24.5.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 136/55


DECIZIA (UE) 2023/1006 A CONSILIULUI

din 25 aprilie 2023

privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene, în cadrul celei de a unsprezecea reuniuni a Conferinței părților la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, în ceea ce privește propunerile de modificare a anexei A la respectiva convenție

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 192 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)

Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (1) (denumită în continuare „convenția”) a intrat în vigoare la 17 mai 2004 și a fost încheiată în numele Uniunii prin Decizia 2006/507/CE a Consiliului (2).

(2)

În temeiul articolului 8 din convenție, Conferința părților poate să includă substanțe chimice pe listele din anexele A, B și/sau C la convenție și poate să precizeze măsurile de control referitoare la respectivele substanțe chimice.

(3)

Recomandările Comitetului de examinare a poluanților organici persistenți (POPRC) stabilite în conformitate cu convenția ar trebui să fie luate în considerare în mod corespunzător.

(4)

La cea de a unsprezecea reuniune a Conferinței părților urmează să se adopte o serie de decizii privind includerea unor substanțe chimice suplimentare pe lista din anexa A la convenție.

(5)

Pentru a proteja sănătatea umană și mediul împotriva unor noi emisii de Dechlorane plus, metoxiclor și UV-328, este necesar să se reducă sau să se elimine producerea și utilizarea acestor substanțe chimice la nivel mondial și să se susțină includerea lor pe lista prevăzută în anexele relevante la convenție.

(6)

Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Conferinței părților, deoarece deciziile vor fi obligatorii pentru Uniune sau pot influența în mod decisiv conținutul dreptului Uniunii, și anume Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului (3),

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii la cea de a unsprezecea reuniune a Conferinței părților la Convenția de la Stockholm privind poluanții organici persistenți, ținând seama în mod corespunzător de recomandările relevante ale Comitetului de examinare a poluanților organici persistenți (POPRC), este următoarea:

(a)

de a susține includerea substanței Dechlorane plus în anexa A, cu derogările specifice recomandate de POPRC;

(b)

de a susține includerea metoxiclorului în anexa A, fără nicio derogare specifică;

(c)

de a susține includerea substanței UV-328 în anexa A, cu derogările specifice recomandate de POPRC.

Articolul 2

În funcție de evoluțiile din cadrul celei de a unsprezecea reuniuni a Conferinței părților, reprezentanții Uniunii pot conveni asupra unei ajustări a poziției menționate la articolul 1, în consultare cu statele membre, în cadrul reuniunilor de coordonare la fața locului, fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Luxemburg, 25 aprilie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

P. KULLGREN


(1)   JO L 209, 31.7.2006, p. 3.

(2)  Decizia 2006/507/CE a Consiliului din 14 octombrie 2004 privind încheierea, în numele Comunității Europene, a Convenției de la Stockholm privind poluanții organici persistenți (JO L 209, 31.7.2006, p. 1).

(3)  Regulamentul (UE) 2019/1021 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind poluanții organici persistenți (JO L 169, 25.6.2019, p. 45).