52007DC0555

Raportul Comisiei - Direcţia Generală Ajutor Umanitar (ECHO) - Raport anual 2006 [SEC(2007) 1227] /* COM/2007/0555 final */


[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, xxx

COM(2007) yyy final

RAPORTUL COMISIEI

Direcţia Generală Ajutor Umanitar - (ECHO) Raport anual 2006 [SEC(2007) 1227]

CUPRINS

1. I NTRODUCERE 3

2. ASPECTE POLITICE GENERALE 4

3. PREZENTAREA GLOBALă A OPERAţIUNILOR UMANITARE DG ECHO DIN 2006 5

3.1. Evenimente principale şi alocări de fonduri 5

3.2. Intervenţii principale în 2006, pe regiune 7

3.3. Analiză comparativă 8

3.4 Finanţare tematică 9

3.5. Activităţi de pregătire pentru dezastre (inclusiv DIPECHO) 9

3.6. Legătura dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare (LRRD) 10

3.7. Parteneri principali în operaţiunile umanitare 10

4. RELAţII CU ALTE INSTITUţII UE, STATELE MEMBRE, PARTENERII UMANITARI MAJORI şI DONATORII NON–UE 11

5. ALTE ACTIVITăţI 11

6. CONCLUZIE 12

Anexă:

Prezentarea detaliată, pe ţări, a operaţiunilor umanitare, a relaţiilor cu partenerii, a rezultatelor evaluărilor, a tabelelor şi statisticilor financiare [SEC(2007) 1227].

INTRODUCERE

DG ECHO este serviciul Comisiei Europene responsabil cu furnizarea de asistenţă umanitară pentru victimele conflictelor sau dezastrelor, atât naturale cât şi cauzate de om, din ţările terţe. Mandatul său constă în salvarea şi protejarea de vieţi, reducerea sau prevenirea suferinţelor şi salvgardarea integrităţii şi a demnităţii populaţiilor afectate de crize umanitare , astfel cum este descris în Regulamentul nr. 1257/96 al Consiliului. DG ECHO sprijină operaţiunile de ajutor umanitar în conformitate cu principiile umanitare agreate la nivel internaţional într-o manieră neutră , imparţială şi nediscriminatorie , în conformitate cu Legea Umanitară Internaţională („LUI") şi apără spaţiul şi principiile umanitare din ce în ce mai ameninţate. Pentru DG ECHO, cel mai bun mod de a ocroti acest spaţiu umanitar este acela de a menţine un nivel ridicat de angajare în principiile iniţiativei referitoare la bunele practici umanitare (GHD), de a rămâne angajat în asistenţa de înaltă calitate şi de a întreţine un dialog transparent cu alţi actori cheie .

Deciziile şi măsurile luate de acest serviciu sunt determinate exclusiv prin evaluarea nevoilor umanitare şi nu sunt ghidate de sau supuse unor consideraţii politice în afară de afirmarea solidarităţii Uniunii Europene cu persoanele aflate în nevoie. Ajutorul este destinat să ajungă direct la cei aflaţi în suferinţă, indiferent de rasă, religie sau convingeri politice.

DG ECHO nu pune în aplicare programul de asistenţă ea însăşi. Este un donator şi îşi pune în aplicare misiunea prin finanţarea de acţiuni umanitare comunitare prin intermediul partenerilor care au semnat acorduri-cadru de parteneriat (ACP), cum ar fi ONG-urile şi organizaţiile internaţionale (instituţiile Crucii Roşii) sau acorduri-cadru financiare şi administrative (ACFA) pentru agenţiile ONU (în principal UNICEF, ICNUR şi PAM[1]).

Sarcina DG ECHO este aceea de a se asigura că bunurile şi serviciile ajung rapid în zonele de criză prin intermediul acestor parteneri. Rapiditatea livrării ajutoarelor este facilitată de dispoziţiile speciale din Regulamentul Financiar şi de măsurile de punere în aplicare ale acestora care se bazează pe conceptul de parteneriat aflat la temelia relaţiilor pe termen lung. Aceste acorduri structurale permit, de asemenea, ca DG ECHO să trimită asistenţi tehnici (experţi ECHO) pe teren, asigurând astfel identificarea secţiunilor vulnerabile ale societăţii, evaluarea corectă a nevoilor, identificarea rapidă a partenerilor potriviţi şi a proiectelor potrivite pentru satisfacerea nevoilor, urmată de monitorizarea la faţa locului a progresului partenerilor şi al proiectului, astfel încât să existe o bună gestiune financiară în sprijinul unei asigurări rezonabile.

Asistenţa vizează, de asemenea, facilitarea, împreună cu alte instrumente de ajutorare, a întoarcerii populaţiilor la autosuficienţă, oriunde şi oricând este posibil, şi eliminarea graduală a finanţării DG ECHO în condiţii bune. În această perspectivă, DG ECHO este angajată activ în implementarea unei strategii de legături între ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare „LRRD” şi în dezvoltarea unei cooperări mai strânse cu alte servicii ale Comisiei sau cu alţi donatori. Pe baza experienţei sale în soluţionarea dezastrelor, DG ECHO lucrează, de asemenea, la promovarea pregătirii pentru dezastre în vederea reducerii atât a vulnerabilităţii, cât şi a expunerii oamenilor la riscuri şi la dezastre, precum şi în vederea reducerii costurilor economice ale acestor dezastre. În sfârşit, în vederea executării eficiente a mandatului său, DG ECHO poate sprijini – acolo unde este corespunzător şi necesar – măsurile de consolidare a capacităţilor partenerilor însărcinaţi cu punerea în aplicare.

Acest raport rezumă principalele activităţi ale DG ECHO din 2006. Anexa prezintă detaliile activităţilor DG ECHO în 2006, inclusiv o prezentare pe ţări a operaţiunilor umanitare şi a statisticilor.

ASPECTE POLITICE GENERALE

În general, în cursul ultimelor decenii, intensitatea şi numărul dezastrelor naturale au crescut , la fel ca numărul persoanelor afectate, cei mai săraci fiind afectaţi într-un mod disproporţionat. Previziunile indică o posibilitate de creştere a acestei tendinţe în viitor.

În paralel, numărul de conflicte nu s-a modificat semnificativ, dar conflictele actuale tind să dureze mai mult şi sunt din ce în ce mai distructive, în pofida scăderii numărului de refugiaţi din ultimii ani. Numărul persoanelor strămutate în propria ţară este stabil, dar tot depăşeşte 25 de milioane[2].

La nivel politic, DG ECHO a luat numeroase iniţiative de asistenţă din cauza modificării semnificative a contextului internaţional în care se înscrie ajutorul umanitar, nu numai în termeni de natură, frecvenţă şi intensitate a dezastrelor, ci şi în ceea ce priveşte contextul geopolitic al operaţiunilor sale. Noi actori au apărut pe scenă , cum ar fi donatorii netradiţionali, inclusiv actori din sectorul corporativ sau state care până acum nu au fost active în domeniul asistenţei umanitare. În mod similar, echipele militare şi de protecţie civilă din statele membre au ajuns să joace un rol important în anumite circumstanţe şi trebuie luate în considerare în multe operaţiuni umanitare. Deşi mare parte din acest teren politic este acoperit de iniţiativa referitoare la „ bunele practici privind ajutorul umanitar ”, această iniţiativă nu a fost niciodată susţinută la nivel UE. Pentru a se anticipa şi adapta la acest mediu schimbător, DG ECHO elaborează moduri de îmbunătăţire ulterioară a cooperării cu mecanismele de protecţie civilă şi a cooperării civil-militare. Comisarul responsabil pentru asistenţă umanitară a însărcinat DG ECHO să lanseze o iniţiativă politică majoră şi printr-o comunicare din partea Comisiei către Consiliul şi Parlamentul European să constituie acordul UE privind principiile şi cele mai bune practici ale ajutorului umanitar în vederea consolidării eficacităţii, a eficienţei şi a coordonării politicilor UE în acest domeniu.

Pentru a îmbunătăţi reacţia Comisiei la dezastre şi în cadrul strategiei UE de întărire a reacţiei la dezastrele şi crizele din ţările terţe (COM (2005)153), DG ECHO a propus creşterea numărului de experţi la faţa locului , inclusiv experţi cu pregătire profesională şi cu experienţă în evaluarea rapidă a nevoilor şi care pot fi delegaţi rapid în eventualitatea unui dezastru. Acest lucru, împreună cu consolidarea ulterioară a procedurilor operaţionale şi contractuale ale DG ECHO, a sporit capacitatea şi a îmbunătăţit timpul de reacţie în livrarea ajutoarelor umanitare prin intermediul partenerilor DG ECHO care cuprind ONG-urile, organizaţiile internaţionale şi organizaţiile ONU. Astfel, serviciul poate să contribuie într-o măsură semnificativă la dezvoltarea ulterioară a capacităţii UE de a reacţiona la crize şi la dezastre, care devine din ce în ce mai mult o prioritate politică în urma comunicărilor post-tsunami, a raportului Barnier şi a documentelor conexe.

Anul 2006 este sfârşitul ultimelor perspective financiare din perioada 2000-2006. În conformitate cu aceste perspective, bugetul pentru ajutor umanitar s-a menţinut la o valoare minimă şi destul de stabilă, de la un nivel de 471 milioane de euro în 2000 la un nivel de 496 milioane de euro în 2006. Această valoare minimă presupunea că DG ECHO trebuie să apeleze la reîntăriri anuale, în principal prin utilizarea rezervei pentru ajutor de urgenţă, destinată în primul rând şi mai presus de orice ajutorului umanitar.

În conformitate cu noile perspective financiare din perioada 2007-2013, toate activităţile cu caracter umanitar vor fi integrate într-un instrument unic. Datorită integrării ajutorului alimentar şi a ajutorului pentru persoanele strămutate, bugetul pentru ajutor umanitar pe anul 2007 va fi de 732 milioane de euro (faţă de o cifră comparabilă de 710 milioane de euro în 2006), cu o creştere anuală indicativă de 3%.

Prezentarea globală a operaţiunilor umanitare DG ECHO în 2006

Evenimente principale şi alocări de fonduri

În domeniul ajutorului umanitar, 2006 s-a dovedit un an deosebit de dificil, date fiind criza din Liban şi o serie de dezastre naturale majore în plus faţă de povara constantă a crizelor umanitare.

Anul a început cu o serie de secete în Cornul Africii, în Africa de Sud şi în Afganistan, prelungirea crizei nutriţionale din 2005 din Niger şi cutremurul din Java (Indonezia) din 27 mai, care a lăsat peste un milion de persoane fără adăpost. Comisia a trebuit să se confrunte, de asemenea, cu situaţia umanitară din ce în ce mai gravă din Sudan, cu agravarea crizei din Cisiordania şi Gaza şi cu nevoile umanitare persistente din Republica Democrată Congo, Cecenia şi Columbia, pentru a numi doar câteva dintre cele mai dramatice situaţii umanitare. Criza scurtă, dar complexă, din Liban, din iulie/august 2006, a necesitat o reacţie complexă din partea Comisiei Europene, unde livrarea rapidă de ajutor umanitar a jucat un rol major.

Situaţia umanitară din ce în ce mai gravă a determinat DG ECHO să apeleze la rezerva pentru ajutor de urgenţă a Comisiei în trei rânduri în 2006, pentru Sudan (Darfur), pentru Liban, respectiv pentru Cisiordania şi Fâşia Gaza, cu un total de 140 milioane de euro[3]. Aceste evenimente au avut un impact semnificativ asupra DG ECHO, care a trebuit să gestioneze un buget total de 671 milioane de euro în comparaţie cu bugetul iniţial stabilit la 496 milioane de euro (cifre rotunjite).

Reacţia DG ECHO la crizele umanitare din 2006 s-a canalizat în 90 de decizii de finanţare. Punerea în aplicare a alocărilor de fonduri a fost de 100%. Ţările ACP au beneficiat cel mai mult de ajutoare (322 milioane de euro – 48%), urmate de Europa de Est, Noile State Independente, Orientul Mijlociu şi ţările mediteraneene (177,9 milioane de euro – 27%), respectiv Asia şi America Latină (105,5 milioane de euro – 16%).

Tabelul de mai jos oferă o prezentare a distribuţiei geografice a deciziilor de ajutor umanitar adoptate în 2006 (sume în milioane de euro):

Unitate/regiune | Sume | % |

A/1: Africa, Caraibe, Pacific | 322 060 000 | 48% |

Cornul Africii | 161 050 000 |

Marile Lacuri | 84 050 000 |

Africa de Vest | 56 150 000 |

Caraibe şi Pacific | 1 610 000 |

Africa de Sud | 19 200 000 |

A/2: Europa de Est, Noile State Independente, Orientul Mijlociu, Mediterană | 177 900 000 | 27% |

NSI (Cecenia, Caucaz, Tadjikistan, …) | 33 000 000 |

Orientul Mijlociu | 134 000 000 |

Ţările mediteraneene | 10 900 000 |

A/3: Asia, America Latină | 105 491 305 | 16% |

Asia | 86 891 305 |

America Latină | 18 600 000 |

0/1: Finanţare tematică + subvenţii | 20 500 000 | 3% |

Asistenţă tehnică (conturi expert şi cheltuieli curente) | 19 000 000 | 3% |

Dipecho – Pregătire pentru dezastre | 19 050 000 | 3% |

Cheltuieli de sprijin şi de utilizare a veniturilor reatribuite | 7 005 627 | 1% |

TOTAL 2006 | 671 006 932 | 100% |

[pic]

Reacţia DG ECHO la crizele umanitare a evoluat în conformitate cu modificările nevoilor umanitare globale în 2006, astfel precum reflectate în distribuţia regională a modelelor de finanţare ale DG, cu o atenţie deosebită pe „crizele uitate”. Pentru a se asigura că operaţiunile DG ECHO sunt orientate pe nevoile reale, programul de lucru al DG ECHO se bazează pe o metodologie de evaluare globală a nevoilor (EGN). Aceasta furnizează o evaluare generală transnaţională, comparând situaţia din peste 140 de ţări în curs de dezvoltare, pe baza unor indicatori (dezvoltare umană, sărăcie umană, risc de dezastru natural, conflicte, refugiaţi, persoane strămutate intern (PSI), malnutriţie şi mortalitate la copiii cu vârsta sub cinci ani şi alte contribuţii ale donatorilor). Această metodologie s-a perfecţionat în 2006 prin împărţirea EGN în două indexuri; un index de vulnerabilitate şi un index de criză.

Strategia de asistenţă a DG ECHO a continuat să se focalizeze pe crizele uitate . Acestea se referă la situaţiile în care nevoile umanitare majore primesc puţină atenţie din partea donatorilor – reflectate de nivelul de ajutoare primite – şi a mass-mediei. Analiza şi metodologia DG ECHO pentru identificarea crizelor uitate se bazează atât pe date cantitative (lipsa de acoperire din partea mass-media sau asistenţă redusă combinată cu nevoi ridicate), cât şi pe factori calitativi (evaluare de teren de către experţii şi funcţionarii DG ECHO). Crizele uitate identificate în 2006 au fost: refugiaţii din Cecenia, Myanmar, Sahrawi (Algeria), Nepal şi, într-o măsură mai mică, India, pentru criza din Kashmir. În cursul anului, s-au alocat ajutoare în valoare de 65.7 milioane de euro pentru aceste crize, ceea ce reprezintă 14% din totalul de 489.5 milioane de euro acordate la capitolul 23 02 din buget şi EDF.

Rezultatele evaluărilor EGN şi FCA sunt disponibile pe website-ul Europa http://ec.europa.eu/comm/echo/information/strategy/index_en.htm.

Intervenţii principale în 2006, pe regiune [4]

Detaliile acestor intervenţii sunt disponibile în anexă – secţiunea I.

Africa, Caraibe şi Pacific (ţările ACP)

În 2006, DG ECHO a alocat 322 milioane pentru ţările ACP. Cele mai importante acţiuni s-au desfăşurat după cum urmează:

- În Sudan , din cauza situaţiei din ce în ce mai grave din Darfur, alocarea bugetară a crescut de la 40 milioane de euro la 97 milioane de euro şi alte 17 milioane de euro au fost alocate pentru Chad ca reacţie la consecinţele mişcărilor populare sudaneze;

- Uganda de Nord cunoaşte al douăzecilea an de conflict armat. Guvernul luptă împotriva Armatei Rezistenţei Domnului (ARS) în zonele nordice. Bugetul de 19 milioane de euro alocat în 2006 a fost dedicat pentru a se asigura apă şi instalaţii sanitare, medicamente şi alimente, mijloace de trai şi securitate alimentară, protecţie şi articole nealimentare;

- În Burundi : 17 milioane de euro au fost utilizate în favoarea persoanelor vulnerabile, furnizându-se medicamente esenţiale în centrele de sănătate şi în spitalele publice. În cadrul luptei împotriva holerei, oamenii au primit apă potabilă, respectiv centre de tratament specializat şi spitale publice. În sfârşit, oamenii au beneficiat şi de pe urma activităţilor de protecţie;

- În Republica Democrată Congo (RDC) , finanţarea totală de 50 milioane de euro a fost utilizată pentru satisfacerea nevoilor elementare de sănătate, nutriţie şi adăpost ale celor mai vulnerabile populaţii din zona cea mai defavorizată (regiunile estice) şi pentru a se furniza capacităţi de transportare a ajutoarelor umanitare;

- În Liberia , un buget de 19.8 milioane de euro a fost utilizat pentru a se continua asistarea revenirii şi a reinstalării refugiaţilor şi a persoanelor strămutate intern la locul lor de origine, prin finanţarea pachetelor de ajutor, transport şi asistenţă generală, inclusiv protecţie.

Mediterana şi Orientul Mijlociu

Extinderea progresivă a tensiunii în teritoriile palestiniene ocupate şi nevoile umanitare ale celor mai vulnerabile populaţii din aceste teritorii şi ale refugiaţilor palestinieni din Iordania, Liban şi Siria au necesitat o creştere a alocării bugetare iniţiale, de la 34 la 84 de milioane de euro, pentru a răspunde nevoilor crescute în următoarele sectoare: alimentaţie, sănătate, apă şi instalaţii sanitare, plasare de urgenţă şi protecţie.

În afară de aceasta, războiul de o lună dintre Israel şi Hezbollah a rezultat în decese, vătămări şi strămutări de persoane în Liban , la care DG ECHO a răspuns prin mobilizarea unei finanţări de 50 de milioane de euro pentru îngrijire medicală de urgenţă, ajutor de urgenţă alimentar şi nealimentar, apă, instalaţii sanitare şi adăposturi temporare. După încetarea ostilităţilor, DG ECHO s-a focalizat pe nevoile de urgenţă restante şi pe reabilitarea la scară mică.

Asia

În 2006, DG ECHO a mobilizat 15.7 milioane de euro pentru a furniza ajutor continuu refugiaţilor birmanezi de la graniţa Thai-Birmania şi celor mai vulnerabile grupuri afectate de criza îndelungată din Birmania; s-au alocat fonduri pentru îmbunătăţirea protecţiei populaţiei islamice din nordul Birmaniei.

S-a alocat un buget de 22.5 milioane de euro pentru sprijinirea procesului de reintegrare al persoanelor repatriate, al PSI şi al grupurilor vulnerabile afectate de conflicte şi de secetă în Afganistan, respectiv pentru protejarea şi ajutorarea refugiaţilor afgani din Pakistan şi Iran .

America Latină

Principala intervenţie a avut loc în Columbia , unde s-au alocat 12 milioane de euro pentru persoanele afectate de conflictul îndelungat. Primul obiectiv al intervenţiei DG ECHO a fost acela de a furniza apă şi instalaţii sanitare, adăposturi, ajutor alimentar, educaţie, etc., cu un focus pe protecţie pentru a se reîntări fragilul mediu protectiv columbian.

Analiză comparativă

Analiza comparativă din graficul de mai jos a distribuţiei geografice a deciziilor de finanţare pe anii 2001-2006 arată că, deşi în anii precedenţi finanţarea relativă acordată ţărilor ACP a fost într-o creştere constantă, această tendinţă a fost inversată în 2005, când majoritatea finanţării a revenit Asiei pentru cele două crize principale din acea parte a lumii: tsunami-ul şi cutremurul din Kashmir. În 2006, finanţarea acordată ţărilor ACP a ocupat din nou primul loc, cu aproape jumătate din buget. Dintr-o perspectivă pe cinci ani, ar trebui să se sublinieze, de asemenea, că finanţările acordate diverselor regiuni şi părţi ale lumii sunt foarte variabile, ceea ce confirmă faptul că intervenţia DG ECHO este orientată pe termen scurt. Ar trebui să se observe, de asemenea, că peste 96% din bugetul pentru ajutor umanitar vizează finanţarea operaţiunilor umanitare, iar mai puţin de 4% vizează cheltuielile suplimentare (informări, auditări, evaluări, etc.).

[pic]

Finanţare tematică

Dat fiind rolul central jucat de principalele organizaţii internaţionale cu mandat umanitar (agenţiile relevante ONU, CICR, IFRC, …) în livrarea eficientă de ajutor umanitar, DG ECHO a continuat în 2006 să sprijine reîntărirea capacităţilor sale instituţionale prin programe de finanţare tematică.

În 2006, DG ECHO a susţinut programele UNOCHA (gestionarea informaţiilor), ICNUR (înregistrarea refugiaţilor), UNICEF (protecţia copilului şi măsuri de urgenţă) şi PAM în vederea evaluării nevoilor. Programele au funcţionat în paralel cu OMS (acţiuni de sănătate în situaţii de criză) şi IFRC (gestionarea dezastrelor şi a măsurilor de urgenţă). În sfârşit, CICR a beneficiat de finanţare pentru activităţile sale de pregătire pentru dezastre.

Activităţi de pregătire pentru dezastre (inclusiv DIPECHO)

În conformitate cu Regulamentul nr. 1257/96 al Consiliului, DG ECHO, în afară de asistenţă umanitară, promovează şi pregătirea pentru dezastre prin activităţi de consiliere şi de coordonare, respectiv prin programul specific DIPECHO. Consecinţele dezastrelor, precum şi recunoaşterea mai deschisă a schimbării climatice planetare şi a impactului acesteia arată că acest angajament este foarte relevant şi necesar.

La un nivel strategic, DG ECHO şi-a consolidat, în 2006, resursele instituţionale privind pregătirea pentru dezastre, care se doreşte să faciliteze o abordare mai coerentă şi mai cuprinzătoare a tendinţelor dominante de pregătire pentru dezastre în cadrul programului de asistenţă umanitară şi de reabilitare. Acest lucru este în conformitate deplină cu atenţia globală faţă de activităţile de risc de dezastru printre donatorii umanitari şi de dezvoltare şi cu urmărirea prevăzută pentru Cadrul pentru Acţiune Hyogo 2005-2015.

În 2006, DG ECHO a continuat să se angajeze în activităţi de consiliere orientate spre asigurarea faptului că donatorii de dezvoltare încorporează în activitatea lor componentele de reducere a riscului de dezastre în regiunile cu risc de dezastre naturale cum ar fi cutremure, inundaţii, cicloane, etc., şi pentru sprijinirea măsurilor practice de reducere a acestor riscuri. DG ECHO sprijină, de asemenea, abordările bazate pe comunitate ale reducerii riscului de dezastre care sporesc capacitatea de colaborare a comunităţilor vulnerabile.

Ţările în curs de dezvoltare sunt în special expuse la dezastre naturale din cauza slăbiciunilor semnificative în capacitatea de reacţie naţională şi în posibilitatea comunităţilor locale de a reacţiona la consecinţele nefavorabile ale acestor catastrofe. Proiectele DIPECHO sunt proiecte de pregătire pentru dezastre, bazate pe comunitate, cu focus asupra comunităţilor care sunt cel mai expuse la dezastre naturale şi au o capacitate de reacţie redusă. Proiectele au un scop demonstrativ şi repetabil, orientat spre integrarea în strategii naţionale şi de dezvoltare pe termen lung. La fel ca operaţiunile bazate pe ţară, planurile de acţiune DIPECHO cuprind proiecte regionale, dezastrele naturale nefiind limitate la graniţele statale. În 2006, DG ECHO a alocat un total de 19.05 milioane de euro pentru planurile de acţiune DIPECHO în America Centrală, în Asia Centrală şi în Asia de Sud-Est.

Ca o nouă dezvoltare în 2006, DG ECHO a adoptat o decizie regională semnificativă (10 milioane de euro) privind pregătirea pentru dezastre pentru ca populaţiile crescătoare de vite sau de oi să se pregătească mai bine pentru secetă, un dezastru lent, în Cornul Africii (Sudan, Djibouti, Somalia, Etiopia, Kenya, Uganda şi Eritreea). Acest program a fost dezvoltat în strânsă cooperare cu DG Dezvoltare şi Biroul de Cooperare EuropeAid.

Legătura dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare (LRRD)

DG ECHO se angajează în elaborarea de tranziţii corecte şi de strategii pentru asistenţă umanitară ( legătura dintre ajutorul de urgenţă, reabilitare şi dezvoltare „LRRD”). DG ECHO a participat în mod activ la grupul de servicii LRRD recent relansat, în care mai sunt angajate DG pentru Relaţii Externe, DG Dezvoltare şi Biroul de Cooperare EuropeAid. Intrarea în vigoare, în 2007, a noilor instrumente externe (DCI, în special instrumente de stabilitate) va prezenta un nou mediu pentru punerea în aplicare a LRRD pe care ECHO a început să le elaboreze, împreună cu celelalte servicii interesate, în 2006. O atenţie deosebită s-a acordat tranziţiei între ajutorul alimentar şi securitatea alimentară, prin transferarea la DG ECHO a întreg bugetului alimentar de urgenţă. DG ECHO a decis să desemneze cinci ţări-pilot pentru a consolida politicile LRRD deja existente sau problematice: aceste ţări au fost Kenya, Liberia, Mauritania, Sudan şi Uganda. În majoritatea, dar nu în ansamblul, ţărilor interesate, s-au atins rezultate semnificative până la sfârşitul anului. Acestea au fost favorizate de procesul de planificare pentru al 10-lea FED. Există eforturi permanente pentru consolidarea acestor rezultate.

Parteneri principali în operaţiunile umanitare

Ajutorul umanitar furnizat de DG ECHO este pus în aplicare prin intermediul partenerilor. DG ECHO lucrează cu aproape 200 de organizaţii neguvernamentale, agenţii ONU şi organizaţii internaţionale, cum ar fi Comitetul Internaţional al Crucii Roşii, Federaţia Internaţională a Societăţilor de Cruce Roşie şi Societăţile Naţionale de Cruce Roşie.

DG ECHO acordă o importanţă deosebită colaborării cu o gamă diversă de parteneri. Acest lucru permite acoperirea eficientă a unei liste de nevoi tot mai mari în întreaga lume. DG ECHO a dezvoltat relaţii de muncă apropiate cu partenerii săi atât la nivelul problemelor politice, cât şi la nivelul gestionării operaţiunilor umanitare.

În 2006, DG ECHO şi-a pus în aplicare operaţiunile în principal prin ONG-uri (52%), agenţii ONU (37%) şi organizaţii internaţionale (11%). Pentru mai multe detalii privind repartizarea anuală între familiile de parteneri, a se vedea secţiunile anexe V.6 şi V.7.

Relaţii cu alte instituţii UE, Statele Membre, partenerii umanitari majori şi donatorii non–UE

La fel ca în anii precedenţi, DG ECHO a întreţinut o relaţie activă cu alte instituţii, statele membre, organizaţiile internaţionale şi alţi actori relevanţi, cum ar fi donatorii non-UE, pentru a promova principiile şi valorile umanitare.

La sfârşitul anului 2006, DG ECHO a lansat un proces extensiv de consultare a partenerilor umanitari CE şi a statelor membre privind problemele umanitare cheie, cum ar fi obiectivul, principiile şi valorile pe care se bazează ajutorul umanitar, problemele cu care se confruntă actorii umanitari şi punerea în aplicare a asistenţei umanitare.

Rezultatul acestei consultări va alimenta pregătirea unei Comunicări a Comisiei care va urmări obţinerea unui acord UE privind principiile şi cele mai bune practici ale acţiunii umanitare şi stabilirea unei ordini de zi pentru punerea în aplicare a unei abordări mai strâns coordonate, astfel încât Uniunea Europeană să îşi maximalizeze contribuţia la efortul umanitar internaţional colectiv. Consensul european ar trebui să îşi lărgească sfera pentru o abordare mai coerentă, mai consistentă şi mai cuprinzătoare a ajutorului umanitar.

Mai multe detalii privind aceşti parteneri sunt furnizate în anexă – secţiunea II.

Alte activităţi

În contextul activităţilor sale, DG ECHO trebuie să încorporeze şi alte obiective de sprijinire a furnizării şi a calităţii ajutorului umanitar:

1. Dezvoltarea politicii de securitate şi siguranţă a DG ECHO pentru personalul implicat în furnizarea de ajutor umanitar;

2. Întărirea capacităţii sale de reacţie rapidă în domeniu prin organizarea de echipe multisectoriale;

3. Strategia de comunicare şi de informare

4. Privind iniţiativele de formare profesională, DG ECHO sprijină Reţeaua privind Asistenţa Umanitară (NOHA) care oferă o diplomă post-universitară multidisciplinară.

Detaliile acestor activităţi sunt date în Anexă – secţiunea III.

Punerea corectă în aplicare a operaţiunilor finanţate de DG ECHO este asigurată prin mai multe niveluri de inspecţii şi controale la diverse etape ale ciclului de proiecte umanitare. Aceste aspecte ale strategiei de control elaborate de DG ECHO, procedurile sale de supraveghere şi de monitorizare sunt descrise în Anexă – secţiunea IV.

Concluzie

2006 s-a dovedit un an deosebit de dificil pentru DG ECHO, date fiind criza din Liban şi o serie de dezastre naturale majore, precum şi povara constantă a crizelor umanitare. DG ECHO a fost cu toate acestea capabilă să îşi îndeplinească rolul în concordanţă cu mandatul său. Pentru obiectivul politic principal de asigurare a unei livrări eficiente a ajutorului umanitar, obiectivele au fost atinse şi chiar depăşite în mod substanţial.

[1] Fondul ONU pentru Copii, Înaltul Comisionar al ONU pentru Refugiaţi, Programul Alimentar Mondial al ONU

[2] www.reliefweb.int

[3] În afară de transferul din rezerva pentru ajutor de urgenţă (140 milioane de euro), alte consolidări bugetare au provenit din utilizarea resurselor FED (28 milioane de euro) şi a veniturilor reatribuite (7 milioane de euro).

[4] Intervenţiile principale se bazează pe cele mai mari sume alocate în fiecare regiune.