[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 26.6.2008

COM(2008) 403 final

COMUNICARE A COMISIEI

privind notificarea prorogării termenelor stabilite pentru atingerea valorilor-limită și a derogării de la obligația de a aplica anumite valori-limită în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

{SEC(2008)2132}

COMUNICARE A COMISIEI

privind notificarea prorogării termenelor stabilite pentru atingerea valorilor-limită și a derogării de la obligația de a aplica anumite valori-limită în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa

1. Introducere

1. În temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa[1] denumită în continuare „noua directivă”, statele membre pot să notifice Comisiei, sub rezerva evaluării de către Comisie, intenția lor de a proroga termenele stabilite pentru atingerea valorilor-limită pentru dioxid de azot sau benzen în zonele sau aglomerările în care nu se pot respecta aceste valori-limită până la 1 ianuarie 2010 sau faptul că îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi exceptate de la obligația de a aplica valorile-limită pentru pulberi în suspensie (PM10). În cazul în care Comisia consideră că nu au fost îndeplinite condițiile de prorogare sau derogare, aceasta poate formula obiecții în termen de nouă luni de la primirea notificării. Sarcina de a dovedi îndeplinirea acestor condiții intră în responsabilitatea statelor membre care trebuie, prin urmare, să furnizeze Comisiei toate informațiile relevante de care aceasta are nevoie pentru a-și desfășura evaluarea.

2. Obiectivul prezentei comunicări este de a facilita pregătirea, depunerea și evaluarea corectă a notificărilor, precizând modul în care Comisia interpretează condițiile prevăzute la articolul 22 și oferind statelor membre recomandări cu privire la informațiile pe care trebuie să le furnizeze și la formatul pe care trebuie să îl respecte.

2. Context

3. Majoritatea statelor membre nu au atins încă valorile-limită pentru PM10 deși acestea au devenit obligatorii încă de la 1 ianuarie 2005[2]. Potrivit estimărilor, în peste 40% din zonele și aglomerările din Comunitate se depășește în prezent valoarea-limită zilnică pentru PM10, și anume 50 µg/m3, în peste 35 de zile pe an calendaristic. În peste 15% din acestea, concentrațiile depășesc, de asemenea, valoarea-limită anuală pentru PM10, de 40 µg/m3. Evaluările, tendințele și proiecțiile de modelare actuale indică faptul că o situație similară ar putea să se producă în 2010, atunci când valorile-limită pentru dioxid de azot devin obligatorii[3]. În ceea ce privește benzenul, pentru care valorile-limită vor deveni, de asemenea, obligatorii în 2010[4], proiecțiile indică faptul că problema este mai puțin gravă.

4. Cu toate că deficiențele de punere în aplicare a directivelor privind calitatea aerului au fost identificate și discutate cu statele membre, amploarea problemei indică posibilitatea ca nerespectarea valorilor-limită să fie cauzată parțial de factori asupra cărora statele membre nu au un control direct sau imediat. Adoptarea și punerea în aplicare a măsurilor comunitare care vizează reducerea emisiilor la sursă, cum ar fi punerea în aplicare progresivă a unor norme mai stricte privind emisiile pentru vehiculele noi, contribuie la îmbunătățirea calității aerului atât în prezent, cât și în viitor. Cu toate acestea, doar măsurile comunitare nu pot asigura respectarea valorilor-limită pe întreg teritoriului UE. În majoritatea cazurilor, acestea trebuie completate prin acțiuni la nivel național, regional și local, în special în zonele urbane în care expunerea populației este cea mai ridicată.

5. Este important să se asigure tratamentul egal în ceea ce privește punerea în aplicare a legislației comunitare. Zonele în care s-au depus eforturi pentru respectarea valorilor-limită în termenul stabilit nu trebuie să fie puse în dezavantaj concurențial față de zonele în care aceste eforturi nu au fost făcute, deși ar fi fost necesare.

6. Comisia va evalua cu atenție fiecare notificare în raport cu condițiile prevăzute la articolul 22 și va formula obiecții în cazul în care aceste condiții nu sunt îndeplinite. Majoritatea informațiilor solicitate pentru evaluarea notificărilor vor proveni din planul privind calitatea aerului, care trebuie depus odată cu notificarea.

7. Decizia 2004/224/CE a Comisiei din 20 februarie 2004 de stabilire a normelor de transmitere a informațiilor privind planurile sau programele solicitate în temeiul Directivei 96/62/CE a Consiliului în ceea ce privește valorile-limită pentru anumiți poluanți în aerul înconjurător[5] definește o practică deja consacrată pentru furnizarea informațiilor minime solicitate în planurile privind calitatea aerului. Având în vedere volumul mare de informații care vor trebui tratate în contextul notificărilor, un format comun va contribui în mod considerabil la asigurarea unui tratament eficient și egal în evaluarea notificărilor și, prin urmare, se recomandă insistent statelor membre să utilizeze formularele prevăzute în Documentul de lucru al serviciilor Comisiei [SEC(…) …] pentru prezentarea notificărilor. Aceste formulare se bazează pe Decizia 2004/224/CE și se îndepărtează de la aceasta numai atât cât este necesar pentru a asigura comunicarea informațiilor esențiale legate de condițiile specifice pentru prorogări sau derogări. La completarea formularelor, trebuie înscrise numai informațiile care ar trebui să fie disponibile în mod normal pentru stabilirea planului privind calitatea aerului sau ca elemente care dovedesc îndeplinirea condițiilor în cazurile specifice. Obiectivul urmărit este ca statelor membre să nu li se solicite producerea de noi date, de exemplu prin modelare. În prezentele orientări se face trimitere la formularele specifice, astfel încât să se arate legătura dintre informațiile solicitate și condițiile de îndeplinit.

3. Procedura de notificare

8. Se preconizează că primele notificări vor viza în special PM10, pentru care eventualele extinderi vor înceta după trei ani de la intrarea în vigoare a directivei, și anume la […] iunie 2011. Având în vedere nivelurile actuale de nerespectare a valorilor-limită stabilite pentru PM10, este important să se prezinte notificări cât mai repede posibil după intrarea în vigoare a directivei pentru zonele și aglomerările în care statele membre consideră că sunt îndeplinite condițiile. Cu toate acestea, la pregătirea notificărilor, trebuie acordată atenție cerinței ca datele care demonstrează respectarea condițiilor să fie complete.

9. În ceea ce privește dioxidul de azot și benzenul, valorile-limită nu vor mai putea fi depășite începând cu 1 ianuarie 2010, cel târziu. Atunci când sunt îndeplinite condițiile, termenul pentru respectarea valorilor-limită poate fi prorogat atât timp cât este necesar pentru a fi respecte aceste valori-limită, însă nu mai mult de 2015. Obiectivul trebuie să fie limitarea pe cât posibil a perioadei de prorogare. În cazul în care primele depășiri ale valorilor-limită fixate pentru dioxid de azot sau benzen nu se produc decât în 2011 sau ulterior, nu mai este posibilă prorogarea termenelor. În aceste cazuri se aplică articolul 23 alineatul (1) al doilea paragraf din noua directivă.

10. Deciziile de prorogare sau de derogare se aplică zonelor sau aglomerărilor individuale. Cu toate acestea, notificările trebuie prezentate Comisiei de către Reprezentanța permanentă a statului membru în cauză[6], cu alte cuvinte nu direct de către autoritățile regionale sau locale interesate.

11. Notificarea unei derogări sau a unei prorogări prezentată Comisiei și evaluarea ulterioară a acestei notificări de către Comisie nu sunt condiționate de transpunerea prealabilă a articolului 22 din Directiva 2008/50/CE în legislația națională.

12. Comisia va dispune de nouă luni pentru a evalua notificările, începând din ziua care urmează înregistrării oficiale de către Comisie a unei notificări oficiale și complete. O scrisoare de confirmare a înregistrării oficiale a notificării inițiale este trimisă statului membru în cauză. Dacă este cazul, Comisia trimite o scrisoare în care precizează orice informații care lipsesc și care trebuie, prin urmare, prezentate într-un anumit termen, în urma cărui începe perioada de evaluare. În cazul în care informațiile solicitate nu sunt prezentate în termenul stabilit, Comisia își rezervă dreptul de a formula, în termen de nouă luni de la data înregistrării oficiale a notificării inițiale, din motive de siguranță juridică, obiecții privind aspectele din notificare ce nu au fost suficient justificate. De asemenea, Comisia poate adopta o decizie în cazurile în care nu au fost formulate obiecții.

13. Poate fi prezentată o singură notificare pentru mai multe zone și pentru mai mulți poluanți. Cu toate acestea, se va efectua o evaluare individuală pentru fiecare zonă și fiecare poluant. Prin urmare, este important ca informațiile furnizate de statul membru să fie legate fără echivoc de zona și de poluantul în cauză. Același lucru este valabil și în cazurile în care o singură măsură întreprinsă la nivel național poate viza mai multe zone și poate influența concentrațiile mai multor poluanți.

4. condi Ţ IILE Ş I INFORMA Ţ IILE NECE S ARE PENTRU PROROGAREA TERMENULUI

4.1. Anul de referin ță

14. În ceea ce privește notificările referitoare la PM10, se recomandă, în principiu, alegerea primului an de depășire, și anume 2005, ca an de referință pentru a evalua dacă sunt îndeplinite condițiile. Dacă se consideră mai adecvat, un an ulterior (de exemplu 2007) poate fi reținut drept an de referință pe baza căruia se efectuează previziuni pentru a demonstra că încadrarea în valorile-limită se va realiza până în iunie 2011. Același an trebuie reținut drept an de referință și în planul privind calitatea aerului atașat la notificare. Cu toate acestea, pentru a se demonstra că au fost întreprinse toate măsurile adecvate pentru a realiza încadrarea în valorile-limită în termenul stabilit inițial, este esențial să se utilizeze numi datele care sunt relevante pentru a se explica depășirea acestor valori în 2005.

15. Pentru notificările privind dioxidul de azot și benzenul prezentate înainte de termenul-limită pentru încadrarea în valorile-limită (2010), anul 2008 va fi considerat an de referință. Pentru notificările prezentate după termenul inițial de respectare a valorilor-limită, statele membre ar trebui să considere anul 2010 drept an de referință.

4.2. Repartizarea surselor

16. Statele membre trebuie să furnizeze informații privind sursele de poluare care contribuie la depășirea valorilor-limită. Prin urmare, se solicită o repartizare cantitativă a surselor pentru situația de depășire (și anume, depășirea valorilor-limită zilnice sau anuale) în anul de referință pentru fiecare zonă sau aglomerare. Comisia este conștientă că nivelul detaliilor informațiilor disponibile poate fi diferit între diversele zone și state membre, dar, având în vedere că repartizarea surselor este un considerent-cheie atât pentru determinarea tipului măsurilor de reducere a poluării și a obiectivelor-țintă ale acestora, cât și pentru evaluarea condițiilor de prorogare sau derogare efectuată de Comisie, estimările privind contribuția fiecărei surse la depășirea valorilor-limită sunt esențiale.

17. Repartizarea surselor trebuie să reflecte, în special, contribuțiile regionale, urbane sau locale într-un stat membru, dar și contribuțiile transfrontaliere. În ceea ce privește contribuțiile urbane și locale, trebuie operată încă o separare pentru a se identifica orice surse semnificative, cum ar fi transportul (traficul rutier și navigația, dacă este cazul), industria (inclusiv producția de căldură și electricitate), agricultura, sursele comerciale și rezidențiale. Pentru PM10, este important, de asemenea, să se indice sursele naturale semnificative[7].

18. Statele membre pot alege între utilizarea dioxidului de azot sau a oxizilor de azot drept bază pentru repartizarea surselor, în funcție de ceea ce consideră relevant în legătură cu depășirea valorilor-limită, cu condiția ca această alegere să fie operată în mod coerent și să fie reflectată în cuantificarea impactului măsurilor individuale sau grupurilor de măsuri, permițând Comisiei să efectueze o evaluare corespunzătoare a condițiilor.

4.3. Încadrarea în valorile-limită în timpul perioadei de prorogare

19. În conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din noua directivă, încadrarea în valorile-limită în zonele și aglomerările în care se aplică o decizie de prorogare sau de derogare se evaluează, în perioada de prorogare, în raport cu valorile-limită, plus marja maximă de toleranță precizată în anexa XI.

20. Pentru anul 2011, încadrarea în valorile-limită anuale pentru PM10 va fi evaluată în raport cu valoarea-limită plus marja de toleranță pentru tot anul calendaristic. În ceea ce privește valorile-limită zilnice, respectarea acestora pentru anul 2011 se evaluează zilnic. Mai precis, numărul total de depășiri, fie ale valorilor-limită plus marja de toleranță, fie ale valorilor-limită propriu-zise, nu poate depăși cele 35 de zile permise pentru anul calendaristic respectiv.

4.4. Prima condi ție – măsuri pentru respectarea valorilor-limită până la data stabilită inițial

21. Articolul 22 alineatul (1) din noua directivă prevede că termenul pentru respectarea valorilor-limită pentru dioxid de azot și benzen poate fi prorogat atunci când conformitatea cu valorile-limită nu poate fi atinsă în termenele fixate, și anume până la 1 ianuarie 2010. Pentru a se stabili dacă acesta este cazul, statelor membre li se solicită să indice măsurile întreprinse înainte de 2010 în conformitate cu articolul 4 alineatul (1) din Directiva 1999/30/CE și cu articolul 3 alineatul (1) din Directiva 2000/69/CE și să explice motivele pentru care măsurile respective nu au condus la respectarea valorilor-limită[8]. Din obiectivele generale ale legislației privind calitatea aerului rezultă că trebuie întreprinse acțiuni adecvate în perioada anterioară datei la care valorile-limită devin obligatorii. În conformitate cu articolul 22 alineatul (1), statele membre nu pot susține că nu s-a putut atinge conformitatea cu valorile-limită în termenul stabilit decât dacă pot demonstra că s-au depus eforturi pentru respectarea acestor valori.

22. Pentru PM10, în conformitate cu articolul 22 alineatul (2), statele membre trebuie să demonstreze că s-au întreprins toate măsurile adecvate la nivel național, regional și local pentru a realiza conformitatea cu valorile-limită în termenul stabilit inițial, și anume până la 1 ianuarie 2005. Prin urmare, trebuie furnizate informații privind măsurile întreprinse în vederea respectării valorilor-limită până la aceea dată8. Pentru a permite Comisiei să stabilească dacă măsurile respective au fost adecvate, statele membre trebuie să identifice sursele de poluare vizate de măsurile respective și să explice în ce măsură acestea au contribuit în mod real la reducerea concentrațiilor. Trebuie furnizate explicații privind orice depășire persistentă a valorilor-limită[9]. Explicațiile respective trebuie să includă informații care să indice dacă depășirea poate fi pusă pe seama oricăreia din condițiile specifice care justifică derogarea, și anume caracteristici de dispersie specifice arealului, condiții climatice nefavorabile sau contribuții transfrontaliere.

23. În evaluarea sa, Comisia va ține totodată seama de impactul transpunerii și punerii în aplicare corecte ale directivelor enumerate în secțiunea 2 a părții B din anexa XV[10] și de comunicarea în timp util a planului sau a programului prevăzut la articolul 8 alineatul (3) din Directiva 96/62/CE a Consiliului privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător[11].

4.5. A doua condi ție – măsuri pentru respectarea valorilor-limită înainte de expirarea noului termen

24. Statele membre trebuie să furnizeze previziuni realiste și fiabile privind modul în care concentrațiile sunt susceptibile să scadă în vederea încadrării în valorile-limită înainte de noul termen. Previziunile respective trebuie să indice totodată că depășirile în perioada de prorogare vor rămâne sub valoarea-limită, plus marja de toleranță prevăzută în anexa XI la directivă.

25. Previziunile trebuie să se bazeze pe o comparație între valorile-limită care trebuie atinse și nivelurile de referință prevăzute pentru situația de depășire într-o zonă sau într-o aglomerare. Nivelul de referință trebuie să indice concentrațiile estimate până la noul termen în cazul în care nu se întreprinde nicio măsură de reducere, cu excepția măsurilor adoptate pentru a se obține conformitatea cu valorile-limită până la termenul inițial și a măsurilor comunitare existente sau planificate. Diferența dintre valoarea-limită aplicabilă și nivelul de referință va servi drept indicator pentru determinarea impactului scontat și a calendarului măsurilor suplimentare necesare pentru eliminarea acestei diferențe până la noul termen[12].

26. La identificarea măsurilor necesare, trebuie să se țină seama de măsurile enumerate în secțiunea 3 din partea B a anexei XV, astfel cum se prevede în directivă. În cazul în care oricare dintre măsurile respective nu urmează să fie pusă în aplicare, în pofida relevanței acesteia pentru sursele identificate, această decizie trebuie justificată în mod corespunzător[13].

27. La evaluarea previziunilor, se va ține totodată seama de eventualul impact al măsurilor comunitare existente sau planificate în zona în cauză, iar statele membre sunt invitate să includă estimările lor privind acest impact în nivelul de referință. Măsurile comunitare planificate sunt acele măsuri menționate în declarația Comisiei publicată împreună cu directiva. Comisia intenționează să evalueze cuantificarea realizată de statele membre și, dacă este cazul, ipotezele care stau la baza acesteia și să le folosească drept bază pentru propria evaluare a acestui criteriu. În ceea ce privește măsurile existente, evaluarea se va concentra pe gradul de punere în aplicare a directivelor enumerate în partea B din anexa XV[14].

4.6. Condi ții specifice pentru PM 10 : caracteristici de dispersie specifice arealului, condiții climatice nefavorabile sau contribuții transfrontaliere

4.6.1 Caracteristici de dispersie specifice arealului

28. Caracteristicile de dispersie specifice arealului reprezintă factori care afectează dispersia poluantului la scară locală, în principal la nivel de stradă. Clădirile locale sau micile structuri topografice conduc la acumularea de poluanți emiși local într-o zonă limitată, ceea ce cauzează concentrații ridicate. Astfel de zone sunt situate în mod normal în așa-numitele „străzi de tip canion”. Caracteristicile de dispersie specifice arealului nu pot fi invocate decât atunci când se poate demonstra că depășirile se produc local în aceste areale specifice și nu în altă parte, cum ar fi în fondul urban sau pe străzi cu o concentrație mai mică de clădiri aflate în aceeași zonă sau aglomerare, definită din punct de vedere al calității aerului.

29. Se consideră că există caracteristici de dispersie specifice arealului în zonele în care se prezintă următoarele situații:

(a) clădiri înalte situate în șir continuu pe ambele părți ale străzii;

(b) înălțimea medie a clădirilor pe o lungime de cel puțin 100 de metri trebuie să depășească lățimea totală a străzii împărțită la 1,5[15].

30. Pentru a demonstra că depășirea este limitată la un areal care prezintă caracteristici de dispersie specifice, trebuie utilizate datele de la stațiile corespunzătoare de monitorizare a traficului urban din afara zonei respective sau, dacă este cazul, rezultatele exercițiilor de modelare a dispersiei la scară mică[16]. De asemenea, ar trebui furnizată o hartă a zonei respective care să indice diferitele stații de măsurare și arealul în care se constată depășirea, dacă această hartă este disponibilă[17].

31. În cazul în care sunt utilizați alți indicatori pentru a se demonstra că depășirea este limitată la arealul care prezintă caracteristici de dispersie specifice, această alegere trebuie justificată și trebuie demonstrat că utilizarea indicatorilor respectivi produce rezultate echivalente.

4.6.2 Condi ții climatice nefavorabile

32. Condițiile climatice sunt considerate nefavorabile atunci când condițiile meteorologice pe termen lung și condițiile topografice afectează diluția poluanților emiși local, conducând astfel la concentrații mari.

33. Se consideră că există condiții climatice nefavorabile în zonele în care poate fi demonstrată prezența unor factori precum cei enumerați în continuare:

(a) topografie locală sau regională specifică, adică zonele sunt situate în văi sau înconjurate de munți înalți;

(b) diluție slabă a poluanților emiși local din cauza vitezei scăzute a vântului;

(c) amestecare verticală, adică diluția este generată de parametri meteorologici legați de turbulențe mecanice și termice ale atmosferei;

(d) mase de aer de origine oceanică și continentală; masele de aer continentale sunt de obicei legate de condiții de dispersie defavorabile (schimbări bruște de temperatură și viteză scăzută a vântului).

34. Caracteristicile climatice generale cum ar fi temperatura, precipitațiile sau căderile de zăpadă, care nu afectează în mod direct dispersia poluanților, dar care pot induce activități umane specifice, influențând astfel nivelul emisiilor, cum ar fi încălzirea domestică, generarea de energie electrică pentru încălzire sau aer condiționat sau utilizarea pneurilor cu nituri nu sunt considerate condiții climatice nefavorabile în sensul noii directive.

35. Acumularea poluării în zonele afectate de condiții climatice nefavorabile se produce de obicei în perioadele de acalmie. Prin urmare, faptul că viteza medie anuală a vântului se situează la un nivel scăzut în aceste zone, sub 1,5 m/s, este un indiciu care demonstrează că această condiție este îndeplinită. Pe lângă viteza medie a vântului, pot fi utilizați și alți indicatori, cu condiția ca alegerea acestora să fie justificată.

36. Pentru a putea invoca respectivele condiții climatice nefavorabile, statele membre trebuie să demonstreze că valorile-limită zilnice sunt depășite în principal atunci când se produc condițiile climatice nefavorabile descrise anterior. O astfel de corelație poate fi demonstrată prin concentrațiile de PM10 și prin vitezele medii ale vântului, măsurate în zilele în care a fost depășită valoarea-limită, cel puțin pentru anul de referință[18].

4.6.3 Contribu ții transfrontaliere

37. Contribuțiile transfrontaliere se produc atunci când condițiile meteorologice și topografice permit transportul poluanților antropici care își au originea în afara statului membru, provocând astfel concentrații ridicate. Aceste contribuții își pot avea originea în proximitatea imediată a zonelor și aglomerărilor situate aproape de o frontieră naturală (poluarea transfrontalieră la distanță mică) sau la distanțe mai mari de aproximativ 100 de kilometri sau mai mult (poluare transfrontalieră la distanță mare).

38. Poluarea transfrontalieră la distanță mare se produce în special în zonele de câmpie și pe terenurile nemuntoase care sunt propice acumulării de poluanți aduși de masele de aer continentale. Concentrațiile mari în bazine, văi sau în partea munților adăpostită de vânt nu sunt în general afectate de astfel de contribuții.

39. Poluarea poate proveni dintr-o singură sursă la frontieră, dintr-unul sau mai multe state membre, din navigație sau din surse situate în afara Comunității.

40. Statele membre care invocă o contribuție transfrontalieră trebuie să indice dacă au avut loc consultări cu statul membru de unde provine poluarea, în conformitate cu articolul 8 alineatul (6) din Directiva 96/62/CE (articolul 25 din noua directivă). În cazul în care nu au avut loc astfel de consultări, deși se cunoaște originea poluării, se poate considera că statul membru în cauză nu a întreprins toate măsurile adecvate pentru a respecta termenul inițial. În cazul în care poluarea provine din mai multe state membre sau din țări terțe și este evident că nu se puteau găsi soluții eficiente prin consultări bilaterale, dreptul statului membru de a beneficia de o prorogare nu va fi afectat de lipsa consultărilor[19].

41. Contribuțiile transfrontaliere pot fi evaluate fie prin măsurători, fie prin modelare. Dacă este cazul, aceste evaluări trebuie completate printr-o analiză a traiectoriei inverse și prin repartizarea surselor pentru fiecare depășire individuală a valorilor-limită. Pentru demonstrarea contribuțiilor transfrontaliere, s-au dovedit eficiente metode precum cele ce urmează:

(a) modelarea dispersiei atmosferice cu o rezoluție spațială și temporală (zilnică) adecvată;

(b) analiza datelor obținute din măsurarea zilnică, contribuțiile transfrontaliere fiind identificate prin intermediul măsurătorilor operate de siturile de monitorizare adecvate, de exemplu siturile de fond rural situate în jurul zonelor sau aglomerărilor în care au fost constatate depășirile;

(c) modelul EMEP[20].

42. Pentru a putea invoca aceste contribuții transfrontaliere drept cauză a depășirii, trebuie demonstrat faptul că, în cazurile în care a fost depășită valoarea-limită anuală, odată ce se scade contribuția transfrontalieră, concentrația anuală medie este sub valoarea-limită. În cazul în care este depășită valoarea-limită zilnică, trebuie demonstrat faptul că, odată ce se scade contribuția transfrontalieră în anumite zile, concentrațiile zilnice medii rămân sub valoarea-limită[21].

43. În cazul în care sunt utilizați alți indicatori pentru a se demonstra că la originea depășirii stau contribuțiile transfrontaliere, alegerea indicatorilor trebuie justificată și trebuie demonstrat faptul că utilizarea acestora produce rezultate echivalente.

5. Planul privind calitatea aerului și informații suplimentare solicitate

44. Notificările trebuie însoțite de un plan privind calitatea aerului pentru zonele și aglomerările în cauză. Planul respectiv trebuie să îndeplinească cerințele prevăzute la articolul 23 și în partea A din anexa XV. Informațiile solicitate în temeiul noii directive sunt în mare parte similare cu cele solicitate în temeiul Directivei 96/62/CE. Prin urmare, statele membre care dispun deja de un plan sau de un program îl pot folosi în vederea notificării, cu condiția ca acesta să respecte criteriile prevăzute în partea A din anexa XV și să fie actualizat în mod corespunzător pentru a asigura încadrarea în valorile-limită înainte de expirarea noului termen.

[1] JO L 152, 11.6.2008, p. 1.

[2] Directiva 1999/30/CE a Consiliului privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (JO L 163, 29.6.1999, p. 4).

[3] Idem.

[4] Directiva 2000/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind valorile limită pentru benzen și monoxidul de carbon din aerul înconjurător (JO L 313, 13.12.2000, p. 12).

[5] JO L 68, 6.3.2004, p. 27.

[6] Notificarea trebuie să conțină mențiunea „Air quality time extension – Directive 2008/50/EC” și, pentru a fi validă, trebuie trimisă la următoarea adresă: Commission européenne, Secrétariat général, 1049 Bruxelles. În plus, o versiune electronică a notificării trebuie trimisă prin e-mail la adresa: ENV-AIRQUALITYTIMEEXTENSION@ec.europa.eu

[7] A se vedea formularul 3A din SEC (..) …

[8] A se vedea formularul 5A, inclusiv anexa, și formularul 7, inclusiv anexa A; pentru PM10, a se vedea de asemenea formularul 10, iar pentru dioxid de azot și benzen a se vedea formularul 4A în cazul unei notificări anterioare anului 2010.

[9] A se vedea formularele 3B și 4A (după caz).

[10] A se vedea formularul 8 și anexa la formularele 8 și 9, după caz.

[11] JO L 296, 21.11.1996, p. 55.

[12] A se vedea formularele 4B și 5B, inclusiv anexa.

[13] A se vedea formularul 6.

[14] A se vedea formularul 9.

[15] Gestionarea și transmiterea metadatelor conform Deciziei 97/101/CE privind schimbul de informații.

[16] A se vedea formularul 10.

[17] A se vedea anexa la formularul 2.

[18] A se vedea formularul 10.

[19] A se vedea formularul 10.

[20] Model dezvoltat de Programului de cooperare pentru supravegherea și evaluarea transportului pe distanțe lungi al poluanților atmosferici în Europa (EMEP).

[21] A se vedea formularele 3A și 10.