21.8.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 206/70


DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/1646 A COMISIEI

din 17 august 2023

de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2021/76 în ceea ce privește standardele armonizate referitoare la regulile de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor

(Text cu relevanță pentru SEE)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (1), în special articolul 10 alineatul (6),

întrucât:

(1)

În conformitate cu articolul 14 din Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (2), ascensoarele și componentele de siguranță pentru ascensoare care sunt conforme cu standardele armonizate sau cu părți ale acestora, ale căror referințe au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, sunt considerate a fi în conformitate cu cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la directiva respectivă și vizate de acele standarde sau părți ale acestora.

(2)

În special, prin Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 (3), Comitetul European de Standardizare (CEN) a fost invitat să revizuiască standardele armonizate prin revizuirea standardelor armonizate existente în sprijinul Directivei 2014/33/UE pentru a se asigura că acestea continuă să reflecte stadiul actual al tehnologiei general recunoscut pentru a îndeplini cerințele esențiale în materie de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la Directiva 2014/33/UE și, după caz, cerințele esențiale de sănătate și siguranță prevăzute în anexa I la Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului (4), menționate la punctul 1.1 din anexa I la Directiva 2014/33/UE.

(3)

Pe baza cererii prevăzute în Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei, CEN a revizuit standardele armonizate EN 81-21:2009 astfel cum a fost modificat prin EN 81-21:2009 + A1:2012, EN 81-28:2003, EN 81-58:2003, EN 81-70:2003 astfel cum a fost modificat prin EN 81-70:2003/A1:2004 și standardul armonizat EN 81-77:2013, ale căror referințe sunt publicate prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 a Comisiei (5). Revizuirea a fost efectuată pentru a adapta standardul respectiv la cadrul juridic al Directivei 2014/33/UE și pentru a spori securitatea și claritatea juridică prin furnizarea unor informații mai precise în anexa ZA și prin introducerea unor referințe normative la zi. Prin urmare, CEN a adoptat standardele EN 81-21:2022 privind ascensoarele noi de persoane și de materiale în clădiri existente, EN 81-28:2022 privind alarma la distanță pentru ascensoare de persoane și de materiale, EN 81-58:2022 privind încercarea de rezistență la foc a ușilor de palier, EN 81-70:2021 + A1:2022 privind accesibilitate în ascensoare pentru persoane inclusiv persoane cu dizabilități și standardul armonizat EN 81-77:2022 privind ascensoarele supuse acțiunii seismice, dar acestor standarde nu le-au fost aduse modificări tehnice substanțiale.

(4)

Comisia, împreună cu CEN, a evaluat dacă standardele armonizate EN 81-21:2022, EN 81-28:2022, EN 81-58:2022, EN 81-70:2021 + A1:2022 și standardul armonizat EN 81-77:2022 sunt conforme cu cererea prevăzută în Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884.

(5)

Standardele armonizate EN 81-21:2022, EN 81-28:2022, EN 81-58:2022, EN 81-70:2021 + A1:2022 și EN 81-77:2022 îndeplinesc cerințele esențiale de sănătate și siguranță pe care urmăresc să le acopere și care sunt stabilite în Directiva 2014/33/UE. Prin urmare, este oportun să se publice referințele standardelor în cauză în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(6)

Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 conține, în anexa I, referințele standardelor armonizate care conferă o prezumție de conformitate cu Directiva 2014/33/UE. Pentru a se asigura că referințele standardelor armonizate elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE sunt enumerate într-un singur act, referințele standardelor armonizate EN 81-21:2022, EN 81-28:2022, EN 81-58:2022, EN 81-70:2021+A1:2022 și EN 81-77:2022 trebuie incluse în anexa respectivă.

(7)

Este necesar să se retragă din Jurnalul Oficial al Uniunii Europene referințele standardelor armonizate EN 81-21:2009 astfel cum au fost modificate prin EN 81-21:2009 + A1:2012, EN 81-28:2003, EN 81-58:2003, EN 81-70:2003 astfel cum a fost modificat prin EN 81-70:2003/A1:2004 și prin standardul armonizat EN 81-77:2013, având în vedere că standardele respective au fost revizuite. Prin urmare, este adecvat să se elimine referințele respective din anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76.

(8)

Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 să fie modificată în consecință.

(9)

Pentru a acorda producătorilor suficient timp să se pregătească pentru aplicarea standardelor revizuite, este necesar să se amâne retragerea referințelor standardelor armonizate 81-21:2009 astfel cum au fost modificate prin standardele EN 81-21:2009 + A1:2012, EN 81-28:2003, EN 81-58:2003, EN 81-70:2003 astfel cum a fost modificat prin EN 81-70:2003/A1:2004 și prin standardul armonizat EN 81-77:2013.

(10)

Conformitatea cu un standard armonizat conferă o prezumție de conformitate cu cerințele esențiale corespunzătoare stabilite în legislația de armonizare a Uniunii, începând de la data publicării referinței standardului respectiv în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Prezenta decizie trebuie să intre în vigoare la data publicării,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa I la Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Punctele 1, 3, 5, 7 și 9 din anexă se aplică de la 21 februarie 2025.

Adoptată la Bruxelles, 17 august 2023.

Pentru Comisie

Președinta

Ursula VON DER LEYEN


(1)   JO L 316, 14.11.2012, p. 12.

(2)  Directiva 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 de armonizare a legislațiilor statelor membre referitoare la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare (JO L 96, 29.3.2014, p. 251).

(3)  Decizia de punere în aplicare C(2016) 5884 a Comisiei din 21 septembrie 2016 privind o cerere de standardizare adresată Comitetului European de Standardizare referitor la ascensoare și la componentele de siguranță pentru ascensoare în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului.

(4)  Directiva 2006/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 17 mai 2006 privind echipamentele tehnice și de modificare a Directivei 95/16/CE (JO L 157, 9.6.2006, p. 24).

(5)  Decizia de punere în aplicare (UE) 2021/76 a Comisiei din 26 ianuarie 2021 privind standardele armonizate pentru ascensoare și componentele de siguranță pentru ascensoare elaborate în sprijinul Directivei 2014/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 27, 27.1.2021, p. 20).


ANEXĂ

Anexa I se modifică după cum urmează:

1.

rubrica 2 se elimină;

2.

se inserează următoarea rubrică 2a:

„2a.

EN 81-21:2022

Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare de persoane și de materiale. Partea 21: Ascensoare noi de persoane și de materiale în clădiri existente”;

3.

rubrica 4 se elimină;

4.

se inserează următoarea rubrică 4a:

„4a.

EN 81-28:2022

Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Ascensoare pentru persoane și materiale. Partea 28: Alarmă la distanță pentru ascensoare de persoane și de materiale”;

5.

rubrica 6 se elimină;

6.

se inserează următoarea rubrică 6a:

„6a.

EN 81-58:2022

Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Examinare și încercări. Partea 58: Încercarea de rezistență la foc a ușilor de palier”;

7.

rubrica 7 se elimină;

8.

se inserează următoarea rubrică 7a:

„7a.

EN 81-70:2021+A1:2022 Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Aplicații particulare pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și materiale. Partea 70: Accesibilitate în ascensoare pentru persoane, inclusiv persoane cu dizabilități”;

9.

rubrica 11 se elimină;

10.

se inserează următoarea rubrică 11a:

„11a.

EN 81-77:2022

Reguli de securitate pentru execuția și montarea ascensoarelor. Aplicații particulare pentru ascensoarele de persoane și ascensoarele de persoane și materiale. Partea 77: Ascensoare supuse acțiunii seismice”.