RECOMANDAREA COMISIEI

din 8 februarie 2023

privind obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre

(2023/C 56/01)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii, în special articolul 6 alineatul (5) (1),

întrucât:

(1)

Mecanismul de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”), instituit prin Decizia nr. 1313/2013/UE, are drept scop consolidarea cooperării dintre Uniune și statele membre și facilitarea coordonării în domeniul protecției civile în vederea îmbunătățirii eficienței sistemelor de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre naturale și provocate de om.

(2)

În temeiul articolului 6 alineatul (5) din Decizia nr. 1313/2013/UE, Comisia, în cooperare cu statele membre, stabilește și dezvoltă obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre în domeniul protecției civile și adoptă recomandări pentru a le defini ca punct de referință comun fără caracter obligatoriu pentru a sprijini acțiunile de prevenire și de pregătire pentru dezastre care produc sau sunt susceptibile să producă efecte ce depășesc frontierele unei țări.

(3)	Zona geografică acoperită de obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre cuprinde Uniunea și statele sale membre, precum și statele participante la mecanismul Uniunii (2) în temeiul articolului 4 punctele (4a) și (12) din Decizia nr. 1313/2013/UE.

(4)

Uniunea se confruntă cu dezastre naturale și provocate de om mai frecvente și mai grave. Schimbările climatice și degradarea mediului exacerbează riscurile pentru Uniune, prin creșterea frecvenței și a intensității evenimentelor meteorologice, a poluării dăunătoare, a deficitului de apă și a pierderii biodiversității. În plus, dezastrele au din ce în ce mai mult efecte transfrontaliere și transsectoriale. Pe lângă pierderea de vieți omenești și impactul asupra sănătății umane, dezastrele subminează prosperitatea economică și cauzează pierderi ireparabile mediului, biodiversității și patrimoniului cultural. Prin urmare, reziliența la dezastre ar trebui consolidată atât la nivelul Uniunii, cât și în statele membre. Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre trebuie să contribuie la consolidarea rezilienței la dezastre și la îmbunătățirea capacității Uniunii și a statelor sale membre de a rezista la efectele dezastrelor actuale și viitoare. Abordările cuprinzătoare și integrate ale managementului riscurilor de dezastre sunt esențiale pentru consolidarea rezilienței.

(5)	Consolidarea rezilienței la dezastre ar trebui să se bazeze pe principii și abordări orizontale specifice.

(6)	Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre anexate la prezenta recomandare au fost stabilite în cooperare cu statele membre.

(7)	La stabilirea obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre, s-a acordat o atenție deosebită nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile. Nevoile acestora ar trebui luate în considerare în punerea în aplicare și revizuirea obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre.

(8)

Ar trebui urmărite sinergiile și complementaritatea cu cadrele internaționale relevante în materie de reziliență, cum ar fi Cadrul de acțiune de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre, precum și alte inițiative sectoriale ale Uniunii de consolidare a rezilienței în ceea ce privește punerea în aplicare și dezvoltarea în continuare a obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre, pentru a îmbunătăți capacitatea generală a Uniunii și a statelor sale membre de a rezista la efectele dezastrelor naturale și ale celor provocate de om.

(9)

Prin urmare, cooperarea trebuie aprofundată și extinsă la autoritățile naționale și subnaționale corespunzătoare din afara domeniului protecției civile, precum și la furnizorii de servicii esențiale, inclusiv la sectorul transporturilor, și la părțile interesate din sectorul privat, organismele neguvernamentale, comunitatea de cercetare și experții în domeniul patrimoniului cultural. Publicarea în timp util a datelor într-un mod accesibil, interoperabil și reutilizabil va facilita cooperarea transsectorială și transfrontalieră.

(10)	O astfel de cooperare poate include, de asemenea, cooperarea civilo-militară în conformitate cu Decizia nr. 1313/2013/UE (3).

(11)

Autoritățile competente ale statelor membre, Comisia și agențiile relevante ale Uniunii, în limitele mandatelor lor respective, ar trebui să fie pregătite să răspundă la diferite tipuri de dezastre naturale și provocate de om, cu diverse grade de amploare, inclusiv la accidente industriale, accidente maritime și alte accidente legate de transporturi, la urgențe sanitare și situații de criză caracterizate de incertitudine, precum și la evenimente perturbatoare care ar putea pune în pericol operațiunile de protecție civilă sau continuitatea activității.

(12)

În temeiul articolului 6 alineatul (5) din Decizia nr. 1313/2013/UE, obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre se bazează pe scenarii actuale și scenarii orientate spre viitor, inclusiv pe impactul schimbărilor climatice asupra riscurilor de dezastre, pe date privind evenimentele trecute și pe studii de impact transsectoriale, acordându-se o atenție deosebită grupurilor vulnerabile. În același timp, planificarea managementului dezastrelor și elaborarea de scenarii, prevăzute la articolul 10 din Decizia nr. 1313/2013/UE, trebuie să țină seama de activitățile efectuate în legătură cu obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre. Prin urmare, dezvoltarea obiectivelor și elaborarea de scenarii sunt strâns legate între ele. Deși scenariile vor furniza date concrete și informații specifice riscurilor care ar trebui să stea la baza formulării obiectivelor, obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre ar trebui, la rândul lor, să identifice domeniile care sunt importante pentru reziliența la dezastre și, prin urmare, să contribuie la elaborarea de scenarii.

(13)	Prin urmare, obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre ar trebui să fie analizate și revizuite în permanență, în funcție de progresele înregistrate în ceea ce privește dezvoltarea și punerea lor în aplicare, de noile circumstanțe și de nevoile în schimbare.

(14)	Raportarea în temeiul articolului 34 alineatul (2) din Decizia nr. 1313/2013/UE ar trebui să furnizeze informații periodice, printre altele, cu privire la progresele înregistrate în vederea atingerii obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre,

ADOPTĂ PREZENTA RECOMANDARE:

OBIECT ȘI SCOP

(1)

În temeiul articolului 6 alineatul (5) din Decizia nr. 1313/2013/UE, prezenta recomandare stabilește obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre în domeniul protecției civile, precum și principiile generale pentru punerea în aplicare, raportarea și revizuirea acestora.

(2)

Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre reprezintă un punct de referință comun fără caracter obligatoriu pentru a sprijini acțiunile de prevenire și de pregătire pentru dezastre care produc sau sunt susceptibile să producă efecte ce depășesc frontierele unei țări, pentru a îmbunătăți capacitatea Uniunii și a statelor sale membre de a face față unor astfel de dezastre și de a rezista la efectele acestora. Obiectivele identifică domeniile prioritare și obiectivele conexe specifice pentru consolidarea rezilienței la dezastre a mecanismului Uniunii și a statelor membre.

PRINCIPII ȘI ABORDĂRI ORIZONTALE CARE STAU LA BAZA REZILIENȚEI LA DEZASTRE

(3)

Peisajul riscurilor se schimbă rapid. Dezastrele naturale și provocate de om tot mai frecvente și mai intense au un impact în cascadă transfrontalier și transsectorial și provoacă pierderi umane și economice. Reziliența la dezastre trebuie consolidată pentru a menține capacitatea actorilor din domeniul protecției civile de a gestiona în mod eficace o gamă largă de evenimente perturbatoare viitoare.

(4)

Consolidarea rezilienței la dezastre în domeniul protecției civile ar trebui să fie:

(a)	cuprinzătoare: prin acoperirea întregului ciclu de management al dezastrelor: prevenire, pregătire, răspuns și redresare;

(b)	anticipativă: prin reducerea riscurilor de dezastre subiacente, acolo unde este posibil, și prin asigurarea unei pregătiri adecvate pentru a răspunde în mod eficace și eficient la dezastre;

(c)

transsectorială și transfrontalieră: prin promovarea unei abordări care să țină seama de interdependențele dintre multiplele riscuri, să asigure coerența între sectoarele de politică relevante și să încurajeze cooperarea dintre statele membre care se confruntă cu aceleași riscuri. Cooperarea și coordonarea ar trebui să faciliteze coerența, să optimizeze sinergiile și să promoveze acțiuni consecvente în toate sectoarele, la toate nivelurile de guvernanță, inclusiv la nivelul regiunilor, al autorităților și al părților interesate;

(d)

bazată pe cunoștințe și pe date concrete: prin fundamentarea pe o înțelegere solidă a riscurilor de dezastre, inclusiv a impactului economic, social și de mediu al dezastrelor. În acest scop, ar trebui sprijinite cercetarea și inovarea și ar trebui încurajate schimbul de cunoștințe, inclusiv schimbul de bune practici rezultate din cercetare, schimbul de date, evaluarea continuă și învățarea continuă;

(e)	favorabilă incluziunii: pentru a se asigura că nimeni nu este lăsat în urmă prin luarea în considerare a nevoilor și a cauzelor specifice ale vulnerabilității persoanelor, cum ar fi sexul, vârsta, mediul economic, educațional și social, dizabilitățile și expunerea geografică la riscuri specifice;

(f)

durabilă: prin luarea în considerare a soluțiilor bazate pe natură, a impactului schimbărilor climatice și al degradării mediului asupra riscurilor de dezastre și a prevenirii și atenuării impactului dezastrelor asupra mediului, acordând o atenție deosebită reducerii la minimum a impactului operațiunilor de protecție civilă asupra mediului.

OBIECTIVELE UNIUNII ÎN MATERIE DE REZILIENȚĂ LA DEZASTRE

(5)

Consolidarea rezilienței la dezastre în domeniul protecției civile necesită acțiuni în următoarele domenii:

(a)	anticipare – îmbunătățirea evaluării și anticipării riscurilor și a planificării managementului riscurilor de dezastre;

(b)	pregătire – sporirea gradului de conștientizare a riscurilor și a gradului de pregătire al populației;

(c)	alertare – îmbunătățirea sistemelor de alertă timpurie;

(d)	răspuns – consolidarea capacității de răspuns a mecanismului Uniunii;

(e)	securitate – asigurarea unui sistem solid de protecție civilă.

Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre enumerate la punctul 5 sunt incluse în anexa la prezenta recomandare.

Statele membre și Comisia sunt încurajate să adopte măsurile și acțiunile necesare în cadrul mecanismului Uniunii pentru a îndeplini obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre. Acestea sunt încurajate să promoveze cooperarea cu partenerii naționali, regionali și internaționali, cu organizațiile societății civile și cu părțile interesate din sectorul privat.

Statele membre sunt încurajate să asigure sinergiile și complementaritatea cu cadrele, strategiile, planurile și programele relevante internaționale, europene sau naționale în materie de reziliență, pentru a consolida în continuare capacitatea generală a Uniunii și a statelor membre de a rezista la efectele dezastrelor.

În special, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (c) din Decizia nr. 1313/2013/UE, atunci când dezvoltă și îmbunătățesc în continuare planificarea managementului riscurilor de dezastre la nivel național sau la un nivel subnațional corespunzător, inclusiv în ceea ce privește colaborarea transfrontalieră, statele membre țin seama de obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre și de riscurile legate de dezastre care produc sau sunt susceptibile să producă efecte ce depășesc frontierele unei țări.

10.

Statele membre sunt încurajate să participe la analizele inter pares privind evaluare capabilității de management al riscurilor, menționate la articolul 6 alineatul (1) litera (e) din Decizia nr. 1313/2013/UE, pentru a sprijini punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre.

11.

Prin intermediul Rețelei europene de cunoștințe în materie de protecție civilă, instituită în conformitate cu articolul 13 din Decizia nr. 1313/2013/UE, și al altor măsuri din cadrul mecanismului Uniunii, ar trebui să sprijine punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre.

REVIZUIREA ȘI RAPORTAREA

12.

Obiectivele Uniunii în materie de reziliență la dezastre ar trebui să fie analizate și revizuite în permanență în funcție de progresele înregistrate în punerea lor în aplicare și ca urmare a noilor circumstanțe și a nevoilor în schimbare, ținând seama de elaborarea de scenarii și de planificarea managementului dezastrelor menționate la articolul 10 alineatul (1) din Decizia nr. 1313/2013/UE.

13.

În scopul raportării bianuale, în temeiul articolului 34 alineatul (2) din Decizia nr. 1313/2013/UE, se încurajează cooperarea strânsă dintre Comisie și statele membre în vederea stabilirii unei metodologii de monitorizare a progreselor înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre. O astfel de metodologie ar trebui să includă o analiză a situației actuale și a punctelor de referință pentru fiecare dintre domeniile vizate de obiective și să identifice indicatori adecvați.

14.

Statele membre sunt încurajate să furnizeze Comisiei informații relevante cu privire la punerea în aplicare a obiectivelor Uniunii în materie de reziliență la dezastre.

Adoptată la Bruxelles, 8 februarie 2023.

Pentru Comisie

Janez LENARČIČ

Membru al Comisiei

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 924.

(2) Având în vedere articolul 28 alineatul (1) din Decizia 1313/2013/UE, atunci când se face trimitere la statele membre, aceasta trebuie înțeleasă ca incluzând statele participante, astfel cum sunt definite la articolul 4 alineatul (12) din Decizia 1313/2013/UE. Albania, Bosnia și Herțegovina, Islanda, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia participă la mecanismul Uniunii.

(3) Utilizarea, în ultimă instanță, a unor mijloace militare sub conducere civilă poate constitui o contribuție importantă la răspunsul la dezastre. În cazul în care se consideră adecvată utilizarea de capacități militare pentru sprijinirea operațiunilor de protecție civilă, cooperarea cu serviciile militare ar trebui să urmeze modalitățile, procedurile și criteriile stabilite de Consiliu sau de organismele competente ale acestuia în vederea punerii la dispoziția mecanismului Uniunii a capacităților militare relevante pentru protecția civilă și ar trebui să fie în concordanță cu liniile directoare internaționale relevante.

ANEXĂ

Obiectivul nr. 1 al Uniunii în materie de reziliență la dezastre: anticipare – îmbunătățirea evaluării și anticipării riscurilor și a planificării managementului riscurilor de dezastre

O bună înțelegere a riscurilor existente și emergente este o condiție prealabilă pentru prevenirea sau atenuarea consecințelor negative ale dezastrelor. Prin urmare, statele membre și Comisia ar trebui să își îmbunătățească în continuare capabilitatea de a identifica și de a evalua riscurile de dezastre, în special pe cele cu un potențial impact transfrontalier și transsectorial. Scenariile de dezastre la nivel european ar trebui să îmbunătățească capacitatea Uniunii de a anticipa crizele viitoare și riscurile pentru viață și sănătate. Statele membre și Comisia ar trebui, de asemenea, să se bazeze pe evaluări ale riscurilor sectoriale și multisectoriale (1) . Statele membre și Comisia ar trebui să întreprindă acțiuni anticipative prin adoptarea de măsuri concrete de prevenire și de pregătire și prin planificarea managementului riscurilor, la nivelul Uniunii, la nivel național și la nivelul subnațional corespunzător. Statele membre ar trebui să profite de sprijinul disponibil în cadrul mecanismului de protecție civilă al Uniunii („mecanismul Uniunii”) și al altor fonduri ale Uniunii (2) pentru a promova investițiile inteligente în domeniul prevenirii dezastrelor cu scopul de a proteja cetățenii de dezastre, de a se adapta la schimbările climatice și de a promova tranziția verde.

Obiectiv: îmbunătățirea, până în 2030, a capabilității Uniunii și a statelor membre de a identifica și de a evalua riscurile de dezastre relevante cu un potențial impact transfrontalier și transsectorial și de a utiliza aceste informații pentru a consolida activitățile de prevenire și de pregătire în caz de dezastre, inclusiv strategiile de reducere a riscurilor, anticiparea dezastrelor, planificarea managementului riscurilor, precum și activitățile de răspuns.

Pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a acestui obiectiv, ar trebui îndeplinite următoarele obiective specifice:

Obiective specifice

1.1

Îmbunătățirea capabilității de elaborare de scenarii la nivelul Uniunii:

Până la sfârșitul anului 2023, în cooperare cu statele membre, Comisia ar trebui să finalizeze elaborarea principalelor scenarii transsectoriale și transfrontaliere care să acopere 16 riscuri principale la care este expusă Uniunea.

Statele membre ar trebui să se asigure că scenariile lor de dezastre sunt integrate în scenarii la nivel european.

Scenariile ar trebui să stea la baza viitoarelor activități de prevenire și pregătire ale Uniunii și ale statelor membre, inclusiv a strategiilor de reducere a riscurilor de dezastre și a activităților de anticipare a dezastrelor, de planificare a managementului riscurilor și de răspuns la dezastre.

După 2023, scenariile ar trebui actualizate și extinse în permanență, după caz.

1.2

Îmbunătățirea evaluării riscurilor:

Comisia ar trebui să îmbunătățească în continuare imaginea de ansamblu a Uniunii asupra riscurilor de dezastre naturale și provocate de om, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) litera (c) din Decizia nr. 1313/2013 a Parlamentului European și a Consiliului (3), pentru a oferi o perspectivă europeană cuprinzătoare asupra riscului de dezastre. Imaginea de ansamblu a Uniunii asupra riscurilor de dezastre ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor la nivel național, subnațional și transfrontalier în domeniul protecției civile și pe evaluările riscurilor relevante la nivelul Uniunii (4), precum și pe evaluările riscurilor sectoriale și multisectoriale efectuate în conformitate cu dreptul Uniunii.

Evaluarea riscurilor la nivelul Uniunii ar trebui să se bazeze pe o mai bună identificare și analiză transsectorială a riscurilor principale și emergente, a efectelor lor în cascadă, a zonelor și grupurilor deosebit de expuse sau vulnerabile și să ia în considerare zonele din Uniune care se confruntă cu riscuri similare.

Statele membre ar trebui să îmbunătățească în continuare evaluarea riscurilor, după caz, la nivel național și la nivel subnațional și în ceea privește riscurile transfrontaliere. Evaluările riscurilor în statele membre ar trebui să urmeze o abordare care ia în considerare mai multe tipuri de pericole. Statele membre ar trebui să includă o analiză a riscurilor emergente și o evaluare a riscurilor transfrontaliere, a impactului schimbărilor climatice și a efectelor în cascadă. Evaluările riscurilor de la nivel național, subnațional sau transfrontalier în domeniul protecției civile ar trebui să se bazeze pe evaluările riscurilor efectuate în domenii de politică conexe și să le sprijine.

1.3

Îmbunătățirea capabilității de anticipare:

Statele membre și Comisia ar trebui să consolideze în continuare activitățile de analiză prospectivă și de anticipare a riscurilor, pe lângă elaborarea de scenarii, cum ar fi scrutarea perspectivelor, analiza și cercetarea, pentru a permite identificarea timpurie a riscurilor și provocărilor actuale și noi și pentru a sprijini întreprinderea de acțiuni de adaptare, prevenire sau pregătire pentru evenimente perturbatoare iminente.

1.4

Îmbunătățirea planificării managementului riscurilor:

Comisia ar trebui să se asigure că evaluarea nevoilor și a lacunelor în materie de capacități din cadrul mecanismului Uniunii se bazează pe evaluări și scenarii transsectoriale ale riscurilor și urmează o abordare care ia în considerare mai multe tipuri de pericole.

Statele membre ar trebui să se asigure că strategiile, cadrele sau planurile de management al riscurilor la nivel național și, după caz, la nivel subnațional urmează o abordare care ia în considerare mai multe tipuri de pericole. Strategiile, cadrele sau planurile ar trebui să se bazeze pe scenarii relevante, pe cooperarea transfrontalieră și transsectorială și ar trebui să asigure adaptarea, prevenirea și pregătirea.

Statele membre ar trebui să elaboreze în continuare planuri de management al riscurilor pentru riscurile transfrontaliere pe baza unei cooperări îmbunătățite în zonele transfrontaliere.

În acest scop, Comisia și statele membre ar trebui să ia în considerare, după caz, impactul schimbărilor climatice, efectele în cascadă ale dezastrelor și nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile.

1.5

Îmbunătățirea capabilității de protecție civilă de a dezvolta acțiuni preventive:

Autoritățile de protecție civilă din statele membre ar trebui să își intensifice activitățile de prevenire, inclusiv acțiunile de a „reconstrui mai bine” în urma dezastrelor (5), pentru a atinge un nivel ridicat de protecție împotriva dezastrelor.

Obiectivul nr. 2 al Uniunii în materie de reziliență la dezastre: pregătire – sporirea nivelului de conștientizare a riscurilor și a gradului de pregătire al populației

O populație pregătită și conștientă de riscuri este o componentă esențială a rezilienței la dezastre, deoarece persoanele și comunitățile sunt adesea primele afectate de dezastre și primele care răspund la dezastre. Sporirea nivelului de conștientizare a riscurilor în rândul publicului și un nivel suficient de cunoștințe cu privire la modul de prevenire, pregătire și răspuns la dezastre reduc în mod considerabil consecințele negative ale dezastrelor. Ar trebui îmbunătățite cunoștințele publicului cu privire la riscurile de dezastre și la măsurile de prevenire; ar trebui îmbunătățite capacitățile de autoprotecție, comportamentul și gradul de pregătire ale persoanelor și comunităților pentru a răspunde la dezastre și promovată o cultură a prevenirii riscurilor și a încrederii în autoritățile de protecție civilă. Cu sprijinul Comisiei, statele membre ar trebui să își intensifice eforturile de comunicare cu publicul pentru ca prevenirea dezastrelor și pregătirea în caz de dezastre să devină aspecte cotidiene pentru cetățeni, precum și să promoveze implicarea civică și inițiativele bazate pe voluntariat pentru prevenirea dezastrelor și pregătirea în caz de dezastre. Statele membre ar trebui, de asemenea, să coopereze, după caz, cu autoritățile locale și regionale, cu partenerii, inclusiv cu sectorul privat și cu organizațiile societății civile, în context transfrontalier.

Obiectiv: sporirea semnificativă, până în 2030, a nivelului de conștientizare a riscurilor de dezastre și a gradului de pregătire a populației Uniunii în fiecare dintre statele membre.

Pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a acestui obiectiv, ar trebui îndeplinite următoarele obiective specifice:

Obiective specifice

2.1

Sporirea nivelului general de conștientizare a riscurilor:

Statele membre ar trebui să dezvolte în continuare strategii de sporire a nivelului de conștientizare a riscurilor și să intensifice acțiunile în acest sens pentru a asigura sporirea nivelului de conștientizare a riscurilor la nivel regional și național în rândul populației. Strategiile de sporire a nivelului de conștientizare a riscurilor ar trebui să îi acopere, de asemenea, după caz, pe rezidenții sezonieri.

Comisia ar trebui să sprijine acțiunile statelor membre de sporire a nivelului de conștientizare a riscurilor și să le completeze, după caz, cu acțiuni de sporire a nivelului de conștientizare a riscurilor la nivelul Uniunii.

—	Până în 2030, 90 % din populația Uniunii (6) ar trebui să fie pe deplin conștientă de riscurile de dezastre din regiunea lor.

2.2

Îmbunătățirea accesului publicului la informațiile privind riscurile de dezastre:

Autoritățile Uniunii și ale statelor membre ar trebui să se asigure că populația din Uniune poate accesa cu ușurință informații privind riscurile de dezastre și posibilul impact al acestora.

Autoritățile Uniunii și ale statelor membre ar trebui să țină seama de nevoile și circumstanțele specifice ale grupurilor vulnerabile și ale persoanelor cu dizabilități atunci când furnizează informații privind riscurile de dezastre.

2.3

Sporirea nivelului de conștientizare și a capacității de adoptare de măsuri de prevenire a riscurilor și de pregătire pentru acestea în rândul populației:

Statele membre ar trebui să se asigure că populația, inclusiv grupurile vulnerabile și persoanele cu dizabilități, devin mai conștiente de măsurile de prevenire a riscurilor și de acțiunile pe care le pot întreprinde în fața celor mai frecvente dezastre. Prin urmare, ponderea populației care a adoptat măsuri de prevenire și de pregătire ar trebui să crească.

Comisia ar trebui să sprijine acțiunile statelor membre de prevenire a riscurilor și de pregătire a populației și să le completeze cu acțiuni relevante la nivelul Uniunii.

2.4

Consolidarea culturii de prevenire a riscurilor în rândul populației:

Statele membre ar trebui să întreprindă acțiuni:

(a)	pentru a asigura sporirea nivelului de cunoștințe cu privire la prevenirea riscurilor, a încrederii în autoritățile de protecție civilă competente și a înțelegerii misiunii de protecție civilă în rândul populației;

(b)	pentru a asigura capacitatea populației de a evalua fiabilitatea informațiilor privind riscurile de dezastre, inclusiv capacitatea de a identifica sursele oficiale ale unor astfel de informații și alerte;

(c)	pentru a spori implicarea publicului și participarea voluntarilor la acțiunile de protecția civilă.

Comisia ar trebui să sprijine acțiunile statelor membre de consolidare a unei culturi a prevenirii riscurilor și să le completeze cu acțiuni relevante la nivelul Uniunii.

Obiectivul nr. 3 al Uniunii în materie de reziliență la dezastre: alertare – îmbunătățirea sistemelor de alertă timpurie

Sistemele eficiente de alertă timpurie și de monitorizare sunt esențiale pentru anticiparea și pregătirea în caz de dezastre. Ele ajută autoritățile publice și persoanele amenințate de dezastre să acționeze în timp util pentru a reduce la minimum vătămările, pierderile de vieți omenești și daunele cauzate bunurilor, mediului și patrimoniului cultural. Sistemele de alertă timpurie ar trebui evaluate și îmbunătățite periodic la nivelul Uniunii și în statele membre. Ar trebui consolidate funcțiile-cheie ale sistemelor de alertă timpurie, cum ar fi previzionarea, detectarea, monitorizarea pericolelor și a impactului acestora, precum și avertizarea promptă și ușor de înțeles a populației, inclusiv a grupurilor vulnerabile. Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) ar trebui să sprijine în mod proactiv statele membre și să acorde asistență autorităților de protecție civilă în ceea ce privește evaluările rapide și la cerere ale impactului pentru evenimentele detectate sau prognozate.

Obiectiv: Sporirea, până în 2030, a eficacității și interoperabilității sistemelor de alertă timpurie din Uniune pentru a permite un răspuns prompt și eficace în caz de dezastre și pentru a evita sau a reduce impactul negativ al acestora, acordând o atenție deosebită consolidării sistemelor de alertă timpurie în cazul riscurilor cu efecte transfrontaliere ce depășesc frontierele unei țări și al principalelor riscuri de la nivel național.

Pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a acestui obiectiv, ar trebui îndeplinite următoarele obiective specifice:

Obiective specifice

3.1

Îmbunătățirea capacității de previzionare, detectare și monitorizare:

Comisia, în special ERCC, agențiile relevante ale Uniunii și statele membre ar trebui să își îmbunătățească capacitatea de a previziona, detecta și monitoriza pericolele și impactul acestora, inclusiv printr-o mai bună coordonare în ceea ce privește riscurile transfrontaliere și cele care depășesc frontierele unei țări și printr-o mai bună integrare și interoperabilitate a sistemelor.

Sistemele de detectare și previzionare ar trebui să integreze aspectele legate de schimbările climatice și de degradarea mediului, după caz.

3.2

Îmbunătățirea sistemelor de avertizare a publicului:

Statele membre ar trebui să își consolideze sistemele de avertizare a publicului pentru a permite o mai bună comunicare în situații de risc, de urgență și de criză a impactului anticipat și a acțiunilor care trebuie întreprinse. Ar trebui încurajată coordonarea între autoritățile și serviciile vizate. Ar trebui definite în mod clar fluxurile de informații și responsabilitățile. Sistemele de avertizare a publicului din statele membre ar trebui să se bazeze pe modalități consolidate de avertizare în caz de dezastre transfrontaliere și care depășesc frontierele unei țări.

Statele membre ar trebui să se asigure că sistemele de avertizare a publicului țin seama de nevoile multilingve ale populației, sunt favorabile incluziunii și adaptate la nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități.

Alertele ar trebui să ajungă la populația expusă riscului în timp util și în mod eficace.

Statele membre ar trebui să se asigure că semnalele și mesajele de avertizare a publicului sunt înțelese în mod clar de către populație.

Obiectivul nr. 4 al Uniunii în materie de reziliență la dezastre: răspuns - consolidarea capacității de răspuns a mecanismului de protecție civilă al Uniunii

Solicitările de asistență devin din ce în ce mai frecvente, iar nevoile de răspuns devin din ce în ce mai diverse. Mecanismul Uniunii ar trebui să fie pregătit să răspundă riscurilor emergente și unei creșteri posibile a dezastrelor transfrontaliere ce depășesc frontierele unei țări. Prin urmare, mecanismul Uniunii ar trebui consolidat cu tipul și numărul adecvat de resurse pentru a sprijini în continuare în mod eficace statele membre să răspundă la dezastre care le copleșesc capacitățile naționale. Nevoile în materie de capacități de răspuns ar trebui analizate periodic. Împreună cu statele membre, Comisia ar trebui să dezvolte în continuare capacități de răspuns relevante în cadrul Rezervei europene de protecție civilă și al rescEU, după caz.

Obiectiv: Dezvoltarea în continuare, până în 2024, a capacității de răspuns a mecanismului Uniunii în domeniul răspunsului la incendii forestiere, inundații, nevoi de căutare și salvare, evenimente chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBRN) și situații de urgență sanitară. În plus, până în 2024, acest obiectiv și obiectivele sale specifice vor fi dezvoltate în continuare și vor fi adăugate capacități în domenii precum adăposturile temporare, aprovizionarea cu energie de urgență și transporturile.

Pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a acestui obiectiv, ar trebui îndeplinite următoarele obiective specifice:

Obiective specifice (7)

4.1

În domeniul răspunsului la incendii forestiere (8):

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să răspundă nevoilor din șase state membre simultan cu capacități de combatere pe cale aeriană a incendiilor forestiere, odată ce capacitățile naționale sunt depășite, pentru o perioadă de minimum o zi și de maximum șapte zile.

În paralel, mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să răspundă simultan nevoilor din patru state membre ale căror capacități de răspuns naționale sunt copleșite, cu capacități de combatere a incendiilor forestiere terestre, pentru o perioadă de minimum 7 zile și de maximum 14 zile.

În plus, mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil să trimită echipe de consiliere și de evaluare pentru stingerea incendiilor în scopul oferirii de consiliere tactică în cazul a două solicitări simultane de asistență ca urmare a incendiilor forestiere.

4.2

În domeniul răspunsului la inundații:

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să răspundă la un eveniment de inundații care afectează simultan cel puțin trei state membre ale căror capacități de răspuns naționale sunt copleșite. Un astfel de răspuns trebuie să acopere cel puțin capacitatea totală de a pompa cel puțin 20 000 m3 apă/oră, timp de până la 21 de zile.

În plus, mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil să asigure stoparea inundațiilor, gestionarea deșeurilor, evaluarea barajelor și operațiunile de căutare și salvare în caz de inundații.

4.3

În domeniul răspunsului în materie de căutare și salvare:

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să desfășoare operațiuni de căutare și salvare în cel puțin patru state membre simultan, în medii diferite și pentru tipuri diferite de dezastre. Un astfel de răspuns acoperă operațiuni timp de 24 de ore pe zi timp de 7 zile în condiții medii de căutare și salvare în mediul urban și timp de 10 zile în condiții grele de căutare și salvare în mediul urban.

Ar trebui să poată fi mobilizate capacități suplimentare pentru operațiuni specifice de căutare și salvare în munți și peșteri, precum și experți în domeniul vulcanologiei, al seismologiei, al evaluării barajelor și al ingineriei structurale.

4.4

În domeniul răspunsului la evenimente CBRN:

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să răspundă solicitărilor din partea a trei state membre simultan privind nevoile de decontaminare timp de cel puțin 14 zile consecutive pentru un număr total de 500 de persoane, incluzând 50 de persoane vătămate, o suprafață exterioară de 15 000 m2 și o suprafață interioară de 200 m2 pe oră, presupunând că decontaminarea se poate efectua cu apă, inclusiv capacitatea de a decontamina echipamente sau dovezi critice.

În plus, mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil cel puțin să răspundă simultan solicitărilor din partea a două state membre privind monitorizarea emisiilor radioactive de la instalațiile radiologice și nucleare timp de cel puțin 10 zile consecutive pentru un număr total de 100 de persoane, 10 vehicule, o suprafață exterioară de 10 000 m2 și o suprafață interioară de 1 000 m2 pe oră.

În plus, mecanismul Uniunii ar trebui să se asigure că dispune de capacitatea de a oferi consiliere specifică în cazul unor evenimente CBRN prin mobilizare pe teren sau sprijin de la distanță.

4.5

În domeniul răspunsului în situații de urgență sanitară (9):

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie în capabil cel puțin să răspundă solicitărilor din partea a trei state membre simultan de a trata, timp de cel puțin două săptămâni, un număr total de 800 de pacienți în ambulator pe zi, prin intermediul unei echipe medicale de urgență de tip 1 (EMT1): module de asistență medicală de urgență ambulatorie, de a crea săli de operații pentru un număr total de 60 de pacienți internați, prin intermediul echipei medicale de urgență de tip 2 (EMT2): module de chirurgie de urgență în spital. Un astfel de răspuns include capacitatea minimă de a efectua 45 de intervenții chirurgicale minore pe zi, timp de două săptămâni.

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie în capabil cel puțin să răspundă solicitărilor din partea a cinci state membre simultan în ceea ce privește nevoile de evacuare medicală cu o capacitate totală de 24 de pacienți care necesită terapie intensivă și 200 de pacienți care nu necesită terapie intensivă pe zi, precum și șase pacienți cu boli foarte infecțioase pe zi, pentru o perioadă de maximum 14 zile.

Mecanismul Uniunii ar trebui să fie în capabil cel puțin să răspundă solicitărilor din partea a trei state membre simultan privind efectuarea de analize medicale în laboratoare mobile, inclusiv capabilitățile în cazul unor potențiale evenimente CBRN, cu o capacitate totală de 150 de probe pe zi, pentru o perioadă de maximum 14 zile.

În plus, mecanismul Uniunii, în cooperare cu Autoritatea pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA), ar trebui să asigure disponibilitatea și accesul la contramăsuri medicale critice, în special la mijloace terapeutice și dispozitive medicale, pentru a aborda amenințările sanitare transfrontaliere grave.

Totodată, mecanismul Uniunii ar trebui să fie capabil să ofere consiliere specifică și în materie de sănătate publică și epidemiologie, prin mobilizarea de experți competenți pe teren sau, după caz, prin sprijin de la distanță (reachback).

Obiectivul nr. 5 al Uniunii în materie de reziliență la dezastre: securitate – asigurarea unui sistem solid de protecție civilă

Centrul de coordonare a răspunsului la situații de urgență (ERCC) și autoritățile de protecție civilă din statele membre ar trebui să continue să își consolideze capacitatea de asigurare a continuității activității. În plus, ele ar trebui să își adapteze planificarea continuității activității la dezastrele transfrontaliere transsectoriale. În acest scop, ERCC și autoritățile de protecție civilă din statele membre ar trebui să asigure cooperarea transsectorială și transfrontalieră și să promoveze parteneriate cu parteneri precum sectorul privat, societatea civilă și organizațiile de voluntari. Mecanismul Uniunii ar trebui să sprijine efectuarea de simulări de criză pentru a testa continuitatea activității centrelor de operațiuni de urgență și să colaboreze cu statele membre în ceea ce privește monitorizarea lecțiilor învățate și a recomandărilor.

Obiectiv: asigurarea, până în 2027, a continuității activității ERCC și a omologilor din domeniul protecției civile din statele membre și menținerea funcțiilor de bază, inclusiv în cazuri grave de scenarii de dezastre cu impact transsectorial și transfrontalier în cascadă, de dezastre concomitente și recurente, de situații de urgență prelungite și noi riscuri de dezastre emergente.

Pentru a sprijini și monitoriza punerea în aplicare a acestui obiectiv, ar trebui îndeplinite următoarele obiective specifice:

Obiective specifice

5.1

Îmbunătățirea capacității de planificare a continuității activității:

ERCC și omologii din statele membre ar trebui să revizuiască periodic planurile și procedurile pentru a le face mai flexibile și mai adaptabile la consecințele preconizate ale dezastrelor actuale și viitoare. Planurile și procedurile ar trebui să se bazeze pe scenarii și pe studii de impact. Ele ar trebui, după caz, să acopere aspecte precum: gestionarea personalului, formare și exerciții periodice, gestionarea lanțului de aprovizionare și necesitățile în materie de echipamente, constituirea de stocuri, redundanțele, reziliența și securitatea sistemelor de tehnologie a informației și comunicațiilor (TIC).

5.2

Îmbunătățirea capacității de coordonare transsectorială:

ERCC și omologii din statele membre ar trebui:

(a)

să consolideze cooperarea transsectorială și interoperabilitatea procedurilor pentru a permite o intensificare rapidă, eficace și eficientă a măsurilor de răspuns de către autoritățile competente în materie de protecție civilă, de către alte servicii și parteneri relevanți, inclusiv furnizori de servicii esențiale, organizații ale societății civile, voluntari și mediul academic, după caz;

(b)	să mențină și să creeze rețele și acorduri transsectoriale între autorități și cu partenerii relevanți între dezastre.

5.3

Îmbunătățirea capacității de coordonare transfrontalieră:

ERCC și omologii din statele membre ar trebui:

(a)	să consolideze cooperarea transfrontalieră și interoperabilitatea procedurilor, sistemelor și instrumentelor pentru a permite un schimb de informații eficient și eficace, pentru a facilita sprijinul operațional pentru luarea deciziilor și sprijinul națiunii-gazdă;

(b)	să mențină și să creeze acorduri transfrontaliere între autoritățile de protecție civilă și alte servicii relevante.

5.4

Îmbunătățirea capacității de comunicare și gestionare a informațiilor privind riscurile de dezastre:

ERCC și omologii din statele membre ar trebui:

(a)	să îmbunătățească interoperabilitatea sistemelor și a procedurilor care sprijină răspunsul în materie de protecție civilă și coordonarea măsurilor de răspuns la nivelul autorităților și al partenerilor relevanți;

(b)	să se asigure că sistemele și procedurile de comunicare și gestionare a informațiilor sprijină comunicarea coerentă în situații de risc, de urgență și de criză între autoritățile relevante și cu partenerii externi relevanți.

5.5

Îmbunătățirea capacității de evaluare postdezastru:

ERCC și omologii din statele membre ar trebui:

(a)

să efectueze analize sistematice ale lecțiilor învățate în urma producerii unui dezastru. Lecțiile învățate ar trebui să acopere întregul ciclu de gestionare a dezastrelor (prevenire, pregătire, răspuns și redresare). Lecțiile învățate ar trebui să includă autoritățile de protecție civilă și, după caz, alte autorități, servicii și parteneri relevanți implicați în gestionarea dezastrului analizat;

(b)	să se asigure că lecțiile învățate sunt diseminate și puse în aplicare, după caz, pe parcursul întregului ciclu de gestionare a dezastrelor.

(1) Evaluările riscurilor, la diferite niveluri de guvernanță și de către diferiți actori, în funcție de caz, sunt cuprinse, de exemplu, în Directiva (UE) 2022/2557 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind reziliența entităților critice și de abrogare a Directivei 2008/114/CE a Consiliului (JO L 333, 27.12.2022, p. 164); Regulamentul (UE) 2022/2371 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 noiembrie 2022 privind amenințările transfrontaliere grave pentru sănătate și de abrogare a Deciziei nr. 1082/2013/UE (JO L 314, 6.12.2022, p. 26); Directiva 2012/18/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 iulie 2012 privind controlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior de abrogare a Directivei 96/82/CE a Consiliului (JO L 197, 24.7.2012, p. 1); Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (JO L 288, 6.11.2007, p. 27).

(2) Fondurile relevante ale Uniunii sunt, de exemplu, Mecanismul de reziliență și redresare, fondurile politicii de coeziune, Fondul pentru agricultură și dezvoltare rurală, Instrumentul de sprijin tehnic, Orizont Europa și programul LIFE.

(3) Decizia nr. 1313/2013/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 decembrie 2013 privind un mecanism de protecție civilă al Uniunii (JO L 347, 20.12.2013, p. 924).

(4) Evaluările riscurilor la nivelul Uniunii includ, de exemplu, evaluarea europeană a riscurilor legate de schimbările climatice, în continuarea punctului 14 din Comunicarea Comisiei „Construirea unei Europe reziliente la schimbările climatice - Noua Strategie a UE privind adaptarea la schimbările climatice”, COM(2021) 82 final, 24 februarie 2021.

(5) „A reconstrui mai bine” după un dezastru implică luarea în considerare a posibilelor principii de prevenire, de reducere a riscurilor de dezastre, de înverzire, precum și a altor principii și caracteristici de proiectare ale dezvoltării durabile, în loc de a reconstrui doar în același mod ca înainte de producerea dezastrului.

(6) Pe baza definiției populației din cadrul sondajelor Eurobarometru în domeniul protecției civile: rezidenți ai statelor membre cu vârsta de cel puțin 15 ani.

(7) Definirea obiectivelor specifice se bazează pe cerințele tehnice minime privind capacitățile de răspuns în domeniile date, astfel cum sunt definite în deciziile de punere în aplicare relevante ale Comisiei, precum și pe experiența operațională și pe feedbackul experților statelor membre cu privire la desfășurarea acestor capacități.

(8) Din cauza unor probleme legate de producție, se preconizează că, până în 2030, capacitatea de combatere pe cale aeriană a incendiilor forestiere ar trebui să ajungă la capacitate maximă.

(9) Țintele în materie de răspuns în situații de urgență sanitară exclud capacitatea echipei medicale de urgență de tip 2 (EMT2) rescEU, care este în curs de dezvoltare și care se preconizează că va deveni pe deplin operațională după 2024.