|
19.1.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 17/88 |
REGULAMENTUL DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/132 AL COMISIEI
din 18 ianuarie 2023
privind măsurile de salvgardare referitoare la importurile de orez Indica originar din Cambodgia în urma redeschiderii anchetei în vederea punerii în aplicare a Hotărârii Tribunalului din 9 noiembrie 2022 în cauza T-246/19, în ceea ce privește Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/67
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere articolul 310 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere articolele 22 și 26 din Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008 al Consiliului (1),
întrucât:
1. PROCEDURA
|
(1) |
La 17 ianuarie 2019 Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/67 al Comisiei (2) de impunere a unor măsuri de salvgardare cu privire la importurile de orez Indica originare din Cambodgia și Myanmar/Birmania încadrat la codurile NC 1006 30 27, 1006 30 48, 1006 30 67 și 1006 30 98, prin care Comisia a reintrodus, pentru o perioadă de trei ani, taxele prevăzute de Tariful vamal comun la importurile acestui orez și a instituit o reducere progresivă a nivelului taxei aplicabile (denumit în continuare „regulamentul în litigiu”), în măsura în care vizează importurile de orez din Cambodgia și Myanmar/Birmania. |
|
(2) |
Regatul Cambodgia și Cambodia Rice Federation au contestat regulamentul în litigiu în fața Tribunalului (denumit în continuare „Tribunalul”). |
|
(3) |
Prin Hotărârea din 9 noiembrie 2022 în Cauza T-246/19, Regatul Cambodgia și Cambodia Rice Federation/Comisia (denumită în continuare „hotărârea”), Tribunalul a anulat regulamentul în litigiu. |
|
(4) |
Tribunalul a considerat că Comisia a săvârșit o eroare de drept și o eroare vădită de apreciere prin limitarea în mod arbitrar a domeniului de aplicare al anchetei sale privind prejudiciul cauzat industriei din Uniune numai la morarii de orez Indica albit sau semialbit prelucrat din orez nedecorticat cultivat sau recoltat în Uniune. Definiția eronată a producătorilor din Uniune a afectat astfel de o eroare și analiza existenței unor dificultăți grave, întrucât Comisia a exclus o parte a producătorilor din evaluarea prejudiciului. |
|
(5) |
Tribunalul a constatat, de asemenea, că Comisia nu a furnizat elemente de probă corespunzător cerințelor legale în ceea ce privește ajustările aduse analizei subcotării. |
|
(6) |
În fine, Tribunalul a constatat, de asemenea, că Comisia a încălcat dreptul la apărare al reclamantelor și obligația de a comunica faptele și considerentele esențiale sau detaliile acestora. În special, Comisia a omis să divulge datele care au stat la baza calculelor indicatorilor de consum și de prejudiciu și analiza subcotării și ajustările aduse acesteia în urma observațiilor părților interesate cu privire la documentul de informare generală. |
2. MOTIVE PENTRU REDESCHIDEREA ANCHETEI ȘI SUSPENDAREA RAMBURSĂRII TAXELOR
|
(7) |
În urma hotărârii, Comisia a decis, prin intermediul unui aviz (denumit în continuare „avizul de redeschidere”) (3), să redeschidă ancheta și să o reia din punctul în care s-a produs neregula. |
|
(8) |
Astfel cum s-a explicat în avizul de redeschidere, scopul redeschiderii anchetei inițiale este de a aborda pe deplin erorile identificate de Tribunal și de a evalua dacă aplicarea normelor, astfel cum au fost clarificate de Tribunal, justifică reinstituirea măsurilor, ceea ce ar conduce la reintroducerea taxelor prevăzute de Tariful vamal comun la importurile de orez Indica originar din Cambodgia care se încadrează la codurile NC 1006 30 27, 1006 30 48, 1006 30 67 și 1006 30 98 pentru perioada inițială de trei ani, și anume între 18 ianuarie 2019 și 18 ianuarie 2022. |
|
(9) |
Pe baza noilor sale constatări și a rezultatului redeschiderii anchetei, care nu este cunoscut în acest stadiu, Comisia poate adopta un nou regulament. Întrucât măsurile au fost abrogate, orice reinstituire a taxelor prevăzute de Tariful vamal comun ar viza numai importurile efectuate în perioada inițială de aplicare a regulamentului în litigiu (și anume, importurile efectuate între 18 ianuarie 2019 și 18 ianuarie 2022). |
|
(10) |
În conformitate cu articolul 310 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, bugetul se execută în conformitate cu principiul bunei gestiuni financiare. Statele membre și Uniunea cooperează pentru a face posibilă utilizarea alocărilor înscrise în buget, în conformitate cu acest principiu. În acest scop, autorităților vamale naționale le revine sarcina să aștepte rezultatul reexaminării înainte de a decide cu privire la orice cerere de rambursare referitoare la taxele anulate de Tribunal. Autoritățile vamale sunt îndemnate, astfel, să suspende orice cereri de rambursare a taxelor anulate până la data publicării rezultatului reexaminării în Jurnalul Oficial, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Autoritățile vamale naționale așteaptă publicarea regulamentului de punere în aplicare relevant al Comisiei de încheiere a anchetei privind importurile de orez Indica originar din Cambodgia și Myanmar/Birmania înainte de a decide cu privire la orice cerere de rambursare și de remitere a taxelor obișnuite percepute la importurile de orez Indica originar din Cambodgia.
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, 18 ianuarie 2023.
Pentru Comisie
Președinta
Ursula VON DER LEYEN
(1) JO L 303, 31.10.2012, p. 1.
(2) Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/67 al Comisiei din 16 ianuarie 2019 de impunere a unor măsuri de salvgardare cu privire la importurile de orez Indica originare din Cambodgia și Myanmar/Birmania (JO L 15, 17.1.2019, p. 5).