27.9.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 238/114


DECIZIA (UE) 2023/2061 A CONSILIULUI EUROPEAN

din 22 septembrie 2023

de stabilire a componenței Parlamentului European

CONSILIUL EUROPEAN,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 14 alineatul (2),

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice, în special articolul 106a alineatul (1),

având în vedere propunerea Parlamentului European (1),

având în vedere aprobarea Parlamentului European (2),

întrucât:

(1)

Articolul 14 alineatul (2) primul paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește criteriile referitoare la componența Parlamentului European, și anume că numărul reprezentanților cetățenilor Uniunii nu poate depăși șapte sute cincizeci, plus președintele, că respectiva reprezentare este asigurată în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase membri pentru fiecare stat membru, și că niciunui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouăzeci și șase de locuri.

(2)

Articolul 10 din TUE prevede, printre altele, că funcționarea Uniunii se întemeiază pe principiul democrației reprezentative, cetățenii fiind reprezentați direct, la nivelul Uniunii, în Parlamentul European și statele membre fiind reprezentate în Consiliu de guvernele lor, care la rândul lor răspund în mod democratic fie în fața parlamentelor naționale, fie în fața cetățenilor lor.

(3)

Prin urmare, articolul 14 alineatul (2) din TUE se aplică în contextul dispozițiilor cu aplicare mai largă privind instituțiile cuprinse în tratate, printre care se află și dispozițiile referitoare la adoptarea deciziilor în cadrul Consiliului.

(4)

Până la sfârșitul anului 2026 și înainte de prezentarea propunerii privind componența sa, Parlamentul European ar trebui să propună o metodă obiectivă, echitabilă, sustenabilă și transparentă privind repartizarea locurilor, care să transpună în practică principiul proporționalității descrescătoare, fără a aduce atingere prerogativelor ce revin instituțiilor în temeiul tratatelor. Ținând seama de impactul posibilelor evoluții viitoare, o astfel de metodă ar trebui să garanteze un număr maxim durabil de membri ai Parlamentului European.

(5)

Autoritatea bugetară și Comisia, în exercitarea prerogativelor ce le revin în cadrul procedurii bugetare anuale, ar trebui să se asigure că creșterea numărului de locuri prevăzută de prezenta decizie este neutră din punct de vedere bugetar în cadrul secțiunii 1 din bugetul general al Uniunii,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În aplicarea articolului 14 alineatul (2) din TUE, se respectă următoarele principii:

numărul total de locuri în Parlamentul European nu depășește 750, plus președintele;

repartizarea locurilor între statele membre se realizează în mod proporțional descrescător, cu un prag minim de șase locuri și un prag maxim de 96 de locuri pentru fiecare stat membru, reflectând cât mai fidel cu putință dimensiunile populațiilor respective ale statelor membre;

proporționalitatea descrescătoare se definește după cum urmează: raportul dintre populație și numărul de locuri pentru fiecare stat membru, înainte de a fi rotunjit în plus sau în minus la un număr întreg, variază în funcție de populația statului respectiv, astfel încât fiecare membru în Parlamentul European dintr-un stat membru mai populat să reprezinte mai mulți cetățeni decât fiecare membru în Parlamentul European dintr-un stat membru mai puțin populat, precum și invers, cu cât populația unui stat membru este mai mare, cu atât statul membru respectiv are dreptul la un număr mai mare de locuri în Parlamentul European;

repartizarea locurilor în Parlamentul European ia în considerare evoluțiile demografice din statele membre.

Articolul 2

Populația totală a statelor membre se calculează de către Comisie (Eurostat) pe baza datelor furnizate de către statele membre, în conformitate cu metoda instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului (3).

Articolul 3

Numărul de reprezentanți în Parlamentul European aleși în fiecare stat membru se stabilește pentru legislatura 2024-2029 după cum urmează:

Belgia

22

Bulgaria

17

Cehia

21

Danemarca

15

Germania

96

Estonia

7

Irlanda

14

Grecia

21

Spania

61

Franța

81

Croația

12

Italia

76

Cipru

6

Letonia

9

Lituania

11

Luxemburg

6

Ungaria

21

Malta

6

Țările de Jos

31

Austria

20

Polonia

53

Portugalia

21

România

33

Slovenia

9

Slovacia

15

Finlanda

15

Suedia

21

Articolul 4

Cu suficient timp înainte de începutul legislaturii 2029-2034 și dacă este posibil înainte de sfârșitul anului 2027, Parlamentul European prezintă Consiliului European, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din TUE, o propunere de repartizare actualizată a locurilor în Parlamentul European.

Articolul 5

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Bruxelles, 22 septembrie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

C. MICHEL


(1)  Propunere adoptată la 15 iunie 2023 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(2)  Aprobarea din 13 septembrie 2023 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial).

(3)  Regulamentul (UE) nr. 1260/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind statisticile demografice europene (JO L 330, 10.12.2013, p. 39).