21.4.2015

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 102/67

Numai textele originale CEE–ONU au efect juridic în temeiul dreptului public internațional. Situația și data intrării în vigoare ale prezentului regulament trebuie verificate în cea mai recentă versiune a documentului de situație CEE-ONU TRANS/WP.29/343, disponibilă la adresa:

http://www.unece.org/trans/main/wp29/wp29wgs/wp29gen/wp29fdocstts.html

Regulamentul nr. 118 al Comisiei Economice pentru Europa din cadrul Organizației Națiunilor Unite (CEE-ONU) – Specificații tehnice uniforme în ceea ce privește comportarea la foc și/sau impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a materialelor utilizate la construcția anumitor categorii de autovehicule [2015/622]

Include toate textele valabile până la:

Suplimentul 1 la seria 02 de amendamente – Data intrării în vigoare: 3 noiembrie 2013

CUPRINS

REGULAMENTUL

Domeniul de aplicare

Definiții: Observații generale

Cererea de omologare

Omologarea

Partea I: Omologarea unui tip de vehicul în ceea ce privește comportarea la foc a componentelor utilizate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat și/sau impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a materialelor izolante utilizate în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat

Partea II: Omologarea unei componente în ceea ce privește comportarea la foc și/sau impermeabilitatea sa la combustibili sau la lubrifianți

Modificarea tipului și extinderea omologării

Conformitatea producției

Sancțiuni în cazul nerespectării conformității producției

10.

Încetarea definitivă a producției

11.

Numele și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare și ale autorităților de omologare de tip

12.

Dispoziții tranzitorii

ANEXE

Fișă de informații pentru vehicul

Fișă de informații pentru componente

Comunicare (privind omologarea unui tip de vehicul)

Comunicare (privind omologarea unui tip de componentă)

Exemple de mărci de omologare

Încercare pentru determinarea vitezei de ardere orizontală a materialelor

Încercare pentru determinarea comportării la topire a materialelor

Încercare pentru determinarea vitezei de ardere verticală a materialelor

Încercare pentru determinarea impermeabilității la combustibili sau la lubrifianți a materialelor

1. DOMENIUL DE APLICARE

1.1. Prezentul regulament vizează comportarea la foc (inflamabilitate, viteză de ardere și comportare la topire) și impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a materialelor utilizate la vehicule din categoriile M3, clasele II și III (1).

Omologările de tip sunt acordate în conformitate cu:

1.2.	Partea I – Omologarea de tip a unui vehicul în ceea ce privește comportarea la foc și/sau impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a componentelor utilizate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

1.3.	Partea II – Omologarea, în ceea ce privește comportarea la foc și/sau impermeabilitatea sa la combustibili sau la lubrifianți, a unei componente instalate în compartimentul interior, în compartimentul motorului sau în orice compartiment de încălzire separat.

2. DEFINIȚII: OBSERVAȚII GENERALE

2.1.

„Producător” înseamnă persoana sau organismul responsabil, în fața autorității de omologare de tip, cu toate procesele de omologare de tip și cu garantarea conformității producției. Persoana sau organismul menționat mai sus nu trebuie să ia parte, în mod obligatoriu, la toate etapele de fabricare a vehiculului sau a componentei care face obiectul procesului de omologare.

2.2.

„Compartiment interior” înseamnă orice compartiment menit a fi utilizat de pasageri, conducători auto și/sau echipaj de bord și care este mărginit de suprafața (suprafețele) spre interior a (ale):

(a)	plafonului;

(b)

podelei;

(c)	pereților din față, din spate și laterali;

(d)

ușilor;

(e)	vitrajelor exterioare.

2.3.	„Compartimentul motorului” înseamnă compartimentul în care este instalat motorul și în care poate fi instalat un dispozitiv de încălzire cu combustie.

2.4.	„Compartiment de încălzire separat” înseamnă un compartiment conceput pentru a adăposti un dispozitiv de încălzire cu combustie și care este amplasat în afara compartimentului interior și a compartimentului motorului.

2.5.

„Materiale de producție” înseamnă produse sub formă de materiale în vrac (de exemplu, rulouri pentru capitonat) sau componente prefabricate, furnizate unui producător pentru a fi încorporate într-un vehicul omologat de tip în temeiul prezentului regulament, sau unui atelier, în vederea utilizării lor pentru întreținerea și repararea vehiculului.

2.6.	„Scaun” înseamnă o structură, inclusiv capitonarea aferentă, care poate sau nu să facă parte din structura vehiculului și care este destinată șederii unei persoane adulte. Acest termen vizează în egală măsură un scaun individual sau o parte dintr-o banchetă destinată șederii unei persoane adulte.

2.7.

„Grup de scaune” înseamnă fie un scaun de tip banchetă, fie scaune separate, dar montate unul lângă altul (adică în așa fel încât punctele de ancorare față ale unui scaun să fie aliniate cu sau în fața punctelor de ancorare spate ale altui scaun și aliniate cu sau în spatele punctelor de ancorare față ale acestui din urmă scaun) și care sunt destinate șederii uneia sau mai multor persoane adulte.

2.8.	„Banchetă” înseamnă o structură capitonată, care este destinată șederii mai multor persoane adulte.

2.9.

„Material instalat în poziție verticală” înseamnă materiale instalate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat al vehiculului, astfel încât înclinația sa să fie mai mare de 15 % față de planul orizontal atunci când vehiculul are masa corespunzătoare stării sale de funcționare și este așezat pe o platformă netedă și orizontală.

3. CEREREA DE OMOLOGARE

3.1. În temeiul prezentului regulament, cererea de omologare pentru un tip de vehicul sau componentă trebuie prezentată de producător.

3.2. Cererea trebuie să fie însoțită de o fișă de informații conform modelului prezentat în anexa 1 sau în anexa 2.

3.3. Serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor de omologare de tip trebuie să i se prezinte următoarele:

3.3.1.

În cazul omologării unui vehicul: un vehicul reprezentativ pentru tipul care urmează a fi omologat.

3.3.2.

În cazul componentelor deja omologate: lista numerelor de omologare de tip și a denumirilor de tip acordate de producător componentelor în cauză trebuie anexată cererii de omologare de tip a vehiculului.

3.3.3.

În cazul componentelor fără o omologare de tip:

3.3.3.1.

eșantioane, al căror număr este specificat în anexele 6-9, din componentele utilizate pe vehicule, care sunt reprezentative pentru tipul supus omologării;

3.3.3.2.

mai mult, serviciului tehnic trebuie să i se prezinte un eșantion în scopul unei consultări ulterioare;

3.3.3.3.

pentru dispozitive precum scaunele, perdelele, pereții de separare etc., eșantioanele menționate la punctul 3.3.3.1, precum și un dispozitiv complet, după cum se menționează mai sus.

3.3.3.4.

Eșantioanele trebuie să fie marcate clar și indelebil, indicându-se denumirea comercială sau marca solicitantului, precum și denumirea tipului.

4. OMOLOGAREA

4.1. Dacă tipul pentru care se solicită omologarea, conform prezentului regulament, corespunde cerințelor din partea (părțile) relevantă (relevante) a (ale) prezentului regulament, tipului respectiv i se acordă omologarea de tip.

4.2. Fiecărui tip omologat i se alocă un număr de omologare. Primele două cifre ale acestuia (în cazul de față 02, corespunzând seriei 02 de amendamente) indică seria de amendamente care cuprinde cele mai recente modificări tehnice majore aduse regulamentului în momentul emiterii omologării. Aceeași parte contractantă nu poate atribui același număr unui alt tip de vehicul sau de componentă, astfel cum se definește în prezentul regulament.

4.3. Omologarea sau extinderea omologării unui tip în temeiul prezentului regulament trebuie notificată părților contractante la acordul care aplică prezentul regulament, prin intermediul uneia dintre fișele conforme cu modelul din anexa 3 sau anexa 4 la prezentul regulament, după caz.

4.4. Pe fiecare vehicul corespunzător unui tip omologat în temeiul prezentului regulament se aplică în mod vizibil și într-un loc ușor accesibil, menționat în fișa de omologare, o marcă de omologare internațională care conține următoarele elemente:

4.4.1.

un cerc în interiorul căruia se află litera „E” urmată de numărul de identificare al țării care a acordat omologarea (2);

4.4.2.

numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, de cifra romană „I” pentru a indica partea I a prezentului regulament, de o liniuță și de numărul de omologare, amplasate la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.4.3.

În cazul în care vehiculul corespunde unui tip de vehicul omologat, în temeiul unuia sau mai multor regulamente anexate la acord, în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament, simbolul prevăzut la punctul 4.4.1 nu trebuie repetat; într-un astfel de caz, regulamentele în temeiul cărora a fost acordată omologarea în țara care a acordat omologarea în temeiul prezentului regulament sunt enumerate în coloane verticale la dreapta simbolului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.4.4.

Marca de omologare trebuie să fie clar lizibilă și indelebilă.

4.4.5.

Marca de omologare trebuie aplicată lângă plăcuța cu date a vehiculului sau pe această plăcuță fixată de producător.

4.5. Materialele de producție nu trebuie marcate individual. Cu toate acestea, ambalajele în care acestea sunt livrate trebuie să poarte în mod vizibil marca de omologare internațională constând în:

4.5.1.

un cerc în interiorul căruia se află litera „E” urmată de numărul specific țării care a acordat omologarea (2);

4.5.2.

numărul prezentului regulament, urmat de litera „R”, de cifra romană „II” pentru a indica partea II a prezentului regulament, de o liniuță și de numărul de omologare, amplasate la dreapta cercului prevăzut la punctul 4.4.1.

4.5.3.

În apropierea cercului:

4.5.3.1.

simbolurile care indică direcția în care pot fi instalate materialele:

	pentru direcția orizontală (a se vedea punctul 6.2.1);
	pentru direcția verticală (a se vedea punctele 6.2.3 și 6.2.4);
	pentru direcția orizontală și direcția verticală (a se vedea punctele 6.2.1, 6.2.3 și 6.2.4);

4.5.3.2.

simbolul „V”, care indică faptul că materialul îndeplinește cerințele de la punctul 6.2.2.

4.5.4.

Marca de omologare trebuie să fie clar lizibilă și indelebilă.

4.6. Componentele pot fi marcate cu marca de omologare prevăzută la punctul 4.5.

4.6.1. Marcarea, dacă există, a componentelor complete, cum ar fi scaunele, pereții de separare, rafturile pentru bagaje etc., trebuie să includă simbolul „CD”, care indică omologarea componentei în calitate de dispozitiv complet.

4.7. În anexa 5 la prezentul regulament sunt prezentate exemple de amplasare a mărcilor de omologare.

5. PARTEA I: OMOLOGAREA UNUI TIP DE VEHICUL ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMPORTAREA LA FOC A COMPONENTELOR UTILIZATE ÎN COMPARTIMENTUL INTERIOR, ÎN COMPARTIMENTUL MOTORULUI ȘI ÎN ORICE COMPARTIMENT DE ÎNCĂLZIRE SEPARAT ȘI/SAU IMPERMEABILITATEA LA COMBUSTIBILI SAU LA LUBRIFIANȚI A MATERIALELOR IZOLANTE UTILIZATE ÎN COMPARTIMENTUL MOTORULUI ȘI ÎN ORICE COMPARTIMENT DE ÎNCĂLZIRE SEPARAT

5.1. Definiție

În sensul părții I a prezentului regulament:

5.1.1.

„Tip de vehicul” înseamnă o categorie de vehicule care nu prezintă diferențe esențiale în ceea ce privește desemnarea de tip a producătorului.

5.2. Specificații

5.2.1. Materialele din interior, dar care nu se află la mai mult de 13 mm dincolo de compartimentul interior, materialele din compartimentul motorului și materialele din orice compartiment de încălzire separat utilizate în cazul vehiculului supus omologării de tip trebuie să respecte cerințele din partea II a prezentului regulament.

5.2.2. Materialele și/sau echipamentele utilizate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat și/sau în dispozitivele omologate în calitate de componente trebuie instalate astfel încât să se reducă riscul aprinderii și al propagării flăcărilor.

5.2.3. Aceste materiale și/sau echipamente interioare trebuie instalate exclusiv pentru a îndeplini funcția pentru care au fost proiectate și în conformitate cu încercarea (încercările) la care au fost supuse (a se vedea punctele 6.2.1, 6.2.2, 6.2.3, 6.2.4, 6.2.5, 6.2.6 și 6.2.7), în special în ceea ce privește comportarea lor la foc și comportarea la topire (în direcția orizontală/verticală) și impermeabilitatea lor la combustibili sau la lubrifianți.

5.2.4. Agentul adeziv utilizat pentru fixarea materialului interior pe structura de sprijin nu trebuie să afecteze, pe cât posibil, comportarea la foc a acestui material.

6. PARTEA II: OMOLOGAREA UNEI COMPONENTE ÎN CEEA CE PRIVEȘTE COMPORTAREA LA FOC ȘI/SAU IMPERMEABILITATEA SA LA COMBUSTIBILI SAU LA LUBRIFIANȚI

6.1. Definiții

În sensul părții II a prezentului regulament:

6.1.1.

„Tip de componentă” înseamnă componente care nu prezintă diferențe esențiale în ceea ce privește:

6.1.1.1.

desemnarea tipului de producător;

6.1.1.2.

utilizarea prevăzută (capitonarea scaunelor, garnitura acoperișului, izolațiile etc.);

6.1.1.3.

materialul (materialele) de bază (de exemplu, lână, plastic, cauciuc, materiale în amestec);

6.1.1.4.

numărul de straturi în cazul materialelor compozite; și

6.1.1.5.

alte caracteristici, în măsura în care acestea influențează în mod semnificativ performanțele recomandate în prezentul regulament.

6.1.2.

„Viteză de ardere” înseamnă raportul între distanța arsă, măsurată în conformitate cu anexa 6 și/sau anexa 8 din prezentul regulament și timpul necesar pentru arderea acestei distanțe. Este exprimată în milimetri pe minut.

6.1.3.

„Material compozit” înseamnă un material compus din mai multe straturi din materiale similare sau diferite legate strâns la suprafață prin cementare, lipire, placare, sudare etc. Atunci când materiale diferite sunt asamblate în mod intermitent (de exemplu, prin coasere, prin sudură cu înaltă frecvență, nituire), acestea nu trebuie considerate materiale compozite.

6.1.4.

„Față expusă” înseamnă fața unui material situat spre interiorul compartimentului pentru pasageri, al compartimentului motorului și al oricărui compartiment de încălzire separat atunci când materialul este instalat în vehicul.

6.1.5.

„Capitonare” înseamnă combinația dintre umplutura interioară și materialul de finisaj al suprafeței, care alcătuiesc împreună căptușeala cadrului scaunului.

6.1.6.

„Garnitură (garnituri) interioară (interioare)” înseamnă materialul (materialele) care constituie (împreună) finisajul suprafeței și substratul unui acoperiș, al unui perete sau al unui planșeu.

6.1.7.

„Material(e) izolator (izolatoare)” înseamnă materialul (materialele) utilizat(e) pentru a reduce transferul de căldură prin convecție, radiație și conducție pentru izolarea fonică în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

6.1.8.

„Impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți” înseamnă capacitatea materialelor de a respinge un combustibil sau un lubrifiant, măsurată în conformitate cu anexa 9 la prezentul regulament.

6.2. Specificații

6.2.1. Următoarele materiale trebuie supuse încercărilor specificate în anexa 6 la prezentul regulament:

(a)	materialul (materialele) și materialul (materialele) compozit(e) instalat(e) în poziție orizontală în compartimentul interior; și

(b)	materialul (materialele) izolant(e) instalat(e) în poziție orizontală în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

Rezultatul încercărilor se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cele mai slabe rezultate, viteza de ardere orizontală nu depășește 100 mm/min sau dacă flacăra se stinge înainte de a atinge ultimul punct de măsurare.

Materialele care îndeplinesc cerințele de la punctul 6.2.3 se consideră că îndeplinesc cerințele prevăzute de prezentul punct.

6.2.2. Următoarele materiale trebuie supuse încercării specificate în anexa 7 la prezentul regulament:

(a)	materialul (materialele) și materialul (materialele) compozit(e) instalat(e) la mai mult de 500 mm deasupra pernei scaunului și pe acoperișul vehiculului;

(b)	materialul (materialele) izolant(e) instalat(e) în poziție orizontală în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

Rezultatul încercărilor din prezenta directivă se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cel mai slab rezultat, nu se formează nicio picătură care să aprindă vata.

6.2.3. Următoarele materiale trebuie supuse încercării specificate în anexa 8 la prezentul regulament:

(a)	materialul (materialele) și materialul (materialele) compozit(e) instalat(e) în poziție verticală în compartimentul interior;

(b)	materialul (materialele) izolant(e) instalat(e) în poziție verticală în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

Rezultatul încercărilor se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cele mai slabe rezultate, viteza de ardere verticală nu depășește 100 mm/minut sau dacă flacăra se stinge înainte de distrugerea unuia dintre primele fire de reper.

6.2.4. Materialele care ating o valoare medie a CFE (flux termic critic la stingere) mai mare sau egală cu 20 kW/m2, atunci când încercarea se efectuează în conformitate cu ISO 5658-2 (3), sunt considerate ca fiind conforme cu cerințele de la punctele 6.2.2 și 6.2.3, cu condiția să nu se observe nicio picătură de ardere atunci când se ține seama de cele mai slabe rezultate.

6.2.5. Materialul (materialele) izolant(e) instalat(e) în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat trebuie supus(e) încercării descrise în anexa 9 la prezentul regulament.

Rezultatul încercării se consideră satisfăcător dacă, ținând seama de cel mai slab rezultat, creșterea masei eșantionului supus încercării nu depășește 1 g.

Nișele necesare din motive tehnice, de exemplu, pentru a trece tuburi sau elemente structurale prin material, sunt permise cât timp protecția este menținută (de exemplu, mastic, bandă adezivă...).

6.2.6. Cablurile electrice trebuie supuse încercării de rezistență la propagarea flăcării descrise în standardul ISO 6722:2006, punctul 12.

Rezultatul încercării este considerat satisfăcător dacă, ținând seama de cel mai slab rezultat, orice flacără de ardere care afectează materialul izolant se stinge după 70 secunde și o porțiune de cel puțin 50 mm a izolației din partea superioară a eșantionului supus încercării rămâne nearsă.

6.2.7. Materialele următoare nu trebuie supuse încercărilor specificate în anexele 6-8:

6.2.7.1.

piesele din metal sau din sticlă;

6.2.7.2.

fiecare accesoriu al scaunului individual a cărui masă de material nemetalic este mai mică de 200 g. Dacă masa totală a acestor accesorii depășește 400 g de material nemetalic per scaun, fiecare material trebuie să fie supus încercării;

6.2.7.3.

elementele a căror suprafață sau volum nu depășește, respectiv:

6.2.7.3.1.

100 cm2 sau 40 cm3 pentru elementele care sunt conectate la un loc individual în poziția șezând;

6.2.7.3.2.

300 cm2 sau 120 cm3 pentru un rând de scaune și, cel mult, pe metru liniar din interiorul compartimentului interior pentru elementele repartizate în vehicul și care nu sunt conectate la un loc individual în poziția șezând;

6.2.7.4.

elementele din care este imposibil de extras un eșantion cu dimensiunile recomandate specificate la punctul 3.1 din anexa 6 și la punctul 3 din anexa 7.

7. MODIFICAREA TIPULUI ȘI EXTINDEREA OMOLOGĂRII

7.1. Orice modificare a tipului de vehicul sau de componente în ceea ce privește prezentul regulament este notificată autorității de omologare de tip care a acordat omologarea tipului de vehicul sau de componentă. În acest caz, autoritatea poate fie:

7.1.1.

să considere că modificările aduse nu sunt de natură să aibă un efect defavorabil semnificativ și că, în orice caz, vehiculul corespunde în continuare cerințelor, fie

7.1.2.

să solicite un alt raport de încercare din partea serviciului tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor.

7.2. Confirmarea sau refuzul omologării, cu precizarea modificărilor, este notificată, prin procedura specificată la punctul 4.3 de mai sus, părților contractante ale acordului care aplică prezentul regulament.

7.3. Autoritatea de omologare de tip care emite extinderea omologării trebuie să atribuie un număr de serie fiecărei fișe de comunicare întocmite pentru o astfel de extindere și să informeze în acest sens celelalte părți ale Acordului din 1958 care aplică prezentul regulament prin intermediul unei fișe de comunicare conforme cu modelul prezentat în anexa 3 sau anexa 4 la prezentul regulament.

8. CONFORMITATEA PRODUCȚIEI

Procedurile privind conformitatea producției sunt conforme cu cele stabilite în acord, apendicele 2 (E/ECE/324-E/ECE/TRANS/505/Rev.2), cu următoarele cerințe:

8.1.	Vehiculele/componentele omologate în temeiul prezentului regulament trebuie să fie astfel produse, încât să corespundă tipului omologat prin respectarea cerințelor părții (părților) relevante din prezentul regulament.

8.2.	Autoritatea de omologare de tip care a acordat omologarea de tip poate să verifice în orice moment metodele de control al conformității aplicate în fiecare unitate de producție. Frecvența normală a acestor modificări este de o dată la doi ani.

9. SANCȚIUNI ÎN CAZUL NERESPECTĂRII CONFORMITĂȚII PRODUCȚIEI

9.1. Omologarea acordată în privința unui tip de vehicul sau de componentă în temeiul prezentului regulament poate fi retrasă dacă cerințele stabilite mai sus nu sunt satisfăcute.

9.2. În cazul în care una dintre părțile contractante ale acordului care aplică prezentul regulament retrage o omologare acordată anterior, partea respectivă informează de îndată celelalte părți contractante care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conformă cu modelele prezentate în anexa 3 sau anexa 4 la prezentul regulament.

10. ÎNCETAREA DEFINITIVĂ A PRODUCȚIEI

În cazul în care titularul omologării încetează în întregime să fabrice un tip de vehicul omologat în conformitate cu prezentul regulament, acesta trebuie să informeze în acest sens autoritatea de omologare de tip care a acordat omologarea. La primirea informației respective, autoritatea în cauză o comunică celorlalte părți la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament, prin intermediul unei fișe de comunicare conforme cu modelul prezentat în anexa 3 sau anexa 4 la prezentul regulament.

11. NUMELE ȘI ADRESELE SERVICIILOR TEHNICE RESPONSABILE CU EFECTUAREA ÎNCERCĂRILOR DE OMOLOGARE ȘI ALE AUTORITĂȚILOR DE OMOLOGARE DE TIP

Părțile contractante la Acordul din 1958 care aplică prezentul regulament comunică Secretariatului General al Organizației Națiunilor Unite denumirile și adresele serviciilor tehnice responsabile cu efectuarea încercărilor de omologare, precum și ale autorităților de omologare de tip care acordă omologarea și cărora trebuie să li se trimită certificatele privind omologarea sau extinderea, refuzul sau retragerea omologării emise în alte țări.

12. DISPOZIȚII TRANZITORII

12.1. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de amendamente, niciuna dintre părțile contractante care aplică prezentul regulament nu trebuie să refuze acordarea de omologări în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de amendamente.

12.2. După 24 de luni de la data intrării în vigoare a seriei 01 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologări numai cu condiția ca tipul de vehicul care urmează să fie omologat să îndeplinească cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de amendamente.

12.3. Începând cu 60 de luni de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 01 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza prima înmatriculare națională (prima punere în circulație) a unui vehicul care nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 01 de amendamente.

12.4. Chiar și după intrarea în vigoare a seriei 01 de amendamente la prezentul regulament, omologările componentelor în temeiul seriilor anterioare de amendamente la prezentul regulament rămân valabile, iar părțile contractante care aplică prezentul regulament trebuie să continue să le accepte.

12.5. Părțile contractante care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea de extinderi ale omologărilor emise în temeiul seriei 00 de amendamente la prezentul regulament.

12.6. Începând cu data oficială a intrării în vigoare a seriei 02 de amendamente, niciuna dintre părțile contractante care aplică prezentul regulament nu refuză acordarea de omologări în temeiul prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

12.7. Începând cu 48 de luni de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 02 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologări numai cu condiția ca tipul de componentă care urmează să fie omologat să îndeplinească cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

12.8. Începând cu 60 de luni de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 02 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament acordă omologări numai cu condiția ca tipul de vehicul care urmează să fie omologat să îndeplinească cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

12.9. Începând cu 96 de luni de la data oficială a intrării în vigoare a seriei 02 de amendamente, părțile contractante care aplică prezentul regulament pot refuza prima înmatriculare națională (prima punere în circulație) a unui vehicul care nu îndeplinește cerințele prezentului regulament, astfel cum a fost modificat prin seria 02 de amendamente.

12.10. Chiar și după intrarea în vigoare a seriei 02 de amendamente la prezentul regulament, omologările componentelor în temeiul seriilor anterioare de amendamente la prezentul regulament rămân valabile, iar părțile contractante care aplică prezentul regulament continuă să le accepte.

(1) Astfel cum sunt definite în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3.), documentul ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.2, punctul 2.

(2) Numerele distinctive ale părților contractante la Acordul din 1958 sunt reproduse în anexa 3 la Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), documentul ECE/TRANS/WP.29/78/Rev.2/Amend.1.

(3) ISO 5658-2:2006 Încercări de reacție la foc – Propagarea flăcării – Partea 2: Propagare laterală pe clădiri și pe produse din transport în configurație verticală.

ANEXA 1

FIȘĂ DE INFORMAȚII PENTRU VEHICUL

În conformitate cu punctul 3.2 din prezentul regulament referitor la omologarea de tip a unui vehicul în ceea ce privește comportarea la foc a componentelor utilizate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat și/sau impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a materialelor izolante utilizate în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

1. Observații generale

1.1. Marca (denumirea comercială a producătorului): …

1.2. Tipul și descrierea (descrierile) comercială (comerciale) generală (generale): …

1.3. Modalități de identificare a tipului, în cazul în care este marcat pe vehicul: …

1.4. Dispunerea marcajului: …

1.5. Categoria vehiculului (1): …

1.6. Denumirea și adresa producătorului: …

1.7. Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

2. Caracteristici generale de construcție ale vehiculului

2.1. Fotografii și/sau schițe ale unui vehicul reprezentativ:

3. Caroseria

Fitinguri interioare și/sau materiale izolante

3.1. Scaune

3.1.1. Număr: …

3.2. Material(e) utilizat(e) în compartimentul interior, precizând, pentru fiecare material

3.2.1. Numărul de omologare de tip a componentei, dacă există: …

3.2.2. Marca: …

3.2.3. Desemnarea tipului: …

3.2.4. Supus încercării în conformitate cu punctele 6.2.1, 6.2.2, 6.2.3, 6.2.4 (2): …

3.2.5. Pentru materialele neomologate

3.2.5.1. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

3.2.5.2. Material compozit/simplu (2), număr de straturi (2): …

3.2.5.3. Tipul de înveliș (2): …

3.2.5.4. Grosimea maximă/minimă: … mm

3.3. Materiale utilizate pentru lucrările de izolare în compartimentul motorului și/sau în compartimentul de încălzire separat, precizând, pentru fiecare material

3.3.1. Numărul de omologare de tip a componentei, dacă există: …

3.3.2. Marca: …

3.3.3. Desemnarea tipului: …

3.3.4. Supus încercării în conformitate cu punctele 6.2.1, 6.2.2, 6.2.3, 6.2.4, 6.2.5 (2): …

3.3.5. Pentru materialele neomologate

3.3.5.1. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

3.3.5.2. Material compozit/simplu (2), număr de straturi (2): …

3.3.5.3. Tipul de înveliș (2): …

3.3.5.4. Grosimea maximă/minimă … mm

3.4. Cabluri electrice, precizând, pentru fiecare tip

3.4.1. Numărul (numerele) de omologare de tip a (ale) componentelor, dacă sunt disponibile: …

3.4.2. Marca: …

3.4.3. Desemnarea tipului: …

3.4.4. Pentru materialele neomologate

3.4.4.1. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

3.4.4.2. Material compozit/simplu (2), număr de straturi (2): …

3.4.4.3. Tipul de înveliș (2): …

3.4.4.4. Grosimea maximă/minimă … mm

(1) Astfel cum este definită în Rezoluția consolidată privind construcția vehiculelor (R.E.3), anexa 7 (documentul TRANS/WP.29/78/Rev.2, punctul 2).

(2) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

ANEXA 2

FIȘĂ DE INFORMAȚII PENTRU COMPONENTE

În conformitate cu punctul 3.2 din prezentul regulament referitor la omologarea de tip a unei componente utilizate în compartimentul interior, în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat în ceea ce privește comportarea la foc și/sau impermeabilitatea la combustibili sau la lubrifianți a materialelor izolante utilizate în compartimentul motorului și în orice compartiment de încălzire separat.

1. Observații generale

1.1. Marca (denumirea comercială a producătorului): …

1.2. Tipul și descrierea (descrierile) comercială (comerciale) generală (generale): …

1.3. Denumirea și adresa producătorului: …

1.4. În cazul componentelor și a unităților tehnice separate, dispunerea și metoda de fixare a mărcii de omologare: …

1.5. Adresa (adresele) fabricii (fabricilor) de asamblare: …

2. Materiale interioare

2.1. Material(e) destinat(e) instalării orizontale/verticale/orizontale și verticale (1)

Materialul destinat a fi instalat la mai mult de 500 mm deasupra pernei scaunului și/sau pe acoperișul vehiculului: da/nu se aplică (1)

2.2. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

2.3. Material compozit/simplu (1), număr de straturi (1): …

2.4. Tipul de înveliș (1): …

2.5. Grosimea maximă/minimă … mm

2.6. Numărul de omologare de tip, dacă există: …

3. Materiale izolante

3.1. Material (materiale) destinate instalării orizontale/verticale/orizontale și verticale (1)

3.2. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

3.3. Material compozit/simplu (1), număr de straturi (1): …

3.4. Tipul de înveliș (1): …

3.5. Grosimea maximă/minimă … mm

3.6. Numărul de omologare de tip, dacă există: …

4. Cabluri electrice

4.1. Material(e) utilizat(e) pentru: …

4.2. Material(e) de bază/desemnare: … / … …

4.3. Material compozit/simplu (1), număr de straturi (1): …

4.4. Tipul de înveliș (1): …

4.5. Grosimea maximă/minimă … mm

4.6. Numărul de omologare de tip, dacă există: …

(1) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

ANEXA 3

Textul imaginii

ANEXA 4

Textul imaginii

Apendicele 1

Apendice la fișa de comunicare de omologare de tip nr. … privind omologarea de tip a unui tip de componentă în conformitate cu Regulamentul nr. 118

1. Informații suplimentare

1.1. Materiale interioare

1.1.1. Direcția în care pot fi instalate materialele: orizontală/verticală/orizontală și verticală (1).

1.1.2. Îndeplinește cerințele de la punctul 6.6.2: da/nu se aplică (1)

1.1.3. Conformitatea componentelor omologate ca dispozitive complete a fost verificată: da/nu (1)

1.1.4. Dacă este cazul, restricții de utilizare și norme de instalare:.

1.2. Materiale izolante

1.2.1. Direcția în care poate fi instalată componenta: orizontală/verticală/orizontală și verticală (1).

1.2.2. Conformitatea componentelor omologate ca dispozitive complete a fost verificată: da/nu (1)

1.2.3. Dacă este cazul, restricții de utilizare și norme de instalare:.

1.3. Cabluri electrice

1.3.1. Dacă este cazul, restricții de utilizare și norme de instalare:. …

2. Observații: …

(1) A se tăia mențiunile necorespunzătoare.

ANEXA 5

EXEMPLE DE MĂRCI DE OMOLOGARE

Exemplul 1

(a se vedea partea I la prezentul regulament)

Marca de omologare reprezentată mai sus, aplicată pe un vehicul, indică faptul că tipul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu partea I a Regulamentului nr. 118, cu numărul de omologare 021234. Primele două cifre ale numărului de omologare (02) indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele seriei 02 de amendamente la Regulamentul nr. 118.

Exemplul 2

(a se vedea partea II a prezentului regulament)

Marca de omologare reprezentată mai sus, aplicată pe o componentă, indică faptul că tipul respectiv a fost omologat în Țările de Jos (E4) în conformitate cu partea II a Regulamentului nr. 118, cu numărul de omologare 021234. Primele două cifre ale numărului de omologare (02) indică faptul că omologarea a fost acordată în conformitate cu cerințele seriei 02 de amendamente la Regulamentul nr. 118.

Simbolul suplimentar indică direcția în care poate fi instalată componenta.

Simbolul indică faptul că respectiva componentă îndeplinește cerințele de la punctul 6.2.2.

Simbolul indică o omologare acordată unui dispozitiv în întregimea sa, cum sunt scaunele, pereții despărțitori etc.

Celelalte simboluri nu sunt utilizate decât dacă este necesar.

ANEXA 6

ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA VITEZEI DE ARDERE ORIZONTALĂ A MATERIALELOR

1. PRELEVAREA EȘANTIOANELOR ȘI PROCEDURA

1.1. În cazul materialelor izotrope, trebuie supuse încercării cinci eșantioane, iar în cazul materialelor anizotrope, trebuie supuse încercării zece eșantioane (cinci pentru fiecare direcție).

1.2. Eșantioanele trebuie să fie prelevate din materialul supus încercării. La materialele cu viteze de ardere diferite pe direcții diferite, fiecare direcție trebuie încercată. Eșantioanele trebuie să fie prelevate și așezate în aparatul de încercare, astfel încât să permită măsurarea vitezei de ardere celei mai ridicate. Când materialul este furnizat deja tăiat în lățimi, o lungime de cel puțin 500 mm trebuie tăiată pe toată lățimea. Eșantioanele trebuie prelevate de la o distanță de cel puțin 100 mm de marginea materialului și la distanță egală unele de altele. Dacă forma produsului permite acest lucru, eșantioanele trebuie prelevate din produsele finite în același mod. Dacă grosimea produsului depășește 13 mm, ea trebuie redusă la 13 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții care nu se află în fața compartimentului respectiv (compartimentul interior, compartimentul motorului sau un compartiment de încălzire separat). Dacă acest lucru se dovedește imposibil, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe grosimea inițială a materialului, care este indicată în raportul de încercare.

Materialele compozite (a se vedea punctul 6.1.3) trebuie supuse încercării ca și cum ar avea o construcție uniformă. În cazul materialelor alcătuite din mai multe straturi cu o compoziție diferită care nu sunt materiale compozite, toate straturile de material aflate la mai puțin de 13 mm adâncime față de suprafața dinspre compartimentul respectiv trebuie încercate individual.

1.3. Într-o cameră de ardere, marginea liberă a unui eșantion așezat orizontal pe un porteșantion în formă de U trebuie expus timp de 15 secunde la acțiunea unei flăcări definite. Încercarea determină dacă flacăra se stinge și în ce moment sau timpul necesar pentru ca flacăra să parcurgă o distanță măsurată.

2. APARATURĂ

2.1. Cameră de ardere (figura 1), de preferință din oțel inoxidabil, având dimensiunile din figura 2. Partea anterioară a camerei conține o fereastră de vizitare ignifugă, care poate acoperi partea anterioară și care poate servi ca fereastră de acces.

Partea inferioară a camerei este prevăzută cu găuri pentru ventilație, iar partea superioară prezintă o fantă de ventilație pe tot conturul. Camera de ardere se sprijină pe patru picioare de 10 mm înălțime.

La unul din capete, camera poate fi prevăzută cu o gaură pentru introducerea porteșantionului care conține eșantionul respectiv; la capătul opus, este prevăzută o gaură care lasă să treacă conducta de alimentare cu gaz. Materialul topit este colectat în tava de colectare (figura 3), care se află în partea inferioară a camerei de ardere, între găurile de ventilație, fără a acoperi însă zonele de ventilație.

Figura 1

Exemplu de cameră de ardere cu porteșantion și cuvă

Figura 2

Exemplu de cameră de ardere

(Dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

Figura 3

Cuvă tipică

(Dimensiuni în milimetri)

2.2. Porteșantion, alcătuit din două plăci de metal în formă de U sau din cadre dintr-un material anticoroziv. Dimensiunile sunt indicate în figura 4.

Placa inferioară este prevăzută cu știfturi, iar placa superioară este prevăzută cu găuri corespunzătoare pentru a permite fixarea solidă a eșantionului. Știfturile servesc și ca puncte de măsurare la începutul și la sfârșitul distanței de ardere.

Trebuie prevăzut un suport sub formă de fire din sârmă rezistente la căldură, cu un diametru de 0,25 mm, care să se situeze transversal pe partea inferioară a cadrului în formă de U, la intervale de 25 mm (a se vedea figura 5).

Planul corespunzător părții inferioare a eșantioanelor trebuie să se situeze la o distanță de 178 mm deasupra plăcii inferioare. Distanța dintre marginea din față a porteșantionului și extremitatea camerei trebuie să fie de 22 mm, iar laturile longitudinale ale porteșantionului trebuie să se situeze la 50 mm de pereții laterali ai camerei (toate dimensiunile trebuie măsurate în interior). (A se vedea figurile 1 și 2.)

Figura 4

Exemplu de porteșantion

(Dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

Figura 5

Exemplu de secțiune prin partea inferioară a cadrului în formă de U prevăzută pentru echipamentul cu suport din fire

(Dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

2.3. Arzător de gaze

Sursa mică de flacără este formată dintr-un bec Bunsen cu diametrul interior de 9,5 ± 0,5 mm. Acesta este amplasat în cabina de încercare, astfel încât centrul duzei să se afle la 19 mm sub centrul marginii inferioare a capătului deschis al eșantionului (a se vedea figura 2).

2.4. Gazul folosit pentru încercare

Gazul care alimentează arzătorul trebuie să aibă o putere calorică de aproximativ 38 MJ/m3 (de exemplu, gazele naturale).

2.5. Pieptene metalic, cu o lungime de cel puțin 110 mm și prevăzut cu șapte sau opt dinți cu vârf rotunjit la fiecare 25 mm.

2.6. Cronometru, cu o precizie de 0,5 secunde.

2.7. Hotă de tiraj. Camera de ardere poate fi amplasată într-o hotă de tiraj, cu condiția ca volumul intern al acesteia să fie de cel puțin 20 de ori și de cel mult 110 ori mai mare decât volumul camerei de ardere și ca niciuna din dimensiunile sale (înălțime, lățime sau lungime) să nu fie de peste 2,5 ori mai mare decât oricare dintre celelalte două dimensiuni. Înainte de încercare, viteza verticală a aerului în hota de tiraj trebuie măsurată la 100 mm în fața și în spatele poziției finale în care se va afla camera de ardere. Această viteză trebuie să se situeze între 0,10 și 0,30 m/s, astfel încât să se evite ca operatorul să fie incomodat de produsele de ardere. Se poate folosi o hotă de tiraj cu ventilare naturală și o viteză a aerului adecvată.

3. EȘANTIOANE

3.1. Formă și dimensiuni

3.1.1. Forma și dimensiunile eșantioanelor sunt indicate în figura 6. Grosimea eșantionului corespunde grosimii produsului ce urmează să fie supus încercării. Ea nu trebuie să depășească 13 mm. Dacă procesul de prelevare de eșantioane permite, eșantionul poate prezenta o secțiune constantă pe toată lungimea sa.

Figura 6

Eșantion

(Dimensiuni în milimetri)

3.1.2. Dacă forma și dimensiunile unui produs nu permit prelevarea unui eșantion cu dimensiunile specificate, trebuie păstrate următoarele dimensiuni minime:

(a)	pentru eșantioanele cu o lățime cuprinsă între 3 și 60 mm, lungimea trebuie să fie de 356 mm. În acest caz, materialul este încercat pe lățimea produsului;

(b)	pentru eșantioanele cu o lățime cuprinsă între 60 și 100 mm, lungimea trebuie să fie de cel puțin 138 mm. În acest caz, distanța posibilă de ardere corespunde lungimii eșantionului, măsurarea începând cu primul punct de măsurare.

3.2. Condiționare

Eșantioanele trebuie condiționate timp de cel puțin 24 de ore, dar nu mai mult de 7 zile, la o temperatură de 23 °C ± 2 °C, umiditatea relativă fiind de 50 ± 5 %, și trebuie menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4. PROCEDURA

4.1. Se plasează eșantioanele cu fața plușată sau flaușată pe o suprafață plană și se perie de două ori în răspăr cu pieptenele (punctul 2.5).

4.2. Se plasează eșantioanele în porteșantion (punctul 2.2), astfel încât fața expusă să fie întoarsă în jos, în direcția flăcării.

4.3. Se reglează flacăra de gaz la o înălțime de 38 mm cu ajutorul reperului marcat pe cameră, priza de aer a arzătorului fiind închisă. Flacăra trebuie să ardă cel puțin un minut pentru a se stabiliza, înainte de începerea încercărilor.

4.4. Se împinge porteșantionul în camera de ardere, astfel încât extremitatea eșantionului să fie expusă la flacără și, după 15 secunde, se oprește alimentarea cu gaz.

4.5. Măsurarea timpului de ardere începe în momentul când baza flăcării depășește primul punct de măsurare. Se observă propagarea flăcării pe partea care arde mai repede (partea superioară sau inferioară).

4.6. Măsurarea timpului de ardere se încheie atunci când flacăra atinge ultimul punct de măsurare sau când flacăra se stinge înainte de atingerea acestui punct. Dacă flacăra nu se stinge la ultimul punct de măsurare, se măsoară distanța arsă până la punctul de stingere a flăcării. Distanța arsă reprezintă partea descompusă a eșantionului, care este distrusă de ardere la suprafață sau în interior.

4.7. În cazul în care eșantionul nu se aprinde sau nu continuă să ardă după oprirea arderii sau dacă flacăra se stinge înainte de a fi atins primul punct de măsurare, astfel încât să nu fie posibilă măsurarea unei durate de ardere, se notează în raportul de încercare că viteza de ardere este de 0 mm/min.

4.8. În timpul unei serii de încercări sau la încercări repetate, se verifică, înainte de următoarea încercare, că porteșantionul și camera de ardere au o temperatură care nu depășește 30 °C.

5. CALCULARE

Viteza de ardere, B (1), măsurată în milimetri pe minut, este dată de formula:

B = 60 s/t

unde:

s	=	distanța arsă, în milimetri;
t	=	timpul până la distanța arsă „s”, în secunde.

(1) Viteza de ardere (B) pentru fiecare eșantion se calculează doar dacă flacăra atinge ultimul punct de măsurare sau extremitatea eșantionului.

ANEXA 7

ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA COMPORTĂRII LA TOPIRE A MATERIALELOR

1. PRELEVAREA EȘANTIOANELOR ȘI PROCEDURA

1.1. Sunt supuse încercării patru eșantioane pentru ambele fețe (dacă acestea nu sunt identice).

1.2. Un eșantion este așezat în poziție orizontală și expus unui radiator electric. Sub eșantion se amplasează un recipient, pentru colectarea picăturilor rezultate. În acest recipient se pune vată pentru a verifica dacă există picături care ard.

2. APARATURĂ

Aparatura trebuie să fie compusă din (figura 1):

(a)	un radiator electric;

(b)	un porteșantion cu grilă;

(c)	un recipient (pentru picăturile rezultate);

(d)	un suport (pentru aparatură).

2.1. Sursa de căldură este un radiator electric cu o putere utilă de 500 W. Suprafața radiantă trebuie să constea într-o placă de cuarț transparentă cu diametrul de 100 ± 5 mm.

Căldura radiată de aparatură, măsurată pe o suprafață paralelă cu suprafața radiatorului la o distanță de 30 mm, trebuie să fie de 3 W/cm2.

2.2. Etalonarea

Pentru etalonarea radiatorului, se utilizează un indicator de flux termic (radiometru) de tip Gardon (cu folie), al cărui domeniu de măsurare nu depășește 10 W/cm2. Ținta supusă radiației, și eventual unei convecții mai reduse, trebuie să fie plată, circulară, cu un diametru mai mic de 10 mm și acoperită cu vopsea neagră, mată și rezistentă.

Ținta se așază într-un recipient răcit cu apă, a cărui parte frontală trebuie să fie din metal polizat fin, plată, circulară, cu un diametru de aproximativ 25 mm, și să se afle în același plan cu ținta.

Radiațiile nu trebuie să traverseze nicio fereastră înainte de a atinge ținta.

Instrumentul trebuie să fie robust, simplu de reglat și de utilizat, insensibil la curenții de aer și stabil la etalonare. Instrumentul trebuie să aibă o precizie de ± 3 % și o repetabilitate de maximum 0,5 %.

Etalonarea contorului de flux termic trebuie verificată la fiecare reetalonare a radiatorului, prin comparație cu un instrument considerat etalon și care nu este utilizat în alte scopuri.

Instrumentul etalon trebui etalonat complet în fiecare an în conformitate cu un etalon național.

2.2.1. Verificarea etalonării

Intensitatea radiației corespunzătoare unui consum de putere care, la etalonarea inițială, a produs o intensitate a radiației de 3 W/cm2 trebuie să fie frecvent verificată (cel puțin o dată la 50 de ore de funcționare), iar aparatul trebuie reetalonat dacă această verificare indică o abatere mai mare de 0,06 W/cm2.

2.2.2. Procedura de etalonare

Este esențial ca aparatul să fie situat într-un mediu ferit de orice curent de aer (maximum 0,2 m/s).

Indicatorul de flux termic se plasează în aparat în poziția eșantionului, astfel încât ținta indicatorului de flux termic să fie amplasată în centrul suprafeței radiatorului.

Se branșează alimentarea electrică și se reglează consumul cu regulatorul, astfel încât să se producă o intensitate a radiației de 3 W/cm2 în centrul suprafeței radiatorului. Reglarea puterii astfel încât să se obțină o intensitate a radiației de 3 W/cm2 trebuie urmată de o perioadă de cinci minute fără alte reglaje, în scopul obținerii unui regim stabil.

2.3. Porteșantionul este alcătuit dintr-un inel metalic (a se vedea figura 1). Deasupra porteșantionului se montează o grilă din sârmă de oțel inoxidabil, având următoarele dimensiuni:

(a)	diametrul interior: 118 mm;

(b)	dimensiunea găurilor: pătrate cu latura de 2,10 mm;

(c)	diametrul sârmei de oțel: 0,70 mm.

2.4. Recipientul este alcătuit dintr-un tub cilindric, având diametrul interior de 118 mm și adâncimea de 12 mm. Recipientul se umple cu vată.

2.5. Un picior vertical trebuie să susțină elementele precizate la punctele 2.1, 2.3 și 2.4.

Radiatorul trebuie amplasat deasupra porteșantionului, astfel încât suprafața radiantă să fie orizontală, iar radiația să fie dirijată în jos.

Piciorul trebuie să fie echipat cu un levier sau cu o pedală pentru a putea ridica încet suportul radiatorului. El trebuie, de asemenea, să fie prevăzut cu o manetă, pentru a garanta că radiatorul poate fi readus în poziția sa normală.

În poziție normală, axele radiatorului, ale porteșantionului și ale recipientului trebuie să coincidă.

3. EȘANTIOANE

Eșantioanele supuse încercării trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 70 mm × 70 mm. Atunci când forma produsului permite acest lucru, eșantioanele trebuie prelevate din produsele finite în același mod. Dacă grosimea produsului depășește 13 mm, ea trebuie redusă la 13 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții care nu se află în fața compartimentului respectiv (compartimentul interior, compartimentul motorului sau un compartiment de încălzire separat). Dacă acest lucru se dovedește imposibil, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe lățimea inițială a materialului, care este indicată în raportul de încercare.

Materialele compozite (a se vedea punctul 6.1.3 din regulament) trebuie supuse încercării ca și cum ar avea o construcție uniformă.

În cazul materialelor alcătuite din mai multe straturi cu o compoziție diferită care nu sunt materiale compozite, toate straturile de material aflate la mai puțin de 13 mm adâncime de suprafața dinspre compartimentul respectiv (compartimentul interior, compartimentul motorului sau un compartiment de încălzire separat) trebuie încercate individual.

Masa totală a eșantionului supus încercării trebuie să fie de cel puțin 2 g. Dacă masa unui eșantion este mai mică, trebuie să se adauge un număr suficient de eșantioane.

Dacă cele două fețe ale materialului sunt diferite, încercarea trebuie să se efectueze pentru fiecare dintre ele, adică pentru opt eșantioane. Eșantioanele și vata trebuie condiționate timp de cel puțin 24 de ore la o temperatură de 23 °C ± 2 °C și o umiditate relativă de 50 ± 5 % și trebuie menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4. PROCEDURA

Eșantionul trebuie așezat pe porteșantion, acesta din urmă fiind instalat astfel încât distanța dintre suprafața radiatorului și fața superioară a eșantionului să fie de 30 mm.

Recipientul, inclusiv vata, trebuie așezat sub grila porteșantionului, la o distanță de 300 mm.

Radiatorul este întors într-o parte, astfel încât să nu poată radia asupra eșantionului, și pus în funcțiune. Când atinge capacitatea maximă, el trebuie poziționat deasupra eșantionului și se începe cronometrarea.

Dacă materialul se topește sau se deformează, înălțimea radiatorului se modifică astfel încât să se mențină distanța de 30 mm.

Dacă materialul se aprinde, radiatorul trebuie oprit după trei secunde. El este repus în poziția inițială dacă flacăra s-a stins și se repetă aceeași procedură atât cât este necesar în primele cinci minute ale încercării.

După al cincilea minut al încercării:

(i)	dacă eșantionul se stinge (indiferent dacă s-a aprins sau nu în timpul primelor cinci minute ale încercării), se lasă radiatorul în poziție, chiar dacă eșantionul se aprinde din nou;

(ii)	dacă materialul arde, se așteaptă stingerea lui înaintea repunerii radiatorului în poziția inițială.

În ambele cazuri, încercarea trebuie continuată timp de încă cinci minute.

5. REZULTATE

Raportul privind încercarea trebuie să menționeze fenomenele observate, de exemplu:

(i)	căderea de eventuale picături, în curs de ardere sau nu;

(ii)	eventuala aprindere a vatei.

Figura 1

(Dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

ANEXA 8

ÎNCERCARE PENTRU DETERMINAREA VITEZEI DE ARDERE VERTICALĂ A MATERIALELOR

1. PRELEVAREA EȘANTIOANELOR ȘI PROCEDURA

1.1. În cazul materialelor izotrope, se supun încercării trei eșantioane, iar în cazul materialelor anizotrope, se supun încercării șase eșantioane.

1.2. Această încercare constă în a expune la flacără eșantioane aflate în poziție verticală și în a determina viteza de propagare a flăcării pe materialul supus încercării.

2. APARATURĂ

Aparatura trebuie să fie compusă din:

(a)	un porteșantion;

(b)	un arzător;

(c)	un sistem de aerisire pentru evacuarea gazului și a produselor de ardere;

(d)	un șablon;

(e)	fire de reper din bumbac alb mercerizat cu o densitate liniară maximă de 50 tex.

2.1. Porteșantionul constă într-un cadru rectangular de 560 mm înălțime, echipat cu două tije paralele, unite în mod rigid și distanțate la 150 mm una față de cealaltă, prevăzute cu știfturi destinate montării eșantionului supus încercării care se află într-un plan situat la cel puțin 20 mm de cadrul respectiv. Știfturile pentru montare nu trebuie să aibă un diametru mai mare 2 mm și trebuie să aibă o lungime de cel puțin 27 mm. Știfturile trebuie amplasate pe tijele paralele, în pozițiile indicate în figura 1. Cadrul trebuie montat pe un suport adecvat pentru a menține tijele în poziție verticală în timpul încercării (în scopul amplasării eșantionului fixat pe știfturi într-un plan depărtat de cadru, pot fi utilizate elemente de distanțare cu diametrul de 2 mm).

2.2. Arzătorul este descris în figura 3.

Gazul de alimentare al arzătorului poate fi fie gaz propan, fie gaz butan din comerț.

Arzătorul trebuie amplasat în fața eșantionului, dar sub acesta, astfel încât să se situeze într-un plan care traversează axa verticală a eșantionului și perpendicular pe suprafața acestuia (a se vedea figura 2), astfel încât axa longitudinală să fie înclinată la 30° în sus față de axa verticală a marginii interioare a eșantionului. Distanța dintre duza arzătorului și marginea interioară a eșantionului trebuie să fie de 20 mm.

2.3. Dispozitivul de încercare poate fi amplasat într-o hotă de tiraj, cu condiția ca volumul intern al acesteia să fie de cel puțin 20 de ori și de cel mult 110 ori mai mare decât volumul dispozitivului de încercare și ca nicio dimensiune a hotei de tiraj (înălțime, lățime sau lungime) să nu fie de peste 2,5 ori mai mare decât oricare dintre celelalte două dimensiuni. Înainte de efectuarea încercării, se măsoară viteza verticală a aerului prin hota de tiraj la 100 mm în fața și în spatele poziției finale prevăzute pentru aparatul de încercare. Această viteză trebuie să se situeze între 0,10 și 0,30 m/s, astfel încât să se evite ca operatorul să fie incomodat de produsele de ardere. Se poate folosi o hotă de tiraj cu ventilare naturală și o viteză a aerului adecvată.

2.4. Trebuie să se utilizeze un șablon plat și rigid, fabricat dintr-un material adecvat, având o dimensiune egală cu cea a eșantionului. În șablon trebuie să se perforeze găuri cu un diametru de aproximativ 2 mm, astfel încât distanța dintre centrele găurilor să corespundă distanței dintre știfturile cadrelor (a se vedea figura 1). Găurile trebuie să se situeze la distanțe egale de axele verticale ale șablonului.

3. EȘANTIOANE

3.1. Dimensiunile eșantioanelor sunt: 560 × 170 mm.

Dacă dimensiunile unui material nu permit prelevarea unui eșantion de dimensiunile date, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe lățimea nominală a materialului, care este indicată în raportul de încercare.

3.2. Dacă grosimea eșantionului depășește 13 mm, ea trebuie redusă la 13 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții care nu se află în fața compartimentului respectiv (compartimentul interior, compartimentul motorului sau un compartiment de încălzire separat). Dacă acest lucru se dovedește imposibil, încercarea trebuie efectuată, cu acordul serviciului tehnic, pe grosimea inițială a materialului, care este indicată în raportul de încercare. Materialele compozite (a se vedea punctul 6.1.3) trebuie supuse încercării ca și cum ar avea o construcție uniformă. În cazul materialelor alcătuite din mai multe straturi cu o compoziție diferită care nu sunt materiale compozite, toate straturile de material aflate la mai puțin de 13 mm adâncime față de suprafața dinspre compartimentul respectiv trebuie încercate individual.

3.3. Eșantioanele trebuie condiționate timp de cel puțin 24 de ore la o temperatură de 23 °C ± 2 °C și la o umiditate relativă de 50 ± 5 % și trebuie menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4. PROCEDURA

4.1. Încercarea trebuie să se efectueze într-o atmosferă având o temperatură cuprinsă între 10 °C și 30 °C și o umiditate relativă cuprinsă între 15 și 80 %.

4.2. Arzătorul trebuie preîncălzit timp de 2 minute. Înălțimea flăcării trebuie să fie de 40 ± 2 mm, măsurată ca distanța dintre vârful suflaiului și extremitatea părții galbene a flăcării atunci când arderea este orientată vertical și flacăra se observă într-o lumină de intensitate redusă.

4.3. Eșantionul trebuie așezat pe știfturile cadrului de încercare (după localizarea firelor de reper posterioare), asigurându-se că ele traversează punctele trasate de la șablon și că eșantionul se află la o distanță de cel puțin 20 mm de cadru. Cadrul trebuie fixat pe porteșantion astfel încât eșantionul să fie vertical.

4.4. Firele de reper trebuie atașate orizontal în fața și în spatele eșantionului, în locurile indicate în figura 1. La fiecare dintre aceste locuri, firul trebuie să facă o buclă, astfel încât cele două segmente să se afle la o distanță de 1 mm și, respectiv, 5 mm față de partea anterioară și partea posterioară a eșantionului.

Fiecare buclă este legată la un dispozitiv adecvat de cronometrare. Firelor li se aplică o tensiune suficient de mare pentru a putea fi menținute în aceleași poziții în raport cu eșantionul.

4.5. Flacăra se aplică pe eșantion timp de cinci secunde. Se consideră că aprinderea a avut loc dacă eșantionul continuă să ardă timp de 5 secunde după retragerea flăcării de aprindere. Dacă arderea nu se produce, flacăra se aplică timp de 15 secunde pe alt eșantion condiționat.

4.6. Dacă o serie de trei eșantioane depășește rezultatul minim de 50 %, o altă serie de trei eșantioane trebuie supusă încercării pentru direcția sau fața respectivă. Dacă unul sau două eșantioane din orice serie de trei eșantioane nu arde (ard) până la firul de reper superior, o altă serie de trei eșantioane trebuie supusă încercării pentru direcția sau fața respectivă.

4.7. Trebuie să se măsoare următoarele durate, în secunde:

(a)	de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea unuia dintre primele fire de reper (t1);

(b)	de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea unuia dintre cele de-al doilea fire de reper (t2);

(c)	de la începutul aplicării flăcării de aprindere până la ruperea unuia dintre cele de-al treilea fire de reper (t3).

4.8. Dacă eșantionul nu ia foc sau nu continuă să ardă după ce s-a stins arzătorul sau dacă flacăra se stinge înainte de distrugerea unuia dintre primele fire de reper, astfel încât timpul de ardere nu poate fi măsurat, se consideră că viteza de ardere este de 0 mm/min.

4.9. Dacă eșantionul nu se aprinde și flăcările eșantionului care arde ajung la înălțimea celui de-al treilea fir de reper fără distrugerea primului sau a celui de al doilea (de exemplu, datorită caracteristicilor intrinseci ale eșantionului din material subțire), se consideră că viteza de ardere este mai mare de 100 mm/min.

5. REZULTATE

Fenomenele observate trebuie înscrise în raportul de încercare, care trebuie să includă:

(a)	duratele de ardere: t1, t2 și t3, exprimate în secunde; și

(b)	distanțele de ardere corespunzătoare: d1, d2 și d3, exprimate în mm.

Viteza de ardere V1 și vitezele V2 și V3, după caz, se calculează (pentru fiecare eșantion, dacă flacăra ajunge cel puțin la primul fir de reper) după cum urmează:

Vi = 60 di/ti (mm/min)

Trebuie luată în considerare viteza de ardere cea mai ridicată dintre V1, V2 și V3.

Figura 1

Porteșantionul

(dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

Figura 2

Amplasarea punctului de aprindere a arzătorului

(dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

Figura 3

Arzător de gaze

(Dimensiuni în milimetri)

Textul imaginii

ANEXA 9

ÎNCERCĂRI PENTRU DETERMINAREA IMPERMEABILITĂȚII LA COMBUSTIBILI SAU LA LUBRIFIANȚI A MATERIALELOR

1. DOMENIUL DE APLICARE

Prezenta anexă enumeră normele de încercare a capacității materialelor izolante utilizate în compartimentele motorului și în compartimentele de încălzire separate.

2. PRELEVAREA EȘANTIOANELOR ȘI PROCEDURA

2.1. Eșantioanele supuse încercării trebuie să aibă următoarele dimensiuni: 140 mm × 140 mm.

2.2. Grosimea eșantionului trebuie să fie de 5 mm. Dacă grosimea eșantionului depășește 5 mm, ea trebuie redusă la 5 mm printr-un procedeu mecanic aplicat părții care nu se află în fața compartimentului motorului sau a compartimentului de încălzire separat.

2.3. Lichidul de încercare trebuie să fie motorina în conformitate cu standardul EN 590:1999 (Combustibili de pe piață) sau, alternativ, motorina în conformitate cu Regulamentul nr. 83 (Anexa 10: Indicarea combustibililor de referință).

2.4. Patru eșantioane trebuie să fie supuse încercărilor.

3. APARATURA (A SE VEDEA FIGURILE 4a ȘI 4b)

Aparatura trebuie să fie compusă din:

A	o placă inferioară, cu o duritate de cel puțin 70 Shore D;
B	o suprafață absorbantă pe placa inferioară (de exemplu, hârtie);
C	un cilindru metalic (diametru interior de 120 mm, diametru exterior de 130 mm, înălțimea de 50 mm), umplut cu lichidul de încercare;
D-D′	două șuruburi cu piulițe-fluture;
E	eșantionul de încercare;
F	placă superioară.

4. PROCEDURA

4.1. Eșantioanele de încercare și aparatura trebuie condiționate timp de cel puțin 24 de ore la o temperatură de 23 °C ± 2 °C și la o umiditate relativă de 50 ± 5 % și trebuie menținute în aceste condiții până în momentul încercării.

4.2. Eșantionul de încercare trebuie cântărit.

4.3. Eșantionul de încercare, cu fața expusă întoarsă în sus, se plasează pe baza aparatului prin fixarea cilindrului metalic într-o poziție centrată și prin aplicarea unei presiuni suficiente pe șuruburi. Nu trebuie să existe scurgeri ale lichidului de încercare.

4.4. Cilindrul metalic se umple cu lichid de încercare până la o înălțime de 20 mm, iar sistemul se lasă în repaus timp de 24 de ore.

4.5. Se scot lichidul de încercare și eșantionul de încercare din aparat. În cazul în care se observă reziduuri de lichid de încercare pe eșantionul de încercare, ele trebuie eliminate fără a comprima eșantionul respectiv.

4.6. Eșantionul de încercare trebuie cântărit.

Figura 4a

Aparat pentru determinarea impermeabilității la combustibili sau la lubrifianți

(Dimensiuni în milimetri)

Figura 4b

Aparat pentru determinarea impermeabilității la combustibili sau la lubrifianți

(Vedere laterală)