|
28.4.2023 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
L 113/49 |
DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE (UE) 2023/872 A COMISIEI
din 20 aprilie 2023
de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333 privind anumite măsuri de urgență vizând variola ovină și variola caprină din Spania
[notificată cu numărul C(2023) 2749]
(Numai textul în limba spaniolă este autentic)
(Text cu relevanță pentru SEE)
COMISIA EUROPEANĂ,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor și de modificare și de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătății animalelor („Legea privind sănătatea animală”) (1), în special articolul 259 alineatul (1),
întrucât:
|
(1) |
Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 a Comisiei (2) a fost adoptată în cadrul Regulamentului (UE) 2016/429 și stabilește măsuri de urgență pentru Spania în ceea ce privește focarele de variolă ovină și caprină care au fost detectate în regiunile Andaluzia și Castilla – La Mancha, unde alcătuiesc două grupuri distincte, câte unul în fiecare regiune. |
|
(2) |
Mai exact, Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 prevede că zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții care urmează să fie stabilite de Spania în urma apariției unor focare de variolă ovină și de variolă caprină, în conformitate cu articolul 21 al Regulamentului delegat (UE) 2020/687 al Comisiei (3), trebuie să cuprindă cel puțin zonele menționate în anexa la respectiva decizie de punere în aplicare. |
|
(3) |
În plus față de zonele de protecție și de supraveghere, a fost stabilită o zonă suplimentară de restricții, în conformitate cu articolul 21 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul delegat (UE) 2020/687, atât în regiunea Andaluzia, cât și în regiunea Castilla – La Mancha, unde Spania trebuie să aplice anumite măsuri referitoare la restricțiile care vizează circulația ovinelor și a caprinelor în afara zonei respective, pentru a preveni răspândirea bolilor în restul teritoriului ei și în restul Uniunii. |
|
(4) |
După adoptarea Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333, Spania a notificat Comisiei apariția a opt focare suplimentare de variolă ovină și caprină în unități în care erau deținute ovine și/sau caprine, situate în regiunea Castilla – La Mancha. Prin urmare, zonele din Spania menționate în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 ca zone de protecție și de supraveghere, precum și zonele suplimentare de restricții, au fost modificate suplimentar, iar ultima modificare a anexei respective a fost efectuată prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/836 a Comisiei (4). |
|
(5) |
De la data adoptării Deciziei de punere în aplicare (UE) 2023/836, Spania a notificat Comisiei apariția unui focar suplimentar de variola ovină și caprină în unități în care se aflau ovine și/sau caprine, din regiunea Castilla – La Mancha, în mod concret în provincia Ciudad Real, în interiorul zonei de protecție deja stabilite în regiunea respectivă. |
|
(6) |
Autoritatea competentă din Spania a luat măsurile necesare de control al bolilor în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) 2020/687, inclusiv stabilirea unor zone de protecție și de supraveghere în jurul noilor focare. Spania a menținut și zonele de restricții stabilite anterior, în jurul celor trei focare anterioare, înregistrate de la începutul anului 2023 în Castilla – La Mancha. |
|
(7) |
Prin urmare, este necesar ca zonele din Spania menționate ca zone de protecție, de supraveghere și zone suplimentare de restricții în anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 să fie modificate, din punct de vedere spațial și temporal, ținând seama de situația epidemiologică actuală din regiunea Castilla – La Mancha. |
|
(8) |
În plus, având în vedere situația epidemiologică actuală, este necesar să se instituie măsuri mai stricte în ceea ce privește circulația ovinelor și caprinelor din zonele de protecție și de supraveghere, pentru a preveni răspândirea bolilor în restul teritoriului Spaniei și în restul Uniunii. În acest sens, este necesar ca circulația ovinelor și a caprinelor deținute în zonele de protecție sau de supraveghere se permite numai către un abator, în vederea sacrificării imediate, din aceeași zonă de protecție sau, respectiv, de supraveghere, ca unitatea de origine. În plus, este necesar să se asigure faptul că ovinele și caprinele care urmează să fie transportate fac în prealabil obiectul unei inspecții clinice, pentru a se asigura absența suspiciunii de boală, mijloacele de transport trebuie să fie curățate și dezinfectate înainte și după transport și trebuie să includă numai ovine și caprine cu același statut sanitar, deținute în aceeași unitate. |
|
(9) |
Având în vedere caracterul urgent al situației epidemiologice din Uniune în ceea ce privește variola ovină și variola caprină, este important ca modificările care urmează să fie aduse Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333 prin prezenta decizie să intre în vigoare cât mai curând posibil. |
|
(10) |
În plus, având în vedere situația epidemiologică actuală din Uniune în ceea ce privește variola ovină și variola caprină, este necesar ca perioada de aplicare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333 să fie prelungită până la 31 octombrie 2023. |
|
(11) |
Prin urmare, este necesar ca Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 să fie modificată în consecință. |
|
(12) |
Măsurile prevăzute în prezenta decizie sunt în conformitate cu avizul Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare și hrană pentru animale, |
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 se modifică după cum urmează:
|
1. |
Articolul 3 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 3 Măsuri care trebuie aplicate în zonele de protecție, de supraveghere și zonele suplimentare de restricții (1) Circulația ovinelor și caprinelor deținute în zona de protecție este permisă numai dacă sunt autorizate de autoritatea competentă și dacă îndeplinesc condițiile stabilite la alineatele (2), (7) și (8). (2) Circulația ovinelor și a caprinelor deținute în zona de protecție poate fi autorizată de autoritatea competentă în cazul în care o astfel de circulație a ovinelor și a caprinelor are ca destinație directă un abator situat în aceeași zonă de protecție ca unitatea de origine, în vederea sacrificării imediate. (3) Circulația ovinelor și caprinelor deținute în zona de supraveghere este permisă numai dacă sunt autorizate de autoritatea competentă și dacă îndeplinesc condițiile stabilite la alineatele (4), (7) și (8). (4) Circulația ovinelor și a caprinelor deținute în zona de supraveghere poate fi autorizată de autoritatea competentă în cazul în care o astfel de circulație a ovinelor și a caprinelor are ca destinație directă un abator situat în aceeași zonă de supraveghere ca unitatea de origine, în vederea sacrificării imediate. (5) Circulația ovinelor și a caprinelor din zona suplimentară de restricții către o destinație din afara zonei suplimentare de restricții respective se permite numai dacă este autorizată de autoritatea competentă și dacă îndeplinește condițiile prevăzute la alineatele (6), (7) și (8). (6) Circulația ovinelor și a caprinelor deținute în zona suplimentară de restricții către o destinație din afara zonei suplimentare de restricții poate fi autorizată de autoritatea competentă atunci când o astfel de circulație a ovinelor și caprinelor are ca destinație directă un abator situat pe teritoriul Spaniei, în vederea sacrificării imediate. (7) Ovinele și caprinele care urmează să fie transportate trebuie supuse unei inspecții clinice, efectuată de autoritatea competentă cu maxim 24 de ore înainte de momentul începerii transportului. (8) Mijloacele de transport utilizate pentru deplasarea ovinelor și a caprinelor din zonele de protecție, de supraveghere sau din zonele suplimentare de restricții, menționate la alineatele (1), (3) și (5):
|
|
2. |
Articolul 5 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 5 Aplicare Prezenta decizie se aplică până la 31 octombrie 2023.” |
|
3. |
Anexa la Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 se înlocuiește cu textul din anexa la prezenta decizie. |
Articolul 2
Destinatar
Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.
Adoptată la Bruxelles, 20 aprilie 2023.
Pentru Comisie
Stella KYRIAKIDES
Membră a Comisiei
(2) Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/2333 a Comisiei din 23 noiembrie 2022 privind anumite măsuri de urgență vizând variola ovină și caprină din Spania și de abrogare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/1913 (JO L 308, 29.11.2022, p. 22).
(3) Regulamentul delegat (UE) 2020/687 al Comisiei din 17 decembrie 2019 de completare a Regulamentului (UE) 2016/429 al Parlamentului European și al Consiliului în ceea ce privește normele de prevenire și control al anumitor boli listate (JO L 174, 3.6.2020, p. 64).
(4) Decizia de punere în aplicare (UE) 2023/836 a Comisiei din 11 aprilie 2023 de modificare a Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/2333 privind anumite măsuri de urgență vizând variola ovină și variola caprină din Spania (JO L 105, 20.4.2023, p. 51).
ANEXĂ
„ANEXĂ
A. Zonele de protecție și de supraveghere stabilite în jurul focarelor confirmate
|
Regiunea și numărul de referință ADIS al focarului |
Zonele stabilite ca zone de protecție și de supraveghere, care fac parte din zonele de restricții din Spania, astfel cum se menționează la articolul 1 |
Data până la care se aplică |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Regiunea Castilla – La Mancha ES-CAPRIPOX-2023-00003 ES-CAPRIPOX-2023-00004 ES-CAPRIPOX-2023-00005 ES-CARPIPOX-2023-00006 |
Zona de protecție: O zonă de protecție care cuprinde următoarele zone: În provincia Ciudad Real, municipalitățile:
|
31.5.2023 |
|||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zona de supraveghere: O zonă de supraveghere care cuprinde următoarele zone: În provincia Ciudad Real, municipalitățile:
În provincia Toledo, municipalitățile:
În provincia Cuenca, municipalitatea:
|
15.6.2023 |
||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||
|
Zona de supraveghere: O zonă de supraveghere care cuprinde următoarele zone: În provincia Ciudad Real, municipalitățile:
|
1.6.2023-15.6.2023 |
B. Zone suplimentare de restricții
|
Regiune |
Zonele stabilite ca zone suplimentare de restricții, care fac parte din zonele de restricții din Spania, astfel cum se menționează la articolul 1 |
Data până la care se aplică |
||||||||
|
Regiunea Castilla – La Mancha |
O zonă suplimentară de restricții care cuprinde următoarele provincii:
|
31.7.2023 |