29.9.2023   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 242/538


DECIZIA (UE, Euratom) 2023/1962 A PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 10 mai 2023

privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune (F4E) aferent exercițiului financiar 2021

PARLAMENTUL EUROPEAN,

având în vedere conturile anuale finale ale întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune pentru exercițiul financiar 2021,

având în vedere Raportul anual al Curții de Conturi privind întreprinderile comune ale UE pentru exercițiul financiar 2021, însoțit de răspunsurile întreprinderilor comune (1),

având în vedere declarația de asigurare (2) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente întocmită de Curtea de Conturi pentru exercițiul 2021 în temeiul articolului 287 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Recomandarea Consiliului din 28 februarie 2023 privind descărcarea de gestiune a întreprinderii comune în ceea ce privește execuția bugetară pentru exercițiul financiar 2021 (06252/2023 – C9-0111/2023),

având în vedere articolul 319 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice,

având în vedere Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 (3), în special articolul 70,

având în vedere Decizia 2007/198/Euratom a Consiliului din 27 martie 2007 de înființare a întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune, cu oferirea unor avantaje conexe (4), în special articolul 5,

având în vedere Regulamentul delegat (UE) 2019/715 al Comisiei din 18 decembrie 2018 privind regulamentul financiar cadru pentru organele instituite în temeiul TFUE și al Tratatului Euratom și menționate la articolul 70 din Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului (5),

având în vedere articolul 100 și anexa V la Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A9-0092/2023),

1.

acordă directorului întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului întreprinderii comune aferent exercițiului financiar 2021;

2.

își prezintă observațiile în cadrul rezoluției de mai jos;

3.

încredințează președintei sarcina de a transmite prezenta decizie împreună cu rezoluția Parlamentului, ca parte integrantă a acesteia, directorului întreprinderii comune europene pentru ITER și pentru dezvoltarea energiei de fuziune, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi și de a asigura publicarea acestora în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (seria L).

Președinta

Roberta METSOLA

Secretarul general

Alessandro CHIOCCHETTI


(1)   JO C 433, 15.11.2022, p. 52.

(2)   JO C 399, 17.10.2022, p. 240.

(3)   JO L 193, 30.7.2018, p. 1.

(4)   JO L 90, 30.3.2007, p. 58.

(5)   JO L 122, 10.5.2019, p. 1.