[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 17.9.2008

COM(2008) 560 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1830/2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1830/2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE

Regulamentul (CE) nr. 1830/2003[1] (denumit în continuare „regulamentul”) a fost adoptat la 22 septembrie 2003 și, ca urmare a publicării Regulamentului (CE) nr. 65/2004 al Comisiei de stabilire a unui sistem de elaborare și alocare a unor identificatori unici pentru organismele modificate genetic, a devenit aplicabil în totalitate la 16 aprilie 2004.

La 10 mai 2006, în temeiul articolului 12 din regulament, Comisia a prezentat Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a regulamentului. Cu toate acestea, având în vedere cantitatea redusă de informații și experiență limitată disponibile pentru evidențierea contribuției statelor membre (2005), Comisia a elaborat prezentul raport cu scopul de a oferi o imagine mai completă asupra punerii în aplicare a acestuia. 23 de state membre au transmis informații, alături de două asociații din sectorul industrial (anexa). Au fost consultate de asemenea și alte părți interesate, dar acestea nu au transmis informații.

Informațiile transmise de statele membre au fost colectate prin intermediul unui chestionar alcătuit din 10 părți: interpretarea normelor de trasabilitate, punerea în aplicare și efectul normelor de trasabilitate, trasabilitatea amestecurilor de organisme modificate genetic, interpretarea normelor de etichetare, punerea în aplicare și efectul normelor de etichetare, excepții de la normele de trasabilitate și etichetare sub pragurile acceptate, identificatori unici, măsuri de inspecție și control, decizia privind cerințele de documentație în temeiul Protocolului de la Cartagena, precum și alte aspecte.

1. COMERCIALIZAREA OMG-URILOR (ORGANISME MODIFICATE GENETIC) ÎN UNIUNEA EUROPEANă

Nu au mai apărut tipare noi după publicarea primului raport. Deși industriile europene din sectorul alimentar și cele de comerț cu amănuntul refuză comercializarea alimentelor și a produselor alimentare modificate genetic, majoritatea produselor modificate genetic introduse pe piața europeană sunt destinate hranei animalelor și își au originea în mărfurile din import, în mare parte soia și porumb. Numeroase state membre au raportat că nu se importă organisme modificate genetic vii în scopul cultivării acestora. În 2006, MON810 a rămas singurul OMG cultivat în șase state membre, pe o suprafață totală de aproximativ 60 000 ha (în principal în Spania, dar și în Franța, Germania, Republica Cehă, Slovacia și Portugalia). Această suprafață s-a extins la 110 000 hectare în 2007.

În ceea ce privește trasabilitatea și etichetarea OMG-urilor, numeroase state membre raportează încă o experiență limitată sau lipsă de experiență și, prin urmare, nu au transmis informații noi. Comisia (Eurostat) analizează în prezent posibilitatea de a obține statistici oficiale privind importurile suplimentare din UE și pătrunderea pe piața hranei pentru animale a produselor modificate genetic.

2. INTERPRETAREA, PUNEREA ÎN APLICARE Ș I REZULTATUL NORMELOR DE TRASABILITATE

În ciuda unor preocupări legate de complexitatea legislației și de suprapunerea condițiilor din regulament și Regulamentul (CE) nr. 1829/2003[2], majoritatea statelor membre au raportat că nu există probleme legate de interpretarea normelor de trasabilitate. Acestea au constatat că, per ansamblu, sistemul cunoaște progrese. Ca practică comercială standard, operatorii solicită furnizorilor documentele necesare și, ca urmare, din ce în ce mai mulți operatori comerciali declară modificările genetice în documentele justificative. Cu toate acestea, experiența semnificativă în domeniu sugerează că acest aspect se referă în principal la industria hranei pentru animale[3].

Majoritatea statelor membre au descoperit că efectele normelor de trasabilitate asupra etichetării și alegerii informate sunt pozitive, întrucât facilitează controalele oficiale, gestionarea riscului și funcționarea întregului sistem. Se consideră, de asemenea, că efectele asupra importurilor depind de produs și sunt deosebit de importante atunci când exportatorii din țările terțe transmit informații insuficiente în legătură cu prezența OMG-urilor. Cu toate acestea, ar trebui menționat faptul că normele de trasabilitate prevăzute în regulament nu fac distincție între produsele din Uniunea Europeană și importurile din țările terțe. Prin urmare, provocările privind disponibilitatea documentelor rămân aceleași pentru operatorii din UE și din țările terțe[4].

Normele de trasabilitate au o influență generală pozitivă asupra opiniei publice în privința siguranței alimentelor și un impact favorabil asupra comercializării produselor nemodificate genetic, datorită percepției negative persistente a consumatorilor cu privire la produsele modificate genetic[5]. Un stat membru a raportat, de asemenea, că normele au un efect pozitiv asupra întreprinderilor mici datorită îmbunătățirii cadrului de control, astfel rezultând pagube economice mai reduse. Un alt stat membru a raportat că întreprinderile mici evită să cumpere ingrediente modificate genetic din cauza obligațiilor administrative și financiare asociate normelor de trasabilitate din UE[6].

Au fost ridicate alte câteva probleme. Un stat membru a raportat că doar întreprinderile mari dețin sisteme pentru a solicita asigurări și certificate, precum și sisteme de verificare, cum ar fi, de exemplu, rapoarte analitice solicitante sau prelevarea de mostre (deși, ar trebui menționat că rapoartele analitice și/sau prelevarea de mostre nu sunt necesare în conformitate cu regulamentul). În temeiul articolului 4 alineatul (1) din regulament, operatorii sunt singurii responsabili pentru transmiterea în scris a identificatorului unic și a informațiilor cu privire la caracteristica unui produs de a conține sau de a fi alcătuit din OMG-uri.

Un alt stat membru a raportat că operatorii nu sunt întotdeauna conștienți de obligația pe care o au de a păstra documentația respectivă timp de cinci ani și că acest aspect se aplică doar în câteva cazuri. Unele state membre au menționat problemele practice apărute în aplicarea normelor de trasabilitate, cum ar fi situația în care nu se poate demonstra originea OMG-urilor sau în care produsele nu sunt etichetate în mod corespunzător la începutul lanțului de producție.

Se constată în general că industria produselor alimentare destinate consumului uman din Uniunea Europeană este încă reticentă în ceea ce privește utilizarea de produse modificate genetic. În unele state membre, majoritatea operatorilor din sectorul alimentelor și hranei pentru animale au refuzat inițial produsele modificate genetic pentru a evita etichetarea obligatorie care, în opinia acestora, ar necesita costuri suplimentare. Cu toate acestea, operatorii din sectorul hranei pentru animale au ajuns ulterior la un compromis pe fondul ideii că aproape toată făina de soia comercializată și importată în UE a fost modificată genetic. O asociație din străinătate și-a exprimat preocuparea față de faptul că procesatorii europeni de alimente și comercianții cu amănuntul au încetat să mai utilizeze ulei de soia din SUA, întrucât produsele destinate alimentației umane și animale rezultate ar fi etichetate drept modificate genetic, chiar dacă uleiul nu conține ADN modificat, și a reclamat faptul că asemenea produse necesită etichetare.

3. INTERPRETAREA, PUNEREA ÎN APLICARE Ș I REZULTATUL NORMELOR DE ETICHETARE

Majoritatea statelor membre nu au raportat probleme cu privire la modalitatea în care normele de etichetare sunt interpretate de oficiali. Câteva state membre au constatat o lipsă de claritate cu privire la diferențele exacte dintre domeniul de aplicare al regulamentului și Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic. Un alt stat membru avea neclarități cu privire la etichetarea unor tipuri de alimente destinate consumului uman și hranei pentru animale produse din OMG-uri care se utilizează doar în scopuri industriale (de exemplu, uleiul utilizat la curățarea tigăilor) și la interpretarea precisă a termenului „alimente destinate consumului uman și hrană pentru animale produse din OMG-uri”. Un alt stat membru a raportat opacitate în rândul reprezentanților din sectorul industrial cu privire la necesitatea etichetării unor anumite produse (de exemplu, produsele de fermentație față de uleiul de soia)[7].

În general, statele membre consideră că normele de etichetare funcționează corespunzător. Problemele identificate se referă la etichetarea eronată (de exemplu, etichete care indică că un produs „poate” conține organisme modificate genetic), etichetarea negativă prin încălcarea legislației naționale (de exemplu, „nemodificat genetic” sau „fără modificare genetică”), lipsa documentelor care să ateste prezența modificării genetice în produsele care nu au fost ambalate anterior și lipsa etichetării în ciuda depășirii pragului de 0,9%. Un stat membru a apreciat că opțiunea operatorilor de a indica pe etichetă fie că „Acest produs conține OMG-uri”, fie că „Acest produs conține [denumirea organismului (organismelor)] modificat(e) genetic” [articolul 4 alineatul (6) din regulament] ar putea împiedica destinatarul final să cunoască exact ce cantitate de produs modificat genetic există.

Majoritatea statelor membre au raportat că normele de etichetare produc efecte pe piață și asupra consumatorilor, ca de exemplu o alegere mai informată, prevenirea mai eficientă a practicilor înșelătoare și creșterea cererii consumatorilor privind prezența ingredientelor nemodificate genetic în lanțul alimentar. Cu toate acestea, și din cauza pragului de 0,9%, unele state membre au arătat că pentru OMG-uri de tipul hrană pentru animale, indisponibilitatea informațiilor legate de prezența accidentală sau imposibil de evitat din punct de vedere tehnic a organismelor modificate genetic sub pragul de 0,9% a făcut imposibilă achiziționarea de produse în întregime nemodificate genetic.

4. PRAGURI DE ETICHETARE Ș I PREZEN Ț A ACCIDENTALă A OMG-URILOR

Majoritatea statelor membre nu au raportat probleme deosebite cu privire la aplicarea corespunzătoare a pragurilor (0,9%) pentru scutirea de la etichetare a produselor destinate alimentației umane și hranei pentru animale. Prelevările de mostre și analizele de laborator aleatorii fac parte din practica uzuală, observându-se doar câteva încălcări (ca de exemplu etichetarea eronată). Statele membre verifică de obicei certificatele furnizorilor, fișele cu datele tehnice și păstrarea identității produsului.

Cu toate acestea, unele state membre au arătat necesitatea de a soluționa problema pragului în cazul unor evenimente de transformare cu gene suprapuse. Intervin dificultăți practice în cazul în care trebuie analizat un amestec de semințe, făină sau produs procesat, deoarece acestea ar putea conține ingrediente diferite produse din același material brut, de exemplu amidon și făină de porumb. Unele state membre și părți interesate au indicat, de asemenea, necesitatea pragurilor de etichetare privind prezența OMG-urilor în semințe. Comisia derulează în prezent o evaluare a impactului în vederea analizării acestei probleme.

O asociație profesională a constatat că pragul de 0,9% constituie o alegere arbitrară și că acesta ar trebui ridicat la un nivel mai pragmatic. O organizație din străinătate este de părere că, drept urmare a normelor de etichetare, importatorii nu mai importă ulei de soia în scopul utilizării în alimentație, forțând industriile să utilizeze în schimb ulei de rapiță convențional la prețuri ridicate. Această organizație observă, de asemenea, că normele privind etichetarea se bazează pe origine și nu pe identificare, adică pe disponibilitatea certificatelor necesare și nu pe posibilitatea de identificare a OMG-urilor din produse. În opinia sa, acest aspect impune operatorilor din sectorul alimentației umane și hranei pentru animale costuri nejustificate în scopul verificării respectării materialului rafinat[8].

Mai multe state membre și-au exprimat opiniile cu privire la modul de interpretare a „prezenței accidentale”. Evaluarea privind prezența OMG-urilor în lanțul alimentației umane și hranei pentru animale în mod accidental sau din cauza neglijenței operatorilor a fost efectuată ținându-se cont de fiecare caz în parte, iar statele membre par să utilizeze metode diferite. De obicei, operatorii trebuie să furnizeze dovezi referitoare la intenția acestora de a evita prezența modificărilor genetice în toate etapele de producție. Aceste dovezi includ certificate de comandă și cumpărare de material nemodificat genetic, utilizarea zonelor separate de depozitare, și liniilor de producție care nu utilizează organisme modificate genetic. Alte state membre verifică, de asemenea, ordinea producției, procedurile de curățare și toate măsurile necesare, pentru a concluziona că orice prezență este accidentală și tehnic inevitabilă. Câteva state membre au raportat că, în cazul în care materialul original din lanțul alimentației umane și animale este etichetat drept modificat genetic, atunci produsul final este etichetat de asemenea drept modificat genetic, chiar dacă urmele de elemente MG se situează sub pragul de 0,9%, deoarece, în cazul respectiv, prezența acestora nu este considerată ca fiind accidentală.

5. UTILIZAREA IDENTIFICATORILOR UNICI

Majoritatea statelor membre consideră identificatorii unici drept instrumente utile în vederea identificării și etichetării produselor modificate genetic și nu raportează probleme serioase. Per ansamblu, acestea au raportat o experiență limitată dar pozitivă în legătură cu punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 65/2004 și utilizarea identificatorilor unici.

Un stat membru, în care se cultivă porumb modificat genetic, a raportat că identificatorii unici sunt incluși în documentele transmise de furnizorii de semințe către agricultori și prelucrători. O asociație din sectorul industrial a considerat că cerințele privind tranzacționarea și etichetarea soiurilor modificate genetic au fost puse în aplicare, după caz, ca practică standard comercială, dar că aceste cerințe au dus la creșterea obligațiilor și a costurilor administrative existente. Acești identificatori unici, ca de exemplu MON-04032-6, pot fi consultați la adresa:

http://ec.europa.eu/food/dyna/gm_register/index_en.cfm.

O serie de state membre au arătat că identificatorii unici nu sunt întotdeauna incluși în documentele de însoțire a produselor – caz în care trasabilitatea nu este fiabilă, iar operatorii comerciali încearcă să obțină aceste coduri solicitând informații suplimentare de la furnizori.

6. CONTROLUL APLICăRII REGULAMENTULUI DE CăTRE STATELE MEMBRE Ș I PUNEREA ÎN APLICARE A RECOMANDăRII 2004/787/CE

Majoritatea statelor membre au raportat derularea, fără probleme serioase,a controalelor generale și a inspecțiilor oficiale. Cu toate acestea, ar trebui menționat că unele practici ale acestora diferă în mod semnificativ. În unele state membre, majoritatea verificărilor sunt justificative, în timp ce prelevarea de mostre și analiza sunt limitate din cauza factorului costuri. Alte state membre au raportat că responsabilii de control verifică în principal dacă operatorii efectuează controale „interne” în conformitate cu regulamentele.

Mai multe state membre au raportat probleme privind resursele limitate disponibile, precum și reducerea aferentă a inspecțiilor și a controalelor. În câteva state membre, este nevoie de personal auxiliar sezonier, de exemplu pentru auditarea fabricilor pentru semințe. Un stat membru a raportat lipsa resurselor în scopul testării alimentelor în conformitate cu Recomandarea 2004/787/CE, care solicită analiza separată a probelor incrementale.

Mai multe state membre au făcut trimitere la avantajele programelor de pregătire a inspectorilor, ca de exemplu cele oferite de Centrul Comun de Cercetare (CCC) și în cadrul TAIEX, precum și la avantajele implicării laboratoarelor acestora în rețeaua ENGL.

Dispozițiile naționale au stabilit sancțiuni pentru încălcarea legislației comunitare și naționale în cauză, inclusiv avertismente, retragerea produselor, returnarea în țara de origine, re-etichetarea, amenzi și pedeapsa cu închisoarea. Nu s-au constat încălcări grave, majoritatea încălcărilor identificate ale legii referindu-se la ne-etichetare și la procedurile de operare insuficiente pentru trasabilitatea produselor modificate genetic. O organizație profesională a constatat că unele penalizări au fost disproporționate față de prezența accidentală a evenimentelor genetice certificate în UE, inclusiv distrugeri obligatorii și urmăriri penale.

Mai multe state membre au raportat probleme privind controlul aplicării regulamentului, referitoare la produsele derivate din organisme modificate genetic care nu conțin niciun material OMG identificabil, dar care trebuie totuși etichetate. Principala provocare în acest domeniu se referă la faptul că autoritățile competente pot derula doar verificările justificative privind măsurile de prevenire, deși, din cauza absenței în numeroase cazuri a ADN-ului de identificare, prelevarea de mostre nu ar constitui, în mod necesar, o opțiune. Prin urmare, acestea se confruntă adesea cu probleme atunci când exportatorii și autoritățile din țările terțe nu doresc să furnizeze importatorilor informațiile necesare pentru a respecta legislația privind trasabilitatea și etichetarea. Pe de altă parte, ar trebui menționat că importatorii sunt obligați să solicite aceste informații. În caz contrar, aceștia ar încălca legislația comunitară prin importul de produse care nu respectă dispozițiile în cauză. O organizație din sectorul industrial consideră că obligația de etichetare a acestor produse creează un dezavantaj competitiv pentru industria europeană. O asociație din străinătate reclamă faptul că trasabilitatea și etichetarea obligatorie a uleiului rafinat de soia pot fi fraudate, având în vedere că nu pot fi verificate prin niciun fel de probă științifică.

Astfel cum se arată în raportul anterior, statele membre au indicat probleme cu privire la punerea în aplicare a Recomandării 2004/787/CE referitor la prelevarea de probe și detectare. Majoritatea statelor membre consideră că punerea acesteia în aplicare este costisitoare și necesită mult timp, în special cu privire la transporturile mari. Acestea reclamă că verificarea și prelevarea de probe la transporturile vrac din import în conformitate cu orientarea tehnică a recomandării impune o povară foarte mare autorităților de control, iar rezultatele nu sunt direct proporționale cu timpul pierdut sau cu povara financiară. Acestea raportează că numărul necesar de probe incrementale este prea mare, în special la navele de peste 500 de tone. Câteva state membre au raportat că utilizează metode de prelevare de probe pentru hrana animalelor pe baza vechii Directive 76/371/CEE privind prelevarea de probe pentru hrana animalelor, de stabilire a modalităților comunitare de prelevare de probe pentru controlul oficial al furajelor. Un stat membru raportează, de asemenea, că prelevarea de probe la mărfurile în vrac este în conformitate cu principiile și metodele generale descrise în standardul ISO 13690 (1999). De asemenea, se afirmă că este imposibil ca recomandarea să se aplice alimentelor ambalate în prealabil sau cantităților mici dintr-un ingredient.

Astfel cum s-a arătat în primul raport, există încă probleme în ceea ce privește unitățile în care ar trebui exprimat conținutul de OMG. Recomandarea 2004/787/CE sugerează că „rezultatele analizei cantitative ar trebui să fie exprimate ca procent de numere de copii ADN MG în raport cu numărul de copii ADN specific taxonului țintă, calculat ca genomi haploizi”. Cu toate acestea, unele state membre solicită laboratoarelor să exprime măsurătorile materialelor MG autorizate în greutate-% și nu în genomi haploizi -%, deoarece, în opinia acestora, pragul de etichetare trebuie să fie în raport cu greutatea sau numărul de semințe și nu cu conținutul de ADN. Un stat membru a raportat utilizarea de genomi haploizi -% doar atunci când este disponibil material de referință pe bază de plasmidă.

Unele state membre au constatat că validarea metodei în conformitate cu ISO 17025, astfel cum sugerează recomandarea, depinde de organismul de acreditare la nivel național. Condițiile diferă în mod semnificativ între statele membre. S-a afirmat că acreditarea ISO 17025 este mai mult un dispozitiv birocratic, care garantează o bună trasabilitate și documentare în interiorul unui laborator, decât un instrument care garantează armonizarea științifică. Ar trebui observat că ISO 17025 este un sistem de asigurare a calității în laboratoare și nu o metodă de analiză calitativă și cantitativă a organismelor modificate genetic. Există metode CRL pentru toate OMG-urile autorizate în cadrul Regulamentului (CE) nr. 1829/2003 care sunt validate ulterior în laboratoarele din statele membre, în conformitate cu normele-cadru privind controlul calității stabilite în ISO 17025.

Astfel cum s-a arătat în raportul anterior, o altă problemă se referă la dificultatea de a inspecta OMG-urile neautorizate sau evenimentele de transformare cu gene suprapuse în lipsa metodelor de identificare validate și a materialului de referință autorizat.

7. CONCLUZII

Statele membre și părțile interesate au dobândit mai multă experiență privind punerea în aplicare a regulamentului de la publicarea ultimului raport. Acest lucru se aplică în special în sectorul hranei pentru animale, fiind evident în contribuția acestora cu privire la numeroase aspecte practice. Cu toate acestea, experiența generală în sectorul alimentației umane rămâne modestă, în principal din cauza numărului limitat de organisme modificate genetic și produse derivate comercializate în prezent în Uniunea Europeană.

Astfel cum s-a menționat deja în ultimul raport, statele membre au arătat că dispozițiile regulamentului erau interpretate și puse în aplicare în mod corespunzător. Acestea consideră că dispozițiile constituie un pas înainte spre o alegere mai informată, o prevenire mai eficientă a practicilor înșelătoare și controale oficiale îmbunătățite. Numeroase probleme referitoare la aplicarea practicilor comerciale atrag totuși provocări majore pentru politica privind OMG-urile și aplicarea acesteia în Uniunea Europeană.

Asociațiile din sectorul industrial și exportatorii din țările terțe continuă să susțină că regulamentul introduce costuri administrative exagerate. Acesta restricționează exportul de OMG-uri către Uniunea Europeană și obligă operatorii europeni să utilizeze produse convenționale la prețuri ridicate. Aceștia consideră pragurile de etichetare drept alegeri arbitrare și susțin că etichetarea produselor realizate din OMG-uri, în cazul cărora nu se poate identifica nicio modificare genetică, impune un cost incorect asupra operatorilor din sectorul alimentației umane și hranei pentru animale, în scopul verificării respectării materialului rafinat.

Astfel cum s-a arătat și în primul raport, Comisia consideră că anumiți factori, ca de exemplu cererea consumatorilor de produse nemodificate genetic, prețuri mai mari în sectorul hranei pentru animale și acordul nesincronizat al țărilor privind OMG-urile au avut un efect mult mai mare asupra schimburilor comerciale cu OMG-uri. Necesitatea etichetării vizează să permită libertatea de opțiune operatorilor și consumatorilor și nu trebuie considerată ca fiind un obstacol în calea comercializării produselor modificate genetic autorizate.

Comisia va continua colaborarea cu autoritățile competente din statele membre, în vederea garantării punerii în aplicare corespunzătoare a regulamentului. În același timp, aceasta va continua investigarea, alături de părțile interesate, a tuturor aspectelor aferente punerii în aplicare și posibilei îmbunătățiri a politicii în materie de trasabilitate și etichetare a OMG-urilor. Totodată, Comisia (Eurostat) va depune în continuare eforturi în vederea obținerii de statistici oficiale privind produsele modificate genetic, în special privind volumul de importuri către UE de produse modificate genetic din țările non-UE, pătrunderea pe piața hranei pentru animale și suprafețele cultivate cu OMG-uri.

ANNEX

Institutions which contributed their input

Ministry of Health, Family and Youth, Austria

Federal Public Services Public Health, Food Chain and Environment, Belgium

FAVV / AFSCA: Federal Agency for the Food Chain Safety, Belgium

Department of Agriculture, Cyprus

Ministry of the Environment, Czech Republic

Danish Plant Directorate

Ministry of Trade and Industry, Finland

Ministry of Agriculture and Forestry, Finland

Finnish Food Safety Authority Evira

Customs Laboratory, Finland

Ministry of the Environment, Finland

Federal Office of consumer Protection and Food Safety, Germany

Ministry of Rural Development and Food, Greece

Ministry of Development, Hellenic Food Safety Authority, Greece

Ministry of Economy and Finance, General Chemical State Laboratory, Greece

Ministry for Environment and Water, Hungary

Ministry for the Environment and Territory, Italy

Food and Veterinary Service, Latvia

Ministry of Agriculture, Latvia

Ministry of Environment, Lithuania

State Food and Veterinary Service, Lithuania

Ministry of Health, Luxembourg

Malta Environment and Planning Authority

Malta Standards Authority

Ministry of Housing, Spatial Planning and the Environment, Netherlands

Ministry of the Environment, Department of Nature Conservation, Poland

GPP, Cabinet of Political Planning, Portugal

DGADR, General Directorate of Agriculture and Rural Development, Portugal

National Sanitary Veterinary and Food Safety Authority, Romania

State Veterinary and Food Administration, Slovakia

Central Controling and Testing Institute for Agriculture, Slovakia

Ministry of Agriculture, Forestry and Food, Slovenia

Ministry of Health, Slovenia

Ministry for the Environment and Spatial Planning, Slovenia

Ministry of Environment, Spain

National Food Administration, Sweden

Department for Environment, Food and Rural Affairs, UK

European Association fro Bio-industries (EuropaBio)

American Soybean Association (ASA)

[1] JO L 268, 18.10.2003, p. 24. La 25.10.2006, a fost publicat un raport al Comisiei adresat Consiliului și Parlamentului European privind punerea în aplicare a prezentului regulament, COM(2006)626 final.

[2] JO L 268, 18.10.2003, p.1

[3] Trebuie menționat că operatorii au dobândit deja experiență în punerea în aplicare a articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 privind trasabilitatea. Comisia a publicat orientări care fac trimitere la condițiile de trasabilitate ale organismelor modificate genetic. (http://ec.europa.eu/food/food/foodlaw/traceability/factsheet_trace_2007_en.pdf).

[4] În plus, nu există bază legală care să solicite țărilor terțe sau exportatorilor furnizarea de informații în temeiul articolului 5 din regulament. Cu toate acestea, responsabilitățile importatorilor sunt definite la articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, care atribuie importatorilor din statele membre responsabilitatea finală pentru garantarea faptului că importurile îndeplinesc condițiile impuse de UE la punctul de intrare cu privire la legislația europeană specifică, de exemplu privind trasabilitatea și etichetarea.

[5] Eurobarometrul 64.3, Europenii și biotehnologia în 2005: modele și tendințe.

[6] În legătură cu acest aspect, trebuie menționat că operatorilor li se solicită să pună în aplicare normele de trasabilitate, în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002, indiferent dacă produsele acestora conțin sau nu organisme modificate genetic.

[7] O nouă reglementare privind enzimele din alimente și, de modificare a Directivei 83/417/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1493/1999 al Consiliului, a Directivei 2000/13/CE și a Directivei 2001/112/CE a Consiliului care definesc în mod clar OMG-urile pentru enzime, a fost propusă de către Comisie (http://ec.europa.eu/food/food/chemicalsafety/additives/prop_leg_en.htm).

[8] Ar trebui menționat că, în contextul prezentului raport, orice trimitere la „origine” trebuie asociată cu metodele de producție și de prelucrare și nu cu originea geografică, care nu prezintă importanță în materie de trasabilitate și etichetare a OMG-urilor.