24.7.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 185/32


DECIZIA (PESC) 2023/1528 A CONSILIULUI

din 20 iulie 2023

de modificare a Deciziei (PESC) 2018/907 privind prelungirea mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 33 și articolul 31 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 7 iulie 2003, Consiliul a convenit să numească un reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru Caucazul de Sud.

(2)

La 13 noiembrie 2017, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2017/2071 (1) de numire a domnului Toivo KLAAR în calitatea de RSUE pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia. Mandatul RSUE a fost prelungit succesiv, cel mai recent prin Decizia (PESC) 2022/1237 a Consiliului (2), și urmează să expire la 31 august 2023.

(3)

Mandatul RSUE ar trebui prelungit cu încă 12 luni și ar trebui stabilită o nouă valoare de referință financiară pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2023 și 31 august 2024.

(4)

RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (PESC) 2018/907 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Reprezentantul special al Uniunii Europene

Mandatul domnului Toivo KLAAR de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia (Caucazul de Sud) se prelungește până la 31 august 2024. Consiliul poate decide încetarea anticipată a mandatului RSUE, pe baza unei evaluări efectuate de Comitetul politic și de securitate (COPS) și a unei propuneri din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).”

2.

La articolul 5 alineatul (1) se adaugă următorul paragraf:

„Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE pentru perioada cuprinsă între 1 septembrie 2023 și 31 august 2024 este de 2 763 000 EUR.”

3.

La articolul 14 primul paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„RSUE prezintă Consiliului, ÎR și Comisiei rapoarte periodice privind progresele înregistrate și, până la 31 mai 2024, un raport cuprinzător final privind executarea mandatului.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoarea datei adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 20 iulie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES


(1)  Decizia (PESC) 2017/2071 a Consiliului din 13 noiembrie 2017 de numire a reprezentantului special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia (JO L 295, 14.11.2017, p. 55).

(2)  Decizia (PESC) 2022/1237 a Consiliului din 18 iulie 2022 de modificare a Deciziei (PESC) 2018/907 privind prelungirea mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene pentru Caucazul de Sud și criza din Georgia (JO L 190, 19.7.2022, p. 125).