4.12.2009   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

CE 295/13

A.

întrucât frauda fiscală are consecințe grave asupra bugetelor statelor membre și asupra sistemului de resurse proprii al Uniunii Europene, conduce la încălcări ale principiului impozitării juste și transparente și poate denatura concurența, afectând astfel funcționarea pieței interne; întrucât întreprinderile oneste întâmpină dezavantaje de ordin concurențial din cauza fraudei fiscale, iar pierderile de venituri fiscale sunt, în final, acoperite de contribuabilul european prin alte forme de impozitare;

B.

întrucât frauda fiscală pune în pericol echitatea și justiția fiscală, pierderile de venituri de către finanțele publice fiind adesea compensate printr-o creștere a fiscalității, ceea ce afectează contribuabilii mai modești și onești, care nu au posibilitatea sau intenția de a se sustrage de la obligațiile lor fiscale sau de a le încălca;

C.

întrucât intensificarea schimburilor comerciale transfrontaliere ca urmare a instituirii pieței interne a condus la creșterea numărului de tranzacții în care locul de impozitare și locul de stabilire a persoanei supuse plății TVA-ului sunt în două state membre diferite;

D.

întrucât cei care săvârșesc noile forme de fraudă fiscală legate de tranzacțiile transfrontaliere, cum ar fi frauda de tip „carusel” sau frauda intracomunitară a firmelor fantomă, au profitat de fragmentarea și de lacunele din actualele sisteme fiscale și întrucât sunt necesare schimbări în modul de funcționare a TVA;

E.

întrucât evaziunea și frauda în domeniul TVA-ului afectează finanțarea bugetului Uniunii Europene, deoarece conduc la o mai mare nevoie de a face apel la resursele proprii ale statelor membre bazate pe venitul național brut;

F.

întrucât, deși intră în mare măsură în domeniul de competență al statelor membre, combaterea fraudei nu este o problemă care poate fi soluționată doar la nivel național;

G.

întrucât globalizarea implică dificultăți din ce în ce mai mari în ceea ce privește combaterea fraudei fiscale la nivel internațional, date fiind implicarea sporită a întreprinderilor cu sediul în țări terțe în frauda de tip „carusel”, răspândirea comerțului electronic și globalizarea piețelor serviciilor; întrucât factorii respectivi militează puternic în favoarea îmbunătățirii cooperării internaționale, în special în materie de TVA;

H.

întrucât amploarea fraudei fiscale în Uniunea Europeană se datorează sistemului actual de tranziție a TVA care este prea complex, făcând tranzacțiile intracomunitare greu de urmărit, mai opace și, prin urmare, mai vulnerabile abuzului;

I.

întrucât, în momentul în care se examinează diversele opțiuni pentru a aborda problematica fraudei fiscale, Comisia și statele membre ar trebui să evite, cât mai mult cu puțință, măsurile care ar putea conduce la o sarcină administrativă disproporționată pentru întreprinderi și administrațiile fiscale sau la discriminări în rândul comercianților;

J.

întrucât atât Comisia, cât și Curtea de Conturi au declarat în mod consecvent că sistemul pentru schimburi de informații între statele membre cu privire la livrările intracomunitare de bunuri nu furnizează informații relevante sau în timp util pentru combaterea eficientă a fraudei în domeniul TVA-ului; întrucât în acest sens sunt necesare norme mai clare, cu caracter obligatoriu, pentru cooperarea dintre statele membre și Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF);

K.

întrucât utilizarea tuturor tehnologiilor disponibile, inclusiv stocarea și transmiterea electronică a anumitor date în materie de TVA și accize este indispensabilă pentru funcționarea corespunzătoare a sistemelor fiscale din statele membre; întrucât condițiile referitoare la schimbul de date stocate electronic în fiecare stat membru și la accesul direct al statelor membre la aceste date ar trebui îmbunătățite; întrucât autoritățile fiscale din statele membre ar trebui să prelucreze cu atenția cuvenită datele cu caracter personal, în scopurile specificate și având consimțământul persoanei vizate sau în baza oricărui alt temei legitim prevăzut de lege;

L.

întrucât deseori comercianții pot obține doar informații foarte fragmentate privind statutul clienților lor în ceea ce privește TVA-ul;

M.

întrucât consolidarea mijloacelor de detectare a fraudei fiscale ar trebui să fie însoțită de o îmbunătățire a legislației existente privind asistența pentru recuperarea impozitelor, aplicarea unui tratament fiscal egal și garantarea caracterului practic pentru întreprinderi,

1.

remarcă faptul că scopul unei strategii la nivelul UE de combatere a fraudei fiscale trebuie să fie reducerea pierderilor fiscale generate de fraude fiscale prin identificarea domeniilor în care se pot aduce îmbunătățiri atât legislației CE, cât și cooperării administrative dintre statele membre, îmbunătățiri care să promoveze în mod eficient reducerea fraudei fiscale, cât de mult posibil, fără a crea sarcini inutile pentru administrațiile fiscale și pentru contribuabili;

2.

invită statele membre să ia în sfârșit în serios lupta împotriva fraudei fiscale;

3.

reamintește faptul că instituirea unui sistem în materie de TVA bazat pe „principiul țării de origine”, care implică faptul că tranzacțiilor supuse TVA-ului dintre statele membre li se aplică taxa percepută în țara de origine în loc să se aplice o rată zero, rămâne o soluție pe termen lung de combatere eficace a fraudei fiscale; remarcă faptul că „principiul țării de origine” ar face inutilă scutirea de TVA a bunurilor comercializate pe piața internă și impozitarea lor ulterioară în țara de destinație; reamintește faptul că, pentru a putea funcționa, un sistem în materie de TVA bazat pe „principiul țării de origine” necesită instituirea unui sistem de compensare, așa cum a fost propus inițial de Comisie în 1987;

4.

regretă atitudinea de blocadă a unor state membre din ultimii 10 ani care a contracarat orice strategie eficace a UE de combatere a fraudei fiscale;

5.

regretă că, în ciuda mai multor analize, solicitări și obiecții, Consiliul nu a adoptat până în prezent o strategie eficace de combatere a fraudei fiscale;

6.

solicită Comisiei să abordeze în continuare în mod direct această problemă, în ciuda repetatelor eșecuri din ultimele decenii;

7.

ia act de faptul că estimările pierderilor fiscale totale (din impozite directe și indirecte) generate de frauda fiscală variază în Uniunea Europeană de la 200 la 250 miliarde EUR, echivalentul a 2-2,25 % din PNB, 40 miliarde EUR provenind din fraude în domeniul TVA-ului, și de faptul că se estimează că 10 % corespund încasărilor de TVA, 8 % încasărilor totale din accize pe băuturile alcoolice în 1998 și 9 % încasărilor totale din accize pe produsele din tutun; regretă, cu toate acestea, faptul că nu sunt disponibile cifre exacte din cauza diferențelor majore dintre standardele naționale de raportare;

8.

solicită aplicarea unui sistem uniform de colectare a datelor în toate statele membre, ca bază pentru asigurarea transparenței și a unor măsuri de combatere a fraudei fiscale la nivel național;

9.

regretă că, din cauza lipsei de date colectate la nivel național, nu este posibilă nici evaluarea adecvată a amplorii reale a problemei și nici monitorizarea schimbărilor, fie ele pozitive sau negative;

10.

solicită Comisiei să studieze un sistem european armonizat de colectare de date și de producere de date statistice privind frauda fiscală, astfel încât să se obțină o evaluare cât mai precisă cu putință a amplorii reale a fenomenului;

11.

reamintește faptul că eliminarea economiei subterane nu se poate realiza fără aplicarea mecanismelor stimulative adecvate; propune, în plus, ca statele membre să prezinte rapoarte, prin intermediul graficului de performanțe al Strategiei de la Lisabona, privind progresele realizate pentru reducerea economiilor lor subterane;

12.

remarcă faptul că frauda în domeniul TVA-ului constituie un motiv deosebit de preocupare pentru funcționarea pieței interne în măsura în care are un impact transfrontalier direct, implică pierderi substanțiale de venituri și afectează direct bugetul UE;

13.

reiterează faptul că sistemul actual în materie de TVA, instituit în 1993, ar fi trebuit să fie doar un sistem tranzitoriu și că Parlamentul a cerut Comisiei să prezinte propuneri care să vizeze luarea unei decizii finale în ceea ce privește sistemul definitiv în materie de TVA până în 2010;

14.

afirmă că libera circulație a persoanelor, mărfurilor, serviciilor și capitalului pe piața internă începând din 1993, în combinație cu noile descoperiri tehnologice care au condus la bunuri mici, dar de mare valoare, fac din ce în ce mai dificilă combaterea fraudei în domeniul TVA-ului, lucru exacerbat de complexitatea și natura fragmentată a sistemului actual, care îngreunează urmărirea tranzacțiilor, făcându-le astfel mai vulnerabile la abuzuri;

15.

ia notă de creșterea numărului de cazuri de fraude cu firme fantomă și de încălcarea premeditată a sistemului în materie de TVA de către organizații criminale care comit astfel de fraude pentru a profita de deficiențele sistemului și evidențiază cazul de fraudă de tip „carusel” privind TVA-ul, deschis de Eurojust, care implică 18 state membre și o fraudă fiscală cu valoarea estimată la 2,1 miliarde EUR;

16.

sprijină eforturile Comisiei de a schimba fundamental sistemul actual în materie de TVA; salută faptul că statele membre consideră acum prioritară această problemă și le îndeamnă să se pregătească să ia măsuri substanțiale în acest sens;

17.

consideră că actualul sistem este depășit și necesită o revizuire totală, care să nu conducă însă la creșterea birocrației pentru întreprinderile cinstite; este convins că menținerea status quo-ului nu este o opțiune;

18.

remarcă faptul că într-un sistem cu impozitare inversă, TVA-ul este datorat de clientul supus taxei și nu de furnizor; admite că acest sistem are avantajul de a anula posibilitatea de a comite fraude cu firmă fantomă, desemnând contribuabilul căruia îi sunt furnizate bunurile ca persoană responsabilă pentru plata TVA;

19.

remarcă faptul că un sistem dublu în materie de TVA ar aduce prejudicii bunei funcționări a pieței interne și ar crea un mediu mai complex care ar descuraja investițiile în afaceri, situație care ar putea fi depășită, pe termen lung, doar printr-un sistem de impozitare inversă generalizată cu caracter obligatoriu, spre deosebire de un sistem opțional sau unul bazat doar pe livrări;

20.

constată, de asemenea, că sistemul de impozitare inversă nu permite plata fracționată a TVA-ului și că TVA-ul este plătit integral doar la sfârșitul lanțului de distribuție, înlăturându-se astfel mecanismul de autocontrol al TVA-ului; avertizează că este posibil să apară noi forme de fraudă, inclusiv pierderi fiscale suplimentare la nivelul vânzărilor cu amănuntul și utilizarea frauduloasă a codurilor de înregistrare în scopuri de TVA, și că introducerea unor verificări suplimentare pentru combaterea acestor forme de fraudă ar putea conduce la îngreunarea sarcinii administrative pentru comercianții corecți; prin urmare, îndeamnă la precauție și la analize aprofundate înainte de introducerea unui sistem de impozitare inversă; remarcă totuși că aplicarea unui prag pentru a limita riscul de consum final neimpozitat ajută la combaterea fraudei și consideră rezonabil pragul de 5 000 EUR propus de Consiliu;

21.

constată, rămânând totodată precaut și critic, că un proiect-pilot poate ajuta statele membre să înțeleagă mai bine riscurile inerente unui sistem de impozitare inversă și îndeamnă Comisia și statele membre să prevadă garanții adecvate pentru a se asigura că nici statele membre care participă, nici alte state membre nu se expun la riscuri majore pe perioada desfășurării proiectului-pilot;

22.

consideră că cea mai bună soluție pentru combaterea fraudei în domeniul TVA-ului aferent livrărilor transfrontaliere constă în introducerea unui sistem în care scutirea de TVA pentru livrările intracomunitare este înlocuită cu aplicarea unei rate de impozitare de 15 %; remarcă faptul că un astfel de sistem ar funcționa mai bine dacă varietatea și complexitatea ratelor reduse ale TVA-ului ar fi simplificate semnificativ, cu reducerea la minimum a sarcinii administrative atât pentru întreprinderi, cât și pentru autoritățile fiscale; constată că reducerile individuale ale ratelor TVA-ului instituite înainte de 1992 ar trebui examinate și evaluate atent pentru a se vedea dacă menținerea lor este justificată din punct de vedere economic;

23.

recunoaște că, din cauza ratelor diferite ale TVA-ului, impozitarea livrărilor intracomunitare ar impune plăți de regularizare între statele membre; consideră că regularizările în cauză ar trebui să fie efectuate prin intermediul unui organism de compensare, ceea ce ar facilita transferurile de venituri între statele membre; subliniază faptul că funcționarea unui organism de compensare este fezabilă din punct de vedere tehnic;

24.

consideră că un sistem descentralizat bazat pe un organism de compensare ar fi mai adecvat și ar putea fi dezvoltat mai rapid, în măsura în care le oferă statelor membre posibilitatea de a conveni bilateral detalii importante, în funcție de balanța comercială a fiecăruia, de asemănările funcționale ale sistemelor lor în materie de TVA și ale mecanismelor lor de control și pe baza încrederii reciproce;

25.

subliniază că administrația fiscală a fiecărui stat membru de livrare trebuie să fie responsabilă pentru colectarea TVA-ului de la furnizor și pentru realizarea, prin intermediul sistemului de compensare, a unui transfer către administrația fiscală a statului în care are loc achiziția intracomunitară; recunoaște că este necesar să se dezvolte o încredere reciprocă între administrațiile fiscale;

26.

subliniază că statele membre nu pot combate frauda fiscală transfrontalieră în mod individual; consideră că schimburile de informații și cooperarea dintre statele membre și dintre acestea și Comisie nu au fost suficiente, din punctul de vedere al fondului și al promptitudinii, pentru combaterea eficientă a fraudei; consideră că contactele directe dintre oficiile locale sau naționale de luptă antifraudă nu sunt dezvoltate și nici suficient de bine utilizate, ceea ce conduce la ineficiență, neutilizarea la maximă capacitate a măsurilor de cooperare administrativă și întârzieri în comunicare;

27.

insistă că, pentru a proteja veniturile fiscale din toate statele membre pe piața internă, statele membre ar trebui să adopte măsuri comparabile împotriva autorilor fraudelor, indiferent de locul în care au loc pierderile de venituri; invită Comisia să propună mecanisme posibile pentru a promova o astfel de cooperare între statele membre;

28.

salută propunerea Comisiei de modificare a Directivei 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2) și a Regulamentului (CE) nr. 1798/2003 al Consiliului din 7 octombrie 2003 privind cooperarea administrativă în domeniul taxei pe valoarea adăugată (3) în vederea accelerării colectării și schimburilor de informații privind tranzacțiile intracomunitare începând cu 2010; recunoaște că normele propuse, care prevăd raportări lunare, vor îngreuna sarcina administrativă a întreprinderilor care prestează doar servicii și care nu sunt supuse acestei norme în prezent, dar acceptă faptul că acest lucru este necesar având în vedere posibilitățile de comitere a unor fraude de tip „carusel” în domeniul anumitor servicii;

29.

îndeamnă Consiliul să adopte rapid măsurile propuse și invită Comisia să prezinte alte propuneri privind accesul automatizat al tuturor statelor membre la anumite date fără caracter sensibil deținute de statele membre cu privire la proprii contribuabili (cum ar fi, spre exemplu în sectorul de activitate al întreprinderilor, anumite date privind cifra de afaceri) și privind armonizarea procedurilor de înregistrare și de radiere a contribuabililor supuși TVA-ului pentru a asigura depistarea rapidă și radierea falșilor contribuabili; subliniază faptul că statele membre trebuie să își asume răspunderea pentru actualizarea datelor lor, în special în ceea ce privește radierea și depistarea înregistrărilor frauduloase;

30.

reamintește faptul că paradisurile fiscale ar putea reprezenta o barieră în calea punerii în aplicare a Strategiei de la Lisabona, în cazul în care exercită o presiune de scădere excesivă asupra ratelor de impozitare și, în general, asupra veniturilor fiscale;

31.

subliniază, de asemenea, că, în perioadele de disciplină bugetară, orice erodare a bazei fiscale va pune în pericol capacitatea statelor membre de a respecta Pactul de stabilitate și creștere reformat;

32.

subliniază faptul că eliminarea paradisurilor fiscale presupune, printre altele, o strategie orientată pe trei direcții: combaterea evaziunii fiscale, lărgirea domeniului de aplicare al Directivei 2003/48/CE a Consiliului din 3 iunie 2003 privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi (4) și solicitarea ca OCDE, prin intermediul membrilor săi, să sancționeze paradisurile fiscale necooperante;

33.

regretă faptul că statele membre pun obstacole în calea unei reforme a Directivei 2003/48/CE prin obiecții continue și tactici de amânare și îndeamnă Comisia să își prezinte propunerile cât de curând posibil, fără a acorda atenție semnelor de rezistență;

34.

subliniază faptul că prin reforma Directivei 2003/48/CE trebuie să se corecteze diferitele lacune și deficiențe actuale care împiedică descoperirea operațiunilor de evaziune și fraudă fiscală;

35.

invită Comisia, în contextul reformei Directivei 2003/48/CE, să examineze opțiunile pentru reformă, inclusiv investigarea posibilități de a lărgi domeniului de aplicare al directivei în ceea ce privește anumite tipuri de persoane juridice și de surse de venit financiar;

36.

îndeamnă Uniunea Europeană să mențină pe ordinea de zi eliminarea paradisurilor fiscale la nivel mondial, având în vedere efectele negative ale acestora asupra veniturilor fiscale ale fiecărui stat membru; invită Consiliul și Comisia să facă uz de puterea comercială a UE atunci când negociază acorduri comerciale și de cooperare cu guvernele unor paradisuri fiscale pentru a le convinge să elimine dispozițiile și practicile fiscale care favorizează evaziunea și frauda fiscală; salută, ca primă măsură, recomandările cuprinse în concluziile Consiliului rezultate în urma reuniunii sale din 14 mai 2008, de a include în acordurile comerciale o clauză privind buna guvernare în probleme fiscale; solicită Comisiei să includă imediat o astfel de clauză, cu efect imediat, în negocierile sale referitoare la acordurile comerciale viitoare;

37.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.