[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 22.5.2008

COM (2008) 312 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Abordarea provocării internaționale a siguranței și securității nucleare

(prezentată de Comisie)

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Abordarea provocării interna ționale a siguranței și securității nucleare

1. INTRODUCERE

Accidentul de la Cernobîl din 1986 a ridicat problema consecințelor catastrofice pe care le poate avea proiectarea defectuoasă a centralelor nucleare în țările cu o cultură insuficientă a siguranței și un cadru inadecvat de reglementare și de siguranță de funcționare.

Se așteaptă ca numărul centralelor nucleare din lume să crească, deoarece actorii internaționali încearcă să sporească securitatea energetică, diversificându-și tipurile de energie. Obiectivul acestora este de a-și menține nivelul de competitivitate economică în contextul în care petrolul a atins cele mai mari prețuri din istorie sau de a reduce ori a elimina emisiile de gaze cu efect de seră.

Obiectivul prezentei comunicări este de a face bilanțul provocărilor pe care le ridică răspândirea geografică a energiei nucleare în materie de siguranță și securitate și de a propune recomandări privind:

1. aspecte esențiale la care UE aduce o valoare adăugată;

2. un program de lucru axat pe priorități geografice și tehnice;

3. eventuale componente ale unor programe de măsuri privind siguranța și securitatea nucleară pentru a sprijini țările terțe.

2. RăSPÂNDIREA ENERGIEI NUCLEARE

Generarea de energie nucleară este o componentă bine stabilită a paletei energetice în mai multe țări, iar unele dintre ele intenționează să îi extindă utilizarea. De exemplu, atât Rusia cât și China au anunțat că intenționează să își mărească fiecare capacitatea nucleară cu peste 20 GW fiecare până în 2020. În prezent Rusia își extinde, de asemenea, vânzările de tehnologie nucleară; a vândut centrale nucleare Chinei și Indiei (în construcție) și, recent, a încheiat un contract pentru construirea unei centrale nucleare în Bulgaria.

Mai multe țări care nu produc energie nucleară în prezent și-au manifestat interesul pentru construirea de centrale nucleare. Unele dintre acestea se află în vecinătatea UE (Iordania, Egipt, Tunisia, Algeria, Maroc, Belarus), în timp ce altele, ca Arabia Saudită, E.A.U., Vietnam, Thailanda, Chile și Venezuela, sunt mai îndepărtate. Liga Arabă și Consiliul de Cooperare al Golfului promovează, de asemenea, utilizarea energiei nucleare de către membrii lor. Anumite țări din aceste grupe sunt situate în regiuni cu o situație geopolitică dificilă. Problemele ridicate de dezvoltarea nucleară a Iranului sunt bine cunoscute.

Având în vedere industria sa nucleară dezvoltată și experiența sa îndelungată în domeniu, UE poate coopera cu parteneri care construiesc sau intenționează să construiască centrale nucleare, pentru a garanta că întreaga activitate nucleară se desfășoară în conformitate cu cele mai ridicate standarde de siguranță și securitate. Siguranța și aspectele legate de neproliferare trebuie considerate drept cei doi piloni interconectați ai politicii UE în domeniu.

3. SECURITATEA NUCLEARă

3.1. Moștenirea programului de siguranță nucleară TACIS

După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, unele țări NSI dețineau centrale nucleare cu vechimi și structuri variabile, dar nu dispuneau de resursele economice, autonomia sau politicile de gestionare a siguranței necesare adaptării lor la standardele occidentale. AIEA a fost însărcinată cu identificarea punctelor slabe pe care le prezintă siguranța nucleară în Europa Centrală și țările NSI. Programul de siguranță nucleară TACIS a fost creat pentru a face față acestor provocări și a ținut seama de strategia G7 adoptată la Munich în 1992[1].

Asistența acordată în cadrul programului de asistență nucleară TACIS începând cu 1991, în special în Rusia și în Ucraina și într-o mai mică măsură în Kazahstan și Armenia, trebuie să continue. Este necesară o consolidare, iar unele sectoare tradiționale, precum sprijinul acordat autorităților de reglementare, vor trebui menținute în viitorul apropiat. Asistența in situ în centralele nucleare se îndreaptă spre siguranța de funcționare și va trebui, la rândul său, să continue.

În Rusia, este important să se continue monitorizarea evoluției reactoarelor din prima generație care nu îndeplinesc standardele de siguranță nucleară acceptate la nivel internațional și a căror modernizare nu este considerată rentabilă în UE. Această chestiune ar trebui abordată în contextul comerțului cu energie electrică dintre sistemele UCTE și IPS/UPS, în vederea obținerii din partea Rusiei a angajamentului privind închiderea anticipată a acestor reactoare.

Eliminarea moștenirii Flotei de Nord din nord-vestul Rusiei va continua. Demontarea instalațiilor și stocarea deșeurilor radioactive provenite din submarinele nucleare, spărgătoare de gheață, bazele plutitoare și terestre ridică probleme serioase din punct de vedere tehnic și financiar. CE a contribuit cu 40 milioane EUR, în cadrul programului de siguranță nucleară TACIS, la componenta nucleară a fondului Parteneriatului de Mediu pentru Dimensiunea Nordică (NDEP) și a realizat mai multe proiecte și studii în domeniu. Se are în vedere o alocare de fonduri suplimentare.

În Ucraina, UE este un donator major la Fondul pentru realizarea structurii de protecție de la Cernobîl (CSF), cu o contribuție de aproximativ 240 milioane EUR până în prezent, precum și la Contul pentru securitate nucleară (NSA), care finanțează proiecte legate de dezafectarea locației. Ambele fonduri sunt gestionate de BERD. În plus, Comisia gestionează alte proiecte, inclusiv Complexul Industrial pentru Gestionarea Deșeurilor Radioactive Solide (CIADRS), finanțat prin TACIS pentru o valoare totală de aproximativ 50 milioane EUR. Vor fi necesare noi angajamente pentru finanțarea proiectelor din cadrul CSF și NSA. S-a utilizat facilitatea de împrumut Euratom pentru acordarea unui credit de 83 milioane USD pentru finanțarea programului de modernizare a unităților Rovno 4 și Khmelnitsky 2 (Proiectul K2R4). Ca și în cazul Rusiei, se va acorda în continuare sprijin autorităților de reglementare în domeniul nuclear în viitorul apropiat. Asistența in situ în centralele nucleare se îndreaptă spre aspectele legate de siguranța de funcționare a acestora și va trebui să continue.

Memorandumul de înțelegere privind energia semnat în 2005 cu Ucraina[2] prevede evaluarea siguranței centralelor nucleare ucrainene. De curând a demarat un proiect comun Comisia – AIEA – Ucraina privind acest aspect, finanțat în mare parte din Instrumentul pentru siguranță și cooperare nucleară. UE și-a condiționat sprijinul acordat Ucrainei pentru aderarea la Comunitatea Energiei cu condiția evaluării satisfăcătoare a nivelului de siguranță nucleară în toate centralele nucleare ucrainene aflate în funcțiune. Adaptarea nivelului de siguranță a acestor centrale este, de asemenea, o obligație a autorităților ucrainene, astfel cum s-a convenit în acordul privind împrumutul Euratom pentru proiectul K2R4.

În Armenia, centrala Medzamor, un reactor din prima generație cu proiectare sovietică, a fost afectată de un cutremur puternic în 1988 și a fost ulterior închisă. Cu toate acestea, datorită penuriei de energie, guvernul a decis să redeschidă unitatea 2 a centralei în 1995. Insistând pe lângă guvernul Armeniei să fixeze o dată pentru închiderea definitivă a centralei și în coordonare cu alți donatori aflați sub egida AIEA, UE a contribuit cu aproximativ 25 milioane EUR pentru a se efectua modificările cele mai urgente în materie de siguranță nucleară. Între timp, guvernul Armeniei și-a comunicat intenția de a închide centrala în 2016. Această dată este inacceptabilă pentru comunitatea internațională și UE continuă să facă presiuni asupra guvernului Armeniei să închidă această centrală mai devreme. Cu toate acestea, pentru a reduce riscurile pe care le prezintă, în special în regiunea Caucazului de Sud, continuarea funcționării centralei, este necesar să se acorde în continuare ajutor pentru punerea în aplicare a măsurilor cele mai urgente pe termen scurt de ameliorare a siguranței.

În Kazahstan, în urma unei cereri de asistență adresată de guvern comunității internaționale, AIEA a condus un grup de donatori internaționali însărcinați cu elaborarea unui plan de evaluare pentru Centrul de testări de arme nucleare de la Semipalatinsk. Serviciile Comisiei au colaborat în mod semnificativ la această activitate, ceea ce a condus la un proiect al Comisiei de supraveghere a locației. În plus, Comisia va finanța în continuare proiecte de dezafectare a centralei nucleare Aktau.

Serviciile Comisiei își mențin participarea activă în cadrul Grupului G8 pentru siguranță și securitate nucleară (GSSN), care a preluat activitățile Grupului de lucru G7 privind siguranța nucleară (GLSN) creat în 1992. Acest grup a trasat în linii mari programul de îmbunătățire a siguranței nucleare în NSI/TECE care va fi finanțat de comunitatea internațională. În 1995, GLSN a negociat Memorandumul de înțelegere dintre Ucraina, G7 și Comisie, ceea ce a condus la închiderea, în decembrie 2000, a ultimei unități aflate încă în funcțiune la Cernobîl. Grupul a avut un rol activ în obținerea de angajamente suplimentare pentru a acoperi creșterile sistematice ale costurilor proiectelor privind Cernobîlul și în coordonarea inițiativelor internaționale în materie de securitate și siguranță nucleară.

3.2. Noi proiecte de siguranță nucleară

Faptul că mai mulți dintre partenerii noștri iau în considerare lansarea unui program nuclear sau extinderea activităților actuale reprezintă o nouă provocare pentru UE.

Majoritatea „țărilor în curs de dezvoltare” care doresc să demareze un program de generare de energie nucleară nu dispun, în prezent, de infrastructura legislativă și de reglementare necesară pentru a garanta faptul că siguranța stă la baza tuturor deciziilor în materie de proiectare, construcție și exploatare. În plus, de cele mai multe ori aceste țări nu au experiența necesară și infrastructura industrială adecvată. Provocările pe care aceste aspecte le prezintă în materie de securitate și siguranță nucleară constituie o preocupare pentru UE. Pe de altă parte, unele țări care dispun deja de programe în domeniul generării de energie nucleară, în special cele în cazul cărora se prevede o extindere rapidă, pot avea nevoie, la rândul lor, de un ajutor extern considerabil.

Având în vedere că programul de siguranță nucleară TACIS s-a încheiat în 2006, un nou Instrumentul de cooperare pentru securitate nucleară (ICSN) cu o acoperire geografică globală a fost adoptat în vederea continuării și extinderii acțiunilor Comisiei în domeniul siguranței și a garanțiilor nucleare. Resursele financiare prevăzute în cadrul acestui instrument, corespunzătoare perioadei 2007-2013, se ridică la 524 milioane EUR[3]. În plus, facilitatea de împrumut Euratom funcționează în continuare în cazul Rusiei, Ucrainei și Armeniei.

Având în vedere faptul că nevoia de ajutor în Rusia și Ucraina scade și că apar noi necesități în țările din afara NSI, Comisia trebuie să reevalueze modul în care își stabilește activitățile cu țările terțe[4] în domeniul securității și siguranței nucleare. Obiectivele ajutorului acordat în viitor țărilor terțe și ale cooperării viitoare cu acestea pot fi rezumate după cum urmează:

- îmbunătățirea culturii siguranței nucleare (inclusiv la nivelurile proiectării și exploatării);

- îmbunătățirea protecției împotriva radiațiilor ionizate;

- soluționarea problemelor legate de deșeurile radioactive și de combustibilul uzat;

- contribuirea la aplicarea garanțiilor nucleare.

Definirea programelor și a proiectelor destinate atingerii acestor obiective va ține seama de limitele impuse de mijloacele financiare și resursele umane disponibile.

3.3. Alte instrumente

UE dispune de alte instrumente de dezvoltare a cooperării. Siguranța și securitatea nucleară intră sub incidența Tratatului Euratom, care permite Comisiei, cu aprobarea Consiliului, să încheie acorduri internaționale în acest domeniu[5]: acorduri menite să consolideze cooperarea în materie de utilizare pașnică a energiei nucleare și privind cercetarea nucleară au fost semnate cu mai multe țări, inclusiv, printre altele, cu Australia, Canada, Elveția, Statele Unite, Japonia, Argentina, Ucraina și Uzbekistan.

UE a semnat, de asemenea, acorduri în domeniul siguranței nucleare cu țări precum Ucraina și Kazahstan. Comunitatea este, de asemenea, semnatară a unui număr din ce în ce mai mare de acorduri cu țări terțe și consolidează cooperarea cu organizațiile internaționale, în special AIEA, pentru promovarea neproliferării, a siguranței și a securității nucleare.

În plus, politica comunitară în materie de cercetare și educare/formare în domeniul nuclear, care include programul de fisiune Euratom în cadrul celui de al Șaptelea program-cadru, dispune de resursele necesare finanțării de acțiuni directe și indirecte, întreprinse de Centrul Comun de Cercetare (CCC). Acest lucru ar putea conduce la sinergii importante în domeniile siguranței și securității nucleare.

4. SECURITATEA NUCLEARă șI NEPROLIFERAREA

4.1. Situația actuală

Siguranța nucleară (cu alte cuvinte, siguranța proiectării, exploatării și a dezafectării instalațiilor nucleare, precum și reglementarea eliminării deșeurilor) nu poate fi disociată de securitatea nucleară (securitatea fizică a instalațiilor nucleare, traficul de materiale nucleare, controlul surselor orfane, capacitatea de detecție, răspuns de urgență).

Având în vedere posibila utilizare dublă (pașnică și militară) a anumitor materiale, echipamente și instalații nucleare[6], dezvoltarea domeniului producției energiei nucleare ar putea conduce la creșterea riscurilor de proliferare[7]. În plus, există îngrijorări serioase privind posibila deturnare, de către actorii nestatali, a tehnologiilor nucleare pașnice în scopuri teroriste sau criminale. Lupta împotriva traficului de materiale nucleare necesită o nouă consolidare a capacității la nivel național, regional și internațional.

Pentru a lupta împotriva riscurilor în materie de securitate nucleară, recent au fost lansate mai multe inițiative în vederea consolidării mecanismelor de verificare ale AIEA, a normelor de control a exportului nuclear, a monitorizării frontierelor și a „multilateralizării” ciclului de combustibil nuclear[8]. Declarația comună privind cooperarea consolidată pe care o pregătește Comisia și AIEA vizează, de asemenea, reducerea globală a riscurilor legate de securitate în domeniul energiei nucleare.

UE a sprijinit măsurile menționate mai sus prin intermediul strategiei UE din 2003 împotriva proliferării armelor de distrugere în masă, precum și prin sprijinul deplin acordat Rezoluției 1540 a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (aprilie 2004). În conformitate cu concluziile CAGRE din 17 noiembrie 2003, UE intenționează să introducă clauza de neproliferare în acordurile cu țările terțe. Mai mult, Comisia va promova ratificarea și punerea în aplicare, de către toate statele care dispun sau ar dori să dispună de un program energetic nuclear civil, a Convenției privind protecția fizică a materialelor nucleare și a instalațiilor nucleare (modificată la Viena la data de 8 iulie 2005).

Programul european pentru protecția infrastructurii critice are și o dimensiune externă, care prevede încheierea de memorandumuri de înțelegere și schimb de bune practici cu țările terțe în vederea îmbunătățirii securității infrastructurilor critice.

Prin programele comunitare și acțiunile comune ale Consiliului, UE joacă un rol activ, începând cu 1990, în reducerea riscurilor de proliferare, cu o atenție deosebită acordată țărilor CIS, și intenționează să utilizeze instrumentul de stabilitate adoptat recent pentru combaterea riscurilor și a amenințărilor la nivel mondial. Instrumentul vizează o serie de aspecte menite să prevină proliferarea armelor de distrugere în masă[9]. În cele din urmă, riscurile de proliferare vor fi abordate, de asemenea, cu ocazia revizuirii Strategiei europene de securitate.

Securitatea furnizării de combustibili nucleari reprezintă, de asemenea, un factor major pentru țările care dețin centrale nucleare și pentru cele care intenționează să lanseze programe în domeniul nuclear. Pentru garantarea funcționării stabile și previzibile a pieței, este important ca furnizorii și utilizatorii de materiale nucleare să întrețină relații pe termen lung în ceea ce privește furnizarea. Euratom a încheiat acorduri de cooperare cu principalele țări furnizoare (de exemplu Australia, Canada, SUA, Kazahstan), în care sunt prevăzute consultări periodice între părți. Acordurile includ, de asemenea, clauze privind „utilizarea pașnică” a materialelor nucleare și prevăd aplicarea de garanții care rămân valabile dacă materialele nucleare sunt exportate către țările terțe.

4.2. Activități viitoare

Comunitatea va depune în continuare eforturi în vederea garantării faptului că cele mai înalte standarde dezvoltate în prezent în Comunitate în materie de neproliferare, siguranță și securitate, sunt respectate și la nivel internațional[10]. Comunitatea ar trebui să fie dispusă să examineze posibilitățile unei cooperări sporite cu țările terțe în vederea promovării neproliferării, a siguranței și a securității. La negocierea și semnarea acordurilor internaționale Euratom, Comunitatea va urmări să obțină adeziunea partenerilor săi la toate convențiile internaționale relevante. În acest context, trebuie notat că urmează să se înainteze Consiliului și Parlamentului, de către Comisie, o comunicare specifică privind competențele acordate Comunității în temeiul Tratatului Euratom în domeniul neproliferării nucleare.

5. VALOAREA ADăUGATă COMUNITARă

Orice țară care intenționează să utilizeze energia nucleară în scopuri civile și să respecte cu strictețe cerințele privind siguranța și securitatea recunoscute la nivel internațional se va confrunta cu provocarea pe care o reprezintă dezvoltarea capacităților (atât în ceea ce privește resursele umane și financiare, cât și infrastructura) și instituirea cadrului legislativ și a instituțiilor necesare respectării obligațiilor internaționale. UE, prin instituțiile comunitare și statele membre, poate aduce o contribuție considerabilă datorită vastei sale experiențe în domeniul nuclear, a punerii în aplicare a programului de siguranță nucleară TACIS (a se vedea mai sus) și a unei serii de instrumente pe care le are la dispoziție.

Intervenția Comisiei se va axa exclusiv pe activitățile menite să îmbunătățească siguranța și securitatea nucleară, inclusiv pe studii, elaborarea de legislație, consolidarea instituțiilor și, în anumite cazuri excepționale de centrale nucleare existente, pe echipamente. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită formării în domeniul siguranței, securității și neproliferării în vederea atenuării lipsei de resurse umane formate pe deplin în țările respective. Ar trebui concepute pachete de sprijin în scopul garantării viabilității după încheierea acordării de sprijin UE.

6. CRITERII DE PROGRAMARE PENTRU PERIOADA 2007-2013

Cooperarea cu țările care au beneficiat de ajutorul TACIS va continua și în viitorul apropiat. În ceea ce privește celelalte țări, prioritățile de finanțare se vor baza pe criterii strategice, geografice și tehnice.

6.1. Criterii strategice și geografice

La definirea priorităților de acordare a ajutorului în materie de siguranță și securitate nucleare, ar trebui să se țină seama, în timp util, de următoarele considerente strategice și geografice:

- importanța geografică, strategică și geopolitică a țării pentru UE, inclusiv proximitatea geografică și contribuția Instrumentului de cooperare pentru securitate nucleară (ICSN) și a Instrumentului de stabilitate (IdS) la realizarea obiectivelor politicii europene de vecinătate[11];

- dorința țării de a coopera și referințele sale în materie de neproliferare;

- stabilitatea politică a țării și, în special, capacitatea acesteia de a contribui financiar pe termen lung.

6.2. Criterii tehnice

Din punct de vedere tehnic, la definirea priorităților în materie cooperare a CE cu țările terțe trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

- urgența problemelor[12] în ceea ce privește siguranța cetățenilor și a instalațiilor, precum și securitatea;

- iminența elaborării unui program nuclear credibil de către țara în cauză.

În funcție de situația actuală privind experiența pe care o au în domeniul nuclear și ambițiile declarate, diferitele țări terțe se clasifică după cum urmează:

- țări cu centrale nucleare aflate în funcțiune;

- țări care exploatează reactoare de cercetare și care doresc sau nu să lanseze un program nuclear;

- țări care nu dispun de reactoare de cercetare și care intenționează să lanseze un program nuclear.

Pe lângă aspectele legate de siguranța nucleară, anumite țări vor trebui să își îmbunătățească protecția împotriva radiațiilor ionizante și să primească sprijin în vederea aplicării garanțiilor nucleare.

7. CONCLUZII

Având în vedere că răspândirea geografică a energiei nucleare crește, UE trebuie să se bazeze pe politica și experiența confirmate și să continue colaborarea cu partenerii pentru a promova cele mai înalte standarde de siguranță și securitate nucleare.

Comisia, împreună cu partenerii săi, va defini tipul ajutorului care poate fi acordat pentru a încuraja aplicarea celor mai bune practici în programele nucleare civile existente și, în cazul în care se vor lansa noi programe, pentru a garanta respectarea pe deplin a siguranței și securității în procesele decizionale, în proiectarea și execuția planurilor și în exploatarea ulterioară a centralelor.

[1] Un program paralel a fost adoptat în cadrul Phare pentru a îmbunătăţi siguranţa nucleară în ţările candidate la aderarea la UE.

[2] Memorandul de înţelegere privind cooperarea în domeniul energiei dintre Uniunea Europeană şi Ucraina, semnat la Kiev pe data de 1 decembrie 2005 de Preşedintele Consiliului European, dl Blair, Preşedintele Comisiei Europene, dl Barroso, şi Preşedintele Ucrainei, dl Yushchenko.

[3] Aceste resurse se vor înscrie în special la linia bugetară 19.060401.

[4] Ţările care fac obiectul instrumentului de preaderare sunt excluse. Ţările industrializate/cu venituri ridicate sunt excluse de asemenea, în principiu.

[5] Capitolul 10 din Tratatul Euratom (articolul 101).

[6] Astfel cum se indică în Regulamentul (CE) nr. 1334/2000 al Consiliului din 22 iunie 2000 de instituire a unui regim comunitar pentru controlul exporturilor de produse şi tehnologii cu dublă utilizare.

[7] A se vedea Convenţia privind protecţia fizică a materialelor nucleare şi a instalaţiilor nucleare (modificată la Viena la data de 8 iulie 2005).

[8] Un exemplu îl constituie Parteneriatul mondial pentru energie nucleară (GNEP), sub egida Statelor Unite, prin care un consorţiu de naţiuni care dispun de o tehnologie nucleară avansată ar furniza servicii legate de combustibil şi reactoare ţărilor care „acceptă să nu recurgă la activităţi legate de ciclul combustibilului”, precum îmbogăţirea şi reciclarea. Aceasta reprezintă, în principal, o abordare din punctul de vedere al leasingului de combustibil, în cadrul căreia furnizorul îşi asumă responsabilitatea eliminării finale a combustibilului uzat.

[9] Principala linie bugetară utilizată în acest scop va fi 19.060201.

[10] A se vedea Comunicarea Comisiei din 10.1.2007 privind „O politică energetică pentru Europa”, COM(2007)1 final, p. 18 şi 19.

[11] Dintre ţările învecinate care doresc să lanseze un program nuclear, regiunile Maghreb şi Mashrek sunt extrem de importante, datorită proximităţii lor cu Uniunea. Regiunea Orientului Mijlociu ocupă al doilea loc din punct de vedere al priorităţii.

[12] Este posibil să fie necesar să se examineze în mod prioritar situaţia din ţările care dispun deja de programe nucleare, în special cele în care acestea s-au extins rapid şi care nu au fost luate în considerare anterior.