[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 7.3.2008

COM(2008) 131 final

2004/0251 (COD)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN în temeiul articolului 251 alineatul (2) paragraful al doilea din Tratatul CE privind

poziţia comună a Consiliului în ceea ce priveşte adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

2004/0251 (COD)

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN în temeiul articolului 251 alineatul (2) paragraful al doilea din Tratatul CE privind

poziţia comună a Consiliului în ceea ce priveşte adoptarea unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială

1. CONTEXT

Data transmiterii propunerii către Parlamentul European şi Consiliu [document COM(2004) 718 final – 2004/0251 COD]: | 22.10.2004 |

Data avizului Comitetului Economic şi Social European: | 9.6.2005 |

Data avizului Parlamentului European, prima lectură: | 29.3.2007 |

Data adoptării poziţiei comune: | 28.2.2008 |

2. OBIECTIVUL PROPUNERII COMISIEI

La 22 octombrie 2004, Comisia a adoptat o propunere de directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă şi comercială. Scopul directivei propuse este de a facilita accesul la procedurile de soluţionare a litigiilor şi de a promova rezolvarea acestora pe cale amiabilă prin încurajarea folosirii medierii şi prin asigurarea unei relaţii adecvate între procedurile de mediere şi cele judiciare. Propunerea reprezintă una din acţiunile care au urmat Cărţii verzi privind soluţionarea alternativă a litigiilor prezentată de către Comisie în 2002, cealaltă acţiune în acest sens fiind Codul european de conduită pentru mediatori, instituit de un grup de părţi interesate cu sprijinul Comisiei şi lansat în iulie 2004.

3. OBSERVAŢII CU PRIVIRE LA POZIŢIA COMUNĂ

Propunerea Comisiei a avut ca obiect folosirea medierii atât în litigiile interne cât şi în cele cu caracter transfrontalier, întrucât a considerat ca nu ar fi nici de dorit si nici fezabilă promovarea medierii doar în raport cu disputele care prezintă un element transfrontalier.

Cu toate acestea, textul poziţiei comune a Consiliului este rezultatul negocierilor între cele trei instituţii, atât majoritatea din Consiliu, cât şi din Parlamentul European pronunţându-se în favoarea limitării domeniului de aplicare al directivei la cazurile cu caracter transfrontalier, urmare a unei interpretări restrictive a articolului 65 din Tratatul CE. Având în vedere aceste circumstanţe şi din spirit de compromis, Comisia acceptă definiţia domeniului de aplicare al directivei în forma prezentată în cadrul poziţiei comune, sub rezerva unei definiţii a cazurilor cu caracter transfrontalier cât mai largă cu putinţă. Comisia consideră că poziţia comună extinde definiţia cazurilor cu caracter transfrontalier în ceea ce priveşte cele mai importante două articole ale directivei, şi anume articolul 7 (confidenţialitatea) şi articolul 8 (limitarea şi termenele de prescripţie).

În ceea ce priveşte dispoziţiile privind limitarea şi termenele de prescripţie prevăzute la articolul 8, poziţia comună nu armonizează normele naţionale privind limitarea şi termenele de prescripţie, însă obligă statele membre să garanteze că normele naţionale privind limitarea şi termenele de prescripţie nu împiedică părţile să se adreseze instanţelor sau curţilor de arbitraj, în cazul în care medierea acestora eşuează. Un considerent clarifică faptul că acest rezultat trebuie atins în pofida diferenţelor existente dintre legislaţiile naţionale. Prin urmare, poziţia comună răspunde aceloraşi obiective ca şi propunerea iniţială a Comisiei.

Poziţia comună a Consiliului diferă de avizul Parlamentului European în primă lectură, în special în ceea ce priveşte propunerile de modificare expuse în continuare.

Poziţia comună nu permite punerea în aplicare a directivei prin acorduri voluntare între părţi. Comisia este în totalitate de acord cu acest fapt, întrucât directiva influenţează normele privind procedurile judiciare din statele membre care nu pot fi modificate întotdeauna prin acordurile părţilor.

Obligaţia de publicare a Codului european de conduită pentru mediatori în Jurnalul Oficial, care nu a fost posibilă întrucât acesta nu reprezintă un act al instituţiilor, a fost înlocuită cu obligaţia de a publica respectivul cod de conduită pe internet. În plus, Comisia se angajează o să includă în Buletinul UE o trimitere la codul de conduită atunci când va informa despre adoptarea directivei. Aceste obligaţii sunt acceptabile pentru Comisie.

În ceea ce priveşte clauza de revizuire prevăzută la articolul 11, poziţia comună solicită ca raportul Comisiei să ia în considerare evoluţia procesului de mediere în ansamblul Uniunii Europene, fapt acceptabil pentru Comisie.

În ansamblu, Comisia poate accepta poziţia comună care, deşi modică anumite elemente ale propunerii iniţiale a Comisiei, rămâne fidelă obiectivului de a facilita accesul la procedurile de soluţionare a litigiilor şi de a promova rezolvarea amiabilă a litigiilor prin încurajarea folosirii medierii şi prin asigurarea unei corelări adecvate între mediere şi procedurile judiciare.

4. CONCLUZII

Comisia acceptă poziţia comună întrucât aceasta include elementele esenţiale ale propunerii iniţiale.