7.2.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 35/21


DECIZIA (PESC) 2023/258 A CONSILIULUI

din 6 februarie 2023

de prelungire a mandatului reprezentantului special al Uniunii Europene pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu și de modificare a Deciziei (PESC) 2021/710

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 33 și articolul 31 alineatul (2),

având în vedere propunerea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

întrucât:

(1)

La 25 noiembrie 1996, Consiliul a convenit să numească un trimis special al Uniunii Europene pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu.

(2)

La 29 aprilie 2021, Consiliul a adoptat Decizia (PESC) 2021/710 (1) de numire a domnului Sven KOOPMANS în calitatea de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Mandatul RSUE urmează să expire la 28 februarie 2023.

(3)

Mandatul RSUE ar trebui prelungit cu încă 24 de luni și ar trebui stabilită o nouă valoare de referință financiară pentru perioada 1 martie 2023-28 februarie 2025.

(4)

Decizia (PESC) 2021/710 ar trebui modificată în consecință.

(5)

RSUE își va executa mandatul în contextul unei situații care s-ar putea deteriora și care ar putea împiedica realizarea obiectivelor acțiunii externe a Uniunii prevăzute la articolul 21 din tratat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Decizia (PESC) 2021/710 se modifică după cum urmează:

1.

Articolul 1 se înlocuiește cu următorul text:

„Articolul 1

Reprezentantul special al Uniunii Europene

Mandatul domnului Sven KOOPMANS în calitate de reprezentant special al Uniunii Europene (RSUE) pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu se prelungește până la 28 februarie 2025. Consiliul poate decide ca mandatul RSUE să se încheie mai devreme, pe baza unei evaluări realizate de Comitetul politic și de securitate (COPS) și a unei propuneri din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate (ÎR).”

2.

La articolul 5 alineatul (1), se adaugă următorul paragraf:

„Valoarea de referință financiară destinată să acopere cheltuielile aferente mandatului RSUE pentru perioada 1 martie 2023-28 februarie 2025 este de 2 499 330,98 EUR.”

3.

La articolul 14, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:

„RSUE prezintă Consiliului, ÎR și Comisiei rapoarte periodice privind progresele înregistrate și un raport final cuprinzător privind executarea mandatului până la 30 noiembrie 2024.”

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles, 6 februarie 2023.

Pentru Consiliu

Președintele

J. ROSWALL


(1)  Decizia (PESC) 2021/710 a Consiliului din 29 aprilie 2021 de numire a reprezentantului special al Uniunii Europene pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu (JO L 147, 30.4.2021, p. 12).