[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 13.11.2007

COM(2007) 693 final

DOCUMENT DE LUCRU AL COMISIEI

privind fezabilitatea legislaţiei UE în domeniul protecţiei martorilor şi colaboratorilor justiţiei

DOCUMENT DE LUCRU AL COMISIEI

privind fezabilitatea legislaţiei UE în domeniul protecţiei martorilor şi colaboratorilor justiţiei

1. INTRODUCERE

Prezentul document reprezintă rezultatul lucrărilor pregătitoare necesare pentru a evalua impactul tuturor propunerilor legislative în domeniul protecţiei martorilor şi colaboratorilor justiţiei. Acest document de lucru prezintă stadiul actual de evoluţie în domeniul legislaţiei şi practicii generale la nivel naţional, european şi internaţional. În continuare, este prezentată o analiză a problemelor, obiectivelor şi posibilităţilor de acţiune în domeniu. Documentul subliniază, de asemenea, chestiunile cheie care trebuie examinate mai aprofundat înainte de instituirea unui sistem european armonizat de protecţie a martorilor.

Conform Programului legislativ şi de lucru al Comisiei pentru 2007[1], protecţia martorilor şi a persoanelor care colaborează cu justiţia constituie o prioritate.

Cu toate acestea, procedura de evaluare a impactului a condus la concluzia că în prezent nu este oportun să se adopte un instrument legislativ la nivel european.

2. CONTEXT

Oferirea unei protecţii corespunzătoare martorilor poate juca un rol esenţial pentru aducerea delincvenţilor în faţa instanţei întrucât reuşita fiecărei faze a procesului penal depinde deseori de cooperarea martorilor. Delincvenţii încearcă adesea să împiedice martorii să depună mărturie, recurgând inclusiv la ameninţări. Toate persoanele au o obligaţie civică de a depune mărturie ca martor şi statele au obligaţia de proteja martorii împotriva oricăror interferenţe.

Protecţia martorilor reprezintă procesul în virtutea căruia sunt dispuse măsuri procedurale şi neprocedurale specifice de protecţie a martorilor care depun mărturie în cadrul procesului penal, în vederea asigurării în mod eficient a siguranţei acestora – şi, uneori, a rudelor acestora – înainte, în timpul şi după depoziţia acestora. Colaboratorii justiţiei pot, de asemenea, beneficia de măsurile de protecţie prevăzute pentru martori. În cazurile de crimă organizată, colaboratorul este persoana care deţine informaţii valoroase, fiind chiar ea implicată în activităţile criminale şi prin urmare susceptibil de a fi urmărită sau condamnată.

Problema necesităţii unui instrument legislativ în domeniul protecţiei martorilor la nivelul UE a fost luată în considerare de mai mulţi ani. Încă din 1997, a 16-a recomandare a Programului de acţiune în domeniul prevenirii şi combaterii crimei organizate[2] a propus examinarea necesităţilor din sfera protecţiei martorilor şi a persoanelor care colaborează în cadrul acţiunii judiciare. Declaraţia Consiliului European din 25 martie 2004 privind combaterea terorismului, precum şi Planul de acţiune de la Haga [3] fac referire, de asemenea, la o propunere privind protecţia martorilor şi a colaboratorilor.

3. LUCRăRI PREGăTITOARE

Lucrările pregătitoare care vizează dezvoltarea unei legislaţii europene obligatorii în domeniul protecţiei martorilor au debutat în 2004. Obiectivul a fost strângerea de informaţii cu privire la legislaţia statelor membre, structurile administrative şi experienţa practică în vederea identificării vidului legislativ şi deficienţelor de funcţionare cu impact la nivel european şi propunerii de soluţii cu valoare adăugată europeană. Un proiect AGIS comparativ în domeniul protecţiei martorilor[4] a analizat legislaţia şi practica şi a prezentat, de asemenea, propuneri de posibile instrumente legislative europene. Comisia a participat, de asemenea, la grupul de lucru comun Europol-ISISC-OPCO[5] în vederea examinării posibilităţilor de armonizare a legislaţiilor naţionale în domeniul protecţiei martorilor[6].

Comisia a organizat reuniuni în 2006 şi 2007[7] pentru a consulta reprezentanţii statelor membre şi experţii în domeniul protecţiei martorilor, care au avut o contribuţie importantă la eforturile Comisei de examinare a necesităţii elaborării unui instrument legislativ la nivelul UE.

Conform unui sondaj Eurobarometru din 2006[8], cetăţenii europeni sprijină ideea abordării domeniului protecţiei martorilor la nivelul Uniunii Europene. Dintre cetăţenii chestionaţi, 86% sprijină instituirea de către UE a unei politici comune în domeniul cooperării transfrontaliere şi internaţionale privind protecţia martorilor iar 45% sprijină cu tărie această idee[9].

Au fost depuse eforturi pentru a colecta date şi statistici corecte (de exemplu informaţiile Europol, documentele publice naţionale, răspunsuri la chestionarele grupului de lucru special al Consiliului Europei, reuniuni ale experţilor). Din cauza tratamentului confidenţial al cazurilor individuale în materie de protecţie, nu sunt disponibile date statistice fiabile. În vederea asigurării celui mai ridicat grad de siguranţă persoanelor în cauză, este foarte importantă garantarea confidenţialităţii tratamentului datelor cu caracter personal precum şi al informaţiilor privind programele de protecţie. Cu toate acestea, majoritatea ţărilor au înregistrat, în cursul ultimilor 5-10 ani, o creştere a necesităţilor în materie de protecţie a martorilor, atât în ceea ce priveşte numărul cererilor de protecţie cât şi al numărului martorilor care beneficiază de programe de protecţie.

4. ACţIUNI LEGISLATIVE şI OPERAţIONALE LA NIVEL EUROPEAN, NAţIONAL şI INTERNAţIONAL

Instrumentele în vigoare la nivelul UE , şi anume Rezoluţia privind protecţia martorilor în combaterea crimei organizate internaţionale (1995)[10], precum şi Rezoluţia privind persoanele care cooperează la combaterea crimei organizate internaţionale în cadrul procesului de justiţie (1996)[11] au un domeniu de aplicare limitat, aplicându-se doar cazurilor de combatere a crimei organizate şi fiind instrumente legislative neobligatorii. În plus, posibilitatea de a acorda avantaje în schimbul informaţiilor este prevăzută în legislaţia obligatorie precum Decizia-cadru privind combaterea terorismului[12], şi Decizia-cadru a Consiliului privind poziţia victimelor în cadrul procesului penal[13].

Majoritatea statelor membre UE dispun de o legislaţie în domeniul protecţiei martorilor, fie sub forma unui instrument juridic distinct, fie ca parte a codului de procedură penală. Aceasta prevede, de regulă, definiţii (noţiunile de martor protejat, martor anonim, colaborator al justiţiei), măsuri procedurale (modalităţi de desfăşurarea a procesului, metode alternative pentru a depune mărturie), măsuri neprocedurale (protecţie fizică, transfer al martorului în altă locaţie, schimbarea identităţii), structurile de punere în aplicare necesare şi rolul diferitelor organe de aplicare a legii înainte, în cursul şi după procesul penal, drepturile şi obligaţiile părţilor în cadrul sistemului de protecţie. Cooperarea internaţională în domeniul protecţiei martorilor este, de asemenea, menţionată fără prea multe precizări.

Anumite ţări dispun de o legislaţie specifică care guvernează funcţionarea programelor de protecţie a martorilor , în timp ce altele nu dispun de o asemenea legislaţie. Unele consideră că aceasta ţine în mare parte de misiunile poliţiei, în timp ce altele acordă un rol esenţial ministerelor şi puterii judecătoreşti; unele au un program naţional de protecţie a martorilor, iar altele au câteva programe regionale sau locale. De asemenea, există diferenţe semnificative între ţări în ceea ce priveşte tipurile de măsuri pe care le-au introdus pentru a facilita cooperarea martorilor, fapt care reflectă, parţial, amploarea şi natura diferită a fenomenului infracţional, precum şi diferenţele de cadru general şi de tradiţii juridice (a se vedea anexa).

Cu toate că noţiunea de „ colaborator al justiţiei ” nu este deseori menţionată în codurile penale naţionale, aproape toate ţările prevăd posibilitatea pentru judecătorul curţii de a reduce pedeapsa delincvenţilor care sprijină poliţia/autorităţile judiciare să clarifice aspecte privind infracţiunile pe care ei înşişi sau alţii le-au comis. Cu toate acestea, anumite state membre au ales să nu adopte legi privind colaboratorii justiţiei (fie pentru că sunt rareori confruntate cu tipurile de infracţiuni pentru care această noţiune îşi poate dovedi utilitatea, fie pentru că au obiecţii de ordin moral faţă de impunitate/reducerea pedepsei). Dimpotrivă, alte state membre, utilizează foarte frecvent această noţiune.

O atenţie specială a fost acordată lucrărilor Consiliului Europei . Această organism internaţional a abordat protecţia martorilor încă de la mijlocul anilor 1990 şi a desfăşurat, de asemenea, o activitate legislativă în domeniu. De exemplu, varietatea diferitelor situaţii în care martorii pot necesita protecţie a fost abordată în Recomandarea (1997)13 privind intimidarea martorilor şi drepturile la apărare, precum şi în Recomandarea (2005)9 privind protecţia martorilor şi a colaboratorilor justiţiei. În ceea ce priveşte protecţia procedurală, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului au avut o contribuţie semnificativă, în special cele privind articolul 6 al Convenţiei drepturilor omului privind dreptul la un proces echitabil. Trebuie menţionate, de asemenea, alte instrumente juridice ale Consiliului Europei[14] care conţin dispoziţii în materie de protecţie.

Există, de asemenea, mecanisme practice de cooperare în domeniul protecţiei martorilor în Europa. O Reţea europeană de legătură, coordonată de Europol – care nu dispune însă de un mandat formal în materie - şi care reuneşte, cu titlu voluntar, şefii unităţilor specializate în protecţia martorilor, a fost creată în 2000. Pe parcursul anilor, reţeaua s-a dezvoltat într-o structură profesională de dimensiune mondială, activă pe toate cele 5 continente[15]. Reuniunile reţelei au rol de platformă pentru schimburile de informaţii, dezvoltarea de instrumente şi definirea de orientări însă nu permit activităţi operaţionale. Pe baza dezbaterilor organizate în cadrul reţelei Europol, au fost redactate şi difuzate două documente în scopul de a fi utilizate ca „orientări ale UE”: „Principiile de bază ale UE care guvernează cooperarea poliţienească în domeniul protecţiei martorilor” vizând, în special, transferul internaţional al martorilor şi „Criteriile comune de acceptare a unui martor într-un program de protecţie” care abordează condiţiile care trebuie luate în considerare pentru ca un martor să beneficieze de un program de protecţie.

În ceea ce priveşte cooperarea internaţională privind protecţia martorilor - inclusiv cooperarea intra-UE şi cooperarea cu instanţele judiciare internaţionale sau statele terţe – statele, în general, încheie acorduri bilaterale ad hoc. Singurul acord multilateral la nivel european a fost încheiat de cele trei ţări baltice[16] în vederea cooperării în materie penală; acesta prevede că persoanele care sprijină autorităţile responsabile cu punerea în aplicare a legii care sunt parte la acest acord nu vor mai fi urmărite penal sau vor beneficia de o reducere a pedepsei.

Având în vedere că normele privind jurisdicţia internaţională şi procedura penală internaţională au început să se dezvolte de curând, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPII, 1993) a reprezentat o sursă esenţială şi principalul punct de referinţă în ambele domenii. De asemenea, normele aplicate de TPII se aplică într-o largă măsură Curţii Penale Internaţionale (CPI, 1998). Cu toate acestea, în timp ce în dreptul penal internaţional nu există o definiţie a termenului de „martor” şi nici a nivelului măsurilor de protecţie pe care un martor s-ar putea baza în cadrul unui proces penal, din regulamentul de procedură şi din jurisprudenţa acestor instanţe judiciare se poate deduce că persoanele care depun mărturie în materie penală constituie obiectul anumitor norme şi orientări generale. Dificultăţile în furnizarea de asistenţă martorilor care depun mărturie în faţa instanţei sunt legate, în special, de absenţa unui teritoriu specific şi, astfel, a unei jurisdicţii, de bugetul limitat alocat acestor aspecte şi de lipsa cooperării cu ţările în cauză. Întrucât aceste instanţe joacă un rol fundamental pentru menţinerea păcii şi a justiţiei, o instrumente legislative europene viitoare ar putea fi benefice pentru funcţionarea acestora, în ceea ce priveşte protecţia martorilor[17].

Chiar dacă niciun instrument specific adoptat de Naţiunile Unite , obligatoriu sau nu, nu abordează în mod expres protecţia martorilor, a existat tendinţa de a face referire directă la martori în convenţiile în materie adoptate în ultimii ani, precum Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale (2001)[18] şi Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (2003)[19]. Aceste convenţii invită statele participante să ia măsurile corespunzătoare, în conformitate cu sistemul intern de drept şi în limita mijloacelor de care dispun pentru a asigura o protecţie eficientă martorilor care depun mărturie cu privire la infracţiunile prevăzute, conform Convenţiei. Pentru a sprijini statele membre ONU şi punerea în practică a acestor instrumente, Oficiul Naţiunilor Unite privind Drogurile şi Criminalitatea a început în 2005 să elaboreze orientări în domeniul protecţiei martorilor.

5. PROBLEME LEGATE DE SITUAţIA ACTUALă

Analiza legislaţiei şi a practicii în materie de protecţie a martorilor confirmă că, în pofida anumitor realizări, în special în ultimii câţiva ani, cadrul actual nu este stabilizat în mod suficient, ceea ce semnifică, pe de o parte, că există o mare varietate de structuri legislative şi administrative în statele membre iar pe de altă parte, că este un domeniu în evoluţie continuă.

Diferite elemente contribuie la această situaţie, precum:

- multiplicitatea măsurilor luate de organismele internaţionale cu privire la chestiunile legate de protecţia martorilor (UE, inclusiv Europol, Consiliul Europe, TPII/CPI, G-8);

- grade diferite de punere în aplicare a instrumentelor în materie, majoritatea neobligatorii;

- necesitatea unei mai bune coordonări între autorităţile competente ale statelor membre şi organele UE în procesul de elaborare a politicilor şi programelor privind martorii, inclusiv absenţa acordului asupra unor bune practici comune pentru asigurarea unei protecţii eficiente;

- dificultăţile în cooperarea operaţională transfrontalieră şi necesitatea ameliorării utilizării reţelelor existente;

- absenţa unei viziuni de ansamblu privind ceea ce a fost realizat în prezent din cauza lipsei datelor şi analizelor, în general din cauza naturii confidenţiale a informaţiilor.

Marile diferenţe existente între legile penale ale statelor membre scad eficienţa cooperării acestora în lupta împotriva organizaţiilor criminale, adesea foarte complexe. Cooperarea transfrontalieră în domeniul protecţiei martorilor este dificilă, în special, cu ţările care nu dispun de instrumente legislative şi/sau structuri administrative şi programe privind protecţia martorilor, chiar dacă în interiorul frontierelor acestea exercită asemenea activităţi pentru proprii cetăţeni. Din ce în ce mai mult, ţările care se confruntă cu dificultăţi practice din cauza propriilor caracteristici geografice (suprafaţă restrânsă) sau demografice (densitate mare a populaţiei) precum şi ţările afectate în mod special de organizaţiile criminale, trebuie să transfere persoanele protejate în alte ţări.

6. JUSTIFICAREA UNEI ACţIUNI LA NIVELULUNIUNII EUROPEANE

Cu toate că soluţionarea majorităţii aspectelor legate de protecţia martorilor este de competenţa instanţelor naţionale, analiza prezentă demonstrează existenţa unei dimensiuni europene. O acţiune la nivelul UE ar aduce valoare adăugată luptei împotriva criminalităţii organizate prin intensificarea cooperării transfrontaliere prin încurajarea martorilor să depună mărturie, aceştia primind, în schimb, protecţie. Cu toate că trebuie respectate diferenţele dintre sistemele juridice şi de organizare administrativă ale statelor membre, o abordare comună în domeniul protecţiei martorilor, a colaboratorilor justiţiei şi a apropiaţilor acestora ar putea conduce la mai multe condamnări în cazurile de crimă organizată. Protecţia martorilor ar trebui să existe în toate statele membre, aceasta reprezentând un instrument foarte puternic de combatere a crimei organizate şi terorismului, luând în considerare natura închisă a acestor grupuri şi dificultatea de a utiliza metodele de investigaţie tradiţionale.

În vederea evitării suprapunerii eforturilor şi costurilor inutile, trebuie să se ia în considerare cea mai bună utilizare a reţelelor existente formate din organisme naţionale, precum reţeaua Europol.

6.1 OPţIUNI DE POLITICă (STRATGICE) AVUTE ÎN VEDERE

Mai multe opţiuni de politică au fost luate în considerare şi analizate din punct de vedere al punctelor forte şi vulnerabile ale acestora. După cum evidenţiază procedura de evaluare a impactului, au fost identificate trei opţiuni de politică (strategice): menţinerea status quo-ului şi alte două opţiuni care pun bazele unei posibile iniţiative legislative europene în domeniul protecţiei martorilor (una propune un cadru general în acest domeniu iar cealaltă se referă în special la transferul martorilor în altă locaţie).

În orice caz, duplicarea eforturilor trebuie evitată: există deja, într-adevăr, numeroase documente care iau forma actelor neobligatorii provenind de la diferiţi actori internaţionali.

6.1.1. OPţIUNEA DE POLITICă (STRATEGICă) 1—STATUS QUO-UL şI DEZVOLTAREA DISPOZIţIILOR ACTUALE

În cazul în care status quo-ul este menţinut, instrumentele juridice şi operaţionale existente ar trebui să formeze baza unui cadru de politică europeană în domeniu şi să fie complementate de o coordonare mai largă. O politică europeană comună ar trebui să aibă ca obiectiv consolidarea coerenţei şi eficacităţii legislaţiei şi a practicii, precum şi îmbunătăţirea coordonării.

6.1.2. OPţIUNEA DE POLITICă (STRATEGICă) 2 – SISTEM ARMONIZAT DE PROTECţIE A MARTORILOR ÎN UE PRIN NORME MINIME PREVăZUTE ÎNTR-O LEGISLAţIE OBLIGATORIE

Valorificând activitatea Europol şi luând în considerare recomandările Consiliului Europei, ar putea fi elaborat un instrument legislativ european, astfel încât toate statele membre ale UE să instituie un cadru legislativ şi o structură instituţională în domeniul protecţiei martorilor.

Un instrument legislativ european referitor la un sistem armonizat de protecţie a martorilor în toate statele membre ar putea fi astfel realizat, respectându-se în totalitate diferenţele între sistemele juridice şi de organizare administrativă. Această abordare ar permite creşterea compatibilităţii sistemelor naţionale de justiţie penală (şi anume ar exista o legislaţie de bază şi o autoritate însărcinată cu protecţia martorilor).

Cu toate acestea, ar trebui reamintit că ultima tentativă recentă în domeniu (2005), iniţiată de Consiliul Europei şi grupul său de experţi specializat în domeniul protecţiei martorilor, a concluzionat în favoarea unei noi recomandări. Cu toate că a fost realizat un studiu în vederea identificării punctelor vulnerabile ale sistemului existent, acesta nu a reuşit să conducă la încheierea unei convenţii. Luând în considerare practicile şi documentele existente, este posibil să se preconizeze un sistem armonizat de protecţie a martorilor la nivel UE prin introducerea unor standarde minime în cadrul unei legislaţii obligatorii . Cu toate acestea, luând în considerare dificultăţile evidenţiate în analiza de mai sus, este necesară examinarea mai aprofundată a problemei în acest domeniu aflat într-o evoluţie rapidă.

6.1.3 OPţIUNEA DE POLITICă (STRATEGICă) 3 – COOPERARE ÎNTăRITă ÎNTRE STATELE MEMBRE ÎN DOMENIUL TRANSFERULUI ÎN ALTă LOCAţIE PRIN INTERMEDUL UNEI LEGISLAţII OBLIGATORII

Nu există un acord multilateral privind normele aplicabile în materia transferului martorilor într-o altă locaţie şi cooperarea internaţională în domeniul protecţiei martorilor, în general. Statele semnează acorduri bilaterale de la caz la caz, precum şi/sau cu instanţele judiciare internaţionale, în vederea facilitării cooperării.

Unul dintre principalele motive care justifică oficializarea practicii existente este acela că transferul persoanelor protejate în altă locaţie trebuie considerată ca fiind un domeniu prioritar datorită nevoii crescânde (legate de preocupările geografice, o criminalitate generalizată) de transfer permanent sau temporar al persoanelor în cauză în străinătate, pentru asigurarea siguranţei acestora.

În vederea stabilirii unui sistem funcţional de transfer în cadrul UE, anumite dispoziţii legislative şi administrative obligatorii ar trebui puse în aplicare de statele membre. Cetăţenii europeni ar beneficia, de asemenea, de certitudinea că li se vor acorda măsuri de securitate necesare, dacă este necesar chiar în străinătate, devenind astfel mai motivaţi să depună mărturie.

Cu toate că avantajele practice ale unei abordări armonizate privind transferul martorilor în altă locaţie nu poate fi contestată, reuniunile experţilor Comisiei conduc la concluzia că statele membre nu ar accepta un sistem centralizat UE pentru facilitarea cooperării. De asemenea, experţii şi-au exprimat acordul cu privire la faptul că Europol/Eurojust nu trebuie abilitat cu un mandat operaţional. Este necesar să se analizeze în continuare rolul pe care aceste organizaţii europene ar putea să-l joace în cadrul unui regim european de cooperare în domeniul protecţiei martorilor.

Propunerea grupului de lucru Europol-ISISC-OPCO privind cerinţele minime pentru o posibilă legislaţie la nivelul UE prevede un acord bilateral tip pentru transferul martorilor în altă locaţie. Această abordare se bazează pe practica actuală a cooperării dintre state. Pentru motive de securitate şi confidenţialitate, aceste acorduri nu sunt publicate în jurnalele oficiale naţionale. Cu toate că este posibil din punct de vedere legal să se insereze acordul tip într-un instrument juridic al UE iar statele să fie încurajate să îl utilizeze[20], în practică nu ar conduce la ameliorarea situaţiei în măsura dorită de UE.

Ar trebui realizate studii viitoare în vederea identificării unei modalităţi acceptabile de creare a unei cooperări europene în domeniul protecţiei martorilor , deoarece este un domeniu complex care interferează cu numeroase alte domenii sensibile şi complicate (de exemplu schimbarea identităţii). În plus, trebuie analizate cu profunzime ultimele evoluţii, precum identificatorii biometrici, care afectează, la rândul lor, protecţia martorilor, .

7. CONCLUZII

Procedura de evaluare a impactului indică faptul că este prematură o acţiune legislativă imediată la nivelul UE în domeniul protecţiei martorilor . Eforturile anterioare la nivel internaţional reflectă dificultăţile intervenite în adoptarea unui instrument obligatoriu. Cu toate că la nivelul Consiliului Europei există legislaţie, domeniile de acţiune prioritare şi deciziile judecătoreşti indicând necesitatea unei acţiuni obligatorii în acest domeniu, eforturile depuse nu au dus la adoptarea unei legislaţii obligatorii. Ultimele lucrări ale Consiliului Europei, cuprinzând mai mult de 40 de state membre, inclusiv toate statele membre ale UE, nu au condus la adoptarea unei legislaţii obligatorii care să ia forma unei convenţii deoarece statele nu erau pregătite să se angajeze, iar acordul nu putea deci realizat decât în baza unui act legislativ neobligatoriu.

În baza reuniunilor experţilor organizate de Comisie şi a observaţiilor scrise ale experţilor, evaluarea reflectă faptul că, în prezent, statele membre sunt reticente să accepte o legislaţie obligatorie care să reglementeze cooperarea informală prezentă.

Cu toate acestea, există tendinţe vizibile care subliniază necesitatea pentru o cooperare intensificată între state care ar putea conduce, în final, la acceptarea normelor şi structurilor formale în domeniul protecţiei martorilor. În Europa, practica şi legislaţia în materie nu sunt mai vechi de 16 ani (Italia a jucat un rol de precursor în 1991 cu legislaţia sa privind pentiti/colaboratorii justiţiei). De atunci, majoritatea statelor membre UE fie au adoptat o legislaţie specifică, fie au introdus cel puţin o referinţă la protecţia martorilor ameninţaţi în dreptul lor penal. Cu toate acestea, statele nu au realizat acest lucru în mod uniform. Prin urmare, în cursul ultimilor ani, pe de altă parte, ţările au schimbat de o manieră informală experienţa acumulată atunci când au instaurat un sistem de protecţie a martorilor şi au luat în considerare, de asemenea, principiile dezvoltate de Europol şi Consiliul Europei. Pentru acest motiv, există anumite similitudini între regimurile de protecţie a martorilor stabilite în ultimii 2-3 ani, în conformitate cu diferite sisteme juridice şi principii fundamentale ale organizării administrative din fiecare stat membru.

Tendinţele referitoare la natura actelor criminale, de exemplu creşterea activităţilor, în număr şi amploare, a organizaţiilor criminale transfrontaliere şi a grupurilor teroriste au condus la întărirea cooperării între state. Deoarece nu doar criminalii, ci şi cetăţenii de rând beneficiază de libertatea de mişcare în cadrul UE, este probabil să crească numărul cetăţenilor europeni care sunt solicitaţi să depună mărturie în calitate de martori în cazurile penale foarte importante.

În cadrul elaborării unei politici a UE în domeniul protecţiei martorilor, este necesară, de asemenea, luarea în considerare a ultimelor evoluţii din domeniul tehnologiei şi societăţii informaţionale (precum legăturile prin videoconferinţe) în vederea facilitării cooperării transfrontaliere. Acestea ar trebui utilizate pe scară mai largă de către organele de punere în aplicare a legii, în special pentru protecţia martorilor.

Recunoaşterea necesităţii crescânde de cooperare în combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere prin intermediul martorilor care să beneficieze de protecţie şi eforturile de punere în aplicare depuse în vederea dezvoltării unor sisteme de protecţie a martorilor solicitate de convenţiile Naţiunilor Unite ar putea conduce la schimbări de atitudine la nivel politic şi operaţional.

În baza celor menţionate, Comisia Europeană propune suspendarea temporară a oricărei iniţiative legislative în domeniul protecţiei martorilor, urmând să aibă în vedere fezabilitatea unei acţiuni la nivelul UE într-o perspectivă pe timp mediu (4-5 ani), care să se materializeze în cadrul unul document specific. În acest scop, programul financiar specific privind „Prevenirea şi combaterea criminalităţii” pentru perioada 2007-2013[21] ” ar putea fi utilizat pentru efectuarea de studii ulterioare şi pentru a strânge informaţii; acest program defineşte „protecţia şi sprijinul martorilor” ca o temă şi un obiectiv special, ceea ce subliniază importanţa problemei la nivelul UE.

Anexă

Legile privind protecţia martorilor din statele membre şi Norvegia

AUSTRIA | NU | DA | DA | DA | NU |

BELGIA | DA | DA | NU | NU | NU |

BULGARIA | DA | DA | DA | NU | NU |

REPUBLICA CEHă | DA | DA | DA | DA | NU |

CIPRU | DA | DA | DA | DA | DA |

DANEMARCA | NU | DA | DA | NU | NU |

ESTONIA | DA | DA | DA | DA | NU EXISTă O LEGE SPECIALA, CI DOAR NORME PREVAZUTE DE LEGEA PRIVIND SUPRAVEGHEREA |

FINLANDA | NU | DA | NU | NU | NU |

FRANţA | NU | NU | NU | NU |

GERMANIA | DA | DA | DA | DA |

GRECIA | NU | NU | NU | NU |

UNGARIA | DA | DA | DA | DA |

IRLANDA | NU | DA | DA | NU |

ITALIA | DA | DA | DA | DA | DA |

LETONIA | DA | DA | DA | DA/NU[22] | DA[23] |

LITUANIA | DA | DA | DA | DA |

LUXEMBURG | NU | NU | DA | NU |

MALTA | DA | NU | NU | NU |

OLANDA | NU | DA | DA | NU | NU |

NORVEGIA | NU | DA | NU | NU | NU |

POLONIA | DA | DA | DA | DA | DA |

PORTUGALIA | DA | DA | DA | DA |

ROMÂNIA | DA | DA | NU | DA |

SLOVACIA | DA | DA | DA | DA | DA |

SLOVENIA | DA | DA | DA | DA | NU |

SPANIA | NU | NU | DA | NU |

SUEDIA | DA | DA | NU | NU |

MAREA BRITANIE[24] | DA | DA | DA | DA | DA |

[1] Comunicarea COM(2006) 629 final (24.10.2006), p.22.

[2] JO C 251, 15.8.1997, p. 1.

[3] Comunicarea COM(2005) 184 final (10.05.2005), p.23.

[4] Gert Vermeulen (dir.), „ EU standards in witness protection and collaboration with justice”, studiu comandat de Comisia Europeană (JAI/2004/AGIS/077), IRCP- Universitatea din Gand

[5] Institutul Internaţional de Înalte Studii în Ştiinţe Criminale (ISISC) şi Observatorul în domeniul crimei organizate (OPCO), ambele situate la Siracusa în Italia

[6] Reuniunile care s-au desfăşurat la Siracusa la 8-10 martie 2005 şi 26-29 octombrie 2005 au condus la elaborarea documentului intitulat „Propunere finală referitoare la cerinţele minime pentru elaborarea unui posibil instrument legislativ la nivelul Uniunii Europene” şi a „Raportului explicativ” al acestuia

[7] Au fost organizate reuniuni la Bruxelles la 21 februarie 2006 – Atelier privind protecţia martorilor şi colaboratorilor justiţiei şi la 5 martie 2007 – Reuniunea experţilor europeni în domeniul protecţiei a martorilor

[8] Sondajul Eurobarometru special nr. 264—„Rolul Uniunii Europene în combaterea crimei organizate”, http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_264_en.pdf

[9] Doar 7% s-au opus iar 7% nu au exprimat o opinie asupra acestei întrebări.

[10] JO C 327, 7.12.1995, p. 5.

[11] JO C 010, 11.1.1997, p. 1.

[12] JO L 164, 22.6.2002, p.3, articolul 6

[13] JO L 82, 22.3.2001, p.1, articolul 8

[14] Rec (2001)11 principii directoare privind combaterea crimei organizate; Recomandarea (1997)1325 privind traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale Consiliului Europei; Recomandarea (2000) 11 privind lupta împotriva traficului de fiinţe umane în scopuri de exploatare sexuală; Convenţia în domeniul dreptului penal privind corupţia (Nr. 173, 27.1.1999.)

[15] Reţeaua este alcătuită, în prezent, din şefii unităţilor specializate în protecţia martorilor/punctele de contact naţionale din cele 27 de ţări ale UE, 10 ţări europene care nu aparţin UE, 7 observatori de peste mări şi 12 organizaţii internaţionale active în acest domeniu.

[16] Acord între guvernul Republicii Lituania, guvernele Republicii Estonia şi Republicii Letonia privind cooperarea în domeniul protecţiei martorilor şi victimelor (2000)

[17] Acord de cooperare şi sprijin între Curtea Penală Internaţională şi Uniunea Europeană (aprilie 2006)

[18] Art. 24 Protecţia martorilor

[19] Art. 32 Protecţia martorilor, experţilor şi victimelor

[20] Similar pentru practica echipelor comune de investigaţie

[21] Decizia 2007/125/JAI a Consiliului din 12.2.2007 (JO L 58, 24.2.2007, p. 7).

[22] Legea permite crearea unei noi identităţi însă cea anterioară trebuie ştearsă

[23] Proiectul de lege este înaintat Parlamentului şi se preconizează intrarea sa în vigoare în 2008

[24] Inclusiv jurisdicţiile distincte ale Angliei/Ţării Galilor, Scoţiei şi Irlandei de Nord

52007DC0693