27.4.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 145/6


DECIZIA COMISIEI

din 23 februarie 2023

prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene corecturile aduse tabelului național de alocare al Germaniei

(2023/C 145/05)

COMISIA EUROPEANĂ,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 389/2013 al Comisiei din 2 mai 2013 de creare a registrului Uniunii în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului și cu Deciziile nr. 280/2004/CE și nr. 406/2009/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Regulamentelor (UE) nr. 920/2010 și (UE) nr. 1193/2011 ale Comisiei (1), în special articolul 52 alineatul (2) al doilea paragraf,

întrucât:

(1)

La 27 aprilie 2011, Comisia a adoptat Decizia 2011/278/UE (2) de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE (3). În temeiul articolului 27 din Regulamentul delegat (UE) 2019/331 al Comisiei (4), Decizia 2011/278/UE continuă să se aplice alocărilor aferente perioadei anterioare datei de 1 ianuarie 2021. Toate alocările notificate care sunt menționate în prezenta decizie corespund alocării cu titlu gratuit a certificatelor de emisii pentru perioada 2013-2020.

(2)

La 5 septembrie 2013, Comisia a adoptat Decizia 2013/448/UE (5) privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada 2013-2020, în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE.

(3)

Prin Decizia 2014/9/UE (6), Comisia a modificat Deciziile 2010/2/UE (7) și 2011/278/UE în ceea ce privește lista sectoarelor și a subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon („lista privind riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon”).

(4)

Prin Deciziile C(2013) 9281 (8), C(2014) 123 (9), C(2014) 674 (10) și C(2014) 1167 (11), Comisia a încredințat administratorului central sarcina de a introduce în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene tabelele naționale de alocare și tabelele naționale de alocare revizuite pentru Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Țările de Jos, Austria, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia, Finlanda și Suedia.

(5)

Germania a notificat, prin scrisoarea din 24 ianuarie 2023, corecțiile aduse tabelului său național de alocare pentru faza 3 a EU ETS. Nivelurile activității istorice a subinstalației cu referință pentru combustibil și a subinstalației cu emisii de proces au trebuit să fie corectate în ceea ce privește instalația DE-202760, ca urmare a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din 25 noiembrie 2021 în cauza C-271/20 (12).

(6)

Modificările notificate ale tabelului național de alocare al Germaniei sunt conforme cu Decizia 2011/278/UE. Prin urmare, administratorului central trebuie să i se încredințeze sarcina de a introduce aceste modificări în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene,

DECIDE:

Articol unic

Administratorul central introduce în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene modificările aduse tabelului național de alocare al Germaniei, prevăzute în anexa I.

Adoptată la Bruxelles, 23 februarie 2023.

Pentru Comisie

Frans TIMMERMANS

Vicepreședinte executiv


(1)  JO L 122, 3.5.2013, p. 1.

(2)  Decizia 2011/278/UE a Comisiei din 27 aprilie 2011 de stabilire, pentru întreaga Uniune, a normelor tranzitorii privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a cotelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 130, 17.5.2011, p. 1).

(3)  Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului (JO L 275, 25.10.2003, p. 32).

(4)  Regulamentul delegat (UE) 2019/331 al Comisiei din 19 decembrie 2018 de stabilire a normelor tranzitorii pentru întreaga Uniune privind alocarea armonizată și cu titlu gratuit a certificatelor de emisii în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 59, 27.2.2019, p. 8).

(5)  Decizia 2013/448/UE a Comisiei din 5 septembrie 2013 privind măsurile naționale de punere în aplicare pentru alocarea tranzitorie cu titlu gratuit a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 240, 7.9.2013, p. 27).

(6)  Decizia 2014/9/UE a Comisiei din 18 decembrie 2013 de modificare a Deciziilor 2010/2/UE și 2011/278/UE în ceea ce privește sectoarele și subsectoarele considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (JO L 9, 14.1.2014, p. 9).

(7)  Decizia 2010/2/UE a Comisiei din 24 decembrie 2009 de stabilire, în conformitate cu Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a unei liste a sectoarelor și subsectoarelor considerate a fi expuse unui risc important de relocare a emisiilor de dioxid de carbon (JO L 1, 5.1.2010, p. 10).

(8)  Decizia C(2013) 9281 a Comisiei din 18 decembrie 2013 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Austria, Grecia, Irlanda, Letonia, Țările de Jos, Portugalia, Suedia și Regatul Unit în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene.

(9)  Decizia C(2014) 123 a Comisiei din 17 ianuarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Republica Cehă, Danemarca, Franța, Lituania, Ungaria și Slovacia în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene.

(10)  Decizia C(2014) 674 a Comisiei din 12 februarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Belgia, Germania, Estonia, Luxemburg, Slovenia și Finlanda în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene.

(11)  Decizia C(2014) 1167 a Comisiei din 26 februarie 2014 prin care administratorului central i se încredințează sarcina de a introduce tabelele naționale de alocare pentru Bulgaria, Spania, Croația, Italia, Cipru, Letonia, Polonia, România și Regatul Unit în Registrul de tranzacții al Uniunii Europene.

(12)  Hotărârea Curții (Camera a cincea) din 25 noiembrie 2021, cauza C-271/20, Aurubis AG/Bundesrepublik Deutschland, ECLI:EU:C:2021:959.


ANEXA I

Modificări aduse tabelului național de alocare pentru perioada 2013-2020 în temeiul articolului 10a din Directiva 2003/87/CE (măsuri naționale de punere în aplicare)

Statul membru: Germania

Alocările modificate în tabelul național de alocare pentru instalațiile indicate sunt următoarele:

Codul de identificare al instalației (instalații nou-intrate și închideri)

Codul de identificare al instalației (Registrul Uniunii)

Denumirea operatorului

Denumirea instalației

Cantitatea de alocat

Cantitatea de alocat, modificată pentru a include datele privind instalațiile nou-intrate și închiderile, per instalație

2013

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

DE000000000202760

202760

Aurubis AG

Anlage zur Herstellung von Nichteisen-Rohmetallen (Kupferproduktion)

378 054

371 487

364 844

358 131

351 345

344 494

337 558

330 597

2 836 510