19/Volumul 02

RO

Jurnalul Ofícial al Uniunii Europene

41


41998D0021


L 239/200

JURNALUL OFÍCIAL AL UNIUNII EUROPENE


DECIZIA COMITETULUI EXECUTIV

din 23 iunie 1998

privind aplicarea ștampilei pe pașapoartele solicitanților de viză

[SCH/Com-ex (98)21]

COMITETUL EXECUTIV,

având în vedere articolul 9 din Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen,

având în vedere articolul 17 din convenția menționată anterior,

întrucât este în interesul tuturor partenerilor Schengen să-și armonizeze de comun acord procedurile de eliberare a vizelor ca parte a politicii comune privind libera circulație a persoanelor pentru a preîntâmpina ca aceeași persoană să depună cereri multiple de viză;

dorind să consolideze cooperarea consulară în scopul combaterii imigrării ilegale și a rețelelor ilegale;

în baza capitolului VIII din Instrucțiunile Consulare Comune (CCI) (1) privind cooperarea consulară la nivel local;

întrucât schimbul reciproc de informații între partenerii Schengen cu privire la faptul că o cerere de viză a fost depusă într-unul din statele lor este un mijloc de a preveni depunerea de cereri de viză multiple sau consecutive de către aceeași persoană;

întrucât aplicarea unei ștampile pentru a identifica cererile de viză este un mijloc prin care se preîntâmpină depunerea de cereri de viză multiple sau succesive de către aceeași persoană;

întrucât standardizarea practicii de aplicare a unei ștampile pe toate cererile de viză, indiferent de țara în care sunt depuse aceste cereri, contribuie la atenuarea reticențelor pe care le-ar putea genera diferențele dintre practicile folosite,

DECIDE:

1.

Ștampila se aplică pe pașapoartele tuturor solicitanților de viză. În cazul pașapoartelor diplomatice și de serviciu, aplicarea ștampilei este lăsată la aprecierea misiunii sau postului diplomatic competent care primește cererea.

2.

Ștampila conține un al treilea spațiu rezervat codului pentru tipul de viză solicitat.

3.

Ștampila se poate aplica și în cazul cererilor de viză pentru ședere îndelungată.

4.

Ștampila se aplică atunci când un stat Schengen reprezintă un alt stat Schengen. În acest caz, cel de-al treilea spațiu rezervat codului pentru tipul de viză solicitat conține și o mențiune care precizează că statul respectiv reprezintă un alt stat.

5.

În cazurile excepționale în care aplicarea ștampilei se dovedește impracticabilă, misiunea sau postul diplomatic al țării care exercită președinția informează grupul Schengen respectiv asupra acestui fapt, după realizarea de consultări consulare locale, și supune aprobării grupului o propunere alternativă, de exemplu cu privire la schimbul de fotocopii ale pașapoartelor sau listelor cu cererile de viză respinse, indicându-se motivele refuzului.

6.

Ca urmare a punctului 2, capitolul VIII din CCI (*) se modifică după cum urmează:

„Schimbul de informații între misiunile și posturile diplomatice și identificarea cererilor prin intermediul unei ștampile sau prin alte mijloace au scopul să preîntâmpine ca aceeași persoană să depună cereri de viză multiple sau succesive, fie în cursul examinării cererii, fie după respingerea acesteia, la aceeași misiune ori post sau la o misiune sau post diplomatic diferit.

Fără a aduce atingere consultărilor care pot avea loc între misiunile și posturile diplomatice și nici schimbul de informații pe care îl pot realiza acestea, misiunea sau postul diplomatic la care se depune cererea aplică pe pașapoartele tuturor solicitanților de viză o ștampilă cu mențiunea «viză solicitată la data de … la …». Spațiul de după «la data de …» este completat cu șase cifre (două pentru zi, două pentru lună și două pentru an); al doilea spațiu este rezervat pentru misiunile diplomatice sau posturile consulare de resort; cel de-al treilea spațiu este completat cu codul tipului de viză solicitat.

În cazul pașapoartelor diplomatice și de serviciu, aplicarea ștampilei este lăsată la aprecierea misiunii sau postului competent care primește cererea.

Ștampila se poate aplica și în cazul cererilor de viză pentru ședere îndelungată.

În cazul în care un stat Schengen reprezintă un alt stat Schengen, cel de-al treilea spațiu de pe ștampilă conține, imediat după codul tipului de viză solicitat, indicația «R» urmată de codul statului reprezentat.

În cazul eliberării vizei, vinieta se aplică, dacă este posibil, deasupra ștampilei de identificare.

În cazurile excepționale în care aplicarea ștampilei se dovedește impracticabilă, misiunea sau postul țării care exercită președinția informează grupul Schengen respectiv asupra acestui fapt și supune aprobării grupului o propunere alternativă, de exemplu cu privire la schimbul de fotocopii ale pașapoartelor sau listelor cu cereri de viză respinse, indicându-se motivele refuzului.

La inițiativa președinției, șefii misiunilor diplomatice sau posturilor consulare pot adopta la nivel local măsuri de prevenire suplimentare, dacă astfel de măsuri se dovedesc necesare.”

Ostende, 23 iunie 1998.

Președintele

L. TOBBACK


(1)  A se vedea documentul SCH/Com-ex (99)13.