02/Volumul 20

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

9


52006XC0714(02)


C 163/3

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


APLICAREA UNIFORMĂ A NOMENCLATURII COMBINATE (NC)

(Clasificarea mărfurilor)

(2006/C 163/03)

Publicarea notelor explicative adoptate în temeiul articolului 10 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful Vamal Comun (1)

Notele explicative ale Nomenclaturii Combinate a Comunităților Europene (2) se modifică după cum urmează:

 

La pagina 288 se inserează textul următor:

7215 50 11-7215 50 80

Altele, obținute sau finisate la rece, fără alte prelucrări ulterioare

 

Barele laminate la cald pot fi finisate la rece, prin tragere sau prin alte procedee, îndeosebi prin rectificare sau calibrare, ducând la obținerea unor produse cu un grad mai înalt de finisare. Îmbunătățirea gradului de finisare este rezultatul reducerii toleranțelor privind diametrul și ovalitatea și al eliminării oricăror defecte de suprafață, cum ar fi microfisurile sau zonele decarburate. Această operațiune determină considerarea lor ca fiind «obținute sau finisate la rece». Au, în general, o suprafață netedă și suficient de omogenă. Nu prezintă striuri sau alte defecte de suprafață, chiar dacă barele rectificate pot avea o rugozitate de la redusă la medie, în funcție de gradul de rectificare.

Sunt excluse alte tratamente de suprafață (cum ar fi polizarea) în afară de cele menționate mai sus (a se vedea notele explicative aferente subpoziției 7215 90 00).”

 

La pagina 344 se inserează textul următor:

8541 40 90

Altele

 

La prezenta subpoziție se clasifică celulele fotovoltaice asamblate în module sau montate în panouri, care încorporează diode bypass (dar nu și diode de blocare). Diodele bypass nu permit furnizarea unei energii care să poată fi utilizată direct, de exemplu, de un motor (a se vedea notele explicative ale SA aferente pozițiilor 8501 și 8541).”


(1)  JO L 256, 7.9.1987, p. 1. Regulament, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (CE) nr. 996/2006 al Comisiei (JO L 179, 1.7.2006, p. 26).

(2)  JO C 50, 28.2.2006, p. 1.