21.7.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 184/32


DECIZIA (PESC) 2023/1513 A COMITETULUI POLITIC ȘI DE SECURITATE

din 19 iulie 2023

privind acceptarea contribuției unei țări terțe la misiunea Uniunii Europene în Armenia (EUMA) (EUMA/2/2023)

COMITETUL POLITIC ȘI DE SECURITATE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 38 al treilea paragraf,

având în vedere Decizia (PESC) 2023/162 a Consiliului din 23 ianuarie 2023 privind o misiune a Uniunii Europene în Armenia (EUMA) (1), în special articolul 9 alineatul (3),

întrucât:

(1)

În temeiul articolului 9 alineatul (3) din Decizia (PESC) 2023/162, Consiliul a autorizat Comitetul politic și de securitate (COPS) să adopte deciziile relevante privind acceptarea contribuțiilor la EUMA propuse de statele terțe;

(2)

În urma recomandării comandantului operațiilor civile privind contribuția propusă de Canada la EUMA, contribuția Canadei ar trebui să fie acceptată și considerată a fi semnificativă,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

(1)   Contribuția Canadei pentru misiunea de asistență militară a Uniunii Europene în sprijinul Armeniei (EUMA) este acceptată și considerată a fi semnificativă.

(2)   Canada este scutită de contribuții financiare la bugetul EUMA.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 19 iulie 2023.

Pentru Comitetul politic și de securitate

Președintele

D. PRONK


(1)  JO L 22, 24.1.2023, p. 29.