13.3.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 74/47


REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/566 AL COMISIEI

din 10 martie 2023

de modificare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 în ceea ce privește anumite măsuri detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2008 privind norme comune în domeniul securității aviației civile și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2320/2002 (1), în special articolul 4 alineatul (3),

întrucât:

(1)

Experiența dobândită în cursul punerii în aplicare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei (2) a demonstrat necesitatea efectuării unor modificări minore ale modalităților de implementare a anumitor standarde de bază comune în domeniul securității aviației.

(2)

Pentru îmbunătățirea clarității juridice, standardizarea interpretării comune a dispozițiilor relevante și asigurarea implementării optime a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației, este necesar ca anumite măsuri detaliate de securitate a aviației să fie clarificate, armonizate sau simplificate. În plus, anumite modificări au devenit necesare în conformitate cu evoluția tabloului amenințărilor și al riscurilor, precum și cu progresele recente în materie de tehnologie. Aceste modificări vizează software-ul de detectare automată a articolelor interzise (APID), sistemele de detectare a explozibililor (EDS) pentru bagajele de cabină, echipamentele de detectare a urmelor de explozibili (ETD), scanerele de securitate, precum și echipamentele de detectare a vaporilor de explozibili (EVD).

(3)

Experiența dobândită în urma punerii în aplicare a Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2015/1998 a demonstrat necesitatea unor modificări ale modalităților de implementare a anumitor standarde de bază comune în domeniul certificării instructorilor care asigură pregătirea, pentru a se elimina trimiterile caduce din apendicele 6-E, precum și a unor clarificări în ceea ce privește implementarea acțiunilor de sesizare în contextul informațiilor anticipate referitoare la mărfuri înainte de încărcare (PLACI) din anexa la regulamentul respectiv. Dispozițiile conexe din anexă trebuie adaptate pentru a se îmbunătăți claritatea juridică, pentru a se standardiza interpretarea comună a legislației și pentru a se asigura în continuare o implementare optimă a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației.

(4)

Prin urmare, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 trebuie să fie modificat în consecință.

(5)

Măsurile prevăzute în prezentul regulament sunt conforme cu avizul comitetului instituit prin articolul 19 din Regulamentul (CE) nr. 300/2008,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 1 aprilie 2023.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 10 martie 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 97, 9.4.2008, p. 72.

(2)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 al Comisiei din 5 noiembrie 2015 de stabilire a măsurilor detaliate de implementare a standardelor de bază comune în domeniul securității aviației (JO L 299, 14.11.2015, p. 1).


ANEXĂ

Anexa la Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/1998 se modifică după cum urmează:

1.

punctele 1.3.1.4 și 1.3.1.5 se înlocuiesc cu următorul text:

„1.3.1.4.

Articolele transportate de persoane, altele decât pasagerii, trebuie supuse controlului de securitate prin unul dintre următoarele mijloace:

(a)

control manual;

(b)

echipamente cu raze X;

(c)

sisteme de detecție a explozibililor (EDS);

(d)

software de detectare automată a articolelor interzise (APID) în combinație cu litera (c);

(e)

câini dresați pentru detectarea explozibililor;

(f)

echipamente de detectare a urmelor de explozibili (ETD).

În cazul în care operatorul care efectuează controlul de securitate nu poate determina dacă articolele transportate conțin sau nu articole interzise, acesta trebuie să fie respins sau supus din nou controlului de securitate până când respectivul operator consideră că rezultatul este satisfăcător.

1.3.1.5.

În ceea ce privește controlul de securitate al articolelor transportate de alte persoane decât pasagerii, se aplică punctele 4.1.2.4-4.1.2.7 și 4.1.2.11-4.1.2.12.”;

2.

punctul 4.1.1.1 se înlocuiește cu următorul text:

„4.1.1.1.

Înainte de efectuarea controlului de securitate, se scoate îmbrăcămintea de exterior și se supune controlului de securitate ca bagaj de mână, cu excepția cazului în care conceptul de operare a echipamentului permite păstrarea îmbrăcăminții de exterior. Operatorul care efectuează controlul de securitate poate solicita pasagerului să își scoată și alte articole de îmbrăcăminte, după caz.”;

3.

punctul 4.1.2.3 se înlocuiește cu următorul text:

„4.1.2.3.

Bagajele de mână trebuie supuse controlului de securitate prin utilizarea a cel puțin uneia dintre următoarele metode:

(a)

control manual;

(b)

echipamente cu raze X;

(c)

sisteme de detecție a explozibililor (EDS);

(d)

software de detectare automată a articolelor interzise (APID) în combinație cu litera (c);

(e)

câini dresați pentru detectarea explozibililor, în combinație cu litera (a);

(f)

echipamente de detectare a urmelor de explozibili (ETD).

În cazul în care operatorul care efectuează controlul de securitate nu poate determina dacă bagajul de mână conține sau nu articole interzise, acesta trebuie să fie respins sau supus din nou controlului de securitate până când respectivul operator consideră că rezultatul este satisfăcător.”;

4.

punctele 4.1.2.5 și 4.1.2.6 se înlocuiesc cu următorul text:

„4.1.2.5.

Atunci când se utilizează echipamente cu raze X, fiecare imagine trebuie să fie vizualizată de operatorul care efectuează controlul de securitate.

Atunci când se utilizează sisteme EDS, fiecare imagine trebuie să fie vizualizată de operatorul care efectuează controlul de securitate sau analizată cu ajutorul software-ului de detectare automată a articolelor interzise (APID).

4.1.2.6.

Atunci când se utilizează software-ul APID, toate alarmele menționate la punctul 12.13.1.1 trebuie soluționate într-un mod considerat satisfăcător de operatorul care efectuează controlul de securitate, astfel încât să se asigure în mod rezonabil faptul că nu se transportă articole interzise în zona SRA sau la bordul unei aeronave.

Atunci când se utilizează sisteme EDS, toate alarmele menționate la punctul 12.4.1.3 trebuie soluționate prin efectuarea din nou a controlului de securitate al bagajului utilizând o metodă suplimentară de control de securitate.

Atunci când sistemele EDS au fost instalate înainte de 1 iulie 2023 și sunt utilizate fără software APID, toate alarmele menționate la punctul 12.4.1.3 trebuie soluționate într-un mod considerat satisfăcător de operatorul care efectuează controlul de securitate, astfel încât să se asigure în mod rezonabil faptul că nu se transportă articole interzise în zona SRA sau la bordul unei aeronave. În cazul în care identitatea unui articol este neclară, alarmele trebuie soluționate prin efectuarea din nou a controlului de securitate al bagajului utilizând o metodă suplimentară de control de securitate.”;

5.

punctul 4.1.2.12 se înlocuiește cu următorul text:

„4.1.2.12.

Atunci când software-ul APID este utilizat în combinație cu sisteme EDS care îndeplinesc oricare dintre standardele C1, C1+, C2 sau C2+, operatorul sau entitatea care utilizează echipamentele trebuie să se asigure că procedurile sunt în conformitate cu conceptul de operare al acestor standarde în ceea ce privește controlul de securitate al articolelor electronice mari și controlul de securitate al lichidelor, aerosolilor și gelurilor.”;

6.

se adaugă următorul punct 4.1.2.13:

„4.1.2.13.

Controlul de securitate al bagajelor de mână face de asemenea obiectul dispozițiilor suplimentare prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005.”;

7.

punctul 6.2.1.5 se modifică după cum urmează:

(a)

litera (g) se înlocuiește cu următorul text:

„(g)

echipamente de detecție a metalelor (MDE);”;

(b)

se adaugă următoarea literă:

„(h)

echipamente EVD.”;

8.

la punctul 6.3.2.6 litera (e), subpunctul (iv) se înlocuiește cu următorul text:

„(iv)

mijlocul sau metoda de control de securitate utilizată, după cum urmează:

—

control manual (PHS);

—

echipamente cu raze X (XRY);

—

sisteme EDS (EDS);

—

câini dresați pentru detectarea explozibililor (EDD);

—

echipamente ETD (ETD);

—

control vizual (VCK);

—

echipamente de detecție a metalelor (CMD);

—

echipamente EVD (EVD);

—

orice altă metodă (AOM) în conformitate cu punctul 6.2.1.6, caz în care metoda utilizată trebuie specificată; sau”;

9.

la punctul 6.8.7.2, se adaugă următoarea frază:

„Un transportator aerian nu trebuie să încarce o astfel de expediere pentru transportul în Uniune decât dacă măsurile necesare prevăzute la punctele 6.8.7.3 și 6.8.7.4, după caz, au fost puse în aplicare în mod satisfăcător.”;

10.

apendicele 6-E al doilea paragraf se modifică după cum urmează:

(a)

partea introductivă se înlocuiește cu următorul text:

„confirm că, la colectarea, transportul, depozitarea și livrarea mărfurilor/poștei destinate transportului aerian cărora le-au fost aplicate măsuri de securitate [în numele numele agentului abilitat/transportatorului aerian care aplică măsuri de securitate pentru mărfuri sau poștă/expeditorului cunoscut], vor fi respectate următoarele proceduri de securitate:”;

(b)

a șaptea liniuță se modifică după cum urmează:

1.

litera (a) se înlocuiește cu următorul text:

„(a)

are un contract de transportator rutier de mărfuri cu un agent abilitat sau cu un expeditor cunoscut responsabil cu transportul [același nume ca mai sus]; sau”;

2.

litera (c) se înlocuiește cu următorul text:

„(c)

are un contract de transportator rutier de mărfuri cu transportatorul rutier semnatar care impune ca terțul să nu subcontracteze ulterior și să pună în aplicare procedurile de securitate conținute în prezenta declarație. Transportatorul rutier semnatar păstrează responsabilitatea deplină pentru întregul transport în numele agentului abilitat sau al expeditorului cunoscut; și”;

11.

punctul 8.1.2.3 se modifică după cum urmează:

(a)

litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f)

câini dresați pentru detectarea explozibililor, în combinație cu litera (a);”;

(b)

se adaugă următoarea literă (g):

„(g)

echipamente EVD aplicate în conformitate cu dispozițiile relevante din apendicele 6-J și în combinație cu litera (a).”;

12.

punctul 9.1.2.3 se modifică după cum urmează:

(a)

litera (f) se înlocuiește cu următorul text:

„(f)

câini dresați pentru detectarea explozibililor, în combinație cu litera (a);”;

(b)

se adaugă următoarea literă (g):

„(g)

echipamente EVD aplicate în conformitate cu dispozițiile relevante din apendicele 6-J și în combinație cu litera (a).”;

13.

la punctul 11.5.1, a doua frază se înlocuiește cu următorul text:

„Certificarea se aplică cel puțin instructorilor autorizați să predea cursurile de pregătire definite la punctele 11.2.3.1-11.2.3.5 și la punctele 11.2.4 (cu excepția cazului în care este vorba despre pregătirea supraveghetorilor care supraveghează exclusiv persoanele menționate la punctele 11.2.3.6-11.2.3.11) și 11.2.5.”;

14.

punctul 12.0.2.1 se înlocuiește cu următorul text:

„12.0.2.1.

Sub rezerva punctului 12.0.5, următoarele echipamente și software de securitate pot fi instalate după 1 octombrie 2020 numai dacă au primit statutul de «marcă a UE» sau de «marcă a UE în curs de aprobare» menționat la punctul 12.0.2.5:

(a)

porțile detectoare de metale (WTMD);

(b)

sistemele de detecție a explozibililor (EDS);

(c)

echipamentele de detectare a urmelor de explozibili (ETD);

(d)

echipamente dotate cu sistem de detecție a explozibililor lichizi (LEDS);

(e)

echipamentele de detecție a metalelor (MDE);

(f)

scanerele de securitate;

(g)

scanerele pentru încălțăminte;

(h)

echipamentele de detecție a vaporilor de explozibili (EVD);

(i)

software-ul de detectare automată a articolelor interzise (APID).”;

15.

punctul 12.4.1.1 se înlocuiește cu următorul text:

„12.4.1.1.

Sistemele de detecție a explozibililor (EDS) trebuie să fie capabile de a detecta și a indica prin declanșarea unei alarme prezența unor cantități individuale specificate sau mai mari de materiale explozibile sau chimice conținute în bagaje sau în alte expedieri.”;

16.

punctul 12.4.1.2 se înlocuiește cu următorul text:

„12.4.1.2.

Detecția trebuie să fie independentă de forma, poziția sau orientarea materialului explozibil sau chimic.”;

17.

la punctul 12.4.1.3, prima și a doua liniuță se înlocuiesc cu următorul text:

„—

atunci când detectează materiale explozibile sau chimice și

—

atunci când detectează prezența unui articol care împiedică detectarea materialelor explozibile sau chimice; și”;

18.

punctul 12.6.1 se modifică după cum urmează:

(a)

prima frază se înlocuiește cu următorul text:

„Echipamentele de detectare a urmelor de explozibili (ETD) trebuie să fie capabile să colecteze și să analizeze urme de particule de pe suprafețele contaminate, sau conținutul bagajelor sau al expedierilor, și să indice, prin declanșarea unei alarme, prezența explozibililor sau a materialelor chimice.”;

(b)

fraza care urmează literei (b) se înlocuiește cu următorul text:

„Trebuie să fie stabilite standarde pentru echipamentele de detectare a urmelor de explozibili (ETD) care utilizează mostre de particule. Cerințele detaliate pentru aceste standarde sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei.”;

19.

punctul 12.6.2 se înlocuiește cu următorul text:

„12.6.2.

Standardul pentru echipamentele ETD pentru detectarea urmelor de explozibili, care utilizează prelevarea de mostre de particule, se aplică echipamentelor ETD instalate începând de la 1 septembrie 2014.

Standardul pentru echipamentele ETD pentru detectarea materialelor chimice, care utilizează prelevarea de mostre de particule, se aplică de la 1 iulie 2024 echipamentelor ETD instalate începând de la 1 septembrie 2014.”;

20.

capitolele 12.13 și 12.14 se înlocuiesc cu următoarele:

„12.13.

SOFTWARE DE DETECTARE AUTOMATĂ A ARTICOLELOR INTERZISE (APID)

12.13.1.

Principii generale

12.13.1.1.

Software-ul de detectare automată a articolelor interzise (APID) trebuie să poată detecta și indica prin declanșarea unei alarme articolele interzise conținute în bagaje sau în alte expedieri.

12.13.2.

Standarde pentru software-ul APID

12.13.2.1.

Există trei standarde pentru software-ul APID. Cerințele detaliate cu privire la aceste standarde sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei.

12.14.

ECHIPAMENTE DE DETECTARE A VAPORILOR DE EXPLOZIBILI (EVD)

12.14.1.

Principii generale

12.14.1.1.

Echipamentele de detectare a vaporilor de explozibili (EVD) trebuie să fie capabile să colecteze eșantioane de aer și să analizeze eșantioanele colectate pentru a detecta vaporii, aerosolii și/sau particulele prezente în aer care indică prezența explozibililor și a materialelor conexe explozibile.

În cazul în care într-un eșantion se identifică prezența unor urme de explozibili sau materiale conexe explozibile, echipamentul EVD trebuie să declanșeze o alarmă.

12.14.1.2.

În scopul controlului de securitate cu echipamente EVD, se aplică următoarele cerințe:

(a)

echipamentele EVD se utilizează numai într-un mediu și în scopul pentru care au fost aprobate, și anume controlul de securitate al:

—

pasagerilor și al persoanelor, altele decât pasagerii (EVD-PX);

—

bagajelor de mână (EVD-CB);

—

bagajelor de cală (EVD-HB);

—

mărfurilor și poștei destinate transportului aerian, al poștei transportatorului aerian și al materialelor transportatorului aerian, al proviziilor de bord și al proviziilor de aeroport (EVD-CS);

(b)

consumabilele nu trebuie să fie utilizate dincolo de recomandările producătorului acestora sau dacă performanțele consumabilelor par a se fi deteriorat prin utilizare.

12.14.2.

Standarde pentru EVD

12.14.2.1.

Toate echipamentele EVD utilizate pentru controlul de securitate al bagajelor de cală, al mărfurilor și poștei destinate transportului aerian, al poștei transportatorului aerian și al materialelor transportatorului aerian încărcate în cala aeronavei, al proviziilor de bord, precum și al proviziilor de aeroport trebuie să respecte cel puțin standardul 1.

12.14.2.2.

Toate echipamentele EVD utilizate pentru controlul de securitate al pasagerilor și al persoanelor, altele decât pasagerii, precum și al bagajelor de mână trebuie să respecte cel puțin standardul 3.

12.14.2.3.

Cerințele detaliate cu privire la aceste standarde sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei.”;

21.

apendicele 12-M se înlocuiește cu următorul text:

 

„ APENDICELE 12-M

 

Dispozițiile detaliate privind cerințele de performanță pentru APID sunt prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2015) 8005 a Comisiei.”