[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 14.8.2007

COM(2007) 469 final

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIU

privind dispoziţiile legale, sistemele şi a practicile în statele membre şi la nivel comunitar în ceea ce priveşte răspunderea în sectoarele alimentar şi al hranei pentru animale şi în ceea ce priveşte sistemele viabile pentru garanţii financiare în sectorul hranei pentru animale la nivel comunitar în conformitate cu articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena furajelor {SEC(2007)1066}

REZUMAT

Atunci când survin incidente pe scară largă, societatea trebuie să suporte costurile retragerii, ale transportului, ale depozitării şi ale distrugerii furajelor, alimentelor şi animalelor, precum şi costurile analizelor şi ale altor cheltuieli administrative. Cine ar trebui să plătească?

Principiul conform căruia fabricanţii din sectorul hranei pentru animale ar fi responsabili pentru orice încălcare a legislaţiei relevante privind siguranţa furajelor şi pentru consecinţele directe ale retragerii de pe piaţă, ale tratamentului şi/sau distrugereii oricăror furaje, animale sau alimente produse din acestea este stabilită în articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005[1] privind igiena furajelor. Cu toate acestea, cu privire la garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale, legislatorul a ales să nu stabilească în regulament dispoziţii financiare. Comisiei i se solicită, totuşi, să prezinte Parlamentului European şi Consiliului un raport şi, unde este cazul, o propunere legislativă. Scopul acestui raport este acela de a stabili cadrul unui sistem eficient de garanţii financiare pentru fabricanţii din sectorul hranei pentru animale. O versiune completă în engleză a acestui raport se găseşte în anexă.

În primul rând, raportul analizează dispoziţiile legale existente, sistemele şi practicile privind răspunderea şi garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale şi în alte sectoare la nivel comunitar şi naţional. În al doilea rând, acesta propune un sistem viabil şi aplicabil de garanţii financiare la nivel comunitar. Raportul analizează diferite variante pentru garanţiile financiare şi, ca urmare, analiza poate fi mai largă decât variantele prevăzute la articolul 8.

Garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale reprezintă o opţiune viabilă din punct de vedere tehnic, condiţionată de stabilirea clară a unui mecanism de acoperire şi de declanşare. Impactul financiar pentru fabricanţii din sectorul hranei pentru animale este variabil, dar ar depinde de amploarea domeniului de aplicare. Totuşi, introducerea garanţiilor financiare obligatorii nu este o măsură răspândită în rândul fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale. În plus, sectorul de asigurări nu a elaborat produse capabile să răspundă la cererea de garanţii financiare în cazul în care principiul ar deveni imediat obligatoriu.

De aceea, dată fiind complexitatea problemei şi dificultatea introducerii imediate a dispozitivului, Comisia propune lansarea unei vaste dezbateri publice cu privire la diferitele opţiuni în decursul a doi ani de la publicarea prezentului raport, urmată de o nouă analiză a costurilor garanţiilor financiare şi a unei evaluări a posibilului rezultat al unei astfel de măsuri. Între timp, nu se aşteaptă ca statele membre să solicite fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale să dovedească că sunt acoperiţi prin garanţii financiare. Pe baza experienţei dobândite în decursul următorilor ani, ar putea fi necesară adaptarea problemelor neprevăzute şi/sau la noi politici. În acest caz, Comisia ar trebui să prevadă necesitatea prezentării propunerilor legislative pentru abordarea acestor probleme prin intermediul procedurii de codecizie care implică Consiliul şi Parlamentul European.

TEMEI LEGAL

Articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena furajelor solicită Comisiei „să prezinte Parlamentului European şi Consiliului […] un raport privind garanţiile financiare din sectorul hranei pentru animale” în vederea introducerii unui sistem eficient de garanţii financiare în sectorul hranei pentru animale” pentru „a pregăti punerea în aplicare a un sistem eficient de garanţii financiare pentru fabricanţii din sectorul hranei pentru animale. […] „Pe lângă examinarea dispoziţiilor juridice, sistemelor şi practicilor naţionale în vigoare cu privire la răspunderea din sectorul hranei pentru animale şi din sectoarele conexe, acest raport este însoţit, după caz, de propuneri legislative pentru un astfel de sistem de garanţii, realist şi aplicabil la nivel comunitar. Aceste garanţii trebuie să acopere costurile totale pentru care fabricanţii pot fi făcuţi răspunzători ca o consecinţă directă a retragerii de pe piaţă a tratării şi/sau distrugerii furajelor, a animalelor şi a produselor alimentare care sunt obţinute de la acestea.”

STUDII ŞI DISCUŢII PRELIMINARII

Pentru a ajuta Comisia în redactarea acestui raport, un consultant extern a fost însărcinat să efectueze un studiu privind „Garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale”, care pune accentul pe:

- o analiză a costurilor incidentelor anterioare care au necesitat retragerea de pe piaţă a furajelor, animalelor de la care se obţin produse alimentare şi a produselor alimentare obţinute de la acestea;

- o analiză a dispoziţiilor legale existente, a sistemelor şi a practicilor în vigoare la nivel comunitar şi naţional (în UE-25 şi într-una din ţările extracomunitare membră a SEE[2]) cu privire la responsabilitatea şi garanţiile financiare, în principal în sectorul alimentar şi cel furajer;

- o evaluare a costului şi a fezabilităţii impactului diferitelor opţiuni pentru garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale.

În 2005 a avut loc în cadrul acestui studiu o largă consultare a părţilor interesate sub forma unor reuniuni şi a unor chestionare scrise. Reuniunile au fost ţinute cu organizaţiile reprezentative ale fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale şi ale celor din sectorul asigurărilor. Chestionarele au fost trimise organizaţiilor europene şi naţionale ale fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale şi autorităţilor naţionale competente.

În completarea acestui studiu, Comisia a primit comentarii din partea mai multor organizaţii europene şi naţionale ale fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale şi a altor părţi interesate care reprezintă producători de furaje şi de produse alimentare primare, crescători de animale, cooperative de furaje, producători de aditivi furajeri, de preamestecuri şi de furaje mixte, deţinători de mori pentru cereale, gestionari de reţele de depozitare, întreprinderi de transport şi sectorul de asigurări.

RĂSPUNDEREA ÎN LEGISLAŢIA COMUNITARĂ

Tratatele nu prevăd o bază legală explicită care să împuternicească Comisia să emită legi în ceea ce priveşte responsabilitatea. În absenţa unor astfel de prevederi, dispoziţiile comunitare în materie de responsabilitate, dacă sunt disponibile, se bazează pe competenţele sectoriale specifice , ca de exemplu, sănătatea publică, mediul, agricultura şi transportul.

FORME ŞI FURNIZORI AI GARANŢIILOR FINANCIARE

Formele potenţiale de garanţii financiare care au fost analizate sunt următoarele: o asigurare, facultativă sau obligatorie, garanţii bancare şi de economii bancare, sisteme de punere în rezervă comune în funcţie de sector, sub forma, de exemplu, a unei societăţi de asigurări mutuale şi de fonduri speciale cu participare publică sau linie de credit de substituţie. Pentru fiecare dintre acestea, este important de cunoscut condiţiile în care piaţa ar fi capabilă şi disponibilă să furnizeze un astfel de produs.

Soluţiile obligatorii presupun necesitatea de a asigura că toţi fabricanţii din sectorul hranei pentru animale, cărora li se aplică această obligaţie se conformează într-adevăr cu aceasta. De aceea, în cadrul procesului de înregistrare sau a altor activităţi oficiale de control, aplicarea ar fi responsabilitatea autorităţilor competente.

O problemă care ar trebui să fie soluţionată printr-o formulă de asigurări obligatorii ar fi modul de asigurare a garanţiilor financiare şi pentru acei fabricanţi care ar fi percepuţi ca fiind prea riscanţi pentru a fi acoperiţi de către orice societate de asigurări sau de un alt furnizor de garanţii.

Soluţii privind asigurările

Pot fi asigurate revocările ?

O asigurare poate fi soluţia de a acoperi un risc atunci când sunt întrunite principiile previzibilităţii, independenţei, stabilităţii şi rarităţii. Previzibilitatea presupune ca probabilitatea unei revocări în timp şi volumul populaţiei de asigurat pot fi calculate. Este o condiţie care pare să fie îndeplinită: există statistici pentru majoritatea revocărilor şi a motivelor acestora. Cu toate acestea, impacturile ca de exemplu, retragerile ulterioare datorate unui ingredient retras ar trebui să fie excluse datorită caracterului puternic imprevizibil şi ar intra mai degrabă în domeniul asigurărilor subscrise de către fabricanţii în avalul lanţului. Independenţa presupune ca solicitantul însuşi să nu fie capabil să determine o revocare. Această condiţie este mai greu de îndeplinit: astfel de revocări care rezultă cu certitudine din neglijenţa solicitantului sau din alte motive care îi sunt imputabile acestuia ar trebui excluse din cadrul asigurărilor. Stabilitatea însemnă că suma retragerilor şi valoarea lor medie ar trebui să rămână cât de cât stabilă sau că evoluţia lor în timp poate fi estimată. Raritate avem atunci când cel puţin retragerile de mare amploare sunt excepţionale şi rare. Retragerile par să îndeplinească ambele criterii de stabilitate şi raritate.

Asigurări obligatorii sau facultative?

Asigurările pot fi obligatorii, ceea ce înseamnă că toţi participanţii trebuie să subscrie la o asigurare pentru a acoperi riscurile în discuţie. În mod obişnuit, o asigurare obligatorie este cu mult mai ieftină decât una facultativă deoarece riscurile sunt repartizate între toţi participanţii.

O asigurare facultativă include adesea problema dificilă a antiselecţiei: cei care se aşteaptă să necesite asigurarea – şi anume se aşteaptă să fie obligaţi a revoca produsele - vor încheia o asigurare. Aceasta va însemna că cei asiguraţi sunt, în general, expuşi unui risc mai mare şi ca urmare, la prime mai mari. În plus, în ceea ce priveşte garanţiile financiare, întrebarea este, care va fi soluţia facultativă pentru cei care ar alege să nu încheie asigurările facultative – ce fel de garanţie financiară ar avea aceştia?

Gratuităţi, reasigurare, gestionarea riscului

Asigurarea conţine de obicei o gratuitate, exprimată fie ca un procentaj sau ca o valoare absolută, sau ca o combinaţie a celor două. Aceasta înseamnă că solicitantul va fi responsabil pentru orice cheltuieli până la limita indicată de valoarea gratuităţii şi societatea de asigurări va acoperi restul cheltuielilor. De obicei partea societăţii de asigurări nu este limitată de un plafon. Pentru solicitări foarte mari, asigurările sunt în general reasigurate de către societăţile de asigurări care preiau riscul unor solicitări de mare amploare pentru primul asigurat. Acoperirea asigurării trebuie să fie definită adecvat şi precis şi să excludă orice risc în privinţa căruia asiguraţii pot interveni în solicitarea de indemnizaţii în conformitate cu principiul independenţei. Adesea riscul poate fi compensat prin măsuri preventive şi o bună gestionare a riscului din partea asiguraţilor. Aceasta se regăseşte adesea în nivelul primei şi poate constitui un factor încurajator de reducere a riscului revocărilor. În cele din urmă, produsele de asigurare includ uneori dreptul de a solicita prime suplimentare pentru a acoperi pierderile excepţionale. Aceasta ar însemna ca la finele unui an de solicitări majore, primele să fie in mod obişnuit adaptate la un nou nivel de risc, dar ar fi, de asemenea, colectată o taxă suplimentară în compensarea solicitărilor în care pierderile sunt majore.

Prima de asigurare

În general, prima de asigurare este calculată luând în considerare factorii de risc: probabilitatea de revocare este mai mare în unele sectoare de activitate. Este evident că societăţile de dimensiuni mai mari se confruntă cu riscuri şi pierderi mai importante şi că amplasarea acestora poate avea şi ea un impact. Anii în care nu s-au înregistrat cereri de despăgubire ar putea justifica o diminuare a primeimăsurile de prevenire a riscului pot duce, de asemenea, la diminuarea nivelului primei. Nivelul stabilit pentru gratuităţi/scutirile de taxele poate avea un impact semnificativ asupra cheltuielilor societăţii de asigurări şi, ca urmare, condiţiona valoarea primei. Gratuităţile ar trebui în mod normal stabilite la un nivel la care cheltuielile ocazionate de revocări care sunt sub acest nivel pot fi, în condiţii normale, acoperite de către operator însuşi.

Cât ar costa o asigurare ?

Fabricanţii din sectorul hranei pentru animale sunt obişnuiţi să gestioneze ei înşişi revocările de o importanţă mai mică şi s-ar părea că nu există un motiv specific pentru a schimba această procedură. Totuşi, pentru cererile de despăgubire importante, larg răspândite şi cu impact mare, fondurile acestora ar fi insuficiente. Aceasta ar părea să indice că o soluţie de asigurare care presupune gratuităţi semnificative ar fi o soluţie adecvată.

În prezent, costul unui sistem de asigurări este perceput de către fabricanţii din sectorul hranei pentru animale ca fiind un dezavantaj concurenţial atâta timp cât există temerile pentru cheltuieli foarte mari. Totuşi, dacă asigurarea subscrisă cu titlu de garanţie bancară ar fi limitată la riscurile foarte ridicate, prima de asigurare ar putea rămâne la un nivel foarte rezonabil. De exemplu, dacă nivelul unor gratuităţi a fost stabilit la nivelul unui venit anual sau a unei cifre anuale de afaceri a unui operator - acoperind doar pierderile majore cauzate de revocări - prima de asigurare nu ar fi semnificativă. În prezent avem informaţii privind câteva revocări majore, care au ocazionat cheltuieli de aproximativ 3 miliarde de euro pentru mai mult de 5 milioane de fabricanţi în decursul ultimilor 5 până la 10 ani, pe o piaţă a animalelor vii cu o cifră de afaceri de aproximativ 129 miliarde de euro în 2005 (UE-25). Un calcul brut – al cărui rezultat trebuie considerat ca fiind doar un indiciu brut şi imprecis al nivelului cheltuielilor implicate – ar însemna că cheltuielile reale ocazionate de revocări importante împărţite în mod echitabil între fabricanţi pe o bază anuală este numai de 60 până la 120 euro pe an per operator.

Ce formă de asigurare ar fi o soluţie fezabilă ?

Având în vedere că fabricanţii au reuşit până în prezent să gestioneze ei înşişi riscurile mai mici, ar fi posibil ca în viitor să continue în aceeaşi manieră. Cu toate acestea, ei ar trebui să se protejeze prin garanţii financiare împotriva cheltuielilor şi a consecinţelor revocărilor mai vaste şi de o importanţă mai mare. O posibilă soluţie pentru obţinerea garanţiilor financiare, prin intermediul unei asigurări, ar consta eventual într-o asigurare obligatorie care să acopere toţi fabricanţii şi care să prevadă o gratuitate ridicată. Totuşi, această soluţie ar trebui să fie acceptată de către sectorul de asigurări şi cel de reasigurări, iar produsele în discuţie să fie oferite de către asiguratorii din toate ţările vizate. În câteva ţări ale UE astfel de soluţii există deja sub forma unor asigurări de responsabilitate, dar nici una din ele nu este obligatorie. Câmpul de aplicare al acestui model de asigurare ar putea include asigurarea revocărilor în sectorul hranei pentru animale sau care ar putea deveni o extensie al acesteia.

Soluţii private

Dacă nici o soluţie obligatorie nu este impusă fabricanţilor, aceştia ar putea, de exemplu, încheia o asigurare facultativă conform celor descrise mai sus. Ei ar putea, de asemenea, să se protejeze doar prin intermediul economiilor bancare.

Din punct de vedere economic, economiile bancare ar implica, în orice caz, o sumă de bani pusă deoparte în conturi bancare sau sub alte forme de economii în perspectiva acestor campanii de revocare, mult mai mare decât cele care ar fi necesare în alte soluţii, ceea ce ar constitui cu greu o soluţie eficientă din punct de vedere al societăţii. În plus, nici un tip de economii obişnuite nu ar putea face faţă eventualelor, chiar puţin probabilelor, revocări importante. Pentru ca economiile să fie suficiente pentru constituirea unei garanţii bancare, mai trebuie încă găsită o soluţie pentru cazurile în care cheltuielile ocazionate de către o revocare depăşesc sumele economisite.

Pentru ca o formulă de asigurări mixte pentru acoperirea revocărilor importante rare şi a economiilor care să acopere revocările normale, aceasta ar fi o soluţie care pare totuşi fezabilă.

O asigurare facultativă ca un produs autonom, ca formulă pentru garanţiile bancare ar pune câteva probleme evidente în primul rând, nu oricine ar încheia asigurarea. Care ar fi garanţiile financiare pentru restul fabricanţilor? În al doilea rând, o asigurare facultativă nu ar fi, probabil, foarte populară deoarece prima ar putea fi foarte ridicată. Aceasta se datorează faptului că fabricanţii care se protejează prin asigurări sunt adesea cei care prezintă probabilitatea unei necesităţi rapide de acoperire prin asigurare şi anume, prezintă o probabilitate mare pentru o revocare. De asemenea, pentru a propune acest tip de asigurare, sectorul de asigurări trebuie să aibă un interes comercial suficient de mare

O altă soluţie realizabilă ar fi aceea de a completa asigurarea obligatorie cu gratuităţi importante printr-o altă asigurare facultativă care să acopere riscurile mai puţin importante. În acest caz operatorul ar cumpăra o asigurare complementară cu o gratuitate inferioară.

Garanţii bancare

O altă posibilitate ar fi furnizarea unei garanţii bancare. Practic, aceasta înseamnă că operatorul ar cumpăra o garanţie de la bancă care să corespundă unei sume convenite. Această sumă ar interveni în situaţiile stabilite în prealabil între operator şi bancă. De obicei, aceste garanţii au tendinţa de a fi mai scumpe decât produsele de asigurări corespondente, iar disponibilitatea ar putea deveni o problemă, dat fiind că băncile ar putea să nu vrea să ofere acest gen de garanţii.

Punere în comun

Întrebarea este dacă regruparea tuturor fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale sau a fabricanţilor de acelaşi nivel dintr-un sector anume într-un fond comun în scopul acoperirii revocărilor din sectorul hranei pentru animale constituie, în sensul regulamentului propus, o garanţie bancară veritabilă. Dacă acest proiect ar găsi o susţinere vastă şi eficienţa lui ar putea fi asigurată, atunci ar putea fi pus în aplicare pe piaţă în diferite moduri, fie ca o alternativă sau ca un complement al asigurării obligatorii. În practică, aceasta ar presupune, fără îndoială, crearea unei societăţi de asigurări mutuale în scopul acoperirii acestui risc într-un sector anume. O asociaţie de fabricanţi ar putea avansa fondurile necesare constituirii garanţiilor (capital iniţial) şi să furnizeze experienţa administrativă necesară sau să asume sarcinile de control al acestui fond comun sau al societăţii mutuale. Un astfel de fond ar necesita probabil să fie constituit la nivel comunitar pentru a conţine o bază suficient de consistentă pentru a asigura solvabilitatea acestuia. Primele ce vor fi colectate de la membrii unui astfel de fond comun ar fi stabilite mai mult sau mai puţin ca şi în cazul oricărei prime de asigurare. În plus, contrar asigurărilor în care prima este anuală, banii nu ar fi pierduţi în cazul nici unei revocări, ci ar rămâne disponibili pentru viitor. Astfel, primele ar putea fi reduse în final. În cazul anilor în care se înregistrează cereri de despăgubiri foarte grave, un fond comun ar putea, de asemenea, obliga membrii săi la contribuţii complementare.

Fonduri speciale

Situaţia este destul de diferită când este vorba de sisteme publice de redistribuţie inclusiv participarea autorităţilor competente, cum a fost deja cazul, de exemplu, pentru acoperirea pierderilor în urma epidemiilor animalelor vii în unele ţări membre ale UE. Parteneriatele mixte, publice şi private, pot lua diferite forme, de la instituţii de stat, ca agenţiile de asigurări sociale până la fondurile private, sub controlul statului, cu afiliere obligatorie. Toate problemele legate de capacitatea de a fi asigurate sunt uşor eliminate când, în cazul pierderilor, statul asigură plăţi din fondul respectiv. Aceasta poate fi gestionată, de exemplu, prin participarea statului, prin intermediul subvenţiilor sub forma unei absorbţii parţiale a pierderii, prin finanţarea în avans a pierderilor importante pentru a fi recuperate ulterior sau prin alte forme de garanţie.

O problemă legată de fondurile speciale este faptul că acestea constituie o intervenţie importantă a statului care contrazice principiile pieţei libere, care necesită o justificare precisă ca în cazul catastrofelor naturale sau al epidemiilor în rândul animalelor vii. În plus, statul repartizează într-un mod omogen pierderile prin suportarea riscurilor care nu pot fi asigurate şi oferind o posibilitate de reasigurare a cheltuielilor excesive, ajungând să elibereze fonduri publice pentru remedierea pagubelor cauzate de către fabricanţii privaţi.

ACŢIUNI NELEGISLATIVE PE TERMEN MEDIU

Datorită complexităţii problemei şi a dificultăţii introducerii imediate a unui sistem de garanţii financiare , prezentul raport va fi urmat de o amplă dezbatere publică. În consecinţă, Comisia propune:

- lansarea dezbaterii privind diferitele forme de garanţii financiare cu fabricanţii, sectorul de asigurări , statele membre şi alte părţi implicate, precum şi încurajarea furnizorilor de garanţii financiare în vederea dezvoltării produselor care ar putea răspunde unei viitoare creşteri a cererii de garanţii financiare, ţinând seama de mecanismul de acoperire şi de declanşare sugerat în prezentul raport;

- angajarea discuţiilor cu statele membre în scopul promovării:

- definirea principiilor celor mai bune practici în materie de gestionare a riscului în ceea ce priveşte retragerile de furaje şi alimente, în special în eventualitatea unor incidente pe scară largă , cu scopul dezvoltării orientărilor în acest domeniu; şi

- clarificarea problemei responsabilităţii în cazul retragerilor furajelor şi a alimentelor.

Astfel de abordări intermediare ar trebui încheiate în decursul unei perioade de 2 ani de la publicarea prezentului raport. Până atunci, nu se aşteaptă ca statele membre să solicite fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale să dovedească că sunt acoperiţi prin garanţii financiare. În plus, Comisia va analiza costurile garanţiilor financiare şi va evalua rezultatul posibil al acestor măsuri.

CONCLUZII

Fabricanţii din sectorul alimentar şi din cel furajer trebuie să asigure, la nivelul tuturor etapelor de producţie, prelucrare şi distribuţie în cadrul întreprinderii aflate sub conducerea lor, că produsele alimentare şi cele furajere îndeplinesc prevederile legislaţiei în materie de igienă alimentară care se aplică domeniului lor de activitate şi să verifice că aceste cerinţe sunt respectate. Deşi normele de responsabilitate privind legislaţia în domeniul alimentar trebuie adoptate la nivel naţional, fabricanţii din sectorul hranei pentru animale intră sub incidenţa legislaţiei comunitare pentru orice încălcări ale legislaţiei aplicabile în cazul siguranţei hranei pentru animale . Totuşi, pentru moment, nu li se solicită prezentarea unei dovezi privind garanţia financiară care asigură capacitatea lor de a plăti costurile pentru care sunt răspunzători.

Cu excepţia cheltuielilor care decurg din controalele oficiale suplimentare , legislaţia comunitară nu intervine în mod specific în gestionarea responsabilităţii în sectorul hranei pentru animale, dar solicită statelor membre stabilirea de măsuri. În ceea ce priveşte sectorul hranei pentru animale, Comunitatea a definit propriile sale reguli în materie de responsabilitate cu privire la igiena hranei pentru animale dar posibilitatea de punere în aplicare depinde de legislaţia naţională care determină relaţiile şi obligaţiile juridice legate de principiul responsabilităţii, precum şi faptele, circumstanţele şi condiţiile în care se creează aceste relaţii şi obligaţii. Sistemele naţionale urmărite în cadrul studiului se caracterizează prin anumite diferenţe în abordarea problemei responsabilităţii. În plus, retragerile ordonate de către autorităţile competente depind, în general, de legislaţia statului membru şi depind de evaluarea riscului şi de discreţia administrativă. În consecinţă, aceasta înseamnă că riscul financiar al unui operator din sectorul hranei pentru animale cu privire la posibilele retrageri de furaje şi distrugere a acestora poate diferi de la o ţară la alta.

Garanţiile financiare în sectorul hranei pentru animale – sub forma asigurărilor, garanţiilor bancare, economiilor, punerii în comun a rezervelor şi fondurilor – reprezintă, în principiu, o opţiune viabilă din punct de vedere tehnic . Cu toate acestea, măsura în care fabricanţii din sectorul hranei pentru animale vor putea practic să obţină o protecţie depinde de conceptul oricărui sistem de garanţii financiare. Există riscul ca un sistem de garanţii financiare care nu este conceput în mod adecvat şi care nu ia în considerare criteriile capacităţii de asigurare să conducă la o situaţie în care ar fi practic imposibil de a obţine o acoperire pe piaţa privată sau numai acceptând prime prohibitiv ridicate. Trebuie stabilite clar limitele de acoperire şi mecanismele de impulsionare a garanţiilor financiare.

Deşi în unele state membre există asigurări referitoare la răspunderea privind produsul în practică, aceste asigurări, şi anume asigurarea de revocare în sectorul hranei pentru animale, sunt rareori solicitate. În prezent nu se deţin informaţii precise privind valoarea primei stabilită pentru o astfel de asigurare, de exemplu, pentru acoperirea operaţiunilor de retragere şi de distrugere de mare anvergură, în acest caz gratuităţile putând fi stabilite la un nivel foarte ridicat. Cu toate acestea, unele formule sunt, fie deja operaţionale, fie în pregătire în sectorul alimentelor combinate pentru animale. Majoritatea asiguratorilor sunt încă foarte reticenţi în a intra pe această piaţă, deşi unii dintre aceştia par să fie dispuşi a–şi asuma acest risc în condiţiile foarte stricte de semnare a asigurării. Întrebarea esenţială, aşadar, nu priveşte existenţa unei astfel de asigurări de acoperire pentru retragerile şi distrugerea hranei pentru animale (aceasta există în anumite ţări) ci, mai degrabă cum, când şi în ce condiţii ar fi dispuşi asiguratorii europeni să intre pe această piaţă.

Sectorul de asigurări este opus unui sistem obligatoriu de garanţii financiare în sectorul hranei pentru animale – în general, sectorul asigurărilor s-ar opune cu fermitate introducerii oricărei asigurări obligatorii ca urmare a problemelor legate de astfel de soluţii. În urmă cu câţiva ani, asociaţiile naţionale ale societăţilor de asigurări au studiat aceste soluţii şi au lansat îndemnul la prudenţă privind orice elaborare a unui produs de asigurare a revocării pentru sectorul hranei pentru animale. În plus, acestea şi-au exprimat îndoiala că un astfel de sistem ar permite fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale să îndeplinească condiţiile de obţinere a garanţiilor financiare sau să răspundă obiectivelor politice ale transferului costurilor de retragere şi de distrugere din sectorul public către cel privat. Totuşi, în anumite state membre există deja asigurări privind responsabilitatea pentru produs, iar structura şi sfera lor de aplicare nu sunt departe de acoperirea căutată în acest caz.

Un mare număr de reprezentanţi ai fabricanţilor din sectorul hranei pentru animale se opun, de asemenea, unui sistem de garanţii financiare şi, dacă un astfel de sistem ar trebui introdus, ar prefera ca acesta să fie facultativ. Unul din avantajele sistemului facultativ constă în posibilitatea de a încheia contracte în conformitate cu necesităţile şi condiţiile specifice ale fabricanţilor individuali, fără a forţa mâna fabricanţilor care nu vor sau care nu au posibilitatea de a participa. Principalele inconveniente ale acestei soluţii constau în faptul că valoarea primei ar fi probabil mare şi dacă asigurarea nu este obligatorie, că procentajul fabricanţilor acoperiţi va fi mic, cu atât mai mult dacă nivelul primei este ridicat. Dacă aceasta ar fi situaţia, fabricanţii responsabili, victime ale unui incident dar neacoperiţi prin garanţii financiare, ar trebui să găsească modalităţile de a face faţă costurilor retragerilor şi celor de distrugere. Dacă aceşti fabricanţi nu şi-ar permite garanţiile sau nu le-ar fi plătit, aceasta ar compromite definitiv obiectivul de evitare a cheltuirii fondurilor publice pentru incidentele în domeniul siguranţei hranei animalelor. Prin urmare, este puţin probabil ca un astfel de sistem să reducă sarcina financiară a autorităţilor publice în cazul unor crize la scară largă, iar presiunea exercitată asupra guvernelor pentru sprijinirea societăţilor afectate va fi menţinută.

Câteva autorităţi competente sprijină iar altele ar putea prevedea un sistem de garanţii financiare, dar acestea sunt împărţite în funcţie de necesitatea transformării acestui sistem într-unul obligatoriu sau nu.

Strategia revizuită de la Lisabona a identificat simplificarea ca fiind una din acţiunile prioritare ale UE. Scopul acesteia este realizarea creşterii şi crearea de locuri de muncă în Europa concentrându-se, prin urmare, asupra elementelor din acquis care se referă la competitivitatea societăţilor în UE. Obiectivul său general este de a contribui la realizarea unui cadru european de reglementare care să corespundă celor mai înalte standarde de activitate legislativă, respectând principiile subsidiarităţii şi ale proporţionalităţii. În acest context simplificarea este destinată a face legislaţia atât la nivel comunitar cât şi la nivel naţional mai puţin oneroasă, mai uşor de aplicat şi, prin urmare, mai eficientă în atingerea obiectivelor.

Măsurile înscrise în Regulamentul privind igiena furajelor , precum dispoziţiile privind aprovizionarea cu furaje, trasabilitatea, igiena principiilor HACCP şi înregistrarea combinate cu altă legislaţie privind siguranţa alimentelor sunt paşi importanţi către o reducere a riscurilor şi prevenirea apariţiei accidentelor. Punerea în aplicare completă de către fabricanţii din sectorul hranei pentru animale a tuturor acelor măsuri ar trebui să contribuie la reducerea probabilităţii accidentelor în majoritatea sectoarelor hranei pentru animale şi a produselor alimentare similare celor la care am fost martori în ultimii ani. Noul cadru al controalelor oficiale, care este pus în prezent în aplicare de către autorităţile competente în vederea verificării respectării legii de către fabricanţi, ar putea deveni un alt instrument eficient pentru întărirea siguranţei hranei pentru animale şi a produselor alimentare.

[1] Regulamentul (CE) nr. 183/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 ianuarie 2005 de stabilire a cerinţelor privind igiena furajelor. JO L 35, 8.2.2005, p. 1.

[2] S-au primit răspunsurile din partea a 24 de autorităţi competente, din cadrul tuturor statelor membre UE-25, cu excepţia Greciei, Maltei, şi a Norvegiei, singura ţară din cele trei ţări extracomunitare membre ale SEE care a participat la anchetă.