52008PC0023

Propunere de directivă …/…/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia juridică a programelor pentru calculator (Versiune codificată) /* COM/2008/0023 final - COD 2008/0019 */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 28.1.2008

COM(2008) 23 final

2008/0019 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ …/…/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind protecţia juridică a programelor pentru calculator (Versiune codificată)

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1. În contextul unei Europe a cetăţenilor, Comisia acordă o mare importanţă simplificării şi clarităţii dreptului comunitar în scopul de a-l face mai lizibil şi mai accesibil cetăţeanului, oferindu-i astfel posibilităţi sporite de a face uz de drepturile specifice care îi sunt conferite.

Dar acest obiectiv nu va putea fi atins atât timp cât va persista un număr mult prea mare de dispoziţii care, fiind modificate de nenumărate ori şi adeseori în mod substanţial, se găsesc dispersate parte în actul originar, parte în actele modificatoare ulterioare. Astfel, pentru a identifica dispoziţiile în vigoare, este necesară o muncă de cercetare şi de comparare a unui număr mare de acte.

Prin urmare, claritatea şi transparenţa dreptului comunitar depind şi de codificarea legislaţiei adeseori modificată.

2. La 1 aprilie 1987, Comisia a dat instrucţiuni[1] serviciilor sale de a realiza codificarea tuturor actelor legislative cel mai târziu după a zecea lor modificare, menţionând că este vorba despre o cerinţă minimală şi că, în vederea clarităţii şi a bunei înţelegeri a legislaţiei comunitare, serviciile responsabile ar trebui să codifice textele la intervale şi mai scurte.

3. Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Edimbourg, din decembrie 1992, au confirmat aceste imperative[2], subliniind importanţa codificării care asigură o securitate juridică în ceea ce priveşte dreptul aplicabil la un moment dat în legătură cu o problemă specifică.

Codificarea trebuie realizată respectând cu stricteţe procesul legislativ comunitar normal.

Întrucât nicio modificare de substanţă nu poate fi introdusă în actele care fac obiectul codificării , Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au convenit, prin acordul interinstituţional din 20 decembrie 1994, că, în vederea adoptării rapide a actelor codificate, ar putea fi utilizată o procedură accelerată.

4. Obiectul prezentei propuneri este codificarea Directivei 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecţia juridică a programelor pentru calculator[3]. Noua directivă se substituie diverselor acte care îi sunt încorporate[4]; prezenta propunere păstrează în totalitate conţinutul actelor astfel codificate şi se limitează la a le regrupa, aducând numai modificările de formă cerute de însăşi operaţia de codificare.

5. Prezenta propunere de codificare a fost elaborată pe baza unei consolidări prealabile a textului Directivei 91/250/CEE şi a actelor care o modifică, în toate limbile oficiale, efectuată prin intermediul unui sistem informatic , de către Oficiul Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene. În cazul articolelor renumerotate, corelaţia între vechea numerotare şi cea nouă este prezentată în tabelul de corespondenţă din anexa II la directiva codificată.

ê 91/250/CEE (adaptat)

2008/0019 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ …/…/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

din […]

privind protecţia juridică a programelor pentru calculator

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul Ö 95 Õ,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[5],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[6],

întrucât:

ê

1. Directiva 91/250/CEE a Consiliului din 14 mai 1991 privind protecţia juridică a programelor pentru calculator[7] a fost modificată în mod substanţial[8]. Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice directiva menţionată.

ê 91/250/CEE considerent 2

2. Crearea de programe pentru calculator necesită utilizarea unor resurse umane, tehnice şi financiare considerabile, în timp ce există posibilitatea de a le copia la un cost mult inferior celui pe care îl presupune o concepţie autonomă.

ê 91/250/CEE considerent 3

3. Programele pentru calculator joacă un rol din ce în ce mai important în numeroase sectoare industriale, iar tehnologia informatică poate fi aşadar considerată ca fiind de o importanţă fundamentală pentru dezvoltarea industrială a Comunităţii.

ê 91/250/CEE considerent 4 (adaptat)

4. Anumite diferenţe care caracterizează protecţia juridică a programelor pentru calculator asigurată acordată prin legislaţiile statelor membre au efecte negative directe asupra funcţionării pieţei Ö interne Õ în ceea ce priveşte programele pentru calculator.

ê 91/250/CEE considerent 5 (adaptat)

5. Neconcordanţele existente care au astfel de efecte trebuie eliminate şi trebuie împiedicată apariţia unora noi, în timp ce este permisă eliminarea sau împiedicarea apariţiei celor care nu aduc atingere în mod semnificativ funcţionării pieţei Ö interne Õ.

ê 91/250/CEE considerent 6

6. Cadrul juridic comunitar privind protecţia programelor pentru calculator poate aşadar, într-o primă etapă, să se limiteze la a stabili că statele membre trebuie să acorde protecţie în temeiul dreptului de autor programelor pentru calculator ca opere literare şi, mai departe, să stabilească beneficiarii şi obiectul protecţiei, drepturile exclusive pe care le pot invoca persoanele protejate pentru a autoriza sau a interzice anumite acte, precum şi durata protecţiei.

ê 91/250/CEE considerent 7

7. În înţelesul prezentei directive, noţiunea „program pentru calculator” include programe, indiferent de forma acestora, inclusiv cele care sunt încorporate în hardware. Această noţiune include, de asemenea, lucrările de concepţie pregătitoare care au drept scop dezvoltarea unui program, cu condiţia ca acestea să fie de natură să permită realizarea unui program pentru calculator într-un stadiu ulterior.

ê 91/250/CEE considerent 8

8. Criteriile aplicate pentru a stabili dacă un program pentru calculator constituie sau nu o operă originală nu trebuie să cuprindă nicio evaluare a calităţii sau a valorii estetice a programului.

ê 91/250/CEE considerent 9

9. Comunitatea se angajează pe deplin să promoveze standardizarea internaţională.

ê 91/250/CEE considerentele 10, 11 şi 12

10. Funcţia unui program pentru calculator are menirea de a comunica şi a opera cu alte componente ale unui sistem informatic şi cu utilizatorii. În acest scop, o legătură logică şi, dacă este cazul, fizică de interconexiune şi interacţiune este necesară pentru a permite deplina funcţionare a tuturor elementelor software şi hardware cu alte componente software şi hardware, precum şi cu utilizatorii. Părţile programului care asigură interconexiunea şi interactivitatea între elementele software şi hardware sunt cunoscute în general ca „interfeţe”. Interconexiunea şi interacţiunea funcţională sunt denumite în general „interoperabilitate”; această interoperabilitate poate fi definită ca fiind capacitatea de a schimba informaţii şi de a utiliza reciproc informaţiile schimbate.

ê 91/250/CEE considerentele 13, 14 şi 15

11. Pentru evitarea oricărei ambiguităţi, se impune precizarea că doar expresia unui program pentru calculator este protejată şi că ideile şi principiile care se află la baza diferitelor elemente ale unui program, inclusiv cele care stau la baza interfeţelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive. În conformitate cu acest principiu al dreptului de autor, în măsura în care la baza logicii, algoritmelor şi limbajelor de programare stau idei şi principii, acestea din urmă nu sunt protejate în temeiul prezentei directive. În conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa statelor membre, precum şi cu convenţiile internaţionale privind dreptul de autor, exprimarea acestor idei şi principii trebuie să fie protejată prin dreptul de autor.

ê 91/250/CEE considerent 16

12. În înţelesul prezentei directive, „închiriere” înseamnă punerea la dispoziţie a unui program pentru calculator sau a unei copii a acestuia în vederea utilizării pe o perioadă limitată şi în scopuri lucrative. Acest termen nu include împrumuturile publice, care rămân, în consecinţă, în afara domeniului de aplicare a prezentei directive.

ê 91/250/CEE considerentele 17 şi 18 (adaptat)

13. Drepturile exclusive ale autorului de a împiedica reproducerea neautorizată a operei acestuia Ö ar trebui Õ supuse unei excepţii limitate în cazul unui program pentru calculator, pentru a permite reproducerea necesară din punct de vedere tehnic utilizării programului de către dobânditorul său legal. Aceasta înseamnă că actele de încărcare şi de rulare necesare utilizării unei copii a programului dobândit legal, precum şi corectarea erorilor acestuia, nu pot fi interzise prin contract. În absenţa clauzelor contractuale specifice, inclusiv în cazul vânzării unei copii a programului, orice alt act necesar utilizării copiei unui program poate fi întreprins, în conformitate cu scopul prevăzut, de către un dobânditor legal al acestei copii.

ê 91/250/CEE considerent 19

14. Persoana care se bucură de dreptul de a utiliza un program pentru calculator nu trebuie împiedicată de la realizarea actelor necesare pentru analizarea, studierea sau testarea funcţionării programului, cu condiţia ca aceste acte să nu aducă atingere drepturilor de autor asupra programului.

ê 91/250/CEE considerentele 20, 21, 22, 23 şi 24 (adaptat)

15. Reproducerea, traducerea, adaptarea sau transformarea neautorizată a formei codului în care a fost furnizată copia unui program pentru calculator constituie o atingere a drepturilor exclusive ale autorului. În anumite circumstanţe, reproducerea codului unui program pentru calculator sau a unei traduceri a formei sale se pot dovedi indispensabile pentru obţinerea informaţiei necesare interoperabilităţii unui program creat în mod independent de alte programe. Trebuie avut în vedere că, numai în aceste împrejurări bine precizate, realizarea unor acte de reproducere şi de traducere de către sau în numele unei persoane având dreptul de utilizare a copiei programului este legitimă şi conformă bunelor practici şi nu este, aşadar, considerată necesară autorizarea titularului dreptului de autor. Unul dintre obiectivele acestei excepţii este de a permite interconexiunea tuturor elementelor unui sistem informatic, inclusiv pe cele ale diferiţilor fabricanţi, pentru ca acestea să poată funcţiona împreună. O astfel de excepţie de la drepturile exclusive ale autorului nu poate fi aplicată astfel încât să aducă atingere intereselor legitime ale titularului dreptului sau unei exploatări normale a programului.

ê 91/250/CEE considerent 25 (adaptat)

16. Ö În conformitate Õ cu dispoziţiile Ö Directivei 2006//116/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind protecţia drepturilor de autor şi a anumitor drepturi conexe[9] Õ, durata protecţiei trebuie să fie egală cu durata de viaţă a autorului plus Ö şaptezeci Õ de ani începând cu data de 1 ianuarie a anului care urmează după decesul său sau, iar în cazul unei opere anonime sau publicate sub pseudonim, Ö şaptezeci Õ de ani începând cu data de 1 ianuarie al anului care urmează celui în cursul căruia opera a fost Ö adusă la cunoştinţa publicului în mod legal Õ.

ê 91/250/CEE considerent 26 (adaptat)

17. Protecţia programelor pentru calculator în temeiul legislaţiei privind dreptul de autor nu trebuie să aducă atingere, atunci când este cazul, aplicării altor forme de protecţie. Cu toate acestea, orice clauză contractuală contrară Ö dispoziţiilor prezentei directive privind decompilarea Õ sau excepţiilor prevăzute Ö în prezenta directivă privind realizarea unei copii de rezervă sau analiza, studiul sau testarea funcţionării unui program Õ trebuie să fie nulă de drept.

ê 91/250/CEE considerent 27 (adaptat)

18. Dispoziţiile prezentei directive nu aduce atingere aplicării normelor de concurenţă în temeiul articolelor Ö 81 Õ şi Ö 82 Õ din tratat, dacă un furnizor care deţine o poziţie dominantă refuză să pună la dispoziţie informaţiile necesare pentru interoperabilitate, astfel cum este definită aceasta prin prezenta directivă.

ê 91/250/CEE considerent 28

19. Dispoziţiile prezentei directive nu trebuie să aducă atingere cerinţelor specifice ale dreptului comunitar deja adoptate în materie de publicare de interfeţe în sectorul telecomunicaţiilor, sau deciziilor Consiliului privind standardizarea în domeniul tehnologiilor informatice şi de telecomunicaţii.

ê 91/250/CEE considerent 29

20. Prezenta directivă nu aduce atingere derogărilor prevăzute prin legislaţiile interne, în aplicarea Convenţiei de la Berna, privind punctele care nu intră sub incidenţa prezentei directive.

ê

21. Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern a directivelor menţionate în anexa I, partea B,

ê 91/250/CEE

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

Obiectul protecţiei

(1) În conformitate cu dispoziţiile prezentei directive, statele membre protejează programele pentru calculator, prin dreptul de autor, ca fiind opere literare în înţelesul Convenţiei de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice. În înţelesul prezentei directive, noţiunea „program pentru calculator” include materialul de concepţie pregătitor.

(2) Protecţia în conformitate cu prezenta directivă se aplică oricărei forme de exprimare a unui program pentru calculator. Ideile şi principiile care se află la baza unui element al oricărui program pentru calculator, inclusiv cele care se află la baza interfeţelor sale, nu sunt protejate de dreptul de autor în temeiul prezentei directive.

(3) Un program pentru calculator este protejat dacă este original, în sensul că reprezintă înţelesul în care acesta reprezintă o creaţie intelectuală proprie autorului. Niciun alt criteriu nu se aplică pentru a stabili dacă acesta poate beneficia de protecţie.

ê 91/250/CEE (adaptat)

Ö (4) Dispoziţiile prezentei directive se aplică în egală măsură programelor pentru calculator create înainte de 1 ianuarie 1993, fără a aduce atingere contractelor încheiate şi drepturilor dobândite înainte de această dată. Õ

ê 91/250/CEE

Articolul 2

Calitatea de autor al programului

(1) Autorul unui program pentru calculator reprezintă persoana fizică sau grupul de persoane fizice care au creat programul sau, dacă legislaţia statului membru în cauză permite acest lucru, persoana juridică desemnată de legislaţia respectivă ca fiind titularul dreptului.

Dacă operele colective sunt recunoscute de legislaţia unui stat membru, persoana care, conform legislaţiei statului membru respectiv, a creat opera este considerată a fi autorul.

(2) În cazul unui program pentru calculator creat în comun de un grup de persoane fizice, drepturile exclusive sunt deţinute în comun de aceste persoane.

(3) Dacă un program pentru calculator este creat de un angajat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu sau în conformitate cu instrucţiunile angajatorului său, numai angajatorul este abilitat să-şi exercite toate drepturile patrimoniale aferente programului pentru calculator astfel creat, cu excepţia unor clauze contractuale contrare.

Articolul 3

Beneficiarii protecţiei

Protecţia este acordată tuturor persoanelor fizice sau juridice care pot beneficia de protecţie în temeiul legislaţiei interne privind drepturile de autor care se aplică operelor literare.

Articolul 4

Acte restricţionate

(1) Sub rezerva articolelor 5 şi 6, drepturile exclusive ale titularului în înţelesul articolului 2 cuprind dreptul de a efectua sau de a autoriza:

(a) reproducerea permanentă sau provizorie a unui program pentru calculator, în totalitate sau parţial, prin orice mijloc şi sub orice formă. În măsura în care încărcarea, prezentarea, rularea, transmiterea sau stocarea programului pentru calculator necesită o astfel de reproducere a programului, aceste acte de reproducere sunt supuse autorizării de către titularul dreptului;

(b) traducerea, adaptarea, dispunerea şi orice altă transformare a programului pentru calculator şi reproducerea rezultatelor acestor acte, fără a aduce atingere drepturilor persoanei care transformă programul pentru calculator;

(c) orice formă de distribuţie publică, inclusiv închirierea originalului sau a copiilor unui program pentru calculator.

(2) Prima vânzare a copiei unui program pentru calculator în cadrul Comunităţii de către titularul dreptului sau cu consimţământul acestuia epuizează dreptul de distribuţie a acestei copii în Comunitate, cu excepţia dreptului de a controla închirierile ulterioare ale programului pentru calculator sau ale unei copii a acestuia.

Articolul 5

Excepţii de la actele restricţionate

(1) În absenţa unor clauze contractuale speciale, nu necesită autorizarea de către titular actele prevăzute la articolul 4 alineatul (1) literele (a) şi (b), în cazul în care aceste acte sunt necesare pentru a permite dobânditorului legal să utilizeze programul pentru calculator conform destinaţiei sale, inclusiv pentru a corecta erorile.

(2) Realizarea unei copii de rezervă de către o persoană care are dreptul de utilizare a programului pentru calculator nu poate fi împiedicată prin contract, în măsura în care aceasta este necesară pentru utilizarea respectivă.

(3) Persoana care are dreptul să utilizeze o copie a unui program pentru calculator poate, fără autorizarea titularului dreptului, să analizeze, să studieze sau să testeze funcţionarea programului în vederea identificării ideilor şi principiilor care stau la baza oricărui element al programului, atunci când efectuează oricare dintre actele de încărcare, prezentare, rulare, transmitere sau stocare a programului pentru calculator pe care aceasta are dreptul să îl realizeze.

Articolul 6

Decompilare

(1) Autorizarea de către titular nu este necesară atunci când reproducerea codului şi traducerea formei acestui cod în înţelesul articolului 4 alineatul (1) literele (a) şi (b) este indispensabilă pentru obţinerea informaţiilor necesare interoperabilităţii unui program pentru calculator creat în mod independent de alte programe şi sub rezerva ca următoarele condiţii să fie îndeplinite:

(a) aceste acte sunt realizate de beneficiarul licenţei sau de o altă persoană care are dreptul de utilizare a copiei unui program sau în numele acestora de către o persoană autorizată în acest scop;

(b) informaţiile necesare pentru realizarea interoperabilităţii nu au fost anterior puse, în mod simplu şi rapid, la dispoziţia persoanelor menţionate la litera (a);

(c) aceste acte sunt limitate la părţi din programul original, necesare pentru realizarea acestei interoperabilităţi.

(2) Dispoziţiile alineatului (1) nu permit ca informaţiile obţinute în temeiul aplicării sale:

(a) să fie utilizate în alte scopuri decât realizarea interoperabilităţii programului pentru calculator creat în mod independent;

(b) să fie comunicate unor terţi, cu excepţia cazului în care acest lucru se dovedeşte necesar interoperabilităţii programului de calculator creat în mod independent;

(c) să fie utilizate pentru dezvoltarea, producerea sau comercializarea unui program pentru calculator a cărui expresie este în mod fundamental similară sau pentru orice alt act care încalcă dreptul de autor.

(3) În conformitate cu dispoziţiile Convenţiei de la Berna privind protecţia operelor literare şi artistice, prezentul articol nu poate fi interpretat astfel încât să permită aplicarea sa într-un mod care aduce atingere în mod nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului sau exploatării normale a programului pentru calculator.

Articolul 7

Măsuri speciale de protecţie

ê 91/250/CEE (adaptat)

(1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor articolelor 4, 5 şi 6, statele membre iau, în conformitate cu legislaţiile lor interne, măsuri adecvate împotriva persoanelor care săvârşesc unul din Ö următoarele acte Õ:

ê 91/250/CEE

(a) punerea în circulaţie a copiei unui program pentru calculator cunoscând sau având motive întemeiate să cunoască că este contrafăcută;

(b) deţinerea în scopuri comerciale a copiei unui program pentru calculator cunoscând sau având motive întemeiate să cunoască că este contrafăcută;

(c) punerea în circulaţie sau deţinerea în scopuri comerciale a oricărui mijloc având drept unic scop facilitarea eliminării neautorizate sau neutralizarea oricărui dispozitiv tehnic care poate fi instalat pentru protejarea unui program pentru calculator.

(2) Orice copie ilegală contrafăcută a unui program pentru calculator poate fi confiscată în conformitate cu legislaţia statului membru respectiv.

(3) Statele membre pot să prevadă sechestrul oricăror mijloace menţionate la alineatul (1) litera (c).

Articolul 8

Menţinerea altor prevederi legale

ê 91/250/CEE (adaptat)

Dispoziţiile prezentei directive nu aduc atingere celorlalte prevederi legale, cum ar fi mai ales cele privind brevetele, mărcile, concurenţa neloială, secretul comercial, protecţia semiconductoarelor sau dreptul contractual.

Orice clauză contractuală contrară articolului 6 sau contrară excepţiilor prevăzute la articolul 5 alineatele (2) şi (3) este nulă de drept.

Articolul 9

Ö Comunicare Õ

Comisiei îi sunt comunicate de statele membre textele dispoziţiilor de drept intern Ö adoptate Õ în domeniul reglementat de prezenta directivă.

ê

Articolul 10

Abrogare

Directiva 91/250/CEE astfel cum a fost modificată prin directiva menţionată în anexa I, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în dreptul naţional a directivelor menţionate în anexa I, partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa II.

Articolul 11

Intrarea în vigoare

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

ê 91/250/CEE (adaptat)

Articolul 12

Ö Destinatari Õ

ê 91/250/CEE

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

[…] […]

é

ANEXA I

Partea A

Directiva abrogată şi modificările ulterioare (menţionate la articolul 10)

Directiva 91/250/CEE a Consiliului (OJ L 122, 17.5.1991, p. 42) |

Directiva 93/98/CEE a Consiliului (OJ L 290, 24.11.1993, p. 9) | Numai articolul 11 alineatul (1) |

Partea B

Termene de transpunere în dreptul intern (menţionate la articolul 10)

Directiva | Data limită de transpunere |

91/250/CEE | 31 decembrie 1992 |

93/98/CEE | 30 iunie 1995 |

_____________

ANNEX II

TABEL DE CORESPONDENţă

Directiva 91/250/CEE | Prezenta directivă |

Articolul 1 alineatele (1), (2) şi (3) | Articolul 1 alineatele (1), (2) şi (3) |

Articolul 2 alineatul (1) prima teză | Articolul 2 alineatul (1) primul paragraf |

Articolul 2 alineatul (1) a doua teză | Articolul 2 alineatul (1) al doilea paragraf |

Articolul 2 alineatele(2) şi (3) | Articolul 2 alineatele(2) şi (3) |

Articolul 3 | Articolul 3 |

Articolul 4 cuvinte introductive | Articolul 4 alineatul (1) cuvinte introductive |

Articolul 4 litera (a) | Articolul 4 alineatul (1) litera (a) |

Articolul 4 litera (b) | Articolul 4 alineatul (1) litera (b) |

Articolul 4 litera (c) prima teză | Articolul 4 alineatul (1) litera (c) |

Articolul 4 litera (c) a doua teză | Articolul 4 alineatul (2) |

Articolele 5, 6 şi 7 | Articolele 5, 6 şi 7 |

Articolul 9 alineatul (1) prima teză | Articolul 8 primul paragraf |

Articolul 9 alineatul (1) a doua teză | Articolul 8 al doilea paragraf |

Articolul 9 alineatul (2) | Articolul 1 alineatul (4) |

Articolul 10 alineatul (1) | - |

Articolul 10 alineatul (2) | Articolul 9 |

- | Articolul 10 |

- | Articolul 11 |

Articolul 11 | Articolul 12 |

- | Anexa I |

- | Anexa II |

_____________

[1] COM(87) 868 PV.

[2] A se vedea anexa 3 din partea A a susmenţionatelor concluzii.

[3] Efectuată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Codificarea acquis-ului comunitar, COM(2001) 645 final.

[4] A se vedea anexa I, partea A, la prezenta propunere.

[5] JO C […], […], p. […].

[6] JO C […], […], p. […].

[7] JO L 122, 17.5.1991, p. 42. Directivă modificată prin Directiva 93/98/CEE (JO L 290, 24.11.1993, p. 9).

[8] A se vedea anexa I, partea A.

[9] JO L 372, 27.12.2006, p. 12.