08/Volumul 04

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

12

C 188/5

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE

1.

Regulamentul (CEE) nr. 4064/89 al Consiliului din 21 decembrie 1989 privind controlul concentrărilor economice între întreprinderi (1) (denumit în continuare „Regulamentul privind concentrările economice”) prevede la articolul 6 alineatul (1) litera (b) paragraful al doilea și la articolul 8 alineatul (2) paragraful al doilea teza a doua că o decizie prin care se declară compatibilitatea unei concentrări economice cu piața comună reglementează, de asemenea, și „restricțiile care sunt direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice”. Conceptul în cauză apare, de asemenea, în al douăzeci și cincilea considerent din Regulamentul privind concentrările economice. Decizia care declară compatibilitatea unei concentrări economice cu piața comună reglementează, de asemenea, acest tip de restricții. În conformitate cu articolul 22 alineatul (1) din Regulamentul privind concentrările economice, acest regulament este singurul aplicabil, excluzându-se Regulamentul nr. 17 al Consiliului (2), precum și Regulamentul (CEE) nr. 1017/68 al Consiliului din 19 iulie 1968 privind aplicarea regulilor de concurență transporturilor feroviare, rutiere și pe căile navigabile interioare (3), Regulamentul (CEE) nr. 4056/86 al Consiliului din 22 decembrie 1986 de stabilire a regulilor detaliate de aplicare a dispozițiilor articolelor 85 și 86 din Tratat transportului maritim (4) și Regulamentul (CEE) nr. 3975/87 din 14 decembrie 1987 de stabilire a procedurii de aplicare a regulilor concurenței întreprinderilor din sectorul transportului aerian (5).

2.

Prezentul cadru juridic nu impune Comisiei obligația de a evalua și de a examina formal astfel de restricții. Orice astfel de evaluare este doar de natură declarativă, dat fiind că toate restricțiile care îndeplinesc criteriile prevăzute de Regulamentul privind concentrările economice sunt reglementate deja la articolul 6 alineatul (1) litera (b) paragraful al doilea și articolul 8 alineatul (2) paragraful al doilea teza a doua și sunt, prin urmare, autorizate de drept, fie că sunt sau nu sunt prevăzute în mod explicit de decizia Comisiei. Comisia nu intenționează să mai realizeze astfel de evaluări în deciziile sale privind concentrările economice. Respectiva abordare este consistentă cu practica administrativă a Comisiei introdusă pentru cazurile care fac obiectul procedurii simplificate de analiză de la 1 septembrie 2000 (6).

3.

Litigiile între părțile care participă la o concentrare economică asupra chestiunii dacă restricțiile sunt direct legate și necesare punerii în aplicare a acesteia și prin urmare sunt automat reglementate de decizia de autorizare a Comisiei fac obiectul competenței instanțelor naționale.

4.

Prezenta comunicare prezintă interpretarea dată de Comisie noțiunii de „restricții direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice”. Orientarea oferită în secțiunile următoare reflectă practica și experiența Comisiei în acest domeniu.

Prezenta comunicare înlocuiește comunicarea Comisiei privind restrângerile accesorii concentrărilor economice (7).

5.

Interpretarea dată de Comisie articolului 6 alineatul (1) litera (b) al doilea paragraf și articolului 8 alineatul (2) paragraful al doilea teza a doua din Regulamentul privind concentrările economice nu aduce atingere interpretării care poate fi dată de Curtea de Justiție sau de Tribunalul de Primă Instanță al Comunităților Europene.

6.

O concentrare economică poate consta în aranjamente contractuale și acorduri care stabilesc controlul în sensul articolului 3 alineatul (3) din Regulamentul privind concentrările economice. Toate acordurile referitoare la activele necesare realizării obiectului principal al concentrării fac, de asemenea, parte integrantă din concentrare. În afară de aceste aranjamente și acorduri, părțile implicate într-o concentrare economică pot încheia și alte acorduri care nu fac parte integrantă din concentrare și care limitează libertatea de acțiune a părților pe piață. În cazul în care acordurile respective conțin restricții direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice, ele fac obiectul deciziei care declară concentrarea economică compatibilă cu piața comună; în caz contrar, efectele lor restrictive pot necesita o evaluare în temeiul articolelor 81 și 82 din Tratatul CE.

7.

Pentru ca restricțiile să fie considerate „direct legate de punerea în aplicare a concentrării economice”, nu este suficient ca un acord să fi fost încheiat în același timp și în același context cu concentrarea economică.

8.

Acordurile trebuie să fie „necesare punerii în aplicare a concentrării economice”, ceea ce înseamnă că, în absența acordurilor respective, concentrarea nu poate fi pusă în aplicare sau poate fi pusă în aplicare doar în condiții mai nesigure, cu un cost substanțial mai mare, pe o perioadă semnificativ mai lungă sau cu o dificultate considerabil sporită (8). Acordurile care au drept scop protejarea valorii transferate (9), menținând continuitatea aprovizionării ulterior dezmembrării fostei entități economice (10) sau care permit înființarea unei noi entități (11) îndeplinesc, de obicei, aceste criterii.

9.

Atunci când determină necesitatea unei restricții, este necesar nu numai să se ia în calcul natura acesteia, ci și să se garanteze că durata, obiectul și aria geografică de aplicare nu depășesc ceea ce presupune în mod rezonabil punerea în aplicare a concentrării economice. În cazul în care au la dispoziție alternative la fel de eficiente pentru atingerea obiectivului legitim urmărit, întreprinderile trebuie să aleagă alternativa care, în mod obiectiv, restrânge cel mai puțin concurența.

10.

În cazul concentrărilor economice realizate în etape, aranjamentele contractuale legate de etape anterioare stabilirii controlului în sensul articolului 3 alineatele (1) și (3) din Regulamentul privind concentrările economice nu pot fi considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Pentru respectivele acorduri, articolele 81 și 82 din Tratatul CE rămân aplicabile. Cu toate acestea, acordurile care servesc la facilitarea preluării controlului pot fi considerate direct legate și necesare.

11.

Criteriul relației directe și cel al necesității sunt de natură obiectivă. Restricțiile nu sunt direct legate și necesare punerii în aplicare a unei concentrări economice doar pentru că părțile le consideră astfel.

12.

Restricțiile convenite între părți în contextul transferului unei întreprinderi pot fi în favoarea cumpărătorului sau a vânzătorului. În termeni generali, necesitatea de a beneficia de o anumită protecție este mai imperioasă pentru cumpărător decât pentru vânzător. Cumpărătorul este cel care trebuie să primească asigurarea că va putea intra în posesia valorii totale a activității achiziționate. În consecință, ca regulă generală, restricțiile care sunt în favoarea vânzătorului, fie nu sunt deloc direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice, fie durata și/sau sfera lor de aplicare trebuie să fie mai limitate decât cele din clauzele în favoarea cumpărătorului.

13.

Obligațiile de neconcurență care sunt impuse vânzătorului în contextul transferului unei întreprinderi sau al unei părți a acesteia pot fi direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Pentru a intra în posesia valorii totale a activelor transferate, cumpărătorul trebuie să poată beneficia de o anumită protecție împotriva concurenței vânzătorului, pentru a câștiga fidelitatea clienților și pentru a asimila și exploata know-how-ul. Astfel de clauze de neconcurență garantează transferul către cumpărător al valorii totale a activelor transferate, care includ, în general, atât active corporale, cât și active necorporale, precum fondul comercial acumulat de vânzător sau know-how-ul (12) dezvoltat de acesta (13). Acestea nu sunt doar direct legate de concentrare, ci și necesare punerii sale în aplicare, deoarece, în absența acestora, ar exista motive întemeiate pentru a crede că vânzarea întreprinderii sau a unei părți din aceasta nu poate fi realizată.

14.

Cu toate acestea, astfel de clauze de neconcurență sunt justificate doar prin scopul legitim de punere în aplicare a concentrării economice atunci când durata, aria geografică de aplicare, obiectul și persoanele care intră sub incidența lor nu depășesc ceea ce este necesar în mod rezonabil atingerii respectivului scop. În general, o astfel de protecție nu poate fi considerată necesară atunci când transferul este, de fapt, limitat la activele corporale (precum teren, clădiri sau mașini) sau la drepturi exclusive de proprietate industrială și comercială (ai căror titulari ar putea intenta imediat o acțiune împotriva încălcărilor comise de cedentul respectivelor drepturi).

15.

Practica și experiența anterioare ale Comisiei au arătat că, atunci când transferul întreprinderii include atât elemente de fond comercial, cât și de know-how, clauzele de neconcurență sunt, în general, justificate pentru perioade de până la trei ani (14); atunci când este inclus numai fondul comercial, acestea sunt, în general, justificate pentru perioade de până la doi ani (15). Perioadele mai lungi pot fi justificate doar într-un număr limitat de cazuri, de exemplu atunci când poate fi demonstrat că fidelitatea clienților față de vânzător va persista mai mult de doi ani sau mai mult de trei ani în cazul în care aria de aplicare sau natura know-how-ului transferat justifică o perioadă suplimentară de protecție (16).

16.

În mod normal, aria geografică de aplicare a unei clauze de neconcurență ar trebui să fie limitată la zona în care vânzătorul a oferit produsele sau serviciile relevante înainte de transfer (17). Se presupune că cumpărătorul nu trebuie să fie protejat contra concurenței vânzătorului în teritoriile în care acesta din urmă nu a fost prezent, cu excepția cazului în care poate fi demonstrat că o astfel de protecție este impusă de împrejurările particulare ale cazului, de exemplu pentru teritoriile pe care vânzătorul intenționa să intre la momentul operațiunii, cu condiția ca acesta să fi făcut deja investiții în acest sens.

17.

În mod similar, clauzele de neconcurență trebuie să rămână limitate la produsele (inclusiv versiuni îmbunătățite sau actualizate ale produselor, precum și modelele care le succed) și la serviciile care fac obiectul activității economice a întreprinderii transferate. Pot fi incluse aici produsele și serviciile aflate într-un stadiu avansat de dezvoltare la momentul operațiunii sau produsele complet îmbunătățite, dar care nu sunt comercializate încă. Cumpărătorul nu trebuie să fie protejat contra concurenței vânzătorului pe piețele de produse sau de servicii pe care întreprinderea transferată nu era activă înainte de transfer (18).

18.

Vânzătorul se poate obliga și își poate obliga filialele sau agenții comerciali. Cu toate acestea, obligația de a impune restricții similare terților nu trebuie să fie considerată direct legată și necesară punerii în aplicare a concentrării economice. Acest lucru se aplică, în special, clauzelor care ar restrânge libertatea revânzătorilor sau a utilizatorilor de a importa sau exporta.

19.

Clauzele care limitează dreptul vânzătorului de a achiziționa sau de a deține acțiuni la o societate concurentă cu activitatea transferată sunt considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice în aceleași condiții ca acelea descrise anterior pentru clauzele de neconcurență, cu excepția cazului în care acestea împiedică vânzătorul să achiziționeze sau să dețină acțiuni în scopuri de investiție, fără a-i acorda acestuia, direct sau indirect, funcții de conducere sau o influență determinantă în întreprinderea concurentă (19).

20.

Clauzele de nesolicitare și de confidențialitate trebuie să fie evaluate în același mod ca și clauzele de neconcurență, în măsura în care efectul lor restrictiv nu îl depășește pe cel al unei clauze de neconcurență. Cu toate acestea, dat fiind că sfera de aplicare a respectivelor clauze trebuie să fie mai îngustă decât cea a clauzelor de neconcurență, este mai probabil ca ele să fie considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. În cazul în care sunt justificate de împrejurările particulare ale cazului, clauzele de confidențialitate pot fi acceptate pentru perioade mai mari de trei ani, ținându-se seama de interesele societăților de a-și proteja secretele importante de afaceri (20).

21.

Transferul unei întreprinderi sau al unei părți a acesteia include, în general, transferul către cumpărător, în vederea exploatării depline a activelor transferate, al drepturilor de proprietate intelectuală sau al know-how-ului. Cu toate acestea, vânzătorul poate rămâne proprietarul drepturilor în vederea exploatării lor în cadrul altor activități decât cele transferate. În aceste cazuri, metoda obișnuită de a garanta cumpărătorului deplina utilizare a activelor transferate este de a încheia acorduri de licență în favoarea acestuia. În mod similar, atunci când vânzătorul a transferat drepturile de proprietate intelectuală împreună cu activitatea, acesta poate dori să continue să utilizeze unele sau toate aceste drepturi în cadrul altor activități decât cele transferate; într-un astfel de caz, cumpărătorul va acorda o licență vânzătorului.

22.

Licențele de brevete (21), de drepturi similare sau de know-how (22) pot fi considerate necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Acestea pot fi considerate, de asemenea, parte integrantă din concentrarea economică și, în orice caz, nu trebuie să fie limitate în timp. Respectivele licențe pot fi simple sau exclusive și pot fi limitate la anumite domenii de utilizare, în măsura în care corespund activităților întreprinderii transferate. Cu toate acestea, limitările teritoriale de producție care corespund teritoriului activității transferate nu sunt necesare, în mod normal, punerii în aplicare a concentrării economice. Restricțiile din acordurile de licență care depășesc sfera dispozițiilor menționate anterior, precum cele care protejează pe cel care acordă licența mai degrabă decât pe beneficiarul acesteia, nu sunt necesare, în mod normal, punerii în aplicare a concentrării economice. În schimb, acestea ar putea fi evaluate în conformitate cu articolul 81 din Tratatul CE. Cu toate acestea, acordurile care conțin restricții de concurență pot face obiectul Regulamentului (CE) nr. 240/96 al Comisiei. În cazul unei licențe acordate cumpărătorului de către vânzătorul unei activități, vânzătorul poate face obiectul unei restricții teritoriale în temeiul acordului de licență, în aceleași condiții ca acelea prevăzute pentru clauzele de neconcurență în contextul vânzării unei activități.

23.

În mod similar, în cazul licențelor de mărci, denumiri comerciale, drepturi de desene și modele industriale, de drepturi de autor sau drepturi conexe, pot exista situații în care vânzătorul dorește să rămână proprietarul acestor drepturi pentru activitățile netransferate, dar cumpărătorul are nevoie de aceste drepturi pentru a comercializa bunurile sau serviciile produse de întreprinderea sau partea din întreprindere care i-a fost transferată. În aceste situații se aplică același considerații ca acelea menționate anterior (23).

24.

Acordurile referitoare la utilizarea denumirilor comerciale sau a mărcilor trebuie să fie, în mod normal, analizate în contextul licenței corespunzătoare dreptului de proprietate intelectuală în cauză.

25.

În multe cazuri, transferul unei întreprinderi sau al unei părți a acesteia poate implica întreruperea relațiilor tradiționale de aprovizionare și de furnizare care existau ca rezultat al integrării anterioare a activităților în cadrul unității economice a vânzătorului. Pentru a permite dezmembrarea unității economice a vânzătorului și transferul parțial al activelor către cumpărător în condiții rezonabile, este adeseori necesară menținerea, cel puțin pentru o perioadă de tranziție, a legăturilor existente sau similare dintre vânzător și cumpărător. Acest obiectiv este în mod normal atins prin intermediul obligațiilor de cumpărare și de furnizare impuse vânzătorului și/sau cumpărătorului întreprinderii sau al unei părți a acesteia. Ținând seama de situația specială rezultată din dezmembrarea unității economice a vânzătorului, aceste obligații, care pot conduce la restricții de concurență, pot fi recunoscute ca fiind direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Acestea pot fi în favoarea vânzătorului sau a cumpărătorului, în funcție de împrejurările specifice fiecărui caz.

26.

Scopul acestor obligații poate fi acela de a garanta continuitatea furnizării către oricare dintre părți a produselor necesare pentru continuarea activităților rămase vânzătorului sau preluate de cumpărător (24). În consecință, există motive pentru a recunoaște, pentru o perioadă de tranziție (25), necesitatea obligațiilor de furnizare destinate garantării cantităților furnizate anterior în cadrul activității integrate a vânzătorului, inclusiv, după caz, posibilitatea de adaptare a acestora în funcție de evoluția previzibilă a cererii.

27.

În mod similar, obiectivul poate fi și acela de a asigura continuitatea vânzărilor, asigurate anterior în cadrul unei entități economice unice. Obligațiile de cumpărare care aduc beneficii furnizorului unui produs necesită o justificare extrem de riguroasă, în funcție de circumstanțele cazului.

28.

Atât obligațiile de furnizare, cât și cele de cumpărare, care prevăd cantități fixe, eventual însoțite de o clauză de variație, pot fi recunoscute ca fiind direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Cu toate acestea, obligațiile care prevăd cantități nelimitate sau care conferă un statut preferențial unui anumit furnizor sau cumpărător sunt considerate ca nefiind necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Orice astfel de obligații necesită o justificare în funcție de circumstanțele particulare ale cazului.

29.

În mod similar, nu există o justificare generală pentru obligațiile exclusive de cumpărare sau de furnizare (26). Cu excepția cazului unor împrejurări deosebite, de exemplu rezultate din absența unei piețe sau determinate de specificitatea produselor în cauză, o astfel de exclusivitate nu este necesară punerii în aplicare a concentrării economice.

30.

Practica și experiența anterioare ale Comisiei au arătat că durata obligațiilor de cumpărare și de furnizare trebuie să se limiteze la perioada necesară înlocuirii relației de dependență cu o poziție de autonomie pe piață (27). Durata contractelor de cumpărare și de furnizare pentru produsele industriale complexe se justifică în mod normal pentru o perioadă de tranziție de trei ani și trebuie, în orice caz, să fie justificată de împrejurările particulare ale cazului, ținându-se seama de bunurile sau serviciile în cauză (28).

31.

Contractele de servicii pot avea un efect echivalent cu cel al contractelor de furnizare; în acest caz, se aplică aceleași considerații ca acelea menționate anterior. În ceea ce privește contractele de distribuție, și acestea pot fi considerate restricții direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice (29). Dacă nu este cazul, acordurile care conțin restricții de concurență pot face obiectul Regulamentului (CE) nr. 2790/1999 al Comisiei din 22 decembrie 1999 privind aplicarea articolului 81 alineatul (3) din tratat categoriilor de acorduri verticale și practici concertate (30).

32.

Regulamentul privind concentrările economice se aplică și atunci când două sau mai multe întreprinderi convin să achiziționeze în comun controlul asupra uneia sau mai multor întreprinderi, în special prin intermediul unei licitații publice, care are ca obiect sau ca efect împărțirea între ele însele a întreprinderilor sau a activelor acestora. Aceasta este o concentrare economică realizată în două etape succesive. Strategia comună se limitează la dobândirea controlului. În acest scop, în cadrul unei oferte comune, acordul părților care dobândesc controlul în comun asupra unei întreprinderi de a se abține de la prezentarea unor oferte separate și concurente pentru aceeași întreprindere, sau de a dobândi în alt mod controlul, poate fi considerat direct legat și necesar punerii în aplicare a concentrării economice.

33.

Pe lângă aceasta, restricțiile care vizează punerea în aplicare a împărțirii activelor trebuie să fie considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. Aceasta se aplică acordurilor dintre părți cu privire la dobândirea în comun a controlului în vederea repartizării între ele însele a unităților de producție sau a rețelelor de distribuție, împreună cu mărcile existente ale întreprinderii achiziționate în comun.

34.

În măsura în care o astfel de divizare implică dezmembrarea entității economice existente anterior, acordurile care prevăd posibilitatea dezmembrării în condiții rezonabile pot fi considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice. În acest sens, principiile explicate mai sus în legătură cu acordurile de cumpărare și de furnizare pentru o perioadă de tranziție în cazul transferului întreprinderilor trebuie aplicate prin analogie.

35.

O obligație de neconcurență între societățile-mamă și societatea în comun poate fi considerată direct legată și necesară punerii în aplicare a concentrării economice. Clauzele de neconcurență pot reflecta, inter alia, necesitatea de a garanta că negocierile sunt conduse cu bună-credință; acestea pot reflecta, de asemenea, nevoia de a utiliza în întregime activele societății în comun sau de a permite societății în comun să asimileze know-how-ul și fondul comercial oferite de societățile-mamă; sau necesitatea de a proteja interesele societăților-mamă în cadrul societății în comun împotriva actelor de concurență înlesnite, inter alia, de accesul privilegiat al societăților-mamă la know-how-ul și fondul comercial transferate sau dezvoltate de către societatea în comun.

36.

Ca regulă generală, respectivele clauze pot fi, în cazul societăților în comun, justificate pe perioade de maximum cinci ani. Cu toate acestea, Comisia consideră că respectivele clauze de neconcurență a căror durată depășește trei ani trebuie să fie justificate corespunzător de împrejurările particulare ale cazului (31). Pe lângă aceasta, obligațiile de neconcurență între societățile-mamă și societatea în comun care depășesc durata de viață a societății în comun nu pot fi niciodată considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice (32).

37.

Aria geografică de aplicare a unei clauze de neconcurență trebuie să fie limitată la zona în care societățile-mamă ofereau produsele sau serviciile relevante anterior creării societății în comun (33). Respectiva arie geografică de aplicare se poate extinde la teritoriile pe care societățile-mamă intenționau să pătrundă la momentul operațiunii, cu condiția ca acestea să fi făcut deja investiții pentru a pregăti această inițiativă.

38.

În mod similar, clauzele de neconcurență trebuie să fie limitate la produsele și serviciile care fac obiectul activității economice a societății în comun. Acesta poate include produsele și serviciile aflate într-un stadiu avansat de dezvoltare la momentul operațiunii, precum și produsele și serviciile complet dezvoltate, dar care nu sunt comercializate încă.

39.

În cazul în care societatea în comun este creată în scopul intrării pe o nouă piață, se face referire la produsele, serviciile și teritoriile în care își va desfășura activitatea în temeiul contractului sau al statutului societății în comun. Se presupune că interesul unei societăți-mamă în cadrul societății în comun nu trebuie să fie protejat împotriva concurenței din partea celeilalte societăți-mamă pe alte piețe decât cele pe care societatea în comun va fi activă din momentul înființării sale.

40.

În afară de aceasta, se poate presupune, ca regulă generală, că obligațiile de neconcurență între societățile-mamă care nu dețin controlul și societatea în comun nu sunt direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice.

41.

Aceleași principii se aplică clauzelor de nesolicitare și de confidențialitate, în măsura în care efectul lor restrictiv nu îl depășește pe cel al unei clauze de neconcurență. Cu toate acestea, dat fiind că sfera de aplicare a respectivelor clauze poate fi mai îngustă decât cea a clauzelor de neconcurență, acestea pot fi considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice într-un număr mai mare de cazuri. Pe lângă aceasta, durata clauzelor de confidențialitate poate depăși cinci ani, în funcție de împrejurările particulare ale cazului, ținându-se seama de interesul societăților de a-și proteja secretele importante de afaceri.

42.

O licență acordată de societățile-mamă societății în comun poate fi considerată direct legată și necesară punerii în aplicare a concentrării economice. Aceasta se aplică indiferent dacă licența este sau nu exclusivă și indiferent dacă este sau nu limitată în timp. Licența poate fi restrânsă la un anumit domeniu de utilizare care corespunde activităților societății în comun.

43.

Licențele acordate de societatea în comun uneia dintre societățile-mamă sau acordurile de licență încrucișate pot fi considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice în aceleași condiții ca acelea aplicabile vânzării unei activități. Cu toate acestea, acordurile de licență dintre societățile-mamă nu sunt considerate direct legate și necesare realizării unei societăți în comun.

44.

Acordurile de licență care conțin o restrângere a concurenței, dar care nu sunt considerate direct legate și necesare punerii în aplicare a concentrării economice, pot face, cu toate acestea, obiectul Regulamentului (CE) nr. 240/96 al Comisiei.

45.

În cazul în care societățile-mamă rămân prezente pe o piață situată în amonte sau în aval față de cea a societății în comun, orice acorduri de cumpărare și de furnizare, inclusiv contracte de distribuție, fac obiectul principiilor aplicabile în cazul transferului unei întreprinderi.