[pic] | COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE |

Bruxelles, 3.12.2008

COM(2008) 789 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

CĂTRE O STRATEGIE COMUNITARĂ PRIVIND SPECIILE INVAZIVE[SEC(2008) 2887 și SEC(2008) 2886]

1. Ce sunt speciile invazive?

Flora și fauna Terrei au evoluat în decursul a miliarde de ani iar oceanele, mările, lanțurile muntoase, deșerturile și fluviile planetei au creat bariere fizice în calea deplasării speciilor, contribuind astfel semnificativ la vasta biodiversitate a planetei și la dezvoltarea comunităților de animale și plante pe care noi le asociem cu anumite regiuni sau localități, considerându-le tipice acestora. Cu toate acestea, prin influența omului, barierele fizice care au dat naștere la dezvoltarea florei și faunei regionale individuale au încetat să mai reprezinte un obstacol, astfel că există specii care ajung fie accidental, fie intenționat, în localități aflate la sute sau mii de kilometri depărtare de habitatul lor normal. În multe cazuri, aceste specii alogene au probleme mari de adaptare la noul mediu și, în consecință, dispar rapid. Totuși, există și cazuri în care ele supraviețuiesc, se reproduc și se naturalizează. Au fost semnalate situații în care acestor nou-veniți le merge atât de bine încât încetează să reprezinte o curiozitate biologică, devenind o adevărată amenințare și provocând pagube importante nu numai ecosistemelor, ci și recoltelor și șeptelului, afectând echilibrul ecologic local, sănătatea oamenilor și producând importante efecte economice negative. Speciile alogene care exercită un astfel de impact negativ sunt cunoscute sub denumirea de Specii invazive sau SI [1].

2. Necesitatea unei reac țII URGENTE LA NIVELUL UE

Principalii factori care afectează în mod direct biodiversitatea sunt schimbarea habitatelor, schimbările climatice, supraexploatarea, poluarea și SI[2]. Deși UE are la dispoziție instrumente de abordare a patru din cei cinci factori enumerați mai sus, spre deosebire de alte state OCDE, nu dispune în prezent de un instrument complex de abordare a SI. Remedierea acestui neajuns este o condiție de bază pentru realizarea obiectivului UE de „stopare a declinului biodiversității până în 2010”[3]. Pe lângă aceasta, SI reprezintă o importantă amenințare de ordin economic la adresa UE. Valoarea daunelor provocate de SI și a măsurilor aferente de control este estimată la cel puțin 12 000 de milioane de euro anual, conform datelor disponibile.

Necesitatea unei acțiuni coordonate în vederea abordării problemei SI a fost exprimată la cele mai înalte niveluri politice. Consiliul Mediu[4], Parlamentul European[5], Comitetul Regiunilor[6] și Comitetul Economic și Social European[7] au subliniat necesitatea existenței unei strategii comunitare privind SI, a unui sistem eficient de avertizare rapidă și a unor mecanisme de răspuns eficiente la nivelul UE. O serie de angajamente similare au fost incluse în cel de-al șaselea program de acțiune pentru mediu (PAM), în Comunicarea Comisiei privind stoparea diminuării biodiversității până în 2010 și ulterior[8] și în planul de acțiune aferent, recunoscându-se că „trebuie elaborată o strategie comunitară complexă” în vederea reducerii substanțiale a impactului speciilor alogene invazive asupra biodiversității din UE.

Principalele căi de introducere a SI sunt asociate direct sau indirect cu schimburile comerciale. Expansiunea rapidă a comerțului și a activităților de transport sporește posibilitățile de introducere a SI, iar presiunile asupra mediului, precum creșterea concentrațiilor de CO2, creșterea temperaturii, depuneri mai mari de azot, modificarea regimului perturbărilor și degradarea crescândă a habitatelor sunt elemente care facilitează invaziile viitoare. Comerțul este de competența exclusivă a Comunității și, odată introduse pe piața comunitară, mărfurile circulă liber. Abordarea chestiunilor care țin de comerț poate fi realizată eficient numai la granița externă a CE. Prin existența pieței unice se presupune că, odată adusă o SI pe teritoriul unuia din statele membre (ca marfă care face obiectul schimburilor comerciale sau adusă întâmplător, pe o astfel de marfă), aceasta poate să se disperseze rapid pe teritoriul UE. Dat fiind modul în care aceste specii se naturalizează și se răspândesc?, eficiența măsurilor luate de un stat membru poate fi anihilată in totalitate dacă țările vecine nu acționează sau nu răspund în mod concertat.

Legislația și politicile UE existente furnizează deja o parte a soluționării problemei SI. Cu toate acestea, în prezent nu există mecanisme care să sprijine armonizarea sau coerența abordărilor între țările vecine sau între țări din aceeași subregiune. Nu există nicio cerință formală sistematică în sensul realizării unei analize de risc în legătură cu introducerea intenționată a speciilor alogene care pot afecta biodiversitatea, iar introducerea accidentală sau prin neglijență rămâne în mare parte nereglementată, atât la nivelul statelor membre, cât și la cel comunitar. Nu există niciun sistem unificat de monitorizare și control al SI și al efectelor acestora asupra biodiversității europene. Este foarte puțin probabil ca măsurile fragmentate existente să contribuie substanțial la reducerea riscurilor la care sunt expuse ecosistemele europene de către SI.

3. SI ÎN EUROPA șI IMPACTUL ACESTORA

3.1. SI în Europa

Proiectul DAISIE[9], sprijinit în cadrul celui de-al șaselea Program-cadru de cercetare al UE, a identificat 10 822 de specii alogene prezente acum în Europa, dintre care 10-15% pot avea un impact ecologic sau economic negativ. Insulele izolate cu un grad mare de biodiversitate, printre care se numără și cea mai mare parte a teritoriilor UE de peste mări, sunt extrem de vulnerabile la invazie, care poate să aibă și un impact negativ profund asupra mijloacelor de subzistență, a culturii și a oportunităților economice locale.

3.2. Căi de introducere

În ceea ce privește căile de introducere, majoritatea plantelor invazive provin din grădini sau din acvarii, în vreme ce fauna invazivă de apă dulce ajunge în natură din fermele de acvacultură sau prin popularea intenționată cu pește de către pescarii sportivi. Prin contrast, majoritatea speciilor invazive din mediul marin este introdusă accidental, ca „pasageri clandestini” sau contaminanți (de exemplu, prin intermediul apei de balast). Având în vedere volumul tot mai mare de materii animale și vegetale transportat pe glob, cu proveniență din ce în ce mai diversă, rezultă că posibilitatea de introducere a SI este, la rândul său, în creștere.

3.3. Impactul SI asupra ecologiei

SI sunt considerate a fi una din cele mai mari amenințări la adresa biodiversității[10]. Printre tipurile de efecte negative ale SI asupra ecologiei locale se numără:

- concurența cu organismele autohtone pentru hrană și habitat, de exemplu veverița cenușie americană ( Sciurus carolinensis ) a înlocuit veverița roșcată ( Sciurus vulgaris ) indigenă în multe zone din Europa, racul de California ( Pacifastacus leniusculus ) a înlocuit racul de râu ( Astacus spp. ) indigen european, sau speciile de papagali care și-au stabilit habitatul în multe orașe europene și care concurează cu speciile indigene de păsări;

- modificarea structurilor ecosistemului, de exemplu alga Caulerpa taxifolia a transformat importante zone costiere mediteraneene în monoculturi de Caulerpa ;

- hibridizarea cu speciile indigene, de exemplu rața roșcată din America de Nord ( Oxyura jamaicensis ) și cerbul sika ( Cervus nippon ) pot reprezenta o amenințare la adresa speciilor indigene în sensul dispariției acestora la nivel local din cauza împerecherii speciilor alogene cu speciile indigene și producerii de exemplare hibride;

- toxicitatea directă;

- postura de sursă de paraziți sau purtător de agenți patogeni;

- perturbarea procesului de polenizare, provocată de concurența cu speciile locale de albine.

3.4. Impactul SI asupra activită ților economice

SI pot reduce randamentele agricole, forestiere și piscicole. De exemplu, gândacul asiatic Anoplophora glabripennis face ravagii în rândul foioaselor, inclusiv în plantațiile de plopi. Ctenoforele Mnemiopsis leidyi reduc capturile comerciale de hamsie din Marea Neagră. Se știe, de asemenea, că SI pot reduce disponibilitatea surselor de apă și pot provoca degradarea solului. Plantele invazive precum Impatiens glandulifera ies învingătoare în competiția cu plantele indigene care au un rol important în fixarea solului cu rădăcinile și pot contribui, astfel, la creșterea gradului de eroziune a solului.

SI pot afecta infrastructurile prin activitatea de săpare sau prin intermediul sistemului radicular. Sistemul radicular al cenușarului ( Ailanthus altissima ) poate distruge pavaje, vestigii arheologice și ziduri. De asemenea, SI pot să obstrucționeze desfășurarea activităților de transport prin blocarea căilor navigabile. Nutria ( Myocastor coypus ) și bizamul ( Ondatra zibethicus ), ambele aduse inițial pentru blană în Europa de pe continentul american, sunt acum naturalizate pe întreg teritoriul european și provoacă daune însemnate digurilor, canalelor și sistemelor de irigații și de protecție împotriva inundațiilor. Una din cele mai cunoscute specii invazive este scoica zebră ( Dreissena polymorpha ) care, pe lângă importantul impact ecologic negativ, provoacă mari probleme sectorului industrial prin ancrasarea și blocarea țevilor de alimentare a sistemelor de captare a apei.

Feriga de apă Azolla ( Azolla spp. ) și pinul alb ( Pinus strobus ) au dus la o scădere a valorilor patrimoniului recreativ și cultural asociat diverselor peisaje și corpuri de apă.

3.5. Impactul SI asupra sănătă ții umane

O serie de probleme de sănătate umană, cum ar fi alergiile și alte afecțiuni dermatologice, sunt provocate de SI precum Heracleum mantegazzianum și floarea pustei ( Ambrosia artemisiifolia ). Țânțarul-tigru asiatic ( Aedes albopictus ), a cărui prezență în Europa este în creștere și care este purtătorul a cel puțin 22 de arbovirusuri (inclusiv virusul dengue, virusul Chikungunya, virusul râului Ross și virusul West Nile), a fost introdus prin comerțul cu pneuri uzate. Este foarte posibil ca schimbările climatice să favorizeze extinderea acestuia și mai la nord.

3.6. Costurile generate de SI

Principalele costuri identificate la nivel european sunt formate din costurile de eradicare și control, precum și din costurile generate de daunele aduse agriculturii, silviculturii, pescuitului comercial, infrastructurii și sănătății umane. Deși, aparent, costurile generate de impact și costurile de eradicare se exclud reciproc, în realitate programele de eradicare și de control se desfășoară în paralel, în permanență, pentru a se încerca limitarea impactului. În 2008, o estimare inițială a evaluat costurile generate de SI în Europa la 9 600 – 12 700 de milioane de euro pe an (Kettunen et al. 2008). Fără îndoială, această cifră este subestimată, deoarece se bazează pe cheltuielile curente de eradicare și control al SI plus costul înregistrat al impactului economic. Dat fiind că unele țări încep abia acum să înregistreze costurile și efectele, valoarea reală a costurilor financiare aferente se va dovedi a fi mult mai mare.

4. De la introducere la naturalizare șI RăSPÂNDIRE

Pentru o abordare eficientă a SI, este necesar să înțelegem cum și de ce apar aceste probleme.

Majoritatea speciilor alogene prezente în Europa au fost introduse intenționat. De la începutul secolului XX, utilizarea lor în agricultură, silvicultură, acvacultură, maricultură și horticultură/ca plante ornamentale sau în scopuri recreative a crescut treptat în Europa. Speciile alogene pot fi importate pentru că cresc mai repede (randament economic ridicat al arborilor forestieri, protecție împotriva eroziunii solului), satisfac cererea de produse exotice (comerțul cu blănuri), se hrănesc cu alte specii și le anihilează (agenți de control biologic) sau din simplul motiv că sunt agreate de populație (animale de companie, plante de grădină).

Multe specii au fost introduse direct prin comerț, caz în care specia reprezintă marfa (lemn, fibre, plante și animale vii sau moarte), sau indirect, caz în care specia reprezintă un agent contaminant al mărfii (mulți dăunători – mucegaiuri, bacterii, virusuri și insecte – sunt introduși neintenționat, fiind atașați de marfa care face obiectul comerțului). În plus, speciile „călător clandestin” pot fi introduse prin activitatea de comerț și transport, independent de o marfă anume. De exemplu, carenele navelor reprezintă vectori binecunoscuți pentru organismele care se atașează pe ele și pentru cele care se extind prin apa de balast. Aceste căi de introducere pot fi internaționale (transportul oceanic) sau locale (transportul unor ambarcațiuni recreative dintr-un bazin hidrografic infestat într-un lac sau un râu necontaminat).

La rândul lor, schimbările climatice au un impact asupra distribuției speciilor, iar supraviețuirea și extinderea unor SI pot fi explicate prin iernile mai blânde și verile mai calde din Europa ultimului deceniu.

Problemele legate de speciile alogene încep, în general, numai după ce acestea ies din mediile controlate și restricționate fizic. Plantele ornamentale, animalele și animalele de casă nu devin o problemă dacă rămân în grădini, în acvarii sau în casele oamenilor. Agenții patogeni sau dăunătorii pot fi eliminați la sosire, prin măsuri de control sanitar. Crustaceele, moluștele și peștii aduși în apa de balast pot fi eliminați dacă apa de balast este tratată înainte de evacuare.

Cu toate acestea, dacă dăunătorii și bolile plantelor și animalelor nu sunt detectate și eradicate la frontieră sau dacă plantele ornamentale și animalele de casă ies din mediile respective sau sunt aduse în iazurile și râurile din apropiere sau dacă animalele din fermele de animale de blană precum nutria ( Myocastor coypus ), bizamul ( Ondatra zibethicus ), nurca americană ( Mustela vison ) și ratonul ( Procyon lotor ) evadează în natură, apare riscul ca acestea să devină specii invazive.

În unele cazuri, speciile alogene dispar din cauza condițiilor climatice neprielnice sau a florei și faunei locale mai rezistente. În alte cazuri, dacă clima este favorabilă și concurența din partea speciilor indigene este slabă, speciile alogene pot supraviețui, pot crește și se pot reproduce, reușind să formeze o colonie locală.

Dacă această colonie locală a speciei invazive nu este detectată și eradicată rapid, va produce o populație viabilă la nivel local, care se va răspândi în noi teritorii. Dacă există mai multe populații locale având la bază indivizi diferiți, este de la sine înțeles că procesul de răspândire se derulează mai rapid și că specia este mai puțin amenințată de dispariție la nivel local. În cele din urmă, după câțiva ani sau decenii, o specie se poate răspândi în mai multe țări și astfel poate deveni practic imposibil de eliminat.

5. Strategii de abordare a problemei SI

5.1. Abordarea ierarhică în trei etape

În ceea ce privește răspunsul politic la amenințările SI, o abordare „ierarhică în trei etape” [11], convenită la nivel internațional, sprijină măsurile bazate pe 1) prevenție, 2) detectare și eradicare timpurie și 3) control și izolare pe termen lung. Această abordare acoperă noile cazuri de introducere a SI și gestionarea SI deja naturalizate. Ea reflectă consensul științific și politic în privința faptului că prevenția este în general mult mai eficientă din punctul de vedere al costurilor și reprezintă o alternativă mai avantajoasă din punctul de vedere al mediului decât măsurile post-introducere. Într-adevăr, în cazul introducerii unei SI, detectarea și eradicarea timpurie reprezintă (din punctul de vedere al costurilor) cele mai eficiente metode de prevenire a naturalizării și a răspândirii ulterioare, dacă sunt sprijinite de un sistem de avertizare rapidă și schimb de informații în timp util. Dacă eradicarea nu este fezabilă, ar trebui implementate măsuri de control și/sau de izolare .

Prevenirea: Există șase căi principale pentru SI: eliberarea, extinderea, contaminarea, „călătoria clandestină”, coridorul și introducerea spontană. Majoritatea tipurilor de introducere sunt o consecință directă sau indirectă a schimburilor comerciale. Pentru reducerea sau prevenirea introducerilor ulterioare pe această cale, este necesară intensificarea controalelor și inspecțiilor la frontieră, împreună cu instituirea unei proceduri de evaluare în vederea determinării acceptabilității importurilor de mărfuri noi. Aceste abordări trebuie să beneficieze de un schimb de informații între organismele naționale, regionale și internaționale care lucrează în domeniul controlului SI. Prevenția în legătură cu organismele „pasager clandestin” aduse pe carene sau în apa de balast a navelor ar fi mult mai eficientă dacă s-ar ratifica și implementa Convenția privind apa de balast.

Detectarea și eradicarea timpurie a SI depind de eficiența programelor de monitorizare și de un mecanism de avertizare rapidă care să permită informarea timpurie a altor zone care ar putea fi afectate și schimbul de informații cu privire la posibilele strategii de eradicare. În cazurile în care SI s-au naturalizat deja și s-au răspândit într-o arie geografică mare, se recomandă aplicarea unor programe coordonate de eradicare, supravegheate și chiar sprijinite financiar de un organism central.

Control și/sau izolare: Atunci când SI sunt naturalizate și răspândite, accentul trebuie pus pe control și izolare. Încă odată, aceasta va presupune un schimb eficient de informații și implementarea unor campanii/acțiuni coordonate de control/stopare a răspândirii speciei respective.

5.2. Instrumentele existente de abordare a SI în Europa

Având în vedere diversele elemente ale unei strategii de tipul celei descrise mai sus, Comisia a evaluat legislația în vigoare, programele de cercetare, planurile de acțiune și alte inițiative, pentru a identifica aspectele care sunt vizate deja și posibilele lacune.

Directiva fitosanitară (2000/29/CE) vizează în principal prevenirea introducerii și răspândirii organismelor dăunătoare plantelor și produselor vegetale. Pe baza unei evaluări a riscului de dăunători, la lista UE cu organismele dăunătoare recunoscute de directivă se pot adăuga noi specii. Statele membre au mecanisme bine dezvoltate de transmitere a informațiilor, de cooperare, inspecție și control. Directiva permite mecanismelor flexibile să ia măsuri urgente în cazul în care pe teritoriul statelor membre sunt semnalate organisme dăunătoare. Cu toate acestea, impactul SI asupra sănătății umane și consecințele economice directe care rezultă, de exemplu, din blocarea căilor navigabile, nu intră în sfera de aplicare a textului de lege sus-menționat.

Legislația UE privind bolile animalelor vizează SI numai când acestea sunt purtătoare de boli ale animalelor. În statele membre există proceduri de control și inspecție, precum și proceduri de evaluare aplicabile la nivelul UE. În cadrul rețelei comunitare pentru bolile transmisibile, au fost adoptate norme armonizate care presupun notificarea rapidă a măsurilor de sănătate publică care sunt luate sau care urmează să fie luate de statele membre în eventualitatea unei situații epidemiologice sau a unor amenințări la adresa sănătății provocate de prezența unei SI.

Importul a patru specii[12] care constituie un pericol ecologic este interzis în temeiul regulamentului care vizează comerțul cu specii ale florei și faunei sălbatice (Regulamentul nr. 338/97 al Consiliului) , al cărui obiectiv este controlul comerțului cu speciile pe cale de dispariție. Statele membre au instituit proceduri de inspecție și control în temeiul acestui regulament, dar nu există proceduri de evaluare.

Regulamentul nr. 708/2007 al Consiliului privind utilizarea în acvacultură a speciilor exotice și a speciilor absente la nivel local prevede evaluări ale riscului asociate acțiunilor de introducere intenționată a organismelor de acvacultură și a speciilor conexe nevizate. Directivele privind mediul natural (79/409/CEE și 92/43/CEE) interzic introducerea în natură a unor specii care pot amenința speciile indigene. Directiva-cadru privind apa (2000/60/CE) impune statelor membre să obțină o stare ecologică bună a apelor. Directiva privind strategia pentru mediul marin (2008/56/CE) recunoaște că introducerea de specii alogene reprezintă o amenințare majoră la adresa biodiversității europene și solicită în mod expres statelor membre să includă SI în descrierea „bunei stări ecologice”.

Programul LIFE finanțează proiecte care au ca obiect controlul și eradicarea SI: între 1992 și 2002 au fost finanțate mai mult de 100 de proiecte (cost total de 27 de milioane EUR) iar între 2003 și 2006 au fost finanțate 80 de proiecte (cost total de 17 milioane EUR). Cel de-Al șaselea Program-cadru de cercetare a finanțat 2 proiecte referitoare la SI: ALARM[13] și DAISIE[14]. Proiectul DAISIE a realizat primul inventar paneuropean al speciilor alogene invazive. Proiectul SAIS (South Atlantic Invasive Species Project), sprijinit de cel de-Al nouălea Fond European de Dezvoltare , urmărește creșterea capacității regionale de reducere a impactului speciilor invazive asupra teritoriilor britanice din Atlanticul de Sud.

În 2003, în cadrul Convenției de la Berna , a fost adoptată Strategia europeană privind speciile alogene invazive . Organizația Europeană și Mediteraneană pentru Protecția Plantelor (EPPO) gestionează un sistem de raportare a dăunătorilor și întocmește o listă cu SAI avute în vedere pentru emiterea unor texte de drept intern în vederea prevenirii introducerii și răspândirii acestor specii, printre care se numără și plantele alogene invazive. Patru SAI au făcut obiectul unor evaluări efectuate de EPPO și luate în considerare de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (AESA), dar aceasta din urmă nu a considerat satisfăcătoare niciuna din evaluări.

6. Op țIUNI DE POLITICă

În UE se pot avea în vedere o serie de posibile răspunsuri în ceea ce privește abordarea SI. Prezenta comunicare descrie patru opțiuni[15], în ordinea crescătoare a intensității. Cu toate acestea, opțiunile nu pot fi abordate individual și nici nu se exclud reciproc, existând posibilitatea combinării unor elemente preluate din diferitele opțiuni. Pentru fiecare opțiune sunt descrise avantajele și dezavantajele.

A)„Business as usual” (menținerea practicilor actuale):

Această opțiune oferă un etalon față de care pot fi evaluate celelalte opțiuni. Este însă la fel de clar că, dacă nu se ia nicio măsură, SI se vor naturaliza în continuare în UE, generând consecințe din ce în ce mai grave de ordin ecologic, economic și social, precum și costurile aferente.

B) Optimizarea utilizării instrumentelor legislative existente concomitent cu unele măsuri voluntare

Textelor de lege nu li s-ar aduce nicio modificare față de forma actuală, dar s-ar produce o mobilizare conștientă în vederea abordării proactive a SI în cadrul legislației existente. Astfel, evaluările de risc s-ar derula cu ajutorul procedurilor și instituțiilor existente, cum ar fi Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor. Statele membre ar adăuga voluntar aspectele legate de SI la procedurile proprii de control la frontieră. De asemenea, ar putea fi înființat un sistem european de informare și avertizare rapidă[16], bazat pe activitățile existente[17]. Inventarul de SI al DAISIE ar putea fi întreținut și actualizat periodic. S-ar elabora și s-ar sprijini din fonduri naționale planuri de eradicare a acestor specii. Ar putea fi înființate grupuri multisectoriale de părți interesate la nivelurile adecvate, în vederea schimbului de bune practici, a elaborării unor orientări clar direcționate și a contribuirii la soluționarea conflictelor de interese. S-a elabora coduri de conduită voluntare pentru încurajarea unui comportament responsabil al detailiștilor, utilizatorilor și consumatorilor.

Principalul avantaj al acestei opțiuni ar fi faptul că nu necesită texte noi de lege. Procedurile de evaluare și procedurile de inspecție și control ale statelor membre există deja. Cu toate acestea, chiar și cu o abordare proactivă, acoperirea nu ar fi completă, ar rămâne incertitudini juridice majore, iar nivelul de reacție în fața amenințării reprezentate de SI ar varia foarte mult de la țară la țară. Coordonarea acestui set de dispoziții ad-hoc s-ar putea dovedi dificilă. Un sistem construit pe angajamentele voluntare ale statelor membre și pe coduri de conduită voluntare nu ar reuși decât să fie la fel de eficient ca și cea mai slabă verigă a lanțului.

B+) Adaptarea legislației existente

Această opțiune este asemănătoare cu opțiunea B în multe privințe, dar ar include modificarea legislației existente în materie de sănătate a plantelor/animalelor, pentru a se acoperi un spectru mai larg de organisme potențial invazive, și extinderea listei de specii care constituie o amenințare ecologică, ale căror import și deplasare internă sunt interzise prin regulamentul privind comerțul cu specii ale florei și faunei sălbatice. Dacă s-ar adopta această abordare, ar fi necesară alocarea unor resurse suplimentare pentru SI în cadrul procedurii de evaluare și în cadrul activităților de control la frontieră efectuate de statele membre.

Avantajul acestei abordări este că se pot clarifica unele incertitudini și lacune juridice fără a fi nevoie de texte noi de lege. Cu toate acestea, acoperirea problemei SI nu ar fi una complexă sau exhaustivă, iar coordonarea ar reprezenta o provocare de proporții.

C) Un instrument legislativ comunitar complex și specific

Această opțiune ar presupune instituirea unui cadru juridic complex și specific de abordare a SI prin proceduri independente de evaluare și intervenție, ținându-se cont de legislația existentă. Dacă s-ar considera oportun și eficient din punct de vedere al costurilor, aspectele tehnice ale implementării ar putea fi centralizate de o agenție dedicată[18]. Statele membre, inclusiv regiunile ultraperiferice, ar fi obligate să efectueze controale la frontieră pentru depistarea SI și să participe la schimburi de informații privind SI. De asemenea, ar putea fi instituite proceduri obligatorii de monitorizare și raportare și o serie de mecanisme eficiente de răspuns rapid. În afară de o posibilă finanțare UE pentru sprijinirea acțiunilor de eradicare și control, statele membre ar putea să contribuie printr-o finanțare directă a acestor acțiuni.

Această opțiune ar fi cea mai eficientă în ceea ce privește controlul SI. Ar oferi cea mai mare claritate juridică, respectând totodată principiul proporționalității. Totuși, această abordare ar presupune costuri administrative din partea statelor membre și a Comisiei, precum și costuri directe din partea operatorilor economici.

7. Aspecte orizontale

Este foarte important ca publicul să fie informat și sensibilizat pentru a avea o abordare eficientă a SI, în special în ceea ce privește cazurile de introducere neintenționată pe care instrumentele administrative/juridice nu le pot acoperi satisfăcător. Activitățile de comunicare și cele educative trebuie să formeze un simț al responsabilității în rândul cetățenilor europeni, al autorităților și al sectoarelor în cauză în ceea ce privește schimburile comerciale cu potențiale SI și deplasarea acestora, precum și programele de eradicare și/sau de control. Un public mai bine informat ar aduce mai puține specii alogene în grădinile și iazurile sale.

O cercetare mai aprofundată poate contribui la o mai bună înțelegere a SI și a căilor de introducere a acestora, precum și a riscurilor și gravității prezenței SI, cum ar fi anticiparea invaziilor unor specii noi și aplicarea unor metode de control și management eficiente din punct de vedere al costurilor. Rezultatele activităților de cercetare și monitorizare, împreună cu inițiative de tipul publicațiilor online cu acces liber, pot contribui la dezvoltarea unor sisteme de informare pe tema SI. Inițiativa „Monitorizare globală pentru mediu și securitate” ( Global Monitoring for Environment and Security - GMES)[19] ar putea reprezenta, de asemenea, un instrument valoros pentru monitorizarea și controlul impactului SI asupra mediului.

Orice strategie viitoare a UE pe tema SI trebuie să ia în considerare posibilitățile de utilizare a instrumentelor de finanțare UE pentru sprijinirea politicii respective. De asemenea, trebuie evaluat potențialul de implicare a sectorului privat, inclusiv a sectorului de asigurări.

Țările terțe reprezintă sursa SI care ajung în UE. Să nu uităm însă că și UE poate reprezenta o potențială sursă de SI pentru aceste țări terțe. SI ajunse în țări terțe pot duce la deteriorarea mijloacelor de subzistență și, prin urmare, la creșterea migrării și la posibila declanșare a unor conflicte. Independent de eforturile care vor fi depuse în continuare în contextul convențiilor internaționale, cum ar fi Convenția privind diversitatea biologică și Convenția de la Berna, Comunitatea Europeană deține un potențial considerabil de desfășurare a unor acțiuni bilaterale directe cu țări terțe în vederea reducerii presiunii exercitate de SI în ambele sensuri. Comunitatea Europeană poate sprijini țările terțe și activitățile internaționale sau regionale prin intermediul Instrumentului de cooperare pentru dezvoltare (în special prin programul tematic pentru mediu și resurse naturale), al Fondului European de Dezvoltare și al Instrumentului european de vecinătate și parteneriat. Statele membre pot contribui prin intermediul propriilor instrumente de cooperare și dezvoltare.

8. Concluzie

Stoparea diminuării biodiversității în UE nu va fi posibilă fără o abordare cât mai complexă a SI. Consecințele ecologice, economice și sociale ale SI în UE sunt semnificative și necesită o reacție coordonată. În prezent, Comunitatea nu reușește să abordeze eficient problema SI, iar zonelor cu o bogată diversitate biologică, precum teritoriile de peste mări ale UE, nu li se acordă atenția cuvenită. Legislația comunitară existentă, care acoperă doar parțial diversele aspecte ale SI, face dificilă o implementare coordonată. Coerența politicilor între majoritatea statelor membre este minimă sau inexistentă. Scenariile științifice indică o creștere dramatică a invaziilor biologice. Prin urmare, este de așteptat ca situația să se înrăutățească.

Prezenta comunicare descrie natura amenințării prezentate de SI, precum și posibilele abordări în vederea remedierii situației. Feedbackul primit din partea Consiliului, a altor instituții UE și a părților interesate va fi luat în considerare de Comisie la finalizarea propunerii sale pentru o strategie comunitară pe care urmează să o prezinte în 2010, în scopul reducerii substanțiale a impactului SI asupra biodiversității europene. Între timp, Comisia va analiza posibilitatea instituirii unui sistem de informare și avertizare rapidă bazat pe un inventar actualizat periodic și combinat cu o serie de mecanisme eficiente de reacție pe care aceasta le consideră a reprezenta un progres semnificativ.

[1] Termenul „specii invazive” din prezentul document înglobează termenii „speciile alogene invazive” din Convenția privind diversitatea biologică și „specii neindigene invazive”. Speciile invazive sunt definite în linii mari ca fiind speciile a căror introducere și/sau extindere poate reprezenta o amenințare la adresa diversității biologice sau poate avea alte consecințe neprevăzute.

[2] Evaluarea Ecosistemelor pentru Mileniu (a Organizației Națiunile Unite ), 2005.

[3] Concluziile Președinției, Consiliul European de la Goteborg, 15-16 iunie 2001.

[4] A se vedea Concluziile Consiliului (Mediu) din 2 martie 2008, punctul 13.

[5] Raport privind Stoparea diminuării biodiversității până în 2010 , Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, Parlamentul European, 28.3.2007.

[6] Avizul Comitetului Regiunilor din 6 decembrie 2006 privind comunicarea Comisiei: Stoparea diminuării biodiversității până în 2010 și ulterior [COM(2006) 216 final], CoR 159/2006 fin.

[7] Avizul Comitetului Economic și Social European din 15 februarie 2007 privind Comunicarea Comisiei: Stoparea diminuării biodiversității până în 2010 și ulterior [COM(2006) 216 final], NAT/334 - CESE 205/2007 fin DE/Ho/hn.

[8] COM(2006) 216 final.

[9] DAISIE (Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe), www.europe-aliens.org

[10] Evaluarea Ecosistemelor pentru Mileniu (a Organizației Națiunile Unite ), 2005.

[11] Convenția privind diversitatea biologică (CBD): Principii directoare privind prevenirea, introducerea și atenuarea impactului speciilor alogene invazive care amenință ecosistemele, habitatele sau speciile, anexate la Decizia VI/23 (Haga, aprilie 2002).

[12] Țestoasa de Florida ( Trachemys scripta elegans ); broasca-taur americană ( Rana catesbeiana ); broasca țestoasă pictată ( Chrysemys picta ); rața roșcată din America de Nord ( Oxyura jamaicensis ).

[13] ALARM (Assessing Large-scale Risks for Biodiversity with tested Methods), www.alarmproject.net

[14] DAISIE (Delivering Alien Invasive Species Inventories for Europe), www.europe-aliens.org

[15] Alegerea unei opțiuni simple sau a unei combinații de opțiuni depinde de rezultatele unei analize prealabile a impactului financiar.

[16] În prezent, AEM efectuează un studiu de fezabilitate.

[17] Inventarul SAI pentru Europa, realizat prin DAISIE, a se vedea http://www.europe-aliens.org/index.jsp; NOBANIS (North European and Baltic Network on IAS – Rețeaua Nord-Europeană și Baltică privind SAI); și o serie de publicații de specialitate online, printre care „Aquatic Invasions” (Invaziile acvatice) și „Biorisk” (Biorisc).

[18] Implementarea parțială sau totală a acestei opțiuni va depinde și de rezultatele discuțiilor din cadrul (următoarei reuniuni a) grupului de lucru interinstituțional privind agențiile. De asemenea, ar putea fi luată în considerare extinderea mandatului organismelor existente.

[19] COM(2008) 748 final.