24.2.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 64/4


DECIZIA (UE) 2021/323 A REPREZENTANȚILOR GUVERNELOR STATELOR MEMBRE

din 19 februarie 2021

de numire a patru judecători și a unui avocat general în cadrul Curții de Justiție

REPREZENTANȚII GUVERNELOR STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 19,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 253 și 255,

întrucât:

(1)

Mandatele a 14 judecători și a șase avocați generali ai Curții de Justiție urmează să expire la 6 octombrie 2021.

(2)

Este necesară efectuarea unor numiri pentru ocuparea acestor posturi pentru perioada care începe la 7 octombrie 2021 și se termină la 6 octombrie 2027.

(3)

Candidaturile domnului Miroslav GAVALEC și doamnei Octavia SPINEANU-MATEI au fost propuse pentru un prim mandat de judecător în cadrul Curții de Justiție.

(4)

Candidaturile domnului Niilo JÄÄSKINEN și domnului Lars BAY LARSEN au fost propuse pentru reînnoirea mandatelor lor de judecător în cadrul Curții de Justiție.

(5)

Candidatura doamnei Juliane KOKOTT a fost propusă în vederea reînnoirii mandatului său de avocat general în cadrul Curții de Justiție.

(6)

Comitetul instituit în temeiul articolului 255 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene a emis un aviz favorabil cu privire la capacitatea acestor candidați de a exercita funcția de judecător sau de avocat general în cadrul Curții de Justiție,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Sunt numiți judecători în cadrul Curții de Justiție pentru perioada cuprinsă între 7 octombrie 2021 și 6 octombrie 2027:

domnul Miroslav GAVALEC;

doamna Octavia SPINEANU-MATEI;

domnul Niilo JÄÄSKINEN;

domnul Lars BAY LARSEN.

Articolul 2

Doamna Juliane KOKOTT este numită avocat general în cadrul Curții de Justiție pentru perioada cuprinsă între 7 octombrie 2021 și 6 octombrie 2027.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 19 februarie 2021.

Președintele

N. BRITO