19.1.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 17/1


REGULAMENTUL DELEGAT (UE) 2023/126 AL COMISIEI

din 21 octombrie 2022

de completare a Regulamentului (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului prin precizarea numărului și a titlului variabilelor pentru domeniul consumului

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) 2019/1700 al Parlamentului European și al Consiliului din 10 octombrie 2019 de stabilire a unui cadru comun pentru statisticile europene referitoare la persoane și gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eșantioane, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 808/2004, (CE) nr. 452/2008 și (CE) nr. 1338/2008 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1177/2003 al Parlamentului European și al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 577/98 al Consiliului (1), în special articolul 6 alineatul (1),

întrucât:

(1)

Pentru a acoperi nevoile identificate în subiectele detaliate relevante, Comisia trebuie să precizeze numărul și titlurile variabilelor pentru setul de date din domeniul consumului (ancheta bugetelor de familie, ABF).

(2)

ABF este un instrument esențial pentru compilarea ponderilor pentru indicatorii macroeconomici importanți, cum ar fi indicii prețurilor de consum și indicii armonizați ai prețurilor de consum ca indicatori ai inflației, precum și pentru conturile naționale. În plus, ABF oferă descrieri detaliate ale cheltuielilor totale de consum ale gospodăriilor private în funcție de caracteristicile gospodăriilor, cum ar fi venitul, locuințele și multe caracteristici demografice și socioeconomice, oferind astfel informații privind condițiile de viață economice și sociale ale gospodăriilor populației și ale persoanelor fizice din statele membre.

(3)

Pentru domeniul consumului, numărul variabilelor care urmează să fie colectate nu trebuie depășească cu mai mult de 5 % numărul variabilelor prevăzut în primul act delegat adoptat pentru respectivul domeniu. Acesta este primul act delegat adoptat pentru domeniul consumului,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1

Numărul și titlurile variabilelor pentru setul de date din domeniul consumului sunt prevăzute în anexă.

Articolul 2

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles, 21 octombrie 2022.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 261 I, 14.10.2019, p. 1.


ANEXĂ

Numărul și titlul variabilelor pentru domeniul consumului

Subiect

Subiect detaliat

Identificatorul variabilei

Denumirea variabilei

Aspecte tehnice

Informații privind colectarea de date

5 variabile tehnice

HA02

Anul (anii) anchetei

HC04C

Data primului interviu al gospodăriei

MB03C

Data primului interviu al membrului gospodăriei

HA06

Strat

HA07

Unitate primară de eșantionare

Identificare

4 variabile tehnice

HA04

Numărul de identificare al gospodăriei (fișier HH)

MA04

Numărul de identificare al gospodăriei (fișier membru HH)

MA05

Numărul de identificare al membrului gospodăriei (fișier membru HH)

HA13

Numărul de identificare al membrului gospodăriei care răspunde la chestionarul privind gospodăria

Ponderi

1 variabilă tehnică

HA10

Pondere finală

Caracteristicile interviului

3 variabile tehnice

HA11

Modul de intervievare utilizat (interviu al gospodăriei)

MA11

Modul de intervievare utilizat (interviu individual)

HA12

Modul de intervievare utilizat (agendă)

Localizare

3 variabile tehnice

MB012

Țara de reședință

HA08

Regiunea de reședință

HA09

Gradul de urbanizare

Caracteristicile persoanelor și gospodăriilor

Demografie

4 variabile colectate

1 variabilă derivată

MB02

Genul membrului gospodăriei

MB03

Vârsta (în ani împliniți) membrului gospodăriei

MB03A

Anul nașterii

MB03B

Trecerea zilei de naștere la data primului interviu

MB04

Starea civilă a membrului gospodăriei

Cetățenie și proveniența din familii de migranți

4 variabile colectate

MB01

Țara de naștere

MB011

Țara cetățeniei principale

MB01F

Țara de naștere a tatălui

MB01M

Țara de naștere a mamei

Componența gospodăriei

1 variabilă colectată

1 variabilă derivată

MBGRIDXX

Grila gospodăriei

MB042

Parteneri care locuiesc în aceeași gospodărie

Sănătate: starea de sănătate și dizabilitatea, accesul la asistență medicală și disponibilitatea și utilizarea asistenței medicale și factorii determinanți ai sănătății

Dizabilitate și alte elemente ale Modulului minim european în materie de sănătate

3 variabile colectate

MH01

Autoevaluarea stării generale de sănătate

MH02

Probleme de sănătate de lungă durată

MH03

Limitarea activității din cauza unor probleme de sănătate

Participarea pe piața muncii

Statutul activității principale (autodefinit)

1 variabilă colectată

ME01A

Statutul activității principale (autodefinit)

Caracteristicile elementare ale locului de muncă

5 variabile colectate

ME0908

Ocupația la locul de muncă principal

ME04

Activitatea economică a unității locale (locul de muncă principal)

ME02

Locul de muncă principal: cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă (autodefinit)

ME12

Statutul profesional la locul de muncă principal

ME13

Sectorul de activitate al membrului gospodăriei

Nivelul de instruire și studiile urmate

Nivelul de instruire

1 variabilă colectată

MC01

Nivelul cel mai înalt de educație absolvit

Caracteristicile persoanelor și gospodăriilor

Componența gospodăriei – detalii specifice suplimentare

2 variabile derivate

HB05

Dimensiunea gospodăriei

HB075

Tipul de gospodărie

Condiții de viață, inclusiv deprivare materială, locuință, mediul de viață și accesul la servicii

Principalele caracteristici ale locuinței

3 variabile colectate

HD01

Statutul de ocupare a locuinței gospodăriei

HD03

Tipul locuinței

HD06

Numărul de camere disponibile pentru gospodărie

Participarea la educație și formare

Participarea la activități de educație formală (în prezent)

2 variabile colectate

MC02A

Participarea la educație și formare profesională formală

MC02B

Nivelul activității curente sau al celei mai recente activități de educație/de formare formală

Participarea pe piața muncii

Durata contractului

1 variabilă colectată

ME03A

Permanența locului de muncă principal

Venit, consum și elemente de avere, inclusiv datorii

Venitul anual total la nivelul persoanelor și al gospodăriilor

1 variabilă colectată

1 variabilă derivată

MF099

Venitul net anual total din toate sursele, inclusiv din componentele nemonetare, al membrului gospodăriei

HH099

Venitul net anual total din toate sursele, inclusiv din componentele nemonetare

Principalele componente ale venitului

3 variabile colectate

HH011

Venitul lunar net curent al gospodăriei

HH095

Venituri monetare anuale nete din toate sursele

HH012

Venituri în natură din ocuparea unui loc de muncă

Venituri în natură din activități nesalariale

1 variabilă colectată

HH023

Venituri în natură din activități nesalariale

Chiria imputată

1 variabilă colectată

HH032

Chiria imputată

Principala sursă de venit

1 variabilă colectată

HI11

Principala sursă de venit

Elemente de avere, inclusiv dreptul de proprietate asupra locuinței

2 variabile colectate

HW10

Valoarea reședinței principale

HW20

Economii (într-o lună tipică)

Impozite și contribuții

1 variabilă colectată

HW30

Impozitul pe venit și contribuțiile la asigurările sociale

Datoria

2 variabile colectate

HW40

Total de rambursat pentru ipoteca pe locuința principală

HW50

Rambursarea lunară a principalului și a dobânzii pentru ipotecă

Arierate

1 variabilă colectată

HW60

Arierate

 

Consumul după clasificarea consumului individual pe destinații (COICOP)  (1)

507 variabile colectate

HE01A

Alimente și băuturi nealcoolice

HE02A

Băuturi alcoolice, tutun și narcotice

HE03A

Îmbrăcăminte și încălțăminte

HE04A

Locuințe, apă, electricitate, gaz și alți combustibili

HE05A

Mobilier, articole de menaj și întreținere curentă a locuinței

HE06A

Sănătate

HE07A

Transport

HE08A

Informare și comunicare

HE09A

Recreere, sport și cultură

HE10A

Servicii de învățământ

HE11A

Restaurante și servicii de cazare

HE12A

Servicii de asigurări și servicii financiare

HE13A

Îngrijire personală, protecție socială și diverse bunuri și servicii

Consum propriu

13 variabile colectate

HE01B

Alimente și băuturi nealcoolice

HE02B

Băuturi alcoolice, tutun și narcotice

HE03B

Îmbrăcăminte și încălțăminte

HE04B

Locuințe, apă, electricitate, gaz și alți combustibili

HE05B

Mobilier, articole de menaj și întreținere curentă a locuinței

HE06B

Sănătate

HE07B

Transport

HE08B

Informare și comunicare

HE09B

Recreere, sport și cultură

HE10B

Servicii de învățământ

HE11B

Restaurante și servicii de cazare

HE12B

Servicii de asigurări și servicii financiare

HE13B

Îngrijire personală, protecție socială și diverse bunuri și servicii

Cheltuielile de consum transfrontaliere după clasificarea COICOP

13 variabile colectate

HJ01

Alimente și băuturi nealcoolice

HJ02

Băuturi alcoolice, tutun și narcotice

HJ03

Îmbrăcăminte și încălțăminte

HJ04

Locuințe, apă, electricitate, gaz și alți combustibili

HJ05

Mobilier, articole de menaj și întreținere curentă a locuinței

HJ06

Sănătate

HJ07

Transport

HJ08

Informare și comunicare

HJ09

Recreere, sport și cultură

HJ10

Servicii de învățământ

HJ11

Restaurante și servicii de cazare

HJ12

Servicii de asigurări și servicii financiare

HJ13

Îngrijire personală, protecție socială și diverse bunuri și servicii

Cantități  (2) (opțional)

82 variabile colectate

HQ01

Alimente și băuturi nealcoolice

HQ02

Băuturi alcoolice, tutun și narcotice


(1)  Consumul monetar după clasificarea consumului individual pe destinații se transmite la nivelul COICOP cu 5 cifre.

(2)  Cantitățile se transmit pentru grupele „Alimente și băuturi nealcoolice” și „Băuturi alcoolice, tutun și narcotice” la nivelul COICOP cu 5 cifre.