Avizul Comitetului Economic și Social European privind Uniunea Europeană și provocarea alimentară globală

2009/C 100/08

La 25 octombrie 2007, în conformitate cu articolul 262 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, Președinția franceză a Consiliului a solicitat în scris președintelui Comitetului Economic și Social European, dl Dimitris DIMITRIADIS, elaborarea unui aviz exploratoriu cu privire la

Uniunea Europeană și provocarea alimentară globală (aviz exploratoriu).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și mediu, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la 8 octombrie 2008. Raportor: dl KALLIO.

În cea de-a 448-a sesiune plenară, care a avut loc la 21, 22 și 23 octombrie 2008 (ședința din 22 octombrie 2008) Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 73 de voturi pentru, 11 voturi împotrivă și 27 de abțineri.

1.   Concluzii și recomandări

1.1   CESE consideră că UE ar trebui să analizeze obiectivele pe termen lung ale politicii agricole și comerciale și să verifice dacă aprovizionarea cu alimente va fi asigurată, chiar dacă în UE și la nivel mondial condițiile sunt în schimbare.

1.2   UE trebuie să plaseze disponibilitatea alimentelor în centrul politicii agricole, garantând o producție durabilă pe tot teritoriul comunitar. Aceasta trebuie să se facă în contextul bilanțului de sănătate a PAC.

1.3   Producția alimentară trebuie să aibă prioritate în fața producției de energie. Producția de energie pe bază de plante trebuie să se limiteze la plantele și la biomasa care nu se pretează în mod natural pentru producția alimentară.

1.4   Un nivel rezonabil al prețurilor la producător ar oferi o bază solidă pentru o producție alimentară suficientă (producție de bază și produse procesate), atât la nivel comunitar, cât și mondial.

1.5   Ar trebui făcute eforturi în direcția adoptării de reguli în comerțul agricol care să garanteze aprovizionarea cu alimente în toate țările și în orice condiții. Țărilor în curs de dezvoltare ar trebui să li se acorde avantaje comerciale care să sprijine consolidarea producției naționale.

1.6   UE ar trebui să colaboreze mai strâns și să susțină eforturile de modernizare a lanțurilor alimentare din țările în curs de dezvoltare, astfel încât acestea să devină mai eficiente.

1.7   CESE subliniază necesitatea ca UE să facă eforturi de sporire a activităților asociațiilor de producători și a organizațiilor de piață din țările în curs de dezvoltare, contribuind astfel la asigurarea condițiilor de bază pentru aprovizionarea cu alimente. UE trebuie să își susțină în continuare propunerea de a oferi sprijin în valoare de un miliard de euro producătorilor agricoli din țările în curs de dezvoltare.

1.8   UE trebuie să sporească investițiile în noile tehnologii, inclusiv în biotehnologie, astfel încât să poată fi dezvoltate aplicații pentru producție.

1.9   Strategia viitoare va trebui să urmărească îmbunătățirea calității producției alimentare, iar siguranța alimentară va trebui sporită printr-o etichetare transparentă privind țara de origine, precum și prin educarea consumatorilor.

1.10   Prețurile la consumator nu trebuie reduse în mod artificial, compensările urmând a fi operate prin intermediul politicilor sociale.

1.11   ONU și celelalte organizații internaționale ar trebui să considere producția alimentară prioritatea numărul unu în procesul de eliminare a sărăciei.

1.12   Pentru asigurarea disponibilității alimentelor, ar trebui instituit un program mondial de creare de rezerve obligatorii, după modelul programului instituit pentru crearea de stocuri de petrol în UE.

1.13   În vederea garantării aprovizionării în cadrul UE, ar trebui îmbunătățit sistemul de depozitare a produselor și factorilor de producție de bază (proteine, fertilizatori, semințe, pesticide). De asemenea, trebuie luate măsuri active de consolidare a cooperării dintre statele membre, UE și operatorii comerciali.

1.14   Pentru asigurarea aprovizionării cu alimente, trebuie îmbunătățită pregătirea în acest domeniu, în vederea abordării noilor provocări ale crizei alimentare, în UE, dar mai ales în țările în curs de dezvoltare.

1.15   CESE consideră că UE ar trebui să creeze întreprinderi mixte în sectoarele agriculturii și pescuitului din țările în curs de dezvoltare, în vederea îmbunătățirii condițiilor economice din aceste țări.

1.16   CESE sugerează Comisiei să prezinte propuneri care să determine statele membre să investească mai mult în cercetare, dezvoltare și inovare în sectorul pescuitului și, în special, în construcția și menținerea navelor de cercetare oceanografică. Studiile și lucrările efectuate de acestea vor contribui atât la menținerea și dezvoltarea pescuitului durabil, cât și la îmbunătățirea situației alimentare și a condițiilor socioeconomice din țările mai puțin avansate.

2.   Introducere

2.1   Sănătatea cetățenilor europeni și preocupările lor cu privire la viitor, recenta creștere bruscă a prețului produselor agricole și al alimentelor, precum și problema arzătoare a foametei la nivel mondial au făcut ca provocarea alimentară globală să se afle în centrul dezbaterii publice. Prețurile materiilor prime din sectorul produselor agricole și alimentare s-a aflat în scădere începând cu anii ′70. Ajustarea în sus a acestora, care s-a produs în ultimii trei ani, reprezintă o evoluție în direcția cea bună, dar această ajustare a produs dificultăți pentru cei care reprezintă veriga cea mai vulnerabilă a lanțului: consumatorii. În unele cazuri, ei trebuie să plătească pentru produse alimentare de bază prețuri care uneori depășesc cu mult mai mult prețul primit de producătorul agricol. Deși o parte a agriculturii europene a profitat de creșterea prețurilor, se cuvine subliniată situația critică a sectorului european al creșterii animalelor, care nu poate nici să absoarbă creșterea de prețuri pentru produsele furajere, nici să le transfere pe umerii consumatorilor. Prezentul proiect de aviz analizează provocările alimentare din perspectiva Uniunii Europene și abordează de o manieră mai generală efectele sociale ale intervențiilor comunitare (1).

2.2   Principala problemă o reprezintă aprovizionarea cu alimente și siguranța aprovizionării. Obiectivul constă în identificarea provocărilor globale și a unor modalități de reacție la acestea. Schimbările spectaculoase survenite au suscitat unele reacții radicale: mai multe instanțe au sugerat, de exemplu, decuplarea chestiunilor privind agricultura și alimentele de negocierile din cadrul OMC și revenirea la un sistem de ajutor aflat în relație cu producția la nivelul UE. În final, sunt examinate implicațiile provocărilor și posibilele răspunsuri la cele mai importante întrebări de natură socială: care sunt consecințele pentru consumatorul european și pentru aprovizionarea pe termen lung cu alimente a țărilor în curs de dezvoltare; cum afectează aceste provocări dinamismul zonelor rurale?

2.3   Se începe cu o scurtă prezentare generală a evoluției producției și politicii europene agricole și alimentare și cu o definire a cadrului în care funcționează în prezent agricultura și producția alimentară la nivelul Uniunii Europene. Sunt analizate apoi forțele externe care influențează semnificativ schimbarea și care exercită o presiune pentru dezvoltarea cadrului existent. Pe baza acestei analize, este elaborat un rezumat care evidențiază cele mai importante provocări viitoare la adresa agriculturii și aprovizionării cu alimente în Uniunea Europeană și sunt formulate alternative de acțiune. În final, sunt evaluate aceste alternative, precum și rolul Uniunii Europene în aprovizionarea cu alimente la scară mondială, atât în calitate de producător, cât și de consumator.

3.   Politica europeană privind agricultura și aprovizionarea cu alimente

3.1   Obiectivele CEE/UE privind alimentele și agricultura, tendințele din acest sector și de pe piețe

3.1.1   Producția agricolă și alimentară din Uniunea Europeană s-a dezvoltat de-a lungul deceniilor în corelație cu evoluția restului societății. În primii ani, accesul se punea pe creșterea producției, ceea ce a avut drept consecință apariția, în anii ′80, a unui surplus considerabil, disponibil pentru export. În deceniul respectiv au apărut problemele de mediu din agricultură, cum ar fi împrăștierea îngrășămintelor de origine animală în zonele cu agricultură intensivă și problemele legate de irigație.

3.1.2   Agricultura ecologică a apărut ca răspuns la cultivarea intensivă și la problemele de mediu, fiind un exemplu de diferențiere a produselor: unele grupuri de consumatori sunt dispuse să plătească mai mult pentru alimente produse conform unor metode considerate a fi nedăunătoare pentru mediu. Anii ′90 vor rămâne deceniul epizootiilor și zoonozelor, în această perioadă sectorul creșterii bovinelor și industria alimentară din Uniunea Europeană fiind afectate de encefalopatia spongiformă bovină și de pesta porcină. Siguranța alimentelor a devenit un factor important în aprovizionarea cu alimente, iar numeroase țări au început să aloce mai multe resurse unor aspecte cum ar fi combaterea și prevenirea infecțiilor cu salmonella.

3.1.3   Aceste probleme și măsurile luate ca răspuns au ajutat la configurarea politicii agricole și alimentare a Uniunii Europene. Printre problemele specifice apărute în ultimii ani se numără producerea de biocombustibili din materii prime agricole, cu alte cuvinte, agricultura ca sursă de materie primă pentru biocombustibili.

3.1.4   Un alt aspect care a ieșit în evidență este calitatea nutritivă a alimentelor și importanța acesteia pentru sănătatea publică, dezbaterea concentrându-se asupra compoziției alimentelor și măsurii în care industria alimentară este responsabilă pentru problema din ce în ce mai importantă a obezității în Occident. Aceasta este o chestiune de care sectorul alimentar trebuie să țină seama, de exemplu, în elaborarea și comercializarea produselor, și pe care consumatorul trebuie să o ia în considerare în cadrul deciziei sale. Consumul responsabil trebuie sprijinit printr-o educație a consumatorilor.

3.1.5   În prezent, problema arzătoare din domeniu o reprezintă creșterea accentuată a prețului alimentelor și al materiilor prime și produselor finite din agricultură: este această creștere una de durată și ce efecte va avea ea asupra aprovizionării cu alimente la nivel mondial și asupra condițiilor de trai ale populației sărace? Factorii de decizie trebuie să țină seama și de schimbările suferite de condițiile de pe piață: măsurile politice adaptate unor piețe cu prețuri alimentare reduse și în continuă scădere sunt încă valabile?

3.2   Politica agricolă europeană: obiective și schimbări

3.2.1   Politica agricolă europeană s-a bazat în trecut pe o piață internă puternică și pe reglementarea acesteia prin sisteme de subvenționare menite să asigure stabilitatea aprovizionării cu alimente în toate țările și în orice condiții. Politica agricolă a Uniunii Europene s-a bazat pe un model agricol european care protejează diversitatea agricolă și asigură o agricultură profitabilă chiar și în regiunile dezavantajate ale Uniunii Europene. Obiectivul a fost producția de alimente sigure, de înaltă calitate și la prețuri rezonabile pentru cetățenii Uniunii Europene.

3.2.2   Faptul că, în contextul globalizării, politica agricolă a devenit internațională, a generat noi provocări pentru reforma politicii agricole comune. Printre aceste provocări se numără concurența în creștere și gestionarea politicii privind veniturile producătorilor agricoli. Ani de-a rândul, problemele piețelor agricole au fost provocate de prețurile scăzute ale produselor, iar reformele agricole din cadrul Uniunii Europene au vizat aceste aspecte.

3.2.3   Prin reformele agricole din 1999 și 2003, sistemul a căpătat o orientare mai pronunțată către piață, au fost eliminate sistemele de intervenție, s-au redus costurile administrative și s-a pus capăt legăturii dintre plățile directe și volumul producției. Au urmat reforme în organizarea piețelor pentru numeroase produse, ceea ce a provocat dificultăți unora dintre producătorii agricoli europeni. Aceste schimbări au stat la baza obiectivelor urmărite de Uniunea Europeană în runda actuală de negocieri privind schimburile comerciale din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

3.2.4   În prezent, Uniunea Europeană pregătește un „bilanț de sănătate” al politicii agricole comune, ceea ce ar trebui să reprezinte o ocazie pentru efectuarea anumitor ajustări. Acest bilanț are drept obiective principale evaluarea implementării reformei PAC din 2003 și efectuarea acelor ajustări considerate necesare pentru simplificarea politicii din sectorul agricol, astfel încât să permită exploatarea oportunităților oferite de deschiderea piețelor și să răspundă noilor sfidări cu care se confruntă acestea din urmă și societatea în general. „Bilanțul de sănătate” are loc într-un moment în care piața mondială a produselor agricole este afectată de mari turbulențe, iar aprovizionarea cu alimente este serios periclitată.

3.2.5   Alături de agricultură, pescuitul reprezintă un element important al aprovizionării cu alimente. În 2005, producția la nivel mondial în sectorul pescuitului a atins aproape 142 de milioane de tone, asigurând o aprovizionare per capita de 16,6 kg, și peste 15 % din producția mondială de făină animală. Produsele pescărești joacă un rol important în aprovizionarea alimentară. Pe lângă aceasta, activitățile de pescuit și de acvacultură asigura o sursă importantă de hrană, de locuri de muncă și de venit, atât în Europa, cât și în țările în curs de dezvoltare. Uniunea Europeană ar trebui să se asigure că și acestea din urmă sunt capabile să își gestioneze și utilizeze rezervele de pește în modul cel mai eficient posibil.

3.2.6   Acțiunile comunitare în acest domeniu trebuie să se bazeze pe o abordare amplă, care să combine obiectivul utilizării durabile a resurselor halieutice cu cel al reducerii sărăciei, și să asigure un echilibru între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare, ținând cont de următoarele considerații:

3.3   Nevoia de schimbare: factorii externi care influențează politica agricolă și alimentară a UE

3.3.1   Descrierea de mai sus surprinde evoluția din ultimii 50 de ani a politicii agricole și alimentare a UE, care este atât rezultatul propriilor sale obiective și al potențialului intern, cât și al unor factori externi, printre cei care au dus la definirea și schimbarea politicii numărându-se mai ales politica europeană privind schimburile comerciale (runda Doha a negocierilor din cadrul OMC), progresul tehnologic, provocările legate de mediu și tendințele care afectează piața produselor alimentare.

3.3.2   Negocierile multilaterale din cadrul OMC, runda Doha, durează deja de șapte ani. În cursul negocierilor au fost obținute unele rezultate parțiale, dar progresul general a fost redus. Uniunea Europeană a fost foarte activă în acest proces, în ce privește o gamă largă de probleme abordate în cadrul negocierilor. Unele țări nu au dorit înregistrarea de progrese care să permită încheierea cu succes a negocierilor. Uniunea Europeană a făcut concesii semnificative, de exemplu în agricultură, industrie și în chestiunile privitoare la țările în curs de dezvoltare. Găsirea unei soluții este foarte importantă pentru funcționarea sistemului comercial internațional.

3.3.3   Agricultura a reprezentat dintotdeauna un punct sensibil în negocieri, deoarece majoritatea țărilor își apără propria producție din motive de siguranță fundamentală. Alți participanți la negocieri sunt mari exportatori, care însă nu vor să-și ridice restricțiile asupra importurilor. Uniunea Europeană este un mare exportator în cazul anumitor produse, dar este și cel mai mare importator mondial de produse alimentare. În 2007, industria alimentară europeană a exportat produse în valoare de 54,6 miliarde de euro, iar importurile de alimente procesate s-au ridicat la 52,6 miliarde de euro.

3.3.4   Dacă negocierile din runda Doha se vor încheia în viitorul apropiat, situația piețelor agricole din Uniunea Europeană se va schimba. Pe baza ofertelor formulate în prezent, subvențiile la export vor fi eliminate până în 2014, iar tarifele protecționiste vor fi reduse cu mai mult de 50 %. Aceste măsuri ar putea însemna o pierdere economică de peste 20 de miliarde de euro pentru sectorul agricol din Uniunea Europeană. Recenta creștere a prețurilor din agricultură va afecta structura schimburilor comerciale și impactul rezultatului final.

3.3.5   Uniunea Europeană a abordat o serie de aspecte importante, referitoare la schimburile comerciale agricole, cum ar fi standardele sociale și de mediu și bunăstarea animalelor (factori necomerciali). Din păcate, aceste propuneri nu au înregistrat niciun succes. Normele și standardele de producție ar trebui armonizate, pentru a se asigura condiții egale în cadrul schimburilor economice mondiale.

3.3.6   Prin înlăturarea tarifelor la import, Uniunea Europeană a făcut concesii semnificative celor mai sărace țări în curs de dezvoltare, în speranța că acest lucru le va spori șansele de participare la comerțul agricol. De asemenea, este important ca producția agricolă proprie a țărilor în curs de dezvoltare să beneficieze de mai multe resurse, de tratament preferențial și de asistență tehnică. UE ar trebui să sprijine și inițiativele de susținere a producției destinate piețelor domestice ale țărilor în curs de dezvoltare și să încurajeze actorii de la nivel rural să se organizeze. Țările în curs de dezvoltare sunt foarte diferite din punct de vedere al condițiilor schimburilor comerciale, fapt de care ar trebui să se țină cont în noile reguli privind comerțul.

3.3.7   Recenta schimbare radicală a situației piețelor globale ale produselor agricole va afecta comerțul cu alimente și structura acestuia. În cazul în care creșterea prețurilor se va dovedi a fi una permanentă, acest fapt va influența noile acorduri și condiții de schimb. Uniunea Europeană a început să-și extindă acordurile comerciale bilaterale pe care le are cu numeroși parteneri, în parte din cauza dificultăților din cadrul negocierilor multilaterale, dar și din cauza schimbărilor rapide care afectează, de exemplu, piața alimentelor și cea a energiei. Scopul trebuie să fie obținerea unui acord și a unui mecanism de intervenție prin care ar putea fi reduse fluctuațiile prețurilor la produse, iar piețele ar putea fi echilibrate.

3.4   Schimbările de mediu și dezvoltarea tehnologică

3.4.1   Aspecte de mediu

3.4.1.1   Cel mai important factor de mediu îl reprezintă transformările provocate de schimbările climatice, și mai ales măsurile politice pe care acestea le determină. Schimbările climatice în sine duc la modificarea condițiilor de climă globale, iar producția trebuie să se adapteze acestor noi condiții, ceea ce reduce productivitatea agricolă. Un alt efect indirect se produce prin măsurile politice adoptate, acțiunile menite să încetinească schimbările climatice impunând schimbări în structurile și tehnicile de producție, care de asemenea reduc productivitatea. Pe lângă efectele asupra agriculturii, schimbările climatice au un impact major și asupra opțiunilor pe care le are la dispoziție industria alimentară, precum și asupra rentabilității acesteia.

3.4.1.2   Un alt aspect demn de atenție este producția de biocombustibili pe bază de materii prime agricole. În prezent, piața alimentară și cea a energiei sunt strâns corelate, întrucât producția de biocombustibili și producția alimentară concurează pentru aceleași materii prime, precum și pentru că producția agricolă se bazează astăzi în mare măsură pe utilizarea combustibililor fosili. Consecința acestei concurențe este că modul în care evoluează prețul pe piața energetică și măsurile politice care influențează această piață au un impact direct asupra celei alimentare.

3.4.1.3   Utilizarea materiilor prime alimentare pentru producerea de biocombustibili are ca efect creșterea cererii de produse alimentare și a prețului acestora.

3.4.1.4   Efectul de seră este o problemă de mediu generală, care eclipsează numeroase alte aspecte de mediu. Dintre acestea, biodiversitatea se impune totuși atenției datorită caracterului ei global. În Uniunea Europeană, protejarea unei baze genetice variate devine din ce în ce mai importantă în conservarea zonelor protejate și a speciilor originare de animale și plante, în cadrul producției sau în plus față de producție, și ca fond genetic. În afara Europei, necesitățile sunt în mare aceleași, însă numărul de specii poate fi adesea mult mai mare, iar posibilitățile economice mai reduse.

3.4.1.5   În afară de biodiversitate, alte probleme devenite din ce în ce mai importante din cauza comerțului, transportului și cooperării la nivel internațional sunt zoonozele, bolile contagioase ale animalelor și introducerea speciilor exotice. În Uniunea Europeană, printre cele mai cunoscute probleme de biosecuritate se numără probabil pesta porcină, encefalopatia spongiformă bovină, febra aftoasă și salmonella, în timp ce, la nivel global, gripa aviară este epidemia care provoacă îngrijorare. Bolile și dăunătorii au moduri proprii de a se răspândi, elementul comun fiind faptul că afectează direct sau indirect producția alimentară și că induc nesiguranță în deciziile de achiziție ale consumatorilor. În plus, acționează pe termen lung ca factor de risc pentru siguranța aprovizionării.

3.4.2   Noile tehnologii

3.4.2.1   Cererea de produse agricole ca materii prime pentru producția de biocombustibili a crescut, în primul rând ca urmare a măsurilor politice care vizau amenințările la adresa mediului, dar și ca rezultat al progresului tehnologic. Biotehnologia oferă o mulțime de noi posibilități pentru producția și prelucrarea mai eficientă a produselor pe piețele alimentare și non-alimentare. În sectorul energiei, biocombustibilii produși pe bază de celuloză încep să se impună, alături de cei produși din materii amilacee, ca produse comercializabile.

3.4.2.2   Inovațiile din domeniul biotehnologiei au dus la dezvoltarea unei întregi serii de noi metode de producție. Progresele din biotehnologie sunt considerate un important pas înainte în îmbunătățirea eficienței producției, trebuind să fie sprijinite prin eforturi de cercetare și dezvoltare. Pe lângă avantajele potențiale, trebuie luate însă în considerare și riscurile pentru sănătate și mediu. În momentul de față, problema constă în faptul că, în numeroase cazuri, nu este clar care ar putea fi posibilele efecte secundare ale biotehnologiei asupra sănătății animalelor, plantelor și ecosistemelor.

3.4.2.3   Lipsa de date suficiente, precum și studiile care dovedesc efecte secundare ale biotehnologiei moderne pentru sănătate și mediu, au condus la formarea percepției consumatorilor cu privire la introducerea aplicațiilor biotehnologiei. În procesul de elaborare a produselor, care necesită o etichetare corespunzătoare la momentul comercializării, trebuie acordată o atenție deosebită opiniilor și preocupărilor consumatorilor.

3.5   Evoluția prețurilor pe piața alimentelor

3.5.1   În ultimii doi ani, s-a înregistrat o creștere semnificativă a prețului la produsele agricole și la câteva alimente de bază. Acest fapt s-a produs din mai multe motive, printre care cererea sporită ca rezultat al creșterii populației, creșterea prețului energiei, reducerea stocurilor la nivel mondial, interesul generat de produsele agricole în termeni de investiție și de speculație (ca rezultat al acestei reduceri), precum și condițiile climatice, șocurile climatice izolate, precum și amenințarea unei schimbări permanente.

3.5.2   Este dificil să apreciem, pe baza prognozelor, cum vor evolua piețele în viitor. Scăderea din ultimele luni a prețurilor nu oferă niciun indiciu în privința nivelului la care acestea se vor stabiliza în cele din urmă. În orice caz, fluctuațiile de prețuri au un impact considerabil în țările în curs de dezvoltare, efectele făcându-se simțite și în cele dezvoltate, inclusiv în statele membre.

3.5.3   În Uniunea Europeană, creșterea prețurilor pe piața mondială a creat percepția conform căreia există o oarecare marjă de manevră, mai mare decât înainte, în politica agricolă și alimentară. Cumpărătorii de alimente percep creșterea prețului alimentelor drept un fenomen rapid, acesta având deja un impact asupra inflației globale din statele membre. Țările în curs de dezvoltare cunosc o evoluție similară, dar mai îngrijorătoare; se relatează că, în numeroase țări, au avut loc revolte de stradă, provocate de prețul ridicat și disponibilitatea redusă a alimentelor. În același timp, a devenit evident că prețurile crescute au avut și un impact pozitiv asupra anumitor sectoare ale producției, în numeroase cazuri producătorii locali fiind acum, pentru prima oară după ani de zile, capabili să concureze cu alimentele importate la prețurile de pe piața mondială. Pe termen lung, toate aceasta ar putea stimula producția de alimente și ar putea oferi noi șanse de producție populației locale. Pentru ca procesul să fie încununat de succes, creșterea economică trebuie să fie destul de mare încât consumatorii să dispună de suficienți bani pentru a cumpăra alimente.

3.5.4   Creșterea prețului alimentelor la nivel mondial ar putea avea, în sine, un impact pozitiv asupra volumului producției de alimente. Totuși, prețurile mai ridicate ar putea exacerba foametea la nivel mondial, deoarece săracilor le va fi din ce în ce mai greu să cumpere alimentele esențiale, mai ales dacă o proporție mai mare din recoltă va fi utilizată pentru produse nealimentare. În orice caz, este clar că noua situație are un impact asupra distribuției veniturilor în interiorul țărilor, fiind, în consecință, o problemă delicată din punct de vedere politic. Atitudinea organizațiilor mondiale față de evoluțiile viitoare rămâne neclară.

3.5.5   Evident, nu e vorba doar de simpla problemă a piețelor produselor finite; pe măsură ce prețul produselor finite crește, elementele necesare producției au tendința de a se scumpi și vice-versa. Fenomenul are loc în prezent – prețurile energiei și îngrășămintelor au fost în creștere, iar agricultorii nu sunt neapărat mai prosperi decât înainte. Dacă industria alimentară nu va putea să își păstreze neschimbată contribuția relativă la prețul produselor finale, și ea va suferi efectele creșterii prețului la materiile prime.

3.5.6   Creșterea prețurilor reflectă noul echilibru al pieței, care se datorează unei diversități de factori. În practică, aceasta ilustrează capacitatea industriei alimentare mondiale de a hrăni populația conform nevoilor acesteia (siguranța aprovizionării la nivel global). În trecut, s-a susținut adesea că foametea la nivel mondial nu este consecința lipsei de posibilități de producție, ci mai degrabă rezultatul politicilor naționale și internaționale. Urmează ca această concluzie să fie examinată în viitorul apropiat; oare creșterea continuă a populației, schimbările climatice și produsele nealimentare produc, pe fondul epuizării resurselor energetice fosile, schimbări de așa natură încât, în viitor, crizele alimentare nu se vor mai datora atât politicilor, cât mai ales limitării posibilităților generale de producție?

3.5.7   Abordarea problematicii legate de evoluția prețurilor produselor alimentare de bază necesită, într-adevăr, o examinare minuțioasă a complexității acesteia, fiind esențial ca formarea prețurilor să devină transparentă în diferitele verigi ale lanțului de valoare adăugată din sectorul agro-alimentar. În acest sens, este responsabilitatea guvernelor să depună eforturi pentru a mări trasabilitatea prețurilor, instituind controale adecvate pentru a evidenția practicile abuzive ale unor operatori și desfășurând, la rândul lor, o activitate pedagogică orientată către furnizarea de informații complete și corecte consumatorului.

3.6   Calitatea alimentelor, siguranța alimentară și proprietățile nutritive

3.6.1   Pe lângă cantitate, există și alți factori importanți pe piața alimentelor, respectiv calitatea alimentelor, siguranța alimentară, proprietățile nutritive și preferințele consumatorilor. Calitatea alimentelor este reglementată de standarde monitorizate de Autoritatea Europeană pentru Siguranță Alimentară (EFSA).

3.6.2   Nutriția este un concept complex, în care alegerile consumatorilor se ghidează nu numai după factori ce țin de sănătate, ci și după comportamentele culturale. Efectele produselor alimentare asupra sănătății, precum și problema responsabilității fac obiectul unor dezbateri în curs, actorii pieței nereușind până acum să ajungă la un consens.

3.6.3   Preferințele consumatorilor se bazează pe valori și opinii personale (spre exemplu în ce privește alimentele ecologice), ca și pe factori culturali ce nu pot fi cuantificați. Cu toate acestea, nu trebuie subestimată importanța acestor preferințe ca factor de influențare a pieței alimentelor.

3.7   Poziția și rolul consumatorilor

3.7.1   Consumul responsabil și pe termen lung, inclusiv reciclarea, trebuie să devină o practică generală, regulă valabilă atât pentru lanțul de producție, cât și pentru consumatori. Acest obiectiv poate fi atins prin intermediul unui dialog social extins.

3.7.2   Consumatorii europeni pornesc de la premisa că alimentele trebuie să fie de bună calitate și să aibă un preț rezonabil. Pe lângă preț, libertatea și plaja de opțiuni reprezintă aspecte importante pentru consumatori, nimeni nefiind dispus în general la compromisuri în ceea ce privește siguranța alimentelor.

3.7.3   Totuși, în practică, numeroși consumatori fac compromisuri legate de siguranța alimentelor și de semnificația culturală a acestora. În plus, caracteristicile specifice ale produselor alimentare prezintă importanță pentru numeroși consumatori – de exemplu, producția ecologică sau prezența în rândul materiilor prime a unor organisme modificate genetic influențează prețul de vânzare al produselor.

3.7.4   Chestiunile privind calitatea evidențiază importanța informațiilor utile orientării. Consumatorii trebuie informați cu privire la semnificația riscurilor și la avantajele presupuse de diferitele metode și factori de producție, în așa fel încât raționamentele privitoare la riscurile asociate produselor să fie bine fundamentate. Trebuie depășită abordarea maniheistă, astfel încât consumatorii să poată compara ei înșiși argumentele pro și contra în cazul unui produs anume.

3.7.5   Pentru consumator, este de o importanță vitală să știe pe ce se întemeiază calitatea în virtutea căreia își face alegerea. Accesul facil al consumatorului la informațiile privind calitatea produselor este o cerință primordială pentru consolidarea încrederii. Au existat multe solicitări din partea consumatorilor, referitoare, printre altele, la reintroducerea etichetării privind țara de origine, aceasta chiar și în cazul produselor alimentare europene. Produsele europene se vând bine pe piața europeană datorită bunei educații a consumatorilor și transparenței. Acordarea atenției cuvenite politicii privind consumatorii este un factor esențial în evoluția viitoare a producției de alimente.

3.8   Politica de dezvoltare și producția alimentară

3.8.1   Forurile internaționale au luat numeroase decizii politice privind eliminarea foametei la nivel mondial, cel mai recent în contextul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, dar rezultatele obținute până acum au fost destul de modeste. Numărul oamenilor care suferă de foame a continuat să crească treptat, ajungând în prezent la aproximativ un miliard la nivel mondial. Creșterea producției agricole nu a fost suficientă pentru a face față creșterii populației, iar problema pusă de noua situație a producției de alimente nu a putut fi rezolvată eficient la nivel global. Uniunea Europeană s-a implicat în aceste eforturi atât în cadrul organizațiilor internaționale, cât și într-un cadru bilateral cu țările în curs de dezvoltare, încercând să-și asume un rol activ în cooperarea pentru dezvoltare și în politica schimburilor comerciale, pentru a îmbunătăți situația producției de alimente în țările menționate.

3.8.2   În vederea reducerii sărăciei, securitatea alimentelor trebuie să constituie prima prioritate a politicii internaționale de dezvoltare. Va trebui ca sporirea producției de alimente să se afle la baza politicilor naționale ale țărilor în curs de dezvoltare, fiecare dintre acestea trebuind să aibă propria politică agricolă, care să pregătească terenul pentru organizarea aprovizionării cetățenilor cu alimente de bază.

3.8.3   Îndeplinirea acestui obiectiv impune crearea unor resurse corespunzătoare pentru instruire, consultare și cercetare în țările în curs de dezvoltare. Comunitatea internațională și Uniunea Europeană ar trebui să facă eforturi mai ferme pentru integrarea acestor obiective în programele politicilor de dezvoltare.

3.8.4   Este necesar ca agricultorii din țările în curs de dezvoltare să fie ajutați și încurajați să dezvolte producția, comercializarea și prelucrarea pe plan intern și să își consolideze poziția pe piață. Ar trebui ca, în cadrul eforturilor de îmbunătățire a condițiilor de producție din țările în curs de dezvoltare, să se insiste pe gestionarea riscului. De asemenea, ONU trebuie să acționeze mai eficient pentru a îmbunătăți aprovizionarea cu alimente.

3.8.5   În ce privește politica schimburilor comerciale, trebuie să devină posibilă garantarea, pentru țările în curs de dezvoltare, a posibilității de a se bucura de propriul lor sistem de „sprijin ecologic”. Pentru realizarea acestui obiectiv, este nevoie de un aport substanțial în termeni de expertiză în administrația țărilor în curs de dezvoltare, în ce privește instituirea de regulamente și de sisteme comerciale. UE ar putea să-și intensifice rolul în cadrul procesului de sporire a competențelor în țările în curs de dezvoltare. O diferențiere mai clară între țările în curs de dezvoltare, cum ar fi între țările mai puțin dezvoltate și țările mari exportatoare, ar îmbunătăți situația țărilor celor mai sărace. Uniunea Europeană a promovat aceste obiective în negocierile din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului.

4.   Posibile variante de acțiune pentru UE și factori de limitare

4.1   În ultimele decenii, s-a constatat că preocupările comunitare și dezbaterea privind sectorul alimentelor s-au orientat de la supraproducție către chestiunile referitoare la mediu, bunăstarea animalelor și, ulterior, spre problemele de sănătate animală și umană, precum și cele de sănătate publică. În viitor – și nu neapărat unul îndepărtat – este posibil să asistăm la o „întoarcere la origini”, dezbaterea din Europa fiind pe cale să revină la disponibilitatea și prețul alimentelor. Această tendință s-a conturat de câțiva ani încoace.

4.2   În același timp, este limpede că UE nu este o insulă. Sărăcia și problemele pe care le creează aceasta vor continua să constituie principalele probleme din țările în curs de dezvoltare, iar sărăcia la nivel mondial nu va dispărea într-un viitor apropiat, UE continuând să aibă o responsabilitate în eforturile de eliminare a sărăciei.

4.3   Principala îngrijorare în UE – și de asemenea în sectorul alimentar – o reprezintă disponibilitatea energiei. Sectorul alimentar, așa cum se prezintă acum, este caracterizat de un consum ridicat de energie, ceea ce presupune garantarea aprovizionării cu energie. Un alt factor de limitare îl constituie apa, în special la nivel mondial, trebuind făcute eforturi pentru ca energia și apa să fie disponibile în cantități suficiente.

4.4   Există mai multe variante de acțiune pentru UE. De exemplu, ar putea fi sporită eficiența agriculturii și pescuitului, dar cu luarea în considerare a aspectelor de mediu, a bunăstării animalelor și a sănătății publice. În contextul eforturilor de creștere a eficienței producției, UE ar putea opta pentru creșterea dimensiunii fermelor și unităților de producție, dar și aceasta ar trebui făcută cu respectarea cerințelor de mediu și de bunăstare a animalelor, fără a uita de cea a producătorilor, precum și de nevoia de a păstra populate zonele rurale.

4.5   UE și-ar putea consolida siguranța aprovizionării prin constituirea de stocuri și, printre altele, prin diversificarea surselor de energie. Producția de biocombustibili trebuie sporită, dar nu pe seama aprovizionării cu alimente.

4.6   UE trebuie de asemenea să se conducă și pe mai departe după principii umaniste, susținând responsabilizarea în fața problemelor puse de emigrare și a celor din țările în curs de dezvoltare, în paralel cu minimizarea riscului apariției unor conflicte în regiunile învecinate, acționând astfel încât oamenii să poată avea posibilitatea de a-și câștiga existența în localitățile de origine, atât în interiorul, cât și în afara UE.

UE trebuie să sprijine producătorii din țările în curs de dezvoltare, precum și eforturile acestora de a se organiza, astfel încât, prin cooperare și învățare reciprocă, aceștia să poată satisface mai bine cererile de aprovizionare din regiunile lor. Producătorii europeni ar trebui să se implice în cooperarea dintre fermieri. În iulie 2008, UE a luat în principiu decizia de a disponibiliza un miliard de euro, din cadrul bugetului agricol, pentru îmbunătățirea condițiilor producătorilor agricoli din țările în curs de dezvoltare.

4.7   Este de asemenea importantă introducerea la nivel global a unor deprinderi de consum responsabile și a unor obiceiuri alimentare sănătoase: un regim bogat în produse vegetale va permite umanității să își satisfacă nevoile alimentare cu un consum energetic mult mai mic decât în cazul unui regim bogat în proteine animale. În ce privește producția, este importantă dezvoltarea în continuare a acesteia, precum și consolidarea competențelor științifice. UE trebuie să se dovedească proactivă în aceste sectoare, atât în activitățile proprii, cât și pe scena internațională.

5.   Siguranța aprovizionării – baza aprovizionării alimentare în UE

5.1   Siguranța aprovizionării constituie un mecanism esențial de combatere a riscurilor și de asigurare a aprovizionării cu alimente și medicamente în circumstanțe excepționale. Dispozițiile naționale ce garantează siguranța aprovizionării diferă considerabil de la un stat membru la altul. Statutul de membru implică de obicei o scădere a nivelului național al siguranței aprovizionării, deoarece UE se consideră capabilă să își asume responsabilitatea generală în gestionarea crizelor din acest domeniu. Piața internă a UE oferă un fundament solid pentru realizarea acestui obiectiv, crizele care s-au înregistrat în ultimii ani având un aspect calitativ și neimplicând vreo penurie a bunurilor de bază.

5.2   Unul dintre principalele obiective în gestionarea siguranței aprovizionării îl constituie garantarea producției de materii prime alimentare. În caz de criză, distribuția de alimente poate fi reglementată și controlată. În acest sens, cooperarea dintre producători agricoli, comercianți, industrie, autorități și alte organisme este crucială.

5.3   Dacă o criză se perpetuează, disponibilitatea factorilor de producție agricolă de bază devine esențială. Aceștia includ fertilizatorii, sursele energetice, cum ar fi petrolul, produsele de protecție a plantelor, semințele, medicamentele pentru animale, apa etc., autoritățile publice fiind obligate prin lege să asigure aprovizionarea cu acești factori de producție în cazuri excepționale. Aceasta presupune planuri clare și o diviziune precisă a muncii între diverșii actori. Sistemele naționale și nivelul de pregătire în ce privește siguranța aprovizionării variază. UE este pe cale să pregătească noi sisteme, în special pentru a face față extinderii ariei riscurilor la nivel internațional.

5.4   Siguranța aprovizionării în sectorul alimentar comunitar trebuie consolidată prin elaborarea unor mecanisme și a unor soluții mai eficiente, astfel încât Uniunea să fie pregătită să se confrunte cu noi riscuri potențiale. Esența siguranței aprovizionării constă în sisteme de stocare suficient de mari încât să acopere nevoile întregii Uniuni Europene, în timp ce fundamentul acestei siguranțe îl constituie piețele de produse agricole stabile și funcționale, atât din statele membre, cât și de pe piața internă. În eventualitatea unei crize, fiabilitatea și capacitatea de reacție rapidă a diverselor părți implicate sunt fundamentale pentru garantarea siguranței aprovizionării.

(1)  În procesul de elaborare a avizului, s-a desfășurat, la sediul CESE, la 22 septembrie 2008, o audiere publică, intitulată „Care sunt perspectivele reale ale prețurilor produselor agricole și alimentare?”.