(1)

Regulamentul (CEE) nr. 2821/71 împuternicește Comisia să aplice articolul 101 alineatul (3) din Tratat prin regulament anumitor categorii de acorduri, decizii și practici concertate care intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat, care au ca obiect specializarea, inclusiv acordurile necesare realizării unei astfel de specializări.

(2)

Regulamentul (UE) nr. 1218/2010 al Comisiei (3) definește categoriile de acorduri de specializare cu privire la care Comisia a considerat că îndeplinesc în mod normal condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Regulamentul menționat expiră la 30 iunie 2023. Având în vedere experiența generală pozitivă dobândită în aplicarea regulamentului menționat și rezultatele evaluării regulamentului respectiv, este oportun să se adopte un nou regulament de exceptare pe categorii.

(3)

Prezentul regulament urmărește să asigure protecția concurenței în mod eficace și să ofere întreprinderilor securitatea juridică adecvată. Urmărirea acestor obiective ar trebui să ia în considerare necesitatea simplificării controlului administrativ și a cadrului legislativ în cea mai mare măsură cu putință.

(4)

Pentru aplicarea articolului 101 alineatul (3) din tratat prin regulament, nu este necesar să se definească acordurile care pot intra sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat. La evaluarea individuală a acordurilor în temeiul articolului 101 alineatul (1) din tratat trebuie să fie luați în considerare mai mulți factori, în special structura pieței relevante.

(5)

Beneficiul exceptării stabilite prin prezentul regulament trebuie limitat la acele acorduri pentru care se poate estima cu suficientă certitudine că îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat. Sub un anumit nivel al puterii de piață, pentru aplicarea articolului 101 alineatul (3) din tratat, se poate presupune, în general, că efectele pozitive ale acordurilor de specializare vor compensa eventualele efecte negative asupra concurenței.

(6)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice producției de bunuri și pregătirii serviciilor. Pregătirea serviciilor se referă la activități care se desfășoară anterior prestării de servicii către clienți (de exemplu, cooperarea în vederea creării sau a operării unei platforme prin care va fi prestat un serviciu). Prestarea de servicii către clienți nu intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, cu excepția cazului în care părțile convin să presteze în comun servicii pregătite în temeiul acordului de specializare.

(7)

Este foarte probabil ca acordurile de specializare să contribuie la îmbunătățirea producției de bunuri sau a pregătirii serviciilor și a distribuției acestora dacă părțile dispun de competențe, active sau activități complementare, deoarece, într-un astfel de caz, acordul le permite să se concentreze pe fabricarea anumitor bunuri sau pe pregătirea anumitor servicii și, prin urmare, pot funcționa mai eficient și pot furniza produsele mai ieftin. Este posibil ca, dată fiind concurența efectivă, consumatorii să primească o cotă-parte echitabilă din beneficiile rezultate.

(8)

Astfel de beneficii pot rezulta în primul rând din acordurile prin care una sau mai multe părți renunță integral sau parțial la fabricarea anumitor bunuri sau la pregătirea anumitor servicii în favoarea altei părți sau a altor părți („specializare unilaterală”); în al doilea rând – din acordurile prin care două sau mai multe părți renunță integral sau parțial la fabricarea anumitor bunuri, care sunt diferite, sau la pregătirea anumitor servicii, care sunt diferite, în favoarea altei părți sau a altor părți („specializare reciprocă”) și în al treilea rând – din acordurile prin care două sau mai multe părți se angajează să fabrice în comun anumite bunuri sau să pregătească anumite servicii („producție în comun”).

(9)

Aplicarea prezentului regulament la acordurile de specializare unilaterală și reciprocă ar trebui să se limiteze la situațiile în care părțile sunt active pe aceeași piață de produse. Cu toate acestea, nu este necesar ca părțile să fie active pe aceeași piață geografică. De asemenea, conceptele de specializare unilaterală, respectiv, specializare reciprocă, nu ar trebui să impună reducerea capacității unei părți, fiind suficient ca aceasta să își reducă volumele de producție.

(10)

Pentru a se asigura concretizarea beneficiilor specializării fără ca una dintre părți să părăsească în totalitate piața în avalul producției, acordurile de specializare unilaterală și reciprocă ar trebui să intre sub incidența prezentului regulament numai atunci când prevăd obligații privind furnizarea și cumpărarea. Obligațiile privind furnizarea și cumpărarea pot, dar nu trebuie, să fie de natură exclusivă.

(11)

Prezentul regulament ar trebui să se aplice acordurilor de producție în comun încheiate de părți care sunt deja active pe aceeași piață de produse, dar și de părți care doresc să intre pe o piață de produse prin intermediul acordului de producție în comun. Conceptul de acord de producție în comun nu ar trebui să impună obligația părților de a-și reduce activitățile individuale în ceea ce privește fabricarea de bunuri sau pregătirea de servicii în afara domeniului de aplicare al angajamentului lor comun preconizat.

(12)

Se poate presupune că, atunci când cota de piață deținută de părți pe piața relevantă a produselor care fac obiectul unui acord de specializare nu depășește un anumit nivel, acordul va genera, de regulă, beneficii economice sub forma unor economii de scară sau de gamă ori a unor tehnologii de producție îmbunătățite, în timp ce consumatorii beneficiază de o cotă echitabilă din beneficiile rezultate.

(13)

În cazul în care produsele care fac obiectul unui acord de specializare sunt produse intermediare care sunt utilizate integral sau parțial în mod captiv de către una sau mai multe părți ca factor de producție pentru propria lor producție de produse în aval pe care le vând ulterior pe piață, exceptarea conferită de prezentul regulament ar trebui condiționată și de nedepășirea unui anumit nivel al cotei de piață deținute de părți pe piața relevantă pentru respectivele produse din aval. În acest caz, dacă s-ar lua în calcul cota de piață deținută de părți numai la nivelul produsului intermediar nu s-ar ține seama de riscul potențial de blocare a pieței sau de majorare a prețului factorilor de producție pentru concurenți la nivelul produselor din aval.

(14)

Nu există prezumția că acordurile de specializare intră sub incidența articolului 101 alineatul (1) din tratat sau că nu îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din tratat, dacă se depășește pragul cotei de piață stabilit în prezentul regulament sau dacă nu sunt îndeplinite alte condiții din prezentul regulament. În astfel de cazuri, este necesar să se efectueze o evaluare individuală a acordului de specializare în temeiul articolului 101 din tratat.

(15)

Exceptarea stabilită prin prezentul regulament nu ar trebui să se aplice acordurilor ce conțin restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea efectelor pozitive obținute grație unor acorduri de specializare. În principiu, acordurile care conțin anumite tipuri de restricții grave ale concurenței, cum ar fi fixarea prețurilor percepute părților terțe, limitarea producției sau a vânzărilor și repartizarea piețelor sau a clienților ar trebui excluse de la beneficiul exceptării stabilite în prezentul regulament, indiferent de cota de piață deținută de părți.

(16)

Pragul cotei de piață, neexceptarea anumitor acorduri și condițiile prevăzute de prezentul regulament garantează, în general, faptul că acordurile în cazul cărora se aplică exceptarea pe categorii nu le dau părților posibilitatea de a elimina concurența pentru o parte semnificativă a bunurilor sau a serviciilor în cauză.

(17)

Prezentul regulament ar trebui să indice situații tipice în care se poate considera oportun să se retragă beneficiul exceptării stabilite de respectivul regulament, în temeiul articolului 29 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului (4).

(18)

Pentru a înlesni încheierea acordurilor de specializare, care pot avea impact asupra structurii părților, perioada de valabilitate a prezentului regulament ar trebui stabilită la 12 ani,

(a)

cotele de piață trebuie calculate pe baza valorii vânzărilor pe piață; în cazul în care nu sunt disponibile date privind valoarea vânzărilor pe piață, se pot folosi estimări bazate pe alte informații fiabile privind piața, inclusiv volumul vânzărilor pe piață;

(b)

cotele de piață trebuie calculate pe baza datelor referitoare la anul calendaristic precedent sau, atunci când anul calendaristic precedent nu este reprezentativ pentru poziția părților pe piața (piețele) relevantă (relevante), cotele de piață trebuie calculate ca medie a cotelor de piață ale părților pentru ultimii 3 ani calendaristici precedenți;

(c)

cota de piață deținută de întreprinderile menționate la articolul 1 alineatul (2) punctul 5 se atribuie în mod egal fiecărei întreprinderi care dispune de unul sau mai multe dintre drepturile sau puterile prevăzute la articolul 1 alineatul (2) punctul 1;

(d)

în cazul în care cotele de piață menționate la articolul 3 nu depășesc inițial 20 %, dar ulterior depășesc acest nivel pe cel puțin una dintre piețele relevante, exceptarea stabilită la articolul 2 continuă să se aplice pe o perioadă de 2 ani calendaristici consecutivi care urmează anului în care s-a depășit pentru prima dată pragul de 20 %.

(a)

fixarea prețurilor pentru vânzarea produselor de specializare către terți, cu excepția fixării prețurilor percepute clienților direcți în contextul distribuției în comun;

(b)

limitarea producției sau a vânzărilor, cu excepția:

(c)

alocarea piețelor sau a clienților.