22.1.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 16/8

Bilanțul celor 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare

P6_TA(2008)0543

Rezoluția Parlamentului European din 18 noiembrie 2008 privind UEM@10: bilanțul celor 10 ani de Uniune Economică și Monetară și provocările viitoare (2008/2156(INI))

(2010/C 16 E/03)

Parlamentul European,

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 7 mai 2008 privind UEM@10: succese și provocări după 10 ani de Uniune Economică și Monetară (COM(2008)0238), (Comunicarea privind UEM@10),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 24 iunie 2008, intitulată „Finanțele publice în UEM — 2008” (COM(2008)0387),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 29 octombrie 2008 intitulată „De la criza financiară la redresare: un cadru de acțiune la nivel european” (COM(2008)0706),

—

având în vedere previziunile economice ale Comisiei pentru toamna anului 2008, din 3 noiembrie 2008,

—

având în vedere concluziile Consiliului European din 15 și 16 octombrie 2008,

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 octombrie 2008 referitoare la reuniunea Consiliului European din 15 și 16 octombrie 2008 (1),

—

având în vedere reuniunea de urgență a Eurogrupului din 12 octombrie 2008 privind garanțiile guvernamentale pentru împrumuturile interbancare,

—

având în vedere concluziile Consiliului din 4 noiembrie 2008,

—

având în vedere rezultatul reuniunii neoficiale a șefilor de stat și de guvern din 7 noiembrie 2008,

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 noiembrie 2006 referitoare la raportul anual pe 2006 privind zona euro (2),

—

având în vedere Rezoluția sa din 12 iulie 2007 referitoare la raportul anual pe 2007 privind zona euro (3),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 februarie 2008 referitoare la contribuția la Consiliul European de primăvară 2008 în ceea ce privește Strategia de la Lisabona (4),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 noiembrie 2007 referitoare la interesul european: reușita în era globalizării (5),

—

având în vedere Rezoluția sa din 15 februarie 2007 referitoare la situația economiei europene: raport preliminar privind orientările generale de politică economică pentru 2007 (6),

—

având în vedere Rezoluția sa din 22 februarie 2005 referitoare la finanțele publice în UEM 2004 (7),

—

având în vedere Rezoluția sa din 26 aprilie 2007 referitoare la finanțele publice în UEM 2006 (8),

—

având în vedere Rezoluția sa din 9 iulie 2008 referitoare la raportul anual al BCE pentru 2007 (9),

—

având în vedere Rezoluția sa din 1 iunie 2006 referitoare la extinderea zonei euro (10),

—

având în vedere Rezoluția sa din 20 iunie 2007 referitoare la îmbunătățirea procesului de consultare a Parlamentului European cu privire la procedurile de extindere a zonei euro (11),

—

având în vedere poziția sa legislativă din 17 iunie 2008 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului în conformitate cu articolul 122 alineatul (2) din tratat, privind adoptarea de către Slovacia a monedei unice la 1 ianuarie 2009 (12),

—

având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2006 referitoare la revizuirea strategică a Fondului Monetar Internațional (13),

—

având în vedere Rezoluția sa din 5 iulie 2005 referitoare la punerea în aplicare a unei strategii de informare și comunicare privind euro și Uniunea Economică și Monetară (14),

—

având în vedere rezoluția sa din 23 septembrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind fondurile speculative („hedge funds”) și fondurile de capital privat („private equity”) (15),

—

având în vedere Rezoluția Consiliului European din 13 decembrie 1997 referitoare la coordonarea politicii economice în etapa a treia a UEM și la articolele 109 și 109b din Tratatul CE (16),

—

având în vedere contribuția Consiliului (Afaceri economice și financiare) din 12 februarie 2008 la concluziile Consiliului European de primăvară,

—

având în vedere Concluziile Consiliului din 7 octombrie 2008 privind un răspuns coordonat din partea UE la încetinirea economică,

—

având în vedere memorandumul de înțelegere din 1 iunie 2008 privind cooperarea dintre autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și ministerele de finanțe din Uniunea Europeană pe problema stabilității financiare transfrontaliere,

—

având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizul Comisiei pentru comerț internațional (A6-0420/2008),

A.

întrucât, la 1 ianuarie 1999, 11 state membre — Belgia, Germania, Irlanda, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Austria, Portugalia și Finlanda — au adoptat moneda unică europeană;

B.

întrucât alte patru state membre au aderat la zona euro de la crearea acesteia: Grecia în 2001, Slovenia în 2007 și Cipru și Malta în 2008;

C.

întrucât zona euro urmează să se extindă în continuare, deoarece majoritatea statelor membre care sunt în prezent în afara zonei euro se pregătesc să adere în viitor și întrucât Slovacia va adera la zona euro la 1 ianuarie 2009;

D.

întrucât Uniunea Economică și Monetară (UEM) a fost în multe privințe un succes, moneda unică îmbunătățind stabilitatea economică în statele membre, în special în contextul crizei financiare actuale;

E.

întrucât calitatea de membru al zonei euro implică un grad înalt de interdependență economică între statele membre implicate și necesită, prin urmare, o mai mare coordonare a politicilor economice și un rol activ în guvernarea financiară și economică globală, pentru a profita pe deplin de pe urma monedei unice și pentru a răspunde provocărilor viitoare, cum ar fi concurența sporită pentru resursele naturale, dezechilibrele economice mondiale, importanța economică în creștere a piețelor emergente, schimbările climatice și îmbătrânirea populației Europei;

F.

întrucât inflația medie în primii 10 ani de existență a zonei euro a fost, în linii mari, în conformitate cu obiectivul Băncii Centrale Europene (BCE) privind stabilitatea prețurilor, de aproximativ, dar mai puțin de 2 %; întrucât inflația a depășit recent cu mult acest nivel din cauza schimbărilor structurale mondiale, în special în ceea ce privește creșterea prețurilor la alimente și energie, precum și din cauza relaxării politicilor monetare în SUA, dar și a lipsei de vigilență a băncilor centrale din unele țări terțe;

G.

întrucât creșterea rapidă a cererii de surse de energie limitate și de alte materii prime din partea economiilor emergente a dus aprovizionarea până la limitele capacităților; și întrucât presiunea în sens ascendent asupra prețurilor a fost exacerbată de faptul că materiile prime sunt din ce în ce mai mult considerate drept active financiare, astfel încât acestea pot fi utilizate ca rezervă de valoare;

H.

întrucât deschiderea zonei euro este binevenită iar actuala apreciere a cursului de schimb al monedei euro poate avea posibile efecte negative, mai precis, în ceea ce privește afectarea exporturilor și favorizarea importurilor pe piața internă, dar și efecte pozitive, prin sprijinirea economiei europene în confruntarea cu creșterea dramatică a prețului petrolului și cu actuala criză financiară;

I.

întrucât mediul economic mondial a fost favorabil creării de locuri de muncă în primii 10 ani de existență a euro, conducând la crearea a aproape 16 milioane de locuri de muncă — făcând abstracție de calitatea locurilor de muncă create — și la scăderea ratei șomajului de la 9 % în 1999 la o valoare estimată de 7, 3 % în 2008;

J.

întrucât Uniunea Europeană intră într-o recesiune economică, ratele de creștere scăzând de la 3, 1 % în 2006 la o previziune revizuită de la 2 la 1, 4 % în 2008 și, respectiv, de 0, 2 % pentru 2009, în timp ce șomajul și excluziunea socială se vor intensifica în continuare;

K.

întrucât creșterea economică și creșterea productivității au fost dezamăgitoare, iar creșterea măsurată în producție per lucrător s-a înjumătățit de la 1, 5 % în perioada 1989-1998 la o valoare estimată de 0, 75 % în perioada 1999-2008;

L.

întrucât euro s-a impus rapid ca cea de-a doua monedă internațională ca importanță, alături de dolarul american, și întrucât joacă un rol important ca monedă de referință pentru multe țări din lume; întrucât, cu toate acestea, potențialul monedei euro este insuficient exploatat la nivel internațional, deoarece zona euro nu și-a definit strategia internațională într-un mod adecvat și nici nu dispune de o reprezentare internațională efectivă;

Primii 10 ani de existență a euro

1.   împărtășește opinia conform căreia moneda unică a devenit un simbol al Europei și a dovedit că Europa este capabilă să ia decizii îndrăznețe pentru un viitor comun și prosper;

2.   salută faptul că euro a adus stabilitate și a sprijinit integrarea economică în zona euro; salută efectele stabilizatoare ale euro pe piețele valutare mondiale, în special în perioadele de criză; observă că divergențele economice interne nu s-au redus pe măsura așteptărilor, iar productivitatea nu s-a dezvoltat într-un mod satisfăcător pretutindeni în zona euro;

3.   constată cu satisfacție că se examinează și în alte părți ale lumii posibilitatea creării altor uniuni monetare;

4.   reamintește legătura esențială dintre politica monetară și politica comercială la nivel mondial, legătură demonstrată de altfel și prin numeroase studii, și subliniază, în acest sens, rolul pozitiv pe care îl joacă stabilitatea cursurilor de schimb în vederea unei creșteri durabile a comerțului internațional;

5.   subliniază faptul că utilizarea într-o măsură tot mai mare a euro ca monedă comercială internațională aduce beneficii în special statelor membre din zona euro, întrucât reduce, pentru întreprinderile din aceste state, riscurile inerente cursului de schimb și, prin aceasta, costurile comerțului internațional;

6.   reamintește că în primii 10 ani ai UEM, Parlamentul a jucat un rol activ, atât în domeniul economic, cât și în cel monetar, și că a făcut tot posibilul pentru a garanta o mai mare transparență și responsabilitate democratică;

7.   subliniază faptul că trebuie depuse mai multe eforturi pentru a profita pe deplin de pe urma UEM, pentru a le permite, de exemplu, statelor membre și regiunilor cu un PIB sub medie să recupereze decalajele, și pentru a consolida înțelegerea și angajamentul cetățenilor față de moneda unică;

8.   propune următoarele elemente și măsuri concrete care să fie incluse într-o foaie de parcurs recomandabilă pentru UEM:

Divergența economică, reformele structurale și finanțele publice

9.   consideră că reformele economice uniformizate, mai coerente și complementare, coordonate la momentul oportun pe baza orientărilor integrate pentru creștere și ocuparea forței de muncă (Orientările integrate) și a combinației de politici a Strategiei de la Lisabona, ar putea reduce divergențele economice și ar putea contribui semnificativ la redresarea economiei după această criză financiară; subliniază necesitatea îmbunătățirii și simplificării procedurilor și metodologiilor de revizuire și evaluare a punerii în aplicare a orientărilor respective la sfârșitul fiecărui an;

10.   recunoaște că, în ceea ce privește eforturile de modernizare și performanța economică, țările care au cel mai mare succes sunt acelea care combină reformele structurale prospective și bine echilibrate cu investiții situate peste medie în cercetare, dezvoltare și inovare, educație, formare continuă și îngrijirea copilului, precum și în reînnoirea sistemelor sociale fiabile; constată că aceleași state membre au, în cea mai mare parte, o administrație extrem de eficientă și transparentă, cu excedente bugetare, rate ale datoriei situate sub medie și cheltuieli publice de înaltă calitate, eficace și specifice, contribuția progresului tehnic la creșterea națională în aceste state fiind aproape de două ori mai mare decât media din Uniunea Europeană; mai mult, observă că aceste state membre „de referință” sunt, ca urmare a ratelor înalte ale ocupării forței de muncă, inclusiv a femeilor și a lucrătorilor mai în vârstă, precum și ca urmare a unor rate ale natalității ridicate, sunt cele mai bine pregătite pentru o societate care îmbătrânește și pentru garantarea unui nivel înalt de competitivitate;

11.   subliniază necesitatea consolidării reciproce a politicilor macroeconomice axate pe stabilitate și creștere, prin transformarea politicilor și investițiilor echilibrate într-un subiect de interes comun; subliniază necesitatea de a urmări îndeaproape finanțele publice prin gestionarea eficientă a politicii fiscale și a cheltuielilor, precum și impactul acestora asupra cererii, și, în paralel, de a fi de acord cu crearea unui mediu favorabil pentru operațiunile transfrontaliere efectuate de întreprinderi;

12.   observă că Pactul de Stabilitate și de Creștere (PSC) revizuit și-a dovedit valoarea și că trebuie efectuată o consolidare temeinică a bugetelor, deoarece schimbările demografice și o posibilă reducere a creșterii economice ar putea cauza probleme bugetare în statele membre din zona euro, ceea ce ar putea avea efecte negative asupra stabilității zonei euro în ansamblu; critică, în acest context, lipsa de disciplină în eliminarea deficitelor bugetare în perioadele de creștere economică și subliniază că statele membre trebuie să depună eforturi pentru elaborarea unei politici fiscale anticiclice, în special pentru a fi mai bine pregătite în confruntarea cu șocurile externe; subliniază, ca atare, necesitatea unei strategii pe termen scurt de reducere a datoriilor publice și a unei strategii de creștere durabilă și virtuoasă, care să permită reducerea datoriei publice până la pragul de maxim 60 %, pe termen lung;

13.   observă că elementele principale ale PSC trebuie, de asemenea, abordate în mod corespunzător în viitor, deoarece atât pragul de 3 % al deficitului bugetar, cât și cel al unei datorii publice maxime de 60 % din produsul intern brut au fost stabilite pe baza condițiilor economice din anii '90; consideră că PSC trebuie respectat în mod strict de statele membre și monitorizat de Comisie; consideră că ambele deficite ar trebui tratate ca plafoane ce nu trebuie atinse; consideră că o coordonare eficace a politicii economice și financiare reprezintă o condiție prealabilă pentru succesul economic al UEM, cu respectarea principiului subsidiarității; invită Comisia să analizeze toate modalitățile posibile de consolidare a componentei preventive a PSC; subliniază că instrumentele de supraveghere actuale trebuie să fie utilizate mai bine de Comisie și că examinarea pe termen mediu de către Eurogrup a bugetelor naționale trebuie consolidată;

14.   sprijină opinia Comisiei conform căreia PSC revizuit constituie un cadru politic important într-o perioadă de tensiuni economice majore și subliniază că punerea în aplicare a PSC ar trebui să garanteze că orice deteriorare a finanțelor publice este însoțită de măsuri corespunzătoare pentru redresarea situației, asigurându-se reinstituirea unor poziții durabile; consideră, în plus, că politicile bugetare ar trebui să utilizeze din plin nivelul de flexibilitate permis de PSC revizuit și solicită Comisiei să ofere statelor membre orientări clare pentru implementarea acestei flexibilități;

15.   consideră că un mediu macroeconomic viabil și stabil necesită finanțe publice de o calitate superioară, inclusiv o consolidare bugetară suplimentară, o eficiență crescută a cheltuielilor publice și o creștere a investițiilor în educație, capital uman, cercetare și dezvoltare și infrastructură, care să favorizeze creșterea economică și să stimuleze ocuparea forței de muncă și care să abordeze preocupări sociale majore, cum ar fi schimbările climatice, în conformitate cu obiectivele pachetului privind schimbările climatice și energia și în vederea redresării economice după actuala criză financiară;

16.   consideră că reformele structurale ar trebui să se axeze pe creșterea productivității printr-o combinație mai bună de politici economice și sociale, asigurând totodată un nivel adecvat de dialog social, așa cum prevede Strategia de la Lisabona;

17.   observă că politica în domeniul concurenței ar trebui să fie complementară politicilor structurale și susține sprijinirea restructurării economice;

18.   avertizează asupra concentrării în primul rând pe moderarea salarială ca mijloc de atingere a stabilității prețurilor; reamintește, în acest context, că sporirea concurenței ca urmare a globalizării a condus deja către o presiune de reducere a salariilor, în timp ce inflația importată cauzată de creșterea prețului petrolului și al altor materii prime a redus puterea de cumpărare a consumatorilor; își reafirmă convingerea că această chestiune ar trebui abordată, în special, printr-o distribuție mai echitabilă a averii;

19.   consideră politicile salariale și fiscale drept instrumente eficiente pentru stabilizare și creștere economică; este de părere că ar trebui garantate creșteri salariale reale în conformitate cu nivelurile productivității și că coordonarea politicii fiscale ar trebui utilizată selectiv pentru atingerea obiectivelor economice; consideră deosebit de importantă combaterea fraudelor fiscale, atât în privința impozitelor directe, cât și a celor indirecte, și că ar trebui depuse mai multe eforturi în acest domeniu; subliniază necesitatea iminentă de a consolida o cultură bazată pe stimulare și implicare, ca element constitutiv al conceptelor de guvernare corporativă și responsabilitate socială a întreprinderilor;

20.   subliniază necesitatea unor norme echitabile pentru piața internă; prin urmare, consideră drept contraproductivă favorizarea de rate cât mai scăzute ale impozitului pe profitul întreprinderilor;

21.   invită statele membre din zona euro să consolideze coordonarea eficientă a politicii economice și fiscale, în special prin elaborarea unei strategii comune coerente în cadrul Eurogrupului; sprijină propunerea Comisiei de a solicita statelor membre programe-cadru pe termen mediu pentru politicile lor economice și financiare, precum și de a controla punerea în aplicare a acestora; subliniază că fiecare stat membru trebuie să-și asume responsabilitatea de a întreprinde reforme structurale și de a-și îmbunătăți competitivitatea într-un mod cooperativ, astfel încât să se mențină încrederea în moneda euro și acceptarea acesteia;

22.   observă că diferitele tipuri de reforme structurale și grade de deschidere au contribuit la performanțele divergente ale statelor membre din zona euro; sprijină concluziile Comisiei cuprinse în comunicarea sa privind UEM@10 legate de eforturile insuficiente de recuperare a decalajului din partea câtorva economii din zona euro și de divergențele în creștere dintre statele membre din zona euro; solicită stabilirea unor schimburi periodice de opinii și a unei cooperări în cadrul Eurogrupului în vederea realizării obiectivului comun de accelerare a procesului de convergență;

23.   solicită Comisiei să abordeze, într-un mod uniform, criteriile comune de evaluare a datelor economice și fiscale; face referire la responsabilitatea Comisiei și a statelor membre în privința fiabilității datelor statistice și solicită ca viitoarele decizii să fie adoptate doar în cazul în care nu există niciun dubiu cu privire la validitatea și acuratețea datelor disponibile; solicită, de asemenea, să se recurgă la inițierea unor investigații în cazul în care, timp de mai mulți ani, există o neconcordanță între datele preconizate în cadrul programelor de convergență și de stabilitate și datele care pot fi anticipate în mod realist;

Politica monetară

24.   reamintește angajamentul său ferm pentru independența BCE;

25.   observă că rapoartele periodice ale BCE adresate Parlamentului, în special Comisiei sale pentru afaceri economice și monetare, contribuie la transparența politicii monetare și salută posibilitatea pe care o au deputații în Parlamentul European de a adresa BCE întrebări scrise cu privire la politica monetară, consolidând astfel responsabilitatea BCE față de cetățenii Uniunii; sprijină solicitarea pentru o dezbatere publică mai hotărâtă cu privire la viitoarele politici monetare și valutare comune în zona euro;

26.   consideră că dialogul dintre Parlament și BCE privind politica monetară a reprezentat un succes, care ar trebui să deschidă calea altor realizări; se așteaptă la o îmbunătățire a dialogului monetar în câteva privințe, cum ar fi coordonarea datelor rezervate audierilor periodice ale președintelui BCE cu calendarul BCE privind deciziile de politică monetară, pentru a îmbunătăți analizarea deciziilor respective, menținând, în același timp, posibilitatea de a-l invita pe președintele BCE să discute temele de actualitate, atunci când este necesar;

27.   observă că obiectivul principal al politicii monetare a BCE este acela de menținere a stabilității prețurilor și că BCE țintește pe termen mediu rate ale inflației de aproape, dar mai puțin de 2 %; subliniază că obiectivul de stabilizare a prețurilor poate fi atins efectiv numai dacă se abordează în mod adecvat cauzele profunde ale inflației; reamintește că articolul 105 din Tratatul CE a încredințat BCE, de asemenea, sarcina de a sprijini politicile economice generale ale Comunității;

28.   este de părere că BCE ar trebui să se orienteze către un regim de țintire directă a inflației, în cadrul căruia o țintă unică de inflație este completată de o bandă de fluctuație admisă în jurul valorii-țintă; invită BCE să-și publice previziunile în materie de inflație; o astfel de orientare, către un regim de țintire directă a inflației nu ar trebui să dăuneze concentrării asupra dinamicii agregatelor monetare, în vederea evitării acumulării unor noi efecte tip „balon de săpun”;

29.   consideră că inflația este o realitate mondială și că acest fenomen global nu va putea fi combătut, în cadrul unei economii deschise, doar prin intermediul unei politici monetare europene;

30.   subliniază dorința sa de a examina posibile îmbunătățiri ale procedurii de numire a membrilor Comitetului Director al BCE înainte de 2010; consideră important faptul ca membrii Comitetului Director să aibă o bogată experiență academică și/sau profesională și să provină din medii diverse din sectorul economic, monetar și financiar; atrage atenția asupra solicitărilor sale cu privire la un Comitet Director al BCE alcătuit din nouă membri având responsabilitatea exclusivă de stabilire a ratelor dobânzilor, înlocuind astfel sistemul actual și evitând soluția și mai complexă stabilită pentru viitor; solicită adoptarea unei modificări corespunzătoare a tratatului;

Integrarea și supravegherea piețelor financiare

31.   consideră că integrarea financiară ar trebui să însemne mai multă creștere și competitivitate economică, pe lângă mai multă stabilitate și lichiditate pe piața internă;

32.   observă că centrul financiar principal în Uniunea Europeană se află în afara zonei euro; reamintește totuși că legislația comunitară se aplică tuturor statelor membre și operatorilor de pe piața internă; consideră că Uniunea Europeană trebuie să își îmbunătățească urgent structurile de supraveghere, luând în considerare rolul specific al BCE;

33.   este de părere că sunt necesare și alte măsuri în domeniul compensării și decontării tranzacțiilor transfrontaliere cu valori mobiliare, în care nu există până în prezent o integrare reală;

34.   subliniază că, în privința serviciilor cu amănuntul, este necesară o integrare mai profundă, fără ca aceasta să afecteze protecția consumatorilor; consideră că mobilitatea clienților, cultura financiară, accesul la serviciile de bază și comparabilitatea produselor trebuie îmbunătățite;

35.   consideră că o europenizare a structurilor de supraveghere financiară, transparența pieței financiare, existența unor reguli de concurență eficiente și reglementarea adecvată sunt necesare pe termen mediu, pentru a îmbunătăți gestionarea crizelor și cooperarea între Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC), autoritățile de supraveghere, guverne și actorii de pe piață; este de părere că un cadru de supraveghere integrat, cuprinzător (care să includă toate sectoarele financiare), consecvent și coerent, începând cu abordarea echilibrată a reglementării repartizării transfrontaliere a riscului financiar, bazat pe o legislație armonizată, ar reduce costurile de punere în conformitate în cazul activităților multisectoriale; observă că așa-numitul „gold plating” (reglementarea dincolo de cerințele minime ale legislației comunitare) și arbitrajul reglementar ar trebui evitate; invită Comisia să prezinte propuneri de revizuire a arhitecturii actuale de supraveghere în conformitate cu aceste principii; consideră că rolul BCE în materie de supraveghere ar trebui extins dincolo de granițele zonei euro, prin intermediul Sistemului European al Băncilor Centrale;

36.   salută Memorandumul de înțelegere referitor la cooperarea dintre autoritățile de supraveghere financiară, băncile centrale și miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană privind stabilitatea financiară transfrontalieră, încheiat în primăvara anului 2008; subliniază totuși că Memorandumul de înțelegere nu este obligatoriu din punct de vedere juridic și că acesta se bazează pe dorința statelor membre de a coopera între ele; este de părere că, chiar dacă este extrem de dificil să se definească în prealabil norme privind repartizarea sarcinilor, activitățile legate de gestionarea crizelor trebuie să continue;

37.   subliniază că Uniunea Europeană, fiind cel mai mare spațiu economic din lume, cu piețele financiare cele mai mari, ar trebui să joace un rol de conducere la nivel mondial, în termeni de reformare a sistemului de reglementare a serviciilor financiare, în beneficiul tuturor statelor implicate și al stabilității globale; consideră că stabilitatea financiară ar trebui să devină un obiectiv fundamental în cadrul procesului de elaborare a politicilor într-o lume a piețelor financiare tot mai integrate și a inovării în domeniul financiar, care uneori ar putea avea efecte destabilizatoare asupra economiei reale și ar putea comporta riscuri sistemice; își exprimă convingerea că orice decizie ambițioasă, adoptată la nivel comunitar, va încuraja alte țări să urmeze aceeași cale și subliniază, în acest context, responsabilitatea abordării și a problemelor globale sau „off shore”; este de părere că responsabilitatea politică a organismelor internaționale de reglementare trebuie abordată în paralel cu această activitate de reglementare;

38.   invită Comisia să examineze crearea de obligațiuni europene și să elaboreze o strategie pe termen lung care să permită emiterea unor astfel de obligațiuni în zona euro, pe lângă obligațiunile naționale ale statelor membre; face referire la necesitatea evaluării consecințelor asupra piețelor financiare internaționale și asupra UEM.

Extinderea zonei euro

39.   solicită ca toate statele membre din afara zonei euro să respecte criteriile de la Maastricht și Pactul de Stabilitate și de Creștere revizuit și în general flexibil; consideră că o interpretare strictă a PSC și utilizarea criteriilor de excludere înaintea oricărei posibile aderări trebuie garantate de către Comisie; observă că trebuie garantat un tratament egal al statelor membre din zona euro și al statelor membre care doresc să adere la zona euro; observă, în acest context, că stabilitatea pe termen lung a zonei euro trebuie privită ca un obiectiv de interes comun și că extinderea și stabilitatea trebuie să meargă mână în mână; consideră că este esențial ca statele membre din zona euro și statele membre cu un statut special să-și îndeplinească în mod strict obligațiile și să nu permită niciun dubiu în privința obiectivelor comune de stabilitate a prețurilor, de independență a BCE, de disciplină bugetară sau de promovare a creșterii economice, a ocupării forței de muncă și a competitivității;

40.   consideră că statele membre din afara zonei euro care îndeplinesc criteriile de la Maastricht și nu beneficiază de o derogare în cadrul tratatului, ar trebui să adopte moneda comună cu prima ocazie posibilă;

41.   subliniază faptul că aderarea la zona euro necesită respectarea deplină a criteriilor de la Maastricht, astfel cum sunt menționate în tratat și în Protocolul la articolul 121 din tratat, și anume: un grad înalt de stabilitate a prețurilor măsurată, precum și durabilitatea acesteia, finanțe publice fără deficit excesiv, participare la mecanismul ratei de schimb (ERM II) timp de cel puțin doi ani, respectarea limitelor normale de fluctuație, ajustarea ratelor dobânzilor pe termen lung, compatibilitatea legislației cu dispozițiile Tratatului de la Maastricht privind UEM și o bancă centrală independentă;

42.   este de părere că unul dintre cele mai dificile aspecte ale aderării la zona euro îl reprezintă garantarea durabilității criteriilor de la Maastricht; subliniază, însă, că, în același timp, criteriile de la Maastricht reprezintă un prim pas în calea menținerii proceselor de reformă, inclusiv a angajamentelor ulterioare și a eforturilor în privința reformelor structurale, a investițiilor și a coordonării la nivel economic;

43.   salută supravegherea mai strictă și mai fermă a statelor membre care participă la ERM II și care doresc să adere la zona euro, precum și a evoluției lor economice; observă că participarea cu succes la ERM II trebuie să rămână o condiție prealabilă reală și nu doar o cerință secundară în vederea aderării la zona euro; aceleași criterii de aderare trebuie aplicate tuturor statelor membre care urmează să adere la zona euro;

44.   consideră extinderea durabilă și cu succes a zonei euro drept o provocare majoră pentru anii viitori și că atât standardele instituționale ale BCE, cât și procesul decizional al acesteia trebuie adaptate la schimbarea respectivă, iar modelul de rotație trebuie să ia în calcul puterea economică a fiecărui stat membru;

45.   subliniază, în legătură cu extinderea zonei euro, caracterul dezirabil al unui nivel înalt de convergență în economia reală pentru a limita suprasolicitarea, atât a zonei euro, cât și a statelor ce doresc să adere la aceasta; consideră, în acest context, că ar trebui instituite facilități în favoarea acelor state membre care participă la zona euro, în care politica monetară unică poate avea un efect de contracție deosebit;

46.   subliniază că, pentru extinderile viitoare, este important să se prevadă intervenții specifice în sprijinul statelor membre care nu fac parte din zona euro și care au fost afectate în mod deosebit de actuala criză financiară;

Comunicare

47.   subliniază că, deși până în prezent, în zona euro, s-a menținut un nivel înalt de stabilitate a prețurilor, „inflația percepută” a deviat în mod substanțial față de ratele reale, mai scăzute, ale inflației din statele membre, din ultimii zece ani; solicită, prin urmare, o mai bună informare a populației și clarificarea faptelor legate de necesitatea existenței UEM și de funcționarea acesteia, în special cu privire la stabilitatea prețurilor, piețele financiare internaționale și avantajele stabilității în cadrul zonei euro în timpul crizelor financiare internaționale;

48.   consideră că moneda unică rămâne o prioritate de comunicare pentru Uniunea Europeană; consideră că beneficiile monedei euro și ale UEM — stabilitatea prețurilor, rate scăzute ale dobânzii la ipoteci, facilitarea călătoriilor, protecția împotriva fluctuației cursurilor de schimb valutar și a șocurilor externe — trebuie prezentate publicului și explicate pe larg; consideră că trebuie să se pună accentul mai ales pe informarea și ținerea la curent a cetățenilor europeni, a consumatorilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), care nu dispun de capacități suficiente pentru a se adapta imediat la noi evoluții și provocări cu care se confruntă moneda euro;

49.   solicită BCE să efectueze o analiză cantitativă anuală, fie în cadrul raportului său anual, fie în cadrul unui raport special, cu privire la beneficiile pe care moneda euro le-a avut asupra cetățenilor obișnuiți, cu exemple concrete privind modul în care utilizarea monedei euro a avut efecte pozitive asupra vieții de zi cu zi a oamenilor;

50.   consideră că, pentru a pregăti introducerea monedei euro în statele membre care intenționează să adere la zona euro, comunicarea este extrem de importantă; observă că această comunicare privind extinderea zonei euro este importantă și pentru toate statele membre din zona euro;

51.   consideră că Comisia trebuie să își concentreze eforturile pentru a ajuta noile state membre să își pregătească cetățenii pentru adoptarea monedei euro, realizând în acest sens campanii de informare intense, urmărind implementarea acestora, acolo unde aceste campanii sunt deja în derulare și raportând periodic cu privire la cele mai bune practici legate de punerea în aplicare a Planurilor de acțiune naționale pentru adoptarea monedei euro; consideră, de asemenea, că cele mai bune practici și know-how-ul acumulate în cadrul trecerilor anterioare la moneda euro se pot dovedi utile în cazul trecerii noilor state membre la moneda euro, precum și pentru viitoarea extindere și pentru pregătirea noilor țări candidate;

Rolul internațional al euro și reprezentarea externă

52.   salută evoluția rapidă a euro ca a doua monedă de rezervă și de tranzacționare, alături de dolarul american, cu o cotă de 25 % din rezervele mondiale de valută; observă că, în special în țările învecinate cu zona euro, moneda unică europeană joacă un rol important ca monedă de finanțare și că ratele de schimb ale acestor țări sunt aliniate la euro; aprobă în mod expres avizul BCE conform căruia introducerea euro reprezintă ultima etapă către un proces structurat de convergență în Uniunea Europeană și, de aceea, introducerea euro nu este posibilă decât conform Tratatului CE;

53.   este de părere că agenda politicii UEM pentru următorul deceniu va fi marcată, printre altele, de noile provocări reprezentate de economiile asiatice emergente și de actuala criză financiară mondială; regretă că, în ciuda rolului tot mai important al monedei euro pe plan global, încercările de îmbunătățire a reprezentării externe a zonei euro în chestiuni financiare și monetare nu au înregistrat asemenea progrese; subliniază că zona euro trebuie să își construiască o strategie internațională pe măsura statutului internațional al monedei sale;

54.   reamintește că cea mai eficientă cale de aliniere a influenței zonei euro cu importanța sa economică este dezvoltarea de poziții comune și consolidarea reprezentării sale, în ultimă instanță deținând o reprezentare unică în cadrul instituțiilor și forurilor financiare internaționale relevante; îndeamnă statele membre din zona euro, printre altele, să se exprime la unison în privința politicilor în materie de cursuri de schimb valutar;

55.   subliniază faptul că euro este folosit ca monedă națională în afara zonei euro; consideră că implicațiile unei astfel de utilizări trebuie analizate;

56.   subliniază că rolul important al euro pe piețele financiare internaționale implică o obligație și că, astfel, efectele politicii monetare, precum și ale politicii de creștere din zona euro au un impact mondial; subliniază importanța crescută a euro pentru comerțul și serviciile internaționale ca factor de stabilitate în context mondial, ca motor al integrării piețelor financiare și ca bază pentru sporirea investițiilor directe și a fuziunilor transfrontaliere de întreprinderi, deoarece costurile de tranzacționare ar putea fi reduse substanțial; solicită un studiu privind dezechilibrele mondiale, rolul euro și scenarii posibile de adaptare, pentru a pregăti mai bine Uniunea Europeană în vederea abordării șocurilor externe majore;

57.   recomandă o cooperare prospectivă mai strânsă și un dialog internațional îmbunătățit între autoritățile responsabile ale celor mai importante „blocuri valutare” în vederea îmbunătățirii gestiunii crizelor internaționale și a compensării consecințelor evoluțiilor valutare asupra economiei reale; reamintește gestionarea comună cu succes în perioada de început a recentei crize americane a creditelor ipotecare cu risc ridicat, precum și în cazul crizei ce a urmat evenimentelor din 11 septembrie 2001, gestionare ce a preîntâmpinat o cădere subită a dolarului american;

58.   sprijină intenția Comisiei de a consolida influența UEM în cadrul instituțiilor financiare internaționale printr-o poziție comună a UE, reprezentată de către anumite personalități cum ar fi președintele Eurogrupului, al Comisiei și președintele BCE; observă că, în fapt, președintele Eurogrupului, al Comisiei și președintele BCE pot deja să participe ca observatori în cadrul celor mai importante instituții financiare internaționale; solicită, cu toate acestea, o mai bună coordonare a pozițiilor europene pentru ca politica monetară europeană comună să fie reprezentată în viitor de către reprezentanții legitimi ai acesteia; se așteaptă să fie exprimată o poziție a zonei euro cu privire la politicile de schimb valutar ale partenerilor săi principali; invită președintele Eurogrupului să reprezinte zona euro la Forumul pentru stabilitate financiară (FSF); sugerează ca statutele Fondului Monetar Internațional (FMI) să fie modificate pentru a permite reprezentarea blocurilor și organizațiilor economice;

59.   subliniază că este necesară o abordare comună a Uniunii Europene în ceea ce privește reforma instituțiilor financiare internaționale, care ar trebui să țină seama de provocările unei economii globale, inclusiv de apariția unor noi puteri economice;

60.   regretă faptul că Comisia nu a analizat de o manieră mai detaliată și precisă rolul internațional al euro în cadrul comunicării sale privind UEM@10; invită Comisia să elaboreze un raport detaliat referitor la dimensiunea externă a politicii monetare comune și la repercusiunile acesteia asupra performanțelor economice și comerciale ale zonei euro;

61.   subliniază faptul că politicile monetare promovate de anumiți parteneri ai Uniunii Europene, care vizează să-și subevalueze moneda, constituie o practică care afectează în mod neloial schimburile comerciale și că ar putea fi considerată drept o barieră netarifară în cadrul comerțului internațional;

Instrumentele economice ale UEM și guvernarea

62.   consideră că toate părțile interesate — Parlamentul, Consiliul, Comisia, Eurogrupul și partenerii sociali la nivel comunitar și național — ar trebui să colaboreze în vederea consolidării funcționării viitoare a UEM, în ceea ce privește guvernarea economică, pe baza următoarelor sugestii:

a)

în calitate de componentă esențială a Strategiei de la Lisabona și de instrument economic central, orientările integrate ar trebui, în scopul realizării unei combinații echilibrate de politici, să urmărească reforme care să se inspire reciproc în domeniile ocupării forței de muncă, mediului și securității sociale;

b)

orientările integrate ar trebui să instituie un cadru general pentru coordonarea mai strânsă a politicii economice în vederea alinierii programelor naționale de reformă (PNR), luându-se totuși în considerare diversitatea economică și tradițiile naționale diferite; ar trebui stabilit un proces de consultare a parlamentelor naționale cu privire la programele de stabilitate și convergență și la programele naționale de reformă;

c)

ar trebui stabilită o conexiune mai puternică între orientările politice integrate, în special orientările generale de politică economică (OGPE), și programele de stabilitate și convergență; programele de stabilitate și convergență și PNR ar putea fi prezentate în același timp (anual, la începutul toamnei) după o dezbatere în parlamentul național; OGPE ar putea include obiective bugetare comune în conformitate cu componenta preventivă a PSC;

d)

guvernele statelor membre ar trebui, atunci când decid bugetul național, să țină seama de orientările integrate și de recomandările specifice pentru țara respectivă, precum și de situația bugetară generală în zona euro; diferitele calendare fiscale naționale și principalele ipoteze utilizate pentru realizarea previziunilor ar trebui armonizate pentru a evita disparitățile cauzate de utilizarea unor previziuni macroeconomice diferite (creșterea economică în lume și în UE, prețul barilului de petrol, ratele dobânzilor) și a altor parametri; solicită Comisiei, Eurostat și statelor membre să coopereze pentru definirea unor instrumente care să sporească comparabilitatea bugetelor naționale în ceea ce privește diversele categorii de cheltuieli;

e)

ar trebui ca, ori de câte ori este posibil, să se facă recomandări cu caracter mai formal destinate statelor din zona euro, cum ar fi stabilirea de obiective privind cheltuielile pe termen mediu, reformele structurale specifice, investițiile și calitatea finanțelor publice; ar trebui avută în vedere, în contextul PNR, o structură de raportare mai standardizată, fără a aduce atingere priorităților naționale de reformă; toate angajamentele, obiectivele și valorile de referință ar trebui incluse pe deplin în orientările integrate și în PNR, pentru a îmbunătăți coerența și eficiența guvernării economice;

f)

în cadrul pentru guvernarea economică, ar trebui inclusă o strategie pe termen lung, pentru perioadele favorabile, de reducere a datoriei publice sub pragul maxim de 60 % din PIB, deoarece astfel s-ar reduce costurile aferente serviciului datoriei și ar scădea costurile de capital pentru investițiile private;

g)

ar trebui stabilit un cadru obligatoriu în care statele membre din zona euro să se consulte reciproc și să consulte Comisia înainte de a lua decizii majore în domeniul politicii economice, cum ar fi în cazul măsurilor de abordare a prețurilor crescute la alimente și energie;

h)

coordonarea economică ar trebui să ia forma unei strategii europene integrate privind economia și ocuparea forței de muncă, bazată pe instrumentele existente în domeniul politicii economice — în special Strategia de la Lisabona, orientările politice integrate, strategia de dezvoltare durabilă și programele de stabilitate și convergență; invită guvernele statelor membre, sub conducerea președintelui Eurogrupului, să promoveze activitatea economică de o manieră coerentă, simultan și în aceeași direcție;

i)

strategia europeană privind economia și ocuparea forței de muncă, menționată la litera (h), ar trebui să recunoască potențialul tehnologiilor noi și ecologice drept fundament al creșterii economice, alături de o combinație de politici macroeconomice;

j)

ar trebui facilitată finanțarea întreprinderilor inovatoare, în special a IMM-urilor, printre altele prin înființarea unui „Fond european de creștere inteligentă” de către Banca Europeană de Investiții;

k)

raportul anual privind zona euro ar trebui să ofere o gamă mai practică de instrumente și evaluări pentru a face posibilă organizarea unui dialog mai detaliat între diversele instituții ale UE implicate în guvernarea economică;

l)

trebuie stabilit un cod de conduită între Parlament, Consiliu și Comisie, care să garanteze cooperarea adecvată și implicarea deplină a acestor trei instituții ale UE în abordarea corespunzătoare, în viitor, a orientărilor integrate, ca instrumente economice esențiale;

m)

cadrul instituțional pentru coordonarea politicii economice ar trebui consolidat după cum urmează:

—

ar trebui înființate „formațiuni ale Eurogrupului” și în domeniile competitivitate/industrie, mediu, ocuparea forței de muncă și educație;

—

Eurogrupul ar trebui să beneficieze de un cadru instituțional consolidat și de mai multe resurse umane;

—

mandatul președintelui Eurogrupului ar trebui să fie în conformitate cu ciclurile economice ale orientărilor integrate;

—

Comitetul de Politică Economică ar trebui inclus în Comitetul Economic și Financiar, pentru a constitui un organism unic și coerent de pregătire a reuniunilor Consiliului Afaceri Economice și Financiare și ale Eurogrupului;

—

un reprezentant al Parlamentului ar trebui să primească statut de observator în cadrul Eurogrupului și al reuniunilor neoficiale ale Consiliului;

—

ar trebui organizate reuniunii ale Troicii, Parlamentului și Comisiei de patru ori pe an și, atunci când este necesar, și cu participare Eurogrupului;

n)

un dialog mai regulat și mai structurat privind aspectele macroeconomice între Parlament, Comisie și Eurogrup, similar cu dialogul monetar dintre Parlament și BCE, ar trebui să aibă loc cel puțin trimestrial, pentru a aprofunda cadrele existente și pentru a dezbate provocările cu care se confruntă economia din zona euro; și, de asemenea,

o)

trebuie inițiat un dialog activ între Parlament, Eurogrup, BCE și Comitetul Economic și Social European în vederea purtării unor discuții asupra combinației adecvate de politici;

63.   consideră că agenda de politici în materie de UEM pentru viitoarea decadă va fi marcată îndeosebi de provocările recentei crize de pe piața financiară și de implicațiile acesteia pentru economia reală; ia act în mod pozitiv, în acest context, de faptul că statele membre din zona euro sunt mai bine echipate decât în trecut pentru a face față unor șocuri importante, datorită politicii monetare comune și reformelor întreprinse în ultimii ani; cu toate acestea, în vederea prevenirii, în mare măsură, a încetinirii creșterii economice și a inflației ridicate, solicită:

a)

un răspuns coordonat la nivelul UE, bazat pe o înțelegere comună a problemelor și pe măsuri comune de asigurare a continuității, cu acceptarea anumitor caracteristici naționale, inclusiv coordonarea PNR-urilor;

(b)

PNR ambițioase și adaptate, precum și angajamentul de implementare a acestora, inclusiv o revizuire a bugetelor naționale ca reacție la cele mai recente previziuni economice, în vederea contracarării recesiunii economice și a promovării creșterii, stabilind, în același timp, un dialog solid cu partenerii sociali;

c)

măsuri de sprijin în favoarea IMM-urilor, în special pentru a completa acțiunea recentă a Băncii Europene de Investiții și pentru a asigura menținerea liniilor de credit pentru IMM-uri de către sistemul bancar;

d)

o definiție a măsurilor specifice de protejare a grupurilor vulnerabile împotriva efectelor actualei crize financiare;

e)

o implementare completă și la timp a foii de parcurs pentru serviciile financiare, inclusiv acțiuni de control și o eficacitate crescută a supravegherii cu privire la actuala criză financiară;

f)

consolidarea mecanismelor de soluționare a crizelor prin îmbunătățirea normelor UE privind lichidarea și stabilirea unor mecanisme clar definite și unanim acceptate pentru partajarea sarcinilor între statele membre implicate în caz de insolvabilitate a unor grupuri financiare transfrontaliere;

g)

finalizarea instrumentelor de elaborare a politicii monetare prin analiza cuprinzătoare a factorilor ce influențează stabilitatea și funcționarea sistemului financiar, printre altele cu privire la transferul politicii monetare, dezvoltarea creditului și a activelor financiare, caracteristicile noilor produse, precum și concentrările de risc și lichiditatea;

h)

o reacție europeană proactivă în forurile internaționale, îndeosebi în cadrul FSF și al FMI, precum și o intensificare a proceselor de luare a deciziilor politice comune; precum și

i)

găsirea unei voci pentru Uniunea Europeană în cadrul G8 și reflectarea rolului Uniunii Europene ca organism economic mondial cu putere de decizie mai eficient, adaptând totodată acest rol la consecințele globalizării și ale piețelor financiare mai importante;

j)

o mai bună și mai eficientă coordonare între Organizația Mondială a Comerțului și instituțiile de la Bretton Woods (FMI și Grupul Băncii Mondiale) în vederea combaterii speculațiilor și a provocărilor generate de actuala criză gravă;

k)

organizarea, sub auspiciile FMI, a unei conferințe monetare la nivel mondial cu scopul de a ajunge la un consens asupra chestiunilor monetare, având în vedere gravele tulburări monetare; luarea în considerare, de asemenea, a fezabilității instituirii în cadrul FMI a unui mecanism de soluționare a diferendelor monetare.

*

* *

64.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Băncii Centrale Europene, Comitetului Economic și Social European, președintelui Eurogrupului, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1)  Texte adoptate, P6_TA(2008)0506.

(2)  JO C 314 E, 21.12.2006, p. 125.

(3)  JO C 175 E, 10.7.2008, p. 569.

(4)  Texte adoptate, P6_TA(2008)0057.

(5)  JO C 282 E, 6.11.2008, p. 422.

(6)  JO C 287 E, 29.1.2007, p. 535.

(7)  JO C 304 E, 1.12.2005, p. 132.

(8)  JO C 74 E, 20.3.2008, p. 780.

(9)  Texte adoptate, P6_TA(2008)0357.

(10)  JO C 298 E, 8.12.2006, p. 249.

(11)  JO C 146 E, 12.6.2008, p. 251.

(12)  Texte adoptate, P6_TA(2008)0287.

(13)  JO C 291 E, 30.11.2006, p. 118.

(14)  JO C 157 E, 6.7.2006, p. 73.

(15)  Texte adoptate, P6_TA(2008)0425.

(16)  JO C 35, 2.2.1998, p. 1.