30.6.2007   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 146/58

—

salută comunicarea Comisiei și în special propunerea de elaborare a unei strategii eficiente de promovare și protecție a drepturilor copilului în politicile interne și externe ale UE și de susținere a eforturilor statelor membre în acest domeniu;

—

salută înființarea unei unități pentru drepturile copilului în cadrul Comisiei și ia notă de rolul important acordat coordonatorului pentru drepturile copilului în asigurarea succesului strategiei; dar speră că se vor aloca suficiente resurse și că acest coordonator va beneficia de statutul și pârghiile politice necesare îndeplinirii obiectivelor acestei unități; solicită clarificarea rolului coordonatorului și a modului în care acesta va contribui la lucrările desfășurate la nivel național;

—

regretă că nu se acordă o mai mare importanță situației minorilor neînsoțiți, a tinerelor fete, a copiilor cu handicap și a copiilor migranților, a solicitanților de azil și a refugiaților atât în cadrul UE, cât și la nivel mondial; inclusiv acordarea de servicii de îngrijire și protecție tuturor categoriilor de copii menționate anterior;

—

reține că strategia oferă posibilitatea de a stabili baza unui parteneriat eficient între factorii de decizie, autoritățile locale și regionale și organizațiile non-guvernamentale atât la nivel european, cât și național;

—

regretă însă că în această comunicare nu se recunoaște rolul unic al autorităților locale și regionale privind prestarea de servicii pentru copii și protejarea drepturilor acestora și subliniază că aceste autorități au dorința și capacitatea de a deveni un partener în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiei;

—

recomandă alocarea resurselor financiare și umane necesare și respectarea angajamentului politic pentru promovarea comunicării și elaborarea unei Cărți verzi și a unei strategii și sugerează ca Parlamentul European să reflecteze la introducerea unei măsuri specifice de finanțare a strategiei și acțiunilor propuse;

1)

în temeiul Convenției ONU privind drepturile copilului, copiii sunt definiți ca persoane care nu au împlinit vârsta de 18 ani;

2)

toate statele membre au ratificat Convenția ONU privind drepturile copilului, nici Comisia Europeană, nici Uniunea Europeană nu este sau nu poate fi parte la aceasta;

3)

în Tratatele UE există baze juridice limitate pentru drepturile copilului, acest lucru are urmări asupra posibilelor resurse bugetare;

4)

este recunoscut rolul central al familiei și, în special, al părinților, și obligația statelor membre de a-i sprijini pe părinți în îndeplinirea misiunii lor de îngrijire și creștere a copiilor;

5)

promovarea și protejarea drepturilor copilului și construirea unei societăți nediscriminatorii și receptive la nevoile copilului reprezintă elemente fundamentale pentru viitorul Uniunii Europene;

6)

implicarea copiilor și tinerilor de la o vârstă fragedă în domeniul public este vitală pentru dezvoltarea unei societăți nediscriminatorii și democratice;

7)

autoritățile locale și regionale se află în poziția unică de a juca un rol în promovarea și protecția drepturilor copilului, dacă ținem seama că acestea sunt responsabile de mediul fizic, transportul public, accesul la educație, îngrijire medicală, activități de joc și recreere și piața locurilor de muncă pentru tineri; acestea joacă, de asemenea, un rol în monitorizarea condițiilor de viață ale copiilor, de exemplu, prin sistemul de asistență socială și colectarea de informații;

1.1

salută comunicarea Comisiei și în special propunerea de elaborare a unei strategii eficiente de promovare și protecție a drepturilor copilului în politicile interne și externe ale UE și de susținere a eforturilor statelor membre în acest domeniu;

1.2

recunoaște că investind acum în copii, investim în viitorul nostru și în aprofundarea și consolidarea în continuare a integrării europene;

1.3

regretă impasul în care se află procesul constituțional european, având în vedere că Tratatul constituțional și Carta drepturilor fundamentale recunosc explicit drepturile copilului;

1.4

salută recunoașterea faptului că statele membre sunt obligate să respecte tratatele internaționale, în special Convenția ONU privind drepturile copilului (CNUDC), care a fost ratificată de toate statele membre, dar își exprimă dezamăgirea că nu se pune un accent mai puternic pe nevoia ca statele membre să-și îndeplinească fără întârziere angajamentele europene și internaționale cu privire la drepturile copilului;

1.5

salută recunoașterea faptului că ratificarea cvasi-universală a Convenției ONU privind drepturile copilului oferă o bază deosebit de solidă pentru încheierea de angajamente între Comisia Europeană și țările din afara UE; dar regretă că această comunicare nu a ținut seama de posibilitatea de a folosi ratificarea Convenției ONU privind drepturile copilului de toate statele membre ca un cadru pentru încheierea de acorduri între statele membre;

1.6

salută înființarea unei unități pentru drepturile copilului în cadrul Comisiei și ia notă de rolul important acordat coordonatorului pentru drepturile copilului în asigurarea succesului strategiei; dar speră că se vor aloca suficiente resurse și că acest coordonator va beneficia de statutul și pârghiile politice necesare îndeplinirii obiectivelor acestei unități; solicită clarificarea rolului coordonatorului și a modului în care acesta va contribui la lucrările la nivel național;

1.7

susține acțiunile pe termen scurt propuse de Comisie pentru rezolvarea unor chestiuni urgente, în special înființarea unui număr de telefon unic la nivelul Uniunii Europene, compus din șase cifre, pentru liniile de asistență pentru copii și a unui alt număr de telefon pentru apelurile de urgență pentru copiii dispăruți sau victime ale abuzurilor sexuale și consideră că aceste linii de asistență ar trebui să aibă la bază un protocol al cărui obiectiv să fie combaterea răpirilor de copii la nivel internațional. Consideră, în continuare, că noile linii de asistență pentru copii nu trebuie să sporească, ci mai degrabă să completeze numărul liniilor de asistență existente la nivel regional și local și că schimbul de bune practici între statele membre ar trebui să faciliteze informarea asupra înființării unor astfel de servicii;

1.8

ia notă că această comunicare nu a precizat dacă strategia va respecta standardele minime și va include obiective globale cu scopuri și termene clare;

1.9

ia notă că în prezent nu există sisteme capabile să genereze date complete, comparabile și coerente privind indicatorii din diferitele state membre; amintește că în prezent se lucrează cu metoda deschisă de coordonare pentru a crea un indicator (sau un set de indicatori) pentru bunăstarea copiilor și date statistice privind sărăcia ca urmare a veniturilor reduse, a privațiunilor materiale și a situației locative; există, de asemenea, numeroase seturi diferite de date la nivelul statelor membre și la nivel local și regional;

1.10

subliniază că, în general, copiii nu constituie un grup omogen, nevoile acestora variind, de exemplu, în funcție de vârstă, capacități, sex, apartenența etnică și structura familială;

1.11

regretă că nu se acordă o mai mare importanță situației minorilor neînsoțiți, a tinerelor fete, a copiilor cu handicap și a copiilor migranților, a solicitanților de azil și a refugiaților atât în cadrul comunității, cât și la nivel mondial; inclusiv acordarea de servicii de îngrijire și protecție tuturor categoriilor de copii menționate anterior;

1.12

regretă că nu se face nici o referire la asigurarea unor structuri de învățământ preșcolar de calitate pentru copiii sub șase ani, în ciuda priorității pe termen lung a UE de a asigura servicii de îngrijire a copiilor și în ciuda adoptării de către UE a unor obiective cantitative;

1.13

reține că strategia oferă posibilitatea de a stabili baza unui parteneriat eficient între factorii de decizie, autoritățile locale și regionale și organizațiile non-guvernamentale atât la nivel european, cât și național;

1.14

regretă însă că în această comunicare nu se recunoaște rolul unic al autorităților locale și regionale privind prestarea de servicii pentru copii și protejarea drepturilor acestora și subliniază că aceste autorități au dorința și capacitatea de a deveni un partener în dezvoltarea și punerea în aplicare a strategiei;

1.15

subliniază că trebuie să se respecte în totalitate principiile subsidiarității și proporționalității la elaborarea strategiei;

1.16

se declară de acord cu afirmația conform căreia „mediul de viață al copiilor le influențează situația”; copiii pot fi dezavantajați ca urmare a accesului disproporționat la educație, îngrijire medicală, transport public de calitate, spații amenajate de joc și recreere, informații și șanse de participare la viața socială; și ar dori să se acorde mai multă atenție condițiilor de viață din mediul urban și suburban și din alte zone specifice identificate de statele membre;

1.17

subliniază că multe autorități locale și regionale se implică direct în finanțarea și punerea în aplicare a politicilor de dezvoltare în țările terțe prin sprijinirea infrastructurii și serviciilor de bază, programelor de înfrățire între autorități, schimbului de experiență și competențe și, de asemenea, că există posibilitatea de a acorda o mai mare atenție drepturilor copilului;

1.18

salută afirmația conform căreia copiii au dreptul să-și exprime propriile puncte de vedere privind chestiunile care le afectează existența și își manifestă satisfacția față de propunerile de a implica copiii în elaborarea strategiei. Implicarea autorităților locale și regionale și a organizațiilor pentru copii va fi importantă pentru succesul acestei inițiative;

1.19

salută studiul recent publicat al Națiunilor Unite privind violența împotriva copiilor (1). Raportul „solicită statelor să interzică toate formele de violență împotriva copiilor, indiferent de context, inclusiv pedepsele corporale, practicile tradiționale vătămătoare precum căsătoriile precoce și forțate, mutilarea genitală a femeilor și așa-zisele crime de onoare, violența sexuală, tortura și alte tipuri de tratament sau pedeapsă crudă, inumană sau degradantă” (2); sugerează luarea în considerare a tuturor concluziilor acestui studiu la elaborarea strategiei.

2.1

recomandă alocarea resurselor financiare și umane necesare și respectarea angajamentului politic pentru promovarea comunicării și elaborarea unei Cărți verzi și a unei strategii și sugerează ca Parlamentul European să reflecteze la introducerea unei măsuri specifice de finanțare a strategiei și la acțiunile propuse;

2.2

subliniază necesitatea ca autoritățile locale și regionale să fie considerate parteneri esențiali în elaborarea strategiei și Comitetul solicită să devină membru al Forumului european pentru drepturile copilului; să fie reprezentat în grupul interinstituțional; și să fie consultat cu privire la evoluția raportului coordonatorului și să se publice acest raport;

2.3

recomandă ca strategia să respecte standardele minime și să includă măsuri ambițioase cu scopuri și obiective clare stabilite în urma unei analize detaliate;

2.4

recomandă stabilirea unui echilibru în cadrul strategiei între concentrarea acesteia pe situația globală și acțiunile și dialogul din cadrul Uniunii Europene și între statele membre;

2.5

recomandă dezvoltarea cu titlu prioritar a unui set de indicatori comparabili și colectarea de date coerente la nivelul statelor membre și, dacă este posibil, la nivel regional;

2.6

solicită asigurarea resurselor, sprijinului și mecanismelor adecvate pentru mijlocirea participării copiilor la dezvoltarea strategiei, inclusiv a copiilor proveniți din medii dezavantajate și aparținând minorităților etnice și a copiilor cu handicap. Copiii trebuie să fie implicați de la început în acest proces prin metodologii adaptate în funcție de vârstă, precum desenul, discuțiile organizate etc. Admite, de asemenea, că autoritățile locale și regionale ar putea acționa în sensul mijlocirii consultări copiilor cu privire la politicile relevante elaborate la nivel regional;

2.7

reiterează sprijinul său pentru punerea în aplicare a Convenției pentru drepturile copilului din 20 noiembrie 1989; și subliniază importanța următoarelor drepturi: libertatea de gândire, conștiință și religie; protecția vieții private; protecția împotriva tuturor formelor de violență, abuz și abandon; dreptul la asistență medicală; dreptul la educație, școlarizare și formare; și protecția minorităților așa cum este prevăzut în avizul său privind integrarea și migrația (CdR 51/2006 fin), cât și dreptul la alimentație și locuințe adecvate;

2.8

în acest context, insistă să fie pe deplin recunoscut rolul esențial al autorităților locale și regionale ca principale furnizoare de servicii de bază pentru copii, precum educația și locuințele, îngrijirea copiilor și alte servicii sociale, cât și rolul acestora în planificarea, controlul și menținerea unui mediu fizic menit să asigure accesul copiilor la locuințe adecvate și corespunzătoare nevoilor lor, cât și la activități de joc și recreere și creșterea acestora într-un mediu sigur;

2.9

solicită să se insiste pe necesitatea ca statele membre să-și respecte fără întârziere angajamentele europene și internaționale în vigoare, inclusiv angajamentele legislative și de natură practică, în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile copilului, Convenția europeană privind drepturile omului și instrumentele Consiliului Europei. Această activitate va fi inclusă în evaluarea impactului acțiunilor existente ale UE asupra drepturilor copilului;

2.10

sugerează ca analiza să vizeze nu numai „evaluarea eficienței acțiunilor existente”, ci să faciliteze și evaluarea progresului statelor membre în respectarea Convenției ONU privind drepturile copilului prin analiza comparativă a datelor, așa cum se menționează în analiza de impact;

2.11

sugerează ca analiza să prezinte, de asemenea, dacă toate statele membre au ratificat Convenția de la Haga privind protecția copilului și cooperarea în materia adopțiilor internaționale (1993);

2.12

recomandă folosirea metodei deschise de coordonare ca mecanism de angajare între statele membre și de învățare din cele mai bune practici cu privire la punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile copilului și implicarea totală a autorităților locale și regionale în acest proces;

2.13

recomandă ca politicile UE și ale statelor membre să țină seama de diversitatea copiilor și de nevoile diferite ale acestora; de exemplu, copiii dezavantajați ca urmare a amplasamentului geografic, a vârstei, sexului, apartenenței etnice și handicapului. Se va acorda o atenție deosebită impactului sărăciei, marginalizării sociale, handicapului, discriminării și rasismului și situației copiilor aparținând minorităților etnice și refugiaților și implicațiilor de ordin religios, lingvistic și cultural atât în UE, cât și la nivel mondial;

2.14

sugerează ca strategia să cuprindă obiective specifice menite să garanteze egalitatea de șanse a copiilor din toate regiunile geografice; acest lucru presupune intensificarea activităților de combatere a sărăciei în rândul copiilor și a dezavantajării sub aspect educațional. Autoritățile locale și regionale vor avea un rol esențial în aceste măsuri;

2.15

recomandă ca pe lângă măsurile pe termen scurt să se elaboreze o măsură care să permită colaborarea transnațională între forțele de poliție în vederea verificării dacă personalul sau voluntarii care lucrează cu copiii au cazier judiciar sau nu; insistă ca strategia să aibă în vedere înființarea unui registru european de evidență a pedofililor, accesibil forțelor de poliție;

2.16

insistă ca strategia să analizeze modalitățile de a dezvolta mai eficient serviciile de asistență familială pentru a preveni abuzurile împotriva copiilor și infanticidul (uciderea copilului de propriul părinte). Această acțiune s-ar putea concentra pe sprijinirea părinților, prevenirea și identificarea la timp a abuzurilor împotriva copiilor, dar și pe acordarea de asistență victimelor abuzurilor și stabilirea unui mecanism de control al cazurilor suspecte de deces infantil pentru a verifica eficiența intervențiilor prealabile ale statului în astfel de situații;

2.17

recomandă ca strategia să atragă atenția asupra influenței negative a televiziunii, computerelor și noilor tehnologii asupra copiilor, precum a accesului prin Internet la imagini pentru adulți sau nerecomandate copiilor, dar și asupra naturii sedentare a acestor activități cu efecte directe asupra stilului de viață al copiilor. O altă chestiune o reprezintă influența negativă a publicității și strategiilor de marketing care vizează direct copiii. Ar trebui încurajate măsurile de folosire a tehnologiei în scop educativ, precum programe TV de îmbunătățire a competențelor lingvistice și culturale ale copiilor, care folosesc în special copiilor imigranți. Este de asemenea nevoie de măsuri creative pentru promovarea activităților culturale, precum cititul, muzica și teatrul, la care copiii să aibă acces;

2.18

solicită ca programele de formare și instrumentele create în cadrul strategiei să fie disponibile administrațiilor locale și regionale în scopul familiarizării angajaților cu noile instrumente politice și cu cele mai bune practici;

2.19

recomandă ca strategia de comunicare să se bazeze pe Convenția ONU pentru drepturile copilului și toate campaniile de informare să fie lansate la nivel regional și local, să fie adaptate în funcție de vârsta copiilor, să fie disponibile în mai multe limbi și accesibile copiilor cu handicap;

2.20

recomandă ca ajutorul pentru dezvoltare al Uniunii Europene să aloce un anumit procent din fondurile sale acțiunilor în beneficiul copiilor, iar politica de dezvoltare a autorităților locale și regionale din țări terțe să aibă în vedere transferul competențelor și experienței politice în materie de drepturi ale copilului.