9.8.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 199/96


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1619 AL COMISIEI

din 8 august 2023

privind măsuri de urgență temporare de derogare, pentru anul 2023, de la anumite dispoziții ale Regulamentelor (UE) nr. 1308/2013 și (UE) 2021/2117 ale Parlamentului European și ale Consiliului, în vederea soluționării unor probleme specifice din sectorul fructelor și legumelor și din sectorul vitivinicol cauzate de fenomene meteorologice nefavorabile

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole și de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 922/72, (CEE) nr. 234/79, (CE) nr. 1037/2001 și (CE) nr. 1234/2007 ale Consiliului (1), în special articolul 221 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile grave care au avut loc în primăvara anului 2023 în mai multe regiuni ale statelor membre, producția de fructe și legume a fost semnificativ afectată. În Spania, producția planificată din regiunea Catalonia s-a redus cu cel puțin 50 % din cauza unei situații de secetă, în timp ce producția din regiunea Emilia-Romagna din Italia a fost distrusă de inundații. De asemenea, seceta a afectat grav nivelul și calitatea producției în unele regiuni din Franța și Portugalia.

(2)

Ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023, multe organizații de producători și asociații de organizații de producători recunoscute din sectorul fructelor și legumelor se confruntă cu dificultăți în punerea în aplicare a programelor lor operaționale aprobate. Unele dintre acțiunile și măsurile aprobate nu vor fi puse în aplicare în 2023 și, prin urmare, o parte din fondurile operaționale nu vor fi cheltuite. Alte organizații de producători și asociații de organizații de producători recunoscute își modifică programele operaționale în vederea punerii în aplicare a unor acțiuni și măsuri de gestionare a impactului fenomenelor meteorologice nefavorabile grave în sectorul fructelor și legumelor, cum ar fi măsurile de gestionare a crizelor.

(3)

Organizațiile de producători și asociațiile de organizații de producători recunoscute pot pune în aplicare, ca parte din programele lor operaționale aprobate, măsuri de prevenire și gestionare a crizelor în sectorul fructelor și legumelor având ca scop sporirea rezilienței la perturbările pieței. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 33 alineatul (3) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, aceste măsuri de prevenire și gestionare a crizelor nu trebuie să includă mai mult de o treime din cheltuielile din cadrul programului operațional. Pentru a oferi o mai mare flexibilitate organizațiilor de producători respective și a le permite să își concentreze resursele din cadrul programului operațional pentru a aborda perturbarea pieței provocată de măsurile legate de fenomenele meteorologice nefavorabile, este necesar ca regula respectivă să nu se aplice în anul 2023. Această derogare temporară ar trebui să se aplice programelor operaționale care continuă să funcționeze în condițiile aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 în conformitate cu articolul 5 alineatul (6) primul paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului (2).

(4)

În plus, organizațiile de producători și asociațiile de organizații de producători recunoscute trebuie să fie în măsură să redirecționeze fondurile, inclusiv asistența financiară acordată de Uniune, în cadrul fondurilor lor operaționale corespunzătoare către acțiunile și măsurile necesare pentru gestionarea consecințelor fenomenelor meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023. Pentru a garanta faptul că organizațiile de producători și asociațiile de organizații de producători recunoscute sunt în măsură să facă acest lucru, este necesar ca în anul 2023 să se mărească limita asistenței financiare din partea Uniunii, prevăzută la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, de la 50 % la 60 % din valoarea cheltuielilor efective suportate. Această derogare temporară ar trebui să se aplice programelor operaționale care continuă să funcționeze în condițiile aplicabile în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 în conformitate cu dispoziția tranzitorie prevăzută la articolul 5 alineatul (6) primul paragraf litera (c) din Regulamentul (UE) 2021/2117.

(5)

Fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023 au afectat grav inclusiv sectorul vitivinicol al Uniunii, viticultorii din regiunile afectate confruntându-se cu dificultăți excepționale. Mai exact, condițiile meteorologice excepționale i-au împiedicat pe viticultori să efectueze pe plantațiile lor viticole lucrări care se realizează de obicei primăvara, cum ar fi curățarea și pregătirea solului, plantarea de viță-de-vie nouă sau altoirea. În regiunile afectate de secetă excepțională, astfel de activități nu sunt posibile din cauza uscăciunii solului și a condițiilor extrem de nefavorabile pentru efectuarea de plantări noi, iar în regiunile afectate de inundații, astfel de activități nu sunt posibile deoarece plantațiile viticole fie nu sunt accesibile, fie sunt distruse de masele de apă.

(6)

Articolul 62 alineatul (3) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 prevede că autorizațiile de plantare a viței-de-vie, inclusiv autorizațiile pentru plantări noi și autorizațiile de replantare, sunt valabile timp de 3 ani de la data la care au fost acordate. Articolul 68 alineatul (2) primul paragraf din regulamentul respectiv prevede că autorizațiile acordate în urma unei conversii a drepturilor de plantare au aceeași perioadă de valabilitate ca și drepturile de plantare inițiale. În cursul perioadei de valabilitate a fiecărei autorizații acordate, viticultorii pregătesc, de regulă, solul toamna și se aprovizionează cu vița-de-vie nouă, care este apoi plantată primăvara, deoarece primăvara este cea mai potrivită perioadă a anului pentru plantare.

(7)

Din cauza fenomenelor meteorologice nefavorabile, viticultorii care dețin autorizații de plantare utilizabile în regiunile afectate și care expiră în 2023 au fost împiedicați să-și utilizeze autorizațiile în primăvara ultimului an de valabilitate a acestora, conform planificării. Întrucât este imposibil să se prevadă cât timp vor dura astfel de fenomene meteorologice nefavorabile și consecințele lor, nu este sigur că viticultorii respectivi vor avea posibilitatea de a-și utiliza autorizațiile de plantare în limitele perioadelor de valabilitate corespunzătoare. Viticultorii ar fi nevoiți să planteze vița-de-vie în timpul sezonului cald, așadar într-un moment mai puțin potrivit al ciclului de cultivare, în condiții dificile și cu costuri suplimentare, și aceasta având în vedere faptul că sectorul vitivinicol suferă deja de pe urma unor condiții de piață nefavorabile.

(8)

În aceste circumstanțe, precum și pentru a evita pierderea autorizației de plantare sau deteriorarea rapidă a condițiilor în care ar trebui efectuată plantarea, este necesar să se permită fără întârziere o prelungire a valabilității autorizațiilor de plantare care expiră în anul 2023 în regiunile afectate de fenomene meteorologice nefavorabile. Valabilitatea tuturor autorizațiilor care expiră în 2023 destinate a fi utilizate în regiunile afectate ar trebui așadar prelungită cu încă 12 luni de la data actuală de expirare din 2023, pentru a le permite viticultorilor să planteze vița-de-vie în 2024.

(9)

Având în vedere dificultățile neprevăzute cu care se confruntă viticultorii din regiunile afectate de fenomene meteorologice nefavorabile, acestor viticultori ar trebui să li se permită să renunțe la autorizația lor de plantare care expiră în anul 2023 fără a li se aplica sancțiunile administrative menționate la articolul 62 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în cazul în care nu mai doresc să își extindă suprafața viticolă.

(10)

În ceea ce-i privește pe viticultorii care dețin plantații viticole nou-plantate în zonele grav afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023 în regiunile vizate și în situația în care acestea au fost plantate, în perspectiva defrișării unei suprafețe echivalente, utilizându-se autorizațiile de replantare acordate de statele membre în conformitate cu articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, este oportun să se prelungească cu un an termenul de patru ani pentru defrișarea suprafeței plantate anterior. Acest lucru le va permite viticultorilor să beneficieze de un an în plus de recoltă de pe suprafața plantată anterior, ca o compensație pentru daunele suferite de plantațiile viticole nou-plantate, având în vedere că astfel de daune pot întârzia începerea utilizării suprafeței nou plantate sau pot avea drept consecință faptul că suprafața nou-plantată trebuie să fie replantată. În consecință, termenul prevăzut la articolul 5 al doilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei (3) ar trebui să fie la rândul său adaptat.

(11)

Ar trebui instituite dispoziții tranzitorii pentru cheltuielile suportate după decembrie 2022 în cadrul programelor naționale de sprijin în sectorul vitivinicol menționate la articolul 40 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013. Mai exact, articolul 5 alineatul (7) din Regulamentul (UE) 2021/2117 prevede că programele de sprijin în sectorul vitivinicol trebuie să continue să se aplice până la 15 octombrie 2023. În acest scop, articolele 39-54 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie să continue să se aplice după data de 31 decembrie 2022 în ceea ce privește cheltuielile suportate și plățile efectuate pentru operațiunile puse în aplicare în temeiul Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 înainte de 16 octombrie 2023. În plus, articolele 39-54 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 trebuie să continue să se aplice și cheltuielilor suportate și plăților efectuate pentru operațiuni puse în aplicare în temeiul articolelor 46 și 50 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 înainte de 16 octombrie 2025, cu condiția ca aceste operațiuni să fi fost puse în aplicare parțial până la 15 octombrie 2023, iar cheltuielile suportate să reprezinte cel puțin 30 % din totalul cheltuielilor planificate.

(12)

Cu toate acestea, din cauza dificultăților neprevăzute cu care s-au confruntat viticultorii ca urmare a consecințelor grave ale fenomenelor meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023, pentru unii viticultori a devenit imposibil să pună în aplicare operațiunile prevăzute la articolul 46 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 pentru a respecta pragul de 30 % din cheltuieli care trebuie atins până la 15 octombrie 2023. Prin urmare, se consideră necesară reducerea pragului de la 30 % la 3 %, pentru ca viticultorii care au început punerea în aplicare a măsurii, dar care sunt împiedicați să avanseze din cauza condițiilor meteorologice neprevăzute să nu fie penalizați în mod inutil și să poată continua să pună în aplicare măsura în momentul în care situația o va permite. Această flexibilitate ar trebui să se aplice numai viticultorilor care dețin autorizații de replantare destinate a fi utilizate în regiunile afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023.

(13)

Situația generală constituie o problemă specifică în sensul articolului 221 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, care nu poate fi soluționată cu ușurință prin măsuri luate în temeiul articolului 219 sau al articolului 220 din regulamentul respectiv. Situația nu este legată în mod specific de o perturbare unică existentă și identificată a pieței sau de o amenințare concretă în acest sens. De asemenea, ea nu are legătură cu măsuri de combatere a răspândirii bolilor animalelor sau cu pierderea încrederii consumatorilor ca urmare a unor riscuri pentru sănătatea publică, a animalelor sau a plantelor.

(14)

Având în vedere natura fără precedent a fenomenelor meteorologice nefavorabile grave din primăvara anului 2023, este necesar să se atenueze aceste dificultăți prin derogarea doar în măsura strict necesară de la anumite dispoziții ale Regulamentelor (UE) nr. 1308/2013 și (UE) 2021/2117.

(15)

Dată fiind necesitatea de a se întreprinde acțiuni imediat, prezentul regulament trebuie să intre în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(16)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul Comitetului pentru organizarea comună a piețelor agricole,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Derogări temporare de la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește fructele și legumele

(1)   Prin derogare de la articolul 33 alineatul (3) al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, limita de o treime din cheltuielile pentru măsurile de prevenire și gestionare a crizelor din cadrul programului operațional menționat în dispoziția respectivă nu se aplică în anul 2023 în ceea ce privește zonele afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023, care urmează să fie identificate de statele membre.

(2)   Prin derogare de la articolul 34 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, asistența financiară din partea Uniunii pentru fondul operațional menționat în dispoziția respectivă, acordată în anul 2023 organizațiilor de producători sau asociațiilor de organizații de producători afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023, ce urmează să fie identificate de statele membre, nu depășește cuantumul contribuției financiare a Uniunii la fondurile operaționale aprobate de statele membre pentru anul 2023 și se limitează la 60 % din cheltuielile efective suportate.

Articolul 2

Derogări temporare de la Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 în ceea ce privește vinul

(1)   Prin derogare de la articolul 62 alineatul (3) primul paragraf prima teză și de la articolul 68 alineatul (2) primul paragraf prima teză din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, autorizațiile de plantare acordate în conformitate cu articolele 62, 64, 66 și 68 din regulamentul respectiv care expiră în anul 2023 și sunt destinate a fi utilizate în regiunile afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023 expiră abia la 12 luni de la data inițială de expirare.

(2)   Prin derogare de la articolul 62 alineatul (3) primul paragraf a doua teză din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, viticultorii care dețin autorizații de plantare ce expiră în anul 2023 și sunt destinate a fi utilizate în regiuni afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023 nu sunt supuși sancțiunilor administrative, cu condiția să informeze autoritățile competente până la 31 decembrie 2023 că nu intenționează să utilizeze autorizația și că nu doresc să beneficieze de prelungirea valabilității prevăzută la alineatul (1) din prezentul articol.

(3)   Prin derogare de la articolul 66 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013, statele membre pot prelungi termenul pentru defrișare până la sfârșitul celui de-al cincilea an de la data la care a fost plantată vița-de-vie nouă în cazul în care suprafața nou-plantată a fost grav afectată de fenomenele meteorologice nefavorabile din primăvara anului 2023, în măsura în care începerea utilizării suprafeței nou-plantate este întârziată sau suprafața nou-plantată trebuie să fie plantată din nou.

În termen de 2 luni de la depunerea cererii de prelungire a termenului de defrișare, statele membre informează solicitantul cu privire la aprobarea sau respingerea cererii sale. În cazul respingerii cererii, statele membre informează solicitantul cu privire la motivele respingerii.

Articolul 5 al doilea paragraf din Regulamentul delegat (UE) 2018/273 se aplică în cazul în care defrișarea nu este efectuată de către viticultor până la sfârșitul termenului prelungit.

Viticultorii care beneficiază de prelungire nu sunt eligibili pentru sprijinul destinat recoltării înainte de coacere menționat la articolul 47 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 până la sfârșitul termenului prelungit, nici pentru suprafața nou-plantată, nici pentru suprafața care urmează a fi defrișată.

Articolul 3

Derogări temporare de la dispozițiile tranzitorii prevăzute la articolul 5 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/2117 în ceea ce privește aplicarea articolelor 39-52 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013

Prin derogare de la articolul 5 alineatul (7) litera (b) din Regulamentul (UE) 2021/2117, articolele 39-54 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 continuă să se aplice după 31 decembrie 2022 în ceea ce privește cheltuielile suportate și plățile efectuate pentru operațiuni puse în aplicare în temeiul articolului 46 din Regulamentul (UE) nr. 1308/2013 înainte de 16 octombrie 2025, cu condiția ca:

(a)

până la 15 octombrie 2023, astfel de operațiuni să fi fost parțial puse în aplicare, iar cheltuielile suportate să reprezinte cel puțin 3 % din totalul cheltuielilor planificate; și

(b)

aceste operațiuni să fie puse în aplicare integral până la 15 octombrie 2025.

Statele membre se asigură că această derogare se aplică numai viticultorilor care dețin autorizații de replantare destinate a fi utilizate în regiunile afectate de fenomenele meteorologice nefavorabile survenite în primăvara anului 2023.

Articolul 4

Intrare în vigoare și aplicare

Prezentul regulament intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică până la 9 august 2024.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 8 august 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)  JO L 347, 20.12.2013, p. 671.

(2)  Regulamentul (UE) 2021/2117 al Parlamentului European și al Consiliului din 2 decembrie 2021 de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 de instituire a unei organizări comune a piețelor produselor agricole, a Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, a Regulamentului (UE) nr. 251/2014 privind definirea, descrierea, prezentarea, etichetarea și protejarea indicațiilor geografice ale produselor vitivinicole aromatizate și a Regulamentului (UE) nr. 228/2013 privind măsurile specifice din domeniul agriculturii în favoarea regiunilor ultraperiferice ale Uniunii (JO L 435, 6.12.2021, p. 262).

(3)  Regulamentul delegat (UE) 2018/273 al Comisiei din 11 decembrie 2017 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește sistemul de autorizații pentru plantările de viță-de-vie, registrul plantațiilor viticole, documentele însoțitoare și certificarea, registrul de intrări și de ieșiri, declarațiile obligatorii, notificările și publicarea informațiilor notificate, de completare a Regulamentului (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește controalele și sancțiunile relevante, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 555/2008, (CE) nr. 606/2009 și (CE) nr. 607/2009 ale Comisiei și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 436/2009 al Comisiei și a Regulamentului delegat (UE) 2015/560 al Comisiei (JO L 58, 28.2.2018, p. 1).