17.8.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 204/3


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1637 AL COMISIEI

din 16 august 2023

de deschidere a unei anchete privind o eventuală circumvenție a măsurilor antisubvenție instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092 asupra importurilor de biomotorină originară din Indonezia prin importuri de biomotorină expediate din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit, indiferent dacă a fost sau nu declarată ca fiind originară din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit, și de supunere a acestor importuri la înregistrare

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2016/1037 al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unor subvenții din partea țărilor care nu sunt membre ale Uniunii Europene (1), în special articolul 23 alineatul (4) și articolul 24 alineatul (5),

după informarea statelor membre,

întrucât:

A.   CEREREA

(1)

Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit, în temeiul articolului 23 alineatul (4) și al articolului 24 alineatul (5) din regulamentul de bază, o cerere să investigheze o eventuală circumvenție a măsurilor antisubvenție instituite asupra importurilor de biomotorină originară din Indonezia și să supună înregistrării importurile de biomotorină expediate din Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC”) și din Regatul Unit (denumit în continuare „UK”), indiferent dacă a fost sau nu declarată ca fiind originară din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit.

(2)

Cererea a fost depusă la 4 iulie 2023 de către European Biodiesel Board (Comitetul European pentru Biomotorină).

B.   PRODUSUL

(3)

Produsul vizat de eventuala circumvenție este reprezentat de esteri monoalchilici de acid gras și/sau motorină parafinică obținuți prin sinteză și/sau hidro-tratament, de origine nefosilă, în formă pură sau în amestec, clasificați la data intrării în vigoare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2019/2092 al Comisiei (2) la codurile NC ex 1516 20 98 (codurile TARIC 1516209821, 1516209829 și 1516209830), ex 1518 00 91 (codurile TARIC 1518009121, 1518009129 și 1518009130), ex 1518 00 95 (codul TARIC 1518009510), ex 1518 00 99 (codurile TARIC 1518009921, 1518009929 și 1518009930), ex 2710 19 43 (codurile TARIC 2710194321, 2710194329 și 2710194330), ex 2710 19 46 (codurile TARIC 2710194621, 2710194629 și 2710194630), ex 2710 19 47 (codurile TARIC 2710194721, 2710194729 și 2710194730), 2710 20 11, 2710 20 15, 2710 20 17, ex 3824 99 92 (codurile TARIC 3824999210, 3824999212 și 3824999220), 3826 00 10 și ex 3826 00 90 (codurile TARIC 3826009011, 3826009019 și 3826009030) și originară din Indonezia (denumit în continuare „produsul în cauză”). Acesta este produsul căruia i se aplică măsurile aflate în prezent în vigoare.

(4)

Produsul care face obiectul anchetei este același cu cel definit în considerentul anterior, încadrat în prezent la codurile NC ex 1516 20 98, ex 1518 00 91, ex 1518 00 95, ex 1518 00 99, ex 2710 19 43, ex 2710 19 46, ex 2710 19 47, 2710 20 11, 2710 20 16, ex 3824 99 92, 3826 00 10 și ex 3826 00 90, dar expediat din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit, indiferent dacă a fost sau nu declarat ca fiind originar din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit (codurile TARIC 1516209822, 1516209823, 1516209831, 1516209832, 1518009122, 1518009123, 1518009131, 1518009132, 1518009510, 1518009511, 1518009922, 1518009923, 1518009931, 1518009932, 2710194322, 2710194323, 2710194331, 2710194332, 2710194622, 2710194623, 2710194631, 2710194632, 2710194722, 2710194723, 2710194731, 2710194732, 2710201122, 2710201123, 2710201131, 2710201132, 2710201622, 2710201623, 2710201631, 2710201632, 2710201691, 2710201692, 3824999211, 3824999213, 3824999215, 3824999216, 3826001021, 3826001022, 3826001051, 3826001052, 3826001090, 3826001091, 3826009012, 3826009013, 3826009031 și 3826009032) (denumit în continuare „produsul care face obiectul anchetei”).

C.   MĂSURILE EXISTENTE

(5)

Măsurile în prezent în vigoare și posibil afectate de circumvenție sunt măsurile antisubvenții instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092 al Comisiei de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de biomotorină originară din Indonezia (denumite în continuare „măsurile existente”).

D.   MOTIVELE

(6)

Cererea conține suficiente elemente de probă care indică faptul că măsurile antisubvenții în vigoare privind importurile produsului în cauză sunt afectate de circumvenție prin importurile de produs care face obiectul anchetei. În special, elementele de probă de care dispune Comisia arată următoarele.

(7)

În urma instituirii măsurilor antisubvenții în vigoare, a avut loc o modificare a configurației schimburilor comerciale care implică exporturi din Indonezia și din Republica Populară Chineză și Regatul Unit către Uniune.

(8)

Această modificare pare să rezulte dintr-o practică pentru care nu există o motivație suficientă sau o justificare economică alta decât instituirea taxei, și anume expedierea produsului în cauză via Republica Populară Chineză și Regatul Unit către Uniune.

(9)

De asemenea, elementele de probă arată că, din cauza practicilor descrise mai sus, efectele corective ale măsurilor antisubvenții în vigoare cu privire la produsul în cauză sunt compromise, atât în ceea ce privește cantitatea, cât și prețurile. Se pare că volume semnificative de importuri de produs care face obiectul investigației au pătruns pe piața Uniunii. În plus, există suficiente elemente de probă care atestă faptul că importurile de produs care face obiectul anchetei sunt efectuate la prețuri prejudiciabile.

(10)

În cele din urmă, elementele de probă arată că produsul care face obiectul anchetei și/sau componente ale acestuia beneficiază în continuare de subvenție. Într-adevăr, produsul care face obiectul anchetei și componentele acestuia sunt produse de către și exportate către Republica Populară Chineză și Regatul Unit de către societăți din Indonezia despre care s-a constatat că au beneficiat de subvenții care fac obiectul unor măsuri antisubvenții pentru producția și vânzarea produsului care face obiectul anchetei în cadrul măsurilor existente.

(11)

În cazul în care practici de circumvenție care intră sub incidența articolului 23 din regulamentul de bază, altele decât cele menționate anterior, sunt identificate pe parcursul anchetei, acestea ar putea fi, de asemenea, supuse anchetei.

E.   PROCEDURĂ

(12)

Ținând cont de cele menționate mai sus, Comisia a concluzionat că există suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei anchete în temeiul articolului 23 alineatul (4) din regulamentul de bază și pentru a înregistra importurile de produs care face obiectul anchetei, în conformitate cu articolul 24 alineatul (5) din regulamentul de bază.

(13)

În vederea obținerii informațiilor necesare pentru prezenta anchetă, toate părțile interesate trebuie să contacteze Comisia în cel mai scurt timp, dar nu mai târziu de termenul-limită stabilit la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament. Termenul-limită stabilit la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament se aplică tuturor părților interesate. Dacă este cazul, se pot solicita informații și industriei din Uniune.

(14)

Autoritățile din Republica Populară Chineză, din Regatul Unit și din Indonezia vor fi informate cu privire la deschiderea anchetei.

(a)   Instrucțiuni de transmitere a informațiilor scrise și de trimitere a chestionarelor completate și a corespondenței

(15)

Informațiile transmise Comisiei în scopul desfășurării anchetelor de apărare comercială trebuie să nu fie protejate prin drepturi de autor. Înainte de transmiterea către Comisie a unor informații și/sau a unor date care fac obiectul drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite autorizarea specifică a deținătorului drepturilor de autor care să permită în mod explicit Comisiei: (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul prezentei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de prezenta anchetă sub o formă care să le permită să își exercite drepturile la apărare.

(16)

Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul regulament, chestionarele completate și corespondența transmise de părțile interesate cu titlu confidențial trebuie să poarte mențiunea „Sensitive” (cu caracter sensibil) (3). Părțile care transmit informații pe parcursul prezentei anchete sunt invitate să ofere motive pentru solicitarea tratamentului confidențial.

(17)

În conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din regulamentul de bază, părțile care transmit informații cu mențiunea „Sensitive” trebuie să transmită rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” (versiune destinată consultării de către părțile interesate). Rezumatele respective trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial.

(18)

Dacă o parte care furnizează informații confidențiale nu prezintă motive întemeiate pentru solicitarea unui tratament confidențial sau nu pune la dispoziție un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, Comisia poate să nu ia în considerare respectivele informații, cu excepția cazului în care se poate demonstra în mod satisfăcător, utilizând surse adecvate, că informațiile sunt corecte.

(19)

Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și cererile prin intermediul TRON.tdi (https://webgate.ec.europa.eu/tron/TDI) inclusiv cererile de înregistrare ca parte interesată, împuternicirile și fișele de certificare scanate.

(20)

Pentru a avea acces la TRON.tdi, părțile interesate trebuie să dispună de un cont „EU Login”. Instrucțiuni complete cu privire la modul de înregistrare și de utilizare a TRON.tdi sunt disponibile la adresa: https://webgate.ec.europa.eu/tron/resources/documents/gettingStarted.pdf

Prin utilizarea TRON.tdi sau a e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu privire la normele aplicabile transmiterii pe cale electronică a informațiilor conținute în documentul intitulat „CORESPONDENȚA CU COMISIA EUROPEANĂ ÎN CAZURILE DE APĂRARE COMERCIALĂ”, care este publicat pe site-ul Direcției Generale Comerț: https://europa.eu/!7tHpY3

(21)

Părțile interesate trebuie să își indice numele, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională care este verificată zilnic. După furnizarea datelor de contact, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau cu excepția cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru mai multe reguli și informații privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile aplicabile comunicărilor prin e-mail, părțile interesate sunt invitate să consulte instrucțiunile sus-menționate privind comunicarea cu părțile interesate.

(22)

Adresa de corespondență a Comisiei este următoarea:

Comisia Europeană

Direcția Generală Comerț

Direcția G

Birou: CHAR 04/039

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

TRON.tdi: https://webgate.ec.europa.eu/tron/tdi

E-mail:

Pentru chestiuni generale sau legate de RPC: TRADE-R800-BIODIESEL-CN@ec.europa.eu

Pentru chestiuni generale sau legate de UK: TRADE-R800-BIODIESEL-UK@ec.europa.eu

(b)   Colectarea informațiilor și desfășurarea audierilor

(23)

Toate părțile interesate, inclusiv industria din Uniune, importatorii și orice asociație relevantă sunt invitați să își prezinte în scris punctele de vedere și să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora, cu condiția ca acestea să fie transmise în termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (2). În plus, Comisia poate audia părțile interesate, cu condiția ca acestea să prezinte o cerere scrisă din care să reiasă că există motive speciale pentru care ar trebui să fie audiate.

(c)   Cererile de scutire

(24)

În conformitate cu articolul 23 alineatul (6) din regulamentul de bază, importurile de produs care face obiectul anchetei pot fi scutite de la aplicarea măsurilor în cazul în care acestea nu constituie o circumvenție.

(25)

Având în vedere faptul că eventuala circumvenție a măsurilor are loc în afara Uniunii, se pot acorda scutiri, în conformitate cu articolul 23 alineatul (6) din regulamentul de bază, producătorilor produsului care face obiectul anchetei din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit, care pot demonstra că nu sunt implicați în practici de circumvenție, astfel cum sunt definite la articolul 23 alineatul (3) din regulamentul de bază. Producătorii, dacă există, care doresc să obțină o scutire trebuie să se facă cunoscuți în termenul prevăzut la articolul 3 alineatul (1) din prezentul regulament. Copii ale formularului de cerere de scutire pentru producătorii-exportatori din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit și ale chestionarelor pentru importatorii din UE sunt disponibile în dosarul destinat consultării de către părțile interesate și pe site-ul internet al DG Comerț: https://tron.trade.ec.europa.eu/investigations/case-view?caseId=2678 Chestionarele trebuie să fie trimise în termenul indicat la articolul 3 alineatul (2) din prezentul regulament.

F.   ÎNREGISTRAREA

(26)

În temeiul articolului 24 alineatul (5) din regulamentul de bază, importurile produsului care face obiectul anchetei se înregistrează pentru a se asigura faptul că, în cazul în care ancheta ar stabili existența unei circumvenții, va fi posibil să se perceapă taxe compensatorii de o valoare corespunzătoare, care să nu depășească taxa reziduală instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092, aplicabile cu efect de la data la care a fost impusă înregistrarea unor astfel de importuri.

G.   TERMENE-LIMITĂ

(27)

În vederea unei bune administrări, trebuie să se stabilească termene-limită până la care:

părțile interesate pot să se facă cunoscute Comisiei, să-i transmită chestionare, să îi prezinte în scris punctele lor de vedere sau orice informații care trebuie să fie luate în considerare pe parcursul anchetei;

producătorii din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit pot solicita scutiri de la măsuri;

părțile interesate pot să solicite în scris audierea lor de către Comisie.

(28)

Trebuie evidențiat faptul că părțile nu își pot exercita drepturile procedurale enunțate în regulamentul de bază decât în cazul în care s-au făcut cunoscute în termenele indicate la articolul 3 din prezentul regulament.

H.   LIPSA COOPERĂRII

(29)

Dacă o parte interesată refuză accesul la informațiile necesare sau nu le furnizează în termenul prevăzut sau dacă obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili, pe baza datelor disponibile, concluzii pozitive sau negative, în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază.

(30)

În cazul în care se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, acestea nu sunt luate în considerare și se pot utiliza datele disponibile în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază.

(31)

Dacă o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, constatările se bazează pe datele disponibile, în conformitate cu articolul 28 din regulamentul de bază, rezultatul ar putea fi mai puțin favorabil respectivei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

I.   CALENDARUL ANCHETEI

(32)

În conformitate cu articolul 23 alineatul (4) din regulamentul de bază, ancheta se va încheia în termen de nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

J.   PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

(33)

Se menționează faptul că toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi prelucrate în conformitate cu Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului (4).

(34)

Pe site-ul DG Comerț este disponibil un aviz privind protecția datelor care informează toate persoanele cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal în cadrul activităților de apărare comercială ale Comisiei: https://europa.eu/!vr4g9W

K.   CONSILIERUL-AUDITOR

(35)

Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și orice alte cereri privind drepturile la apărare ale părților interesate și ale terților care ar putea să apară în cursul procedurii.

(36)

Consilierul-auditor poate organiza audieri și poate acționa ca mediator între partea sau părțile interesate și serviciile Comisiei, pentru a asigura exercitarea deplină a drepturilor la apărare ale părților interesate. Cererile de audiere adresate consilierului-auditor trebuie formulate în scris și trebuie să precizeze motivele pe care se bazează. Consilierul-auditor va examina motivele aflate la baza cererilor. Aceste audieri trebuie să aibă loc doar dacă problemele nu au fost soluționate împreună cu serviciile Comisiei în timp util.

(37)

Orice cerere trebuie să fie transmisă în timp util și cu promptitudine, pentru a nu se periclita buna desfășurare a procedurii. În acest sens, părțile interesate trebuie să solicite intervenția consilierului-auditor în cel mai scurt timp posibil de la producerea evenimentului care justifică o astfel de intervenție. Atunci când cererile de audiere sunt transmise în afara termenelor prevăzute, consilierul-auditor va examina totodată motivele întârzierii, natura problemelor semnalate și impactul pe care aceste probleme îl au asupra drepturilor la apărare, ținând cont în mod corespunzător de interesele de a se asigura o bună administrare și de a se finaliza ancheta la timp.

(38)

Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul de internet al DG Comerț: https://policy.trade.ec.europa.eu/contacts/hearing-officer_ro,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Se deschide o anchetă în temeiul articolului 23 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2016/1037 pentru a se stabili dacă importurile în Uniune de esteri monoalchilici de acid gras și/sau motorină parafinică obținuți prin sinteză și/sau hidro-tratament, de origine nefosilă, în formă pură sau în amestec, încadrați în prezent la codurile NC ex 1516 20 98, ex 1518 00 91, ex 1518 00 95, ex 1518 00 99, ex 2710 19 43, ex 2710 19 46, ex 2710 19 47, 2710 20 11, 2710 20 16, ex 3824 99 92, 3826 00 10 și ex 3826 00 90 expediate din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit, indiferent dacă au fost sau nu declarați ca fiind originari din Republica Populară Chineză și din Regatul Unit (codurile TARIC 1516209822, 1516209823, 1516209831, 1516209832, 1518009122, 1518009123, 1518009131, 1518009132, 1518009510, 1518009511, 1518009922, 1518009923, 1518009931, 1518009932, 2710194322, 2710194323, 2710194331, 2710194332, 2710194622, 2710194623, 2710194631, 2710194632, 2710194722, 2710194723, 2710194731, 2710194732, 2710201122, 2710201123, 2710201131, 2710201132, 2710201622, 2710201623, 2710201631, 2710201632, 2710201691, 2710201692, 3824999211, 3824999213, 3824999215, 3824999216, 3826001021, 3826001022, 3826001051, 3826001052, 3826001090, 3826001091, 3826009012, 3826009013, 3826009031 și 3826009032) practică circumvenția măsurilor instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092.

Articolul 2

(1)   În temeiul articolului 23 alineatul (4) și al articolului 24 alineatul (5) din Regulamentul (UE) 2016/1037, autoritățile vamale din statele membre iau măsurile corespunzătoare pentru a înregistra importurile în Uniune identificate la articolul 1 din prezentul regulament.

(2)   Înregistrarea expiră la nouă luni de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.

Articolul 3

(1)   Părțile interesate trebuie să se facă cunoscute contactând Comisia în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a regulamentului.

(2)   Pentru ca demersurile părților interesate să fie luate în considerare în cursul anchetei, acestea trebuie să își prezinte în scris punctele de vedere și să transmită răspunsurile la chestionare, cererile de scutire sau orice alte informații în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului regulament în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

(3)   În plus, părțile interesate pot solicita să fie audiate de către Comisie în același termen de 37 de zile. Pentru audierile privind etapa inițială a anchetei, cererea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentului regulament. Orice solicitare de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele care stau la baza sa.

Articolul 4

Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 16 august 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 176 30.6.2016, p. 55.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/2092 al Comisiei din 28 noiembrie 2019 de instituire a unei taxe compensatorii definitive la importurile de biomotorină originară din Indonezia (JO L 317, 9.12.2019, p. 42).

(3)  Un document care poartă mențiunea „Sensitive” este un document considerat confidențial în temeiul articolului 29 din regulamentul de bază și al articolului 12 din Acordul OMC privind subvențiile și măsurile compensatorii (Acordul SMC). De asemenea, acesta este protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

(4)  Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001 și a Deciziei nr. 1247/2002/CE (JO L 295, 21.11.2018, p. 39).