52008PC0087

Propunere de regulament al Consiliului de abrogare a unei taxe antidumping definitive la importurile de uree originară din Belarus, Croaţia, Libia şi Ucraina în urma unei reexaminări la expirarea măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96 /* COM/2008/0087 final */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 18.2.2008

COM(2008) 87 final

Propunere de

REGULAMENT AL CONSILIULUI

de abrogare a unei taxe antidumping definitive la importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina în urma unei reexaminări la expirarea măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

CONTEXTUL PROPUNERII |

Motivele și obiectivele propunerii Prezenta propunere vizează aplicarea Regulamentului (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 al Consiliului din 23 decembrie 2005 (denumit în continuare „regulament de bază”) în cadrul procedurii privind importurile de uree originare din Belarus, Croația, Libia și Ucraina. |

Context general Prezenta propunere se înscrie în contextul punerii în aplicare a regulamentului de bază și reprezintă rezultatul unei anchete care s-a desfășurat în conformitate cu cerințele de fond și de procedură prevăzute în regulamentul de bază. |

Dispozițiile existente în domeniul propunerii Regulamentul (CE) nr. 92/2002 al Consiliului instituie taxe antidumping definitive cuprinse între 7,81 EUR și 16,84 EUR pe tonă la importurile de uree încadrată la codurile CN 3102 10 10 și 3102 10 90 originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina. |

Coerența cu alte politici și obiective ale Uniunii Nu este cazul. |

CONSULTAREA PăRțILOR INTERESATE șI EVALUAREA IMPACTULUI |

Consultarea părților interesate |

Părțile interesate vizate de procedură au avut deja posibilitatea de a-și apăra interesele în cursul desfășurării anchetei, în conformitate cu dispozițiile regulamentului de bază. |

Obținerea și utilizarea expertizei |

Nu a fost nevoie de o expertiză externă. |

Evaluarea impactului Prezenta propunere este rezultatul punerii în aplicare a regulamentului de bază. Regulamentul de bază nu prevede o evaluare generală a impactului, dar conține o listă completă de condiții care trebuie evaluate. |

ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII |

Sinteza acțiunii propuse La data de 22 decembrie 2006, Comisia a inițiat o reexaminare la expirarea măsurilor de antidumping în vigoare referitoare la importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina. Scopul acestei anchete a fost acela de a analiza dacă există o continuare sau o reapariție a dumpingului privind importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina, determinând astfel o continuare sau reapariție a prejudiciului adus industriei comunitare. Ancheta a arătat că importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina fac obiectul unui dumping și că este probabil ca acest dumping să continue. Cu toate acestea, probabilitatea reapariției prejudiciului nu a fost stabilită. Prin urmare, s-a ajuns la concluzia că măsurile antidumping pentru importurile originare din Belarus, Croația, Libia și Ucraina trebuie abrogate. Se propune, prin urmare, adoptarea de către Consiliu a propunerii de regulament anexată, care ar trebui publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la 21 martie 2008, cel târziu. |

Temei juridic Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 al Consiliului. |

Principiul subsidiarității Propunerea intră în domeniul de competență exclusivă a Comunității. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică. |

Principiul proporționalității Prezenta propunere respectă principiul proporționalității din motivele de mai jos. |

Tipul acțiunii este descris în regulamentul de bază menționat anterior și nu permite luarea unei decizii la nivel național. |

Nu sunt necesare indicații privind măsura în care sarcina financiară și administrativă care revine Comunității, guvernelor naționale, autorităților regionale și locale, operatorilor economici și cetățenilor este limitată și proporțională cu scopul propunerii. |

Alegerea instrumentelor |

Instrumente propuse: regulament. |

Alte mijloace nu ar fi potrivite, deoarece regulamentul de bază nu prevede opțiuni alternative. |

IMPLICAțII BUGETARE |

Propunerea nu are nicio implicație asupra bugetului comunitar. |

1. Propunere de

REGULAMENT (CE) nr. …./2007 AL CONSILIULUI

din……………..

de abrogare a unei taxe antidumping definitive la importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina în urma unei reexaminări la expirarea măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 384/96

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene[1] (denumit în continuare „regulamentul de bază”) și, în special, articolul 9 și articolul 11 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei prezentată după consultarea comitetului consultativ,

întrucât:

A. PROCEDURĂ

1. Măsuri în vigoare

(1) În ianuarie 2002, prin Regulamentul (CE) nr. 92/2002[2], Consiliul a instituit taxe antidumping definitive cuprinse între 7,81 EUR și 16,84 EUR pe tonă la importurile de uree, chiar în soluție apoasă, originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina. Prin același regulament au fost instituite taxe antidumping definitive cuprinse între 6,18 EUR și 21,43 EUR pe tonă la importurile de uree originară din Estonia, Lituania, Bulgaria și România, taxe care au fost abrogate din oficiu în data de 1 mai 2004 și, respectiv, 1 ianuarie 2007, data aderării acestor țări la Comunitatea Europeană.

2. Cererea de reexaminare

(2) În aprilie 2006, Comisia a publicat un aviz de expirare iminentă a măsurilor existente[3]. În data de 17 octombrie 2006, Comisia a primit o cerere de reexaminare la expirarea acestor măsuri în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

(3) Această cerere a fost depusă de Asociația europeană a producătorilor de îngrășăminte (EFMA) (denumită în continuare „solicitant”) în numele unor producători reprezentând un procent majoritar, în cazul de față peste 50% din totalul producției comunitare de uree.

(4) Solicitantul a invocat și a pus la dispoziție elemente de probă, suficiente la prima vedere, conform cărora expirarea măsurilor va avea drept consecință probabilă continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului suferit de industria comunitară în ceea ce privește importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina (denumite în continuare „țări în cauză”).

(5) Stabilind, ca urmare a consultării comitetului consultativ, că există suficiente elemente de probă pentru deschiderea unei reexaminări la expirarea măsurilor în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, Comisia a deschis această reexaminare printr-un aviz de deschidere publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene[4].

3. Anchete privind alte țări

(6) În mai 2006, Comisia a deschis o reexaminare[5] a taxelor antidumping definitive impuse prin Regulamentul (CE) nr. 901/2001[6] al Consiliului privind instituirea unui drept antidumping definitiv la importurile de uree originară din Rusia, în conformitate cu articolul 11 alineatele (2) și (3) din regulamentul de bază. Ca urmare a acestei reexaminări, Consiliul a abrogat, prin Regulamentul (CE) nr. 907/2007[7], taxele antidumping la importurile de uree originară din Rusia. S-a ajuns la concluzia că nu există o continuare a prejudiciului material adus industriei comunitare și că reapariția acestui prejudiciu în absența măsurilor este improbabilă.

4. Ancheta actuală

4.1. Perioada de anchetă

(7) Ancheta privind continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului a vizat perioada 1 octombrie 2005 – 30 septembrie 2006 (denumită în continuare „perioadă de anchetă a reexaminării” sau PAR). Analiza tendințelor relevante pentru evaluarea probabilității unei continuări sau reapariții a prejudiciului a vizat perioada începând cu anul 2002 până la sfârșitul PAR („perioada examinată”).

4.2. Părțile vizate de anchetă

(8) Comisia a informat oficial solicitantul, producătorii comunitari, producătorii-exportatori din Belarus, Croația, Libia și Ucraina (denumiți în continuare „exportatori în cauză”), importatorii, comercianții, utilizatorii și asociațiile acestora cunoscuți ca fiind interesați, precum și reprezentanții guvernului țărilor exportatoare, cu privire la deschiderea reexaminării.

(9) Comisia a trimis chestionare tuturor acestor părți, precum și celor care și-au manifestat interesul în termenul prevăzut în avizul de deschidere.

(10) Comisia a dat posibilitatea părților în cauză de a-și face cunoscute în scris punctele de vedere și de a solicita o audiere în termenul limită fixat în avizul de deschidere.

(11) S-a acordat dreptul la o audiere tuturor părților interesate care au solicitat acest lucru și care au arătat că existau motive speciale pentru care ar trebui să fie audiate.

(12) Având în vedere numărul mare al producătorilor comunitari, al importatorilor în Comunitate și al producătorilor-exportatori din Ucraina, s-a considerat oportun, în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază, să se examineze necesitatea recurgerii la tehnici de eșantionare. Pentru a permite Comisiei să ia o decizie privind necesitatea reală a eșantionării și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, părților de mai sus li s-a cerut, în conformitate cu articolul 17 alineatul (2) din regulamentul de bază, să-și exprime opiniile în termen de 15 zile de la deschiderea anchetei și să furnizeze Comisiei informațiile solicitate în avizul de deschidere.

(13) În ceea ce privește importatorii în Comunitate, s-a obținut un nivel foarte scăzut de cooperare, un singur importator exprimându-și intenția de a coopera. În consecință, s-a decis că eșantionarea nu este necesară în ceea ce îi privește pe importatori.

(14) Doisprezece producători comunitari au completat în mod corespunzător formularul privind eșantionarea și au acceptat în mod oficial să coopereze în continuare în cadrul anchetei. Pentru eșantionare au fost selectate patru dintre cele doisprezece societăți, acestea fiind considerate reprezentative pentru industria comunitară în ceea ce privește volumul de producție și cel al vânzărilor de uree în Comunitate. Cei patru producători comunitari care au constituit eșantionul au reprezentat aproximativ 60% din producția totală a industriei comunitare din cursul PAR, pe când cei doisprezece producători comunitari menționați mai sus au reprezentat aproximativ 80% din producția comunitară totală. Acest eșantion a constituit cel mai mare volum reprezentativ de producție și de vânzări din Comunitate care a putut fi analizat în mod rezonabil în termenul disponibil.

(15) Patru producători-exportatori din Ucraina au completat în mod corespunzător formularul privind eșantionarea în termenul fixat și au acceptat în mod oficial să coopereze în continuare în cadrul anchetei. Acești patru producători-exportatori au reprezentat aproape 100% din totalul exporturilor din Ucraina către Comunitate în cursul PAR. Din cauza numărului redus de societăți din Ucraina care au cooperat, s-a hotărât să nu se aplice tehnica eșantionării, toate societățile fiind invitate să trimită un chestionar.

(16) Au fost primite răspunsuri la chestionare din partea a patru producători comunitari, un importator, doi utilizatori, patru producători-exportatori din Ucraina și, respectiv, de la câte un producător-exportator din Belarus, Croația și Libia. În plus, câțiva importatori și utilizatori, precum și asociațiile acestora, au prezentat observații fără a răspunde la chestionar.

(17) Comisia a căutat și a verificat toate informațiile pe care le-a considerat necesare pentru stabilirea probabilității de continuare a dumpingului și a prejudiciului, precum și în scopul examinării interesului comunitar. S-au efectuat verificări la sediile următoarelor societăți:

2. Producători din Comunitate care au constituit eșantionul:

3. Fertiberia S.A., Madrid, Spania

4. SKW Stickstoffwerke Piesteritz GmbH , Lutherstadt Wittenberg, Germania

5. Yara Group (Yara Spa Ferrara, Italia și Yara Sluiskil B.V., Sluiskil, Țările de Jos);

6. Zaklady Azotowe Pulawy S.A., Pulawy, Polonia

7. Producători-exportatori

8. Ucraina:

9. Joint Stock Company Concern Stirol, Gorlovka,

10. Close Joint Stock Company Severodonetsk, Severodonetsk,

11. Joint Stock Company Dnipro Azot, Dneprodzerzhinsk,

12. Open Joint Stock Company Cherkassy Azot, Cherkassy

13. Croația:

14. Petrokemija D.D., Kutina

15. Importatori comunitari

16. Dynea Austria GmbH , Krems, Austria

17. Utilizatori comunitari

18. Associazione Liberi Agricoltori Cremonesi, Cremona, Italia

19. Acefer, Asociación Comercial Española de Fertilizantes, Madrid , Spania

B. PRODUSUL ÎN CAUZĂ ȘI PRODUSUL SIMILAR

1. Produsul în cauză

(18) Produsul în cauză este identic cu cel din ancheta inițială, și anume ureea încadrată în prezent la codurile NC 3102 10 10 și 3102 10 90 („produsul în cauză”), originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina.

(19) Ureea este produsă în principal din amoniac, care este produs, la rândul său, din gaze naturale. Aceasta se poate prezenta sub formă lichidă sau solidă. Ureea solidă poate fi utilizată în agricultură și în industrie. Ureea pentru agricultură poate fi folosită fie ca îngrășământ, aplicat pe sol, fie ca aditiv pentru hrana animalelor. Ureea industrială este utilizată ca materie primă pentru producerea anumitor adezivi și materiale plastice. Ureea lichidă poate fi utilizată atât ca îngrășământ, cât și în scopuri industriale. Deși ureea se prezintă sub formele menționate anterior, proprietățile chimice ale acesteia sunt, în esență, aceleași, aceasta putând fi considerată, în scopul prezentei proceduri, ca fiind un singur produs.

2. Produsul similar

(20) Așa cum s-a stabilit în ancheta inițială, actuala anchetă de reexaminare a confirmat faptul că produsele fabricate și exportate de către producătorii-exportatori din Belarus, Croația, Libia și Ucraina, cele produse și comercializate pe piața internă a acestor țări, precum și cele produse și comercializate de către producătorii comunitari pe piața comunitară, au aceleași caracteristici fizice, chimice și tehnice de bază precum și, în esență, aceiași utilizatori. Prin urmare, acestea sunt considerate produse similare în sensul articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

C. PROBABILITATEA CONTINUĂRII SAU REAPARIȚIEI DUMPINGULUI

(21) Având în vedere concluziile la care s-a ajuns în ceea ce privește probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului, sunt dezvoltate în cele ce urmează numai argumentele principale cu privire la această probabilitate.

1. Dumpingul importurilor pe durata perioadei de anchetă a reexaminării

1.1 Principii generale

(22) În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, s-a examinat dacă dumpingul a avut loc în cursul PAR și, în caz afirmativ, dacă expirarea măsurilor ar putea duce sau nu la o continuare a dumpingului.

(23) În cazul celor trei țări exportatoare care beneficiază de statutul de țări cu economie de piață, și anume Croația, Libia și Ucraina, valoarea normală a fost determinată în conformitate cu articolul 2 alineatele (1) - (3) din regulamentul de bază. În cazul Republicii Belarus, valoarea normală a fost stabilită în conformitate cu articolul 2 alineatul (7) din regulamentul de bază.

1.2 Croația

(24) Marja de dumping pentru unicul producător-exportator din Croația a fost stabilită pe baza unei comparații efectuate între o valoare normală medie ponderată și un preț de export mediu ponderat, în conformitate cu articolul 2 alineatele (5), (11) și (12) din regulamentul de bază.

(25) Croația a exportat peste 200 000 tone de uree către Comunitate în cursul PAR, reprezentând 2,3% din piața comunitară. S-a dovedit faptul că, în cursul PAR, unicul producător-exportator cooperant cunoscut a exportat către Comunitate la prețuri de dumping semnificativ. Marja de dumping constatată a depășit 20%.

(26) Au existat îndoieli importante în ceea ce privește reflectarea prețului gazelor naturale, principala materie primă pentru producerea ureei, în documentele contabile ale producătorului-exportator. Într-adevăr, s-a constatat că gazele naturale au fost furnizate în condiții speciale, determinate de faptul că atât producătorul-exportator, cât și furnizorul de gaze naturale, au ca acționar principal statul croat, iar prețul gazelor naturale a fost neobișnuit de scăzut. În lipsa unui preț nedenaturat al gazelor naturale pe piața internă croată și în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, prețul gazelor naturale a trebuit să fie stabilit „pe orice altă bază rezonabilă, inclusiv informații de pe alte piețe reprezentative”. Deoarece majoritatea gazelor naturale utilizate pentru fabricarea produsului în cauză sunt de proveniență rusă, prețul ajustat ar putea fi bazat pe prețul mediu al gazului rusesc vândut pentru export la granița dintre Germania și Republica Cehă (Waidhaus), fără costurile de transport, Waidhaus fiind principalul punct de vânzare al gazelor naturale către UE. Astfel, marja de dumping ar crește în mod semnificativ. Luându-se în considerare atât faptul că dumpingul există chiar și fără această ajustare, cât și concluziile privind reapariția prejudiciului prezentate mai jos, această problemă nu a mai fost aprofundată.

1.3 Belarus, Libia și Ucraina

(27) Așa cum se explică în considerentele (29), (38) și (45) de mai jos, cantitățile exportate de celelalte trei țări exportatoare în cauză au fost atât de scăzute încât s-a considerat că prețurile de export aferente nu ar fi, luate separat, suficient de fiabile pentru a putea fi stabilită o concluzie în ceea ce privește continuarea dumpingului.

2. Probabilitatea reapariției dumpingului

2.1 Belarus

(28) Deoarece Belarus nu este considerată o țară cu economie de piață, valoarea normală a fost determinată pe baza datelor obținute de la un producător dintr-o țară terță cu economie de piață. Avizul de deschidere a prevăzut alegerea SUA ca țară analogă adecvată, deoarece aceasta a fost deja utilizată în ancheta inițială. Nicio parte interesată nu a furnizat observații în acest sens. Producătorul din SUA care a cooperat deja în ancheta inițială a furnizat un răspuns la chestionar, răspuns care a fost utilizat pentru determinarea valorii normale.

(29) Unicul producător din Belarus a trimis un răspuns la chestionar. În total, Belarus a exportat aproximativ 25 000 de tone de uree, ceea ce reprezintă o cotă de 0,3% din piața comunitară. Având în vedere această cotă redusă, ancheta privitoare la Belarus se concentrează asupra probabilității de reapariție a dumpingului.

(30) A fost analizat comportamentul Republicii Belarus în ceea ce privește exporturile către toate țările terțe. Exporturile către toate regiunile din lume au fost efectuate la prețuri semnificativ mai scăzute decât valoarea normală constatată în cazul pieței analoge, dovedind faptul că prețurile către alte piețe de export au făcut obiectul unui dumping.

(31) În plus, s-a examinat dacă prețurile de export ale Republicii Belarus ar face obiectul unui dumping în cazul în care acestea ar fi aliniate la prețurile practicate în Comunitate. Într-adevăr, este improbabil ca un produs de bază cum este ureea să se vândă la prețuri care depășesc prețurile actuale de pe piață. Rezultatul acestei analize a arătat, de asemenea, existența unei marje de dumping semnificative.

(32) În același timp, prețurile de export practicate în cazul exporturilor către alte piețe au fost ușor mai ridicate față de prețurile practicate pe piața Comunității Europene. În consecință, există îndoieli că piața comunitară ar fi mai atractivă în ceea ce privește prețurile decât piețele din alte țări terțe.

(33) Având în vedere faptele și considerentele de mai sus, există dovezi că dumpingul ar putea să reapară în absența măsurilor.

2.2 Croația

(34) Așa cum se menționează în considerentul (25) de mai sus, s-a dovedit că exporturile către Comunitate au făcut obiectul unui dumping. De asemenea, a fost analizat comportamentul Croației în ceea ce privește exporturile către toate țările terțe. Exporturile către toate regiunile din lume au fost efectuate la prețuri mai scăzute decât valoarea normală, dovedind faptul că dumpingul a existat chiar și în absența ajustării menționate mai sus.

(35) În plus, s-a examinat dacă prețurile de export ale Croației ar face obiectul unui dumping în cazul în care acestea ar fi aliniate la prețurile practicate în Comunitate. Într-adevăr, este improbabil ca un produs de bază cum este ureea să se vândă la prețuri care depășesc prețurile actuale de pe piață. Rezultatul acestei analize a arătat, de asemenea, existența unei marje de dumping semnificative.

(36) În același timp, prețurile de export practicate în cazul exporturilor către alte piețe au fost ușor mai ridicate față de prețurile practicate pe piața Comunității Europene. În consecință, există îndoieli că piața comunitară ar fi mai atractivă în ceea ce privește prețurile decât piețele din alte țări terțe.

(37) Prin urmare, există indicii că dumpingul ar putea să reapară în absența măsurilor.

2.3 Libia

(38) Unicul producător-exportator cunoscut a trimis un răspuns incomplet la chestionar. Deoarece acesta nu a trimis unele dintre informațiile lipsă, a trebuit să se recurgă la articolul 18 din regulamentul de bază, după caz. Informațiile disponibile au arătat că, în total, Libia a exportat aproximativ 70 000 de tone de uree în Comunitate în cursul PAR, ceea ce reprezintă o cotă de 0,8% din piața comunitară. Având în vedere această cotă de piață redusă, ancheta privitoare la Libia se concentrează asupra probabilității de reapariție a dumpingului. Ancheta în ceea ce privește dumpingul și riscul de reapariție a acestuia a fost efectuată pe baza informațiilor disponibile.

(39) În absența informațiilor privind vânzările reprezentative de pe piața internă a Libiei, valoarea normală a fost stabilită pe baza costurilor de producție din țara de origine, la care s-a adăugat o valoare rezonabilă acordată pentru costuri de vânzare, costuri generale și administrative și profit, în conformitate cu articolul 2.3 din regulamentul de bază. O marjă de profit de 8% a fost considerată ca fiind rezonabilă în acest caz.

(40) Analiza chestionarului trimis de societatea cooperantă din Libia a arătat că activitatea de bază a acesteia a fost reprezentată de exportul către piețe din țări terțe. În cursul PAR, aproximativ 570 000 de tone au fost exportate către piețe din țări terțe, cu alte cuvinte de peste opt ori mai mult decât exporturile către piața comunitară. Comparația între prețurile de export către piața comunitară și valoarea normală a arătat, așa cum s-a arătat mai sus, un nivel semnificativ de dumping.

(41) Au existat îndoieli importante în ceea ce privește reflectarea în mod rezonabil a prețului gazelor naturale, principala materie primă pentru producerea ureei, în documentele contabile ale producătorului-exportator. Pe baza informațiilor disponibile, s-a constatat că gazele naturale au fost furnizate în condiții speciale determinate de faptul că atât producătorul-exportator, cât și furnizorul de gaze naturale, au ca acționar principal statul libanez, iar prețul gazelor naturale a fost neobișnuit de scăzut. O ajustare în acest sens ar crește marja de dumping în mod semnificativ. Luându-se în considerare atât faptul că dumpingul există chiar și fără această ajustare, cât și concluziile privind reapariția prejudiciului prezentate mai jos, nu s-a considerat necesară aplicarea acestei ajustări, deși ar fi fost justificată.

(42) În plus, s-a examinat dacă prețurile de export ale Libiei ar face obiectul unui dumping în cazul în care acestea ar fi aliniate la prețurile practicate în Comunitate. Într-adevăr, este improbabil ca un produs de bază cum este ureea să se vândă la prețuri care depășesc prețurile actuale de pe piață. Rezultatul acestei analize a arătat, de asemenea, existența unei marje de dumping semnificative.

(43) În același timp, prețurile de export practicate în cazul exporturilor către alte piețe au fost ușor mai ridicate față de prețurile practicate pe piața Comunității Europene. În consecință, există îndoieli că piața comunitară ar fi mai atractivă în ceea ce privește prețurile decât piețele din alte țări terțe.

(44) Având în vedere cele de mai sus, există indicii că dumpingul ar putea să reapară în absența măsurilor.

2.4 Ucraina

(45) Patru producători au cooperat la anchetă. Numai doi dintre aceștia au efectuat exporturi către Comunitate în cursul PAR. În total, Ucraina a exportat numai aproximativ 20 000 de tone de uree, ceea ce reprezintă o cotă de 0,2% din piața comunitară. Având în vedere această cotă de piață redusă, ancheta privitoare la Ucraina se concentrează asupra probabilității de reapariție a dumpingului.

(46) În ceea ce privește costul gazelor naturale, s-a dovedit că Ucraina importă majoritatea gazelor naturale utilizate pentru producția de uree din Rusia. În acest sens, toate datele disponibile arată că Ucraina importă gaze naturale din Rusia la prețuri semnificativ mai mici decât prețurile practicate pe piețele nereglementate ale gazelor naturale. Ancheta a dovedit că prețul gazelor naturale din Rusia exportate către Comunitatea Europeană sunt aproximativ de două ori mai mari decât prețul gazelor naturale de pe piața internă din Ucraina. Din acest motiv, în conformitate cu articolul 2 alineatul (5) din regulamentul de bază, costurile gazelor naturale suportate de solicitant au fost ajustate pe baza informațiilor provenind de pe alte piețe reprezentative. Prețul ajustat a fost calculat pe baza prețului mediu al gazelor naturale rusești vândute la export la granița dintre Germania și Republica Cehă (Waidhaus), fără includerea costurilor de transport. Deoarece Waidhaus, principalul punct de vânzare al gazelor naturale rusești către UE, este cea mai mare piață pentru gazele naturale rusești, practicând, în același timp, prețuri care reflectă în mod rezonabil costurile, acesta poate fi considerat o piață reprezentativă în sensul articolului 2 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(47) Ajustarea a făcut ca prețurile de pe piața internă să fie mai mici decât costurile pentru trei dintre societățile în cauză și, prin urmare, valoarea normală a fost obținută din costurile de producție la care se adaugă o marjă de profit rezonabilă de 8%. Pentru a patra societate, au fost utilizate prețuri de pe piața internă, ajustate în mod adecvat.

(48) De asemenea, a fost analizat comportamentul producătorilor-exportatori din Ucraina în ceea ce privește exporturile către toate țările terțe. Exporturile către toate regiunile lumii au fost efectuate la prețuri situate în mod în mod regulat și semnificativ sub valoarea normală astfel stabilită.

(49) În plus, s-a examinat dacă prețurile de export ale Ucrainei ar face obiectul unui dumping în cazul în care acestea ar fi aliniate la prețurile practicate în Comunitate. Într-adevăr, este improbabil ca un produs de bază cum este ureea să se vândă la prețuri care depășesc prețurile actuale de pe piață. Rezultatul acestei analize a arătat, de asemenea, existența unei marje de dumping semnificative. În același timp, prețurile de export practicate în cazul exporturilor către alte piețe s-au aflat la un nivel comparabil cu cele practicate pe piața Comunității Europene. În consecință, există îndoieli că piața comunitară ar fi mai atractivă în ceea ce privește prețurile decât piețele din alte țări terțe. Având în vedere faptele și considerentele de mai sus, există dovezi că dumpingul ar putea să reapară în absența măsurilor.

3. Evoluția importurilor în eventualitatea abrogării măsurilor

3.1 Belarus

(50) Conform informațiilor disponibile, Belarus a dispus, în cel mai bun caz, de o capacitate de producție neutilizată de aproximativ 150 000 de tone în cursul PAR. În plus, exporturile către alte țări terțe au reprezentat aproximativ 225.000 de tone.

(51) Nu este exclusă eventualitatea ca o parte din capacitatea neutilizată să fie direcționată către Comunitate odată cu abrogarea măsurilor. Unicul exportator din Belarus și-a format rețele de distribuție în comunitate și, în general, dimensiunea pieței comunitare este atractivă, în special pentru țările aflate în proximitate geografică.

(52) Cu toate acestea, nu este exclus ca o parte din aceste cantități să fie exportate către alte țări terțe, deoarece prețurile probabile din acele teritorii rezultă în prețuri franco-fabrică similare (sau chiar mai ridicate) cu cele care ar putea fi obținute la exportul către Comunitate. În plus, nu este exclusă creșterea consumului de uree în alte regiuni ale lumii, având în vedere tendințele actuale către producții agricole mai mari. Având în vedere toate acestea, nu se preconizează ca exporturile să ajungă la întreaga capacitate neutilizată în cazul în care măsurile vor expira, însă este probabil ca acestea să depășească nivelurile de minimis .

(53) Se aplică argumente similare în ceea ce privește redirecționarea probabilă a exporturilor destinate țărilor terțe către Comunitate, fiind astfel improbabil exportul, în viitorul apropiat, a unor cantități suplimentare semnificative către piața comunitară, dacă măsurile expiră.

3.2 Croația

(54) Conform informațiilor disponibile, Croația a dispus, în cel mai bun caz, de o capacitate de producție neutilizată de aproximativ 120 000 de tone în cursul PAR. În plus, exporturile către alte țări terțe au reprezentat aproximativ 60.000 de tone. Nu este exclusă eventualitatea ca o parte din capacitatea neutilizată să fie direcționată către Comunitate odată cu abrogarea măsurilor. Unicul exportator croat și-a format rețele de distribuție în comunitate și, în general, dimensiunea pieței comunitare este atractivă, în special pentru țările aflate în proximitate geografică.

(55) Cu toate acestea, măsurile antidumping nu au împiedicat Croația să exporte cantități semnificative către Comunitate. Nu există indicii că acestea ar fi fost un impediment pentru exportul unor cantități suplimentare către Comunitate. Deoarece nu a fost cazul, este improbabil să se efectueze exporturi suplimentare semnificative către Comunitate prin activarea unor astfel de capacități. În plus, nu este exclus ca o parte din aceste cantități să fie exportate către alte țări terțe, deoarece prețurile probabile din acele teritorii rezultă în prețuri franco-fabrică similare (sau ușor mai ridicate) cu cele care ar putea fi obținute la exportul către Comunitate.

(56) În plus, nu este exclusă creșterea consumului de uree în alte regiuni ale lumii, având în vedere tendințele actuale către producții agricole mai mari. Având în vedere toate acestea, nu se preconizează ca o cotă semnificativă din capacitatea neutilizată a Croației să fie utilizată pentru exporturi suplimentare către Comunitate, însă, dat fiind nivelul actual al exportului, volumul exportului către Comunitate este de așteptat să rămână peste nivelul de minimis .

(57) Se aplică argumente similare în ceea ce privește redirecționarea probabilă a exporturilor destinate țărilor terțe către Comunitate, fiind astfel improbabil exportul, în viitorul apropiat, a unor cantități suplimentare semnificative către piața comunitară, dacă măsurile expiră.

3.3 Libia

(58) Conform informațiilor disponibile, Libia a dispus, în cel mai bun caz, de o capacitate de producție neutilizată de aproximativ 140 000 tone în cursul PAR. În plus, exporturile către alte țări terțe au reprezentat aproximativ 570.000 tone. Nu este exclusă eventualitatea ca o parte din capacitatea neutilizată să fie direcționată către Comunitate odată cu abrogarea măsurilor. Unicul exportator libanez și-a format rețele de distribuție în comunitate și, în general, dimensiunea pieței comunitare este atractivă, în special pentru țările aflate în proximitate geografică.

(59) Cu toate acestea, nu este exclus ca o parte din aceste cantități să fie exportate către alte țări terțe, deoarece prețurile probabile din acele teritorii rezultă în prețuri franco—fabrică similare (sau chiar mai ridicate) cu cele care ar putea fi obținute la exportul către Comunitate. În plus, nu este exclusă creșterea consumului de uree în alte regiuni ale lumii, având în vedere tendințele actuale către producții agricole mai mari. Având în vedere toate acestea, nu se preconizează ca exporturile să ajungă la întreaga capacitate neutilizată în cazul în care măsurile vor expira, însă este probabil ca acestea să depășească nivelurile de minimis .

(60) Se aplică argumente similare în ceea ce privește redirecționarea probabilă a exporturilor destinate țărilor terțe către Comunitate, fiind astfel improbabil exportul, în viitorul apropiat,a unor cantități suplimentare semnificative către piața comunitară, dacă măsurile expiră.

3.4 Ucraina

(61) Conform informațiilor disponibile, Ucraina a dispus, în cel mai bun caz, de o capacitate de producție neutilizată de aproximativ 375 000 tone în cursul PAR. În plus, exporturile către alte țări terțe au reprezentat aproximativ 3 500 000 tone. Nu este exclusă eventualitatea ca o parte din capacitatea neutilizată să fie direcționată către Comunitate odată cu abrogarea măsurilor. Exportatorii ucraineni și-au format rețele de distribuție în comunitate și, în general, dimensiunea pieței comunitare este atractivă, în special pentru țările aflate în proximitate geografică. Cu toate acestea, nu este exclus ca o parte din aceste cantități să fie exportate către alte țări terțe, deoarece prețurile probabile din acele teritorii rezultă în prețuri franco—fabrică similare (sau chiar mai ridicate) cu cele care ar putea fi obținute la exportul către Comunitate. În plus, nu este exclusă creșterea consumului de uree în alte regiuni ale lumii, având în vedere tendințele actuale către producții agricole mai mari. Având în vedere toate acestea, nu se preconizează ca exporturile să ajungă la întreaga capacitate neutilizată în cazul în care măsurile vor expira, însă este probabil ca acestea să depășească nivelurile de minimis.

(62) În ceea ce privește o potențială redirecționare a exporturilor din țări terțe către Comunitate, solicitanții au susținut că prevăzuta capacitate crescută din alte regiuni (în special Orientul Mijlociu) ar înlocui exporturile ucrainene în principal în Asia, dar și în Africa și America Latină, atingând un nivel de 3 000 000 tone, care ar fi apoi redirecționat către Comunitate. Cu toate acestea, pe baza informațiilor din dosar, nu este posibil să conchidem că în cazul în care o astfel de redirecționare ar avea loc, printre altele deoarece creșterea consumului global ar putea absorbi aceste cantități suplimentare în cazul în care ar intra pe piață. În plus, nu este exclus faptul ca creșterea capacității să se realizeze pe o perioadă mai lungă de timp decât cea sugerată de solicitant. În concluzie, nu este posibilă confirmarea faptului că redirecționarea către piața comunitară a cantităților suplimentare importante ar fi probabilă în viitorul apropiat, în cazul în care măsurile expiră.

4. Concluzie privind probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului

(63) Pe baza analizelor menționate anterior, se conchide că dumping-ul unor cantități importante de uree ar fi puțin probabil să continue în cazul Croației sau să reapară în cazul celorlalte trei țări în cauză, în cazul în care măsurile sunt abrogate.

D.DEFINIȚIA INDUSTRIEI COMUNITARE

1. Defini ția Producției Comunitare

(64) În Comunitate, produsul similar este fabricat de către 16 producători a căror producție este considerată ca reprezentând producția totală a Comunității, în sensul articolului 4 alineatul (1) din regulamentul de bază. Opt dintre aceștia au devenit producători comunitari în urma extinderii Uniunii Europene („UE”) în mai 2004.

(65) Din cei 16 producători comunitari, doisprezece au dorit să colaboreze la anchetă, în timp ce trei dintre ei au trimis informațiile solicitate în scopul eșantionării, însă nu au mai cooperat în continuare. Niciun producător comunitar nu s-a opus cererii de reexaminare.

(66) Prin urmare, următorii doisprezece producători au fost de acord să coopereze:

- Achema AB (Lituania),

- Adubos de Portugal (Portugalia),

- AMI Agrolinz Melamine International GmbH (Austria),

- Duslo AS (Republica Slovacă),

- Fertiberia S.A. (Spania),

- AS Nitrofert (Estonia),

- Nitrogénmüvek Zrt (Ungaria),

- SKW Stickstoffwerke Piesteritz (Germania),

- Yara Group (consolidarea Yara France SA (Franța), Yara Italia Spa (Italia), Yara Brunsbuttel GmbH (Germania) și Yara Sluiskil BV (Țările de Jos)

- Zaklady Azotowe Pulawy (Polonia),

- ZAK SA (Polonia),

- BASF GmbH (Germania).

(67) Întrucât acești doisprezece producători comunitari reprezentau aproximativ 80% din producția comunitară totală în cursul PAR, se consideră că aceștia reprezintă o proporție importantă din producția comunitară totală a produsului similar. În consecință, se poate considera că aceștia reprezintă industria comunitară în sensul articolului 4 alineatul (1) și al articolului 5 alineatul (4) din regulamentul de bază și vor fi denumiți în continuare "industria comunitară". Cei patru producători comunitari care nu au cooperat vor fi denumiți „alți producători comunitari”.

(68) Astfel cum se indică mai sus, a fost selectat un eșantion care cuprinde patru societăți. Toți producătorii comunitari care au constituit eșantionul au colaborat și au trimis chestionarele completate în termenul fixat. În plus, restul de opt producători care au participat la anchetă au furnizat în mod corespunzător anumite date de ordin general pentru analiza prejudiciilor.

E. SITUAȚIA PE PIAȚA COMUNITARĂ

1. Consumul pe piața comunitară

(69) Consumul comunitar aparent a fost stabilit pe baza volumelor vânzărilor înregistrate de industria comunitară pe piața comunitară, a volumelor vânzărilor înregistrate de alți producători comunitari pe piața comunitară și a datelor furnizate de Eurostat privind toate importurile realizate de UE. Având în vedere extinderea Uniunii Europene în anul 2004, pentru a se asigura claritatea și consecvența analizei, consumul a fost stabilit pe baza pieței din UE-25 pe perioada examinată. Dat fiind că această anchetă a fost inițiată înainte de integrarea Bulgariei și a României în Comunitate, analiza se limitează la situația UE-25.

(70) În perioada cuprinsă între 2002 și 2003, consumul comunitar a crescut cu 3% și a rămas stabil până la PAR.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

Totalul consumului CE în tone | 8 650 000 | 8 945 000 | 8 955 000 | 8 875 000 | 8 950 000 |

Indice (2002=100) | 100 | 103 | 104 | 103 | 103 |

2. Importuri din țările în cauză

2.1. Volum, cotă de piață și prețuri de import

(71) În ceea ce privește Belarus, Croația, Libia și Ucraina, volumele de importuri, cotele de piață și prețurile medii au evoluat după cum urmează. Datele se bazează pe statisticile Eurostat.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

Belarus - Volumul importurilor (în tone) | 134 931 | 167 981 | 62 546 | 62 044 | 25 193 |

Cota de piață | 1,6% | 1,9% | 0,7% | 0,7% | 0,3% |

Prețurile importurilor (EUR/tonă) | 107,5 | 126,6 | 148,5 | 165,7 | 190,5 |

Indice (2002=100) | 100 | 118 | 138 | 154 | 177 |

Ucraina - volumul importurilor (în tone) | 44.945 | 36.304 | 77.270 | 84.338 | 52.553 |

Cota de piață | 0,5% | 0,4% | 0,8% | 0,9% | 0,5% |

Prețurile importurilor (EUR/tonă) | 117,4 | 134,5 | 139,6 | 192,7 | 194,0 |

Indice (2002=100) | 100 | 115 | 119 | 164 | 165 |

Croația - Volumul importurilor (în tone) | 126 400 | 179 325 | 205 921 | 187 765 | 208 050 |

Cota de piață | 1,5% | 2,0% | 2,3% | 2,1% | 2,3% |

Prețurile importurilor (EUR/tonă) | 125,1 | 135,0 | 145,0 | 171,7 | 185,0 |

Indice (2002=100) | 100 | 108 | 116 | 137 | 148 |

Libia - Volumul importurilor (în tone) | 142 644 | 227 793 | 153 390 | 124 515 | 73 361 |

Cota de piață | 1,6% | 2,5% | 1,7% | 1,4% | 0,8% |

Prețurile importurilor (EUR/tonă) | 114,1 | 134,9 | 147,2 | 193,8 | 201,6 |

Indice (2002=100) | 100 | 118 | 129 | 170 | 177 |

(72) În ceea ce privește Republica Belarus , volumul importurilor a crescut ușor între 2002 și 2003, apoi a scăzut pe toată perioada examinată (-81% pentru întreaga perioadă). În mod similar, cota sa de piață a crescut ușor între 2002 și 2003, apoi a scăzut continuu, ajungând la 0,3% în PAR. Volumele erau de minimis începând cu 2004. Prețurile au evoluat pozitiv de la 107 la 190 EUR/tonă în cursul perioadei examinate.

(73) În ceea ce privește Ucraina , nivelurile importurilor au rămas în mod constant sub pragul de minimis , în timp ce prețurile la import au crescut cu 65% între 2002 și PAR.

(74) Importurile Croației au fost în general stabile de-a lungul perioadei, reprezentând o cotă de aproximativ 2% din piața comunitară, în timp ce prețurile la import au crescut cu 48%.

(75) Importurile din Libia au crescut în 2003, dar apoi au scăzut în mod constant până la sfârșitul PAR. Pe parcursul întregii perioade ele au scăzut cu 49%, iar cota lor de piață a trecut de la 1,6% în 2002 la 0,8% în PAR. Ca și în cazul celorlalte țări, prețurile la import ale Libanului au crescut cu 77% între 2002 și PAR.

(76) Evoluția prețurilor în cazul celor patru țări este proporțional mai mare sau comparabilă cu creșterea prețurilor de vânzare de către industria comunitară.

(77) Pentru a calcula nivelul subcotării prețurilor în cursul PAR pentru Croația, prețurile franco-fabrică ale industriei comunitare, oferite unor clienți independenți, au fost comparate cu prețurile de import CIF la frontiera comunitară ale singurului producător exportator care a cooperat din Croația, ajustate corespunzător pentru a reflecta un preț franco vămuit. Comparația a indicat faptul că importurile scădeau prețurile din industria comunitară cu 4,7%. Cu toate acestea, prețurile respective erau similare prețului neprejudiciabil stabilit pentru industria comunitară.

(78) Luând în considerare faptul că pentru trei din cele patru țări cotele de piață erau sub de minimis , indiferent dacă la nivel individual sau colectiv, s-a considerat că exporturile acestora către Comunitate nu au cauzat niciun prejudiciu și, prin urmare, marjele de subcotare nu au fost relevante ca parte a analizei continuării prejudiciului.

3. Importuri provenind din alte țări

(79) Volumul importurilor din alte țări terțe în cursul perioadei examinate este prezentat în tabelul de mai jos. Următoarele tendințe în materie de cantitate și preț sunt, de asemenea, bazate pe datele Eurostat.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

Volumul importurilor originare din Rusia (tone) | 1 360 025 | 1 429 543 | 1 783 742 | 1 404 863 | 1 488 367 |

Cota de piață | 15,7% | 16,0% | 19,9% | 15,8% | 16,6% |

Prețurile importurilor originare din Rusia (EUR/tonă) | 119 | 133 | 154 | 180 | 196 |

Volumul importurilor originare din Egipt (tone) | 579 830 | 629 801 | 422 892 | 385 855 | 624 718 |

Cota de piață | 6,7% | 7,0% | 4,7% | 4,3% | 7,0% |

Prețurile importurilor originare din Egipt (EUR/tonă) | 149 | 163 | 178 | 220 | 222 |

Volumul importurilor originare din România (tone) | 260 298 | 398 606 | 235 417 | 309 195 | 248 377 |

Cota de piață | 3,0% | 4,5% | 2,6% | 3,5% | 2,8% |

Prețurile importurilor originare din România (EUR/tonă) | 123 | 142 | 175 | 197 | 210 |

Volumul importurilor originare din celelalte țări (tone) | 373 732 | 291 620 | 254 311 | 336 110 | 326 579 |

Cota de piață | 4,3% | 3,3% | 2,8% | 3,8% | 3,6% |

Prețurile importurilor originare din celelalte țări (EUR/tonă) | 141 | 170 | 194 | 221 | 224 |

Cota de piață a tuturor țărilor terțe | 29,7% | 30,8% | 30,0% | 27,4% | 30,0% |

(80) Trebuie reținut faptul că importurile globale din țări terțe a crescut cu 4,4% pe parcursul întregii perioade. Acest rezultat se datorează în special creșterii importurilor din Rusia (+9,4%), care reprezintă de departe exportatorul principal. De asemenea, trebuie reținut faptul că importurile din Rusia au făcut obiectul unor măsuri sub forma prețului minim de import pe parcursul întregii perioade, măsuri abrogate de Regulamentul Consiliului (CE) 907/2007[8] (a se vedea considerentul (6) de mai sus). În perioada cuprinsă între 2002 și PAR, importurile din Egipt au crescut cu 7,7%, în timp ce importurile din alte țări terțe au scăzut într-o proporție similară, România deținând mai mult de 40% din aceste importuri. În ceea ce privește prețurile la export, toate țările menționate anterior au exportat către Comunitate la prețuri care nu duc la scăderea prețurilor industriei comunitare în PAR și/sau sunt deasupra prețului neprejudiciabil al industriei comunitare.

4. Situația economică din industria comunitară

(81) În conformitate cu articolul 3 alineatul (5) din regulamentul de bază, Comisia a analizat toți factorii și indicatorii economici relevanți care influențează situația industriei comunitare.

4.1. Observații preliminare

(82) S-a constatat că majoritatea producătorilor din industria comunitară, care au cooperat, foloseau produsul similar pentru procesarea sa ulterioară în vederea obținerii unor produși de îngrășământ amestecați sau sintetici, acestea fiind îngrășăminte procesate în aval pe bază de azot conținând pe lângă azot, alte substanțe, precum fosfor solubil în apă sau/și potasiu solubil în apă.

(83) S-a stabilit că astfel de transferuri interne ale producției de uree nu intră pe piața deschisă și nu intră în competiție directă cu importurile produsului în cauză. Ancheta a evidențiat că această utilizare captivă reprezintă o parte stabilă de aproximativ 20% din producția totală a industriei comunitare. Prin urmare, se consideră că acest lucru nu poate afecta în mod semnificativ situația prejudiciului adus industriei comunitare.

(84) Când se recurge la utilizarea unui eșantion reprezentativ, în conformitate cu practicile stabilite, anumiți indicatori ai prejudiciului (producție, capacitate de producție, stocuri, vânzări, cotă de piață, creștere economică și ocuparea forței de muncă) sunt analizați pentru industria comunitară per ansamblu (denumită „I.C.”,. în tabelele de mai jos), în timp ce acei indicatori ai prejudiciului referitori la rezultatele obținute de societăți individuale, de exemplu, prețuri, costuri de producție, rentabilitate, salarii, investiții, randamentul capitalului investit, fluxul de lichidități, capacitatea de a mobiliza fonduri sunt analizați pe baza informațiilor colectate la nivelul producătorilor comunitari care constituie eșantionul (denumiți „P.E.” în tabelele de mai jos).

4.2. Date privind industria comunitară per ansamblu

(a) Producția

(85) Producția industriei comunitare, inclusiv volumele destinate utilizării captive, a rămas practic stabilă între 2002 și PAR, crescând cu 5% în 2003 și scăzând cu același procent în 2004. În 2005 și pe parcursul PAR s-a înregistrat o mică creștere de 2% și respectiv 1 punct procentual, atingând un nivel de 4,45 milioane tone.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. Producția (în tone) | 4 300 000 | 4 500 000 | 4 300 000 | 4 400 000 | 4 450 000 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 105 | 100 | 102 | 103 |

Producția IC utilizată pentru transferuri captive | 800 000 | 800 000 | 800 000 | 900 000 | 900 000 |

% din producția totală | 19,3% | 18,5% | 19,5% | 20,6% | 20,2% |

Sursă: Reclamanți, răspunsuri la chestionarele privind eșantionarea și răspunsuri la chestionare verificate

(b) Capacitate și rate de utilizare a capacității

(86) Capacitatea de producție a crescut ușor (cu 5%) între 2002 și PAR. Având în vedere volumul stabil al producției, utilizarea capacității rezultată a scăzut ușor, de la un nivel de 84% în anul 2002 la unul de 81% în PAR. Cu toate acestea, utilizarea capacității pentru acest tip de producție și industrie poate fi afectată de producția de alte produse care pot fi produse cu același echipament de producție și, în consecință, este considerată ca fiind un indicator de prejudiciu mai puțin important.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. - Capacitatea de producție (în tone) | 5 100 000 | 5 200 000 | 5 200 000 | 5 400 000 | 5 360 000 |

Indice (2002=100) | 100 | 101 | 101 | 106 | 105 |

I.C. - Capacitatea de utilizare | 84% | 88% | 84% | 81% | 81% |

Indice (2002=100) | 100 | 104 | 100 | 96 | 96 |

(c) Stocuri

(87) Nivelul stocurilor finale ale industriei comunitare a fost stabil între 2002 și 2004 și a crescut accentuat (cu 24 de puncte procentuale în 2005 și cu încă 13 puncte procentuale la finalul PAR). Cu toate acestea, deoarece ureea utilizată pentru aplicațiile captive este depozitată cu produsul vândut pe piața liberă, nivelul stocurilor este considerat ca fiind un indicator de prejudiciu mai puțin important. De asemenea, trebuie reținut faptul că finalul PAR coincide cu începutul vânzărilor de sezon.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. - Stocuri finale (în tone) | 250 000 | 240 000 | 260 000 | 320 000 | 350 000 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 94 | 103 | 127 | 140 |

(d) Volumul vânzărilor

(88) Vânzările realizate de industria comunitară pe piața comunitară au scăzut ușor, cu 3% între 2002 și PAR.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. - Volumul vânzărilor la nivelul CE (în tone) | 3 150 000 | 3 240 000 | 3 050 000 | 3 000 000 | 3 070 000 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 103 | 97 | 95 | 97 |

(e) Cota de piață

(89) Cota de piață deținută de industria comunitară a scăzut, de asemenea, moderat între 2002 și PAR, trecând de la 36,5% la 34,3%.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

Cota de piață a industriei comunitare | 36,5% | 36,3% | 34,1% | 33,8% | 34,3% |

Indice (2002 = 100) | 100 | 99 | 93 | 93 | 94 |

(f) Creșterea economică

(90) De-a lungul perioadei examinate, industria comunitară a pierdut o mică parte din cota sa de piață pe o piață stabilă. Cota de piață pierdută de industria comunitară nu a fost preluată de importurile celor patru țări în cauză, care au înregistrat o scădere de la 5,8% la 4,4% a cotei lor de piață între 2002 și PAR.

(g) Ocuparea forței de muncă

(91) Nivelul ocupării forței de muncă din industria comunitară a scăzut cu 6% între 2002 și PAR, odată cu o ușoară creștere a producției, reflectând astfel preocuparea industriei comunitare de a-și spori în permanență productivitatea și competitivitatea.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. - Locuri de muncă – produsul în cauză | 1 235 | 1 230 | 1 155 | 1 160 | 1 165 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 100 | 94 | 94 | 94 |

(h) Productivitatea

(92) Productivitatea anuală pe lucrător angajat în industria comunitară a crescut cu 6% între 2002 și PAR, indicând astfel impactul pozitiv combinat pe care îl au ocuparea redusă a forței de muncă și creșterea producției în industria comunitară.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

I.C. - Productivitate(tone pe angajat) | 3 500 | 3 700 | 3 745 | 3 765 | 3 735 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 106 | 107 | 108 | 107 |

(i) Amploarea marjei de dumping

(93) În ceea ce privește impactul asupra industriei comunitare a amplorii marjei de dumping reale în PAR, având în vedere faptul că (i) volumul importurilor din Belarus, Ucraina și Libia se află sub nivelurile de minimis ; ii) importurile din Croația erau stabile, la prețuri crescute în conformitate cu prețurile de vânzare din UE; și (iii) situația financiară globală a industriei comunitare era foarte bună, acest impact nu este considerat ca fiind semnificativ, iar indicatorul nu prezintă importanță.

(j) Redresarea în urma efectelor dumping-ului anterior

(94) Indicatorii examinați anterior și în ceea ce urmează arată în mod clar o îmbunătățire semnificativă a situației economice și financiare a industriei comunitare.

4.3. Date privind producătorii comunitari care au constituit eșantionul reprezentativ

(a) Prețuri de vânzare și factori care afectează prețurile de pe piața internă

(95) Prețul mediu net de vânzare al producătorilor din industria comunitară care au constituit eșantionul reprezentativ a crescut în mod semnificativ începând cu 2004 până la PAR, reflectând creșterea constantă și continuă a costului materiei prime și condițiile favorabile dominante de pe piața internațională privind ureea, în cursul aceleiași perioade.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

PE – Prețul unitar pe piața CE (EUR/tonă) | 138 | 149 | 164 | 189 | 207 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 108 | 120 | 138 | 151 |

(b) Salarii

(96) Între 2002 și PAR, salariul mediu pe angajat a crescut cu 13%, astfel cum indică tabelul de mai jos. Având în vedere rata inflației și ocuparea redusă a forței de muncă per ansamblu, această creștere a salariilor este considerată a fi moderată.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

P.E. - Costul anual al forței de muncă pe angajat (în mii EUR) | 44,2 | 47,2 | 47,1 | 48,6 | 49,9 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 107 | 107 | 110 | 113 |

(c) Investiții

(97) Investițiile anuale în produsul similar realizate de cei patru producători care au constituit eșantionul reprezentativ s-au dezvoltat în mod pozitiv în perioada examinată, și anume au crescut cu 74 %, deși au prezentat unele fluctuații. Aceste investiții vizau în principal modernizarea utilajelor și cerințe de mediu. Acest lucru confirmă eforturile industriei comunitare de a-și îmbunătăți în permanență productivitatea și competitivitatea. Rezultatele sunt vizibile în evoluția productivității, care a crescut semnificativ (a se vedea considerentul (92) de mai sus) în cursul aceleași perioade.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

P.E. - Investiții nete (în mii EUR) | 20 493 | 11 095 | 31 559 | 40 001 | 35 565 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 54 | 154 | 195 | 174 |

(d) Rentabilitatea și randamentul investițiilor

(98) Rentabilitatea producătorilor care au constituit eșantionul reprezentativ indică o îmbunătățire semnificativă între 2002 și 2005, când a atins un nivel de peste 19% din valoarea vânzărilor. O creștere constantă a prețului gazelor naturale, la începutul lui 2006, a redus rezultatul la 10,7% pe parcursul PAR. În această privință, se poate observa că, în ancheta inițială, a fost stabilită o marjă a profitului de 8% care poate fi atinsă în absența unui dumping prejudicios. Randamentul investițiilor, exprimat ca reprezentând profitul în procente din valoarea contabilă netă a investiției, a urmat în linii mari tendința de rentabilitate pe parcursul întregii perioade în cauză.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

PE – Rentabilitatea vânzărilor CE către clienți independenți (% din vânzările nete) | 4,6% | 11,1% | 18,4% | 19,3% | 10,7% |

Indice (2002 = 100) | 100 | 241 | 400 | 419 | 233 |

PE-RI - (profitul ca % din valoarea contabilă netă a investiției) | 10,7% | 31,0% | 48,8% | 51,1% | 29,4% |

Indice (2002 = 100) | 100 | 290 | 456 | 477 | 275 |

(e) Fluxul de lichidități și capacitatea de a mobiliza capital

(99) Fluxul de lichidități a crescut considerabil între 2002 și 2005 și a scăzut constant în cursul PAR. Această evoluție este în conformitate cu rentabilitatea per ansamblu în decursul perioadei examinate.

2002 | 2003 | 2004 | 2005 | PAR |

P.E. - Flux de lichidități (000 EUR) | 38 534 | 60 289 | 92 671 | 111 722 | 58 912 |

Indice (2002 = 100) | 100 | 156 | 240 | 290 | 153 |

(100) Ancheta nu a evidențiat dificultăți de mobilizare a capitalurilor întâlnite de producătorii comunitari care au constituit eșantionul reprezentativ.

5. Concluzie

(101) Între anul 2002 și PAR, cota de piață a industriei comunitare a scăzut ușor, împreună cu volumul de vânzări pe piața comunitară. Cu toate acestea, situația generală a industriei comunitare s-a îmbunătățit pe parcursul perioadei examinate.

(102) Aproape toți ceilalți indicatori ai prejudiciului, cu excepția creșterii volumului stocurilor, au evoluat în mod pozitiv: volumul producției și prețurile unitare de vânzare ale industriei comunitare au crescut iar rentabilitatea s-a aflat, după 2002, la un nivel mult mai ridicat față de nivelul de profit stabilit ca profit țintă în ancheta inițială.

(103) Randamentul investițiilor și fluxul de lichidități au evoluat, de asemenea, în mod pozitiv. Salariile au înregistrat o evoluție moderată, iar industria comunitară a continuat să investească. Productivitatea a crescut, de asemenea, considerabil, reflectând evoluția pozitivă a producției și eforturile industriei comunitare de a o îmbunătăți prin investiții.

(104) Solicitantul a susținut că cerințele legate de rentabilitatea pe termen lung, măsurată în termeni de profit obținut din vânzări, ar trebui să se situeze în domeniul industriei ureei la un nivel de 25 % după impozitare. Acest lucru ar reprezenta un profit pe cifra de afaceri de 36%, înainte de impozitare. Solicitantul a invocat faptul că acest lucru este justificat de costurile de construcție a unui nou complex de producție de amoniu/uree, ceea ce ar necesita un randament al investițiilor de 11% (considerat a fi echivalent cu profitul pe cifra de afaceri de 36%, înainte de impozitare). De reținut, în acest sens, faptul că solicitantul nu a invocat niciodată o marjă de profit atât de ridicată în cadrul acestei proceduri, iar ancheta inițială a stabilit că poate fi obținută o marjă de profit de 8% în lipsa dumpingului prejudiciabil. În plus, Tribunalul de Primă Instanță a confirmat, în hotărârea sa privind Cauza T-210/95, că "… marja de profit, care urmează să fie utilizată de către Consiliu în momentul calculării prețului țintă, înlăturând prejudiciul în cauză, trebuie limitată la marja de profit pe care industria comunitară ar putea conta în condiții normale de concurență, în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping." [9] În cadrul aceleiași cauze, tribunalul a confirmat că "…(un) argument(ul) potrivit căruia marja de profit, care urmează să fie utilizată de către instituțiile comunitare, trebuie să fie marja necesară garantării supraviețuirii industriei comunitare și/sau a unui randament adecvat pe capital, nu dispune de niciun temei în regulamentul de bază."

(105) Solicitantul a susținut în continuare că, în cazul industriei îngrășămintelor, profitul obținut din vânzări nu reprezintă un indicator adecvat al prejudiciului în ceea ce privește profitul, și că randamentul capitalului investit și/sau randamentul investițiilor sunt mai adecvate din punct de vedere calitativ pentru o astfel de evaluare. În continuare, s-a susținut că, pe baza ultimilor indicatori, industria comunitară a suferit prejudicii.

(106) Având în vedere caracteristicile specifice industriei îngrășămintelor (între altele sau de exemplu, deoarece necesită investiții masive de capital) și natura pieței îngrășămintelor (volatilitatea prețurilor materiilor prime și a prețurilor produsului final), este stabilit faptul că profitul din vânzări, în sine însuși, s-ar putea să nu fie neapărat cel mai bun indicator în ceea ce privește rentabilitatea și că ar trebui să fie complementat de alți indicatori cum ar fi randamentul capitalului investit și randamentul investițiilor. Cu toate acestea, solicitantul nu a prezentat nicio dovadă conform căreia, în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping, industria comunitară ar fi putut să obțină un randament la nivelul solicitat. Totodată, solicitantul nu a demonstrat ce marjă de profit ar fi putut fi obținută de către industria comunitară în lipsa importurilor care fac obiectul unui dumping. Prin urmare, această cerere a fost respinsă.

(107) Prin urmare, se conchide că nu există o continuare a prejudiciului material pentru industria comunitară.

F. PROBABILITATEA REAPARIțIEI PREJUDICIULUI

1. Generalități

(108) Întrucât nu a continuat prejudicierea materială provocată de importurile originare din țara în cauză, analiza s-a axat pe probabilitatea reapariției prejudiciului în cazul abrogării măsurilor. În această privință, au fost analizați doi parametri principali: (i) volumele posibile de export și prețurile practicate de țările în cauză și (ii) efectul acestor volume și a prețurilor estimate din țările în cauză asupra industriei comunitare.

(109) Analiza s-a efectuat în raport cu un context general al pieței caracterizată de menținerea unor prețuri și profituri mari nu doar în Comunitate ci în întreaga lume. La un nivel mai general, acest lucru se datorează cererii care depășește oferta. Nu există indicații conform cărora un astfel de context general va varia semnificativ pe termen scurt spre mediu.

2. Volumele și prețurile posibile de export ale țărilor în cauză

(110) După cum s-a afirmat anterior, producătorii-exportatori din Ucraina pot să exporte, în cel mai bun caz, aproximativ 375 000 de tone suplimentare de uree către Comunitate, în cazul în care măsurile expiră. Cifrele pentru Libia și Belarus indică cel mult 140 000 și 150 000 tone respectiv. În mod similar, cifrele în cazul Croației nu se așteaptă să crească în mod semnificativ de la nivelul actual.

(111) Prețurile de export către Comunitate și țări terțe au fost analizate mai sus. Împreună cu condițiile de piață descrise mai jos și evoluția probabilă a principalilor determinanți ai costului cum ar fi gazele naturale, această analiză indică faptul că prețurile la export vor rămâne mari. Astfel, nu se poate conchide că prețurile se vor situa sub prețul sau costul industriei comunitare.

3. Impactul asupra industriei comunitare a volumelor planificate de export și efectele asupra prețului în cazul abrogării măsurilor

(112) Este prevăzută o creștere semnificativă a pieței ureei în anii următori, atât în Comunitate[10]. cât și în lumea întreagă, în special datorită producției agricole crescute (pentru aplicațiile în domeniul biocarburanților) și, de asemenea, datorită utilizării industriale în creștere a AdBlue[11]. De exemplu, previziunile pentru piețele agricole din Uniunea Europeană 2007-2014, publicate de către Direcția Generală Agricultură în iulie 2007, confirmă faptul că producția de cereale va crește probabil cu până la 20%, în această perioadă. Evaluarea solicitantului sugerează o creștere de 10%. În plus, la finalul lui septembrie 2007, Regulamentul (CE) nr. 1107/2007[12] al Consiliului a stabilit o derogare de la retragerea terenurilor din circuitul agricol pentru anul 2008. Creșterea prevăzută a pieței comunitare (aproximativ 1 milion de tone suplimentare) poate depăși maximul de volum probabil pe care țările exportatoare l-ar putea exporta în Comunitate. Prin urmare, nu se așteaptă ca din aceste exporturi suplimentare să rezulte dezechilibre majore în ceea ce privește volumul, nu în ultimul rând deoarece diferența dintre potențialul maxim al producției comunitare și consum este estimată la aproximativ 2 milioane de tone și nu există niciun indiciu conform căruia această diferență va fi compensată prin alte exporturi (printre altele cele originare din Rusia, după cum este prezentat în Regulamentul (CE) nr. 907/2007 al Consiliului) astfel încât oferta excedentară să scadă prețurile pieței.

(113) Având în vedere cele menționate anterior, nu este probabil ca industria comunitară să fie nevoită să scadă vânzările, producția sau prețurile sale într-o asemenea măsură încât rentabilitatea și poziția ei generală să fie afectate semnificativ. Prin urmare, este probabil ca profiturile să se mențină la nivelul actual, reflectând condițiile favorabile dominante de pe piață, în special începând cu 2004 și până la PAR.

4. Concluzie privind probabilitatea unei reapariții a prejudiciului

(114) Având în vedere cele menționate anterior, nu se poate concluziona că există posibilitatea să se aducă din nou un prejudiciu industriei comunitare, în cazul abrogării măsurilor existente.

H. MĂSURI ANTIDUMPING

(115) Toate părțile au fost informate cu privire la datele și considerentele esențiale în baza cărora se intenționează recomandarea abrogării măsurilor existente. Părților li s-a acordat, de asemenea, un termen pentru a-și prezenta observațiile în urma prezentei comunicări. Nu a fost primit niciun comentariu care să poată modifica concluziile prezentate mai sus.

(116) Prin urmare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, măsurile antidumping privind importurile de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina ar trebui abrogate, iar procedura ar trebui încheiată.

(117) Având în vedere circumstanțele descrise anterior, adică denaturările semnificative în structura costului și/sau în operațiunile de export efectuate de exportatori din toate cele patru țări în cauză, este necesară o monitorizare îndeaproape a evoluției importurilor de uree originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina în scopul facilitării acționării rapide și în mod adecvat, dacă este cazul.

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Taxa antidumping la importurile de uree, chiar în soluție apoasă, încadrată la codurile CN 3102 10 10 și 3102 10 90, originară din Belarus, Croația, Libia și Ucraina, se abrogă și procedura privind aceste importuri se încheie.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și este direct aplicabil în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, […]

Pentru Consiliu

Președintele […]

[1] JO L 56, 6.3.1996, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 2117/2005 (JO L 340, 23.12.2005, p. 17).

[2] JO L 17, 19.1.2002, p.1

[3] JO C 93, 21.4.2006, p.6

[4] JO C 316, 22.12.2006, p. 13.

[5] JO C 105, 4.5.2006, p. 12.

[6] JO L 127, 9.5.2001, p. 11.

[7] JO L 198, 31.7.2007, p. 4.

[8] JO L 198, 31.07.2007, p. 4.

[9] Cauza T-210/95 EFMA/Consiliu (1195) ECR II-3291, punctul 60.

[10] Sursă: "Global fertilisers and raw materials supply and supply/demand balances (Oferta de îngrășăminte și materie primă la nivel mondial și echilibrul ofertă/cerere): 2005-2009", A05/71b, iunie 2005, Asociația internațională a industriei îngrășămintelor 'IFA'.

[11] AdBlue este o marcă comercială înregistrată de soluție de uree apoasă (32,5%) și este utilizată într-un proces numit reducere catalitică selectivă în vederea reducerii emisiilor de oxizi de azot din eșapamentul autovehiculelor pe motorină.

[12] JO L 253, 28.9.2007, p.1