21.2.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 53/10


DECIZIA (PESC) 2023/384 A CONSILIULUI

din 20 februarie 2023

privind o măsură de asistență în cadrul Instrumentului european pentru pace în sprijinul forțelor armate iordaniene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 28 alineatul (1) și articolul 41 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

Prin Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului (1) a fost instituit Instrumentul european pentru pace (IEP) pentru finanțarea de către statele membre a acțiunilor Uniunii în cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC) în vederea menținerii păcii, a prevenirii conflictelor și a consolidării securității internaționale în temeiul articolului 21 alineatul (2) litera (c) din tratat. În special, în temeiul articolului 1 alineatul (2) din Decizia (PESC) 2021/509, IEP urmează să fie utilizat pentru finanțarea măsurilor de asistență, precum acțiunile de consolidare a capacităților statelor terțe și ale organizațiilor regionale și internaționale legate de chestiuni militare și de apărare.

(2)

În iunie 2022, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) a participat la cel de al 14-lea Consiliu UE-Iordania în cursul căruia au fost adoptate noile priorități ale parteneriatului. Prin aceste priorități ale parteneriatului, Uniunea și Iordania și-au confirmat disponibilitatea de a continua să sprijine cooperarea lor privind pacea și securitatea în Iordania și de a continua să consolideze cooperarea privind stabilitatea și securitatea regională, inclusiv în ceea ce privește combaterea terorismului.

(3)

La 14 noiembrie 2022, Înaltul Reprezentant a primit o cerere prin care se solicită Uniunii să sprijine forțele armate iordaniene prin consolidarea capacităților militare, în special în ceea ce privește serviciile medicale militare, brigăzile de geniu, precum și unitățile operaționale însărcinate cu asigurarea securității frontierelor Iordaniei.

(4)

Măsurile de asistență urmează să fie puse în aplicare luând în considerare principiile și cerințele prevăzute în Decizia (PESC) 2021/509, în special cu respectarea Poziției comune 2008/944/PESC a Consiliului (2) și în conformitate cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

(5)

Consiliul își reafirmă hotărârea de a proteja, promova și respecta drepturile omului, libertățile fundamentale și principiile democratice și de a consolida statul de drept și buna guvernanță, în conformitate cu Carta Organizației Națiunilor Unite, Declarația universală a drepturilor omului și dreptul internațional, în special dreptul internațional al drepturilor omului și dreptul internațional umanitar,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Instituire, obiective, domeniu de aplicare și durată

(1)   Se instituie o măsură de asistență în beneficiul Regatului Hașemit al Iordaniei (denumit în continuare „beneficiarul”), care urmează să fie finanțată în cadrul Instrumentului european pentru pace (IEP) (denumită în continuare „măsura de asistență”).

(2)   Obiectivul măsurii de asistență este de a consolida capacitățile forțelor armate iordaniene pentru a asigura securitatea națională și stabilitatea Iordaniei prin consolidarea capacităților lor medicale militare, a brigăzilor de geniu și a unităților operaționale însărcinate cu asigurarea securității frontierelor Iordaniei, prin aceasta protejând mai bine civilii în situații de criză și de urgență.

(3)   În vederea atingerii obiectivului prevăzut la alineatul (2), prin măsura de asistență sunt finanțate următoarele tipuri de echipamente care nu sunt concepute pentru a aplica o forță letală:

(a)

un spital mobil complet echipat (rolul 1) pentru tratarea soldaților răniți, completat de ambulanțe complet echipate cu capacități de evacuare medicală;

(b)

unități de geniu de teren care sunt echipate pentru a sprijini mai bine unitățile desfășurate, în special de-a lungul frontierelor;

(c)

echipamente tactice [sisteme aeriene fără pilot la bord (UAS) și sisteme anti-aeronave fără pilot la bord (C-UAV)], precum și sprijin acordat forțelor armate iordaniene pentru dezvoltarea unei capacități de contracarare fără pilot la bord.

(4)   Durata măsurii de asistență este de 36 de luni de la data încheierii contractului semnat de administratorul pentru măsurile de asistență, care acționează în calitate de ordonator de credite, în conformitate cu articolul 32 alineatul (2) litera (a) din Decizia (PESC) 2021/509, inclusiv în contextul acordurilor administrative în conformitate cu articolul 37 din decizia respectivă.

Articolul 2

Dispoziții financiare

(1)   Valoarea de referință financiară destinată acoperirii cheltuielilor referitoare la măsura de asistență este de 7 000 000 EUR.

(2)   Toate cheltuielile se gestionează în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP.

Articolul 3

Acorduri cu beneficiarul

(1)   Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (denumit în continuare „Înaltul Reprezentant”) încheie cu beneficiarul acordurile necesare pentru a se asigura că acesta respectă cerințele și condițiile stabilite prin prezenta decizie, ca o condiție pentru acordarea de sprijin în cadrul măsurii de asistență.

(2)   Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții care obligă beneficiarul să garanteze:

(a)

respectarea de către unitățile forțelor armate iordaniene sprijinite prin măsura de asistență a dreptului internațional relevant, în special a dreptului internațional al drepturilor omului și a dreptului internațional umanitar;

(b)

utilizarea corectă și eficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență în scopurile pentru care au fost furnizate;

(c)

întreținerea suficientă a oricăror active furnizate în cadrul măsurii de asistență pentru a se asigura faptul că activele respective pot fi utilizate și sunt disponibile în scop operațional pe tot parcursul ciclului lor de viață;

(d)

faptul că niciun activ furnizat în cadrul măsurii de asistență nu va fi pierdut sau transferat fără consimțământul comitetului instrumentului constituit în temeiul Deciziei (PESC) 2021/509, la sfârșitul ciclului său de viață, către alte persoane sau entități decât cele identificate în respectivele acorduri.

(3)   Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții cu privire la suspendarea și încetarea sprijinului acordat în cadrul măsurii de asistență în cazul în care beneficiarul este găsit vinovat de încălcarea obligațiilor prevăzute la alineatul (2).

Articolul 4

Punere în aplicare

(1)   Înaltul Reprezentant este responsabil de asigurarea punerii în aplicare a prezentei decizii în conformitate cu Decizia (PESC) 2021/509 și cu normele de execuție a veniturilor și cheltuielilor finanțate în cadrul IEP și în conformitate cu cadrul metodologic integrat pentru evaluarea și identificarea măsurilor și controalelor necesare pentru măsurile de asistență din cadrul IEP.

(2)   Punerea în aplicare a activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) se realizează de către administratorul pentru măsurile de asistență, inclusiv prin acorduri administrative în concordanță cu articolul 37 din Decizia (PESC) 2021/509.

Articolul 5

Monitorizare, control și evaluare

(1)   Înaltul Reprezentant monitorizează respectarea de către beneficiar a obligațiilor stabilite în conformitate cu articolul 3. Monitorizarea este utilizată pentru a conștientiza contextul și riscurile de încălcare a obligațiilor stabilite în conformitate cu articolul 3 și pentru a contribui la prevenirea unor astfel de încălcări, inclusiv a încălcărilor dreptului internațional al drepturilor omului și ale dreptului internațional umanitar de către unitățile forțelor armate iordaniene care beneficiază de sprijin în cadrul măsurii de asistență.

(2)   Controlul echipamentelor și materialelor desfășurat ulterior expedierii se efectuează după cum urmează:

(a)

verificarea livrării, în cadrul căreia certificatele de livrare IEP trebuie semnate de către forțele utilizatorului final cu ocazia transferului dreptului de proprietate;

(b)

raportarea, în cadrul căreia beneficiarul urmează să raporteze anual cu privire la activitățile desfășurate cu echipamentele furnizate în cadrul măsurii de asistență și cu privire la inventarul articolelor desemnate, până când o astfel de raportare nu mai este considerată necesară de către Comitetul politic și de securitate (COPS);

(c)

verificări la fața locului, în cadrul cărora beneficiarul facilitează și acordă Înaltului Reprezentant, la cerere, acces pentru a efectua controlul la fața locului.

(3)   La încheierea măsurii de asistență, Înaltul Reprezentant efectuează o evaluare finală pentru a aprecia dacă măsura de asistență a contribuit la atingerea obiectivului stabilit la articolul 1 alineatul (2).

Articolul 6

Raportare

Pe durata punerii în aplicare, Înaltul Reprezentant prezintă COPS rapoarte semestriale privind punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 63 din Decizia (PESC) 2021/509. Administratorul pentru măsurile de asistență informează periodic comitetul instrumentului constituit prin Decizia (PESC) 2021/509 cu privire la execuția veniturilor și cheltuielilor în conformitate cu articolul 38 din decizia respectivă, inclusiv prin furnizarea de informații cu privire la furnizorii și subcontractanții implicați.

Articolul 7

Suspendare și încetare

(1)   COPS poate decide să suspende integral sau parțial punerea în aplicare a măsurii de asistență, în conformitate cu articolul 64 din Decizia (PESC) 2021/509.

(2)   COPS poate recomanda, de asemenea, încetarea măsurii de asistență de către Consiliu.

Articolul 8

Intrarea în vigoare

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 20 februarie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

J. BORRELL FONTELLES


(1)  Decizia (PESC) 2021/509 a Consiliului din 22 martie 2021 de instituire a Instrumentului european pentru pace și de abrogare a Deciziei (PESC) 2015/528 (JO L 102, 24.3.2021, p. 14).

(2)  Poziția comună 2008/944/PESC a Consiliului din 8 decembrie 2008 de definire a normelor comune care reglementează controlul exporturilor de tehnologie și echipament militar (JO L 335, 13.12.2008, p. 99).