52007PC0840

Propunere de directiva …/…/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la omologarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi (Versiune codificată) /* COM/2007/0840 final - COD 2007/0284 */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 20.12.2007

COM(2007) 840 final

2007/0284 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ …/…/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

cu privire la omologarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi (Versiune codificată)

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1. În contextul unei Europe a cetăţenilor, Comisia acordă o mare importanţă simplificării şi clarităţii dreptului comunitar în scopul de a-l face mai lizibil şi mai accesibil cetăţeanului, oferindu-i astfel posibilităţi sporite de a face uz de drepturile specifice care îi sunt conferite.

Dar acest obiectiv nu va putea fi atins atât timp cât va persista un număr mult prea mare de dispoziţii care, fiind modificate de nenumărate ori şi adeseori în mod substanţial, se găsesc dispersate parte în actul originar, parte în actele modificatoare ulterioare. Astfel, pentru a identifica dispoziţiile în vigoare, este necesară o muncă de cercetare şi de comparare a unui număr mare de acte.

Prin urmare, claritatea şi transparenţa dreptului comunitar depind şi de codificarea legislaţiei adeseori modificată.

2. La 1 aprilie 1987, Comisia a dat instrucţiuni[1] serviciilor sale de a realiza codificarea tuturor actelor legislative cel mai târziu după a zecea lor modificare, menţionând că este vorba despre o cerinţă minimală şi că, în vederea clarităţii şi a bunei înţelegeri a legislaţiei comunitare, serviciile responsabile ar trebui să codifice textele la intervale şi mai scurte.

3. Concluziile preşedinţiei Consiliului European de la Edimbourg, din decembrie 1992, au confirmat aceste imperative[2], subliniind importanţa codificării care asigură o securitate juridică în ceea ce priveşte dreptul aplicabil la un moment dat în legătură cu o problemă specifică.

Codificarea trebuie realizată respectând cu stricteţe procesul legislativ comunitar normal.

Întrucât nici o modificare de substanţă nu poate fi introdusă în actele care fac obiectul codificării , Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au convenit, prin acordul interinstituţional din 20 decembrie 1994, că, în vederea adoptării rapide a actelor codificate, ar putea fi utilizată o procedură accelerată.

4. Obiectul prezentei propuneri este codificarea Directivei 79/532/CEE a Consiliului, din 17 mai 1979 de armonizare a legislaţiilor statelor membre cu privire la omologarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi[3]. Noua directivă se substituie diverselor acte care îi sunt încorporate[4]; prezenta propunere păstrează în totalitate conţinutul actelor astfel codificate şi se limitează la a le regrupa, aducând numai modificările de formă cerute de însăşi operaţia de codificare.

5. Prezenta propunere de codificare a fost elaborată pe baza unei consolidări prealabile a textului, în toate limbile oficiale, a Directivei 79/532/CEE şi a actelor care care o modifică, efectuată prin intermediul unui sistem informatic , de către Oficiul Publicaţiilor Oficiale ale Comunităţilor Europene. În cazul articolelor renumerotate, corelaţia între vechea numerotare şi cea nouă este prezentată în tabelul de corespondenţă din anexa III la directiva codificată.

ê 79/532/CEE (adaptat)

2007/0284 (COD)

Propunere de

DIRECTIVĂ …/…/CE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

cu privire la omologarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi

(Text cu relevanţă pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în specialarticolul Ö 95 Õ,

având în vedere propunerea Comisiei,

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social European[5],

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251 din tratat[6],

întrucât:

ê

1. Directiva 79/532/CEE a Consiliului, din 17 mai 1979 de armonizare a legislaţiilor statelor membre cu privire la omologarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi[7] a fost modificată de mai multe ori şi în mod substanţial[8]. Este necesar, din motive de claritate şi de raţionalizare, să se codifice directiva menţionată.

2. Directiva 79/532/CEE este una dintre directivele distincte în legătură cu procedura de omologare CE de tip prevăzută de Directiva 74/150/CEE a Consiliului, înlocuită prin Directiva 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind omologarea de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE[9], şi stabileşte cerinţe tehnice cu privire la designul şi construcţia tractoarelor agricole sau forestiere în ceea ce priveşte dispozitivele de iluminare şi de semnalizare luminoasă . Aceste cerinţe tehnice vizează apropierea legislaţiilor statelor membre în vederea aplicării, pentru fiecare tip de tractor, a procedurii de omologare CE prevăzute deDirectiva 2003/37/CE. Prin urmare, dispoziţiile Directivei 2003/37/CE privind tractoarele agricole sau forestiere, remorcile acestora şi echipamentul remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate, se aplică prezentei directive.

ê 79/532/CEE considerent 3 şi considerent 4 (adaptat)

3. Prin Directiva 78/933/CEE[10], Consiliul a stabilit cerinţele comune privind instalarea dispozitivelor de iluminare şi de semnalizare luminoasă ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi. Aceste dispozitive de iluminare şi de semnalizare luminoasă au aceleaşi caracteristici ca şi cele ale vehiculelor cu motor. Prin urmare, dispozitivele care au obţinut o marcă de omologare CE de tip în conformitate cu directivele deja adoptate în domeniu în cadrul omologării Ö CE a Õ vehiculelor cu motor şi a remorcilor acestora pot fi utilizate şi pentru tractoare.

ê

4. Prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre privind termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa II, partea B,

ê 79/532/CEE (adaptat)

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ:

Articolul 1

(1) Ö În sensul prezentei directive, Õ prin tractor "agricol sau forestier" se înţelege orice vehicul cu motor,cu roţi sau şenile, care are cel puţin două axe, a cărui funcţie constă în mod esenţial în forţa de tracţiune şi care este special conceput pentru tractarea, împingerea, purtarea sau acţionarea anumitor utilaje, maşini sau remorci destinate să fie folosite în exploatarea agricolă sau forestieră. Acesta poate fi amenajat pentru a transporta o încărcătură şi însoţitori.

ê 82/890/CEE articolul 1 (adaptat)

è1 97/54/CE articolul 1

(2) Prezenta directivă se aplică numai tractoarelor definite la alineatul (1), care sunt prevăzute cu pneuri şi au o viteză maximă prin construcţie între 6 şi è1 40 km/h ç.

ê 79/532/CEE (adaptat)

Articolul 2

Statele membre nu pot refuza omologarea CE de tip, nici omologarea de tip la scară naţională a unui tractor, din motive privind Ö următoarele lămpi şi reflectoare, dacă acestea poartă omologarea CE conform prevederilor anexei I şi sunt instalate în conformitate cu cerinţele menţionate în Directiva 78/933/CEE Õ:

(a) farurile care îndeplinesc funcţia de far cu lumină de drum şi/sau de lumini de întâlnire, precum şi lămpile electrice cu incandescenţă pentru aceste faruri,

(b) lămpile de gabarit;

(c) lămpile de poziţie faţă;

(d) lămpile de poziţie spate;

(e) lămpile de stop;

(f) lămpile indicatoare de direcţie;

(g) catadioptrii;

(h) dispozitivele de iluminare a plăcii de înmatriculare spate;

(i) lămpile de ceaţă faţă, precum şi becurile pentru acestea;

(j) lămpile de ceaţă spate;

(k) lămpile de mers înapoi;

(l) lămpile de staţionare.

Articolul 3

Statele membre nu pot refuza înmatricularea sau interzice vânzarea, punerea în circulaţie sau utilizarea unui tractor din motive privind Ö următoarele lămpi sau reflectoare, dacă acestea poartă omologarea CE conform prevederilor anexei I şi sunt instalate în conformitate cu cerinţele menţionate în Directiva 78/933/CEE Õ:

(a) farurile care îndeplinesc funcţia de far cu lumină de drum şi/sau de lumini de întâlnire, precum şi lămpile electrice cu incandescenţă pentru aceste faruri;

(b) lămpile de gabarit;

(c) lămpile de poziţie faţă;

(d) lămpile de poziţie spate;

(e) lămpile de stop;

(f) lămpile indicatoare de direcţie;

(g) catadioptrii;

(h) dispozitivele de iluminare a plăcii de înmatriculare spate;

(i) lămpile de ceaţă faţă, precum şi becurile pentru acestea;

(j) lămpile de ceaţă spate;

(k) lămpile de mers înapoi;

(l) lămpile de staţionare;

Articolul 4

Modificările necesare pentru adaptarea cerinţelor din Ö anexa I Õ la progresul tehnic se adoptă în conformitate cu procedura Ö menţionată Õ la articolul Ö 20 alineatul (2) Õ din Directiva Ö 2003/37/CE Õ.

Articolul 5

Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziţii de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

ê

Articolul 6

D irectiva 79/532/CEE, astfel cum a fost modificată prin directivele menţionate în anexa II, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ceea ce priveşte termenele de transpunere în dreptul intern şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa II, partea B.

Trimiterile la directiva abrogată se înţeleg ca trimiteri la prezenta directivă şi se citesc în conformitate cu tabelul de corespondenţă din anexa III.

Articolul 7

Prezenta directivă intră în vigoare în a douăzecia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Se aplică de la […].

ê 79/532/CEE

Articolul 8

Prezenta directivă se adresează statelor membre.

Adoptată la Bruxelles, […]

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu

Preşedintele Preşedintele

[…] […]

ê 79/532/CEE (adaptat)

ANEXA Ö I Õ

1. Faruri care îndeplinesc funcţia de far cu lumină de drum şi/sau de lumini de întâlnire, precum şi lămpile electrice cu incandescenţă pentru aceste faruri:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/761/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la proiectoarele pentru autovehicule care asigură funcţionarea fazei de drum şi a fazei de întâlnire, precum şi la sursele de lumină (lămpile cu incandescenţă şi altele) destinate a fi utilizate pentru farurile omologate ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora[11]].

Dispoziţiile Directivei [76/761/CEE] se aplică şi omologării farurilor speciale pentru tractoarele agricole sau forestiere destinate obţinerii atât a fazei lungi, cât şi a fasciculului de întâlnire cu diametrul D mai mic de 160 milimetri, cu următoarele modificări:

a) valorile minime fixate pentru iluminare la punctul 6.3 din [anexa I Ö la Directiva 76/761/CEE Õ] sunt reduse în raportul:

((D − 45)/(160 − 45))2

sub rezerva de a nu coborî sub minimele absolute de mai jos:

- 3 lucşi, fie la punctul 75 R, fie la punctul 75 L,

- 5 lucşi, fie la punctul 50 R, fie la punctul 50 L,

- 1,5 lucşi în zona IV.

Notă : în cazul în care suprafaţa aparentă a reflectorului nu este circulară, diametrul care se ia în calcul este diametrul cercului având aceeaşi arie ca şi suprafaţa utilă aparentă a reflectorului;

b) în locul simbolului CR prevăzut la [punctul 4.3.5. din anexa VIÖ la Directiva 76/761/CEE Õ] , se aplică pe far simbolul M într-un triunghi cu vârful în jos;

c) în certificatul de omologare ([anexa II Ö la Directiva 76/761/CEE Õ]), rubrica I se intitulează: “Far pentru tractoarele agricole sau forestiere pe roţi”.

2. Lămpile de gabarit, lămpile de poziţie faţă, lămpile de poziţie spate şi lămpile de stop:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/758/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de gabarit, lămpile de poziţie faţă, lămpile de poziţie spate, lămpile de stop, lămpile de zi şi lămpile de poziţie laterale ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora[12]].

3. Lămpile indicatoare de direcţie:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/759/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la lămpile indicatoare de direcţie ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora[13]].

4 . Catadioptrii:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/757/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la catadioptrii autovehiculelor şi ai remorcilor lor[14]].

5. Dispozitivele de iluminare a plăcii de înmatriculare spate:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/760/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la dispozitivele de iluminare a plăcuţei de înmatriculare spate a autovehiculelor şi a remorcilor acestora[15]].

6. Lămpile de ceaţă faţă:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 76/762/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de ceaţă faţă pentru vehiculele cu motor[16]].

7. Lămpile de ceaţă spate:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 77/538/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la lămpile de ceaţă spate ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora[17]].

8. Lămpile de mers înapoi:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 77/539/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 de apropiere a legislaţiilor statelor membre cu privire la lămpile de mers înapoi ale autovehiculelor şi ale remorcilor acestora[18]].

9. Lămpile de staţionare:

Marca de omologare CE de tip este cea prevăzută de [Directiva 77/540/CEE a Consiliului din 28 iunie 1977 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la lămpile de staţionare ale autovehiculelor[19]].

____________

é

ANEXA II

Partea A

Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare (menţionate la articolul 6)

Directiva 79/532/CEE Consiliului (OJ L 145, 13.6.1979, p. 16) |

Directiva 82/890/CEE Consiliului (OJ L 378, 31.12.1982, p. 45) | Numai în ceea ce priveşte trimiterea la Directiva 79/532/CEE din articolul 1 alineatul (1) |

Directiva 97/54/EC a Parlamentului European şi a Consiliului (OJ L 277, 10.10.1997, p. 24) | Numai în ceea ce priveşte trimiterea la Directiva 79/532/CEE din articolul 1 prima liniuţă |

Partea B

Termene de transpunere în dreptulintern şi de aplicare (menţionate la articolul 6)

Directiva | Termenul limită de transpunere | Data de aplicare |

79/532/CEE | 21 noiembrie 1980 |

82/890/CEE | 21 iunie 1984 |

97/54/CE | 22 septembrie 1998 | 23 septembrie 1998 |

____________

ANEXA III

TABEL DE CORESPONDENŢĂ

Directiva 79/532/CEE | Prezenta directivă |

Articolul 1 | Articolul 1 |

Articolul 2 teza introductivă şi cuvintele de încheiere | Articolul 2 teza introductivă |

Articolul 2 liniuţele | Articolul 2 literele (a) - (l) |

Articolul 3 teza introductivă şi cuvintele de încheiere | Articolul 3 fraza introductivă |

Articolul 3 liniuţele | Articolul 3 literele (a) - (l) |

Articolul 4 | Articolul 4 |

Articolul 5 alineatul (1) | - |

Articolul 5 alineatul (2) | Articolul 5 |

- | Articolul 6 |

- | Articolul 7 |

Articolul 6 | Articolul 8 |

Anexa I | Anexa I |

- | Anexa II |

- | Anexa III |

________________

[1] COM(87) 868 PV.

[2] A se vedea anexa 3 din partea A a sus menţionatelor concluzii.

[3] Efectuată în conformitate cu Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu – Codificarea acquis-ului comunitar, COM(2001) 645 final.

[4] A se vedea anexa II, partea A, la prezenta propunere.

[5] JO C […], […], p. […].

[6] JO C […], […], p. […].

[7] JO L 145, 13.6.1979, p. 16. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 97/54/CE a a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 277, 10.10.1997, p. 24).

[8] A se vedea anexa II, partea A.

[9] JO L 171, 9.7.2003, p. 1. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prin Directiva 2006/96/CE a Consiliului (JO L 363, 20.12.2006, p. 81).

[10] JO L 325, 20.11.1978, p. 16. Directivă astfel cum a fost modificată ultima dată prinDirectiva 2006/26/CE a Comisiei (JO L 65, 7.3.2006, p. 22).

[11] [JO L 262, 27.9.1976, p. 96.]

[12] [JO L 262, 27.9.1976, p. 54.]

[13] [JO L 262, 27.9.1976, p. 71.]

[14] [JO L 262, 27.9.1976, p. 32.]

[15] [JO L 262, 27.9.1976, p. 85.]

[16] [JO L 262, 27.9.1976, p. 122.]

[17] [JO L 220, 29.8.1977, p. 60.]

[18] [JO L 220, 29.8.1977, p. 72.]

[19] [JO L 220, 29.8.1977, p. 83.]