9.6.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 149/89


DECIZIA (PESC) 2023/1138 A CONSILIULUI

din 8 iunie 2023

de modificare a Deciziei (PESC) 2016/1693 privind măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida și a persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților asociate cu acestea

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 29,

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 20 septembrie 2016, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2016/1693 (1).

(2)

La 26 aprilie 2023, Comitetul pentru sancțiuni al Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite instituit în temeiul Rezoluțiilor 1267 (1999), 1989 (2011) și 2253 (2015) ale Consiliului de Securitate al ONU a adăugat două persoane pe lista persoanelor și entităților cărora li se aplică măsuri restrictive.

(3)

La 3 mai 2023, persoanele respective au fost adăugate în anexa I la Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului (2).

(4)

Întrucât una dintre aceste persoane a fost deja desemnată în temeiul articolului 2 alineatul (2) și al articolului 3 alineatul (3) din Decizia (PESC) 2016/1693, persoana respectivă ar trebui eliminată din anexa la decizia respectivă.

(5)

Prin urmare, Decizia (PESC) 2016/1693 ar trebui să fie modificată în consecință,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Anexa la Decizia (PESC) 2016/1693 se modifică în conformitate cu anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Adoptată la Luxemburg, 8 iunie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

M. MALMER STENERGARD


(1)  Decizia (PESC) 2016/1693 a Consiliului din 20 septembrie 2016 privind măsuri restrictive împotriva ISIL (Da’esh) și Al-Qaida și a persoanelor, grupurilor, întreprinderilor și entităților asociate cu acestea și de abrogare a Poziției comune 2002/402/PESC (JO L 255, 21.9.2016, p. 25).

(2)  Regulamentul (CE) nr. 881/2002 al Consiliului din 27 mai 2002 de instituire a unor măsuri restrictive specifice împotriva anumitor persoane și entități asociate cu ISIL (Da’esh) și cu organizația Al-Qaida (JO L 139, 29.5.2002, p. 9).


ANEXĂ

Următoarea mențiune se elimină din anexa la Decizia (PESC) 2016/1693, din secțiunea „A. Lista persoanelor menționate la articolele 2 și 3”:

„9.

Sultan Aziz AZAM (alias Aziz Azam, Sultan Aziz, Sultan Azziz Azzam, Sultan Aziz Ezzam); data nașterii: 1985; locul nașterii: Afganistan; cetățenia: afgană.”