[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 17.10.2007

COM(2007) 620 final

COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE CONSILIU, PARLAMENTUL EUROPEAN, COMITETUL ECONOMIC ŞI SOCIAL EUROPEAN ŞI COMITETUL REGIUNILOR

Modernizarea sistemului de protecţie socială în vederea consolidării justiţiei sociale şi coeziunii economice: promovarea incluziunii active a persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă

1. Introducere

Strategia UE pentru creştere şi locuri de muncă[1] dă rezultate: dezvoltarea s-a accelerat, ocuparea forţei de muncă este în creştere, în vreme ce şomajul scade pe tot cuprinsul Europei. Cu toate acestea, fără îndoială, rămân încă multe de făcut pentru ca Europa să ajungă să utilizeze integral potenţialul său şi să aducă în totalitate la îndeplinire obiectivele de la Lisabona pentru dezvoltare economică şi socială.

O parte semnificativă din populaţia Uniunii rămâne în continuare exclusă din punct de vedere social, în condiţiile în care 16% din populaţia Europei este expusă riscului de sărăcie financiară, o persoană din cinci locuieşte în condiţii neadecvate, 10% din europeni locuiesc într-o gospodărie în care nimeni nu este angajat, şomajul de lungă durată se apropie de 4%, iar proporţia abandonului şcolar depăşeşte 15%. O altă dimensiune a excluziunii sociale care câştigă teren este lipsa accesului la tehnologiile informaţiei[2].

În ciuda faptului că sunt unele dintre cele mai bogate regiuni din lume, Uniunea Europeană şi statele membre sunt încă departe de atingerea obiectivului, stabilit de Consiliul European la lansarea strategiei de la Lisabona în martie 2005, de a avea o contribuţie decisivă la eradicarea sărăciei. Chiar dacă situaţiile statelor membre diferă considerabil, amploarea fenomenului de multiplă defavorizare şi privaţiune constatat încă în UE este percepută la scară largă ca inacceptabilă din punct de vedere social, moral şi economic.

Adresarea problemelor celor marginalizaţi social şi excluşi de pe piaţa muncii este, în aceeaşi măsură, o prioritate economică şi una socială. Departe de a fi în contradicţie, o economie eficientă şi dinamică şi una fondată pe justiţie socială se află, în mare măsură, într-o relaţie de interdependenţă. Pe de o parte, dezvoltarea economică este necesară pentru a susţine furnizarea de ajutor social. Pe de altă parte, readucerea în câmpul muncii a persoanelor excluse de pe piaţa forţei de muncă, cu condiţia ca acestea să fie apte de muncă, precum şi acordarea de asistenţă în integrarea socială a acestora este o parte integrantă a strategiei de la Lisabona, care urmăreşte să mobilizeze întregul nostru potenţial de resurse umane.

Pentru a ajuta statele membre să-i mobilizeze pe cei apţi de muncă şi să acorde sprijin corespunzător celor inapţi, Comisia a propus o strategie globală care poate fi numită incluziune activă [3]. Aceasta combină ajutorul pentru venit, la un nivel suficient pentru ca persoanele să ducă o viaţă demnă, cu crearea de legături cu piaţa forţei de muncă prin intermediul oportunităţilor de angajare sau a formării profesionale, precum şi a unui acces mai bun la servicii sociale de abilitare. În acest sens, incluziunea activă este pe deplin complementară metodei „flexicurităţii”, vizându-i pe cei excluşi de pe piaţa forţei de muncă. Ea defineşte „un stat social activ”, oferind căi personalizate către găsirea unui loc de muncă şi asigurând că persoanele inapte de muncă pot duce un trai decent şi îşi aduc contribuţia, în măsura posibilului, la mersul societăţii. Prin urmare, incluziunea activă contribuie la strategia de la Lisabona şi constituie o componentă de bază a dimensiunii sociale din Strategia UE pentru dezvoltare durabilă.

În primăvara lui 2006, Comisia a lansat o consultare publică[4] care a inclus o consultare în conformitate cu articolul 138 din Tratatul CE privind nevoia de acţiune la nivel UE în vederea promovării incluziunii active a persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă. Pe baza rezultatelor acestei consultări şi a iniţiativelor care au urmat, inclusiv a examinării aprofundate a planurilor naţionale de acţiune pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale de către Comitetul pentru protecţie socială, a celei de-a şasea conferinţe a persoanelor care se confruntă cu problema sărăciei (4-5 mai 2007) şi a conferinţei părţilor interesate în privinţa incluziunii active (15 iunie 2007), Comisia a elaborat propunerile cuprinse în prezenta comunicare, inclusiv lansarea celei de-a doua etape a consultării în conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din Tratatul CE.

2. Răspunsuri la consultări

2.1 Susţinerea generală a eforturilor reînnoite ale UE pentru incluziune socială

Răspunsurile la consultarea din 2006 au subliniat faptul că Recomandarea Consiliului din 1992 privind „Criteriile comune referitoare la resursele suficiente şi asistenţa socială în sistemele de protecţie socială” [5] reprezintă încă un instrument de referinţă pentru politica UE în privinţa sărăciei şi excluziunii sociale. Ele au arătat că recomandarea nu şi-a pierdut nicidecum relevanţa, ci dimpotrivă, este nevoie să fie întreprinse mai multe eforturi pentru totala punere în aplicare a acesteia, mai ales prin clarificarea criteriilor şi metodelor statistice care pot fi utilizate ca etalon pentru definirea nivelului de adecvare al regimurilor de venituri minime.

Răspunsurile au recunoscut, de asemenea, că nivelul de adecvare a regimurilor de venituri minime trebuie evaluat în contextul mai larg al accesului la încadrarea în muncă. Prin urmare, majoritatea au salutat metoda globală de abordare a Comisiei.[6] Chiar dacă au fost rezervaţi în ceea ce priveşte adoptarea de norme obligatorii la nivel UE, considerate necorespunzătoare având în vedere diversitatea situaţiilor pe cuprinsul Europei, majoritatea respondenţilor şi-au exprimat susţinerea pentru efortul reînnoit la nivel UE. În special, formularea de principii comune la nivel UE, completată de consolidarea metodei deschise de coordonare (MDC), s-au bucurat de un larg sprijin.

2.2 Nevoia unei abordări mai cuprinzătoare

Mai mulţi respondenţi au subliniat totodată faptul că punerea în aplicare a metodei incluziunii active depinde de sinergiile dintre diferitele sale componente. Un ajutor adecvat pentru venit trebuie combinat cu oportunităţile de pe piaţa forţei de muncă şi cu un acces mai bun la servicii de calitate.

Incluziunea socială şi participarea pe piaţa forţei de muncă merg mână în mână. Pentru ca integrarea pe piaţa forţei de muncă să fie durabilă, persoanele defavorizate trebuie, mai întâi, să fie susţinute cu suficiente resurse, precum şi servicii sociale şi de încadrare în muncă personalizate în vederea îmbunătăţirii participării acestora pe plan social şi a unei capacităţi sporite de inserţie profesională. Dacă reuşesc să îşi găsească un loc de muncă, trebuie promovată păstrarea acestuia pentru a evita situaţia „uşii rotative”, în care aceste persoane sunt nevoite să-şi părăsească locul de muncă datorită competenţelor profesionale necorespunzătoare sau ca urmare a faptului că dificultăţile de ordin personal sau social nu sunt abordate în mod suficient. În plus, încadrarea în muncă nu este întotdeauna o garanţie per se împotriva sărăciei, în condiţiile în care 8% din lucrătorii din UE sunt expuşi riscului de sărăcie: aceasta explică apelul energic din partea organizaţiilor societăţii civile şi a sindicatelor pentru crearea de locurilor de muncă de calitate.

Asistenţa socială şi serviciile sociale trebuie să sprijine integrarea persoanelor pe piaţa forţei de muncă, să îmbunătăţească capacitatea acestora de câştig şi să reducă dependenţa de ajutoarele sociale şi riscul transmiterii sărăciei de la o generaţie la alta. Cu toate acestea, câţiva respondenţi au subliniat faptul că impactul normelor privind condiţionalitatea asupra persoanelor mai vulnerabile trebuie să fie monitorizat cu atenţie, şi aceasta mai ales deoarece nivelurile de asistenţă socială sunt deja sub linia de risc de sărăcie în majoritatea statelor membre.

2.3 Răspunsuri primite de la partenerii sociali

Comunicarea care a lansat prima etapă a consultării a subliniat deja rolul jucat de partenerii sociali în multe state membre în ceea ce priveşte elaborarea şi monitorizarea politicilor active de pe piaţa forţei de muncă, precum şi în cadrul negocierilor salariilor minime. În răspunsul acestora din prima etapă a consultării în conformitate cu articolul 138, partenerii sociali nu au fost în favoarea niciunei opţiuni legislative la nivel UE în privinţa incluziunii active, ci mai degrabă şi-au exprimat preferinţa pentru o consolidare a metodei deschise de coordonare deja existentă, precum şi pentru o abordare mai integrată. De asemenea, ei au lăsat clar să se înţeleagă că deţin un rol major în îmbunătăţirea disponibilităţii de locuri de muncă pentru persoanele defavorizate şi în ceea ce priveşte introducerea unor proceduri corespunzătoare de angajare, aşa cum o demonstrează recentele acorduri tripartite.

În special, partenerii sociali au reamintit că programul lor de lucru pentru perioada 2006 - 2008 evidenţiază modalitatea în care ei abordează problema persoanelor defavorizate. Ei s-au angajat să facă acest lucru prin asumarea obligaţiei de a face în comun o analiză a principalelor provocări cu care se confruntă piaţa europeană a forţei de muncă, luând în considerare probleme precum integrarea grupurilor defavorizate pe piaţa forţei de muncă, prin definirea priorităţilor care trebuie incluse într-un cadru de acţiuni referitoare la ocuparea forţei de muncă şi prin negocierea unui acord cadru autonom privind fie integrarea grupurilor defavorizate pe piaţa forţei de muncă, fie învăţarea continuă.

Din dezbaterea care a urmat prezentării rezultatelor consultării, a reieşit în mod clar că partenerii sociali joacă un rol central în promovarea păstrării locului de muncă: este posibil ca persoanele defavorizate care au găsit un loc de muncă să aibă nevoie de sprijin continuu, de exemplu sub forma unor cursuri de formare profesională la locul de muncă şi a unor oportunităţi de învăţare continuă, precum şi prin intermediul obţinerii unor condiţii adecvate sau flexibile de muncă pentru a ajuta persoanele marginalizate să ajungă la un echilibru între muncă şi eforturile depuse de acestea pentru a face faţă situaţiei lor sociale defavorizate (cauzate, de exemplu, de lipsa unei locuinţe corespunzătoare, de obligaţiile faţă de persoanele aflate în întreţinere sau de probleme de sănătate). Cu alte cuvinte, procesul de reintegrare socială nu se încheie la porţile întreprinderii.

2.4 Participarea şi integrarea tuturor părţilor interesate

Răspunsurile la consultare au evidenţiat totodată că succesul politicilor de incluziune activă depinde de participarea şi cooperarea mai multor părţi. Autorităţile locale şi naţionale au responsabilitatea fundamentală de a elabora, finanţa şi gestiona politicile vizând garantarea integrării persoanelor celor mai îndepărtate de piaţa forţei de muncă. Furnizorii de servicii – societăţi private, publice sau mixte – joacă un rol central în punerea în aplicare a acestor politici la nivel local. Organizaţiile societăţii civile reprezintă şi asistă persoanele care beneficiază de astfel de măsuri. Persoanele defavorizate trebuie să fie ele însele implicate, consultate şi responsabilizate pentru a eficientiza politicile publice.

Se întâmplă prea frecvent că aceste părţi interesate operează în domenii necorelate politicilor sociale şi de ocupare a forţei de muncă. Pentru a da rezultate, metoda incluziunii active trebuie să promoveze un proces integrat de punere în aplicare la nivelul politicii locale, regionale, naţionale şi UE, precum şi în ceea ce priveşte cele trei categorii de prevederi: venitul minim, măsurile active de pe piaţa forţei de muncă şi serviciile sociale.

3. O înţelegere mai bună a sărăciei şi a excluziunii sociale: evoluţii recente ale politicilor

Mesajele primite în urma consultării trebuie înţelese din perspectiva a mai multe evoluţii care au avut loc la nivelul politicilor din UE de la lansarea strategiei de la Lisabona.

Metoda deschisă de coordonare în domeniul protecţiei sociale şi al incluziunii sociale şi strategia europeană de ocupare a forţei de muncă au contribuit la o mai bună înţelegere a fenomenelor complexe ale sărăciei şi excluziunii sociale şi constituie instrumente eficace pentru promovarea unei abordări mai cuprinzătoare, integrând cele trei direcţii de acţiune ale incluziunii active.

Raportul comun din 2007 privind protecţia socială şi incluziunea socială recunoaşte că trebuie acordată mai multă atenţie resurselor minime, astfel încât nimeni să nu rămână „pe dinafară”. În acest sens, nivelul de adecvare a regimurilor privind venitul minim este esenţial în vederea abordării problemelor sociale stringente şi a promovării integrării sociale depline a tuturor cetăţenilor UE, ajutându-i să-şi dezvolte întregul potenţial. Dar multitudinea de situaţii defavorizate pretinde soluţii multiple şi integrate, printre care pieţe ale forţei de muncă care favorizează inserţia şi ajutoare sociale de abilitare.

O preocupare majoră a statelor membre în cadrul strategiei europene de ocupare a forţei de muncă a fost exploatarea potenţialului unor pieţe ale forţei de muncă care favorizează inserţia în lupta împotriva sărăciei şi excluziunii sociale. Statele membre au convenit să ofere un nou început oricărui tânăr şi adult fără un loc de muncă, în cazul tinerilor înainte de împlinirea a şase luni de şomaj, respectiv douăsprezece luni, în cazul adulţilor. Până în anul 2010, 25% din şomerii de lungă durată ar trebui să participe într-una dintre măsurile active. În Orientările privind ocuparea forţei de muncă pentru perioada 2005-2008[7], se recunoaşte că eforturile care vizează creşterea ratei ocupării forţei de muncă trebuie conjugate cu îmbunătăţirea atractivităţii locurilor de muncă, a calităţii muncii şi a creşterii productivităţii forţei de muncă şi cu reducerea proporţiei de lucrători săraci. Importanţa unor pieţe ale forţei de muncă care favorizează inserţia a fost din nou subliniată în Raportul comun din 2007 privind ocuparea forţei de muncă[8], unde se menţionează că „… Statele membre dedică mai multă atenţie reformelor pieţei forţei de muncă care au un impact asupra sărăciei şi a excluziunii şi care promovează o durată mai îndelungată a vieţii active. Eforturile acestora converg către oferirea de sprijin activ persoanelor celor mai defavorizate…”. Ajungerea la un echilibru între obiectivul reducerii sărăciei şi cel al creşterii simultane a stimulentelor pentru oferta de forţă de muncă reprezintă o provocare pentru factorii de decizie, care trebuie să ţină seama de costurile bugetare implicate de orice reformă în domeniul fiscal şi al prestaţiilor sociale.

Serviciile sociale sunt considerate în prezent pilonii principali ai societăţii şi economiei europene, în vreme ce, îmbunătăţirea accesului la servicii sociale de calitate a devenit una dintre priorităţile majore stabilite de statele membre în abordarea problemei sărăciei şi a excluziunii sociale[9]. Recomandarea din 1992 a lansat deja apelul către statele membre de a lua orice măsură necesară pentru a permite celor în cauză să beneficieze de ajutor social corespunzător. De atunci au apărut noi riscuri sociale, legate de tranziţia către o economie post-industrială fondată pe cunoaştere şi servicii, de schimbări de natură demografică şi de tendinţe sociale precum un individualism mai pronunţat. Aceste riscuri noi fac şi mai presantă nevoia de servicii sociale de calitate şi de sprijin personalizat.

Tehnologiile informaţiei au şi ele un rol important în acest context şi, de aceea, recent, Comisia a lansat iniţiative în vederea îmbunătăţirii furnizării de servicii sociale şi de asistenţă medicală prin intermediul utilizării tehnologiilor societăţii informaţionale[10].

4. Acţiunea prevăzută la nivelul UE

Ghidându-se după rezultatele acestei consultări şi de evoluţiile descrise mai sus, Comisia propune intensificarea , în acest domeniu, a metodei deschise de coordonare , prin adoptarea unor principii comune , care să fie ulterior monitorizate şi evaluate, cu respectarea deplină a principiului subsidiarităţii, precum şi a autonomiei statelor membre şi a diversităţii situaţiilor şi nevoilor acestora.

Metoda deschisă de coordonare a devenit instrumentul esenţial pentru promovarea de bune practici şi pentru asigurarea monitorizării continue a obiectivelor la nivel UE. Incluziunea activă a fost evidenţiată şi analizată ca una dintre priorităţile centrale în rapoartele naţionale prezentate de statele membre în cadrul MDC din 2006. MDC va continua să monitorizeze şi să evalueze, pe baza principiilor comune, toate aspectele abordării incluziunii active. Modalităţile specifice vor fi convenite în cadrul Comitetului pentru protecţie socială.

În cadrul MDC, statele membre vor păstra, cu siguranţă, responsabilitatea definirii nivelurilor ajutoarelor pentru venit şi a stabilirii combinaţiei adecvate între asistenţa socială, furnizarea de servicii sociale şi creşterea atractivităţii muncii, echilibru ce depinde de preferinţele sociale şi politice, tradiţiile sociale şi culturale şi de considerente referitoare la echitatea şi eficacitatea luptei împotriva diferitelor tipuri de situaţii defavorizate.

Principiile comune ale fiecăreia dintre cele trei direcţii de acţiune ale incluziunii sociale vor evidenţia nevoia unei abordări mai cuprinzătoare şi a elaborării unui cadru concret şi integrat de punere în aplicare. Acest proces structurat serveşte la identificarea celor mai bune soluţii strategice la provocarea comună de natură socială de a garanta dreptul fundamental al tuturor cetăţenilor UE la asistenţă socială şi asistenţă în ceea ce priveşte locuinţa, pentru asigurarea unei vieţi demne pentru toţi[11].

În vederea promovării identificării şi adoptării de principii comune şi pentru a detalia elementele strategiei incluziunii active, Comisia intenţionează să elaboreze o recomandare, care se doreşte a constitui baza pentru concluziile Consiliului şi rezoluţia Parlamentului European.

Principiile comune pentru cele trei direcţii de acţiune vor fi dezvoltate în conformitate cu cele descrise mai jos.

4.1 Un ajutor pentru venit suficient în vederea evitării excluziunii sociale

Elementele de bază ale Recomandării din 1992 privind ajutorul pentru venit consacrate în secţiunile A - C(3) rămân în întregime relevante pentru strategia prevăzută. Acestea vizează în special:

(1) recunoaşterea dreptului fundamental al persoanei la resurse suficiente şi asistenţă socială pentru a putea duce o existenţă compatibilă cu demnitatea umană;

(2) condiţionarea recunoaşterii acestui drept de principiile generale, inclusiv de disponibilitatea activă de a munci şi de a urma cursuri de formare profesională, în cazul celor cărora vârsta, starea de sănătate şi situaţia familială le permite o astfel de disponibilitate activă, sau, dacă este necesar, de măsuri economice şi sociale în vederea integrării, în cazul altor persoane;

(3) punerea în aplicare a acestui drept în conformitate cu orientările practice, în special aceea ca definirea sumelor de resurse considerate suficiente pentru acoperirea nevoilor de bază cu respectarea demnităţii umane să facă referire la indicatori corespunzători, de exemplu, date statistice privind venitul mediu disponibil, consumul casnic, salariul minim obligatoriu sau nivelul preţurilor. Ar trebuie stabilite modalităţi de revizuire periodică a acestor sume, pe baza unor astfel de indicatori, pentru ca nevoile să fie acoperite fără întrerupere.

4.2 Legătura cu piaţa forţei de muncă

În conformitate cu Orientările pentru ocuparea forţei de muncă, principiile comune vor sublinia importanţa eliminării barierelor de pe piaţa forţei de muncă prin introducerea pe aceasta de măsuri active şi preventive, inclusiv identificarea din timp a nevoilor, asistenţă în căutarea unui loc de muncă, orientare şi formare profesională, ca parte integrantă a planurilor de acţiune personalizate.

Pentru a face munca mai atractivă pentru persoanele în căutarea unui loc de muncă, este necesară, de asemenea, să se continue revizuirea stimulentelor şi a factorilor inhibitorii care rezultă din sistemul de taxe şi prestaţii sociale, inclusiv din gestionarea şi condiţionarea prestaţiilor, simultane asigurării unui nivel adecvat de protecţie socială.

Pentru sprijinirea persoanelor defavorizate, politicile relevante vizând cererea de pe piaţa forţei de muncă includ expansiunea economiei sociale, dezvoltare de noi surse generatoare de locuri de muncă ca răspuns la nevoile colective, stimulente financiare pentru angajatori în vederea creării de noi locuri de muncă, dispoziţiile legislaţiei împotriva discriminării şi cele de dreptul muncii[12].

4.3 Legătura cu un acces mai bun la servicii de calitate

Principiile comune se vor axa pe două concepte considerate ca având o importanţă crucială în cadrul MDC şi al dialogului în curs cu organizaţiile societăţii civile[13], şi anume

- accesibilitatea serviciilor, care se referă atât la disponibilitatea acestora (inclusiv disponibilitatea lor în teritoriu şi accesibilitatea fizică, de exemplu, pentru persoanele cu handicap), cât şi la accesibilitatea din punct de vedere al costului;

- calitatea serviciilor care se referă la: participarea utilizatorilor; monitorizarea, evaluarea rezultatelor şi diseminarea celor mai bune practici; investiţia în capitalul uman; condiţiile de muncă; respectarea principiului egalităţii, atât la angajare, cât şi la furnizarea serviciilor; coordonarea şi integrarea serviciilor; precum şi infrastructura fizică adecvată, în special în ceea ce priveşte locuinţele sociale[14].

Toate serviciile de interes general, inclusiv industriile de reţea precum transporturile şi utilităţile publice, dar şi serviciile financiare, joacă un rol important în asigurarea coeziunii sociale şi teritoriale. Accesul universal la servicii de bază ar trebui să fie garantat. Comisia s-a angajat să promoveze aceasta prin intermediul tuturor politicilor sale[15]. Cu toate acestea, din perspectiva incluziunii active, principiile comune se vor axa pe servicii sociale de interes general.

Pe lângă sistemele obligatorii şi complementare de asigurări sociale şi de serviciile de asistenţă medicală, serviciile de interes general includ şi alte servicii de bază care sunt furnizate direct persoanelor şi care joacă un rol preventiv şi de coeziune socială, de facilitare a integrării sociale şi de salvgardare a drepturilor fundamentale[16]. Acestea includ:

(1) asistenţă pentru persoanele care se confruntă cu probleme sau crize personale (de exemplu, şomaj, acumulare de datorii excesive, dependenţă de droguri sau dezbinare în familie);

(2) activităţi menite să asigure că persoanele în cauză pot să se reintegreze complet în societate şi pe piaţa forţei de muncă (de exemplu, reabilitarea, cursurile de formare lingvistică pentru imigranţi, formarea profesională sau reintegrarea) şi să garanteze accesul la servicii accesibile de îngrijire a copiilor;

(3) activităţi de integrare a persoanelor cu probleme de sănătate de lungă durată sau cu handicap;

(4) locuinţe sociale.

5. Un cadru european de sprijin

Punerea în aplicare a principiilor comune va fi sprijinită, la nivel UE, de un exerciţiu sistematic de monitorizare şi evaluare şi de alte iniţiative şi instrumente care să vină în completarea eforturilor statelor membre.

Reamintind importanţa rolului partenerilor sociali europeni în succesul punerii în aplicare a abordării incluziunii active, Comisia salută angajamentele asumate de aceştia în programele lor de lucru pentru 2006-2008. Comisia va examina împreună cu partenerii sociali modalităţile în care aceştia ar putea să dezvolte pe viitor iniţiative independente pentru îmbunătăţirea sinergiilor cu alte direcţii de acţiune politică şi cu alte părţi implicate în abordarea incluziunii active, cum ar fi autorităţile publice – inclusiv cele mai active în domeniu, de exemplu, autorităţile regionale sau locale – furnizorii de servicii sau ONG-urile.

Instrumentele financiare UE joacă deja un rol central în promovarea elaborării politicilor de incluziune pe baza accesului la piaţa forţei de muncă. Fondul social european oferă un cadru financiar pe termen lung, în completarea resurselor financiare naţionale sau de altă natură. Comisia va încuraja utilizarea prevederilor noului regulament privind FSE pentru măsuri active de incluziune, şi anume pentru: a) elaborarea şi testarea de metode integrate de incluziune activă din punct de vedere social şi economic; b) integrarea metodelor inovatoare de incluziune care au un avantaj clar faţă de practicile curente; şi c) diseminarea în şi transferul către toate statele membre a bunelor practici în promovarea incluziunii sociale.

Succesul abordării preconizate depinde de gradul de dedicare şi de implicare a tuturor părţilor interesate de la nivel naţional, regional şi local. Acestora trebuie să li se atribuie un rol central în elaborarea şi punerea în aplicare a politicilor de incluziune activă la nivelul UE. În prezent, bunelor practici ale acestora nu li se asigură vizibilitatea meritată. De aceea, Comisia va sprijini, utilizând printre altele şi resursele disponibile în cadrul programului PROGRESS, înfiinţarea unei reţele de observatoare locale , în parteneriat cu reţelele UE de autorităţi locale, furnizori de servicii şi ONG-uri, în vederea monitorizării şi promovării de bune practici, în special în ceea ce priveşte accesul la servicii de calitate.

6. Concluzii şi etape următoare

6.1 Consultarea partenerilor sociali

În conformitate cu articolul 138 alineatul (3) din Tratatul CE, partenerii sociali sunt invitaţi să-şi exprime opiniile privind metoda de abordare prezentată în prezenta comunicare şi, mai ales, în ceea ce priveşte:

- instrumentele propuse , mai exact intensificarea, în acest domeniu, a metodei deschise de coordonare, prin adoptarea unor principii comune şi prin monitorizarea şi evaluarea ulterioară a acestora.

- conţinutul principiilor comune în domeniul resurselor suficiente, al pieţelor forţei de muncă care favorizează inserţia şi al accesului la servicii de calitate, prezentate în secţiunile 4.1 – 4.3 din prezenta comunicare.

- cadrul european de sprijin menţionat în secţiunea 5 din prezenta comunicare.

Partenerii sociali sunt, de asemenea, invitaţi să facă orice alte comentarii şi să examineze posibilitatea unor viitoare iniţiative în legătură cu subiectele pe care le-au abordat în prima etapă a consultării, cu privire la rolul lor specific în promovarea păstrării locului de muncă (cf. secţiunii 2.3 de mai sus) şi la posibilele sinergii cu alte direcţii de acţiune ale abordării incluziunii active.

6.2 Consultarea tuturor părţilor interesate

Având în vedere subiectul prezentei iniţiative şi nevoia implicării tuturor părţilor interesate (cf. secţiunii 2.4), Comisia invită, de asemenea, toate părţile interesate, inclusiv autorităţile publice de la toate nivelurile, organizaţiile societăţii civile şi furnizorii de servicii, să-şi exprime opiniile privind conţinutul prezentei comunicări. În special, Comisia solicită opiniile acestora cu privire la eficacitatea şi caracterul exhaustiv al propunerilor sale pentru promovarea incluziunii sociale.

Comunicarea se adresează, de asemenea, Parlamentului European, Consiliului, Comitetului Economic şi Social European şi Comitetului Regiunilor.

6.3 Etapele următoare

În vederea implicării tuturor instituţiilor şi organizaţiilor interesate de la nivel UE sau naţional, comunicarea va fi disponibilă pe site-ul web al Direcţiei Generale Ocuparea forţei de muncă, Afaceri Sociale şi Egalitate de Şanse la adresa:

http://ec.europa.eu/employment_social/consultation_en.html.

Toate părţile interesate sunt rugate să trimită comentariile sau sugestiile lor numai la următoarea adresă de e-mail:

empl-active-inclusion@ec.europa.eu.

Comentariile trebuie trimise până cel târziu la data de 28 februarie 2008. Comisia va examina în detaliu contribuţiile primite şi va face publice concluziile sale, asigurându-se că acestea sunt urmate de acţiuni coerente.

[1] Concluziile preşedenţiei Consiliului European de la Lisabona 23-24 martie 2000 şi COM(2005) 24.

[2] Mai exact, 44% din europeni nu au cunoştinţe informatice şi nici aptitudini de utilizare a internetului.

[3] COM(2006) 44 din 8.2.2006.

[4] COM(2006) 44.

[5] Recomandarea Consiliului din 24 iunie 1992 (92/441/EEC). A se vedea, de asemenea, Recomandarea Consiliului din 27 iulie 1992 (92/442/EEC).

[6] Pentru rezultatele consultării: http://ec.europa.eu/employment_social/social_inclusion/active_inclusion_en.htm.

[7] A se vedea „Orientări pentru politicile de ocupare a forţei de muncă din statele membre (2005-2008)”, JO L 205 din 6.8.2005, p.21.

[8] Consiliul Uniunii Europene, (6706/07).

[9] Consiliul Uniunii Europene, (7341/05).

[10] COM(2007) 332 din 14.6.2007.

[11] Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, articolul 34 alineatul (3).

[12] SEC(2007) 329 din 6.3.2007, p. 51-58.

[13] A se vedea http://www.peer-review-social-inclusion.net/key-issues/quality-and-accessibility-of-social-services/ în special Halloran J. şi K. Calderon-Vera (2007) “Access to quality social services – A strategy paper”.

[14] Următoarea Comunicare referitoare la SSIG va adresa neclarităţile în ceea ce priveşte aplicarea normelor comunitare. Între altele, vor fi examinate modalităţile pentru o aplicare mai eficientă a normelor privind achiziţiile publice în domeniul SSGI. În plus, exerciţiul de clarificare va fi completat cu alte iniţiative privind definirea şi evaluarea calităţii.

[15] COM(2004) 374 din 12.5.2004.

[16] COM(2006) 177 din 26.4.2006.