52007PC0318

Propunere de decizie a Consiliului privind autorizarea Franţei de a aplica o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele de peste mări şi privind abrogarea deciziei 2002/166/CE a Consiliului din 18 februarie 2002 /* COM/2007/0318 final - CNS 2007/0131 */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 27.6.2007

COM(2007) 318 final

2007/0131 (CNS)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind autorizarea Franţei de a aplica o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele de peste mări şi privind abrogarea deciziei 2002/166/CE a Consiliului din 18 februarie 2002

(prezentată de Comisie)

EXPUNERE DE MOTIVE

1) CONTEXTUL PROPUNERII

- Motivele şi obiectivele propunerii

Menţinerea în departamentele de peste mări a sectorului romului din zahăr de trestie este indispensabilă pentru asigurarea echilibrului economic şi social al acestora. De altfel, în cele trei departamente în care acest imperativ este necesar în cea mai mare măsură, şi anume Reunion, Guadelupa şi Martinica, acest sector stă la baza unui volum anual al cifrelor de afaceri de aproximativ 250 de milioane de euro şi asigură aproximativ 40 000 de locuri de muncă, dintre care 22 000 de locuri de muncă directe. Cultivarea trestiei de zahăr este, fără îndoială, exemplul cel mai elocvent de activitate integrată a departamentelor de peste mări care permite nu doar o valorificare directă a producţiei din acest sector la nivelul romului şi al zahărului, ci şi o valorificare indirectă la nivelul unor produse secundare precum melasa sau paiele, utilizate ca sursă de energie, ca furaje sau ca îngrăşăminte naturale. De asemenea, trebuie subliniat efectul pozitiv pe care îl are cultivarea trestiei de zahăr asupra protecţiei mediului în departamentele de peste mări, datorită calităţilor antierozive ale acestei culturi, fapt care constituie un avantaj major pentru aceste regiuni, având în vedere terenurile în pantă şi ploile abundente care le caracterizează. De altfel, sistemul de rădăcini al trestiei de zahăr, asociat cu nevoia relativ limitată de îngrăşăminte, contribuie la menţinerea unui nivel corespunzător al calităţii apei. În plus, pentru această cultură, utilizarea pesticidelor este limitată. În final, potrivit autorităţilor franceze, resturile rezultate din prelucrarea industrială a trestiei de zahăr contribuie substanţial la producţia de electricitate, ceea ce permite evitarea utilizării combustibililor fosili şi, astfel, a eliberării CO2 în atmosferă. În acest mod se respectă angajamentele privind protecţia mediului luate la nivel internaţional prin intermediul protocolului de la Kyoto. Acest sector reprezintă, alături de cel al bananelor, singura activitate de export semnificativă în aceste regiuni a căror pondere la nivelul schimburilor comerciale nu depăşeşte 7%.

Prezenta propunere are drept scop autorizarea Franţei de a aplica o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele franceze de peste mări, pentru un contingent de 108 000 HAP, în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2012. Prezenta propunere măreşte volumul şi durata actualului regim fiscal aplicabil romului tradiţional, întrucât situaţia s-a înrăutăţit începând cu anul 2001.

Având în vedere dimensiunile reduse ale pieţei locale, distileriile din departamentele de peste mări nu-şi pot continua activităţile decât dacă beneficiază de acces corespunzător la piaţa din Franţa metropolitană, care constituie principala piaţă de desfacere pentru producţia locală de rom (peste 50% din total).

Capacitatea redusă a romului tradiţional de a face faţă concurenţei de pe piaţa comunitară este determinată în primul rând de preţurile de comercializare ridicate, generate la rândul lor de preţurile de cost ridicate ale romului produs în departamentele de peste mări.

În special, evoluţia salariilor a fost, începând din 2001, defavorabilă acestor departamente , în condiţiile în care salariul minim pe oră a crescut cu 24% în perioada 2001-2006.

De asemenea, departamentele de peste mări au realizat, începând din 2001, un amplu program de investiţii, de peste 45,5 milioane de euro. În special, aceste departamente trebuie să respecte normele comunitare privind emisiile şi siguranţa, iar acest lucru necesită investiţii neproductive considerabile [1]. Investiţiile totale au crescut de 2,6 ori în perioada 2001-2004, iar procentajul investiţiilor necesare pentru protecţia mediului, în valoare de 21,3 milioane euro, este de 47% din total. Aceste investiţii sunt, desigur, finanţate parţial din fonduri structurale[2], care contribuie la investiţiile iniţiale la nivel de distilerii. Trebuie însă precizat faptul că aceste ajutoare nu corespund în proporţie de 100% investiţiilor necesare şi nici nu acoperă creşterea costurilor de exploatare generate de respectarea normelor. Este de reţinut, de asemenea, faptul că această creştere a costurilor nu contribuie la îmbunătăţirea productivităţii, ci se manifestă printr-o creştere a costului de producţie unitar pentru fiecare litru de rom produs: în funcţie de distilerie, costurile de întreţinere şi de funcţionare a acestor echipamente adaugă aproximativ 10-15% la preţul de cost al romului. În aceste condiţii, este necesar ca distileriile să facă, în fiecare an, un efort financiar considerabil.

Toate aceste costuri generează situaţii financiare deseori dificile pentru societăţile comerciale din departamentele de peste mări, într-un cadru de reglementare din ce în ce mai strict. Singura soluţie este ca distileriile să-şi amortizeze aceste costuri prin volume de producţie mai mari, care să le ofere acces suficient la piaţa metropolitană, având în vedere faptul că volumul total expediat pe piaţa comunitară a scăzut cu 12% între 2002 (176 791 HAP) şi 2005 (155 559 HAP).

În aceste condiţii, este necesar ca departamentele de peste mări să aibă posibilitatea de a-şi menţine poziţia pe piaţa metropolitană, beneficiind de o extindere a contingentului actual. În timp ce, în Franţa, consumul de rom a crescut cu 20% între 2000 şi 2005, romul provenind din departamentele de peste mări a înregistrat o creştere de 16% a cotei de piaţă, ceea ce reprezintă un relativ regres, în condiţiile creşterii costurilor de producţie. Din 2005, contingentul se utilizează integral. Aşadar, reducerea fiscală permite compensarea parţială a preţului de cost ridicat şi a concentraţiei de alcool relativ mari a romului produs în departamentele de peste mări, precum şi menţinerea reţelei de distribuţie a acestuia.

Din aceste motive, se propune mărirea contingentului actual de 18 000 HAP, vizându-se un volum total de 108 000 HAP, care corespunde unei extrapolări pe o perioadă de şase ani a evoluţiilor consumului înregistrate în Franţa metropolitană în ultimii ani.

Având în vedere necesitatea creării unui cadru juridic stabil pentru agenţii economici din sectorul romului din zahăr de trestie şi ţinând cont de duratele de amortizare a echipamentelor şi a clădirilor, precum şi de necesitatea coerenţei cu alte reglementări comunitare, este necesară acordarea acestei derogări până la sfârşitul anului 2012.

- Context general

Printr-o decizie a Consiliului din 30 octombrie 1995, Franţa a fost autorizată să aplice pentru romul tradiţional produs în departamentele de peste mări o rată a accizei mai mică decât rata integrală aplicabilă alcoolului etilic. Această măsură urma să expire la 31 decembrie 2002. Ea a fost prorogată prin decizia Consiliului din 18 februarie 2002, pentru un contingent de 90 000 HAP. Respectiva măsură prevedea ca Franţa să transmită, până la 30 iunie 2006 cel târziu, un raport pe baza căruia Comisia să determine dacă motivele care au justificat acordarea unei rate reduse continuă să existe. Franţa a transmis la 27 decembrie 2005 un raport intermediar şi a solicitat un contingent suplimentar pentru romul tradiţional. Solicitarea autorităţilor franceze a fost analizată ţinându-se cont de dispoziţiile articolului 299 alineatul (2) din Tratatul CE.

- Dispoziţii în vigoare în domeniul propunerii

În temeiul articolului 299 alineatul (2) din Tratatul CE, dispoziţiile respectivului tratat se aplică pentru departamentele franceze de peste mări, pentru Insulele Azore, Madeira şi Canare. Cu toate acestea, având în vedere situaţia economică şi socială structurală din departamentele franceze de peste mări, din Insulele Azore, Madeira şi Canare, care este agravată de situarea la distanţă a acestor regiuni, de caracterul lor insular, de suprafaţa mică, de relieful şi de clima dificile, de dependenţa lor economică faţă de un număr redus de produse, factori permanenţi care, împreună, afectează dezvoltarea acestor regiuni, Consiliul a decis, prin majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi în urma consultării Parlamentului European, să adopte măsuri specifice care vizează în special stabilirea unor condiţii de aplicare a Tratatului CE în aceste regiuni, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune.

Decizia 2002/166/CE a Consiliului din 18 februarie 2002, adoptată pe baza articolului 299 alineatul (2) din Tratatul CE, autorizează Franţa să aplice o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele franceze de peste mări. Această rată redusă este limitată la un contingent anual de 90 000 HAP. În comparaţie cu ratele de impozitare aplicate produselor similare care nu provin din departamentele franceze de peste mări, această rată redusă poate fi mai mică decât rata minimă a accizei pentru alcool stabilită prin Directiva 92/84/CE, dar nu poate fi sub 50% din rata standard a accizei naţionale pentru alcool. Decizia Consiliului este aplicabilă până la 31 decembrie 2009, cu un raport intermediar programat pentru iunie 2006 cel târziu. Prezenta propunere a fost elaborată spre a înlocui această decizie.

- Coerenţa cu celelalte politici şi obiective ale Uniunii

Măsurile specifice prevăzute la articolul 299 alineatul (2) din Tratatul CE trebuie să ţină cont de caracteristicile şi constrângerile speciale din regiunile ultraperiferice, fără ca acest lucru să afecteze integritatea şi coerenţa ordinii juridice comunitare, inclusiv în ceea ce priveşte piaţa internă şi politicile comune. Această cerinţă a fost luată în considerare printr-o analiză deosebit de atentă a solicitării prezentate de autorităţile franceze. Astfel, deşi solicitarea iniţială a autorităţilor franceze se referea la o creştere a contingentului cu 30 000 HAP, Comisia consideră că numai 18 000 HAP se justifică în temeiul articolului 299 alineatul (2) din Tratatul CE, întrucât aceasta corespunde unei extrapolări pe o perioadă de şase ani a evoluţiei fluxurilor comerciale tradiţionale înregistrate în Franţa metropolitană în ultimii ani.

În cursul evaluării propunerii, serviciile Comisiei au analizat şi impactul altor măsuri existente adoptate în favoarea sectorului romului din zahăr de trestie (revizuirea organizării comune a pieţei în domeniul zahărului, care a avut loc în februarie 2006, contribuie într-o oarecare măsură la asigurarea supravieţuirii pe termen lung a acestui sector), în special măsurile de ajutor prevăzute în cadrul Regulamentului (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii, precum şi coerenţa acestor măsuri cu prezenta propunere.

Pentru producătorii de rom pe bază de zahăr şi de rom pe bază de melasă, ajutoarele furnizate în cadrul OCP în sectorul zahărului permit menţinerea preţului de achiziţie a materiei prime în ciuda scăderii preţului la zahăr, dar nu generează o diminuare a costurilor de producţie ale acestora.

2) CONSULTAREA PăRţILOR INTERESATE şI EVALUAREA IMPACTULUI

- Consultarea părţilor interesate

Solicitarea autorităţilor franceze a fost prezentată ca răspuns la solicitările sectoarelor economice interesate.

- Obţinerea şi utilizarea expertizei

Nu a fost necesar să se recurgă la expertiză externă.

- Evaluarea impactului

Romurile produse în departamentele de peste mări au în prezent o pondere de aproximativ 20% din totalul pieţei comunitare.

Contingentul actual reprezintă mai puţin de 8,68% din piaţa comunitară iar creşterea propusă a contingentului nu acoperă decât aproximativ 1,5% din această piaţă, pentru o perioadă de 6 ani. Această creştere este de 18 000 HAP, corespunzătoare unei extrapolări pe o perioadă de şase ani a evoluţiei fluxurilor comerciale tradiţionale din Franţa metropolitană înregistrate între 1999 şi 2005.

Evoluţia introducerii în circuitul de consum

Introducerea în circuitul de consum cu o rată redusă a accizei | În afara contingentului | Ţări terţe | Total |

2005 | 90 000 | 35 500 | 5500 | 131 000 |

2004 | 87 900 | 30 800 |

2003 | 86 400 | 26 200 |

2002 | 86 900 | 37 000 |

2001 | 86 200 | 26 500 |

2000 | 78 300 | 30 000 | 1000 | 109 300 |

Variaţie 2000/2005 | 20 %, |

Estimare | 18 000 HAP |

Măsura contribuie la dezvoltarea regională. Regimul fiscal preferenţial este în avantajul diferiţilor actori activi în sectorul romului din zahăr de trestie, deoarece:

- fiind aplicată odată cu introducerea în circuitul de consum, ea le oferă consumatorilor metropolitani acces la romul tradiţional produs în departamentele de peste mări la un preţ acceptabil;

- asigură o piaţă de desfacere pentru producţiile distileriilor, la o valoare mai bună;

- asigură, astfel, menţinerea culturii trestiei de zahăr, continuitatea locurilor de muncă la nivelul sectorului, contribuind la amenajarea teritoriului în regiunile de peste mări.

Autorităţile franceze estimează că dispariţia avantajelor fiscale ar genera pierderea în proporţie de 50% a pieţelor de desfacere (în principal în Franţa metropolitană) şi, în consecinţă, închiderea a 75% dintre distilerii. Efecte colaterale s-ar resimţi şi la nivelul rentabilităţii întregului sector, al cultivatorilor şi al fabricilor de zahăr. Pe lângă menţinerea a aproximativ 20 000 de locuri de muncă directe asociate producţiei de rom, acest regim fiscal contribuie indirect la dezvoltarea producţiei de melasă sau paie, de exemplu, obţinute din trestie de zahăr şi utilizate ca surse de energie, ca furaje sau ca îngrăşăminte naturale. Datorită regimului fiscal, au fost menţinute 11 distilerii în Guadelupa, 9 în Martinica, 3 în Reunion şi una în Guyana. O singură distilerie şi-a întrerupt complet activitatea în perioada 2002-2005.

Trebuie subliniat faptul că importurile în Franţa metropolitană de romuri provenind din alte regiuni au crescut cu peste 500% în perioada 2000-2005. Existenţa unui regim fiscal specific nu împiedică aşadar pătrunderea din ce în ce mai puternică a romurilor concurente pe piaţa franceză. În plus, se respectă şi integritatea pieţei interne: regimul fiscal special de care au beneficiat din 1995 departamentele franceze de peste mări nu a afectat creşterea cotelor de piaţă ale romurilor provenite din alte regiuni, atât pe piaţa internă (în comparaţie cu 1995, cotele de piaţă ale departamentelor de peste mări pe piaţa internă a Uniunii Europene, cu excepţia Franţei, au scăzut cu peste 50%, în timp ce cotele de piaţă ale importurilor din ACP şi din ţări terţe au crescut cu peste 20%, reprezentând aproximativ 80% din volumele comercializate în 2005), cât şi pe piaţa franceză.

Prin urmare, creşterea propusă a contingentului care beneficiază de o rată scăzută a accizei în Franţa metropolitană nu prezintă riscul de a perturba nici piaţa internă, nici politica fiscală comună.

3) ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

- Rezumatul acţiunii propuse

Prezenta propunere autorizează Franţa să aplice o rată redusă a accizei la romul „tradiţional” produs în departamentele franceze de peste mări, pentru un contingent anual de 108 000 HAP, în perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2012.

- Temei juridic

Articolul 299 alineatul (2) din tratat.

- Principiul subsidiarităţii

Propunerea intră în sfera competenţei exclusive a Comunităţii. Prin urmare, principiul subsidiarităţii nu se aplică.

- Principiul proporţionalităţii

Propunerea respectă principiul proporţionalităţii. Propunerea nu depăşeşte nivelul necesar pentru compensarea costurilor ridicate suportate de producătorii de rom tradiţional.

Autorităţile franceze subliniază, de asemenea, că rata redusă a accizei aplicate pentru romurile tradiţionale provenite din departamentele de peste mări nu a încurajat marile mărci internaţionale din domeniu să-şi transfere producţia în aceste departamente astfel încât să beneficieze de avantajele fiscale oferite în sectorul respectiv. Mai mult, ultima companie internaţională s-a retras din Martinica în 2004, menţinându-şi însă operaţiunile în ţările ACP.

Toate aceste date ilustrează proporţionalitatea regimului de ajutor în raport cu obiectivul urmărit, şi anume creşterea competitivităţii sectorului romului din zahăr de trestie, demonstrând în acelaşi timp faptul că acest regim nu a afectat evoluţia pe piaţa internă a cotelor de piaţă ale romurilor provenite din alte ţări.

- Alegerea instrumentelor

Articolul 299 alineatul (2) din tratat prevede că măsurile specifice în favoarea regiunilor ultraperiferice se adoptă prin decizie a Consiliului.

4) IMPLICAţII BUGETARE

Propunerea nu are implicaţii asupra bugetului comunitar.

2007/0131 (CNS)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind autorizarea Franţei de a aplica o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele de peste mări şi privind abrogarea deciziei 2002/166/CE a Consiliului din 18 februarie 2002

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special articolul 299 alineatul (2),

având în vedere propunerea Comisiei[3],

având în vedere avizul Parlamentului European[4],

întrucât:

(1) În temeiul articolului 299 alineatul (2) din Tratatul CE, dispoziţiile respectivului tratat se aplică pentru departamentele franceze de peste mări, pentru Insulele Azore, Madeira şi Canare. Cu toate acestea, având în vedere situaţia economică şi socială structurală din departamentele franceze de peste mări, din Insulele Azore, Madeira şi Canare, care este agravată de situarea la distanţă a acestor regiuni, de caracterul lor insular, de suprafaţa mică, de relieful şi de clima dificile, de dependenţa lor economică faţă de un număr redus de produse, factori permanenţi care, împreună, afectează dezvoltarea acestor regiuni, Consiliul a decis, prin majoritate calificată, la propunerea Comisiei şi în urma consultării Parlamentului, să adopte măsuri specifice care vizează în special stabilirea unor condiţii de aplicare a Tratatului CE în aceste regiuni, inclusiv în ceea ce priveşte politicile comune. La adoptarea acestor măsuri, Consiliul ia în considerare domenii precum cel al politicii fiscale. De asemenea, la adoptarea acestor măsuri, Consiliul ţine cont de caracteristicile şi constrângerile speciale din regiunile ultraperiferice, fără să afecteze integritatea şi coerenţa ordinii juridice comunitare, inclusiv în ceea ce priveşte piaţa internă şi politicile comune.

(2) Pe baza acestei dispoziţii din Tratatul CE, Consiliul a adoptat, cu privire la departamentele franceze de peste mări, Decizia 2002/166/CE din 18 februarie 2002 privind autorizarea Franţei de a aplica o rată redusă a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele franceze de peste mări. În comparaţie cu ratele de impozitare aplicate produselor similare care nu provin din departamentele franceze de peste mări, această rată redusă poate fi mai mică decât rata minimă a accizei pentru alcool stabilită prin Directiva 92/84/CE, dar nu se poate situa sub 50% din rata standard a accizei naţionale pentru alcool. Decizia Consiliului se aplică până la 31 decembrie 2009, cu un raport intermediar programat pentru iunie 2006 cel târziu.

(3) La 27 decembrie 2005, autorităţile franceze au prezentat un raport intermediar şi au arătat că menţinerea regimului fiscal aplicabil romului tradiţional comercializat pe piaţa metropolitană este indispensabilă. De asemenea, având în vedere evoluţia pieţei comunitare a romului, care oferă avantaje în special produselor provenind din ţări terţe, precum şi importanţa economică şi socială a acestui sector şi caracterul structural al condiţiilor de producţie care afectează productivitatea sectorului în departamentele de peste mări şi pun în pericol menţinerea producţiei acestuia pe piaţa comunitară, Franţa a solicitat ca regimul fiscal aplicabil romului tradiţional comercializat pe piaţa metropolitană să fie extins, atât în ceea ce priveşte volumul, cât şi durata.

(4) Menţinerea în departamentele de peste mări a sectorului romului din zahăr de trestie este indispensabilă pentru asigurarea echilibrului economic şi social al acestora. De altfel, în cele trei departamente în care acest imperativ este necesar în cea mai mare măsură, şi anume Reunion, Guadelupa şi Martinica, acest sector stă la baza unui volum anual al cifrelor de afaceri de aproximativ 250 de milioane de euro şi asigură aproximativ 40 000 de locuri de muncă, dintre care 22 000 locuri de muncă directe. De asemenea, trebuie subliniat efectul pozitiv pe care îl are cultivarea trestiei de zahăr asupra protecţiei mediului în departamentele de peste mări. Acest sector reprezintă, alături de cel al bananelor, singura activitate de export semnificativă în aceste regiuni a căror pondere la nivelul schimburilor comerciale nu depăşeşte 7%. În aceste condiţii, menţinerea de către Franţa, prin derogare de la articolul 90 din tratat, a unei rate reduse a accizei pentru romul „tradiţional” produs în departamentele de peste mări este necesară şi justificată, astfel încât să nu fie pusă în pericol dezvoltarea acestor regiuni.

(5) Revizuirea organizării comune a pieţei în domeniul zahărului, care a avut loc în februarie 2006, contribuie într-o oarecare măsură la asigurarea durabilităţii acestui sector. Astfel, este prevăzută introducerea unor măsuri de sprijinire a acestui sector în cadrul sistemelor POSEI [Regulamentul (CE) nr. 247/2006 al Consiliului din 30 ianuarie 2006 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii], atât sub formă de ajutoare comunitare, cât şi sub formă de ajutoare naţionale, în scopul îmbunătăţirii competitivităţii sectorului romului din zahăr de trestie din departamentele de peste mări. Cu toate acestea, măsurile prevăzute nu reuşesc să contrabalanseze diminuarea progresivă a protecţiei vamale şi să menţină cotele de piaţă ale departamentelor de peste mări în sectorul romului.

(6) Având în vedere dimensiunile reduse ale pieţei locale, distileriile din departamentele de peste mări nu-şi pot continua activităţile decât dacă beneficiază de acces corespunzător la piaţa din Franţa metropolitană, care constituie principalul loc de desfacere pentru producţia locală de rom (peste 50% din total).

(7) Capacitatea redusă de a concura pe piaţa comunitară, consecinţă a preţurilor mari de comercializare, are la bază preţurile de cost ridicate, care au crescut începând cu anul 2001. De la acea dată, au crescut considerabil atât costurile de producţie, cât şi cele asociate forţei de muncă. În plus, romurile produse în departamentele de peste mări trebuie să se conformeze normelor comunitare, fapt care necesită importante investiţii neproductive. Din 2001, investiţiile realizate în departamentele de peste mări au depăşit 45,5 milioane de euro, din care 47% au fost direcţionate numai către protecţia mediului. Cu toate acestea, deşi o parte din aceste investiţii sunt sprijinite prin intermediul fondurilor structurale, nu sunt acoperite şi costurile de exploatare generate, care adaugă la preţul de cost al romului aproximativ 10-15%, în funcţie de distilerie.

(8) Totalul acestor costuri, care au crescut considerabil din 2001, creează situaţii financiare dificile pentru departamentele de peste mări. Singura soluţie pentru a asigura supravieţuirea pe termen lung a acestui sector este amortizarea costurilor prin creşterea volumului producţiei.

(9) Din 2002, volumul total expediat pe piaţa comunitară a scăzut cu 12%, de la 176 791 HAP la 155 559 HAP. Aşadar, sectorul romului din departamentele franceze de peste mări a supravieţuit datorită pieţei metropolitane, unde romul provenind din aceste regiuni beneficiază de un regim fiscal special, care permite compensarea parţială a preţului de cost ridicat. Având în vedere faptul că este necesară susţinerea competitivităţii romului tradiţional produs în departamentele de peste mări pe piaţa metropolitană franceză, astfel încât activitatea sectorului romului din zahăr de trestie să poată continua în aceste departamente, se impune revizuirea cantităţilor de rom tradiţional provenit din departamentele franceze de peste mări care pot beneficia de o rată redusă a accizei la introducerea în circuitul de consum pe această piaţă.

(10) Avantajul fiscal autorizat prin prezenta decizie nu depăşeşte nivelul necesar producătorilor de rom tradiţional pentru a face faţă costurilor de producţie ridicate.

(11) Pentru a garanta că prezenta decizie nu afectează integritatea pieţei comune, cantităţile de rom provenit din departamentele de peste mări care pot beneficia de această măsură nu mai pot fi, spre deosebire de perioada anterioară, superioare fluxurilor comerciale înregistrate în ultimii ani pentru diverse surse de aprovizionare de pe piaţă.

(12) Având în vedere necesitatea creării unui cadru juridic stabil pentru agenţii economici din sectorul romului din zahăr de trestie şi ţinând cont de duratele de amortizare a echipamentelor şi a clădirilor, precum şi de necesitatea coerenţei cu alte reglementări comunitare în domeniu, este necesară menţinerea acestei derogări până la sfârşitul anului 2012.

(13) Cu toate acestea, se impune ca acordarea unei astfel de prorogări să fie însoţită de obligaţia de a elabora un raport intermediar pe baza căruia Comisia să aprecieze dacă motivele care au justificat acordarea unei rate reduse continuă să existe şi, dacă este cazul, să analizeze necesitatea revizuirii duratei sau a cantităţilor respective, în funcţie de evoluţia pieţei comunitare a romului.

(14) Decizia 2002/166/CE a Consiliului trebuie înlocuită.

(15) Prezenta decizie nu aduce atingere eventualei aplicări a articolelor 87 şi 88 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Prin derogare de la articolul 90 din tratat, Franţa este autorizată să prelungească pe teritoriul său metropolitan, pentru romul „tradiţional” produs în departamentele de peste mări, aplicarea unei rate a accizei inferioare ratei integrale a accizei pentru alcool stabilite la articolul 3 din Directiva 92/84/CE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind apropierea ratelor accizelor la alcool și băuturi alcoolice.

Articolul 2

Derogarea menţionată la articolul 1 se limitează la rom, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (4) litera (a) din Regulamentul nr. 1576/89 al Consiliului din 29 mai 1989 de stabilire a normelor generale cu privire la definirea, desemnarea şi prezentarea băuturilor spirtoase, produs în departamentele de peste mări pe bază de trestie de zahăr recoltată la locul de fabricare, cu un conţinut de substanţe volatile altele decât alcool etilic şi metilic egal sau mai mare de 225 g per hectolitru de alcool pur şi cu un conţinut real de alcool egal sau mai mare de 40% vol.

Articolul 3

1. Rata redusă a accizei aplicabile produsului menţionat la articolul 2 este limitată la un contingent anual de 108 000 hl de alcool pur.

2. Rata redusă poate fi mai mică decât rata minimă a accizei pentru alcool stabilită prin Directiva 92/84/CEE, dar nu se poate situa sub 50% din rata standard a accizei naţionale pentru alcool.

Articolul 4

Până la 30 iunie 2010 cel târziu, Franţa va transmite un raport pe baza căruia Comisia să aprecieze dacă motivele care au justificat acordarea unei rate reduse continuă să existe şi, dacă este cazul, să analizeze necesitatea modificării contingentului în funcţie de evoluţia pieţei.

Articolul 5

Prezenta decizie se aplică de la 1 ianuarie 2007 până la 31 decembrie 2012.

Articolul 6

1. Decizia 2002/166/CE din 18 februarie 2002 se abrogă.

2. Trimiterile la decizia abrogată se interpretează ca trimiteri la prezenta decizie.

Articolul 7

Prezenta decizie se adresează Republicii Franceze.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Consiliu

Preşedintele

[1] De exemplu, costurile de producţie pentru cachaça sunt echivalente cu cele rezultate numai din costurile aferente respectării normelor de protecţie a mediului în departamentele de peste mări.

[2] A se nota faptul că măsurile de creştere a capacităţii nu sunt eligibile pentru ajutoarele cofinanţabile destinate modernizării.

[3] JO C […], […], p. […].

[4] JO C […], […], p. […].