un navigator la bord competent în acordarea primului ajutor; persoanele responsabile cu acordarea asistenţei medicale la bord şi care nu sunt medici trebuie să fi finalizat satisfăcător o formare în asistenţă medicală care să îndeplinească cerinţele Convenţiei internaţionale privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart din 1978 astfel cum a fost modificată („STCW”); navigatorii numiţi să acorde primul ajutor trebuie să fi finalizat satisfăcător o formare în acordarea primului ajutor care să îndeplinească cerinţele STCW; actele naţionale cu putere de lege specifică nivelul de formare aprobat cerut, luând în considerare, printre altele, factori precum durata, natura şi condiţiile curselor, precum şi numărul de navigatori de la bord; şi

(d) autoritatea competentă se asigură printr-un sistem prestabilit disponibilitatea asistenţei medicale prin radio sau prin comunicare prin satelit către navele de pe mare, inclusiv asistenţă specializată, 24 ore din 24; consultaţiile medicale, inclusiv transmisia continuă de mesaje de natură medicală prin radio şi prin comunicare prin satelit între o navă şi furnizorii de asistenţă de pe ţărm va fi disponibilă gratuit pentru toate navele indiferent de pavilionul sub care navighează acestea.

Reglementarea 4.2 – Răspunderea armatorilor

1. Fiecare stat membru se asigură că există măsuri pe navele care navighează sub pavilionul propriu pentru a oferi navigatorilor angajaţi pe nave dreptul la asistenţă materială şi la sprijin din partea armatorului cu privire la consecinţele financiare ale îmbolnăvirilor, rănirilor sau decesului survenite în timp ce aceştia lucrează în cadrul unui contract de muncă al navigatorilor sau care decurg din angajarea lor conform unui astfel de acord.

2. Prezenta reglementare nu aduce atingere altor drepturi legale de care poate beneficia navigatorul.

Norma A4.2 – Răspunderea armatorilor

1. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege care prevăd ca armatorii care navighează sub pavilionul propriu să fie responsabili pentru protecţia sănătăţii şi pentru asistenţa medicală a tuturor navigatorilor care lucrează la bordul navelor în conformitate cu următoarele norme minime:

(a) armatorii suportă, pentru navigatorii care lucrează pe navele lor, cheltuielile legate de îmbolnăvirea sau rănirea survenite între data începerii obligaţiilor de muncă şi data la care se consideră că aceştia sunt repatriaţi adecvat sau cele care decurg din angajarea acestora între aceste date;

(b) armatorii oferă garanţii financiare pentru a asigura compensarea în cazul decesului sau a unei incapacităţi pe termen lung a navigatorilor ca urmare a unui accident de muncă, a unei boli profesionale sau a unui risc profesional, astfel cum prevede legislaţia naţională, contractul de muncă al navigatorilor sau contractul colectiv;

(c) armatorii sunt răspunzători cu acoperirea cheltuielilor de asistenţă medicală, inclusiv tratamentul medical şi a furnizarea medicamentelor necesare şi a instrumentelor terapeutice, precum şi cazarea şi masa departe de casă până când navigatorul bolnav sau rănit este vindecat sau până când boala sau incapacitatea este declarată ca fiind de natură permanentă; şi

(d) armatorii acoperă cheltuielile de înmormântare în cazul decesului survenit la bord sau pe uscat în timpul perioadei de angajare.

2. Actele naţionale cu putere de lege pot limita răspunderea armatorului de a acoperi cheltuielile de asistenţă medicală, cazare şi masă la o perioadă care nu va fi mai mică de 16 săptămâni de la data rănirii sau de la debutul bolii.

3. În cazul în care boala sau rănirea determină incapacitate de muncă, armatorul răspunde de:

(a) plata integrală a salariului atât timp cât navigatorii bolnavi sau răniţi rămâne la bord sau până când navigatorii sunt repatriaţi în conformitate cu prezentul acord; şi

(b) plata integrală sau parţială a salariului astfel cum este prevăzut în actele naţionale cu putere de lege sau astfel cum este prevăzut în contractele colective, din momentul în care navigatorii sunt repatriaţi sau debarcaţi până la recuperarea acestora sau până când navigatorii au dreptul de a primi beneficii financiare în conformitate cu legislaţia statului membru în cauză, dacă acesta survine mai devreme.

4. Actele naţionale cu putere de lege pot limita răspunderea armatorului de a plăti integral sau parţial salariul unui navigator care nu se mai află la bord la o perioadă care nu va fi mai mică de 16 săptămâni de la data rănirii sau de la debutul bolii.

5. Actele naţionale cu putere de lege pot scuti armatorul de răspunderea cu privire la:

(a) rănirea cauzată în alte împrejurări decât în serviciul navei;

(b) rănirea sau boala cauzată de un comportament intenţionat greşit al navigatorului bolnav, rănit sau decedat; şi

6. Actele naţionale cu putere de lege pot scuti armatorul de răspunderea de a acoperi cheltuielile de asistenţă medicală şi de cazare şi masă şi cheltuielile de înmormântare în măsura în care o astfel de răspundere este asumată de către autorităţile publice.

7. Armatorii sau reprezentanţii acestora vor lua măsuri pentru protejarea bunurilor lăsate la bord de către navigatorii bolnavi, răniţi sau decedaţi şi pentru restituirea acestora navigatorilor sau unei rude a acestora.

Reglementarea 4.3 – Protecţia sănătăţii şi a siguranţei şi prevenirea accidentelor

1. Fiecare stat membru se asigură că navigatorilor de pe navele care navighează sub pavilion propriu beneficiază de un sistem de protecţie a sănătăţii lucrătorilor şi că aceştia trăiesc, lucrează şi se formează la bordul navei într-un mediu sigur şi igienic.

2. Fiecare stat membru va dezvolta şi va promulga orientări naţionale pentru gestionarea siguranţei şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor la bordul navelor care navighează sub pavilionul propriu, după consultarea cu organizaţii reprezentative de armatori şi de navigatori şi luând în considerare codurile, orientările şi normele aplicabile recomandate de către organizaţiile internaţionale, administraţiile naţionale şi organizaţiile industriei maritime.

3. Fiecare stat membru adoptă acte cu putere de lege şi alte măsuri abordând aspectele specificate în prezentul acord, luând în considerare instrumentele internaţionale relevante, şi stabilesc norme pentru protecţia siguranţei şi sănătăţii lucrătorilor şi pentru prevenirea accidentelor pe navele care navighează sub pavilionul propriu.

Norma A4.3 – Protecţia sănătăţii şi siguranţei şi prevenirea accidentelor

1. Actele cu putere de lege, precum şi alte măsuri care urmează să fie adoptate în conformitate cu reglementarea 4.3 alineatul (3), includ următoarele subiecte:

(a) adoptarea, aplicarea efectivă şi promovarea politicilor şi programelor privind sănătatea şi siguranţa lucrătorilor pe navele care navighează sub pavilionul statului membru, inclusiv evaluarea riscului, precum şi formarea şi instruirea navigatorilor;

(b) programe la bord pentru prevenirea accidentelor de muncă, rănirilor şi bolilor profesionale şi pentru îmbunătăţirea continuă a siguranţei şi protecţiei sănătăţii lucrătorilor, implicând reprezentanţii navigatorilor şi toate celelalte persoane interesate în aplicarea acestora, luând în considerare măsuri preventive, inclusiv tehnologia şi controlul proiectării, substituirea proceselor şi procedurilor aferente sarcinilor colective şi individuale şi utilizarea echipamentului personal de protecţie; şi

(c) cerinţe privind inspectarea, raportarea şi corectarea condiţiilor nesigure şi privind investigarea şi raportarea accidentelor de muncă de la bord.

2. Dispoziţiile menţionate la alineatul (1) din prezentul standard:

(a) iau în considerare instrumentele internaţionale privind siguranţa şi protecţia sănătăţii lucrătorilor în general, precum şi privind riscurile specifice, şi vor aborda toate aspectele relevante prevenirii accidentelor de muncă, rănirilor sau bolilor profesionale care pot fi aplicabile în cazul muncii navigatorilor şi în special cele care sunt specifice muncii în domeniul maritim;

(b) specifică obligaţiile comandantului sau ale persoanei desemnate de către comandant, sau ale amândurora, privind asumarea răspunderii specifice de a pune în aplicare şi de a respecta politica şi programul navei privind siguranţa şi sănătatea lucrătorilor ; şi

(c) specifică autoritatea navigatorilor de pe navă, numiţi sau aleşi ca şi reprezentanţi privind siguranţa, de a participa la şedinţele comitetului pentru siguranţă al navei; un astfel de comitet va fi stabilit la bord unei nave unde se află cinci sau mai mulţi navigatori.

3. Actele cu putere de lege şi alte măsuri menţionate la reglementarea 4.3 alineatul (3) vor fi periodic examinate cu consultarea reprezentanţilor organizaţiilor de armatori şi de navigatori şi, dacă este necesar, revizuite pentru a lua în considerare evoluţiile din tehnologie şi cercetare în scopul de a facilita îmbunătăţirea continuă a politicilor şi programelor privind siguranţa şi sănătatea lucrătorilor şi de a oferi un mediu profesional sigur pentru navigatorii de pe navele care navighează sub pavilionul statului membru.

4. Conformitatea cu cerinţele instrumentelor internaţionale aplicabile privind nivelurile acceptate de expunere la riscurile de la locul de muncă la bordul navelor şi privind dezvoltarea şi aplicarea de politici şi programe ale navelor privind siguranţa şi sănătatea lucrătorilor este considerată echivalentă cu îndeplinirea cerinţelor prezentului acord.

5. Autoritatea competentă asigură că:

(a) accidentele de muncă, rănirile sau bolile profesionale sunt raportate adecvat;

(b) sunt păstrate, analizate şi publicate statistici cuprinzătoare privind astfel de accidente şi boli şi, dacă este cazul, acestea sunt urmate de cercetări cu privire la tendinţele generale şi la riscurile identificate; şi

6. Raportarea şi investigarea aspectelor privind siguranţa şi sănătatea lucrătorilor sunt concepute astfel încât să garanteze protecţia datelor cu caracter personal ale navigatorilor.

7. Autoritatea competentă colaborează cu organizaţiile de armatori şi de navigatori pentru a adopta măsuri în scopul de a aduce în atenţia tuturor navigatorilor informaţii privind riscurile speciale de la bordul navelor, de exemplu prin afişarea de comunicări oficiale conţinând instrucţiuni relevante.

8. Autoritatea competentă solicită ca armatorii care efectuează evaluări de risc în legătură cu gestionarea siguranţei şi sănătăţii lucrătorilor să facă referire la informaţiile statistice adecvate de pe navele lor şi din statisticile generale furnizate de către autoritatea competentă.

Reglementarea 4.4 – Accesul la serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat

Fiecare stat membru garantează că serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat, acolo unde acestea există, sunt uşor accesibile. Statele membre promovează, de asemenea, dezvoltarea de servicii sociale în porturi desemnate pentru a oferi navigatorilor de pe navele care se află în porturile lor acces la facilităţi şi servicii sociale adecvate.

Norma A4.4 – Accesul la serviciile sociale pentru navigatori aflate pe uscat

1. Fiecare stat membru solicită, în cazul în care există servicii sociale pe teritoriul său, ca acestea să fie disponibile pentru utilizare de către toţi navigatorii, indiferent de naţionalitate, rasă, culoare, sex, religie, orientare politică sau origine socială şi indiferent de pavilionul sub care navighează nava pe care aceştia sunt încadraţi în muncă, sunt angajaţi sau lucrează.

2. Fiecare stat membru promovează dezvoltarea de servicii sociale în porturi adecvate din ţară şi determină, după consultarea cu organizaţiile de armatori şi de navigatori în cauză, porturile considerate ca fiind adecvate.

3. Fiecare stat membru încurajează stabilirea de consilii sociale care vor examina periodic serviciile şi facilităţile sociale pentru a garanta că acestea sunt adecvate în lumina schimbărilor apărute în necesităţile navigatorilor rezultate din evoluţiile tehnice, operaţionale şi de altă natură din industria navală.

TITLUL 5. CONFORMITATE ŞI APLICARE

Reglementarea 5.1.5 – Proceduri de reclamaţii la bord

1. Fiecare stat membru solicită navelor care navighează sub pavilionul propriu să aibă la bord proceduri pentru administrarea corectă, efectivă şi rapidă a plângerilor navigatorilor cu privire la încălcarea cerinţelor convenţiei (inclusiv a drepturilor navigatorilor).

2. Fiecare stat membru interzice şi pedepseşte orice tip de persecutare a navigatorului pentru depunerea unei plângeri.

3. Dispoziţiile prezentei reglementări nu aduc atingere dreptului navigatorului de a solicita despăgubire prin orice alte mijloace juridice pe care acesta le consideră adecvate.

Norma A5.1.5 – Proceduri de reclamaţii la bord

1. Fără a aduce atingere oricărei sfere de aplicare mai largi care ar putea fi conferită în actele naţionale cu putere de lege sau contractele colective, procedurile la bord pot fi utilizate de către navigatori pentru a depune o plângere referitoare la orice aspect ce este considerat ca fiind o încălcare a cerinţelor prevăzute în convenţie (inclusiv a drepturilor navigatorilor).

2. Fiecare stat membru garantează că în actele sale cu putere de lege există proceduri de reclamaţii la bord adecvate pentru a îndeplini cerinţele de la reglementarea 5.1.5. Astfel de proceduri vor urmări să soluţioneze plângerile la nivelul cel mai de jos posibil. Cu toate acestea, în toate cazurile, navigatorii au dreptul de a se plânge direct comandantului şi, în cazul în care consideră necesar, autorităţilor externe adecvate.

3. Procedurile de reclamaţii la bord includ dreptul navigatorului de a fi însoţit sau reprezentat în timpul procedurii de reclamaţie, precum şi măsuri de protecţie împotriva posibilităţii persecutării navigatorilor pentru depunerea plângerilor. Termenul „persecutare” înseamnă orice acţiune ostilă iniţiată de o persoană cu privire la un navigator pentru depunerea unei plângeri care nu este făcută în mod evident ofensator sau cu rea credinţă.

4. Pe lângă o copie a contractului de muncă al navigatorilor, toţi navigatorii primesc o copie a procedurilor de reclamaţie aplicabile la bordul navei. Aceasta va include informaţii de contact ale autorităţii competente din statul membru sub al cărui pavilion navighează nava şi, în cazul când statul diferă, din ţara de reşedinţă a navigatorilor, precum şi numele persoanei sau persoanelor de la bordul vasului care pot, în condiţii de confidenţialitate, să ofere navigatorilor consiliere imparţială privind plângerea lor şi altfel să-i asiste în continuarea procedurilor de reclamaţii disponibile pentru aceştia la bordul vasului.

DISPOZIŢII FINALE

Ca urmare a oricăror modificări la oricare dintre prevederile Convenţiei privind munca în domeniul maritim, din 2006, şi dacă acest lucru este solicitat de oricare dintre părţile la prezentul acord, se efectuează o revizuire a aplicării prezentului acord.

Partenerii sociali încheie prezentul acord cu condiţia ca acesta să nu intre în vigoare până la intrarea în vigoare a Convenţiei privind munca în domeniul maritim a OIM, din 2006, adică la 12 luni de la data la care au fost înregistrate la Oficiul Internaţional al Muncii ratificările din partea a cel puţin 30 de membri reprezentând o parte totală de 33% din tonajul brut mondial al navelor.

Statele membre şi/sau partenerii sociali pot menţine sau pot introduce prevederi mai favorabile pentru navigatori decât cele stabilite în prezentul acord.

Prezentul acord nu aduce atingere oricărei alte legislaţii comunitare existente mai stricte şi/sau mai specifice.

Prezentul acord nu aduce atingere niciunei legi, cutume sau acord care prevede condiţii mai favorabile pentru navigatorii în cauză. De exemplu, termenii prezentului acord nu aduc atingere Directivei 1989/391 a Consiliului privind punerea în aplicare de măsuri pentru promovarea îmbunătăţirii securităţii şi sănătăţii lucrătorilor la locul de muncă, Directivei 92/29 a Consiliului privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru promovarea unei mai bune asistenţe medicale la bordul navelor şi Directivei 1999/63 privind Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor (care urmează să fie modificată în conformitate cu anexa A la prezentul acord).

Punerea în aplicare a prezentului acord nu constituie temei suficient pentru a justifica o reducere a nivelului general de protecţie acordat navigatorilor din sfera de aplicare a acordului.

FEDERAţIA EUROPEANă A LUCRăTORILOR DIN TRANSPORTURI (ETF)

ASOCIAţIA ARMATORILOR DIN COMUNITATEA EUROPEANă (ECSA)

Preşedintele comitetului de dialog sectorial pentru transportul maritim

Bruxelles, 19 Mai 2008

ANEXA A

MODIFICĂRI LA ACORDUL DE ORGANIZARE A TIMPULUI DE LUCRU AL NAVIGATORILOR ÎNCHEIAT LA 30 SEPTEMBRIE 1998

În cadrul discuţiilor care au condus la încheierea Acordului referitor la Convenţia privind munca în domeniul maritim, din 2006, partenerii sociali au revizuit ,de asemenea,Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor încheiat la 30 septembrie 1998, pentru a verifica dacă acesta este compatibil cu prevederile corespunzătore din convenţie şi pentru a conveni orice modificări necesare.

Prin urmare, partenerii sociali au consimţit următoarele modificări la Acordul de organizare a timpului de lucru al navigatorilor:

1. Clauza 1

A se insera un nou alineat (3):

„3. În cazul unor dubii dacă unele categorii de persoane pot fi considerate navigatori în sensul prezentului acord, problema va fi soluţionată de autoritatea competentă din fiecare stat membru, după consultarea organizaţiilor de armatori şi de navigatori implicate. În acest context, se va ţine seama în mod expres de rezoluţia celei de-a 94-a Sesiuni (maritime) a Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii de informare cu privire la categoriile profesionale.”

2. Clauza 2 litera (c)

A se înlocui clauza 2 litera (c) cu:

„(c) navigator înseamnă orice persoană încadrată în muncă sau angajată sau care lucrează, indiferent de funcţie, la bordul unei nave pentru care se aplică prezentul acord;”

3. Clauza 2 litera (d)

A se înlocui clauza 2 litera (d) cu:

„(d) armator înseamnă proprietarul navei sau o altă organizaţie sau persoană, cum ar fi administratorul, agentul sau navlositorul navei nude, care şi-a asumat răspunderea exploatării navei faţă de proprietarul acesteia şi care, prin asumarea acestei răspunderi, a fost de acord să preia toate obligaţiile şi răspunderile impuse armatorilor conform prezentului acord, indiferent dacă alte organizaţii sau persoane îndeplinesc anumite obligaţii sau răspunderi în numele armatorului.”

4. Clauza 6

A se înlocui clauza 6 cu:

„1. Munca de noapte a navigatorilor mai tineri de 18 ani este interzisă. În sensul prezentei clauze, „noaptea” este definită conform practicilor şi legislaţiei naţionale. Aceasta va cuprinde o perioadă de cel puţin nouă ore, care începe nu mai târziu de miezul nopţii şi care ia sfârşit nu mai devreme de ora 5 dimineaţa.

2. Autorităţile competente pot autoriza excepţii de la aplicarea strictă a restricţiei de muncă de noapte în următoarele cazuri:

(a) dacă ar fi afectată formarea eficientă a navigatorilor în cauză, în conformitate cu programele şi orarele stabilite; sau

5. Clauza 13

A se înlocui clauza 13 alineatul (1) prima teză cu:

„1. Niciun navigator nu poate lucra la bordul unei nave dacă nu posedă un certificat medical care să ateste că este apt a-şi îndeplini sarcinile.

2. Nu sunt permise decât excepţiile prevăzute de prezentul acord.

8. Fiecare certificat medical trebuie să menţioneze în special că:

9. În afara cazului în care o perioadă mai scurtă este cerută de natura sarcinilor specifice îndeplinite de navigatorul respectiv sau de dispoziţiile STCW:

(b) o certificare a vederii cromatice normale este valabilă pentru o perioadă de maximum şase ani.

(a) perioada unei astfel de autorizări să nu depăşească trei luni; şi

(b) navigatorul în cauză să posede un certificat medical expirat de dată recentă.

12. Certificatele medicale pentru navigatorii care lucrează pe nave care efectuează de obicei transporturi internaţionale trebuie să fie emise cel puţin în limba engleză.”

Tezele din clauza 13 alineatul (1) care urmează şi alineatul (2) devin alineatele (13) – (15).

6. Clauza 16:

A se înlocui prima teză cu:

[1] JO L 161, 22.6.2007.

[2] COM(2006) 287 final

[3] JO L 167, 2.7.1999.

[4] Comunicare a Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor – O politică maritimă integrată pentru Uniunea Europeană (COM/2007/0575 final)

[5] Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic şi Social European şi către Comitetul Regiunilor - Reexaminarea cadrului social de reglementare în perspectiva unor locuri de muncă mai multe şi mai bune pentru profesiile din sectorul maritim din UE (prima fază de consultare a partenerilor sociali la nivel comunitar în conformitate cu articolul 138 alineatul (2) din tratat)

[6] Comunicare a Comisiei – Adaptarea şi promovarea dialogului social la nivel comunitar, document COM(98) 322 final din 20.5.1998. A se vedea şi Comunicarea cu privire la aplicarea protocolului privind politica socială, prezentată de Comisie Consiliului şi Parlamentului European, document COM(93) 600 final din 14.12.1993.

[7] COM(2006) 287 final

[8] JO L 167, 2.7.1999, p. 33-37

[9] JO L 183, 29.6.1989

52008PC0422